Tag: aparitii

  • Prezentul pe intelesul maselor

    „Societatea produce pe banda mode, vedete si fenomene fanteziste si superficiale – fiind in acelasi timp o consumatoare docila a propriului sau scandal, a propriei sale dezordini. Cele mai delirante manifestari ale vremurilor noastre – de la A la Z.” Cam asta ar vrea autorii sa adune in acest ghid-enciclopedie. Ei ataca toate poncifele vremurilor noastre, toate prejudecatile, locurile comune, comportamentele standardizate, ignoranta si turpitudinea, incercand sa le gaseasca reflexul irational. Se situeaza de partea publicului-tinta, dar nu uita sa-i sugereze printre randuri ca este si el, in mare masura, vinovat de persistenta unor comportamente care ne sunt tuturor familiare: „Ne consideram cosmopoliti, zambim ingaduitor si schimbam priviri in avion cand ceilalti pasageri aplauda dupa aterizare, in schimb ni se pare perfect normal ca televiziunea sa ne delecteze in fiecare seara, in propria noastra casa, prin Crime Scene Investigation, cu circa saptezeci de kilograme de carne macelarita, impuscata sau arsa”. In acelasi ton amical si plin de umor sec, de factura britanica, autorii demonteaza idei sau fixatii la moda. „JOCURI PE COMPUTER – Multi adolescenti omoara cate douazeci si patru de mii de oameni inca inainte sa implineasca cincisprezece ani. Nici macar bunicul meu nu a reusit aceasta performanta”; „PIERCING – Pirssssingul in limbha poate influenssa neghativ pronunsia!”; „USAMA BIN LADEN – Individul ma calca pe nervi, pentru ca din cauza lui nu mai pot sa-mi iau sticla de Cola in avion”. Citind volumul, intreg sau pe sarite, nu devenim mai destepti, dar ajungem mai precauti cu lucrurile care ni se pareau normale si, cu siguranta, mai veseli.
     
    Oliver Kuhn, Alexandra Reinwarth, Axel Frölich
    „Adevarata enciclopedie a prezentului”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008
     

    Noutati
     
    Nevroze si teroare
     
    Romanul scriitorului portughez Gonçalo M. Tavares (considerat „de-a dreptul extraordinar” de catre premiatul cu Nobel Jose Saramago) vorbeste despre schizofrenia sociala, politica si medicala a vremurilor noastre, pastrand in acelasi timp ritmul si libertatea fictiunii. Ernst, Mylia, Theodor, Kaas, Hinnerk si Hanna, sase personaje in cautarea nimanui, se intalnesc din intamplare si incep sa se confrunte, in spatiul unei singure nopti. Theodor Busbeck este medic specialist in probleme de nebunie, care lucreaza la o „istorie a terorii”, fosta lui sotie, Mylia, proaspat iesita dintr-un spital psihiatric, bate strazile in cautarea unei biserici cu portile deschise, iar Hinnerk, fost soldat bantuit de frica razboiului, merge in nestire cu o arma in mana. Aceste siluete ezita intre ratiune si nebunie, isi manifesta pe rand nelinistea, dar si puterea de atasament, dorinta de moarte precum si pe aceea de a ucide.

    Gonçalo M. Tavares – “Ierusalim”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2008
     
     
    O tragedie franceza
     
    La doar 14 ani, Nicole este violata cu salbaticie de un soldat american, Will (de care se indra­gostise nebuneste), si de catre doi dintre tovarasii sai de arme. Ramane gravida si da nastere unui copil, Ludo, pe care il va percepe toata viata ca pe un memento al cumplitei umilinte pe care o indurase in adolescenta. Ludo va trai primii sai sapte ani de viata intr-un hambar de langa casa bunicilor sai, complet abandonat de lume si de rubedenii. Desi Nicole isi gaseste pana la urma un sot si acesta isi manifesta deplina bunavointa fata de soarta copilului ei din flori, Ludo ajunge pana la urma sa fie internat intr-un azil de debili mintali. Dupa cateva luni, vazand ca mama sa nu ii face nicio vizita, se refugiaza intr-o tristete muta si hotaraste sa evadeze.
    Yann Queffélec
     
    “Nunta nemiloasa”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008

  • Lectii de la Jack

    Cel despre care Warren Buffett spunea ca este „un Tiger Woods al managementului”, cel pe care revista „Fortune” il califica in 2000 drept „Managerul secolului”, a fost ales vicepresedinte al General Electric in 1972 (la acea data era cel mai tanar angajat care ocupase acea functie) si, in 1981, presedinte al ei. Intr-un anume sens, autobiografia sa este si istoria succesului GE din ultimele decenii. Intreprinderea creata in 1892 de Thomas Edison a devenit un urias conglomerat, operand intr-un mod haotic pe o sumedenie de piete din intreaga lume. Odata cu venirea lui Welch la conducere, corporatia a devenit „un motor suplu si agresiv de crestere si inovatie corporatista”: in 2001 avea o cifra de afaceri de 126 de miliarde de dolari si circa 14 miliarde de dolari beneficiu, avea 340.000 de angajati in 100 de tari, producea de la becuri electrice pana la aparate de imagistica medicala si motoare de avion si oferea servicii financiare. In aceasta autobiografie (recunoscuta in topul New York Times drept cea mai bine vanduta carte clasica de afaceri), Jack Welch scrie despre vasta lui experienta in companie: felul in care si-a ales oamenii (dar si felul dur in care a stiut sa se desparta de ei, vezi faimoasa „curba de vitalitate” a GE care, in fiecare an, elimina 10% din angajati), organizarea de reuniuni in afara companiei, pentru a favoriza libera circulatie a ideilor intre echipe (tehnica Work Out), „universitatea” din intreprinderi, accentul pus pe servicii, strategia de management Six Sigma sau e-business-ul. O lectie de management si de morala a mediului de afaceri.
     
    Jack Welch, John A. Byrne “Jack. Dintr-o bucata”,
    Editura Publica, BucureSti, 2008

     

     

    Noutati
     
     
    O viata de construit
     
    Romanciera de mare succes, apreciata de critica si de publicul francez, Anna Gavalda si-a publicat cel mai recent roman in luna martie a acestui an. Eroul romanului este Charles Banda, un arhitect in varsta de 47 de ani, care intr-o seara desface o scrisoare ce-i fusese adresata de catre un prieten din copilarie. Acesta ii vesteste faptul ca mama sa, Anouk, pe care Charles o cunoscuse bine, se stinsese din viata. Arhitectul nostru cade intr-o depresie adanca si incepe sa mearga bajbaind dupa fantomele trecutului. Nu mai bea, nu mai mananca, isi da seama ca intreaga lui existenta este ratata (sotia il insala, fiica sa refuza sa comunice cu el), asa ca, intr-un ultim efort, incearca sa-si recladeasca viata.
     
    Anna Gavalda – „Cea care alina”,
    Editura Polirom, Iasi, 2008
     
     
    SF-ul romanesc
     
    Povestea SF-ului ca gen literar “serios”, cu nimic mai prejos decat literatura fantastica, incepe la noi cu cartea lui Florin Manolescu “Literatura SF”, aparuta in 1980 la editura Univers, o carte considerata si azi drept singura contributie teoretica importanta romaneasca privind descrierea fenomenului science fiction. Chiar daca Mircea Oprita (profesor, editor si romancier clujean) pare sa fie interesat doar de istoria SF-ului romanesc („Anticipatia romaneasca”, „Istoria anticipatiei romanesti” si, acum, aceste „Cronici de familie” care au drept subtitlu SF-ul romanesc dupa anul 2000), lectura atenta a cartilor sale dezvaluie nu doar consemnari tinand de istoria literara, ci si comentarii subtile privind natura fenomenului SF, relatiile sale cu literatura mainstream sau cu genul fantasy.
     
    Mircea Oprita – „Cronici de familie”,
    Casa Cartii de Stiinta, Cluj, 2008

  • De fapt poti sa vinzi orice

    Ce este de fapt jump-start-ul (pornirea fortata) aflam de-abia la pagina 223 a cartii: „Jump-start marketingul nu inseamna a lua un produs pe care nu-l doreste nimeni si a-l indesa pe gatul cumparatorilor. Inseamna a lua un produs pe care nu-l doreste nimeni si a-l repozitiona, remodela sau reconfigura, pentru a face din el o oferta pe care un cumparator nu are cum s-o refuze”.
     
    Usor de zis, greu de facut. Spoelstra enunta 19 principii sau tehnici de stimulare a produselor obosite sau uzate, in fiecare dintre cele 19 capitole ale cartii. Teoria este ilustrata, in debutul fiecarui capitol, printr-o fabula inspirata de propria lui experienta de presedinte al unei echipe de baschet initial falimentare, New Jersey Nets. Ceea ce era un cosmar pentru orice manager sportiv (jucatori lipsiti de talent, lenesi, complet nemotivati, patroni nedispusi sa cheltuiasca bani pe baschetbalisti competitivi) a izbutit sa devina, sub conducerea inventiva a lui Spoelstra, un vis frumos. Desi suna bizar, prima metoda a constat in „vanzarea adversarilor”, cata vreme spectatorii erau dispusi sa cheltuie averi ca sa-i vada pe Michael Jordan, Patrick Ewing & Co. Or, acestia aveau meciuri de jucat cu The Nets – prin urmare, marketingul s-a concentrat asupra vedetelor NBA. Ulterior, Spoelstra a angajat conferentiari care sa le vorbeasca fanilor inainte de meciuri si a organizat petreceri cu gratar, la care se ofereau bilete de meci la preturi usor mai mari decat cele vandute pe cai traditionale. Incet-incet, strategiile de repozitionare a produsului si-au vadit rezultatele: The Nets a inceput sa-si vanda bine meciurile, a coagulat cohorte de fani dispusi sa-si plateasca an de an abonamentul si a devenit un succes financiar, desi echipa a continuat sa joace la fel de prost ca inainte.
     
    Jon Spoelstra – „Cum sa vinzi gheata eschimosilor”,
    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2008
     

     
    Noutati
     
    Povesti din MalaIezia
     
    Romanul „Fabrica de matase”, publicat deja in douazeci si cinci de tari, a fost incununat la Londra cu premiul Whitbread Best First Novel si nominalizat la Man Booker Prize. Autorul lui, Tash Aw, este unul dintre cei mai tineri muschetari ai unui escadron de asiatici turbulenti afirmati in Marea Britanie, care ii numara in randurile sale pe Salman Rushdie si pe Zadie Smith. Nascut in 1973 in Taipei, intr-o familie chinezo-malaieziana, a trait pana la varsta de 18 ani in Kuala Lumpur, dupa care a descins in Anglia, unde si-a facut studiile de drept (la Cambridge) si a cochetat cu profesia de avocat. Despre primul sau roman, „Fabrica de matase” („The Harmony Silk Factory”, 2005), spune ca a visat vreme indelungata sa scrie „o carte care sa inglobeze istoria Malaieziei, astfel incat sa nu dam uitarii trecutul nostru, chiar daca, la fel ca in toate tarile colonizate, acest trecut nu e mereu pentru noi o sursa de mandrie”.
     
    Tash Aw – „Fabrica de mAtase”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2008
     
     
    Uitati de Jack Nicholson
     
    „Shining” a insemnat un punct de cotitura in istoria horror-ului modern: amestec de literatura fantastica si bai de sange, suspans dus pana la limita suportabilului, decoruri pe cat de stranii, pe atat de reale. Transformat in film de Stanley Kubrick, romanul si-a atins apogeul gloriei in 1980. Succesul de casa al peliculei, dar si faptul ca a considerat ca versiunea marelui regizor se indeparta prea mult de spiritul cartii, l-au impins pe Stephen King sa incerce el insusi o versiune de televiziune. Subiectul cartii: lui Jack Torrance, fost profesor si fost alcoolic, i se propune postul de paznic pe timp de iarna la „Overlook”, un hotel pierdut in creierii muntilor Colorado. Oferta i se pare un bun prilej de a-si scrie piesa de teatru cu care spera sa dea lovitura pe piata literara, dar si pentru a-si schimba imaginea in ochii sotiei si ai fiului sau. Demonii hotelului, fantasme sangeroase venite dintr-un trecut nebulos, gasesc insa in Jack o prada usoara.
     
    Stephen King – „Shining”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008

  • Publicitatea este libertate

    Volumul era o sinteza a unei experiente de circa 12 ani in domeniul publicitatii, dupa ce autorul lucrase o vreme ca reporter la France Soir si ca redactor-sef la Paris Match. In 1970 intemeiase agentia de comunicare RSCG, care in 1991 a fuzionat cu Eurocom, pentru a deveni in 1996 Havas Advertising. La varsta de 40 de ani (in 1974), Séguéla realizase deja cea mai de succes campanie publicitara a vremii in Franta (potrivit unui sondaj IFOP), cea care insotise lansarea „Produselor libere Carrefour”, fusese unul dintre parintii publicitatii pentru marca Citroën, dupa care se dedicase unui domeniu care pe atunci nu ajunsese inca o moda: marketingul politic.
     
    Acesta este spatiul in care talentul lui Séguéla se va exersa de acum inainte, cu rezultate notabile: el va conduce campaniile lui François Mitterand (sub celebrele sloganuri „Forta linistita”, „Generatia Mitterand” – inspirat din „Generatia Pepsi” – sau „Un loc de munca inainte de toate”) si Lionel Jospin sau, in afara Frantei, ale presedintilor africani Omar Bongo Ondimba, Abdou Diouf, Jelio Jelev in Bulgaria sau Joszef Antall in Ungaria.
     
    Toata aceasta aventura Séguéla a dorit s-o comunice in paginile cartilor sale (zece la numar), adevarate manuale de publicitate, dar care pot fi citite si ca romane, carti de memorii, culegeri de anecdote si exemple de stil vivace, antrenant si plin de umor. „Un fiu al publicitatii”, volumul recent tiparit de editura Publica, sintetizeaza perfect spiritul ludic al autorului, dar si profunzimea sa de filozof (lipsit de morga) al publicitatii: „Publicitatea este libertate. Sunt adanc convins de acest lucru. Ea singura, permitand pluralismul mass-media, ne fereste de abuzul de putere. Fie politic, fie economic. De fapt, publicitatea este singurul antidot impotriva propagandei”.
     
    Jacques Séguéla – “Un fiu al publicitatii”,
    Editura Publica, Bucuresti, 2008
     
     

    Noutati
     
    Secrete de familie
     
    Ave Marias! Acestea sunt cuvintele cu care intreaga critica iberica l-a intampinat pe Javier Marias atunci cand acesta a debutat, la 19 ani, aducand un suflu proaspat in literatura spaniola, amortita pana atunci sub efectele de cenzura ale franchismului. „Inima atat de alba”, un roman de maturitate publicat in 1992, porneste de la doua intrebari tulburatoare: Pot oare secretele de familie sa dispara fara sa lase vreo urma? Poti oare suferi din pricina unui trecut pe care il ignori cu desavarsire? Juan tocmai s-a casatorit cu Luisa, care este, ca si el, traducatoare si interpreta. Tanar fara pro­­bleme, Juan poseda absolut toate da­tele pentru a fi fericit. Cu toate acestea, la intoarcerea din calatoria de nunta, are sentimentul ca urmeaza sa se intample ceva nefast. Senzatia de anxietate i-a fost oare comunicata de discursul ambiguu pe care tatal sau l-a tinut dupa ceremonia de nunta, de scena ciudata pe care a surprins-o in voiaj la Havana sau, pur si simplu, de apasarea nelamurita a unei sumbre povesti familiale tinute pana atunci sub pecetea tainei?
     
    Javier Marias – „Inima atat de alba”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008
     
     
    America sub zapada
     
    Rick Moody s-a nascut la New York in 1961, in anul in care primul american a calatorit in spatiul extraterestru. Parintii lui divorteaza pe cand era adolescent, iar el esueaza in patima drogurilor si a alcoolului, iar problemele nu fac decat sa-i sporeasca anxietatea si pornirile sinucigase. Pana intr-atat incat in 1987 se interneaza de bunavoie intr-un spital psihiatric. Dar nu acesta ii va oferi solutia inzdravenirii, ci scrisul. „Furtuna de gheata”, best-seller-ul care l-a impins in prim-planul atentiei publice (si care a devenit si film, in regia lui Ang Lee), foloseste familia ca revelator al problemelor prin care trece societatea americana. Ne aflam in 1972, intr-o suburbie rezidentiala din estul SUA. Benjamin Hood si Janey Williams se pregatesc, o data in plus, sa-si insele consortii. Totul pare in regula, insa nu pentru mult timp.
     
    Rick Moody – “Furtuna de gheata”,
    Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2008

  • Vladimir gura-de-aur

    Asa incepe unul dintre cele mai mai importante romane ale secolului XX, „Lolita” lui Vladimir Nabokov, scriitor rus naturalizat american. Un roman-cult care a avut milioane de cititori, a cunoscut doua ecranizari (sub baghetele lui Stanley Kubrick, in 1962, si Adrian Lyne, in 1997) si care a facut din eroina titulara, frumusica nimfeta Dolores Haze, un mit literar si un reper in materie de tipologie feminina. Cartea se prezinta sub forma unei lungi confesiuni a personajului principal, profesorul de literatura Humbert Humbert, care a parasit Europa ca sa se instaleze in SUA. Aici o cunoaste pe vaduva Charlotte Haze, pe care incepe s-o cultive asiduu, doar pentru ca era mama unei rapitoare fetite in varsta de 12 ani. La jumatatea anilor ’50, o asemenea tema nu avea cum sa fie tratata cu ingaduinta de catre editori. Romanul lui Nabokov se plimba de la o editura la alta, iar scriitorul pare hotarat, la un moment dat, sa arda manscrisul, pana ce o editura franceza, Olympia Press, se incumeta sa-si asume romanul, care vede lumina tiparului in 1955. Cartea este insa imediat cenzurata, pana in 1958, cand in sfarsit apare in SUA la casa de editura Putnam. “Lolita” ramane in topul celor mai bune vanzari timp de 180 de zile. A fost al doilea best-seller (dupa „Pe aripile vantului”) care a atins pragul de 100.000 de exemplare vandute in doar trei saptamani de la aparitie.
     
    Considerat de Martin Amis al doilea mare scriitor al lumii dupa Shakespeare, Nabokov se infatiseaza acum publicului roman cu o serie de trei volume editate de Polirom – cele trei carti preferate ale scriitorului: alaturi de „Lolita”, volumul autobiografic „Vorbeste, memorie” si o alta bijuterie romanesca, „Ada sau ardoarea”.
     
    Vladimir Nabokov – “Lolita”, “Vorbeste, memorie”, “Ada sau ardoarea”,
    Editura Polirom, Iasi, 2008
     
     

    Noutati
     
    Misterele Sagradei Familia
     
    Ideea scrierii acestui roman i-a venit lui Juan David Morgan, originar din Panama, in momentul unei vizite la Buenos Aires. Aflat intr-o librarie, descopera un superb album dedicat Sagradei Familia si arhitectului care a conceput-o, Antonio Gaudi. Morgan hotaraste ca marele artist barcelonez merita sa iasa pentru o clipa din istoria artei si sa devina un personaj romanesc. Thriller-ul construit in jurul sau porneste de la un text (evident apocrif) al catalanului, care istoriseste ca a trait o revelatie, in care i s-a infatisat un trimis al Domnului care i-a ghidat mana atunci cand a trebuit sa alcatuiasca schitele catedralei. Parintele iezuit Manuel Otano, care lucreaza pentru Vatican, calatoreste la Barcelona, si descopera documentul care contine marturia experientei mistice a lui Gaudi.
     
    Juan David Morgan “Tacerea lui Gaudi”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008
     
     
    Vesele vremuri de cosmar
     
    Tibor Fischer s-a nascut in Anglia din parinti emigranti de origine maghiara. Dupa studii de literatura, se dedica jurnalismului, profesie ce il aduce in Ungaria natala a parintilor sai, intre 1988-1990. Coroborand experienta directa a acestor ani cu povestile parintilor, baschetbalisti la vremea tineretii, Tibor isi scrie cel dintai roman, „La genunchiul broastei”, un text cu verva rabelaisiana, care are drept panza de fundal societatea maghiara, aflata mai intai sub cizma nazista si apoi sufocata de absurdul noii epoci comuniste. Dupa acest debut stralucit, Tibor Fischer mai publica „N-o citi daca esti prost” si „Banda filozofilor” si se inscrie in galeria selecta a marilor umoristi englezi. Apreciat fara rezerve de Salman Rushdie si prezent in celebra Antologie Granta, Fischer ajunge in 2004 sa faca parte din juriul Booker Prize.
     
    Tibor Fischer – “La genunchiul broastei”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Cele mai bune carti de management

    Incepand din 1 octombrie, revista BUSINESS Magazin va ofera a treia serie de rezumate extinse ale CELOR MAI BUNE CARTI DE MANAGEMENT, publicate de edituri prestigioase din SUA si Marea Britanie. Rezumatele acopera domenii variate, precum strategie, marketing si vanzari sau managementul resurselor umane.

    Asculta acum preview-ul recenziei



    Descarca aici preview-ul audio al recenziei de saptamana aceasta "Concurenta intr-o lume plata" de Victor K. Fung, William Fung si Jerry Wind.

    Rezumatul extins al cartii numai in revista Business Magazin. 


     

  • Cele mai bune carti de management

    Incepand din 1 octombrie, revista BUSINESS Magazin va ofera a treia serie de rezumate extinse ale CELOR MAI BUNE CARTI DE MANAGEMENT, publicate de edituri prestigioase din SUA si Marea Britanie. Rezumatele acopera domenii variate, precum strategie, marketing si vanzari sau managementul resurselor umane.

    Asculta acum preview-ul recenziei



    Descarca aici preview-ul audio al recenziei de saptamana aceasta "Concurenta intr-o lume plata" de Victor K. Fung, William Fung si Jerry Wind.

    Rezumatul extins al cartii numai in revista Business Magazin. 


     

  • Metamorfozele Europei

    In ultimele doua decenii, schimbarile de pe harta lumii au fost surprinzator de reduse in zonele extraeuropene. In Africa s-au nascut doua noi state – Namibia in 1990 si Eritreea in 1993, in zona Pacificului si-au proclamat independenta Insulele Marshall si Micronezia in 1990, Palau in 1994 si, in 2002, vechea colonie portugheza Timorul de Est, anexata temporar de Indonezia.
     
    „Batrana Europa” a fost in schimb, in acest scurt interval, continentul care a cunoscut cea mai bulversanta metamorfoza. Harta Europei anului 1989 cuprindea un numar de 35 de state. O treime dintre acestea, respectiv 70% din suprafata si 50% din populatia continentului, erau cuprinse in sistemul totalitar generat de marea utopie a secolului XX – comunismul. Utopie care a disparut, vorbind la scara istoriei, peste noapte. Aproape 350 de milioane de oameni s-au vazut in situatia de a pasi pe un drum complet nebatatorit. In urma destramarii celui mai mare imperiu al secolului XX, URSS, au luat nastere pe fostul sau teritoriu 15 noi state. Iugoslavia vecina s-a divizat in 6 state de sine statatoare (7, daca luam in considerare si autoproclamata provincie Kosovo), Cehoslovacia in doua, din unirea celor doua Germanii a luat nastere prima putere economica a Europei de astazi. Si, odata cu noile granite, pentru fiecare din aceste zone se rescrie istoria. Iata doar cateva argumente care evidentiaza utilitatea unei lucrari enciclopedice precum cea de fata, in care este cuprinsa evolutia statelor europene actuale din Antichitate pana astazi. Listele complete ale conducatorilor lor in acelasi arc de timp – monarhi, presedinti, prim-mi­nistri, cu zi, luna, an de exercitare a functiei – completeaza panorama istorica.
     
    Marcel D. Popa, Horia C. Matei – “Statele Europei. MicA enciclopedie de istorie”,
    Editura Meronia, Bucuresti, 2008
     

     
    Noutati
     
    Dalí contrafacut
    Editura Polirom a dat inca o data dovada de agerime, reusind sa tipareasca, inaintea unor piete de carte mult mai dinamice (Franta, de pilda), acest volum delicios de scandalos, semnat de scriitorul de origine belgiana Stan Lauryssens. Cu atat mai mult se cuvine remarcat gestul editorial, cu cat in curand va iesi pe ecrane un film intemeiat pe carte intr-o regie prestigioasa (Andrew Niccol), avandu-l in rolul lui Dalí pe nimeni altul decat pe Al Pacino. Despre ce este vorba in aceasta istorisire autobiografica si suprarealista? Marunt functionar intr-o fabricuta din Antwerp, Stan Lauryssens ajunge dintr-o data, fara pregatirea necesara, dealer de arta. Gratie carismei personale, se va ocupa, cu deosebit succes, de vanzarea in exclusivitate a operelor geniului plastic catalan, Salvador Dalí. Problema e ca autenticitatea acestor opere e, de cele mai multe ori, mai mult decat indoielnica.
     
    Stan Lauryssens – “Eu si Dalí”,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2008
     
     
    Despre originile Stiintei
    Acum, cand intreaga planeta inca sta cu ochii pe experimentul CERN, lectura cartii lui Simon Singh poate capata noi dimensiuni de interes. Modelul Big Bang al universului, ne spune autorul, este probabil cea mai importanta realizare stiintifica a secolului XX. Dar el poate fi considerat in acelasi timp un model tipic, exact pentru felul in care a fost conceput, elaborat, explorat, testat, validat si, in cele din urma, acceptat. Dezvoltarea modelului Big Bang este un exemplu arhetipal pentru felul in care functioneaza metoda stiintifica. Simon Singh nu doar retraseaza istoria modelului in cauza, ci porneste pe drumul rescrierii istoriei tuturor ideilor si modelelor pe care ni le-am faurit despre univers, de la desprinderea stiintei de religie si mit pana in prezentul cercetarilor prin satelit.
     
    Simon Singh – “Big Bang”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Metamorfozele Europei

    In ultimele doua decenii, schimbarile de pe harta lumii au fost surprinzator de reduse in zonele extraeuropene. In Africa s-au nascut doua noi state – Namibia in 1990 si Eritreea in 1993, in zona Pacificului si-au proclamat independenta Insulele Marshall si Micronezia in 1990, Palau in 1994 si, in 2002, vechea colonie portugheza Timorul de Est, anexata temporar de Indonezia.
     
    „Batrana Europa” a fost in schimb, in acest scurt interval, continentul care a cunoscut cea mai bulversanta metamorfoza. Harta Europei anului 1989 cuprindea un numar de 35 de state. O treime dintre acestea, respectiv 70% din suprafata si 50% din populatia continentului, erau cuprinse in sistemul totalitar generat de marea utopie a secolului XX – comunismul. Utopie care a disparut, vorbind la scara istoriei, peste noapte. Aproape 350 de milioane de oameni s-au vazut in situatia de a pasi pe un drum complet nebatatorit. In urma destramarii celui mai mare imperiu al secolului XX, URSS, au luat nastere pe fostul sau teritoriu 15 noi state. Iugoslavia vecina s-a divizat in 6 state de sine statatoare (7, daca luam in considerare si autoproclamata provincie Kosovo), Cehoslovacia in doua, din unirea celor doua Germanii a luat nastere prima putere economica a Europei de astazi. Si, odata cu noile granite, pentru fiecare din aceste zone se rescrie istoria. Iata doar cateva argumente care evidentiaza utilitatea unei lucrari enciclopedice precum cea de fata, in care este cuprinsa evolutia statelor europene actuale din Antichitate pana astazi. Listele complete ale conducatorilor lor in acelasi arc de timp – monarhi, presedinti, prim-mi­nistri, cu zi, luna, an de exercitare a functiei – completeaza panorama istorica.
     
    Marcel D. Popa, Horia C. Matei – “Statele Europei. MicA enciclopedie de istorie”,
    Editura Meronia, Bucuresti, 2008
     

     
    Noutati
     
    Dalí contrafacut
    Editura Polirom a dat inca o data dovada de agerime, reusind sa tipareasca, inaintea unor piete de carte mult mai dinamice (Franta, de pilda), acest volum delicios de scandalos, semnat de scriitorul de origine belgiana Stan Lauryssens. Cu atat mai mult se cuvine remarcat gestul editorial, cu cat in curand va iesi pe ecrane un film intemeiat pe carte intr-o regie prestigioasa (Andrew Niccol), avandu-l in rolul lui Dalí pe nimeni altul decat pe Al Pacino. Despre ce este vorba in aceasta istorisire autobiografica si suprarealista? Marunt functionar intr-o fabricuta din Antwerp, Stan Lauryssens ajunge dintr-o data, fara pregatirea necesara, dealer de arta. Gratie carismei personale, se va ocupa, cu deosebit succes, de vanzarea in exclusivitate a operelor geniului plastic catalan, Salvador Dalí. Problema e ca autenticitatea acestor opere e, de cele mai multe ori, mai mult decat indoielnica.
     
    Stan Lauryssens – “Eu si Dalí”,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2008
     
     
    Despre originile Stiintei
    Acum, cand intreaga planeta inca sta cu ochii pe experimentul CERN, lectura cartii lui Simon Singh poate capata noi dimensiuni de interes. Modelul Big Bang al universului, ne spune autorul, este probabil cea mai importanta realizare stiintifica a secolului XX. Dar el poate fi considerat in acelasi timp un model tipic, exact pentru felul in care a fost conceput, elaborat, explorat, testat, validat si, in cele din urma, acceptat. Dezvoltarea modelului Big Bang este un exemplu arhetipal pentru felul in care functioneaza metoda stiintifica. Simon Singh nu doar retraseaza istoria modelului in cauza, ci porneste pe drumul rescrierii istoriei tuturor ideilor si modelelor pe care ni le-am faurit despre univers, de la desprinderea stiintei de religie si mit pana in prezentul cercetarilor prin satelit.
     
    Simon Singh – “Big Bang”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Prostia inteligentei








    Romanii din popor au si ei o vorba pentru acest fenomen: “unde-i minte multa e si multa prostie”. Dar poate cea mai exacta cugetare asupra problemei o produce Garabet Ibraileanu: “Un prost nu spune lucruri inteligente, in timp ce un om inteligent spune multe prostii”.




     

    Belinda Cannone, o apreciata eseista si romanciera franceza contemporana (detinatoare a unui premiu al Academiei franceze), dezvolta in volumul ei “Triumful prostiei” aceste intuitii punctuale, in­cer­cand nu sa incrimineze prostia, ci sa ne arate cate prostii poate naste creierul unui om pe care cei din jurul sau il considera luminat. Purtandu-ne, in cele 36 de capitole ale volumului sau (al carui model stilistic declarat este “Nepotul lui Rameau”, de Diderot), prin categorii precum dragostea, politica, economia, arta, morala, scoala, limbajul, dorinta sau fericirea, autoarea analizeaza mecanismele prostiei tocmai pe taramul inteligentei si ne pune in fata concluziei ca nu exista nimic mai surprinzator decat acest aparent paradoxal concept de “prostie a desteptaciunii”.

     

    “Nu exista aproape niciun gand important pe care prostia sa nu stie sa-l foloseasca deindata” (nu degeaba volumul ei se numeste, in original, “La bétise s’améliore” – prostia se amelioreaza”). Personajele acestui eseu (naratorul, prietenul sau Gulliver si logodnica celui dintai, Clara) abordeaza, intr-o discutie plina de ramificatii surprinzatoare, toate aceste vicii ale inteligentei, straduindu-se sa identifice si sa clasifice toate acele forme de conformism care conduc la pietrificarea gandirii, la diminuarea si sterilizarea ideilor, la deductii grabite, la conexiuni anapoda, la confuzie.

    Belinda Cannone – “Triumful prostiei”,
    Editura Nemira, Bucuresti, 2008

     
     

    Noutati
     

    Patru destine

    Actiunea romanului debuteaza imediat dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si urca in timp, deruland invers filmul evenimentelor, pana in momentul cumplitului Blitzkrieg, restituind atmosfera de angoasa a Londrei din anii ‘40. Viata cotidiana a perioadei este perceputa prin experientele a patru londonezi, care incearca, fiecare in felul sau, sa renasca dupa experienta traumatizanta a razboiului. Kay rataceste prin oras imbracata in straie barbatesti: ce a pierdut oare aceasta femeie care a salvat vietile atator compatrioti? O intalnim si pe Helen, o tanara rezervata si geloasa, bantuita de amintirea relatiei sale interzise cu Julia, si asistam la zbaterile lui Viv, o femeie blanda, care nu reuseste sa-si paraseasca amantul.

    Sarah Waters – “Veghea”,
    Editura Polirom, Iasi, 2008

     
     
    Copilul-medicament

    Anna este ceea se poate numi un “copil-medicament”. La varsta de treisprezece ani, ea a indurat deja numeroase interventii chirurgicale, astfel incat sora ei, Kate, sa poata infrunta leucemia care o doboara. Anna stie ca fost conceputa doar ca sa fie genetic compatibila cu Kate si isi indura soarta cu un stoicism amar. Atunci insa cand trebuie sa-i doneze un rinichi surorii sale, care trecea prin cel mai greu stadiu al bolii sale de pana atunci, adolescenta gaseste puterea sa refuze, fiind hotarata sa lupte pana la capat pentru a-si face auzita propria tragedie. Dand glas unor reflectii privind, pe rand, bioetica, raul existential din timpul adolescentei, orbirea materna sau rolul justitiei, autoarea (un star al literaturii americane a momentului, tradusa pana in prezent in circa 20 de limbi) supune judecatii cititorului raspunsul la intrebarea: tot ce este drept este oare si moral?

    Jodi Picoult – “O viata de rezerva”,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008