Tag: batalie
-
Partidul lui Nicuşor Dan se luptă cu Fuego! „Nu mi se pare în regulă să te foloseşti, la propriu, de numele şi imaginea cuiva, care nu are legătură cu tine şi ideile tale, pentru a câştiga un mandat”
Obosit să tot caute soluţii pentru redresarea României, pe care să le adune într-un program politic, Nicuşor Dan, matematician şi lider al USR (consumator de şaorma în timpul campaniilor electorale) a eşuat într-o bătălie cu cântăreţul Fuego.„Noi credem că parlamentarii ar trebui să fie parlamentari, nu impresari. (…) Noi ne vom ocupa de problemele voastre serioase, nu de turneele lui Fuego”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de facebook, anunţând şi că a strâns semnăturile necesare candidaturii USR în diaspora.„Observ cu stupoare că numele şi imaginea mea sunt atrase într-un joc, într-o dispută care nu ar trebui să mă implice sau să mă privească în mod direct pe mine. Este vorba despre felul în care domnul Nicuşor Dan, de altfel un intelectual rasat, a ales să-şi facă prezentarea campaniei sale electorale pentru a obţine un mandat din partea diasporei”, a precizat, în replică, Paul Surugiu-Fuego.„Astfel, am ajuns cu poză şi cu nume pe un afiş pe care sincer nu-l înţeleg. De ce ar fi nevoie ca un om integru şi profesionist să facă apel la asemenea subterfugii, dornice de a stârni reacţii?Nu văd cum o platformă politică sau o anumită ideologie, ori vreun plan de campanie m-ar putea include pe mine şi muzica mea. Să ne înţelegem! Eu de mai bine de trei ani nu mai cânt în nicio campanie electorală. Oricum am fost întotdeauna apolitic, considerând acest domeniu unul care nu are a face cu ceea ce transmit eu.În diaspora este o onoare să cânt şi ori de câte ori am ajuns, în orice context, am făcut-o cu mare satisfacţie şi împlinire pentru că am putut aduce un pic de alinare celor plecaţi! Numai că nu se întâmplă asta foarte des. În ultimii cinci ani am cântat doar de câteva ori. Oamenii aceia au plecat din România din anumite motive. Acestea cred eu că ar trebui să-i ridice semne de întrebare domnului care consideră că eu sunt «principalul inamic al diasporei româneşti». -
Cea mai sângeroasă bătălie aeriană din istorie: 100 de avioane israeliene s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu 100 de avioane siriene
Israelul are o istorie bogată de conflicte cu vecinii, în special din anii 60 până la sfârşitul anilor ’80. O serie de bătălii mici cu Egiptul au rezultat într-o lecţie dură învăţată de Forţele Aeriene Israeliene (IAF), după ce au pierdut numeroase lupte împotriva rachetelor sol-aer.
Dar IAF nu terminase. Erau încă 2 baterii siriene care trebuiau eliminate. Aşa că pe 10 iunie s-au întors să termine misiunea.
-
Filmul cu supereroi “X-Men Apocalypse”, “vedetă” în box office-ul românesc de weekend
Filmul de aventuri şi acţiune “X-Men Apocalypse”, distribuit în România de Odeon Cineplex, a avut încasări de 451.304 şi 19.527 de spectatori, potrivit statisticlior din box office-ul românesc de weekend. După succesul obţinut cu “X-Men: Days of Future Past”, regizorul Bryan Singer urcă pe noi culmi franciza, cu “X-Men Apocalypse”, în care protagoniştii X-Men se luptă cu puternicul mutant original, Apocalypse, transmite cinemagia.ro.
În 1983, invincibilul şi nemuritorul Apocalypse este eliberat, după ce a fost îngropat timp de mai multe milenii. Furios că semenii săi nu mai sunt priviţi ca nişte zei, Apocalypse adună o echipă de mutanţi puternici, inclusiv pe descurajatul Magneto, pentru a distruge lumea şi a crea o nouă ordine mondială, peste care să domnească. Pentru a pune capăt drumului către distrugere al lui Apocalypse, Raven (Jennifer Lawrence) şi Profesorul X (James McAvoy) conduc o echipă de tineri X-Men într-o bătălie memorabilă cu un inamic aparent de neoprit.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ascensiunea asistenţilor personali virtuali
O bucată ruptă din filmul „Her“ care arată o posibilă direcţie spre care ar putea să se îndrepte asistenţii personali virtuali precum Siri de Apple sau Google Now. Acum un astfel de asistent nu-ţi poate citi e-mailul, dar te poate anunţa când primeşti mesajul şi ar putea să-ţi facă o rezervare la un restaurant apelând la alte aplicaţii. Este însă departe de personalitatea Samanthei din film.
Am întrebat-o pe Siri „ce este viaţa“ şi mi-a spus că este un film, iar Google Now mi-a citit definiţia din dicţionar. Pe de altă parte, Google m-a înţeles perfect, pe când Siri a mai avut probleme în a mă înţelege.
Siri este primul produs de acest fel care a căpătat notorietate. Includerea lui Siri în iPhone în 2011 a creat un nou mod de interacţiune cu telefoanele. La scurt timp şi Google şi-a lansat serviciul de asistent virtual, apoi şi Microsoft prin Cortana, iar mai recent a intrat pe fir şi Amazon cu Echo. Facebook a lansat în august 2015, către anumiţi utilizatori, Facebook M, un asistent virtual cu care comunici în scris, nu prin voce, şi care nu funcţionează doar pe baza inteligenţei artificiale, ci şi cu ajutorul inputului uman.
Înainte de toate, trebuie să ne aducem aminte, însă, de Clippy, agrafa de la Microsoft Office, ce putea fi simpatică la început, dar care a devenit foarte enervantă oferindu-se să te ajute pentru sarcini foarte simple. A apărut în noiembrie 1996, a fost modificată în 2000 şi a ieşit la pensie doi ani mai târziu. În Microsoft Office 2007 a ieşit complet din joc. Clippy a devenit faimos pentru incompetenţa sa, dar este, şi acesta este meritul său, strămoşul asistenţilor de azi.
Apple a cumpărat Siri în 2010 pentru 200 milioane de dolari de la Dag Kittlaus, care se pregăteşte să lanseze un Siri mai evoluat numit Viv. Asistentul celor de la Apple este cel mai vizibil, dar Google Now are o plajă de deschidere mai mare, fiind disponibil atât pe Android, cât şi pe iOS, în timp ce Cortana este limitată la produsele Windows (Windows Phone, dar şi desktop).
Google a lansat o alternativă la Amazon Echo numit Google Home, un gadget inovativ ce nu face decât să devină mai deştept odată cu trecerea timpului. Google Home are trei mari ramuri: muzică şi entertainement (poate pune muzică, filme din cloud sau din telefon), sarcini obişnuite (alarme, vremea etc) şi căutare (poţi întreba orice şi motorul de căutare îţi va da un răspund).
Asistentul celor de la Google apare şi în noua aplicaţie de chat, Allo, anunţată de gigantul din Mountain View. Allo se aseamănă cu Whatsapp sau Facebook Messenger, dar incorporarea asistentului o face mult mai utilă (acesta detectează subiectele discutate de cei implicaţi în conversaţie şi poate sugera răspunsuri, rezerva mese în restaurant sau poate cumpăra la bilete la film, totul fără a părăsi aplicaţia de chat).
În hora asistenţilor digitali a intrat şi Jeff Bezos, şeful Amazon, prin produsul Echo, un asistent personal hardware, care, spre deosebire de ceilalţi menţionaţi, este un produs în sine, nu un soft ce rulează pe telefon sau computer. De aceea are şi o etichetă, cu un preţ de 180 de dolari. Iar o altă diferenţă este faptul că Echo este menit să stea într-o casă inteligentă, nu în buzunarul de la blugi.
Nici Facebook nu putea rămâne prea mult în urmă şi a anunţat un asistent numit M, care ar fi disponibil în aplicaţia Messenger; acest asistent poate face o rezervare la restaurant sau poate să-ţi sugereze ce flori poţi cumpăra pentru aniversarea de căsătorie a părinţilor. Baidu, gigantul de tehnologie chinezesc, şi-a lansat, în septembrie anul trecut, propriul asistent numit Duer, prin care utilizatorii vor putea comanda mâncare sau vor putea cere sfaturi cu privire la îngrijirea animalelor de companie.
În Statele Unite 20% dintre căutările efectuate pe aplicaţia Google din Android vin din recunoaştere vocală. Potrivit firmei de cercetare Gartner, 38% dintre consumatorii americani au apelat la ajutorul unui asistent virtual. Iar până la finalul lui 2016 se estimează că două treimi din consumatorii din pieţele dezvoltate vor utiliza zilnic astfel de produse. Mai ales în condiţiile în care recunoaşterea vocală devine din ce în ce mai bună, iar softurile devin din ce în ce mai capabile să prevadă ce are nevoie un consumator, utilizând date comportamentale şi locaţia acestuia. Ai putea primi, de exemplu, o notificare de tipul „Ştiu că obişnuieşti să comanzi pizza în fiecare weekend. Tocmai a fost inaugurat un restaurant. Vrei să încerci?“ sau, dacă un utilizator îi cere asistentului să-i aducă aminte să cumpere lapte, acesta poate face acest lucru chiar în momentul când acesta intră în supermarket.
Recunoaşterea vocală s-a îmbunătăţit mult în ultima perioadă, având în vedere că acum doi ani Google Now interpreta greşit cam un sfert dintre cuvintele spuse de interlocutori, iar în prezent a scăzut la 8%, potrivit lui Aparna Chennapragada, director al Google Now, conform publicaţiei Wired.
Pe lângă aceşti asistenţi buni la toate, unele companii s-au gândit să creeze produse în acest domeniu specializate pe un anumit lucru. Astfel asistenţii Clara Labs sau x.ai sunt specializaţi în organizarea calendarului şi a multiplelor întâlniri sau evenimente. Aceşti asistenţi sunt integraţi în e-mail şi inspectează calendarul persoanei respective, apoi stabilesc când ar fi cea mai potrivită zi şi oră pentru o anumită întâlnire. Astfel s-ar scurta timpul şi bătăile de cap cu administrarea calendarului.
În urmă cu 7 ani a fost lansat un altfel de motor de căutare, numit Wolfram Alpha, capabil să compare înălţimea Everestului cu lungimea podului Golden Gate sau să determine ce vreme era afară în ziua când a fost asasinat Kennedy. Pe lângă asta, Wolfram oferea o serie de asistenţi personali specializaţi (bursă, finanţe personale sau călătorie) care îi furnizau utilizatorului date complexe din fiecare domeniu.
-
Cel mai căutat nazist din lume a câştigat o bătălie legală importantă
Au trecut 20 de ani de când Helmut Oberlander şi-a pierdut cetăţenia canadiană şi autorităţile încearcă să-l trimită acasă, informează Business Insider.
Evacuarea lui Oberlander, în vârstă de 92 de ani, a fost amânată din nou după ce acesta a obţinut o nouă victorie legală.
Moştenitorii părintelui nazismului sunt miliardari şi în zilele noastre – GALERIE FOTO
Oberlander a făcut parte din temuta echipă 10a, cunoscută ca şi Ek 10a, o trupă a morţi ce opera în spatele liniilor germane ucigând evrei şi alţi civili. Funcţia lui Oberlander era de translator şi strângea mâncare şi le curăţa ghetele colegilor săi. Germanul de origine ucrainiană s-a alăturat echipei Ek 10a când avea 17 ani, iar acesta a declarat că a fost obligat să facă asta, iar dezertarea era pedpsitpă cu moartea.
Cine sunt cei 15 nazişti care au ucis milioane de oameni fără să păţească nimic (GALERIE FOTO)
Apărarea lui Helmut Oberlander constă în faptul că a fost obligat să fie un membru al Ek 10a, împotriva voinţei sale. Când s-a aflat de trecutul acestuia, guvernul canadian i-a revocat cetăţenia canadiană şi a declarat că Obelander este un criminal de război.
Cu toate acestea, în 2000, o instanţă a constatat că “recrutarea de non-germani în armata germană nu exista şi mai mult ca sigur, Oberlander, în calitate de cetăţean ucrainean, a fost obligat să lupte de partea germaniei şi nu s-a alăturat Ek 10a în mod voluntar”.
Guvernul nu l-a acuzat pe Helmut Oberlander de crimă, dar nici curţile nu l-au absolvit de vină.
-
Cel mai căutat nazist din lume a câştigat o bătălie legală importantă
Au trecut 20 de ani de când Helmut Oberlander şi-a pierdut cetăţenia canadiană şi autorităţile încearcă să-l trimită acasă, informează Business Insider.
Evacuarea lui Oberlander, în vârstă de 92 de ani, a fost amânată din nou după ce acesta a obţinut o nouă victorie legală.
Moştenitorii părintelui nazismului sunt miliardari şi în zilele noastre – GALERIE FOTO
Oberlander a făcut parte din temuta echipă 10a, cunoscută ca şi Ek 10a, o trupă a morţi ce opera în spatele liniilor germane ucigând evrei şi alţi civili. Funcţia lui Oberlander era de translator şi strângea mâncare şi le curăţa ghetele colegilor săi. Germanul de origine ucrainiană s-a alăturat echipei Ek 10a când avea 17 ani, iar acesta a declarat că a fost obligat să facă asta, iar dezertarea era pedpsitpă cu moartea.
Cine sunt cei 15 nazişti care au ucis milioane de oameni fără să păţească nimic (GALERIE FOTO)
Apărarea lui Helmut Oberlander constă în faptul că a fost obligat să fie un membru al Ek 10a, împotriva voinţei sale. Când s-a aflat de trecutul acestuia, guvernul canadian i-a revocat cetăţenia canadiană şi a declarat că Obelander este un criminal de război.
Cu toate acestea, în 2000, o instanţă a constatat că “recrutarea de non-germani în armata germană nu exista şi mai mult ca sigur, Oberlander, în calitate de cetăţean ucrainean, a fost obligat să lupte de partea germaniei şi nu s-a alăturat Ek 10a în mod voluntar”.
Guvernul nu l-a acuzat pe Helmut Oberlander de crimă, dar nici curţile nu l-au absolvit de vină.
-
Brexitul devine istorie. David Cameron câştigă cea mai mare bătălie din ultimii ani pentru Londra: Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană şi obţine un statut special
Premierul David Cameron a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că a obţinut un statut special al Marii Britanii în Uniunea Europeană.
Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord, vineri seară, privind termenii menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, documentul conţinând o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale ale angajaţilor comunitari străini, în anumite condiţii.
“S-a ajuns la un acord, drama a luat sfârşit”, a transmis prin Twitter preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.
“Este un compromis rezonabil”, a confirmat premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka.
Acordul va permite Marii Britanii să activeze oricând în următorii şapte ani o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale de care beneficiază angajaţii veniţi din altă ţară UE, în cazul în care vor fi presiuni semnificative asupra serviciilor publice naţionale. Aceste condiţii au fost negociate în mod detaliat cu liderii ţărilor central şi est-europene.
Conform acordului, Marea Britanie nu va mai avea dreptul de a negocia alţi termeni în relaţia cu Uniunea Europeană. Termenii relaţiei de apartenenţă a Marii Britanii la Uniunea Europeană nu vor fi modificaţi nici măcar dacă cetăţenii britanici vor vota la referendum pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
-
De ce Google îi dă lui Apple 1 miliard de dolari
Această sumă a fost dezvăluită în bătălia legală dintre Google şi Oracle, iar mai multe detalii financiare au fost dezvăluite. În 2014 Google a plătit Apple 1 miliard de dolari doar ca gigantul din California să păstreze Google ca motorul de căutare prestabilit pe iPhone, potrivit Bloomberg.
Despre veniturile din reclame, se pare că Google a încheiat un parteneriat cu Apple, în care Apple primeşte o parte din venituri de fiecare dată când un utilizator de iPhone sau iPad vede o reclamă în motorul de căutare Google. Unii speculează că Apple ar primi 34% din venituri.
Niciuna dintre companii nu a comentat asupra acestor informaţii.
-
Statul Islamic a scos un video apocalipitic. Cum arata “sfarsitul lumii” si unde se da batalia finala Video)
Statul Islamic a lansat un nou clip de propaganda in care prezinta versiunea sa despre “sfarsitul lumii”. In inregistrare, jihadistii avanseaza cu tancurile catre Roma, unde se da batalia finala dintre “cruciati” si “credinciosi”.
Clipul a fost publiat sub numele “Intalnire la Dabiq”, facand referite la locul in care se va da ultima batalie, si anume la Colosseum, relateaza The Mirror.
La inceputul filmarii apar un luptator ucis, sarutat de camarazii sau, un jihadist calare care aparent incearca sa para un soldat onorabil si mai multe grupuri de extremisti care nu isi arata, insa, chipul.
Statul Islamic face publica o noua inregistrare: Executati pentru “vrajitorie” (Video)
Apoi este prezentat un convoi de masini cae inainteaza spre Occident la apus, iar un barbat flutura steagul negru cu alb al Statului Islamic.
Pe ecran apare o harta, iar drapelul jihadist este suprapus pe tari precum Algeria, Libia, Egipt, Yemen si Irak. In continuare sunt prezentate steagurile celor 60 de state din colitia internationala, cu care militantii ISIL sunt in razboi. Printre ele se numara inclusiv steagurile Romaniei si ale
-
Cea mai mare bătălie aeriană din istorie: 100 de avioane israeliene s-au luptat pe viaţă şi pe moarte cu 100 de avioane siriene
În 1982, 96 de avioane de vânătoare israeliene s-au luptat cu 100 de avioane de vânătoare siriene, susţinute şi de 19 lansatoare de rachete sol-aer, în ceea ce va deveni una dintre cele mai mari bătălii aeriene din toate timpurile.
Israelul are o istorie bogată de conflicte cu vecinii, în special din anii 60 până la sfârşitul anilor ’80. O serie de bătălii mici cu Egiptul au rezultat într-o lecţie dură învăţată de Forţele Aeriene Israeliene (IAF), după ce au pierdut numeroase lupte împotriva rachetelor sol-aer, potrivit Business Insider.
Totuşi, IAF şi-a învăţat lecţia, şi pe 8 iunie 1982, a atacat 19 baterii siriene sol-aer postate la graniţă. În primele două ore de luptă, IAF a distrus 17 dintre baterii fără pierderi. Apoi, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată.