Tag: carne

  • Bravcod a achiziţionat de la Galli Gallo brandul românesc Peneş cu 20 de milioane de euro

    „Tranzacţia a fost finalizată în această vară, conform planului de reorganizare aprobat de creditori în procedura de insolvenţă a companiei. Galli Gallo s-a redresat printr-un plan de reorganizare propus şi implementat de CITR, prin încrederea principalului creditor, CEC Bank, şi a partenerului de afaceri, Bravcod, care a continuat relaţiile comerciale cu Galli Gallo în procedura de insolvenţă şi a achiziţionat business-ul în această vară”, anunţă administratorul judiciar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină şi măresc importurile de carne

    „Membrii Federaţiei Naţionale Pro Agro au realizat o campanie pentru verificarea originii cărnii comercializată pe piaţa din România şi modul de expunere al acesteia la raft. Pro Agro atrage atenţia asupra faptului că majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti. Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor preţuri de dumping”, menţionează Pro Agro.

    Reprezentanţii fermierilor solicită „sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instituţiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din ţara noastră”.

    „Considerăm că motivul invocat de marile reţele de distribuţie, respectiv scăderea drastică a cererii pe piaţa internă, nu este justificat. Noi, fermierii ştim că se doreşte instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor şi aducerea unor cantităţi mari de carne din alte state”, mai arată Pro Agro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată „carnea” crescută în laborator. Va fi mult mai ieftină decât cea care se găseşte acum în magazine | FOTO

    Alternativa, mai ieftină, vor fi produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi.
     
    Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, potrivit Go4it.

    Proiectul, finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

    Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Primele victime ale războiului comercial: Maşinile nemţeşti şi fripturile americane

    Acum, Suzhou Huadong Foods rămâne cu containere pline cu fripturi americane pe care nu şi le permite, potrivit Bloomberg.
     
    Doar trei containere de produse congelate, conţinând costiţă şi cotlet de porc, au reuşit să treacă vama înainte ca noile tarife să adauge taxe de 75.000 de dolari pe fiecare din cele şase containere rămase, spune Gong Peng, managerul general al importatorului de carne.
     
    „Nu avem nicio opţiune. Trebuie să acoperim costurile”, a spus Gong. „Cu siguranţă vom reduce dramatic achiziţiile de carne de la fermele americane”.
     
    Pornind ceea ce China numeşte „cel mai mare război comercial din istorie”, Statele Unite a impus în data de 6 iulie tarife vamale de 25% pe bunuri chinezeşti în valoare de 34 de miliarde de dolari. Beijingul a răspuns prompt cu tarife pe soia, carne şi vehicule.
     
    Suzhou Huadong, care alimentează supermarketuri precum Sam Club, deţinut de Walmart în China, reprezintă doar una dintre primele victime.
     
  • Nemţii de la Deutsche Telekom taie în carne vie: Compania restructurează o divizie întreagă şi concediază 10.000 de angajaţi

    Deutsche Telekom elimină mai mult de un sfert din personalul angajat în unitatea de servicii informatice, care este pe pierdere de mai mulţi ani, potrivit Bloomberg.

    Divizia T-Systems va pierde 10.000 de angajaţi, dintre care 6.000 sunt situaţi în Germania, în următorii trei ani, spune purtătorul de cuvânt Harald Lindlar. Unitatea de tehnologie care încearcă să concureze cu start-up-uri mai agile de cloud şi cu multinaţionale gigant, are aproximativ 37.000 de angajaţi.

    Scopul reducerii de personal este reducerea costurilor cu 600 de milioane de euro până în 2021 pentru ca CEO-ul grupului, Adel Al-Saleh să poată reinvesti o parte din bani în „zone de creştere”, spune Lindlar.

    Citeşte continuarea articolului pe www.zf.ro

  • Ca omul preistoric la restaurant

    Restaurantul care serveşte specialităţi de grătar japonez (yakiniku) are două niveluri, cel inferior amintind de o peşteră, datorită pereţilor decoraţi cu piatră şi lipsei ferestrelor, cei care mănâncă aici fiind aşezaţi la o masă lungă prevăzută din loc în loc cu plite pentru fript carnea. Nivelul superior reprezintă o pădure stilizată, cu separeuri cu mese joase de lemn cu plite, închipuind focurile în jurul cărora stăteau oamenii primitivi, întreg localul fiind astfel gândit de arhitectul care s-a ocupat de amenajare, Ryoji Iedokoro, încât clienţii să se simtă ca în mijlocul naturii.

  • Şocant: Ce au găsit inspectorii când au început verificările la fast-fooduri

    Potrivit unui comunicat al CJPC Cluj transmis, miercuri, aproape 25 de kilograme de produse au fost oprite definitiv de la comercializare.

    “În urma unui control efectuat de catre comisarii CJPC Cluj în unităţi de alimentaţie publică tip Fast Food – Shaormerii s-a identificat un operator economic de pe raza judetului Cluj, la care s-au descoperit mai multe deficienţe printre care produse de carne porc lucru cu data durabilităţii minimale depăşită cu până la 45 zile şi frigidere în care erau depozitate produsele care prezentau suprafeţe cu pete de rugină în exces. Operatorul economic respectiv a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 30.000 lei, iar cantitatea de 23.93 kg produse au fost oprite definitiv de la comercializare. De asemenea, s-a dispus măsura opririi temporare a activităţii din blocul alimentar până la remedierea deficienţelor”, se arată în documentul citat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Schimbare de strategie. Retailerii „se bat” pe fermele româneşti

    La o săptămână după ce nemţii de la Kaufland au lansat „Raftul românesc”, francezii de la Carrefour anunţă încheierea unui parteneriat de preluare a 100 de tone de carne de mânzat în 2018, carne provenită din ferme româneşti.

    „Cele 100 de tone de carne de mânzate pe care le preluăm în 2018, reprezintă 20% din totalul cărnii de mânzat comercializate de Carrefour. Sperăm ca în câţiva ani să ajungem la un procent peste 50% din cantitatea de carne de mânzat pe care o vindem”, a spus Silviu Diaconu, director achiziţii legume-fructe Carrefour România.

    Reprezentanţii Carrefour susţin că în prezent întreaga cantitate de carne de pasăre comercializată în magazinele lor provine din România, 90% din carnea de vită este din ferme româneşti, iar carnea de porc românească acoperă 60% din vânzări.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Schimbare de strategie. Retailerii „se bat” pe fermele româneşti

    La o săptămână după ce nemţii de la Kaufland au lansat „Raftul românesc”, francezii de la Carrefour anunţă încheierea unui parteneriat de preluare a 100 de tone de carne de mânzat în 2018, carne provenită din ferme româneşti.

    „Cele 100 de tone de carne de mânzate pe care le preluăm în 2018, reprezintă 20% din totalul cărnii de mânzat comercializate de Carrefour. Sperăm ca în câţiva ani să ajungem la un procent peste 50% din cantitatea de carne de mânzat pe care o vindem”, a spus Silviu Diaconu, director achiziţii legume-fructe Carrefour România.

    Reprezentanţii Carrefour susţin că în prezent întreaga cantitate de carne de pasăre comercializată în magazinele lor provine din România, 90% din carnea de vită este din ferme româneşti, iar carnea de porc românească acoperă 60% din vânzări.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Campioni la sărăcie. România are a treia cea mai mare rată de deprivare materială severă din UE

    În România, rata de deprivare materială severă a ajuns la 19,4% în 2017, a treia cea mai mare rată din UE, după cea din Bulgaria (30%) şi Grecia (21,1%), potrivit sursei citate.
     
    Cu toate acestea, România a înregistrat cea mai mare scădere a procentului persoanelor defavorizate din punct de vedere material, o scădere  de 4,4%, de la 23,8% în 2016, la 19,4% în 2017, potrivit Eurostat.
     
    Ţările cu cea mai mică rata de deprivare materială severă din UE, de sub 3%, sunt Suedia (0,8% în 2016), Luxemburg (1,6% în 2016), Finlanda (2%) şi Olanda (2.6%).