BusinessMagazin

Tag: cinematografe

  • După 35 de ani, cinematografele din Arabia Saudită au fost redeschise

    Autorităţile din regat, care trece prin schimbări profunde de când a preluat puterea Mohammed bin Salman, au făcut acest anunţ luni.

    “Comisia Generală pentru Audiovizual a început procesul de acordare a licenţelor cinematografelor din regat”, a anunţat ministrul Culturii, Awwad bin Saleh Alawwad, într-un comunicat. “Ne aşteptăm ca primele cinematografe să se deschidă în martie 2018”, a adăugat acesta.

    Specialişti din industrie care lucrează în Arabia Saudită au declarat pentru The Hollywood Reporter că această mişcare era aşteptată de mult timp, iar unii investitori au construit deja cinematografe, anticipând anunţul oficial.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Personajele din Star Wars ajung în weekend pe faţada Intercontinental

    „Star Wars: Ultimii Jedi”, cea mai nouă producţie Lucasfilm, readuce personajele pe marile ecrane într-o nouă aventură epică, care promite descoperirea unor secrete vechi de generaţii. Filmul este distribuit în cinematografe de Forum Film România şi va fi disponibil în avanpremieră începând din 14 decembrie 2017, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, subtitrat si dublat. Biletele s-au pus deja în vânzare la cinematografele partenere.

    Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani.

    În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Weinstein, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Unora le place horror-ul

    Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat în colaborare cu postul de televiziune Viasat History, ediţia de anul acesta având loc de pe 18, pe 22 octombrie. Iubitorii de film prezenţi la festival au putut viziona peste 55 de filme de lungmetraj şi scurtmetraj din 16 ţări; o parte din ei au mărşăluit pe străzi în cadrul primului zombie walk organizat în oraşul de sub Tâmpa. Invitatul special al ediţiei din 2017 a fost actorul Armand Assante (ce interpretează rolul principal în The Wanderers) care a primit trofeul onorific Count Dracula.

    Primul lucru ce trebuie notat este că Dracula Film Festival nu se rezumă doar la genul horror, fiind accesibil şi filmelor science-fiction, supranaturale, thriller sau fantasy. Horrorul nu este cel mai popular gen din România, dovadă şi rezultatele oarecum modeste ale filmelor ce au rulat în cinematografele de la noi; dar producţiile au destui fani (printre care mă număr, recunosc), iar iniţiativa de a organiza un astfel de festival e binevenită. 

    Nu am reuşit să urmăresc toate scurtmetrajele intrate în competiţie, dar din ce am reuşit să văd, două mi-au atras în mod special atenţia: Mathew 19:14 şi Sunken Convent, acesta din urmă fiind declarat câştigător al competiţiei în care a participat, respectiv ”Scurtmetraje internaţionale“. Mathew 19:14 este un scurtmetraj rusesc care foloseşte, din punctul meu de vedere, elemente definitorii pentru genul horror. Nu este un film care să se bazeze în prea mare măsură pe efecte speciale (deşi acestea sunt prezente), ci pe situaţii în care spectatorul trebuie să încerce să înţeleagă care e realitatea şi care e imaginaţia.

    Nu cred că s-a îndoit nimeni de calitatea extraordinară a cinematografiei ruseşti, dar e bine să avem şi confirmarea faptului că noua generaţie, reprezentată aici de regizorul Aleksandr Domogarov, încearcă să calce pe urmele celor de dinainte.
    Cât despre Sunken Convent, acesta este inspirat de povestirile lui Hans Christian Andersen, iar motivarea juriului explică poate cel mai bine de ce acest scurtmetraj în regia lui Michael Panduro iese în evidenţă: ”Un film curajos şi fascinant, care poate tocmai pentru că nu oferă răspunsuri clare rămâne în mintea spectatorului mult timp după vizonare“.

    Marele premiu al festivalului a revenit producţiei româneşti The Wanderers, practic primul film românesc horror, în adevăratul sens al cuvântului. Aşteptările mele legate de The Wanderers erau mixte: pe de-o parte speram ca filmul să reproducă măcar ceva din atmosfera producţiilor de referinţă ale genului horror, pe de-altă parte eram pur şi simplu mulţumit că mă aflu în faţa unui ecran pe care rulează un astfel de film produs în România.

    Părerea mea despre The Wanderers o veţi regăsi într-o cronică viitoare, dar simt totuşi nevoia de a spune că filmul reprezintă un moment extrem de important în dezvoltarea cinematografiei româneşti. Sper că reacţiile majoritar pozitive vor încuraja şi alţi tineri cineaşti să exploreze acest gen şi, mai ales, să înţeleagă că un proiect gândit cu cap poate atrage finanţare chiar şi atunci când instituţiile abilitate – în speţă Centrul Naţional al Cinematografiei – preferă să ”valideze“ filme care abordează teme ceva mai pe gustul tuturor.

    Printre câştigători s-a numărat şi coproducţia germano-canadiană Replace, un thriller horror despre obsesia tinereţii şi modul în care industria medicală şi cosmetică profită de ea, regizat de Norbert Keil, care a fost distins cu o menţiune specială ”pentru stilul vizual puternic şi foarte interesant al unui talent in devenire“. Trofeul Vlădutz pentru cel mai bun scurtmetraj românesc a fost acordat filmului OffStage, în regia lui Andrei Huţuleac, o altă menţiune specială primind şi animaţia elveţiană Ooze, în regia lui Kilian Vilim.

    Dincolo de proiecţii de film, Dracula Film Festival a găzduit şi mai multe conferinţe cu teme precum ”Cât de greu e să realizezi un horror în Europa“ sau ”Horror-ul românesc iese din umbră“; la cea din urmă, organizată sub forma unui workshop, cei prezenţi au avut ocazia de a participa la o discuţie alături de echipa de producţie din spatele filmului The Wanderers. Şi chiar dacă subiectul principal a fost cel al finanţării pentru filmele fantasy sau horror, cea mai interesantă idee a fost cea transmisă de producătorul Andrei Boncea: primul film românesc care va trece de pragul de 500.000 de spectatori va schimba peisajul cinematografic local. E o ipoteză ce merită atenţie, Boncea exprimându-şi convingerea că acest moment va fi marcat într-un termen relativ scurt.

    Revenind la finanţare, s-a amintit în mai multe rânduri că horror-ul este, de ani buni, cel mai profitabil gen cinematografic de la Hollywood. Cea mai bună rată de recuperare a investiţiei aparţine filmului Paranormal Activity, care a costat 15.000 de dolari şi a generat venituri de 161 de milioane de dolari – o rată de recuperare a investiţiei de 539,336%. Alte exemple sunt The Blair Witch Project, cu rată de recuperare a investiţiei de 20,591%, Night of the Living Dead (13,057%) sau Evil Dead (3,820%). Ca element de comparaţie, Avatar – cel mai de succes film produs vreodată din punct de vedere al veniturilor – a adus în conturile producătorilor 2,7 miliarde de dolari, dar rata de recuperare a investiţiei a fost de doar 500%.

    De ce este nevoie de un festival de film horror în România? Răspunsul e cât se poate de simplu: pentru că există iubitori ai genului. Şi aş îndrăzni să spun că nu sunt puţini. Cred că o mai bună promovare a evenimentului ar putea aduce şi mai mare interes din partea publicului – până la urmă, mai există un singur festival de gen în România, desfăşurat în luna august, la Biertan.

    |n încheiere, dacă ar trebui să recomand un film de la Dracula Film Festival cuiva care nu e neapărat un iubitor al genului horror, acesta ar fi Double Date. E genul de film care e suficient de amuzant ca să te facă să râzi şi nu atât de violent încât să te gonească din sala de cinema. E mai mult comedie neagră decât horror, fiind astfel perfect pentru a introduce pe cineva în lumea filmelor de groază.

  • Topul celor mai sexy bărbaţi din lume. Cine sunt frumoşii planetei

    Sunt celebri, bogaţi şi extrem de sexy, iar cei mai mulţi dintre ei sunt obişnuiţi ai clasamentelor de acest tip, iar majoritatea sunt actori cunoscuţi care ajung în mai toate topurile de profil. Cel realizat de jurnaliştii de la Glamour anul acesta îşi păstrează câştigătorul de anul trecut, cel mai sexy bărbat din lume fiind declarat un actor care cu siguraţă că le-a sedus de pe marile ecrane pe multe doamne şi domnişoare. 

    VEZI AICI Topul celor mai sexy bărbaţi din lume. Cine sunt frumoşii planetei

  • Cronică de film: Un horror de pus în ramă

    Cu încasări de peste 120 de milioane de dolari în weekendul lansării, It a lăsat mult în spate tot ceea ce înseamnă competiţie – filme precum Home Again sau The Hitman’s Bodyguard.

    A fost o performanţă binevenită, având în vedere că săptămânile de la sfârşitul lunii august au adus cele mai slabe performanţe din ultimii 20 de ani pentru box-office-ul nord-american.

    Intrarea It pe marile ecrane a adus mai multe recorduri: cea mai bună lansare din septembrie şi cea mai bună lansare pentru un film horror. Succesul de care se bucură producţia celor de la Warner Bros. şi New Line Cinema confirmă popularitatea lui Stephen King – peste 30 de filme îi poartă numele în căsuţa scenariştilor.

    It are ca şi concept central ceva ce mie, personal, mi-a dat multe coşmaruri când eram mic: un clovn criminal. Sigur, povestea e mult mai amplă, dar dacă ideea unui clovn care prinde viaţă vi se pare înspăimântătoare, atunci filmul o să vă dea fiori. De fapt, chiar şi Stephen King a recunoscut că Pennywise – numele clovnului în cauză – este o manifestare a temerilor sale din copilărie.

    Pennywise, aşadar, pare a avea un singur scop: să sperie şi să ucidă copii.

    Filmul din anii ’80 a rămas un punct de referinţă în industria horror, deşi e greu să spui că a fost un film reuşit. Singurul lucru de remarcat în acel caz este interpretarea lui Tim Curry, dar subiectul tratat a fost primit cu un entuziasm nebun de fanii genului. Era prin urmare firesc ca cineva să se încumete să adapteze din nou scenariul lui King, iar acel cineva s-a dovedit a fi Andy Muschietti.

    Încă de la prima scenă a filmului, care ni-l prezintă pe Georgie – un băiat de 6 ani care nu are un destin prea fericit – e evident că varianta din 2017 e mult superioară din punct de vedere tehnic. E şi meritul tehnologiei, pentru că efectele speciale sunt folosite în mod constant. Pot argumenta că e mai simplu să colorezi în roşu pe calculator decât să foloseşti cinci pungi de ketchup, aşa cum se făcea în anii ’80; în acelaşi mod, pot însă argumenta că lipsa totală de realism din filmele acelor ani avea un farmec pe care nu îl mai regăsesc azi.

    Pe măsură ce filmul avansează, aflăm şi inevitabilul clişeu: Pennywise e fapt o entitate malefică care se trezeşte o dată la 27 de ani pentru a teroriza copiii. Partea bună e însă că regizorul nu se fereşte de clişeele filmelor horror, ci profită la maximum de ele. Nu e un film care să aducă ceva sofisticat, o încercare de a transforma un horror într-un thriller; dimpotrivă, avem de-a face cu un film care are un singur rol: să ne sperie.

    Dacă nu sunteţi fani ai genului – eu recunosc că sunt – atunci It nu vă va impresiona în niciun fel. Filmul are meritul de a ieşi din zona celor realizate doar pentru profit, aşa cum a fost cazul seriei Paranormal Activity (aşa-numitele found footage), şi de a se întoarce la anii de glorie ai genului, când regizorul Sam Raimi aducea pe marile ecrane Evil Dead. Ca fapt divers, povestea din Evil Dead (film din 1984) a fost relansată anul trecut pe HBO, prin serialul Ash vs. Evil Dead.

    În concluzie, It e un film pentru iubitorii de horror. Ei vor pleca din sala de cinema aşa cum am făcut-o şi eu: cu un zâmbet pe faţă, dar cu teama că s-ar putea să nu dorm în noaptea ce urmează.

    Nota: 8,5/10

  • Cronică de film: şi spion, şi contrabandist

    Cruise îl interpretează pe Barry Seal, un pilot care caută diverse moduri de a-şi întreţine soţia şi copiii – în paralel cu activitatea lui, făcea şi contrabandă cu trabucuri. Potenţialul lui este identificat de CIA, astfel că într-o zi este abordat de agentul CIA Monty Schafer (Gleeson), care îi propune să efectueze mai multe zboruri de recunoaştere în America de Sud în numele guvernului. De aici, lucrurile încep să se complice.

    Pilotul nu s-a mulţumit cu banii primiţi de la CIA: se lăcomeşte şi bate palma şi cu Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri sud-american, acceptând să transporte cocaină în Statele Unite. Anunţat iniţial pentru lansare la începutul anului, mai exact pe 17 ianuarie, filmul a fost mutat la finalul lunii august din cauza unor probleme în timpul producţiei. Mai exact, în septembrie 2015, în timpul filmărilor ce aveau loc în Medellin, Columbia, doi membri ai echipei de filmare şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit.

    Filmul are un ritm extrem de alert, iar tehnica folosită de Liman la montaj – pe care o regăsim şi în filme precum Edge of Tomorrow sau The Bourne Identity – este una care se potriveşte perfect scenariului plin de momente neaşteptate. Mulţi vor pune la îndoială acurateţea istorică a scenariului, pentru că vorbim până la urmă de o poveste adevărată; sincer, mi se pare un aspect mai puţin important, pentru că niciodată nu vei putea să împaci toate părţile implicate.

    E plăcut să îl vezi pe Tom Cruise interpretând un rol care e bazat mai mult pe personalitate decât pe abilităţile de a conduce motociclete sau de a se căţăra pe clădiri. Cruise e un actor complet, lucru pe care l-a dovedit în filme precum Jerry Maguire sau Vanilla Sky. Deşi e preferat de regizori pentru roluri de acţiune – dovadă şi recentul The Mummy – el arată că poate da profunzime unui personaj, explorând lupta acestuia cu moralitatea.

    American Made e o apariţie binevenită anul acesta, mai ales în contextul în care majoritatea filmelor din 2017 au avut o reală problemă în ceea ce priveşte menţinerea unui ritm dinamic. Chiar dacă anul în curs nu a fost unul extraordinar pentru cinefili, excepţie făcând titluri precum Dunkirk, sfârşitul de an ar putea aduce câteva producţii impresionante: Crimă în Orient Express sau Blade Runner 2049 ar putea să readucă entuziasmul în rândul iubitorilor de film. Până acum, candidaţii la premii sunt puţini şi de cele mai multe ori neconvingători.

    NOTĂ: 7,5/10

  • De la rege al box-office-ului la chelner la un restaurant de sushi: ce s-a ales de aceste foste celebrităţi

    AMANDA BYNES

    Amanda Bynes a fost, cândva, în copilărie, o senzaţie a marilor ecrane. Din păcate, odată ce a crescut a ieşit din lumina reflectoarelor. După ce s-a luptat cu legea şi abuzul de substanţe interzise, Bynes pretinde să lucreze în domeniul modei.

    TOM SELLEK

    Deşi mai activează rareori în meseria care l-a consacrat, Selleck s-a retras într-o fermă de 60 hectare, unde vrea să-şi construiască o ferme de avocado de 20 de acri. Actorul a declarat că munca  la fermă i-a permis să găsească în sfârşit un echilibru după o carieră destul de stresantă.

    LIAM GALLAGHER

    După ce fratele său, Noel, a părăsit Oasis pentru a-şi desfăşura o carieră solo, Liam a pus bazele trupei Beady Eye, care şi-a aflat sfârşitul după doar două albume. Astăzi, Liam conduce un brand de haine destul de profitabilă în Londra, Pretty Green.

    TONY DANZA

    Vedeta din Taxi şi Who’s the Boss este acum  profesor de limba engleză la Philadelphia North-East High School. Cui nu i-ar plăcea să fie elevul său?

    CHRIS OWEN

    În ciuda succesului filmului American Pie, Chris Owen nu şi-a consolidat o carieră în domeniu. Astăzi, el este chelner la un restaurant de sushi şi are mai puţin de 100 de urmăritori pe Twitter.

    JESSICA SIERRA

    Jessica Sierra, consacrată prin intermediul American Idol, a trebuit să-şi ia un job în plus, la un cunoscut lanţ de fast-food american,  pentru a-şi putea acoperi plata facturilor.

    VANILLA ICE

    Când cariera sa a început să o ia pe o pantă descendentă, Vanilla Ice a decis să pună bazele unui site imobiliar. Acum activează ca investitor imobiliar şi îi învaţă pe alţii cum să facă profit din vânzarea de locuinţe.

    M.C. HAMMER

    După ce a acumulat datorii de 13 milioane de dolari şi s-a declarat falit, Hammer şi-a luat viaţa de la capăt. În prezent oficiază nunţi, dezvoltă aplicaţii iPad şi învaţă despre noile media la universităţile din Ivy League.

    TARAN NOAH SMITH

    Cuunoscut drept „copilul urât” din sitcomului Home Improvement, la 17 ani Smith s-a certat cu părinţii pentru că şi-au cumpărat o casă destul de scumpă din economiile lui strânse cu greu. I-a dat în judecată, s-a căsătorit cu o femeie ce i-ar putea fi mamă şi a investiti banii obţinuţi în proces într-o fermă şi un serviciu de catering.

    FREDDIE PRINZE

    Freddie şi-a schimbat traseul carierei de câteva ori, el fiind cunoscut mai întâi datorită filmelor She’s All That şi I Know What You Did Last Summer, unde a întâlnit-o şi pe soţia sa,  Sarah Michelle Gellar. După ce a lucrat ca regizor şi producător pentru WWE, Freddie şi-a lansat prima carte de bucate, în 2016, numită Back To The Kitchen.

    DANNY LLOYD

    Avea doar 5 ani când a jucat în The Shining. După ce a fost lansat filmul, Danny a renunţat la actorie şi astăzi este profesor de biologie în Kentucky.

  • Dunkirk: un film pe care nu aveţi voie să îl rataţi

    Dunkirk este un regal cinematografic, un film care te aruncă în mijlocul acţiunii încă de la primele scene şi te eliberează atunci când creditele încep să curgă pe ecran. Chiar dacă scenariul e bazat pe întâmplări adevărate, Nolan face ce ştie să facă mai bine: ia o poveste şi o face a lui. Aşa cum ne-a obişnuit în filme precum Inception sau Memento, regizorul impune un ritm extrem de alert, trimiţându-şi publicul într-o cursă care se termină odată cu filmul.

    Nolan face cronica evacuării soldaţilor britanici blocaţi pe plajele din Dunkirk, Franţa, la sfârşitul lunii mai 1940. Germanii, care reuşiseră să îi împingă acolo pe Aliaţi, pun la cale o ultimă ofensivă; pot spune şi că Dunkirk e mai mult decât un film de război, e acel soi de film pe care americanii îl numesc ”disaster movie„.

    Tom Hardy joacă rolul unui pilot care încearcă să respingă ofensiva germană; nu are mai multe de 20 de replici în film şi petrece o bună parte a timpului în spatele unei măşti, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima sa colaborare cu Nolan, The Dark Knight Rises. Cu toate astea, impactul său asupra filmului este remarcabil. Mark Rylance, pe de altă parte, interpretează rolul unui civil care încearcă – alături de copiii săi adolescenţi – să salveze cât mai mulţi soldaţi de pe plajă. Rylance oferă un joc actoricesc impecabil, arătând încă o dată că premiul Oscar primit acum doi ani pentru Bridge of Spies nu a fost o întâmplare.

    Dacă faceţi o listă cu toate fobiile de care aţi auzit, e bine să ştiţi că vă veţi întâlni cu majoritatea în acest film. Frica de înălţime, de foc, de înec, claustrofobia sau frica de întuneric sunt toate prezente în imaginile aduse aproape de perfecţiune de Hoyte van Hoytema. Este de preferat să vedeţi filmul la IMAX, acolo unde toate aceste detalii sunt parcă şi mai evidente.
    Este, dacă vreţi, povestea unei specii care luptă pentru supravieţuire. Nolan nu se arată extrem de interesat de povestea unui personaj anume, ci de rolul său în contextul general. Dacă vă veţi găsi într-o stare de confuzie vizavi de identitatea unui personaj, trebuie să ştiţi că asta e o trăsătură a filmelor semnate de Nolan, şi nicidecum o greşeală.

    Dunkirk e genul de film în care scenele memorabile se succed una după alta, încercând parcă să nu dea nicio secundă de repaos spectatorului. Repet, Dunkirk este un regal cinematografic.

    Cei care au citit de-a lungul timpului aceste pagini au observat, probabil, că există în fiecare an un film pe care îl evidenţiez; un film care iese din tipare şi care este, pentru mine, reperul cinematografic al acelui an. E vorba de filme precum The Imitation Game, La La Land sau Mad Max: Fury Road – iar Dunkirk îşi merită din plin locul pe această listă selectă.

    NOTA: 9/10

     

  • Pe viaţă şi pe moarte

    Povestea filmului surprinde trupele britanice şi ale aliaţilor înconjurate de inamici pe plaja franceză şi forţate să facă faţă unui asalt aproape imposibil de rezistat.

    ”Dunkirk“ reuneşte o distribuţie impresionantă din care fac parte actorii Tom Hardy (”Mad Max: drumul furiei“), Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy şi debutantul Fionn Whitehead. Filmul este produs de Christopher Nolan şi Emma Thomas, iar Jake Myers este producător executiv.

    Din echipa de creaţie cu care a lucrat Nolan fac parte: directorul de imagine Hoyte van Hoytema, scenograful Nathan Crowley, editorul Lee Smith, designerul de costume Jeffrey Kurland, iar Andrew Jackson este responsabil de efectele vizuale.