Tag: birocratie

  • Birocraţia românească: timp pierdut şi bani aruncaţi pe fereastră. Ce chirie fabuloasă plăteşte lunar Inspectoratul şcolar judeţean din Timiş

    Anul trecut s-a luat decizia ca Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş să aibă un sediu propriu, în clădirea Liceului Tehnologic Agricol „Petru Botiş”.

    De atunci a trecut mult timp, iar inspectorii şcolari şi angajaţii instituţiei continuă să-şi desfăşoare activitatea în clădirea de pe bd. C.D. Loga, care aparţine Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, reprezentată de Fundaţia „Caritatea”, pentru care se plăteşte o chirie lunară de 13.795 de lei, bani pe care-i asigură Ministerul Educaţiei, scrie Renasterea.ro

    Discuţiile privind găsirea unei clădiri în care să-şi desfăşoare activitatea inspectoratul şcolar s-au purtat de ani buni şi au existat mai multe variante. S-a luat în calcul posibilitatea ca sediul acestei instituţii să fie mutat în clădirea Şcolii generale nr. 9, iar mai apoi în imobilul care, în prezent, găzduieşte căminul Colegiului „Emanuil Ungureanu”. Nici una dintre aceste locaţii nu a fost agreată şi, în final, s-a optat pentru Liceul Tehnologic Agricol „Petru Botiş”.

    De la teorie până la fapte însă drumul e greu. Predarea patrimoniului nu a putut fi realizată, deoarece o mică suprafaţă de teren care se află sub imobilul liceului aparţine unui conglomerat de firme. „Este vorba de un colţişor de teren, câţiva metri pătraţi, iar în prezent, reprezentanţii Primăriei Timişoara sunt în tratative cu proprietarii suprafeţei pentru reglementarea situaţiei în vederea rectificării în cartea funciară”, a precizat Francisc Halasz, inspector şcolar general-adjunct.

    După mai bine de opt luni, s-a realizat dezmenbrarea terenului aparţinând Liceului Tehnologic Agricol „Petre Botiş”, la nivelul Oficiului de Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Timiş, urmând ca o dată mutat inspectoratul să deţină o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Antreprenorii României:„Avem taxe peste taxe. Merg la Registrul Comerţului să schimb o virgulă şi plătesc 300-500 de lei”

    Avem taxe peste taxe. Merg la Registrul Co­merţului să schimb o virgulă plătesc 300-500 de lei. Merg la primărie să deschid o pră­vălie, plătesc taxe de reclamă, taxa X, Y, Z. Vreau să scot un ca­zier judiciar. Merg la poştă plă­tesc 10 lei timbru fiscal, după care te întorci să scoţi cazierul. Ju­mătate din timpul nostru se duce pe birocraţie. Aler­găm după hârtii în loc să producem“, a spus Constantin Dumitriu, acţionar al Lubrimet SRL la conferinţa „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, organizată de ZF îm­preună cu Banca Transilvania la Galaţi.

    Oraşele care s-au dezvoltat în jurul unor coloşi industriali aşa cum este Galaţiul au nevoie de investiţii în infrastructură, de scăderea birocraţiei şi reducerea fiscalităţii pentru creşterea investiţiilor româneşti într-o zonă a ţării pe care multinaţionalele au ocolit-o.

    Judeţele din sud-estul României au atras în ultimii ani mai puţine investiţii importante în fabrici comparativ cu judeţele din vestul României, lipsa infrastructurii fiind unul dintre punctele slabe ale zonei în ochii investitorilor. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Oferta economică a partidelor în oglindă: Fiscalitatea, creşterea salariilor şi birocraţia în programele PSD, USR şi PNL

    Birocraţia va scădea, presiunile fiscale vor tinde spre zero, statul va încuraja capitalul autohton şi va sprijini familiile active economic şi, în general, cetăţeanul va fi servit de către funcţionari. Toate aceste promisiuni se regăsesc în ofertele economice ale partidelor, analizate de MEDIAFAX

    Pe lângă ofertele sociale sau de politici publice, platformele electorale lansate de partide conţin şi o substanţială componentă economică. Promisiunile la acest capitol converg către o reconciliere a statului cu investitorii, în special cu cei români, dar şi către o relaxare aproape totală a regimului de taxe, impozite şi contribuţii sociale.

    Pentru scăderea birocraţiei, Partidul Social Democrat (PSD) promite eliminarea a 102 taxe care „afectează Produsul Intern Brut cu doar 0,1%”. Partidul Naţional Liberal (PNL) promite „readucerea statului din postura de opresor al întreprinzătorilor în cea de partener al acestora” şi „reducerea poverii administrative cu 40% până în 2018”. Iar Uniunea Salvaţi România (USR) promite o „evaluare generală a administraţiei publice, după criteriile managementului administrativ performant”, cu „scăderea numărului de instituţii contradictorii sau redundante”.

    La capitolul fiscalitate, ofertele partidelor sunt dintre cele mai generoase. 

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Trei tineri din România vor să ne scape de birocraţie. Promit ca procesul de înfiinţare a unei firme să dureze 5-10 minute

    Trei tineri specialişti în IT din Cluj au creat o platformă cu ajutorul căreia orice persoană din România îşi poate înfiinţa o firmă din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil, în doar câteva minute, reducându-se cu peste 90% întreg procesul birocratic, potrivit comunicatului dat publicităţii de companie.

    Proiectul, pe care tinerii l-au numit “Fă-ţi firmă în 5 minute!”, este un sistem care generează toate documentele de care are nevoie viitorul antreprenor pentru înfiinţarea firmei. Restul de 10% rămas din lanţul birocratic este constituit din depunerea tuturor documentelor la Registrul Comerţului, însă inventatorii programului afirmă că în curând şi acest mic detaliu va putea fi rezolvat odată cu deschiderea instituţiilor statului la inovaţiile din sfera privată.

    Tot ce trebuie să facă persoanele care vor să îşi înfiinţeze un SRL, SRL-D sau PFA în mediul virtual, este să îşi creeze un cont pe www.approd.ro, să introducă datele de identificare ale sale, denumirea preferenţială a firmei (platforma atenţionează dacă acea denumire este înregistrată deja sau nu), datele de identificare ale asociaţilor, capitalul social, sediul firmei, codurile CAEN şi va primi, în doar câteva minute, prin e-mail, toate documentele gata completate pe care nu trebuie decât să le semneze şi să le depună la sediul Registrului Comerţului.

    “Cu toate că Statul român a investit foarte mulţi bani în informatizarea instituţiilor, prin care se dorea reducerea birocraţiei, constatăm că birocraţia nu numai că nu s-a redus, dar este tot mai mare de la an la an. De altfel, birocraţia stufoasă este şi principalul motiv pentru care mulţi oameni renunţă la demersurile pentru înfiinţarea unei firme sau, în cel mai bun caz, plătesc sume foarte mari ca altcineva să se ocupe de acest lucru. Platforma pe care am realizat-o eficientizează cu peste 90% procesul birocratic – aşa cum se întâmplă de foarte mulţi ani în ţările occidentale – şi speram ca în viitorul apropiat întreg procesul să se facă din faţa unui calculator sau telefon mobil şi să eliminăm şi acel singur drum pe care viitorul antreprenor trebuie să îl facă până la Registrul Comerţului pentru depunerea actelor. Ar fi extraordinar pentru România şi este foarte realizabil acest sistem de înfiinţare de firmă 100% online, în 5-10 minute. Ne dorim şi sperăm că vom avea oportunitatea să îl implementăm dar pentru asta avem nevoie de puţină deschidere din parte instituţiilor. Înfiinţarea unei firme este primul pas în proiectul pe care îl derulăm, iar în funcţie de deschiderea Statului, vom putea continua cu automatizarea şi a altor instituţii cu un grad ridicat al birocraţiei”, declară Raul Pop, unul dintre inventatori.

    Cei trei tineri, Raul Pop, Mihai Negrean şi Alin Vlasin au fost colegi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, la specializarea IT. După multe experienţe neplăcute cu instituţiile statului, în care au fost practic descurajaţi să îşi urmeze visul avut încă din facultate, acela de a deveni antreprenori, cei trei tineri au gândit şi au materializat un sistem care automatizează procesele birocratice. După succesul pe care l-au avut cu proiectul “Fă-ţi firmă în 5 minute!”, aceştia vor să implementeze un sistem asemănător şi în relaţiile cu alte instituţii ale statului şi să contribuie major la eficientizarea birocraţiei din România.
     
  • Cum se folosesc teroriştii de legile proaste ale UE pentru a procura şi transforma arme de decor în unele letale

    Ţările UE vor fi obligate să introducă mecanisme de control mai puternice pentru armele cu muniţie oarbă, pentru prevenirea transformării lor în arme cu muniţie activă, în baza unor amendamentele la o propunere de actualizare a Directivei privind armele de foc instituite de o comisie a PE, scrie Mediafax

    Regimul, circulaţia şi transformarea armelor de decor în arme letale în Europa, dar şi ritmul lent al birocraţiei europene au făcut ca teroriştii să îşi poată procura facil arme pe care să le transforme şi să le folosească.

    Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga de anul trecut. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie.

    Mificările aduse de comisia parlamentară prevăd ca orice armă transformată pentru a trage cu muniţie oarbă să continue să se afle sub reglementările UE, eliminându-se astfel un vid legislativ evident după atacurile teroriste din Paris.
    Directiva UE privind armele de foc, în vigoare din 1991 şi amendată în 2008, stabileşte condiţiile în care persoanele fizice pot, în mod legal, să achiziţioneze şi să deţină arme de foc sau să le transfere în alt stat UE.

    “Propunerea de revizuire a prezentei Directive, înaintată de către Comisia Europeană, a generat o serie de îngrijorări legate de redactarea inadecvată şi posibile consecinţe neintenţionate pentru cetăţenii care respectă legea. Au apărut îngrijorări semnificative la nivelul publicului, cărora îşi propun să le răspundă amendamentele Comisiei IMCO (Piaţa internă şi protecţia consumatorilor)”, a declarat Vicky Ford (Marea Britanie, Grup ECR), preşedintele Comisiei IMCO (Piaţa internă şi protecţia consumatorilor) şi raportor pentru acest proiect legislativ.

    Ţările UE vor fi obligate să introducă mecanisme de control mai puternice pentru armele acustice cu muniţie oarbă, spun deputaţii. Oricărei arme de foc care a fost transformată să tragă cu muniţie oarbă continuă să i se aplice legislaţia UE, datorită riscului cu care aceste arme sunt asociate, prevăd amendamentele comisiei.
    Standarde europene care să asigure că dezactivarea tuturor armelor de foc este ireversibilă au fost introduse în noiembrie anul trecut, dar multe chestiuni tehnice au făcut dificilă implementarea acestora. Aceste aspecte au fost clarificate în textul aprobat de Comisia IMCO.

    Demersul parlamentarilor devine mai uşor de înţeles dacă vom reconstitui drumul armelor folosite de Amedy Coulibaly, ucigaşul din magazinul evereiesc din districtul Porte de Vincennes (ianuarie 2015). Ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie. Coulibaly avea şi două pistoale ruseşti Tokarev TT33 fabricate în 1951 şi 1952, care costă circa 300 de euro fiecare. Magazinul de unde au venit armele lui Coulibaly se află într-un oraş din Slovacia, numit Partizánsk. Magazinul este de fapt un subsol al unui bloc cu două etaje, aflat pe o fundătură, şi este sursa a mii de arme dezactivate vândute peste tot în Europa. Armele de foc care au trecut pe aici au ajuns în mâinile teroriştilor islamişti din Franţa, ale gangsterilor din Marea Britanie şi ale celui care a fost cândva cel mai periculos neonazist din Germania.
    Website-ul magazinului susţine că armele sunt doar pentru distracţie, spre exemplu pentru repunerea în scenă a bătăliilor din Al Doilea Război Mondial.Marfa este mai ales material militar scos din uzul armatei slovace. Poliţia germană estimează că AFG a vândut 14.000 de arme de alarmă în străinătate, cele mai multe pe internet.

    Iniţial armele sunt dezactivate, dar se pare că mulţi dintre clienţii magazinului apreciază cât de rapid pot fi remodificate armele pentru a trage cu muniţie letală: unui lăcătuş obişnuit îi ia doar două ore. Armele lui Coulibaly au fost dezactivate prin plasarea unor piedici metalice pe ţeavă, de către o firmă numită Kol Arms, dar piedicile au fost ulterior înlăturate.
    Magazinul este supravegheat de autorităţi din diferite state ale UE din 2014 după ce “Smokey”, un tâlhar londonez condamnat la închisoare pe viaţă, şi-a comandat acolo armele, folosindu-şi telefonul. Însemnele poştale de pe pachet i-au condus pe investigatori la un student bavarez care activa arme de la AFG în subsolul atelierului său. Armele erau revândute de 10 ori mai scump.

    Atunci când fraţii Kouachi s-au ascuns într-o tipografie după măcelul de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015, erau înarmaţi cu puşti de asalt Zastava M70. Încă o astfel de armă a fost găsită în sala de concerte Bataclan după masacrul din noiembrie. Alte trei puşti de asalt au fost găsite de poliţie în maşina folosită de teroriştii care au atacat în noiembrie cafenelele din Paris.
    Acest model este la mare căutare printre terorişti. Sunt arme vechi venite din Balcani care n-au fost niciodată dezactivate. Zastava găsită la Bataclan a fost livrată în Sarajevo în mai 1981 Forţelor de Apărare Teritorială iugoslave. Această unitate militară de rezervă va deveni mai târziu miezul forţelor armate bosniace. Se crede că la Bataclan s-a mai folosit o altă puşcă de asalt adusă din Balcani, o Norinco chinezească din dotarea armatei albaneze. Este posibil ca şi cea de-a treia armă, o puşcă automată fabricată în 1985 în Bulgaria, să fi provenit din aceeaşi regiune.

    Cum au reacţionat autorităţile?

    UE a încercat să reglementeze pentru prima dată o piaţă înfloritoare a armelor în 1991. Rezultatul a fost Directiva Armelor de Foc, care are practic un singur scop, de a garanta un comerţ liber, pe cât de mult este posibil, pe piaţa europeană.
    Directiva exclude voit armele “de alarmă”:pistoalele de start, rachetele de semnalizare şi armele cu gloanţe oarbe, arme care au partea din spate complet funcţională. Astfel de arme sunt folosite în filme, la focuri de salut şi în tot felul de spectacole. UE nu le consideră arme de foc pentru că nu trag gloanţe.

    A fost nevoie de 17 ani pentru ca UE să realizeze că cel mai mare pericol pe care-l creează armele nu este acela că reglementarea în exces poate afecta comerţul liber, ci că armele pot fi folosite pentru a ucide sau răni oameni.
    Prin urmare, directiva a fost modificată în mai 2008: “Comisia va emite îndrumări privind standardele şi tehnicile de dezactivare pentru a se asigura că armele de foc dezactivate nu mai pot fi folosite pentru a trage cu muniţie letală”. Sună bine, dar directivei îi lipsesc două elemente critice, care ar fi putut salva vieţi. Primul este data până la care statele membre ale UE sunt obligate să implementeze standardele. Al doilea, nu sunt cuprinse, din nou, armele de alarmă.

    UE nu a dat nicio atenţie modului în care armele de foc pot fi transformate în arme de alarmă. Puştile încă puteau trage, dar numai gloanţe oarbe. Şi tocmai de această categorie de arme s-au arătat mai interesaţi teroriştii, dar şi alţi criminali.
    În septembrie 2013, Slovacia a trimis un semnal de alarmă, autorităţile publicând şi un poster în care avertizau că armele de alarmă slovace sunt reactivate din ce în ce mai des.

    Mesajul a fost auzit la Bruxelles.

    În octombrie 2013, la doar o lună de la avertismentul Slovaciei, un raport al CE nota că autorităţile poliţieneşti din UE sunt îngrijorate că “armele de alarmă, armele cu aer comprimat şi cele cu gloanţe oarbe sunt transformate în arme de foc letale şi ilegale”. Comisia, se menţionează în raport, este conştientă de “diferenţele semnificative” dintre standardele de dezactivare din diferitele state membre şi că au fost ucişi oameni cu astfel de arme. Concluzia analizei este că “este necesară evaluarea necesităţii unor standarde comune obligatorii în întreaga UE”.

    Evaluarea a fost gata în 2014, dar rezultatul a fost din nou lacunar. Potrivit definiţiilor UE, standardele de dezactivare se aplică doar armelor de foc care sunt făcute total inutilizabile. Armele de decor sunt din nou lăsate la o parte, iar avertismentul slovac s-a pierdut în birocraţie.

    În mai 2014, la Bruxelles s-au întâlnit experţi europeni în piaţa neagră de armament. Întrebat care sunt consecinţele pentru o ţară care nu implementează complet directiva din 2008, un oficial al Directoratului General pentru Întreprinderi şi Industrie a răspuns că au fost doar câteva cercetări şi că nu s-a facut mai mult. Oficialul a notat că directiva se conformează “principiului armonizării minime”, ceea ce înseamnă că lasă foarte mult spaţiu de manevră.

    Acum, comisia parlamentară a stabilit excepţii pentru practicanţii tirului sportiv, dar şi pentru armele de foc utilizate în mod curent pentru combaterea dăunătorilor, precum puştile de calibru 22.Amendamentele deputaţilor mai prevăd excepţii pentru militarii în rezervă, muzee şi colecţionari, în condiţii stricte.

    Un “sistem de monitorizare” care să fie stabilit la nivelul statelor membre pentru emiterea sau reînnoirea permiselor pentru armele de foc şi noi prevederi pentru vânzarea online/la distanţă au fost, de asemenea, aprobate de către deputaţi. Durata maximă de 5 ani de valabilitate a permiselor pentru armele de foc nu va afecta ţările cu un sistem continuu de monitorizare, se menţionează în textul aprobat de Comisia IMCO.Toate informaţiile necesare pentru a urmări şi identifica armele de foc vor fi stocate pentru o perioadă nedeterminată şi vor fi disponibile tuturor autorităţilor abilitate.

    Rezoluţia legislativă a fost aprobată în Comisie cu 27 voturi pentru, 10 împotrivă şi o abţinere. Mandatul de a demara negocieri cu Consiliul Uniunii Europene va fi supus la vot după vacanţa de vară. Negociatorii Parlamentului, coordonaţi de către Vicky Ford, vor începe apoi discuţiile cu Preşedinţia Slovacă a Consiliului.

  • Ce se va întâmpla cu cei peste 10.000 de antreprenori români care şi-au dus afacerile la Londra

    Unu din zece români care s-a mutat în Marea Britanie în ultimii ani a ales să devină antreprenor. Birocraţia redusă, interesul crescut al finanţatorilor şi piaţa de desfacere fără graniţe au pus Londra pe prima listă de opţiuni şi pentru afacerile româneşti care vor să se extindă în afara graniţelor. Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât 
cele de acasă.

    “Cea mai circulată rută aeriană din România în prezent este Bucureşti-Londra.“ O ştire din Business Magazin publicată încă din vara anului 2014 anunţa că cinci companii oferă zilnic posibilitatea de a ajunge în capitala Regatului Unit, pasagerii putând alege dintre 16 variante de zbor. Interesul pentru Londra a crescut vizibil de la începutul anului trecut, după ce Marea Britanie a ridicat restricţiile legate de muncă, iar emigranţii români au scăpat de perioada de aşteptare de câteva luni, cât dura obţinerea unui permis de muncă.

    Peste 100.000 de concetăţeni au decis să-şi încerce norocul în Marea Britanie, unii aflaţi la prima aventură în afara ţării, alţii în căutarea unei soluţii de avarie pentru criza economică profundă din Spania sau din Italia care i-a lăsat fără serviciu. De fapt, datele Institutului Naţional de Statistică arată că Marea Britanie este singura ţară de destinaţie cu valori în creştere ale emigranţilor români.

    Faţă de anul 2008, numărul celor care au ales să emigreze în Italia, Spania şi Germania s-a înjumătăţit, în timp ce fluxul către Marea Britanie a crescut de câteva ori. Ana Maria Oprea, o tânără de 30 de ani care a ales în urmă cu un an să renunţe la poziţia de redactor-şef la Bucureşti şi să-şi încerce norocul în Anglia, se află printre ei. A găsit repede un post de recepţioneră la un hotel din oraşul de pe Tamisa şi de atunci, spune chiar ea, trăieşte ca în romanele lui Jane Austen.

    S-a adaptat repede la viaţa de acolo şi a observat că Londra a devenit principalul pol de atracţie pentru forţa de muncă românească, dar şi pentru conaţionalii dornici să înceapă o afacere. Chiar în comunitatea în care locuieşte, în suburbiile capitalei britanice, antreprenorii români rulează afaceri ca acasă, iar Ana Maria Oprea povesteşte despre un antreprenor român pe care îl cunoaşte şi care „are o firmă de construcţii de mai bine de zece ani şi are contract cu supermarketuri precum Lidl, Asda şi Tesco şi îi merge foarte bine. Ne-am văzut recent la o cununie şi căuta să îşi cumpere o casă în Londra“.

    Firmele de construcţii ocupă primul loc în domeniile de activitate preferate de antreprenorii români de la Londra, conform raportului „Enterprise and Innovation“ al companiei Makwana Consulting Ltd. Dintre cele 10-11.000 de firme româneşti din regat, 15% au activităţi în construcţii şi imobiliare, iar alte 10% în manufactură. Documentul mai arată că vârsta medie a proprietarului român de afacere la Londra este de 33 de ani şi că, în 75% dintre cazuri, este bărbat. O treime dintre firmele deschise de români au sediul social chiar în Londra, iar o mare parte în oraşele din zonele adiacente metropolei, cu precădere Harrow şi Milton Keynes.

    Apetitul crescut al antreprenorilor români pentru Londra vine simultan cu faptul că în 2014 Londra a ocupat pentru prima dată locul întâi în clasamentul celor mai bune oraşe pentru afaceri la nivel mondial realizat de compania de audit şi consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers, depăşind la mare distanţă Singapore şi New York. Studiul „Cities of Opportunity“ pune accent pe o serie de factori care contribuie la succesul marilor zone metropolitane. Londra este de asemenea singurul oraş care a reuşit să ia cel mai mare punctaj la trei din cele zece categorii luate în calcul de experţii de la PwC: gradul ridicat al deschiderii mediului de afaceri faţă de companii străine, nivelul crescut al adoptării celor mai noi tehnologii, precum şi contextul economic extrem de favorabil.

    Londra se află în top 5 la nivel mondial şi la uşurinţa modului cum se derulează afacerile, dar şi la capitalul intelectual al forţei de muncă. Capitala Marii Britanii este şi oraşul preferat al celor care doresc o relocare profesională, după cum mai arată studiul celor de la PwC.

  • Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit în Marea Britanie un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât acasă