Tag: avertisment

  • Un mare avertisment. Deficitul comercial pe primele patru luni din 2019 este cel mai mare din ultimii 10 ani: 5 mld. euro

    Deterioarea balanţei comerciale în primele patru luni ale acestui an se datorează mai puţin creşterii importurilor şi mai mult dinamicii creşterii exporturilor, care este mult mai redusă faţă de anul trecut, de doar 3,8%, faţă de avansul valorii exporturilor de 9,4% în perioada ianuarie-aprilie 2018.
     
    „Statisticile arată continuarea tendinţei de intensificare a deficitului balanţei comerciale cu bunuri, expresie a deteriorării competitivităţii internaţionale, în contextul mixului relaxat şi prociclic de politici economice din România. (…) Astfel, în primele patru luni ale anului curent exporturile de bunuri au urcat cu 3,8% an la an la 23,1 mld. euro, evidenţiindu-se creşterea componentei comunitare cu 4,9% an la an la 17,9 mld. euro, în ciuda aprecierii cursului real efectiv al leului şi decelerării ritmului de creştere din zona euro. Cu alte cuvinte, se poate spune că asistăm la un efect de substituire în fluxurile comerciale comunitare, în contextul nivelului încă competitiv al costurilor cu forţa de muncă pe plan intern“, arată economiştii de la Banca Transilvania într-un comentariu pe baza cifrelor de la Statistică.
     
  • Nici o duminică fără un avertisment: „O criză financiară ca cea din 2008 poate veni oricând. Nu am învăţat nimic din greşelile trecutului”

    Unul dintre cei mai respectaţi economişti din lume, Jeffrey Sachs, a spus în cadrul unui interviu acordat Ziarului Financiar că o criză financiară precum cea din 2008 poate veni oricând, având în vedere că vulnerabilităţile economiei mondiale au rămas aceleaşi: subreglementarea capitaluluila nivel mondial şi investiţiile speculative.

    „Dacă s-ar putea petrece din nou o criză ca în 2008? Sigur că s-ar putea, din cauză că nu avem protecţie bună împotriva unui astfel de fenomen. Nu am reglementat eficient pieţele internaţionale de capital şi avem foarte multe credite acordate uşor şi o gândire pe termen scurt a unor persoane iresponsabile. Acesta este motivul pentru care economia globală rămâne vulnerabilă.Crizele nu sunt atât de uşor de prevăzut. Prostia este uşor de prevăzut, dar nu este uşor de prevăzut ce fel de prostie va aduce o criză. Ar trebui să avem mai multă grijă. Un mod de a fi mai prudent este să se mai diminueze fenomenul investiţiilor speculative şi să crească investiţiile pe termen lung”, a spus Jefrey Sachs pentru ZF, cu ocazia participării la Astana Economic Forum din Nur-Sultan, Kazahstan.

    Jefrey Sachs a studiat la Harvard în SUA, apoi a predat la aceeaşi universitate. Este apreciat de publicaţia The Economist în primii trei cei mai influenţi economişti ai planetei iar New York Times îl consideră cel mai imporant economist din lume.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Avertisment de la WhatsApp după un atac masiv al hackerilor: Faceţi update acum

    Aplicaţia de mesagerie deţinută de Facebook susţine că a descoperit la începutul lunii mai o serie de vulnerabilităţi care le-ar permite atacatorilor să introducă şi să execute coduri pe device-urile mobile.

    WhatsApp transmite că a făcut o serie de schimbări la infrastructura aplicaţiei la finalul săptămânii trecute pentru a bloca astfel de tacuri, adăugând că din descoperirile lor doar un grup restrâns de utilizatori au fost afectaţi de un atac cibernetic.

    „WhatsApp încurajează oamenii să treacă la următoarea versiune a aplicaţiei noastre pentru a se proteja împotriva potenţialelor atacuri ce pot afecta informaţiile stocate pe device-uri”, transmite un purtător de cuvânt al companiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • FMI atrage din nou atenţia asupra stabilităţii globale: Tensiunile dintre SUA şi China au devenit iar un risc major

    Christine Lagarde, şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), a lansat un nou avertisment cu privire la stabilitatea economiei globale care este iarăşi ameninţată de tensiunile comerciale dintre cele mai mari economii ale lumii, potrivit Bloomberg.

    Comentariile şefei FMI vin la două zile după ce preşedintele american Donald Trump a postat pe contul său de Twitter un avertisment cu privire la o nouă suită de tarife pe care vrea să le aplice pe bunurile chinezeşti.

    Declaraţia lui Donald Trump a şocat în contextul în care până acum negocierile dintre SUA şi China păreau că se îndreaptă spre un consens. Totuşi, amerianii îi acuză pe chinezi că dau înapoi în ceea ce priveşte angajamentele negociate.

    „Credeam că această ameninţare păleşte şi că relaţiile se îmbunătăţesc şi că ne îndreptăm spre un acord. Sperăm că încă suntem în această situaţie astăzi, dar zvonurile, tweet-urile şi comentariile nu sunt favorabile”, a spus Lagarde în Paris.

    În cadrul unui interviu cu Bloomberg, Lagarde a mai spus că este posibil să nu existe o soluţie simplă în contextul în are ambele părţi au de rezolvat „probleme foarte importante”.

    „Toţi observatorii şi-ar dori să fie gata ieri acordul, însă astfel de problematici necesită timp”, spune Lagarde.

    Liu He, negociatorul-şef al Chinei în discuţiile cu americanii, plănuieşte încă să viziteze SUA săptămâna aceasta pentru a discuta.

    Trump a anunţat că vrea să crească tarifele pe suita de 200 de miliarde de bunuri de la 10% la 25% şi că vrea să impună noi tarife pe o altă suită de bunuri în valoare de 325 miliarde dolari.

     

     

  • Avertisment într-o clepsidră

    Pentru a atrage atenţia asupra ei, scrie Dezeen, designerul tasmanian Brodie Neill a prezentat la recent încheiata Săptămână a Designului de la Milano o clepsidră umplută nu cu nisip, aşa cum se obişnuieşte, ci cu microplastic, acele mici fragmente de plastic care ajung în ocean şi fac rău vieţuitoarelor care le înghit.

    Microplasticul din clepsidra numită Capsule a fost adunat de pe plajele din Tasmania, dar pe viitor colecţionarii care vor dori un exemplar vor putea specifica de unde să le fie adus acesta, locul de provenienţă fiind apoi marcat pe o hartă de pe capetele clepsidrei.

  • Avertisment îngrijorător pentru sute de mii de tineri din România. Ce spun psihologii

    Psihologul Diana Ioaneş spune că vârsta adolescenţei este caracterizată de nevoia de a te distinge şi că tinerii trăiesc foarte mult pentru imaginea de sine, motiv pentru care aceştia ajung de multe ori în ipostaze care le pot pune viaţa în pericol.

    „Insuficienta conştientizare a pericolului şi nevoia de a atrage atenţia cu orice preţ, îî determină pe tineri să ignore chiar riscul morţii. E o nevoie exagerată de a te distinge prin ceva, la vârsta adolescenţei trăieşti foarte mult pentru imaginea de sine, prin imaginea de sine, care acum e foarte bine vândută, să spunem aşa, pe Facebook, pe Instagram. Când mergi la un eveniment, nu te duci atât pentru eveniment, cât pentru pozele pe care le vei posta de acolo. Atunci, riscăm să ne punem viaţa în pericol, doar pentru a părea mai diferiţi, mai extravaganţi, mai altfel, şi ignorăm pericolele reale”, a explicat psihologul Diana Ioaneş într-o declaraţie acordată MEDIAFAX.
     
  • AVERTISMENTUL unui miliardar american: Inegalitatea ar putea declanşa un „conflict major”

    Afirmaţiile lui Dalio, citate de Financial Times, se adaugă declaraţiilor altor miliardari care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la disparităţile în materie de posibilităţi financiare şi scăderea nivelului de trai.

    Acesta a susţinut, într-un eseu, faptul că discrepanţele tot mai accentuate din punct de vedere al situaţiilor financiare din SUA prezintă „ameninţări existenţiale” la adresa societăţii americane. Abordând subiectul educaţiei, în eseul lui Dalio se regăseşte perspectiva potrivit căreia sistemul de finanţare şcolară din SUA implică beneficii considerabile acordate familiilor din clase sociale superioare, deficienţele educaţionale în cazul familiilor sărace fiind „echivalentul abuzului asupra copiilor”.

    „Disparităţile la nivelul veniturilor, în special când sunt completate de valori distincte, conduc la amplificarea conflictelor, la nivel guvernamental acest lucru manifestându-se sub forma populismului de stânga şi de dreapta, fapt ce ar putea isca revoluţii”, a scris Dalio, în vârstă de 69 de ani, a cărui avere personală este estimată de Bloomberg la 17 miliarde de dolari.

    Avertismentele acestuia au venit în completarea celor enunţate de către directorului executiv al JPMorgan Chase, Jamie Dimon şi a fondatorului Starbucks, Howard Schultz, care au susţint aplicarea unor impozite mai mari în cazul persoanelor cu venituri mai ridicate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Avertismentul unui important şef de fond de investiţii: Tesla este la un pas de eşec. Promisiunea lui Elon Musk nu s-a materializat

    David Einhorn, şeful fondului de investiţii Greenlight Capital a trimis o scrisoare clienţilor fondului său de hedging care vorbeşte despre lipsa cererii, reduceri de preţ “disperate”, concedieri, închideri de magazine şi de centre de servicii, precum şi de reducerea cheltuielilor de capital, dar şi de un nou efort de a distrage investitorii hiperbolizând capabilităţilor maşinilor autonome, relatează  Reuters.

    “Credem că acum, chiar acum, compania pare să fie la un pas de eşec”, spune scrisoarea. Greenlight mizeză pe scăderea acţiunilor Tesla, un pariu profitabil acum, în condiţiile în care preţul acţiunilor Tesla a scăzut de la 332,80 dolari la 279,86 dolari în primul trimestru. Vineri, acţiunile Teslei tranzacţionau în jur de 268 dolari pe acţiune.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro. 

  • Avertisment fără precedent de la unul dintre cei mai mari investitori din lume: Defectele capitalismului pot duce la o revoluţie

    Ray Dalio, miliardarul care a fondat cel mai mare fond de investiţii de tip hedge din lume, atrage atenţia că defectele capitalismului american au generat goluri distructive în educaţie, mobilitate socială, active şi venituri şi spune că acestea ar putea genera o nouă revoluţie, potrivit Bloomberg.

    În cadrul unui nou eseu, co-preşedintele Bridgewater Associates indică spre statisticile care arată că decalajul de venituri şi avere dintre top 40% şi restul de 60% din populaţie va deveni din ce în ce mai mare şi va genera tot mai multe nemulţumiri.

    Spre exemplu, cei aflaţi în grupul cu venituri superioare au în medie o avere de 10 ori mai mare decât ceilalţi. Conform statisticilor din 1980, aceştia aveau o avere de doar 6 ori mai mare.

    Ray Dalio, 69 ani, a mai atras atenţia în trecut asupra inegalităţii şi asupra pericolelor populismului, însă de data aceasta el pune accent pe o economie slăbită şi pe o competitivitate scăzută.

    „Decalajele la nivel de avere, în special acompaniate de decalaje de valoare, duc escaladarea conflictului şi, în cadrul guvernului, se manifestă printr-o formă de populism de stânga şi populism de dreapta şi câteodată în revoluţii de un fel sau altul”, adaugă Dalio.

     

     

  • Avertisment fără pregedent făcut de unul dintre oamenii care a creat WhatsApp: ŞTERGEŢI Facebook-ul

    În timpul unei apariţii publice în cadrul Stanford University, cofondatorul WhatsApp, Brian Acton, le-a spus studenţilor să îşi şteargă contul de Facebook, potrivt Medium care citează Buzzfeed.

    El a mai criticat şi modelele de business din spatele unor giganţi precum Facebook şi Google şi cât de ineficiente sunt aceste companii în a gestiona conţinutul prezent pe platformele lor.

    „Pentru a fi brutal de onest, reţele deschise se chinuie să decidă ce este discurs al urii şi ce nu este. (…) Google se chinuie să diferenţieze un site bun de unul rău. Iar noi le dăm puterea de a face asta. Asta e cea mai rea parte. Noi cumpărăm produsele lor. Noi ne înscriem pe site-urile astea. Ştergeţi Facebook-ul, nu?”, a spus Acton.

    Acton a vândut WhatsApp către Facebook în octombrie 2014 pentru suma de 19 miliarde dolari şi a plecat trei ani mai târziu după ce Facebook a decis să introducă reclame pe WhatsApp.