BusinessMagazin

Tag: bunastare

  • Acest primar vrea să transforme toţi cetăţenii oraşului în vegetarieni

    Noua administraţie a oraşului italian Torino susţine şi promovează stilul de viaţa vegetarian, înâmpinând proteste de la producătorii tradiţionali de carne din regiune, scrie The Guardian.

    Chiara Appendino, noul primar al oraşului Torino, a promis săptămâna aceasta că va promova vegetarianismul şi dietele vegane şi că o viaţă fără carne şi lapte este fundamentală pentru protecţia mediului înconjurător, al sănătăţii şi al bunăstării animalelor.

    Încă nu au fost făcute publice strategiile noului primar pentru a atinge acest obiectiv, însă se aşteaptă implementarea unor produse educaţionale în şcoli  pentru a-i învăţa pe copii de bunăstarea animalelor şi despre nutriţie.

    Această mişcare este fără precedent pentru autorităţile italieneşti, dar rămâne în linie cu viziunea eurosceptică a partidului M5S, din care Appendino face parte. În urmă cu câteva săptămâni, liderul partidului, Luigi di Maio, şi-a sărbătorit ziua cu un tort vegan.

    Chiara Appendino a câştigat simpatiile publicului şi l-a învins de una singură pe favoritul pentru postul de primar democratul Piero Fassino. Însă aceste declaraţii ar putea avea efecte negative pentru Appendino, deoarece în Torino şi în regiunea Piemont sunt foarte mulţi producători locali de carne cu o tradiţie îndelungată.

  • De la desene animate la conducerea unei afaceri de 26.2 miliarde de dolari

    Jeff Weiner, CEO-ul LinkedIn, reţeaua de socializare profesională, este un vizionar şi antreprenor care consideră că o companie ca la carte trebuie să investească în principal în bunăstarea clienţilor şi să facă o diferenţă în lume.

    S-a născut în 1970 în New York şi a urmat liceul Mamaroneck High School din New York, urmat de University of Pennsylvania.

    De când era mic, Weiner a fost învăţat să fie optimist de către părinţii lui. ”Tata obişnuia să îmi spună că pot realiza orice îmi propun. O spunea atât de des – adică în fiecare seară până pe la vârsta de 12 ani – încât la vremea respectivă devenise pentru mine doar o altă predică părintească, ceva asemănător cu ”Mănâncă-ţi legumele!””, a relatat el pentru Business Insider.

    Tot tatăl lui l-a ajutat să îşi găsească de lucru pentru prima oară, punându-l să coneacpă o scrisoare de intenţie în care să explice exact ce ar fi vrut să lucreze. Astfel, un Jeff Weiner de 24 de ani, fără un masterat în administrarea afacerilor şi cu foarte puţine job-uri disponibile, se angaja la Warner Bros., celebra companie care l-a creat pe Bugs Bunny., drept analist în departamentul strategic.

    Cititi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • De la desene animate la conducerea unei afaceri de 26.2 miliarde de dolari

    Jeff Weiner, CEO-ul LinkedIn, reţeaua de socializare profesională, este un vizionar şi antreprenor care consideră că o companie ca la carte trebuie să investească în principal în bunăstarea clienţilor şi să facă o diferenţă în lume.

    S-a născut în 1970 în New York şi a urmat liceul Mamaroneck High School din New York, urmat de University of Pennsylvania.

    De când era mic, Weiner a fost învăţat să fie optimist de către părinţii lui. ”Tata obişnuia să îmi spună că pot realiza orice îmi propun. O spunea atât de des – adică în fiecare seară până pe la vârsta de 12 ani – încât la vremea respectivă devenise pentru mine doar o altă predică părintească, ceva asemănător cu ”Mănâncă-ţi legumele!””, a relatat el pentru Business Insider.

    Tot tatăl lui l-a ajutat să îşi găsească de lucru pentru prima oară, punându-l să coneacpă o scrisoare de intenţie în care să explice exact ce ar fi vrut să lucreze. Astfel, un Jeff Weiner de 24 de ani, fără un masterat în administrarea afacerilor şi cu foarte puţine job-uri disponibile, se angaja la Warner Bros., celebra companie care l-a creat pe Bugs Bunny., drept analist în departamentul strategic.

    Cititi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • De zece ori Stairway to heaven

    În patru decenii de la lansare, cântecul Stairway to Heaven al celor de la Led Zepplein a adus în jur de 600 de milioane de dolari şi a rulat, neîntrerupt, mai bine de 45 de ani la radiourile din întreaga lume. Aş pune în balanţă cu aceste numere un grafic pe care l-am văzut recent şi care arată că în 2015, pentru prima dată în istoria muzicii comerciale, vânzările de muzică veche le-au depăşit pe cele de muzică nouă. În numere e cam aşa: în 2005 muzica veche valora în Statele Unite în jur de 225 de milioane de dolari, iar muzica momentului 400 de milioane de dolari.

    Într-un deceniu, tendinţa muzicii vechi a fost de scădere spre 123 de milioane de dolari, scădere nu la fel de abruptă ca în cazul muzicii noi, ajunsă acum la 118 milioane dolari. Explicaţia mea este faptul că muzica s-a transformat dintr-o afacere „de suflet“ într-o afacere pur şi simplu, dominată de interese pe termen scurt şi mai puţin de calitatea produsului în sine (este aceasta şi explicaţia pentru nesfârşita cohortă de eroi mascaţi care bântuie industria filmului, în detrimentul producţiei originale, creative, „de suflet“). Poate din cauza crizei, poate din alte cauze, lumea pare să uite din ce în ce mai des că oamenii nu se raportează numai la bani, ci şi la suflet.

    Iar descoperirea tinerilor de care am scris nu face decât să mă bucure; şi mai îmbucurător este faptul că proiectele selectate, zece la număr, au fost alese dintr-un pachet mai mare de proiecte, bazate pe ideea că tinerii se dovedesc ceva mai puţin preocupaţi de latura financiară a ideilor lor şi mai mult de impactul, de binele pe care îl fac societăţii şi oamenilor. Poate că această abordare vine pe cărările trasate de mişcarea Occupy, pe ideile lui Stiglitz sau ale lui Thomas Piketty, îngrijoraţi de inegalitatea în creştere din lume, sau poate şi pe abordarea mai degajată a tinerei generaţii, care se dovedeşte, conform statisticilor, mai puţin preocupată de lux, case şi maşini şi mai mult de voluntariat, de proiecte sociale, ba chiar de propria mobilitate, de impactul pe care îl au asupra lumii. Şi nu-i confundaţi pe tinerii de care vorbesc eu cu cei de bani gata, care ţin rubrici tabloide în viaţă.

    Mă gândesc că lui Page şi lui Plant, când au scris Stairway to Heaven, le-a păsat mai mult de ascultători şi de spectatori şi de modul în care aceştia vor rezona cu muzica şi mai puţin de banii pe care i-ar putea aduce cântecul. Poate că lumea întreagă ar trebui să adopte această regulă. Cineva căruia îi pasă îşi va face bine, în primul rând, treaba, va găsi soluţii inedite, va căuta rezolvări. Iar faptul că tinerilor le pasă, într-o Românie care este pe locul 1 în Europa la analfabetism şi corupţie, cu cea mai redusă speranţă de viaţă şi cel mai mare număr de decese în rândul copiilor, îmi oferă speranţa că lucrurile s-ar putea îndrepta.

    Ilustrez cu imaginile puţin neliniştitoare ale pictorului canadian Paul Fenniak.

  • Doi tineri au lăsat Bucureştiul pentru a se muta la ţară. Vor să salveze casele traditionale degradate dintr-un sat din Ardeal

    Doi tineri s-au întors din Bucureşti pentru a locui judeţul Mureş, mai precis în satul Caşva, unde vor să salveze casele tradiţionale din zonă, aflate în stare de degradare. Momentan, Bianca Bărbieru şi Adrian Cioban se concentrează pe restaurarea unei căsuţe din lemn şi pământ, primite de la o vecină. În viitor, proiectul lor îşi propune să contribuie la creşterea bunăstării economice şi sociale în zona satului Caşva, prin crearea de noi locuri de muncă pentru unii săteni şi promovând ideea de turism în zonă.

    Au ales satul Caşva, nu Capitala

    Bianca şi Adrian au plecat din Bucureşti şi s-au decis să se mute într-un mic sat aflat la 15 km de Reghin, judeţul Mureş. Mai precis, în localitatea Caşva, comuna Gurghiu. Au optat pentru această locaţie pentru că sătucul este locul de unde provin atât părinţii cât şi bunicii lui Adrian. Practic, el este înrudit cu mulţi dintre locuitorii satului.

        “Ne-am dorit să ne mutăm la ţară însă într-un loc unde să ne simţim acasă, unde să avem prieteni şi rude care ne pot învăţa despre viaţa de zi de zi de aici. Momentan avem două grădini cu legume şi ne ocupăm şi cu creşterea iepurilor”, a declarat Bianca Bărbieru pentru Vocea Transilvaniei.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Femeia care a renunţat la un job de sute de mii de dolari pentru a călători. “Mergeam la serviciu bolnavă pentru că nu voiam să-mi petrec zilele de concendiu acasă”

    Kristin Addis a renunţat la jobul ei de bancher de investiţii din California de Sud în martie 2012. Deşi câştiga sume cu şase cifre nu era fericită cu viaţa ei, scrie Business Insider.

    Trebuia să facă o schimbare. “Era foarte greu pentru mine cu doar 14 zile de concediu pe an. Mergem la serviciu bolnavă pentru că nu voiam să-mi petrec zilele de concendiu acasă”, a spus Addis. “În plus, nici nu puteam să-mi iau cele 14 zile de concediu toate odată. Aşa că ce valoare mai au banii dacă nu am o oportunitate să-i cheltuiesc”, a adăugat ea.

    Determinată, Addis şi-a luat un bilet dus spre Bangkok şi de atunci tânăra de 29 de ani călătoreşte şi-şi documentează experienţa prin intermediul blogului ei. De-a lungul carierei de bancher, tânăra a reuşit să strângă 20.000 de dolari cash şi alţi 60.000 de dolari în fonduri de pensii, bani pe care nu vrea să-i cheltuiască decât după ce se pensionează.

    “Voiam să-mi iau un an sabatic, să trăiesc o aventură. Însă lucrurile s-au schimbat, acum călătoriile sunt legate şi de muncă. Am un loc de reşedinţă la Berlin, dar în ultimul an şi jumătate am stat acolo doar şase luni”, a mai spus ea.

    Kristin Addis se întreţine din vânzările de pe site, din parteneriatele cu agenţiile de turism, dar şi din vânzările cărţii sale  “Conquering Mountains: The Guide to Solo Female Travel”. Toate astea ajung cam la 40% din cât câştiga ca bancher. “Mă simt mult mai bogată acum datorită faptului că pot să trăiesc experienţe unice, că întâlnesc oameni noi. Bogăţia, bunăstarea este un lucru foarte subiectiv”, afirmă Addis.

    Programul de lucru s-a extins acum (la site mai lucrează part time alte 3 persoane) şi munceşte mai mult decât o făcea ca bancher, însă acum poate să-şi aranjeze perioade când nu este deranjată de nimeni.

    Sfatul ei pentru cineva care vrea să urmeze o cale asemănătoare: “Să-ţi dai seama la ce te pricepi şi să-ţi dai seama cum ai putea să fructifici acest skill online” 

  • Povestea lui Angus Deaton, câştigătorul din 2015 al premiului Nobel pentru Economie

    Angus Deaton (69 de ani) este câştigătorul din 2015 al premiului nobel pentru economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale.

    Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, este un renumit microeconomist şi este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor făcute de consumatori. El a primit titlul pentru lucrările sale privitoare la consum, sărăcie şi bunăstare în vremuri în care experimentele de politică monetară ale marilor bănci centrale stârnesc dezbateri încinse despre clasa de mijloc şi distribuirea tot mai inegală a avuţiei într-o naţiune. „Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economiei în domeniul dezvoltării“, a explicat alegerea lui Deaton Royal Swedish Academy of Sciences.

    Angus Deaton s-a născut în Edinburgh şi a fost şcolit la aceeaşi şcoală privată la care a mers şi Tony Blair, Fettes College. Apoi şi-a obţinut doctoratul la Cambridge, unde şi a predat o perioadă, iar din 1976 a ocupat un post de profesor la Universitatea Bristol. În această perioadă, Deaton a creat o mare parte din operele sale. A fost primul care a primit medalia Frisch (1978), premiu acordat de Econometric Society o dată la doi ani pentru lucrările publicate în Econometrica. În 1980, lucrarea sa despre cum cererea pentru anumite bunuri de consum depinde de preţuri şi venituri a fost publicată în jurnalul economic American Economic Review. Această lucrare este văzută ca fiind una dintre cele mai influente opere publicate în jurnal.

    În 1983 a plecat de la Universitatea Bristol la Princeton, unde se află şi în prezent. Deaton este profesor de Economie şi Afaceri Internaţionale la Şcoala de Afaceri Publice şi Internaţionale Woodrow Wilson şi la Departamentul Economic din Princeton University. În 2007 a fost ales preşedintele Asociaţiei Economice Americane, iar în 2014 a fost ales în comitetul Societăţii Filosofice Americane, organizaţie ştiinţifică. A câştigat în 2011 premiul BBVA pentru contribuţiile aduse teoriei de consum şi economii şi pentru măsurarea bunăstării. De asemenea, Deaton a dezvoltat metodologia de referinţă pentru măsurarea sărăciei.

    Angus Deaton deţine diplome de onoare de la Universitatea din Roma, University College din Londra şi de la Universitatea St. Andrew din Scoţia. Ultima carte a lui Angus Deaton este „Marea Evadare: Sănătate, Creştere şi Originile Inegalităţii“, o analiză ce arată că, deşi majoritatea populaţiei globale a  avut de câştigat din punctul de vedere al bunăstării şi al sănătaţii datorită creşterii economice, există multe categorii de oameni care nu beneficiază de avansul PIB-ului.

    În ultimul an, comitetul Nobel a onorat un număr de profesori pentru lucrări care au arătat fie ineficienţa pieţelor, fie modul cum trebuie tratată această realitate. Premiul Nobel pentru economie este unul dintre cele mai noi, înfiinţat în 1968, în memoria lui Alfred Nobel, la a 300-a aniversare a băncii centrale a Suediei, prima din lume, şi este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 976.000 dolari). Peste 80% dintre economiştii laureaţi sunt cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul Nobel pentru economie, Elinor Ostrom, în 2009.

    Angus Deaton are doi copii în vârstă de 45 şi 46 de ani şi este căsătorit cu Anne Case, cercetător asociat al Biroului Naţional de Cercetare Economică, organizaţie americană nonprofit.

  • Superstiţii legate de bani

    Cea mai cunoscută este aruncatul unei monede într-o fântână, pentru noroc.

    La fel de norocoase erau socotite monedele găsite în timpul unei furtuni; erau văzute drept bani căzuţi din rai şi folosiţi drept amulete.

    Vederea unui fluture alb sau galben, primăvara, asigura bunăstare. Aceeaşi bunăstare o asigura vederea lunii noi, pe fereastră sau uşa deschisă.

    Un bun leac pentru boli era înghiţirea unei monede pe care era gravat fie un crucifix, fie figura Fecioarei Maria.

    Şi banii găsiţi în anii bisecţi erau socotite drept purtătoare de noroc.

  • Cele mai bune cursuri online pe care poţi să le urmezi gratis

    Există mai multe universităţi care oferă cursuri gratuite celor care vor să se specializeze în anumite domenii. Deşi în România astfel de cursuri sunt mai greu de găsit, pentru cei care cunosc limba engleză posibilităţile sunt destul de multe.

    Cei de la Business Insider au alcătuit o listă a celor mai populare cursuri pe care le puteţi urma.

    Curs de psihologie socială – Universitatea Wesleyan

    Cursul reprezintă o introducere în psihologia socială (atât clasică cât şi contemporană), acoperind domenii precum luarea deciziilor, comportamentul de grup sau bunăstare.

    Programarea device-urilor mobile în Android – Universitatea din Maryland

    Un curs excelent pentru cei care au cunoştinţe de bază în programare şi vor să le dezvolte, cu precădere pentru aplicaţii mobile.

    Înţelegerea comportamentului iraţional (Curs pentru începători) – Universitatea Duke

    Un nou curs de psihologie care vă introduce în lumea iraţionalului. Veţi descoperi situaţii în care un comportament ieşit din comun poate fi în beneficiul vostru.

    Pieţe financiare – Universitatea Yale

    Veţi dobândi cunoştinţe legate de pieţele financiare, punctele tari şi cele slabe ale sistemelor bancare precum şi date despre asigurări şi burse.

    O introducere în marketing – Universitatea Wharton’s School, Pennsylvania

    Acest curs va prezenta fundamentele marketing-ului prin explicarea procesului decizional al clientului. Se vor explica strategiile de branding şi intrarea pe pieţe noi.

  • PIB şi inteligenţă, nu harnaşamente!

    Înainte de orice, o să-i recomand cititoarei mele să îşi verifice tastatura computerului, care are tendinţa de a plasa virgule aiurea în text. Pe urmă o să spun că da, fundamental, sunt un pesimist, dar că eu consider acestea drept o calitate – destul de des necazurile m-au prins pregătit. Iar lipsa unei „cochilii”, a unei enclave sociale – doar o anumită zonă pe care o frecventez, doar un grup de amici – care să mă înconjoare cu iluzii şi nu cu realitate, plus minunata calitate de pieton, mi-au permis să văd mereu lucrurile mai clar.

    Dar sunt binevoitor şi caut, uite, motive care să îmi crească nivelul de fericire, aşa cum îmi recomandă cititoarea mea. Unde poţi căuta fericirea, dacă nu pe Google? Caut, aşadar, „România este pe primul loc” (fericirea mea are ambiţii modeste), iar motorul de căutare îmi răspunde „la creşterea volumului de vînzări din retail în martie” (?), la recomandări judiciare primite de la OLAF (parcă – parcă),  „la creştere economică în Europa” – zice premierul (procentele nu sunt totul în lumea asta, zic eu), „în lume la scumpirea litrului de benzină”, „în Europa la decesele cauzate de cancerul de col uterin”, „în topul ţărilor cu risc de sărăcie în rîndul copiilor”, „în Europa la apă poluată”, „la accidente mortale de circulaţie”. După două pagini de fericire gugălească zic că îmi ajunge şi renunţ să mai caut, aşa cum îmi propusesem, şi „Romînia este pe ultimul loc…”.

    Mă îndrept spre pagina colegilor de la Ziarul Financiar, care mă informează „Cum arată economia judeţului Mureş, unde fabricile care angajau mii de oameni au fost vândute la fier vechi sau transformate în hipermarketuri”, dar şi că „Fermierii pierd 100 milioane de euro pentru că jumătate din grâu va ajunge hrană pentru animale”. Nu prea merge nici aici, aşa că trec la agenţia Mediafax, care mă anunţă – şi asta chiar mă bucură – că Guvernul vrea să sporească cu 40% numărul IMM, până în 2020. Şi a pus la punct o strategie care ar trebui să creeze 200.000 de noi companii.

    Mulţumirea îmi piere brusc cînd citesc domeniile strategice, în ordinea importanţei – industria alimentară, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industriale.

    Industria alimentară ca industria alimentară, dar lohnul, din nou? Tăbăcirea pieilor? Harnaşamente? Ce produse farmaceutice? Dar o Vale a Siliciului n-ar fi mai bună? Întreb asta pentru că ceea ce s-ar putea asimila cunoscuţilor „softişti romîni” în dulcele limbaj de lemn guvernamental, adică „servicii în tehnologia informaţiei” se pierd undeva între „activităţi de editare muzicală” şi „arhitectură şi inginerie”. Şi cred că nişte funcţionari guvernamentali au mai bifat un punct pe lista de făcut nimic, fără să le pese şi fără să gândească. Harnaşamente, ha?

    Pentru ca ţara asta să depăşească clasamentele acelea nefericite de pe Google, iar în Mureş să crească înapoi fabicile, ar trebui ca în primul rând funcţionarii guvernamentali să facă treabă, ar trebui ca o bună parte din societate să iasă din bula de „je-m’en fichisme” în care s-a refugiat şi de unde priveşte superior; are nevoie de PIB, creativitate şi inteligenţă şi nu de un program guvernamental de sprijinit producţia de harnaşamente.

    Cred că nimeni nu a ştiut să arate lumea, cea reală, fără măşti, mai bine decât Pieter Bruegel cel Bătrân.