Tag: Cariera

  • Cine este Andrei Dumuţa, tânărul care conduce divizia auto a grupului OLX

    Andrei Dumuţa este responsabil de conducerea businessului auto al OLX Group, pe cele două platforme, Autovit.ro şi OLX Auto, coordonând o echipă formată din 13 persoane. În responsabilităţile sale intră definirea strategiei de marketing, pricing şi vânzări la nivel de categorie, construirea bugetului anual, atingerea obiectivului de clienţi, venit, costuri şi profit, precum şi reprezentarea imaginii companiei în cadrul categoriei. Platformele online de care se ocupă au avut o creştere semnficativă anul trecut, de peste 20% la nivel de clienţi şi 30% la nivel de venituri. Andrei Dumuţa şi-a început cariera la Oracle România, poziţie care i-a oferit  „un set de cunoştinţe de bază care m-au ajutat în toată cariera mea pe mai departe”. El nu a lucrat în afara ţării, dar spune că a avut expunere internaţională în cadrul mai multor joburi. „Cred că sunt multe oportunităţi în România şi nu m-am simţit limitat în niciun moment din carieră.” Gândindu-se la viitor, tânărul manager crede că va conta din ce în ce mai puţin din ce ţară lucrezi atât timp cât faci o treabă bună, iar „decizia de a te muta din ţară ar trebui să ţină mai mult de considerente personale decât profesionale”. Andrei Dumuţa a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE.

    Profilul lui Andrei Dumuţa a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Cine este managerul care aduce laptele cu caimac pe mesele românilor

    Adrian Cocan este manager al brandului Lăptăria cu Caimac, parte integrantă a producătorului de lactate Agroserv Măriuţa, un business cu 134 de angajaţi şi o cifră de afaceri în 2018 de aproape 10 milioane de euro.
    El conduce o echipă de 34 de persoane, însă estimează că până la finele anului vor fi în total 50 de oameni. Potrivit lui Adrian Cocan, cel mai dificil moment din cariera sa a venit odată cu criza. „Am încercat antreprenoriatul în 2008 şi 2009, însă până la începutul lui 2010 ambele companii înfiinţate s-au închis. Am revenit apoi în corporaţii pentru a alege cu mai multă atenţie momentul unei iniţiative personale.” În 2014, împreună cu soţia sa, el a luat decizia de a începe demersurile pentru transformarea fermei Agroserv Măriuţa într-un brand cu propria fabrică de procesare. „A fost un moment cheie pentru noi, dar şi un moment plin de creativitate şi muncă în echipă, iar proiectul a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro. Atunci am încheiat activitatea pe care o aveam în multinaţionale şi am început să conturăm proiectul fabricii.” Brandul Lăptăria cu Caimac a avut lansarea în iunie 2018 şi este, spune el, cea mai mare realizare din cariera sa. Din experienţa internaţională a antreprenorului, care este absolvent al SNSPA, secţia Comunicare şi relaţii publice, fac parte o serie de cursuri de specialitate, precum şi realizarea unor proiecte pentru pieţele din Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

    Profilul lui Adrian Cocan a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Cum a ajuns o tânără româncă să îşi construiască o carieră de succes după ce a aplicat la un job pe internet

    Ramona Pârvescu este customer development lead în cadrul Unilever South Central Europe, funcţie din care conduce o echipă de aproximativ 40 de oameni. Ea spune că anul trecut echipa sa a reuşit să obţină rezultate peste plan, ceea ce a adus Unilever România în top 10 afaceri din grupul Unilever global din punctul de vedere al creşterii în procente comparativ cu 2017. „Câteva dintre momentele care mi-au marcat cariera ar fi cele care au adus o schimbare mare, precum: 2007, momentul în care m-am alăturat echipei Unilever ca reprezentant de vânzări şi am început să înţeleg piaţa bunurilor de larg consum; 2014, momentul în care am aplicat pentru un rol în echipa globală Unilever, accesând o experienţă care m-a ajutat să am o perspectivă mai largă asupra businessului şi să înţeleg mai în profunzime ce înseamnă strategia de portofoliu şi de piaţă; 2017, momentul în care m-am realăturat echipei din România, dar şi anul trecut, când am primit girul de a conduce echipa regională de vânzări”, descrie Ramona Pârvescu principalele borne ale parcursului său profesional. Ea spune că unul dintre cele mai dificile momente din cariera sa a fost la început de 2007, când a luat decizia de a-şi da demisia din rolul pe care îl avea şi care nu mai răspundea aşteptărilor sale, fără să aibă o altă opţiune evidentă. Ramona Pârvescu a urmat cursurile Universităţii Aurel Vlaicu din Arad şi a avut o experienţă internaţională de trei ani şi jumătate în sediul global, la Unilever Rotterdam, care a ajutat-o să îşi extindă înţelegerea strategiei de business. „Întoarcerea în România nu a fost o decizie uşoară, dar încă mai cred că a fost cea corectă, fiindcă aici pot să am impact direct asupra pieţei prin brandurile cu misiune pe care le vindem.”

  • Cine este Dorina Kocsis-Cristea, femeia care a făcut carieră în cadrul companiei Stefanini după ce şi-a „ascultat raţiunea în detrimentul inimii”

    Dorina Kocsis-Cristea este responsabilă de coordonarea activităţii departamentului de service management office în regiunea EMEA al companiei Stefanini.
    Din această funcţie, ea coordonează o echipă de 210 oameni din mai multe centre de livrare, atât din România, cât şi din Polonia, 19 persoane fiind în subordinea sa directă. Absolventă a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, ea a lucrat constant cu echipe, colegi şi clienţi din toate regiunile lumii. „În acest context, deplasările de serviciu, în ţară şi în afara ţării, au fost o necesitate şi au făcut parte din activitatea mea periodică. Cea mai lungă perioadă în care am activat în afara ţării a fost de aproximativ trei luni, în Olanda, la sediul unuia dintre clienţi.“ Un pas important pentru cariera sa a fost învăţarea limbii spaniole, lucru care a ajutat-o să obţină primul său job în IT ca support engineer pentru companiile cu utilizatori în Spania. A urmat apoi obţinerea unui post în cadrul companiei Stefanini, „un moment în care am ascultat raţiunea în detrimentul inimii”. Nu au lipsit nici momentele dificile, de pildă când a trebuit să reorganizeze împreună cu managementul departamentului unul dintre proiectele tradiţionale, într-un timp record, transformând şi, în acelaşi timp, menţinând bunul mers al serviciilor. „A trebuit să ies din zona mea de confort, să acopăr şi să suplimentez diverse roluri. Astfel, am reuşit nu doar să depăşesc un moment dificil, ci chiar să-l transform într-o oportunitate de dezvoltare.” Cea mai mare reuşită din cariera sa spune că este implementarea noului concept de servicii în cadrul unui proiect care ulterior a devenit un proiect global strategic şi un model de bune practici, inclusiv pentru clienţi.

    Profilul Dorinei Kocsis-Cristea a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Cătălin Nacu, Chief Information Officer, NN Asigurări de Viaţă

    Din rolul de CIO, Cătălin Nacu conduce în prezent o echipă formată din 90 de angajaţi; unul dintre obiectivele sale constă însă în creşterea echipei, în scopul strategiei NN Asigurări de Viaţă de digitalizare şi transformare a operaţiunilor.

    El a preluat poziţia de chief information officer al NN Asigurări de Viaţă în noiembrie 2018, fiind responsabil de consolidarea transformării şi digitalizării companiei de asigurări, de implementarea de soluţii tehnologice care să inoveze experienţa clienţilor şi de dezvoltarea întregii infrastructuri informatice necesare în acest sens. Are o experienţă de peste 10 ani dobândită cu precădere în companii din domeniul financiar şi experienţă în programe majore de transformare şi digitalizare. Anterior poziţiei de chief information officer la NN, Cătălin Nacu a ocupat mai multe poziţii de management în segmentul IT în companii precum Deutsche Bank, Raiffeisen Bank sau Oracle. Cătălin Nacu a absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi Facultatea de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

    Din rândul celor mai recente realizări ale departamentului pe care îl coordonează menţionează finalizarea de anul trecut a digitalizării procesului de vânzări pentru produsele de asigurare de viaţă şi de sănătate, dezvoltarea de noi produse şi modernizarea infrastructurii tehnologice la nivelul întregii companii. 

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andrei Corobea, Senior Project Manager One United Properties

    Andrei Corobea este Senior Project Manager la dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi a coordonat proiecte precum: One Charles de Gaulle (manager de proiect) şi One Floreasca City (coordonarea proiectului cu funcţiune mixtă) din Capitală..Recent, a preluat rolul de administrator pentru trei companii din cadrul grupului; administrează un buget pentru aceste investiţii de peste 150 de milioane de euro.

    În prezent, coordonează în mod direct o echipă de peste 50 de specialişti, în domenii precum: consultanţă, proiectare, ofertare, analiză de piaţă şi contractare, supervizare execuţie etc. Spune că, la rândul ei, echipa sa coordonează peste 700 de persoane implicate direct în procesul de producţie pentru fiecare investiţie în parte. Una dintre realizările recente este preluarea celei de-a doua investiţii One – complexul cu funcţiune mixtă One Verdi Park. „Domeniul construcţiilor este unul vast şi complex, care necesită dezvoltare în arii diferite, mai ales în ceea ce priveşte managementul de proiect. Pentru o astfel de carieră, este necesară dezvoltarea pe trei direcţii: tehnic, economic şi social-politic”, consideră Andrei Corobea.

    A absolvit în 2010 Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Imediat după facultate şi-a început cariera într-o multinaţională de profil, iar apoi a urmat toate treptele ierarhice: de la inginer de şantier, până la poziţia de manager de proiect. Unul dintre proiectele de referinţă în care a fost implicat este Sky Tower Bucureşti, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (ca membru el echipei de ingineri care a coordonat managementul din partea Antreprenoriatului General).

    Chiar dacă nu a lucrat niciodată în afara ţării, consideră că multinaţionala în care şi-a dezvoltat cariera i-a pus la dispoziţie modul de lucru din vest. „Cred că am ajuns la o maturitate profesională care îmi permite să vreau să contribui, zi de zi, prin ceea ce fac, la creşterea nivelului de calitate a pieţei construcţiilor de la noi.”

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andrei Corobea, Senior Project Manager One United Properties

    Andrei Corobea este Senior Project Manager la dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi a coordonat proiecte precum: One Charles de Gaulle (manager de proiect) şi One Floreasca City (coordonarea proiectului cu funcţiune mixtă) din Capitală..Recent, a preluat rolul de administrator pentru trei companii din cadrul grupului; administrează un buget pentru aceste investiţii de peste 150 de milioane de euro.

    În prezent, coordonează în mod direct o echipă de peste 50 de specialişti, în domenii precum: consultanţă, proiectare, ofertare, analiză de piaţă şi contractare, supervizare execuţie etc. Spune că, la rândul ei, echipa sa coordonează peste 700 de persoane implicate direct în procesul de producţie pentru fiecare investiţie în parte. Una dintre realizările recente este preluarea celei de-a doua investiţii One – complexul cu funcţiune mixtă One Verdi Park. „Domeniul construcţiilor este unul vast şi complex, care necesită dezvoltare în arii diferite, mai ales în ceea ce priveşte managementul de proiect. Pentru o astfel de carieră, este necesară dezvoltarea pe trei direcţii: tehnic, economic şi social-politic”, consideră Andrei Corobea.

    A absolvit în 2010 Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. Imediat după facultate şi-a început cariera într-o multinaţională de profil, iar apoi a urmat toate treptele ierarhice: de la inginer de şantier, până la poziţia de manager de proiect. Unul dintre proiectele de referinţă în care a fost implicat este Sky Tower Bucureşti, cea mai înaltă clădire din Bucureşti (ca membru el echipei de ingineri care a coordonat managementul din partea Antreprenoriatului General).

    Chiar dacă nu a lucrat niciodată în afara ţării, consideră că multinaţionala în care şi-a dezvoltat cariera i-a pus la dispoziţie modul de lucru din vest. „Cred că am ajuns la o maturitate profesională care îmi permite să vreau să contribui, zi de zi, prin ceea ce fac, la creşterea nivelului de calitate a pieţei construcţiilor de la noi.”

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Alexandru Negrea, brand manager Trattoria Buongiorno (grup City Grill)

    Alexandru Negrea coordonează, din rolul său curent, cei peste 200 de angajaţi care lucrează în cele cinci restaurante Trattoria Buongiorno ale grupului City Grill şi care servesc, potrivit lui, circa 1.800 de clienţi în fiecare zi.   Negrea s-a alăturat grupului City Grill în urmă cu 15 ani, când a decis să se angajeze într-un restaurant al grupului: „Am lucrat iniţial ca ospătar, apoi am avansat, încet, încet, până la poziţia actuală”, îşi descrie el evoluţia profesională. În 2009, a preluat proiectul Trattioria Buongiorno.

    Alexandru Negrea spune că ia în calcul experienţa inter­na­ţională, dar doar prin prisma unui schimb de experienţă de 1-2 luni, pentru a descoperi cultura gastronomică italiană „la ea acasă”: „Nu mă văd lucrând în afara ţării pe termen lung, deoarece vreau să îmi dezvolt cariera în România”.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Voicu Vuşcan, director general Elit Cugir

    Voicu Vuşcan, în prezent director general al Elit, s-a alăturat companiei în anul 2002, în calitate de achizitor de materii prime din Europa, Canada, SUA şi Brazilia, fiind responsabil şi de comercializarea acestora în România.„În 2013, am preluat în administrare compania“, povesteşte Voicu Vuşcan.

    „Acesta a fost primul moment-cheie din cariera mea, când am trecut de la conducerea unei divizii de business la conducerea întregii activităţi a companiei. Al doilea moment-cheie a fost în 2018 odată cu achiziţia Elit de către Smithfield Foods, când am început coordonarea integrării Elit în cadrul celui mai mare grup de carne din lume, ţinând cont de strategia de dezvoltare la nivel european a grupului Smithfield.“

    În ultimii ani, rezultatele companiei au menţinut un trend crescător, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât şi a profitului înregistrat. Voicu Vuşcan a absolvit Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. După terminarea facultăţii a urmat cursuri de masterat în studii europene la Universitatea Marne la Valée, din Paris. „În 2002, în contextul în care România era la început de drum în parcursul de integrare în Uniunea Europeană, am considerat că există posibilităţi semnificative de dezvoltare profesională în ţară. Nu regret decizia luată. Doresc să îmi dezvolt cariera în România“, spune el.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Valentin Vasile, director calitate & satisfacţie clienţi, Schneider Electric

    Valentin Vasile este director calitate & satisfacţie clienţi în cadrul Schneider Electric şi spune că mulţumirea clientului este principalul indicator din activitatea departamentului pe care îl coordonează, el având sub conducere directă nouă oameni.

    Cel mai dificil moment din cariera sa spune că a fost mutarea din zona de vânzări la cea de support. „Acum nouă ani am avut oportunitatea de a mă alătura unui departament de suport clienţi care avea o activitate foarte bine definită şi structurată. De la o abordare de vânzări, am făcut tranziţia la una axată pe proces şi rezultate, menită să reflecte o experienţă superioară a clientului în relaţia cu noi.”

    O experienţă importantă pentru dezvoltarea sa ca profesionist spune că a constat într-o întâmplare simplă, care a avut însă un influenţă majoră asupra sa, demonstrându-i importanţa unor acţiuni care, chiar dacă par mici, pot avea un impact extraordinar. „Într-o zi, când activam în centrul de suport clienţi, am observat în sistemul nostru o mică eroare, ce ducea la livrarea unui produs în câteva săptămâni. Nu era nicio plângere, nu era nicio solicitare din partea cuiva de a aduce acel produs mai rapid, a fost o întâmplare faptul că am observat această eroare. După o întrebare pusă responsabililor lanţului logistic, s-a rezolvat şi am livrat în doar câteva zile. După încă o săptămână, am primit un e-mail de la un utilizator final – în care ni se mulţumea că «am adus apa mai devreme» în comunitatea lor”, povesteşte Valentin Vasile.

    El este absolvent al Facultăţii de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi nu a avut încă o experienţă internaţională în carieră, deoarece, spune el, „simt că am încă multe de învăţat în România”.