BusinessMagazin

Tag: ASE

  • Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi restul

    Cei din prezidiu, şefi de recrutare – Lugera şi directori de HR de la EY (firma de audit şi consultanţă) şi Pepsi – răspund că salariile entry-level sunt de 2.000 – 2.500 de lei net pe lună, plus bonuri de masă.

    Companiile, în special multinaţionalele şi firmele de recrutare care lucrează pentru multinaţionale, umblă ca zombii în căutare de forţă de muncă, în căutare de oameni tineri, în căutare de studenţi, în căutare de talente.

    De cinci ani de zile Bucureştiul şi principalele oraşe din ţară ca pondere economică cresc continuu, punând presiune pe piaţa muncii şi pe salarii, ceea ce înseamnă, la polul opus, coşmarul companiilor şi directorilor de HR.

    Dragoş Gheban, managing partner la firma de recrutare Catalyst Solutions, spune că piaţa salariilor creşte susţinut: aşteptările salariale ale candidaţilor au crescut cu peste 10% în primele trei luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un angajat cu cinci ani de experienţă în sectorul tehnic, IT sau în industrie se aşteaptă la un salariu de 5.500 de lei net, iar unul din domeniul financiar la 4.000 de lei.

    Andrei Caramitru, partener la Boston Consulting Group, spune că Bucureştiul ar putea plăti un salariu mediu de 1.500 de euro net (6.750 de lei net), fără probleme, având în vedere nivelul ridicat de productivitate şi PIB-ul, mai mare cu o treime decât media UE.

    În acest moment în Bucureşti salariul mediu este de 2.800 – 3.000 de lei net (660 – 700 de euro).

    Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că regiunea Bucureşti-Ilfov poate face faţă fără probleme Uniunii Europene şi chiar poate adopta euro.

    „În zona Bucureşti-Ilfov, nivelul de trai a devenit superior mediei UE, iar vestul şi centrul ţării converg rapid spre acest deziderat, având drept principal catalizator prezenţa investiţiilor străine directe. În schimb, regiuni din sudul şi estul ţării sunt printre cele mai sărace regiuni din Europa şi au realizat progrese relativ modeste în ultimul deceniu. Comisia Europeană a semnalat riscul ridicat de excluziune socială în aceste zone, însă noi ar trebui să sesizăm primii aceste probleme. Din păcate, lipsa infrastructurii care să interconecteze provinciile istorice acţionează în sensul permanentizării decalajelor de dezvoltare. Este evident că se impun măsuri concrete în sensul ameliorării acestei situaţii dacă ne dorim ca România să adere cu succes la zona euro.”

    Într-un articol din luna martie din Bloomberg Businessweek, una dintre cele mai cunoscute reviste săptămânale de business din lume, se vorbeşte despre Brexit şi despre faptul că marile firme din centrul financiar al Londrei discută extrem de serios să plece de acolo cu centrele lor de servicii şi să vină în Europa de Est. Polonia este prima pe listă, cu Varşovia şi Cracovia, urmează Cehia cu Praga şi Ungaria cu Budapesta, după care vine România cu Bucureşti şi Cluj.

    Conform studiilor centrelor de servicii, numărul de joburi în finance, marketing, IT, cercetare şi dezvoltare, HR pentru regiunea Europei de Est se vor tripla în următorii 3-5 ani, până la un milion.

    Nu ştim câte joburi vor „veni” în România, dar cu puţin noroc 50.000 de poziţii pot fi transferate în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi.

    Din păcate, piaţa românească nu s-a pregătit pentru acest lucru, România neavând o politică coerentă pentru a face rost de forţe de muncă care să vină în întâmpinarea cererii.

    Cu excepţia studenţiilor din Republica Moldova care vin în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, nu există politici de a atrage tineri din Ucraina, Serbia, Ungaria, chiar şi din Spania, Portugalia, Italia, Grecia, care nu-şi mai găsesc locuri de muncă acasă (în Spania şi Grecia şomajul în rândurilor tinerilor este de 40%).

    Bucureştiul şi Clujul pot atrage fără probleme tineri din alte ţări. Engleza este o limbă universală, iar în câţiva ani poţi să înveţi şi româna ca să te descurci în conversaţii uzuale.

    România încă este o ţară închisă din punctul de vedere al legislaţiei; autorităţile şi administraţiile sunt încremenite în timp, cei de la Palatul Victoria, partidele şi cei din Parlament au alte teme, şi putem rata o şansă istorică de a lua joburi mai bine plătite delocalizate din alte părţi şi de a schimba piaţa muncii într-un sens pozitiv. Bucureştiul trebuie să devină un oraş de centre de servicii, cercetare şi dezvoltare, de head quarter pentru companii, un oraş multinaţional, ca New York sau Londra.

    Clujul ar putea să devină un Silicon Valley, pentru că este mai antreprenorial, mai naţionalist, mai liniştit; acolo proiectele au timp să se aşeze. Timişoara ar putea lua centrele de dezvoltare în industrie şi IT. Iaşiul ar putea fi un centru de entry-level pentru Moldova, Ucraina, Rusia, care să distribuie apoi forţă de muncă şi proiecte la următorul nivel, unde valoarea adăugată este mai mare.

    Din păcate, lipsa infrastructurii şi a investiţiilor publice din România face ca numai câteva oraşe să beneficieze de schimbările la nivelul Europei, de trecerea de la industriile tradiţionale la cea a serviciilor. Restul oraşelor vor rămâne mult în urmă, cu foarte puţine posibilităţi de a atrage investiţii şi de a fi parte a unor trenduri globale.

  • Tineri manageri de top 2016: Mihaela Chifiac, director corporate & investment banking BRD Société Génerale

    40 DE ANI   /   DIRECTOR, CORPORATE & INVESTMENT BANKING   /   BRD SOCIÉTÉ GÉNERALE

    Cariera Mihaelei Chifiac se leagă în cel mai direct mod de BRD Société Génerale, unde a venit să lucreze, ca analist financiar, imediat după absolvirea ASE, în toamna anului 1998. După numai doi ani a devenit şef al biroului de analiză financiară, ulterior trecând la Divizia Clientelă Corporate, unde a fost consilier, apoi şef de serviciu şi în cele din urmă, din 2007, director al diviziei. Din această poziţie a fost responsabilă cu relaţia cu instituţiile financiare internaţionale – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii, International Finance Corporation şi alţii, a stabilit şi implementat strategia comercială pentru clienţii mari şi a negociat ofertele băncii cu clienţii.

    Din mai 2010 este director corporate & investment banking, unde administrează relaţiile băncii cu marile companii din retail, farmaceutice şi industria alimentară. A absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Pieţe de Capital din ASE, iar între 2004 şi 2006 a urmat un Executive MBA la INDE (Institutul Naţional de Dezvoltare Economică, instituţie înfiinţată de ASE în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Métiers Paris). Este căsătorită şi are un copil.

  • Facultatea din România care nu scoate şomeri. Salariile la absolvire sunt de 2.500 de lei, fără experienţă!

    Există o facultate din Bucureşti care nu scoate niciun şomer, iar salariul de angajare pentru un absolvent fără experienţă este de 2.500 lei la secţia engleză-franceză şi 2.900 lei la cea de germană, a spus la ZF Live Sorin Anagnoste, profesor asociat la ASE.

    “E un deficit de absolvenţi. Firmele au nevoie”, a adăugat el.

    Vedeţi AICI facultatea din Bucureşti care nu are NICIUN şomer

     

  • Absolventa de ASE care vinde prăjituri de 200.000 de euro

    Probabil că Alina Sudriu este pe cale să devină un antreprenor în serie, deşi nu se defineşte astfel. Este absolventă de ASE şi are un master în marketing şi strategii tot acolo. Şcoala i-a folosit pentru experienţă, dar nu în business, ci ca experienţă de viaţă.

    Cu trei ani în urmă, după concediul de maternitate, inima n-a mai tras-o spre imobiliare, unde lucrase înainte, aşa că s-a mobilizat şi în câteva luni a obţinut toate autorizaţiile, avizele şi aprobările necesare şi a pornit un laborator de cofetărie micuţ, cu un singur angajat. Ideea era de a oferi torturi de bună calitate şi arătoase, pentru evenimente speciale, fără să facă rabat de la calitatea ingredientelor folosite.

    Era undeva la finele anului 2012. „Am început prin a trimite mostre din produsele noastre pentru că nu ştia nimeni de existenţa noastră şi am zis: cum o să ne facem cunoscuţi? Nu avem bani pentru campanii de PR, nu avem bani de reclame în reviste, aşa că hai să ne facem cunoscuţi altfel, să trimitem mostre, oamenii să ne spună cum li se pare şi în timp să ajungă să comande de la noi, ceea ce chiar s-a întâmplat“.

    În primăvara lui 2013 numărul comenzilor crescuse şi a trebuit să aducă încă doi angajaţi. Anul trecut cifra de afaceri a fost în jur de 200.000 de euro şi lucrau 10 oameni. „Acum suntem 15 şi până în iunie cifra de afaceri este la circa 150.000 de euro. Cred că suntem îndreptăţiţi să estimăm undeva la 300.000 de euro la sfârşitul anului“.

    Important este să o priviţi pe Alina Sudriu ca pe o antreprenoare şi nu ca pe o pasionată de domeniu. Reţineţi că în echipa Grace Coutures sunt doi artişti plastici, responsabili cu partea vizuală, dar şi o echipă de vânzări, trei fete care răspund la mailuri şi asigură consultanţă pentru clienţi.

    A fost o pasiune sau e mai degrabă business nişat? „Este într-adevăr un business nişat. N-aş putea spune că am fost toată viaţa pasionată de cofetărie, dar am simţit în piaţă nevoia de a face altceva, de a oferi un produs personalizat pentru orice fel de eveniment.“

    Am vorbit despre Alina Sudriu ca despre un „serial entrepreneur“ pentru că îşi alege cu grijă nişele şi, după cum aţi putut constata, îşi organizează afacerile după reguli precise – cofetărie cu trei oameni de vânzări! Recent, împreună cu cea mai bună prietenă, tot mămică tânără, a lansat un serviciu de livrare de mâncare proaspătă pentru bebeluşi, livrată la precomandă a doua zi, la mămici acasă. „Sunt multe mămici care muncesc şi sunt foarte ocupate, dar care vor totuşi să ofere copilului un preparat bio şi poate nu au timp să alerge prin toate pieţele după produsele bio, poate nu au timp să studieze toate reţetele. Cumva ne-am gândit ca businessul nostru să ofere ceva în plus, ceva ce nu există şi aşa am început şi Baby fresh food.“

    Pentru moment spune că se concentrează pe Grace Couture şi pe lansarea Baby Fresh Food, „dar la anul sigur mai coacem noi ceva. Devine cumva o adicţie. Vrei şi îţi vin idei şi crezi atât de mult în ele încât, prin asocierea cu oamenii potriviţi, în timp putem să dezvoltăm şi alte concepte. Dar să fie ceva de calitate“.

  • Ce salariu câştigă un profesor universitar la ASE Bucureşti

     Salariul de încadrare al unui profesor de la ASE depinde de vârstă. Eu am 3.700 de lei brut încadrarea la o vechime între 25 şi 30 de ani, a spus Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

    Veniturile se ridică undeva la 1.500 de euro brut cu toate funcţiile de conducere pe care le avem.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Manager de hub cibernetic

    Cu douăzeci de ani în urmă, Ken Xie, un specialist în securitate, şi-a dat seama de limitările serviciilor de firewall instalate pe cele mai multe calculatoare şi servere şi a pornit NetScreen, iar în 2000 a pus la punct compania care a lansat pe piaţă Unified Threat Management (UTM), care a pus şi bazele unei industrii al cărei lider încă este, urmată fiind de Cisco şi de Check Point.

    Ken şi Michael Xie, fondatorii Fortinet, au avut o extindere rapidă şi au ajuns la Bucureşti cu produsele lor câţiva ani mai târziu, prin intermediul unor companii de distribuţie, una dintre acestea fiind condusă de Adrian Danciu, un absolvent de ASE cu experienţă de peste 12 ani în piaţa de securitate. În 2005, Danciu a introdus Fortinet pe piaţa din România şi a dezvoltat apoi prezenţa companiei în Balcani şi în regiunea adriatică, ocupând de-a lungul anilor diverse poziţii de vânzări şi roluri de management, fiind în prezent responsabil de gestionarea şi dezvoltarea afacerilor Fortinet în Europa de Sud-Est.

    „Am început distribuţia în România în ianuarie 2005 şi, ulterior, am început să creştem foarte repede. Fortinet era reprezentată aici prin parteneri, asta însemnând distribuitori şi integratori. Văzând că distribuţia merge foarte bine în România, am decis să ne extindem şi în ţările din fosta Iugoslavie, în Balcani şi în alte ţări din regiune.”

    Când Fortinet a decis să deschidă o reprezentanţă în România, Adrian Danciu a fost persoana cea mai potrivită pentru acest demers. „În 2010, compania a decis să deschidă un birou propriu în România; fiind probabil mulţumiţi de ce am făcut cu distribuţia mi‑au făcut o propunere, pe care am acceptat-o. Provocarea a fost aceea de a dezvolta businessul Fortinet mai departe, dar din perspectiva producătorului, nu a distribuitorului. Biroul din România a ajuns astăzi să gestioneze nu numai afacerile din România, ci şi pe cele din Europa de Sud-Est. România merge extraordinar de bine, poate pentru că este şi cea mai mare piaţă din regiune, atât ca întindere geografică, dar şi ca număr de locuitori. Businessul aici este foarte bun.”

    Fortinet creşte mai repede decât piaţa de securitate în general, spune CEO-ul companiei, iar acest lucru înseamnă şi o creştere constantă a numărului de clienţi: „Piaţa de securitate creşte la nivel global cu sub 10% pe an, iar Fortinet menţine o creştere anualăde 25-30%, ceea ce înseamnă că permanent câştigăm din cota de piaţă a competitorilor. Pentru trimestrul III al acestui an, spre exemplu, creşterea noastră a fost de 35%, iar asta ne ajută să evoluăm foarte repede”.

    Creşterile înregistrate de Fortinet ar putea poziţiona România în zona pieţelor emergente. Danciu explică însă că doar creşterea este una specifică pieţelor emergente, România fiind o piaţă maturizată în ultimii ani. Este vorba însă şi despre piaţă, care creşte şi dezvoltă ameninţări din ce în ce mai complexe.

    Iniţial era vorba despre atacuri care veneau doar pe calculator, însă ele pot veni acum pe smarpthone‑uri, pe televizoare inteligente sau pe frigidere conectate la internet, iar Internet of Things creşte gradul de risc şi ridică noi provocări pentru companiile de securitate cibernetică. „Deşi se tot vorbeşte de foarte mult timp care ar fi cea mai mare ameninţare la nivelul securităţii unei companii, până la urmă e vorba tot de oameni. Pare ciudat, dar e adevărat; orice tehnologie ai avea, oricât de bună, factorul uman reprezintă un pericol destul de mare. Dacă în viitor personalul companiilor şi utilizatorii nu vor avea parte de traininguri, nu vor fi pregătiţi pentru a fi chiar ei prima linie de apărare, atunci vom vedea din ce în ce mai multe atacuri răsunătoare”, spune Adrian Danciu.

  • Zece ani de carieră în Africa. „Cel mai greu lucru era că eram femeie, tânără, şi albă“

    În Asia – Filipine, în America Centrală – Haiti, în Europa – Grecia, România, Albania, Serbia, Moldova. În Africa – Ghana, Kenya, Tanzania, Uganda, Rwanda, Africa de Sud, Mozambic, Zambia, Malawi, Republica Democrată Congo. Nu, nu sunt destinaţii de vacanţă, ci locurile în care a lucrat până acum Diana Cazacu, care s-a stabilit în Olanda şi a înfiinţat de mai bine de doi ani o firmă de consultanţă în domeniul microfinanţării, AdVision Finance. După un asemenea traseu în carieră, alegerea ţării lalelelor şi a morilor de vânt pare puţin surprinzătoare, dar nu neapărat o decizie grea. „Închizi ochii şi pui degetul pe hartă“, glumeşte Diana Cazacu, care adaugă însă că decizia de a părăsi, cel puţin pentru moment, continentul negru se leagă de faptul că a hotărât, împreună cu soţul său, să ofere copilului lor o bază de educaţie europeană. Africa nu este doar continentul în care Diana Cazacu şi-a construit o carieră solidă, ci şi locul în care a trăit mai bine de zece ani; în Malawi l-a cunoscut pe soţul său, iar copilul s-a născut în Kenya, unde au stat câţiva ani înainte de a se muta în Mozambic şi, mai apoi, în Olanda.

    Cum a ajuns însă o absolventă de Relaţii Economice Internaţionale să lucreze în atâtea ţări africane? Pe scurt, cariera ei a început într-o firmă românească, Logimax, apoi, povesteşte ea, s-a îndrăgostit de microfinanţare, în Africa de Sud, şi firma americană Opportunity International a angajat-o pentru a face parte din echipa care demara activităţile bancare pe continentul negru.

    Spusă mai pe larg, la o discuţie de mai bine de două ore pe terasa unei cafenele din Capitală, povestea începe chiar din vremea facultăţii, când a lucrat vreme de trei ani la RAO, ca asistentă personală a proprietarilor firmei, Ovidiu şi Anca Enculescu. La absolvirea facultăţii a fost angajată la Logimax, o companie cu activităţi în asamblarea calculatoarelor şi care dorea să se extindă în domeniul de software bancar. În 1998, fondatorul companiei a angajat-o pe Diana Cazacu spunându-i că vrea să înfiinţeze un nou departament în cadrul firmei, deşi, povesteşte ea, nu avea cunoştinţe despre domeniul bancar. Firma a comandat de pe Amazon 30 de cărţi, toate în engleză, şi avea 30 de zile ca să le citească (i-a luat trei luni) şi să înveţe softul unei companii elveţiene, Temenos, cu care Logimax încheiase un parteneriat. „Mi-am dat demisia de vreo cinci ori în trei luni. Eram singură, nu era nimeni care să mă înveţe nimic. Dar am intrat în legătură cu Temenos şi oamenii de-acolo m-au ajutat să înţeleg softul.“ În mai puţin de doi ani de la angajarea la Logimax, a format o echipă cu 15 analişti şi programatori pentru implementarea de software bancar în trei bănci din România şi Moldova. Departamentul s-a dezvoltat atât de mult, încât divizia de hardware a fost desfiinţată şi firma s-a reprofilat pe furnizare de servicii de software bancar. În 2002, compania elveţiană Temenos, unul dintre cei mai importanţi furnizori de software bancar a preluat Logimax.

    CAPE TOWN ŞI MICROFINANŢAREA.

    Până la plecarea de la Logimax, Diana Cazacu a avut ocazia să intre în contact cu domeniul microfinanţării, foarte diferit de piaţa bancară la acel moment. „Acum se cam întrepătrund, adică instituţiile de microfinanţare primesc licenţe să opereze ca bănci peste tot în lume, şi băncile fac downscale. Pe atunci erau domenii cu metodologii şi tehnologii diferite. Piaţa de microfinanţare este mult mai mare decât cea bancară. E aproape nelimitată. Serviciile de software pe piaţa de microfinanţare constituiau de pe atunci o foarte bună idee de afaceri“. A plecat la un training, pentru softurile de microfinanţare ale Temenos, în Africa de Sud, în ianuarie 2000; trainingul a durat trei săptămâni şi avea loc în Cape Town, „unde era frumos, o locaţie perfectă să te îndrăgosteşti de Africa. În plus, m-am îndrăgostit de microfinanţare“.

    A cunoscut acolo un domn care lucra de vreo 30 de ani în domeniu, era foarte pasionat, canadian care locuia în Africa de Sud. Povesteşte că din discuţiile cu el şi-a dat seama că prin munca sa nu făcea nicio diferenţă în lume, cariera pe care începuse să o construiască o conducea către domeniul bancar, iar partea comercială nu o tenta prea tare. „În momentul în care am descoperit microfinanţarea am înţeles că pot să îmbin abilităţile pe partea operaţională în domeniul bancar cu ideea de a ajuta nişte oameni. Este vorba de credite foarte mici, de 100 dolari, acordate unor oameni foarte săraci. Am vizitat foarte mulţi clienţi şi am văzut care este impactul microfinanţării, cât de mult îi «ridică» pe oameni.“ Îşi aminteşte că a vizitat o femeie care avea şase copii şi luase trei credite de la un ONG; înainte să obţină finanţare, vindea pâine în pungi, dar o cumpăra din alte părţi, iar după al treilea credit avea cuptorul ei, făcea singură pâine şi avea trei copii din şase la şcoală – înainte nu-şi permitea să-i ţină la şcoală, pentru că în Africa nu există învăţământ gratuit. „Mi-am dat seama că în acest domeniu pot să fac ceea ce îmi place şi să am un scop în viaţă. Am întâlnit oameni care m-au judecat, întrebând de ce nu am făcut aceste lucruri în România, dar aceasta a fost oportunitatea pe care am întâlnit-o şi am luat-o.“ Iar la training, pentru că ştia bine sistemul, a devenit trainer în prima săptămână, „m-au scos de la bancă în faţă“; şi tot acolo a cunoscut reprezentanţi ai Opportunity International, organizaţie cu activităţi în domeniul microfinanţării în 27 de ţări. 

  • Ce salariu câştigă un profesor la ASE

    De obicei profesorii lucrează cu două norme, plus proiecte de cercetare, care sunt mereu derulate în facultăţi”, a declarat la ZF Live Sorin Anagnoste, profesor asociat FABIZ- ASE Bucureşti. 

    Eu aş milita pentru mai multă flexibilitate în învăţământul superior pentru a avea acces la bani. Spre exemplu pentru ONG-uri ale facultăţilor, care să atragă sponsorizări, iar cu banii respectivi să fie plătiţi profesorii. 

     

  • Facultatea din România care nu scoate şomeri. Salariile la absolvire sunt de 2.500 de lei, fără experienţă!

    Există o facultate din Bucureşti care nu scoate niciun şomer, iar salariul de angajare pentru un absolvent fără experienţă este de 2.500 lei la secţia engleză-franceză şi 2.900 lei la cea de germană, a spus la ZF Live Sorin Anagnoste, profesor asociat la ASE.

    “E un deficit de absolvenţi. Firmele au nevoie”, a adăugat el.

    Vedeţi AICI facultatea din Bucureşti care nu are NICIUN şomer

     

  • Facultatea din ASE cu cei mai mulţi candidaţi la admitere

    În total, 10.694 de absolvenţi de bacalaureat şi-au depus dosarele de admitere la una dintre cele 11 facultăţi din cadrul ASE. „Fiecare al zecelea absolvent de bacalaureat de anul acesta s-a înscris la o facultate din cadrul ASE.

    Clasamentul celor mai căutate facultăţi a rămas similar cu cel de anul anterior. Admiterea a fost făcută în funcţie de media de la bacalaureat, un eseu motivaţional şi testul de competenţă lingvistică, dacă a fost cazul. Anul acesta, 9 din cele 11 facultăţi ale ASE au programe în limbi străine, pentru că am venit astfel în întâmpinarea angaja­torilor, care solicită candidaţi care să cunoască bine cel puţin limba engleză“, a spus conf. univ. dr. Florina Mohanu, director marketing şi  comunicare şi purtător de cuvânt al ASE.

    Citiţi mai mult aici.