BusinessMagazin

Tag: angajati

  • Când liderul coboară printre oameni

    Scriu acest editorial pe 21 aprilie, a doua zi de Paşte, în care am aflat cu toţii de trecerea în nefiinţă a Papei Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, la 17 decembrie 1936). Publicaţiile internaţionale, dar şi cele naţionale, televiziunile au vorbit despre viaţa şi moartea Papei pe parcursul întregii zile, iar până când această revistă va ieşi de la tipar, multe alte pagini vor fi scrise despre acel Papă care a reunit un şir de premiere: primul papă latino-american, primul iezuit şi primul pontif din emisfera sudică. Papa Francisc a fost o figură a contrastelor: un reformator neobosit şi, totodată, un tradiţionalist cu viziuni ferme. Cel care, la scurt timp după alegerea sa, în 2013, spunea: „Ah, cât mi-aş dori o biserică săracă şi pentru cei săraci!” a fost însă şi un model de leadership. Atât la propriu – pentru că Sfântul Scaun avea un buget anual de circa 1 miliard de euro, active financiare de aproximativ 2,8 miliarde de euro, aproximativ 4.000 de proprietăţi doar în Italia şi peste 1.000 de proprietăţi internaţionale, mii de angajaţi la Vatican şi peste 1 miliard de catolici care slujesc bisericii catolice, dar şi la figurat – prin felul în care poate fi interpretat modul în care şi-a purtat rolul, şi-a dus viaţa. 

    Nu am prea multe amintiri despre Papa Francisc: îmi aduc însă bine aminte de rumoarea care s-a creat când a trecut, la vizita sa în România din 2019, pe Calea Victoriei, în apropiere de birourile noastre de atunci, într-o Dacie Logan. Regret că nu am ieşit eu şi eu să îl văd. Şi îmi mai aduc aminte de imaginea sa creată în filmul „Cei doi papi” (Netflix, tot 2019), pe care l-am revăzut recent.. Filmul nu este documentar, ci o interpretare artistică – dar atât de profund umană, încât te face să înţelegi mai bine decât o biografie cine a fost, de fapt, acest om: Jorge Mario Bergoglio, fiul unui muncitor la calea ferată din Buenos Aires, care a ajuns liderul spiritual a peste un miliard de oameni. Un om care nu şi-a dorit să fie în centrul atenţiei, ci a acceptat să fie acolo pentru că nu avea voie să se retragă în tăcere când vocile altora aveau nevoie de alinare, de curaj, de sens. Mi-a rămas în minte o replică de la începutul filmului: „Abia acela este un lider adevărat, cel care nu îşi doreşte să fie lider”.  Şi m-am gândit că poate tocmai aici e cheia unui alt tip de leadership – unul care nu se clădeşte pe ambiţie, ci pe modestie; nu pe imagine, ci pe vocaţie. Într-o lume în care liderii se definesc prin carismă, putere şi prezenţă publică, Papa Francisc a ales să fie altceva. Să fie întâi de toate om. Să vorbească cu grădinarii, să asculte ABBA, să glumească, să meargă pe jos printre oameni. Să spună ce gândeşte şi să recunoască ce nu înţelege. Să greşească. Să ceară iertare. Un lider care nu se ascundea în spatele unui protocol, ci cobora printre oameni. Care nu îşi proteja imaginea, ci vulnerabilitatea. Una dintre cele mai tulburătoare replici din film vine şi de la Papa Benedict: „Să fii papă înseamnă să fii un martir cu o sentinţă pe viaţă”. 

    Şi deşi se referă la rolul papal, simt că descrie perfect şi alte funcţii de conducere – în business, în politică, în educaţie, în orice loc în care ţi se cere nu doar să iei decizii, ci să porţi pe umeri greutatea altora, să oferi direcţie, încredere şi sens chiar şi atunci când nu le mai simţi tu însuţi. Dar poate cea mai importantă lecţie pe care ne-a lăsat-o pontificatul lui Francisc e aceasta: că modestia nu e o slăbiciune, ci o formă de forţă. Că nu trebuie să fii infailibil ca să conduci. Că e mai greu – şi mai rar – să fii liderul care stă de vorbă cu angajaţii despre ultimul meci de fotbal decât cel care dă ordine de sus. Că adevărata autoritate nu vine din titluri, ci din grija constantă pentru binele celorlalţi. Papa Francisc a fost, pentru mine, întruchiparea acelui tip de lider pe care nu îl uităm nu pentru deciziile grandioase sau pentru discursurile istorice, ci pentru liniştea pe care o aduce. Pentru umanitatea pe care o iradiază. Pentru curajul de a rămâne fragil într-o lume care îţi cere să fii tare. Şi, poate mai ales, pentru curajul de a rămâne aproape. Am simţit de multe ori că trăim într-o epocă în care cei care par cei mai puternici ajung în frunte. Că leadershipul s-a transformat într-o cursă de imagine, într-un joc de putere sau într-un instrument de control. Dar când mă gândesc la Papa Francisc – şi la omul cald, tăcut, care încerca să îşi cumpere un bilet de avion pentru o cursă de linie, stătea pe canapea şi se uita la un meci sau dansa, îmi amintesc că există şi altfel de lideri. Cei pentru care rolul nu este neapărat un scop, ci mai degrabă o chemare.   

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

  • Investitorii elveţieni: România rămâne încă o locaţie atractivă pentru investiţii în producţie şi poate câştiga pe termen lung dar doar dacă industria, guvernul şi educaţia trag în aceeaşi direcţie

    ♦ VAT, producător de valve de vid, care investeşte 60 mil. euro la Arad într-o fabrică de la zero, caută forţă de muncă locală bine pregatită şi se uită inclusiv la angajaţii concediaţi în urma închiderii fabricii Astra Rail.

    „România poate câştiga pe termen lung, însă doar dacă industria, guvernul şi educaţia trag în aceeaşi direcţie“, a spus Hermann Povel, director al grupului Sefar/ Monosuisse, producător elveţian de ţesături care face producţie la Sighişoara. Mai mulţi lideri ai companiilor eleveţiene din producţie s-au reunit la Sighişoara, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerţ Elveţia – România (CCE-R), care şi-a propus să ia pulsul fabricilor din România.

    Grupul Sefar operează fabrici de ţesături în Elveţia, România şi Thailanda. Divizia Monosuisse a gru­pu­lui produce fire fine şi medii în Elveţia, Germania, Polonia, România şi Mexic. În 2024, Grupul Sefar a realizat vânzări de aproximativ 400 de milioane de franci elveţieni şi a angajat aproximativ 3.000 de angajaţi în întreaga lume. „Anul acesta am angajat 78 de oameni. Pentru noi e importantă partea de învăţământ dual şi împreună cu alte şapte companii am început să pregătim forţă de muncă“.

    De altfel, una dintre cele mai importante concluzii ale dezbaterilor a fost că investitorii elveţieni din sectorul producţiei au nevoie de oameni, de forţă de muncă bine pregătită şi iau în calcul chiar angajarea celor care au rămas fără joburi ca urmare a închiderii unităţilor de producţie în care lucrau.

    Un exemplu concret este VAT, o companie elveţiană, producător şi furnizor de valve de vid, care investeşte 60 mil. euro la Arad, pentru a ridica o fabrică de la zero.

    „Suntem interesaţi de forţa de muncă locală, de oamenii care rămân fără locuri de muncă“, au transmis în timpul forumului reprezentanţii companiei, potrivit Adrianei Cioca, preşedintele CCE-R. Anul acesta, gigantul Greenbrier a închis fabrica de vagoane Astra Rail din Arad, decizie care afectează 700 de salariaţi, potrivit datelor din piaţă.

    VAT Romania este parte a grupului elveţian VAT, producător şi furnizor de valve de vid. Anul trecut, VAT Romania a raportat o cifră de afaceri de 152,3 mil. lei, în creştere cu 36% faţă de 2023, un profit de 5,6  mil. lei, plus 60% şi un număr mediu de aproape 300 de angajaţi, cu 5% mai mulţi decât anul anterior.

    Un model similar este aplicat şi de Noventa Romania, parte a grupului elveţian Noventa AG, specializat în fabricarea de piese şi accesorii pentru industria auto, cu un accent pe prelucrarea maselor plastice şi a metalelor. „În România, avem doar angajaţi români şi recrutăm inclusiv de la competiţie cand avem nevoie de mână de lucru calificată şi când vedem oameni rămaşi fără joburi“, spun oficialii Noventa.

    În România, Noventa operează prin subsidiara sa, Noventa Romania S.R.L., situată în Utvin, judeţul Timiş. În 2023, ultimul an pentru care există date publice disponibile, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 134,3 mil. lei, plus 5%, un profit de peste 3,2 mil. lei, în creştere cu peste 1000% versus 2022 şi a funcţionat cu aproape 260 de angajaţi, numărul lor fiind în scădere cu 4% faţă de anul precedent.

    În cadrul Camerei de Comerţ Elveţia-România, menţionează Adriana Cioca, 20% dintre companiile membre reprezintă sistemul manufacturier, o reflecţie clară despre cât de importantă a ajuns România să fie pentru companiile elveţiene. „Sectorul manufacturier este coloana vertebrală a viitorului nostru economic comun. Combinând know-how-ul elveţian cu potenţialul românesc, putem construi reţele de producţie reziliente şi pregătite pentru viitor“, a transmis preşedintele CCE-R.

    Grupul elveţian Polycontact este un furnizor hi-tech în industria auto, care dezvoltă şi produce întrerupătoare „switch-uri“ şi senzori pentru mari producători germani de automobile Daimler, Audi, VW, Porsche şi BMW. Polycontact Hermannstadt SRL este firma din România a grupului elveţian, iar la forumul de la Sighişoara au participat şi reprezentanţi ai acesteia şi au vorbit despre provocările din sectorul de producţie. „Businessul nostru este impactat de tarife. Acţionăm cu prudenţă atunci când preţurile se schimbă de la o lună la alta. Deşi avem stocuri, prudenţa e cuvântul pe ordinea de zi“, au transmis ei, ca răspuns la întrebarea despre cum se reflectă noile politici tarifare ale lui Donald Trump în businessul companiei, în contextul în care aceasta are relaţii comerciale atât cu SUA, cât şi cu China.

    În 2024, Polycontact Hermannstadt SRL a raportat o cifră de afaceri de 162,1 mil. lei, plus 20%. Anul trecut, compania a avut un profit de aproape 500.000 de lei, în scădere cu 64% faţă de anul precedent şi un număr mediu de 323 de angajaţi, plus 12%.

    E.S. Massimo Baggi, Ambasadorul Elveţiei în România, a fost de asemenea prezent la eveniment şi a susţinut un discurs de deschidere în care a subliniat importanţa cooperării economice elveţiano-române şi soliditatea parteneriatelor industriale bilaterale.

    Dezbaterile din timpul forumului s-au concentrat pe creşterea costurilor operaţionale (utilităţi şi salarii), deficitul de forţă de muncă calificată, complexitatea gestionării cererii interne şi internaţionale, precum şi pe impactul schimbărilor de reglementare asupra planificării producţiei. Firmele cu fabrici în România spun că piaţa locală rămâne o locaţie strategică atractivă pentru investiţiile elveţiene în producţie.

     

  • Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii care vor avea parte de o minivacanţă de patru zile săptămâna viitoare

    Săptămâna viitoare, românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei de 1 mai (joi – Ziua Muncii), iar aceştia ai şi ziua liberă de 2 mai 2025 care urmează să facă punte cu ziua de 1 mai şi weekendul 3-4 mai.

    În anul 2025 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 17 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere. Din cele 17 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 13 pică în timpul săptămânii. Deoarece 4 dintre cele 17 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri se vor bucura de doar 13 zile libere.

    Zilele libere, care urmează în anul 2025 sunt

    1 mai (joi – Ziua Muncii);

    8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii

    15 august (vineri – Sfânta Maria);

    30 noiembrie (duminică – Sfântul Andrei);

    1 decembrie (luni – Ziua Naţională a României);

    25 şi 26 decembrie (joi şi vineri – prima şi a doua zi de Crăciun).

    Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

    Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

    Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

     

  • Au început să apară primele victime ale războiului comercial. Mai multe fabrici gigant îşi reduc drastic producţia şi fac concedieri pe bandă rulantă

    Fabricile din China reduc producţia şi disponibilizează angajaţi, în contextul intensificării taxelor vamale care au dus la scăderea abruptă a comenzilor pentru o gamă variată de produse, de la blugi la electrocasnice, scrie Financial Times.

    În condiţiile în care tot mai multe produse chinezeşti sunt afectate de tarife de până la 145%, directorii de fabrici se confruntă cu o realitate dură: partenerii americani îşi suspendă comenzile, iar liniile de producţie se opresc.

    Anul trecut, aproximativ 15% din totalul exporturilor Chinei au fost direcţionate către SUA. Acum, pe reţelele de socializare, muncitorii postează fotografii cu hale goale şi notificări de închidere temporară, semn al adâncirii crizei.

    „Războiul comercial a dus la suspendarea producţiei pentru cel puţin o săptămână în multe fabrici care produc de la tălpi de pantofi la prize şi sobe portabile”, au declarat mai mulţi angajaţi. Alţi directori susţin că au fost nevoiţi să taie orele suplimentare şi să elimine lucrul în weekend, într-o încercare disperată de a-şi echilibra costurile.

    Wang Xin, preşedintele Shenzhen Cross-Border E-Commerce Association, organizaţie ce reprezintă peste 2.000 de comercianţi, afirmă că mulţi dintre aceştia sunt „extrem de neliniştiţi” şi au cerut fabricilor şi furnizorilor să întârzie sau chiar să anuleze livrările.

    Trei recrutori din provincia Guangdong, colaboratori ai mai multor producători, confirmă că numeroase fabrici reduc activitatea, iar cele mai dependente de comenzile din SUA şi-au suspendat complet producţia.

    „Nu ştim cât de răspândite sunt aceste închideri”, spune Han Dongfang, fondatorul China Labour Bulletin, un ONG care monitorizează îndeaproape sectorul manufacturier. „Dar este clar că reorganizarea industriei chineze va fi un proces de durată, iar costurile umane vor fi semnificative.”

    Sectorul electronic, în mod tradiţional un colos al angajărilor în China, pare momentan protejat – smartphone-urile şi alte echipamente electronice fiind scutite de cele mai dure tarife impuse de Washington. Totuşi, guvernele locale din oraşe-cheie, precum Shenzhen şi Dongguan, au lansat programe speciale pentru „stabilizarea comerţului exterior”.

    Săptămâna trecută, autorităţile din Shenzhen au anunţat subvenţii pentru participarea firmelor la târguri internaţionale şi extinderea asigurărilor de export, cu scopul de a proteja companiile afectate de comenzile anulate din SUA.

    Un manager de la Ningbo Taiyun Electric a declarat că fabrica a fost închisă pe 12 aprilie, dar că a fost reluată o producţie redusă de aparate de îndreptat părul şi fiare de călcat. „Mai avem câteva comenzi din Europa şi încercăm să atragem altele. Sperăm ca politica americană să se schimbe curând.” Compania nu a oferit, însă, un comentariu oficial.

    China, care a încheiat anul trecut cu un excedent comercial record de aproape 1 miliard de dolari, a reacţionat prin introducerea unei taxe suplimentare de 125% asupra importurilor din SUA. În timp ce Donald Trump continuă să declare că este dispus să poarte discuţii cu preşedintele Xi Jinping, Beijingul pare să nu se grăbească să ceară o întrevedere.

  • Primele victime ale războiului comercial: Marile fabrici chineze sunt forţate să îşi reducă producţia şi să dea afară oameni pe bandă rulantă după ce au fost lovite în plin de taxele vamale

    Fabricile din China reduc producţia şi disponibilizează angajaţi, în contextul intensificării taxelor vamale care au dus la scăderea abruptă a comenzilor pentru o gamă variată de produse, de la blugi la electrocasnice, scrie Financial Times.

    În condiţiile în care tot mai multe produse chinezeşti sunt afectate de tarife de până la 145%, directorii de fabrici se confruntă cu o realitate dură: partenerii americani îşi suspendă comenzile, iar liniile de producţie se opresc.

    Anul trecut, aproximativ 15% din totalul exporturilor Chinei au fost direcţionate către SUA. Acum, pe reţelele de socializare, muncitorii postează fotografii cu hale goale şi notificări de închidere temporară, semn al adâncirii crizei.

    „Războiul comercial a dus la suspendarea producţiei pentru cel puţin o săptămână în multe fabrici care produc de la tălpi de pantofi la prize şi sobe portabile”, au declarat mai mulţi angajaţi. Alţi directori susţin că au fost nevoiţi să taie orele suplimentare şi să elimine lucrul în weekend, într-o încercare disperată de a-şi echilibra costurile.

    Wang Xin, preşedintele Shenzhen Cross-Border E-Commerce Association, organizaţie ce reprezintă peste 2.000 de comercianţi, afirmă că mulţi dintre aceştia sunt „extrem de neliniştiţi” şi au cerut fabricilor şi furnizorilor să întârzie sau chiar să anuleze livrările.

    Trei recrutori din provincia Guangdong, colaboratori ai mai multor producători, confirmă că numeroase fabrici reduc activitatea, iar cele mai dependente de comenzile din SUA şi-au suspendat complet producţia.

    „Nu ştim cât de răspândite sunt aceste închideri”, spune Han Dongfang, fondatorul China Labour Bulletin, un ONG care monitorizează îndeaproape sectorul manufacturier. „Dar este clar că reorganizarea industriei chineze va fi un proces de durată, iar costurile umane vor fi semnificative.”

    Sectorul electronic, în mod tradiţional un colos al angajărilor în China, pare momentan protejat – smartphone-urile şi alte echipamente electronice fiind scutite de cele mai dure tarife impuse de Washington. Totuşi, guvernele locale din oraşe-cheie, precum Shenzhen şi Dongguan, au lansat programe speciale pentru „stabilizarea comerţului exterior”.

    Săptămâna trecută, autorităţile din Shenzhen au anunţat subvenţii pentru participarea firmelor la târguri internaţionale şi extinderea asigurărilor de export, cu scopul de a proteja companiile afectate de comenzile anulate din SUA.

    Un manager de la Ningbo Taiyun Electric a declarat că fabrica a fost închisă pe 12 aprilie, dar că a fost reluată o producţie redusă de aparate de îndreptat părul şi fiare de călcat. „Mai avem câteva comenzi din Europa şi încercăm să atragem altele. Sperăm ca politica americană să se schimbe curând.” Compania nu a oferit, însă, un comentariu oficial.

    China, care a încheiat anul trecut cu un excedent comercial record de aproape 1 miliard de dolari, a reacţionat prin introducerea unei taxe suplimentare de 125% asupra importurilor din SUA. În timp ce Donald Trump continuă să declare că este dispus să poarte discuţii cu preşedintele Xi Jinping, Beijingul pare să nu se grăbească să ceară o întrevedere.

  • Sfârşitul experimentului DOGE: Retragerea lui Elon Musk din guvern marchează o nouă etapă în consolidarea controlului cabinetului Trump asupra reformelor federale

    Membrii cabinetului preşedintelui Donald Trump ar putea limita influenţa angajaţilor din Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi şi-ar putea reafirma controlul asupra bugetelor şi personalului, odată ce Elon Musk se va retrage din conducerea acestuia, au declarat două surse guvernamentale cu informaţii directe despre situaţie, raportează Reuters.

    Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală, înfiinţat printr-un ordin executiv în ziua în care Trump a preluat funcţia de preşedinte şi condus de miliardarul Elon Musk, a fost în fruntea eforturilor de reducere a aparatului guvernamental federal şi a deficitului bugetar, prin concedieri în masă, anularea contractelor şi reducerea serviciilor oferite cetăţenilor. 

    Musk a confirmat marţi că intenţionează să îşi reducă implicarea în activităţile guvernamentale la una sau două zile pe săptămână, pentru a se concentra pe compania sa auto aflată în dificultate, Tesla (TSLA.O). Acest anunţ a generat întrebări legate de viitorul activităţii departamentului. În calitate de angajat guvernamental special, mandatul lui Musk urma să expire la sfârşitul lunii mai.

    Prezenţa sa în administraţie a oferit acoperire politică Casei Albe pentru măsurile drastice de reducere a cheltuielilor aplicate de DOGE, măsuri care l-au făcut nepopular în rândul funcţionarilor de carieră. Secretarii de cabinet consideră că angajaţii DOGE le subminează autoritatea tradiţională în privinţa angajărilor şi concedierilor şi, în unele cazuri, au ezitat să urmeze directivele departamentului.

    În ultimele săptămâni, tensiunile din cadrul administraţiei Trump s-au accentuat din cauza autorităţii acordate lui Musk. Într-o şedinţă de cabinet din luna martie, secretarul de stat Marco Rubio s-a certat cu Musk, acuzându-l că subminează USAID, iar secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, l-a confruntat în legătură cu concedierile propuse în rândul controlorilor de trafic aerian, în contextul unor îngrijorări legate de siguranţa aviaţiei, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

    Secretarii de cabinet au cerut în mod constant mai mult control asupra deciziilor bugetare. În lipsa prezenţei proeminente a lui Musk, eforturile lor de a aplica reduceri bugetare ţintite — şi nu generale — vor avea mai multe şanse să avanseze fără obstacole majore, au spus sursele, sub protecţia anonimatului.

    Cea mai importantă schimbare va fi creşterea autorităţii cabinetului. Şefii de agenţii vor avea acum ultimul cuvânt în privinţa iniţiativelor care vor fi puse în aplicare, ceea ce le va consolida rolul central în strategia de eficienţă şi cheltuieli guvernamentale.

    „Cabinetul va avea mai multă autonomie şi nu va mai fi necesară aprobarea lui Musk pentru fiecare decizie”, a declarat una dintre surse.

    Schimbarea echilibrului de putere în cadrul DOGE va duce şi la o reevaluare a rolurilor şi responsabilităţilor inginerilor tineri angajaţi de Musk în cadrul departamentului.

    Influenţa acestora ar putea scădea, a adăugat sursa, precizând că vor fi supuşi unui control mai atent. Se va pune sub semnul întrebării atât calificarea lor, cât şi autoritatea deţinută, având în vedere lipsa lor de experienţă în administraţia publică.

  • Lovitură de teatru: Klaus Schwab, fondatorul Formului Economic de Mondial de la Davos, a intrat în vizorul instituţiei pe care a creat-o la doar o zi după ce şi-a anunţat demisia. Miliardarul este vizat într-o anchetă privind deturnarea de fonduri şi abuzuri asupra angajaţilor

    Forumul Economic Mondial a lansat o investigaţie asupra lui Klaus Schwab, fondatorul său, după ce un informator din interiorul instituţiei a atras atenţia într-o scrisoare că Schwab foloseşte banii şi proprietăţile Forumului de la Davos în scop personal, scrie Financial Times.

    Aceste acuzaţii se adaugă altora formulate anul trecut, potrivit cărora Schwab a contribuit la construirea unei culturi organizaţionale toxice, în care hărţuirea sexuală nu a fost investigată în mod corespunzător, iar angajaţii de culoare şi femeile au fost discriminaţi.

    Un purtător de cuvânt al lui Schwab a declarat pentru WSJ că fiecare acuzaţie este falsă şi că familia Schwab intenţionează să intenteze un proces împotriva persoanelor din spatele scrisorii anonime.

    WEF a declarat că, deşi „ia în serios aceste acuzaţii, subliniază că acestea rămân neprobate şi va aştepta rezultatul investigaţiei pentru a face alte comentarii”.

  • Gen Z, noile generaţii, nu vor să lucreze pentru patroni, ci pentru o companie

    Pare o contradicţie în titlu, pentru că o companie are un acţionar, are un patron. În spatele fiecărei com-panii antreprenoriale este cineva cu nume şi prenume. În anii ’90 era patron, prin 2000 a devenit om de afaceri, iar acum este antreprenor. Dar tot patron este.

    Gen Z consideră că patronii reprezintă trecutul din generaţia bunicilor şi a părinţilor. Mai mult decât atât, cuvântul „patron” are o conotaţie negativă, es-te perceput ca un exploatator, ca cineva care face bani din munca altora.

    Cei din noile generaţii au auzit multe poveşti despre patroni, din tumultul anilor ’90 şi începutul anilor 2000. Gen Z consideră că patronii fac bani pe seama lor, nu au nicio legătură cu modul în care se schimbă lumea, aşa că Gen Z spune că nu vor să-i îmbogăţească pe patroni şi de aceea protestează prin atitudine, prin neimplicare, prin frecvenţa cu care îşi schimbă jobul.

    Prin aceste lucruri vor să le dea o palmă patronilor şi să le arate că, fără ei, cei care muncesc cu adevărat, nimeni nu ar câştiga.

    Chiar şi când patronul împarte ceva cu angajaţii, la final tot este „urât”, pentru că a împărţit prea puţin. Gen Z preferă, în schimb, să lucreze pentru o companie, pentru un nume, ironic, pentru cineva care nu este patron. Mulţi patroni se întreabă de ce le pleacă angajaţii, de ce noile generaţii pleacă imediat dacă li se face observaţie, de ce cei din Gen Z au această ati-tudine faţă de muncă.

    Gen Z vrea să lucreze pentru un brand, pentru o marcă, pentru un nume străin, dacă se poate, pentru cineva impersonal, care are o poveste în spate, dar acea poveste să nu fie aso-ciată cu patronul.

    Gen Z vrea să lucreze pentru companii care au proceduri clare, care au cafenea proprie, unde să se îmbrace frumos, unde să se vorbească în termeni de corporaţie, unde să te duci la cur-suri, cu ajutorul cărora poţi să negociezi un salariu mai mare în altă parte.

    Multinaţionalele investesc foarte mult în imagine, investesc mult în campanii „ipocrite”, în mesaje corporatiste, într-o imagine de formă.

    Deşi companiile româneşti, deşi patronii au ajuns să ofere salarii, bonusuri şi pachete de perfor-manţă extrem de competitive, imaginea face diferenţa. Companiile antreprenoriale româneşti trebuie să investească mult mai mult în branding, în campanii de marketing de companie dacă vor să atragă talente.

    În toate sondajele de HR, companiile antreprenoriale româneşti sunt ultima opţiune când este vorba ca un corporatist să se angajeze. Sub presiunea crizei de pe piaţa resurselor umane, companiile antreprenoriale româneşti trebuie să se mişte dacă vor să atragă talente.

    Dar, aşa cum am început acest articol, companiile româneşti trebuie să nu se mai identifice cu un patron, de fapt trebuie să-şi ascundă patronul.

    Gen Z nu este frate cu profitul, considerându-l un instrument de capitalism feroce, care se realizează prin exploatarea angajaţilor. Mulţi patroni se întreabă de ce noile generaţii sunt atât de stricte cu timpul, în sensul că la ora 18:00 „se sparge uşa”. Nimeni nu are chef să lucreze peste program ca să îl îmbogăţească pe patron.

    Cea mai mare parte a companiilor din România sunt antreprenoriale şi au în spate câte un patron, pe care acum piaţa îl apelează ca antreprenor.

    Pretenţiile angajaţilor faţă de companiile pentru care lucrează au crescut substanţial, iar aşteptările noilor generaţii sunt să le asigure un loc de muncă bine plătit, un „banc de lucru” occidental, plus un training de top. Aceasta este lumea în care trăim, aceasta este percepţia Gen Z faţă de patroni.

    Când se duc la un interviu de angajare, vor să discute cu HR, cu viitorul şef direct, şi nu vor să se intersecteze cu „patronii”. Gen Z vrea să lucreze la companii cu nume, la companii care au un brand important în piaţă, la companii care au o imagine şi review-uri bune.

    Iar această companie, imaginea ei de sine stătătoare, trebuie să bată orice altceva. Pat-ronii nu prea consideră că trebuie să investească în brandingul propriilor companii, pentru că sunt bani aruncaţi degeaba, pentru că nu se văd rezultate palpabile.

    De obicei, patronii au un grup de management, de directori, foarte puternic, pentru că aceştia ţin businessul. De multe ori, aceşti manageri sunt mult mai bine plătiţi decât omologii lor din multinaţionale. Dar, odată ce s-a trecut de acest nivel, restul se duce într-o mulţime care este numai bună de a fi biciuită.

    Mulţi patroni vor să se ştie că o companie este a lor, dar s-ar putea ca acest lucru să nu-i ajute, cel puţin din perspectiva noilor generaţii. Acestea preferă un branding de companie şi mai puţin vor să se identifice cu un patron, cu imaginea lui, cu ceea ce face el. De multe ori, este mai bine ca patronii să se ascundă de noile generaţii.   

     

  • Statul român asistă fără nicio intervenţie la închiderea fabricii de vagoane de marfă din Arad cu peste 700 de angajaţi, deşi companiile feroviare de stat dar şi cele private au nevoie de vagoane noi

    ♦ Compania americană Greenbrier România, care deţine fabrica de vagoane de marfă din Arad, cu o istorie de 130 de ani, a anunţat că va închide activitatea acesteia ♦  Statul român nu arată nicio preocupare pentru asigurarea continuităţii acestei fabrici de vagoane de marfă, în condiţiile în care transportul feroviar de mărfuri este o prioritate a UE şi este o oportunitate a României, odată cu aderarea la Schengen ♦ Compania de stat CFR Marfă şi companiile feroviare private de transport marfă au programe anuale de reînnoire a parcului de vagoane, iar prin închiderea celei de la Arad se vor duce şi mai mult spre importuri ♦ Vârsta medie a vagoanelor din România trece de 30 de ani ♦ În condiţii de criză, statele puternice precum UK intervin şi salvează prin măsuri temporare companii strategice, aşa cum se întâmplă acum cu British Steel, unde proprietarul chinez vrea să oprească furnalele combinatului din estul Angliei.

    Statul român nu a arătat nicio preocupare pentru soarta uzinei de vagoane de marfă Arad, deşi aceasta are peste 130 de ani de vechime şi 700 de angajaţi, iar în România companiile de transport feroviar atât de stat cât şi private au nevoie de vagoane noi. Americanii de la Greenbrier  au anunţat că au luat decizia de a o închide, iar producţia se va muta la Caracal şi Drobeta-Turnu Severin. 

    De ce nu a intervenit Ministerul Transporturilor? 

    „Ministerul Transporturilor nu face achiziţii. Achiziţiile se fac de către compa­niile din domeniu, în baza legii achiziţiilor publice. Ar fi ilegal ca un ministru să se im­plice în procesul de achiziţie publică”, a explicat Sorin Grindeanu, ministrul trans­porturilor. 

    Transportul feroviar ar trebui să devină atractiv şi performant pentru a atinge obiectivele politicii UE, inclusiv pe cele legate de reducerea poluării, însă pe calea ferată circulă vagoane de călători cu o vârstă medie de 32 de ani şi locomotive şi automotoare cu vârsta medie de 51 de ani. 

    Ce se întâmplă cu cei 700 de angajaţi? „Comunitatea locală de business şi administraţia s-au mobilizat pentru a prelua cei 700 de salariaţi care îşi pierd locul de muncă din cauza închiderii uzinei Astra Rail. Aceştia vor fi absorbiţi integral de celelalte fabrici din Arad. Avem companii care cresc pe plan local, care extind capacitatea de producţie şi implicit au nevoie de forţă de muncă”, a spus Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad. 

    Miza vagoanelor o reprezintă transportul de marfă pe cale ferată elec-trificată, soluţie care contribuie la reducerea emisiilor de CO2, în condiţiile în care în transporturi acum se discută tot mai mult despre camioane electrice, pentru a reduce amprenta de carbon a transpor-turilor.

    Greenbrier România, fosta Astra Rail Industries era al doilea cel mai mare exportator din judeţul Arad după Joyson Saftey Systems. Aceasta es-te cea mai dură decizie din zona industrială din acest an. Compania a înregistrat în 2023 afaceri de 245 mil. euro, în creştere cu 48% faţă de anul anterior. De asemenea, profitul net ajungea la 14,4 mil. euro, faţă de 0,6 mil. euro în 2022. După creşteri succesive, numărul salariaţilor ajungea în 2023 la 2.246. Având în vedere un preţ mediu de 1mil. euro pentru un vagon de marfă, compania producea în 2023, potrivit calculelor ZF, circa 250 de vagoane.

    Gruia Stoica, fondator şi preşedinte GRAMPET Group, a explicat pentru ZF că a intenţionat în trecut să cumpere pentru Grup Feroviar Român o astfel de fabrică de vagoane, dar nu a reuşit. 

    „GRAMPET Group a susţinut constant industria românească de material rulant şi continuă să o facă. Ne-am concentrat mereu pe investiţii şi achiziţii care contează nu doar pentru grup, ci şi pentru comunitate. Am desemnat, în urmă cu ceva timp, una dintre companiile Big Four, special-izate în tranzacţii de acest nivel, pentru a negocia posibilitatea achiziţiei unei fabrici de vagoane din România. Din păcate însă, au spus că nu este de vânzare. Între timp, am realizat investiţii semnificative în modernizarea flotei şi în capacităţi proprii de producţie. Astfel că, astăzi producem deja vagoane, adaptate nevoilor specifice ale grupului şi ale pieţei. Rămânem însă deschişi oricărei oportunităţi care poate contribui la dezvoltarea durabilă a transportului feroviar din România”, a spus Gruia Stoica. 

    GRAMPET Group deţine patru fabrici în România şi Ungaria, unde constru-ieşte, repară  şi modernizează vehicule feroviare. „La REVA Simeria, de exemplu, producem vagoane cisternă Zacns 85mc şi vagoane Sgmmnss 40′. Totodată patru noi tipuri de vagoane de marfă sunt în faza de certifi-care, urmând ca producţia acestora să înceapă în 2026”.

    Fără un acces la vagoane noi, CFR Călători pariază pe modernizarea unor vagoane şi locomotive care au chiar şi peste jumătate de secol, timp în care producătorii locali depind numai de exporturi, iar americanii Greenbrier România, fosta Astra Rail Industries produc numai pentru ex-port. 

    „Datorită provocărilor dificile şi accelerate de pe piaţa locală, com-pania Greenbrier România intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie, desfăşurate la fabrica din Arad. Această decizie a fost in-fluenţată de mai mulţi factori, printre care presiunile tot mai puter-nice de la nivelul industriei de profil, costurile operaţionale în creştere prin comparaţie cu celelalte fabrici, dar şi constrângerile logistice legate de vechimea unităţii şi de mediul urban”, au transmis oficialii într-un comunicat de presă. Surse din piaţă spuneau la început de martie că fabrica ar fi afectată de posibila anulare a unei comenzi de vagoane din Statele Unite, care devenea necompetitivă odată cu creşterea taxelor vamale de către SUA. 

    „Vârsta medie a parcului inventar de vehicule feroviare motoare (locomo-tive, automotoare şi rame electrice) este de 51 ani, iar 40 % din parcul inventar de locomotive electrice nu a atins niciun proces de moderni-zare, în timp ce parcul inventar de material rulant tractat al „CFR Călători“ are vechimea medie de 32 de ani de la data fabricaţiei“, se arată în Strategia de Material Rulant a CFR Călători pentru perioada 2021-2024.

    Greenbrier România va continua să îşi consolideze operaţiunile de producţie la fabricile din Caracal şi Drobeta Turnu Severin. Uzinele Greenbrier din România, ca şi Softronic din Craiova sunt dependente de exporturi, în condiţiile în care pe plan local contractele merg către modernizări. Spre exemplu, în decembrie 2023 CFR Călători a semnat mai multe contracte de prestări servicii ca parte a PNRR, proiect care in-clude şi modernizarea a 55 de locomotive şi 139 de vagoane de călători. Acestea sunt modernizate la Atelierele CFR Griviţa, Electroputere Paşcani, Remarul 16 Februarie Cluj, Reloc Craiova, Softronic şi SCRL Braşov. Softronic, care nu a vândut nicio locomotivă nouă pe plan local (a livrat către Deutsche Bahn Cargo România, dar compania mamă nu este locală), dar a livrat pentru Deutsche Bahn şi a exportat inclusiv în Suedia, are acum un contract de circa 100 mil. euro pentru modernizarea a 19 locomotive. Prima locomotivă modernizată a fost fabricată în urmă cu 50 de ani la Craiova. 

    Ionuţ Ciurea, preşedintele Asociaţiei Pro Infrastructură spunea anterior pentru ZF că în acest moment este un dezastru în transportul feroviar pe material rulant, în condiţiile în care s-au ratat toate programele şi ţintele, nu putem să vorbim de performanţă, ci doar de supravieţuire la cum arată parcul de material rulant.

  • Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile săptămâna viitoare

    Săptămâna viitoare, românii care lucrează la stat sau la privat, vor avea parte de o minivacanţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Paştelui. Astfel, ziua de 18 aprilie (vineri) va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare a Paştelui , ziua de 20 aprilie este sărbătorit Paştele Ortodox va fi liberă pentru că este duminică, ziua de 21 aprilie este a doua zi de Paşte care va fi considerată, de asemenea, liberă.

    În anul 2025 Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, prevede 17 zile de sărbătoare legală pe care românii le vor avea libere. Din cele 17 zile nelucrătoare de sărbătoare legală doar 13 pică în timpul săptămânii. Deoarece 4 dintre cele 17 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri se vor bucura de doar 13 zile libere.

    Zilele libere, care urmează în anul 2025 sunt

    18 aprilie  (vineri) – Vinerea Mare

    20 – 21 aprilie (duminică şi luni) – Paştele

    1 mai (joi – Ziua Muncii);

    8 – 9 iunie (duminică şi luni) – Rusalii

    15 august (vineri – Sfânta Maria);

    30 noiembrie (duminică – Sfântul Andrei);

    1 decembrie (luni – Ziua Naţională a României);

    25 şi 26 decembrie (joi şi vineri – prima şi a doua zi de Crăciun).

    Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

    Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

    Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.