BusinessMagazin

Tag: batrani

  • DOAR ÎN ROMÂNIA. Salariu de 14.000 de lei pentru directoarea unui azil de bătrâni care arată deplorabil şi care nu are bani de investiţii

    De exemplu, directoarea unei unităţi de asistenţă medico-socială, din judeţul Iaşi, se bucură acum de o leafă de aproape 14 mii de lei brut, în condiţiile în care centrul de îngrijire pe care îl conduce este într-o stare deplorabilă. Consiliul Judeţean care i-a mărit salariul spune că nu mai sunt bani şi pentru investiţii.

    ”Aşteptăm bugetul”, susţine directorul centrului.

    Unitatea de asistenţă medico-socială din Podu Iloaiei din Iaşi arată dezolant. Pereţii sunt scorojiţi şi crăpaţi, la fel şi pardoseala. Nu s-au mai făcut investiţii de zeci de ani, deşi aici stau 32 de bătrâni, cei mai mulţi fără familie.

    În aceeaşi cameră de 4 metri pătraţi se găteşte, se spală vasele şi este depozitat dezinfectantul.

    În aceste condiţii în care nu s-au mai făcut deloc modernizări, Consiliul Judeţean a mărit salariile tuturor şi spune că deocamdată nu mai sunt bani şi pentru investiţii.

    Cei 26 de angajaţi, printre care un economist, un administrator, mai multe infirmiere, bucătărese, spălătorese şi magazioneri, câştiga acum un brut între 3 şi 6 mii de lei.

    Directorul unităţii are un salariu brut de 13.100 de lei şi sporuri de doctorat şi de conducere în valoare de 20 la sută din brut. Astfel ajunge la un brut de 15.720 de lei şi după ce plăteşte taxele şi contribuţiile la stat, rămâne cu 9 mii de lei.

    În comună Răducăneni din judeţul Iaşi, directorul unităţii are un salariu de 13.100 de lei brut şi un spor de conducere de 5 la sută, potrivit deciziei luate de Consiliul Judeţean. Dar măcar centrul de îngrijire pe care îl conduce este modernizat, scrie stirileprotv.ro

  • Care este pensia pe care o încasează Mirabela Dauer. “Iubesc România, dar păcat că este locuită”

    „760 de lei este pensia mea, dar nu mă plâng. Nu e normal, dar nu am ce face. Sunt la ţară bătrâni care au 100 de lei. M-am născut în ţara asta, iubesc România, dar păcat că este locuită. Probabil că atâta meritam şi atât mi-au dat. Ce mare brânză? M-am văitat eu vreodată? Şi nici n-am să mă vait. Mie nu-mi place să mă vait. Asta e.

    Mă duc, muncesc, alerg, cânt frumos. Vine lumea la spectacol şi asta e. Nu îmi place să mă vait pentru că vreau să-ţi spun o chestie. În ţara ast sunt oameni mult mai amărâţi ca noi, înmiit mai amărâţi ca noi. Şi lumea ne iubeşte aşa cum suntem noi, să venim la televizor să cântăm, să facem haz de necaz. Lumea nu trebuie să ştie amărăciunile noastre. Venim aici să ne văităm şi să plângem? Nu. Venim să facem sufletul frumos. Să ne iubească lumea aşa cum suntem”, spunea Mirabela Dauer la o emisiune de televiziune.

     

  • Cea mai nouă metodă prin care sunt înşelaţi bătrânii. Ce a păţit un bărbat din Caransebeş

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, oamenii legii caută un bărbat care, în urmă cu câteva zile, i-a furat unui bătrân din locuinţă 13.800 de lei şi zece galbeni.

    “Poliţiştii municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bătrân în vârstă de 79 de ani, din localitate, care anunţa faptul că un necunoscut i-a sustras o sumă mare de bani din locuinţă. (..) În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bătrânul a fost abordat pe o stradă din apropierea locuinţei sale din Caransebeş, de un bărbat necunoscut. Intrând în discuţie cu acesta, bătrânul i-a spus că are nevoie de un instalator întrucât are probleme la coloana de apă. Bărbatul necunoscut s-a oferit să-l ajute, fiind invitat în curtea locuinţei. Ulterior, acesta a simulat o convorbire telefonică cu un instalator, asigurându-l pe bătrân că va veni cineva într-o oră pentru a remedia problema”, arată IPJ Caraş-Severin.

    Potrivit poliţiştilor, după câteva momente, bărbatul l-a întrebat pe bătrân dacă deţine sume de bani în casă, pentru că el a fost director la o bancă şi ştie că în noaptea respectivă “se vor schimba banii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Sunt într-un tren abandonat intr-o halta mica, in camp practic. Eu si alţi vreo 200 de oameni, bătrâni, copii. Nu exista nici un CFRist in tren. Nu e curent, nu e apa, evident nu e mancare, si nu sunt toalete functionale in tren. Am sunat la politie”

    Pe Facebook, Madalina Rosca a scris: „Sunt într-un tren abandonat intr-o halta mica, in camp practic. Eu si alţi vreo 200 de oameni, bătrâni, copii. Nu exista nici un CFRist in tren, la halta (Arpasu) este pus lacătul.

    Trenul vine de la Bucuresti, trebuia sa fie in Sibiu acum aproape o ora. Nu e curent, nu e apa, evident nu e mancare, si nu sunt toalete functionale in tren. Am sunat la politie. Ne-au sfătuit sa o luam pe jos (?!?!).

    Update 22:35: rectific, mai e un tren in aceeasi situatie.

    Pasagerii lui ar fi trebuit sa fie in Sibiu la 19:15.

    Update 22:49: O tânără chinezoaica ma intreaba “if some bus is going to pick us up, and when?”. well. Cativa călători au luat-o pe jos pe langa sine, cu bagajel, prin intuneric. Imagini stranii, nu imi vine sa filmez. Se face frig.

    update 23:03 oamenii continua sa coboare si sa o ia pe jos. unii încearcă sa isi organizeze transport din împrejurimi. Altii cauta prin jur vreun om”

    Update: am dat de o angajata in halta. Doamna M.T. ne a vorbit despre lucrarile la un pod care ar fi trebuit sa se fi terminat la 18:00. Repet, sunt oamnei care credeau ca vor fi la Sibiu acum 4 ore. Am rugat-o pe doamna sa isi contacteze superiorii, pentru ca avem nevoie macar de apa… Este draguta doamna, dar mi-a explicat “ca ei la CFR sunt impartiti”, si ca dansa nu are legatura cu pasagerii. In tren au inceput dialogurile “normal ca pleaca din tara copiii. Lasa sa plece, sa ramana doar ei”.

    „Update 23:56: a plecat trenul. Cu mecanicul care “si-a depasit timpul”, care mi-a zis saracu ca si lui ii e sete. Peste un pod care nu e gata. Veselie, delir!

  • Sunt într-un tren abandonat intr-o halta mica, in camp practic. Eu si alţi vreo 200 de oameni, bătrâni, copii. Nu exista nici un CFRist in tren. Nu e curent, nu e apa, evident nu e mancare, si nu sunt toalete functionale in tren. Am sunat la politie”

    Pe Facebook, Madalina Rosca a scris: „Sunt într-un tren abandonat intr-o halta mica, in camp practic. Eu si alţi vreo 200 de oameni, bătrâni, copii. Nu exista nici un CFRist in tren, la halta (Arpasu) este pus lacătul.

    Trenul vine de la Bucuresti, trebuia sa fie in Sibiu acum aproape o ora. Nu e curent, nu e apa, evident nu e mancare, si nu sunt toalete functionale in tren. Am sunat la politie. Ne-au sfătuit sa o luam pe jos (?!?!).

    Update 22:35: rectific, mai e un tren in aceeasi situatie.

    Pasagerii lui ar fi trebuit sa fie in Sibiu la 19:15.

    Update 22:49: O tânără chinezoaica ma intreaba “if some bus is going to pick us up, and when?”. well. Cativa călători au luat-o pe jos pe langa sine, cu bagajel, prin intuneric. Imagini stranii, nu imi vine sa filmez. Se face frig.

    update 23:03 oamenii continua sa coboare si sa o ia pe jos. unii încearcă sa isi organizeze transport din împrejurimi. Altii cauta prin jur vreun om”

    Update: am dat de o angajata in halta. Doamna M.T. ne a vorbit despre lucrarile la un pod care ar fi trebuit sa se fi terminat la 18:00. Repet, sunt oamnei care credeau ca vor fi la Sibiu acum 4 ore. Am rugat-o pe doamna sa isi contacteze superiorii, pentru ca avem nevoie macar de apa… Este draguta doamna, dar mi-a explicat “ca ei la CFR sunt impartiti”, si ca dansa nu are legatura cu pasagerii. In tren au inceput dialogurile “normal ca pleaca din tara copiii. Lasa sa plece, sa ramana doar ei”.

    „Update 23:56: a plecat trenul. Cu mecanicul care “si-a depasit timpul”, care mi-a zis saracu ca si lui ii e sete. Peste un pod care nu e gata. Veselie, delir!

  • Localitatea din România unde pensionarii muncesc şi tinerii se odihnesc, preferând să primească ajutor social

    Toţi culegătorii sunt trecuţi de 50 de ani. Ferma are nevoie de 50 de muncitori, dar numai 25 au venit să muncească, informează digi24.ro.

    „Traiul e greu, pensia e mică şi îmi place să mai muncesc . Pot încă să mai muncesc”, spune Elena Sturzu, pensionară, culegătoare de mere.
    „Zilele trecute am avut persoane care au avut peste 70 de ani şi au venit la recoltat pentru că nu le ajunge acel ban de pensie pe care-l ia”, spune Nicuş Antonie – tehnician fermă.

    250 de tone de mere au rodit pomii din livadă anul acesta. Pentru că n-a avut cine culege fructele, mare parte din producţie s-a pierdut.
    „Primesc 72 de lei pe zi plus fructe. La un calcul simplu, într-o lună de zile câştigă în jur de 400 de euro”, spune Nicolae Bîcleş – economist fermă.

    Suma este de 4 ori mai mare faţă de cât primeşte ajutor social o familie cu 2 copii. Iar în Dârvari sunt 300 de asistaţi social.

    Fiecare beneficiar de ajutor social primeşte lunar 142 de lei.

  • DRAMATIC! Numărul bătrânilor fără adăpost din Marea Britanie a crescut cu 100%, în ultimii şapte ani

    Numărul bătrânilor înregistraţi ca neavând adăpost a crescut de la 1.210, în 2009, până la 2.320, în 2016; procentajul persoanelor fără adăpost, de toate vârstele, crescând în aceeaşi perioadă cu 42%, de la 41.790 până la 59.260, iar cifrele guvernamentale aratând că numărul persoanelor în vârstă fără adăpost s-a dublat în ultimii şapte ani.

    Cifrele arată că în 2016, în rândul persoanelor în vârstă fără adăpost, peste jumătate dintre aceştia (61%) aveau peste 65 de ani, iar 21% dintre aceştia peste 75.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul bătrânilor fără adăpost din Marea Britanie a crescut cu 100%, în ultimii şapte ani

    Numărul bătrânilor înregistraţi ca neavând adăpost a crescut de la 1.210, în 2009, până la 2.320, în 2016; procentajul persoanelor fără adăpost, de toate vârstele, crescând în aceeaşi perioadă cu 42%, de la 41.790 până la 59.260, iar cifrele guvernamentale aratând că numărul persoanelor în vârstă fără adăpost s-a dublat în ultimii şapte ani.

    Cifrele arată că în 2016, în rândul persoanelor în vârstă fără adăpost, peste jumătate dintre aceştia (61%) aveau peste 65 de ani, iar 21% dintre aceştia peste 75.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Gabriel Pantelimon: Leadershipul faţă cu millennialii

    Gabriel Pantelimon este country general manager, Xerox România

    Dar acolo unde sunt diferenţe, e loc de învăţare, după părerea mea. Şi cred că procesul de învăţare trebuie să se manifeste în ambele direcţii – şi dinspre millennials către decreţeii autohtoni, care sunt acum în poziţii de conducere, dar şi dinspre decreţei către millennials. Începutul carierelor noastre a fost marcat de o schimbare bruscă de regim politic şi de deschidere internaţională. Am crescut cu vorbe care ne hrăneau ambiţia şi dorinţa de performanţă cu orice preţ – le ştiţi şi voi, ”sky is the limit“ (cerul e limita), ”greed is good“ (lăcomia e bună), ”work hard, play hard“ (munceşte din greu, petrece ca un nebun) şi aşa mai departe. Nu-i vorbă, că am valorificat această schimbare, am demonstrat, am făcut performanţă şi asta ne-a ajutat, într-adevăr, să creştem profesional foarte mult şi foarte repede. Dar orice efort intens de durată costă şi acum, cu experienţa acelor ani în urmă, ne gândim că poate am fi obţinut la fel de mult cu mai puţină încrâncenare, deşi nu cu mai puţină perseverenţă.

    Dacă ne ascultaţi discursurile, veţi vedea că vorbim mult despre work/life balance (echilibrul dintre carieră şi viaţa personală), că ne plângem şi deplângem burnoutul şi, ca lideri, căutăm soluţii să-l atenuăm cât mai mult posibil. Suntem tot mai preocupaţi – unii de ceva vreme, alţii mai recent – de construirea unor culturi organizaţionale autentice, în care performanţa să fie susţinută de colegialitate, de un efort bine dozat, de o distribuire justă a responsabilităţilor şi în care beneficiile financiare să fie dublate de o atmosferă de lucru care să promoveze dezvoltarea personală a fiecăruia dintre angajaţi.

    Nu e o treabă uşoară… Performanţele companiilor trebuie să rămână la cote înalte, în condiţiile în care pe fiecare domeniu de activitate nu trece o lună fără să aflăm de o nouă descoperire sau un nou jucător care ar putea zgudui iremediabil piaţa. Iar responsabilităţile angajaţilor de cursă lungă includ, deja de la sine înţeles, creativitatea, capacitatea de a genera idei noi în condiţiile în care numai ideile noi pot menţine organizaţia în care lucrează, şi pe ei personal, în formă bună.

    Mărturisim, suntem invidioşi pe deschiderea cosmopolită a colegilor noştri mai tineri, pe uşurinţa cu care îşi însuşesc şi folosesc noile tehnologii, şi tocmai de asta suntem uimiţi câteodată când observăm că nu toţi valorifică aşa cum ar putea resursele de cunoaştere imense şi globale care le stau la dispoziţie. Pe de altă parte, ei ne văd înregimentaţi şi şablonarzi câteodată şi ne readuc cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când ne-ar fi mai confortabil să stăm în birourile noastre din zgârie-norii din Pipera. Şi pentru asta le mulţumim.

    Noua generaţie de angajaţi ne reaminteşte că există viaţă şi după încheierea orelor de program, că tehnologia şi jargonul profesional sunt utile în măsura în care le stăpâneşti tu pe ele, nu ele pe tine, ne trag de mânecă să ne transformăm, cu adevărat, din manageri de procese şi proiecte în lideri care să inspire şi să stimuleze creativitatea echipelor.

    Au însă, şi ei, nevoie de timp şi de consecvenţă ca să construiască şi să-şi construiască evoluţiile profesionale. Jack Welch vorbea despre un atu esenţial al profesionistului, care îi permite să migreze după cum îşi doreşte şi să-şi împlinească toate dorinţele profesionale şi personale – employability. Pe româneşte, valoarea lui de piaţă.

    Welch scria despre acest concept acum aproape 20 de ani, dar el rămâne în continuare valabil pentru organizaţii şi este, poate, singurul lucru foarte important de care un profesionist aflat la început de drum trebuie să ţină cont. Orice este posibil, cu condiţia să te asiguri că valoarea pe care o aduci unei organizaţii compensează beneficiile pe care ţi le doreşti ca individ sau ca profesionist. Iar valoarea se construieşte în timp, asumându-ţi încercări temerare şi căutând din proprie iniţiativă să-ţi însuşeşti din experienţa celor din jurul tău.

    Lipsa de complexe, de inhibiţii şi de falsă modestie a profesioniştilor care încep acum o carieră, libertatea cu care se manifestă şi se exprimă, autenticitatea pe care o reclamă ne ajută pe toţi să mergem înainte, cu condiţia ca aceleaşi măsuri intransigente să fie folosite şi în evaluarea liderilor, dar şi în autoevaluare.