BusinessMagazin

Tag: bucurie

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • Maşina de sculptat

    În această a doua categorie se înscrie un artist londonez, Davide Quayola, care s-a apucat să recreeze sculpturi antice cu ajutorul unui braţ robotic care ciopleşte marmura. Modelul după care lucrează robotul este grupul statuar antic „Laocoon şi fii săi“, care îl reprezintă pe preotul troian ucis de şerpi alături de cei doi băieţi ai lui pentru că s-a opus introducerii în cetatea Troiei a calului lăsat în faţa porţilor de ahei. Quayola susţine că acest grup statuar este simbolul perfecţiunii artistice, scrie CNN, şi explică apelul la un robot prin dorinţa de a vedea cum percepe o maşină un obiect cunoscut, braţul robotic realizând o versiune incompletă, dar unică a originalului. 

  • Doreşte cineva o cale ferată?

    Construcţia acesteia a început în anul 2000 şi a durat opt ani, dar cei doi nu au apucat să se bucure prea mult de eforturile lor fiindcă au murit între timp.

    Calea ferată în miniatură este formată din opt kilometri de linii înguste (ecartament de 381 milimetri), două tuneluri, gară cu trei niveluri, remiză circulară şi placă turnantă, vagoane şi locomotive, printre care şi o copie a unui model cu aburi, o parte din materialul rulant fiind cumpărat de la Glen Bell, fondatorul lanţului de restaurante Taco Bell, şi poate fi cumpărată împreună cu o mare parte a proprietăţii pe care se află pentru suma de12,5 milioane de dolari.

  • Când trecem la ORA DE IARNĂ. Cea mai lungă zi a anului

    Trecerea la ORA DE IARNĂ va avea loc în acest an, în noaptea de 27 spre 28 octombrie. 
     
    ORA DE IARNĂ. Trecerea la ora de iarnă 2018 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

    Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume.

  • Decizie incredibilă! Celebra prezentatoare româncă, scoasă de pe post în cel mai urât mod posibil. Răzbunarea e totală

    TVR a luat decizia de a o retrograda pe Alin Alexoi din postura de comentatoare, iar interdicţia se va aplica şi pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Doha, care vor avea loc între 25 octombrie şi 3 noiembrie şi care vor fi transmise pe canalul TVR 2, conform GSP.ro.

    În august, prezentă la Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow, Scoţia, comentatoarea TVR Alina Alexoi a răbufnit în direct şi s-a îndreptat spre şefii televiziunii publice.

    Dacă ceilalţi comentatori prezenţi în Scoţia au avut parte de tot sprijinul televiziunilor şi de echipamentele necesare pentru a asigura un comentariu profesionist, Alina Alexoi nu a primit niciun fel de ajutor din partea şefilor săi. Trimisă să comenteze de pe telefonul mobil propriu, jurnalista i-a ţinut la curent pe telespectatori cu tot ceea ce se întâmplă în finalele pe aparate, dar, la un moment dat, a decis că e momentul ca opinia publică să afle adevărul despre condiţiile precare cu care se confruntă la locul de muncă.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dragoş Bucur şi Dana Nălbaru folosesc metoda Montessori în educaţia celor trei copii ai lor. “Independenţi şi fericiţi”

    Metoda Montessori, pe înţelesul tuturor sau cum să creşti copii independenţi şi fericiţi 
     
    Metoda perfecţionată de medicul şi pedagogul italian Maria Montessori cu zeci de ani în urmă pune accentul pe dezvoltarea independenţei şi pe o intervenţie redusă a adulţilor astfel încât copiii să-şi poată exprima şi dezvolta talentele native. Iar jocul este extrem de important în procesul de învăţare. La fel şi în ce priveşte relaţia dintre copii şi părinţi. 
     
    Dragoş Bucur şi Dana Nălbaru folosesc metoda Montessori în educaţia celor trei copii ai lor. După ce în urmă cu doi ani şi-au retras fiica cea mare, Sofia,  din sistemul de învăţământ tradiţional, pentru a o instrui acasă, ei au decis să folosească metode alternative pentru educaţia copiilor.
     
    După ce a arătat într-un filmuleţ postat pe pagina personală de Facebook că fiul ei în vârstă de trei ani ştie literele, ba mai mult citeşte cursiv, Dana Nălbaru a dezvăluit că foloseşte metoda Montessori în educaţia copiilor ei.
     
    ”Noi ne jucăm şi învăţăm după ele încă de când Kadri avea doi ani, desigur, la început doar ne-am jucat, uneori am înlocuit kit-ul cu boabe de fasole sau năut, nuci sau castane, dar cu timpul a început să înţeleagă la ce folosesc şi acum poate face în minte calcule matematice. Nu adună 23 cu 56 sau 134 cu 78, normal, nu a ajuns până acolo, dar adunări şi scăderi până la zece sau adunări din zece în zece sau sută în sută (a înţeles principiul) face fără probleme. Ce vreau să zic nu e că al meu băiat e special sau genial, vreau să spun că există metode pentru a-i ajuta sa înţeleagă anumite lucruri de la o vârstă fragedă. Ideea e că trebuie să ai răbdare”, a mărturisit Dana pe contul personal de Facebook.
     

  • Primăria Capitalei suplimentează bugetul pentru refacerea Maternităţii Bucur cu 36 milioane de lei

    Iniţial, valoarea investiţiei în ceea ce priveşte reabilitarea corpurilor A şi B ale Maternităţii Bucur era de aproximativ 80 de milioane de lei, iar acum, Primăria Generală a aprobat, printr-un proiect de hotărâre, actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei la suma de 116 milioane de lei (fără TVA).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea omului care a creat una dintre cele mai cunoscute companii auto din lume, a reuşit să anticipeze nevoile pieţei, însă nu a trăit suficient încât să se bucure de lansarea primului autoturism produs de compania sa

    Adam Opel s-a născut pe 9 mai 1837 în Rüsselsheim, Germania. Antreprenorul a învăţat meseria de lăcătuş de la tatăl său, iar la vârsta de 20 de ani a obţinut un permis de liberă practică, aşa că a plecat să lucreze în Belgia, la Liège şi Bruxelles. În 1868, s-a mutat la Paris.
    În timp ce lucra în Franţa ca lăcătuş, Opel a devenit interesat de producţia maşinilor de cusut. În 1859 s-a angajat ca ucenic pentru un producător de astfel de maşini, pentru a învăţa dedesubturile acestei meserii. După un timp, fratele său, George, a venit în Franţa pentru a învăţa noua tehnologie.

    Trei ani mai târziu, Opel s-a întors la Rüsselsheim pentru a pune în practică ce învăţase de la maistrul parizian. Aici, unchiul său i-a oferit un grajd părăsit pe care să îl folosească pentru a-şi construi propria maşină de cusut. Pe 21 ianuarie 1862, antreprenorul a înfiinţat compania Opel.  Un an mai târziu, fratele său s-a întors acasă pentru a-l ajuta în noul business.

    După moartea tatălui său, în aprilie 1867, Opel s-a căsătorit cu Sophie Scheller, moştenitoarea unei averi importante. Ea şi-a investit întreaga zestre în businessul soţului său. În 1870, antreprenorul a lansat o nouă maşină de cusut pe care a numit-o Sophie, după soţia sa. În 1880 producţia de maşini de cusut a luat avânt şi s-a dezvoltat constant, astfel că până în 1889 existau pe piaţă peste jumătate de milion de bucăţi, iar în 1911 numărul acestora ajunsese la un milion de exemplare.

    Deoarece pe piaţă intrau din ce în ce mai mulţi producători şi produsul era acum accesibil pretutindeni, fraţii Opel au decis să renunţe la fabricarea maşinilor de cusut şi s-au orientat spre un nou domeniu, mult mai profitabil: producţia bicicletelor.
    Ideea de a produce biciclete i-a venit antreprenorului după ce a văzut la Paris o bicicletă cu roţi neobişnuit de mari. Intrigat, a comandat un set de părţi componente din Anglia, pe care le-a montat singur, însă rezultatul a fost dezastruos.

    Iniţial, a vrut să renunţe, însă a realizat că bicicletele se vindeau mult mai uşor şi cu un profit mult mai mare decât cel obţinut din vânzarea maşinilor de cusut, dar a fost convins şi de rugăminţile fiilor săi de a le produce biciclete pentru uz personal.  
    În 1886, Opel a realizat o bicicletă producţie proprie. Anul următor, unul dintre fiii investitorului, Carl, a plecat în Anglia pentru a studia noua industrie, iar la întoarcere a adus cu sine câteva dintre ultimele modele lansate. Până la sfârşitul lui 1887 lansaseră deja bicicletele cu trei roţi, dar şi alte modele.

    Adam Opel a murit în 1895, înainte ca automobilele produse de compania sa să fie lansate. Înainte de moartea sa, a reorganizat compania astfel că, la dorinţa sa, Sophiei i-au revenit principalele acţiuni, restul fiind primite de fiii săi mai mari, Carl şi Wilhelm.
    Soţii Opel au avut cinci fii: Carl, Wilhelm, Heinrich, Friedrich şi Ludwig, care s-au dedicat la rândul lor businessului familiei. Împreună cu Sophie, devenită principalul acţionar al companiei după moartea soţului său, ei au condus compania pe o nouă traiectorie, aceea a producţiei de automobile.
    Familia Opel a vândut businessul către General Motors Corporation într-o serie de tranzacţii care au avut loc între 1929 şi 1931. În total, compania a produs de-a lungul timpului peste 2,5 milioane de biciclete. În martie 2017, grupul auto PSA a cumpărat compania Opel de la General Motors într-o tranzacţie de 2,2 miliarde de euro. Cu peste
    1,2 milioane de vehicule vândute în 2016, Opel are afaceri anuale de circa 18,7 miliarde de dolari şi în jur de 37.000 de angajaţi.

  • Finalul nu e aproape

    E important să menţionez, în caz că mai există cineva pe faţa Pământului care nu ştia asta, că Tom Cruise realizează chiar el majoritatea cascadoriilor. Mi se pare de necrezut cât de mult poate asta să schimbe (în bine, evident) faţa francizei Mission: Impossible. Atunci când teama sau disperarea de pe faţa unui actor e reală, şi spectatorii o vor simţi; lipsa efectelor speciale generate pe calculator e un plus în ziua de azi, iar producătorii lui Mission: Impossible au ştiut să profite la maximum de asta.
    Chiar dacă scenariul are multe scăpări pe partea de logică, scenele de acţiune sunt atât de bine realizate încât firul narativ devine realmente secundar. Cei mai mulţi membri ai echipei se întorc pentru această nouă aventură: Ethan şi echipa trebuie să recupereze trei recipiente cu plutoniu înainte ca acestea să ajungă la un grup terorist numit Apostolii, ridicat pe bazele Sindicatului, grupul desfiinţat de Ethan în filmul anterior. Pare complicat? Acţiunea devine şi mai încurcată, dar recomandarea mea e să lăsaţi la o parte aspectele tehnice şi să vă concentraţi pe acţiune.
    Personajele nu sunt prezente în film pentru a atrage simpatia spectatorilor, singurul lor rol fiind de a participa la urmăriri, explozii şi alte secvenţe memorabile. Chiar şi atunci când Julia – fosta parteneră a lui Hunt – apare în peisaj, pentru a întări sentimentul de pericol care îl înconjoară, rezultatul nu e chiar cel scontat. Şi asta nu pentru că Michelle Monaghan nu e o actriţă convingătoare, ci pentru că miza e deja suficient de mare.
    Mission: Impossible – Fallout a avut un buget impresionant, de 178 de milioane de dolari; nu le plângeţi de milă producătorilor, pentru că filmul a generat din vânzarea de bilete 538 de milioane de dolari (la ora scrierii materialului, filmul rulase de 31 de zile în sălile de cinema). Chiar dacă rezultatele înregistrate până acum îl plasează pe locul 4 din 6 în cadrul francizei, e de aşteptat ca Fallout să mai aducă cel puţin 20-25 de milioane în conturile casei de producţie.
    O scenă din film îl prezintă pe Cruise faţă în faţă cu unul dintre personajele negative, acesta spunându-i: „Finalul de care te-ai temut întotdeauna e aproape“. Văzând reacţia publicului, dar şi a criticilor faţă de Fallout, aş spune că finalul e încă departe.

    Nota: 8,5/10

  • Creşterea nominală a salariilor din România cu 12,7% a condus la creşterea inflaţiei la 5,4%

    Potrivit acestora, în majoritatea ţărilor europene creşterea nominală a salariilor a depăşit cu mult nivelul de creştere a productivităţii. Companiile au absorbit costurile salariale mai ridicate acceptând marje de profit mai scăzute, preferând menţinerea preţurilor la produsele comercializate la acelaşi nivel de până acum, limitând astfel impactul asupra inflaţiei. Excepţie de la acest trend se observă în România şi Turcia, unde inflaţia devansează în prezent estimările.

    În luna mai a acestui an, în România, inflaţia a înregistrat o valoare de 5,4%. Această pondere a fost influenţată de creşterea nominală a salariilor din primul trimestru, cu 12,7%. Cea mai ridicată rată anulă a inflaţiei, de 12,1 %, a fost înregistrată în Turcia. La aceasta a contribuit şi o depreciere accentuată a monedei. Ungaria şi Slovacia au înregistrat, şi ele, creşteri ale ratei inflaţiei de 2,8 %, respectiv 2,6 %.

    De la începutul anului şi până în prezent, în România, leul are o depreciere de -1,2 % faţă de USD şi
    -0,2% faţă de EUR.

    În ceea ce priveşte nevoia de finanţare externă brută, în România aceasta se situează la 134 % din rezervele valutare. Ungaria are un excedent de cont curent şi un deficit fiscal acceptabil, iar nevoile sale de finanţare externă sunt adecvate, reprezentând doar 75% în rezervele valutare. Polonia afişează o nevoie de finanţare externă în raport cu rezervele sale valutare de 136% bazate, în general, pe o macroeconomie relativ solidă.

    La nivel global, este estimată o creştere economică de +3,3% în 2018, faţă de +3,2% în 2017. Climatul rămâne unul pozitiv, însă, în timp ce creşterea economică din SUA se prevede a accelera în 2018, în ceea ce priveşte China, se aşteaptă o încetinire. Economia statelor membre zona Euro ar putea decelera în 2018 şi 2019, atingând praguri de +2.1%, respectiv 1.9%, după ce în 2017 au înregistrat printre cele mai mari creşteri economice, de 2.6%.