BusinessMagazin

Tag: angajari

  • Planurile Lidl pentru 2018: 15 magazine, un depozit nou şi creşterea businessului în ritmul anului trecut

    La finalul lui 2017 compania avea peste 4.800 de salariaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
     
    „În prezent, reţeaua noastră de magazine numără un total de 227 de unităţi, deschise în toată ţara. Anul acesta, planul de extindere vizează deschiderea a peste 15 magazine, urmând ca în a doua parte a acestui an să deschidem cel puţin şapte unităţi. Ne dorim să creştem reţeaua de magazine Lidl, astfel că următorul pas este să ajungem la 300 de magazine de tip discount“, spun oficialii companiei.
     
    Compania şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 17%, la 6,51 mld. lei. Dacă îşi menţine ritmul de creştere, businessul Lidl ar putea sări de 7,5 mld. lei în 2018, potrivit estimărilor ZF. 
     

  • Eurostat: România, ţara cu cele mai multe angajări în sectorul bugetar, în perioada 2000-2016 din UE

    Ponderea persoanelor angajate în sectorul guvernamental a variat în 2016 la nivelul statelor membre, cea mai mare înregistrându-se în Suedia (29% din totalul ocupării forţei de muncă), Danemarca (28%), Finlanda (25%), Estonia (23%) Lituania, Franţa şi Ungaria (20%), iar cele mai scăzute rate s-au înregistrat în Germania (10%), Luxemburg (12%), Ţările de Jos (13%), Italia (14%), Portugalia, Irlanda şi Spania (15%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. http://www.mediafax.ro

  • “Bună ziua, faceţi angajări?” Cum a reuşit această bunică să-i obţină nepotului locul de muncă visat

    O bunică din Londra a reuşit să-i obţină nepotului său jobul la care acesta visa. Femeia de 78 de ani l-a abordat pe CEO-ul companiei pe scările clădirii de birouri şi i-a explicat de ce ar fi bine să-l angajeze pe tânăr.

    “Eu locuiesc în Reading, iar bunica mea în Londra”, a scris nepotul pe o reţea de socializare. “Ea ştia că vreau să mă mut la Londra şi a vrut să mă ajute să găsesc un loc de muncă. Mi-a cerut un CV şi o listă a abilităţilor pe care le deţin; nu mi-am pus serios problema că ar putea ieşi ceva din asta. Ziua următoare a bătut la uşa unui vecin şi a început să îi povestească despre mine; vecinul în cauză e CEO-ul companiei la care am început să lucrez.”

    Jobul primit de Harry, nepotul femeii, i-a permis acestuia să se mute împreună cu prietena sa la Londra.

    Bunica şi-a propus acum să îi găsească şi prietenei un loc de muncă bun.

  • Cui i se datorează cariera voastră? Cel puţin la început

    Odată cu trecerea anilor şi cu salturile mai mari sau mai mici în carieră, cu obţinerea unei poziţii de CEO, CFO, CMO, CIO etc., cu realizarea unui business, a unui brand, a unei afaceri de mai mare sau mai mic succes, cu intersecţia mai multor decizii, numele celui care v-a influenţat cariera profesională începe să-şi piardă din importanţă, având în vedere că pe parcurs au apărut mai multe personaje care au luat decizii pentru voi.

    Bineînţeles că pe primul loc este mama, tata, bunica, bunicul, profesorii de fizică, de sport sau de matematică, primul patron, primul boss (că tot este un apelativ la modă), prima companie care v-a luat, şi apoi vin cei care v-au recrutat, vânat, promovat sau retrogradat şi, de ce nu, dat afară.

    Dar întotdeauna a existat cineva care a luat prima decizie pentru voi atunci când aţi fost la primul job, la primul interviu, la prima discuţie despre ce vreţi să faceţi în viaţă.

    Pentru că nu avea nimic de pierdut, pentru că nu răspundea pentru voi, pentru că nu îşi bătea capul cu cine sunteţi şi ce faceţi, primul care a semnat decizia de angajare sau care v-a îndemnat să faceţi un bunsiness este cel mai neînsemnat în carieră, dar cel mai valoros. Decizia lui a stabilit ce sunteţi voi astăzi şi unde aţi ajuns.

    Bineînţeles că toată cariera voastră are în spate muncă, determinare, energie, ambiţie, jocuri de culise, politica de a te da bine pe lângă cei care ar fi putut să vă promoveze.

    Cel care v-a angajat prima oară, cel care v-a luat să-i căraţi geanta, s-a bazat în evaluarea voastră numai pe feelingul lui, pentru că nu ar fi putut să vă angajeze pe bază de experienţă, întrucât nu aveaţi. Şi nici măcar nu s-a gândit la cariera voastră ulterioară, ci dimpotrivă, primul lui gând era să vă trimită după ţigări, cafea sau bere.

    Dacă un calculator v-a recrutat prin selectarea CV-urilor, puteţi să-i mulţumiţi lui, dar apoi a fost cineva care a spus da, care a dat viză de aprobare, care la închiderea programului a zis: „Hai să-l luăm, că-i târziu şi vreau să ajung mai repede acasă”. Sau, bineînţeles, a spus nu.
    După ’90, după căderea comunismului, după prăbuşirea unui sistem economic, nimeni nu ştia încotro să o apuce, mai ales cei care erau la şcoală şi se pregăteau de primul job după terminarea studiilor sau chiar în timpul facultăţii.

    Până la finalul anilor ‘90, principala opţiune era un job la stat, un job în mastodonţii industriali care au intrat la reanimare, acolo unde munceau părinţii sau unde au lucrat bunicii. Multinaţionalele erau prea puţine şi nu mulţi aveau curaj să intre în business, să-şi facă o afacere proprie, mai ales dacă nu dispuneau de relaţii, valută ca să plătească importurile.

    Lucrurile s-au schimbat dramatic la începutul anilor 2000, odată cu intrarea masivă a investitorilor străini, mai ales cei care au deschis afaceri de la zero. Atunci au apărut noi organigrame, poziţii noi care nici nu se aflau în nomenclatorul de ocupaţii.

    După recrutarea primului val de manageri − care trebuia să aibă ceva experienţă −, au urmat angajări masive „fără experienţă” care au schimbat foarte multe cariere şi care, pentru mulţi dintre voi, v-au influenţat toată cariera profesională şi nu numai.

    Odată ce aţi intrat într-o companie, într-un job, cariera voastră a depins într-o bună măsură de ceea ce aţi făcut acolo, poate de meritocraţie, dar şi de abilitatea de a vă fi poziţionat lângă cei cu decizii. Pe măsură ce au urmat promovări în organigramă, iar în joc erau poziţii superioare, de prestigiu, şi nu în ultimul rând bani şi bonusuri, lucrurile s-au schimbat.

    Trăim cu iluzia că în viaţă putem experimenta multe lucruri, că avem şansa de a face ceea ce ne place, de a fi fericiţi la locul de muncă (cum vrea noua generaţie), dar în realitate ne mişcăm prea puţin. Fiecare dintre voi a pornit cu ideea de a face ceva în viaţa profesională, dar la început s-a intersectat cu cineva care a influenţat fără să ştie tot ce a urmat. Dacă vă urâţi jobul sau ce faceţi acum, puteţi să daţi vina tot pe cel care v-a primit la internship sau care v-a recrutat prima dată, bineînţeles că aţi fi putut să faceţi altceva, dar nu vi s-au dat şanse.
    Vorba lui Murielle Lorilloux: ca să ai noroc în viaţă, trebuie să-l provoci.

    Eu am pornit cu ideea de a fi bancher după ce am terminat Facultatea de Finanţe-Bănci de la ASE, dar am sfârşit prin a fi ziarist, după ce un tip, Emil Burloi (a fost unul dintre impresarii trupei 3rei Sud Est), m-a angajat la cotidianul Ora în 1993, după ce văzusem anunţul de recrutare într-un metrou, într-o duminică seară.

  • Propunerea surprinzătoare a unui psiholog: Oamenii ar trebui să se angajeze full-time abia după 40 de ani şi să se pensioneze după 80 de ani

    Psihologii au început să analizeze modul în care îşi petrec viaţa oamenii blocaţi în „clasa de mijloc”, care gestionează cariere full-time şi au în acelaşi timp grijă atât de copiii mici, cât şi de părinţii bătrâni, potrivit platformei World Economic Forum.

    Însă este timp pentru toate, spune psihologul Laura Carstensen, directorul fondator al Centrului Stanford pentru Logevitate. Singura problemă este că ne-am aranjat viaţa greşit, susţine ea.

    O femeie care are astăzi 40 de ani se poate aştepta să mai trăiască încă 45 de ani, în medie, în timp ce 5% vor ajunge şi la aniversarea de 100 de ani. În medie, un bărbat de 40 de ani, va mai trăi încă 42 de ani.

    Mulţi oameni vor fi destul de sănătoşi încă în acea parte a vieţii încât să desfăşoare sarcini de muncă ce nu implică efort fizic intens. Cu toate acestea, din punct de vedere social, oamenii îşi „îngrămădesc” studiile şi cariera într-o fereastră de câteva decenii.

    În loc de un sprint profesional de patru decenii care se încheie abrupt la 65 de ani, Carstensen spune că ar trebui să plănuim un maraton care să dureze mai mult dar care să presupună mai multe pauze pe parcurs pentru educaţie, nevoi familiale şi obligaţiile din afara locului de muncă.

    „Avem nevoie de un nou model”, spune Carstensen cu privire la normele sociale actuale cu privire la carieră.

    Modelul actual „nu funcţionează, deoarece nu reuşeşte să satisfacă toate cererile noastre în acelaşi timp. Oamenii lucrează full-time în timp ce îşi cresc copiii. Nu ai niciodată o pauză. Nu te poţi odihni…Mergem într-un ritm nesustenabil iar apoi ne oprim brusc”.

    Longevitatea, susţine Carstensen, nu este legată de metode inovatoare de inginerie biomedicală ce se vehiculează în cercurile înalte din Sillicon Valley.

    Ieşirea abruptă din câmpul muncii la vârsta de 66 de ani, pragul la care muncitorii se pot pensiona în Statele Unite şi îşi pot cere beneficiile sociale complete, nu este practică din punct de vedere financiar pentru mulţi seniori. Ţinând cont şi de schimbarea bruscă de statut şi de schimbarea mecanismelor de interacţiune socială, acest model economic şi social nu este sănătos nici din punct de vedere psihologic.

    În schimb, Carstensen susţine că parcursul profesional ar trebui redistribuit pe o perioadă mai lungă de timp. Educaţia ar putea să se întindă pe o perioadă mai lungă, spune ea, până când oamenii ajung să îşi facă familii şi să îşi crească copiii. Munca full-time ar treubi să înceapă în jurul vârstei de 40 de ani, nu în jurul vârstei de 20. Carierele ar trebui să fie mai lungi, cu tranziţii treptate către muncă part-time în anii de mai târziu, iar vârsta de pensionare să ajungă la 80 de ani spune un psiholog.

     

  • “Bună ziua, faceţi angajări?” Cum a reuşit această bunică să-i obţină nepotului locul de muncă visat

    O bunică din Londra a reuşit să-i obţină nepotului său jobul la care acesta visa. Femeia de 78 de ani l-a abordat pe CEO-ul companiei pe scările clădirii de birouri şi i-a explicat de ce ar fi bine să-l angajeze pe tânăr.

    “Eu locuiesc în Reading, iar bunica mea în Londra”, a scris nepotul pe o reţea de socializare. “Ea ştia că vreau să mă mut la Londra şi a vrut să mă ajute să găsesc un loc de muncă. Mi-a cerut un CV şi o listă a abilităţilor pe care le deţin; nu mi-am pus serios problema că ar putea ieşi ceva din asta. Ziua următoare a bătut la uşa unui vecin şi a început să îi povestească despre mine; vecinul în cauză e CEO-ul companiei la care am început să lucrez.”

    Jobul primit de Harry, nepotul femeii, i-a permis acestuia să se mute împreună cu prietena sa la Londra.

    Bunica şi-a propus acum să îi găsească şi prietenei un loc de muncă bun.

  • DNA contestă decizia în dosarul lui Liviu Dragnea. Procurorii vor o pedeapsă mai mare

    Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că procurorii au contestat decizia prin care preşedintele PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, solicitând majorarea pedepsei pentru instigare la abuz în serviciu, dar şi condamnare pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Este pentru prima dată când sunt fără idei

    Cine recomandă un angajat de nivel inferior sau de middle management primeşte 1.000 de lei. Cine recomandă un director care confirmă primeşte 1.000 de euro.

    Proprietarii din industria de restaurante şi hoteluri spun că au nevoie de peste 50.000 de oameni, pe care nu au de unde să îi ia şi nu îi găsesc în România.

    Transportatorii spun: Este criză acută de şoferi. România are un deficit de 30.000-40.000 de şoferi. „O firmă cu 300 de camioane are zilnic 30-50 de camioane pe care nu le mişcă pentru că nu are şoferi”, spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România. Un şofer poate ajunge să câştige şi 2.200 de euro net pe lună.

    Cei din industria IT reclamă şi ei deficitul de pe piaţa lor de muncă, unde sunt cele mai mari salarii – 1.200-1.300 de euro pe lună. Ei estimează necesarul actual la 30.000 de programatori şi softişti pe care nu au de unde să îi ia.

    În construcţii, companiile reclamă lipsa a 100.000 de oameni. Noroc că nu au început lucrările de infrastructură la autostrăzile promise pe hârtie în programul de guvernare, pentru că altfel ar fi fost dramatic.

    În industrie, unde salariile au început să crească mai rapid în ultimii ani, necesarul de forţă de muncă este undeva la 100.000.
    România pierde comenzi pentru că nu are cu cine să le execute.

    Dragoş Damian, directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că acesta este doar începutul: Putem doar să bănuim ce-o să fie în cinci ani, când încep să plece decreţeii la pensie, având în vedere că media de vârstă în site-urile mari de manufactură trece de 50 de ani.

    Ce soluţii aveţi? Este pentru prima dată când sunt fără idei. Nu cred că şcoala îşi mai revine, iar universităţile par că există ca să păstreze privilegiile academice şi nu ca să conecteze educaţia de piaţa muncii. Cred că din BPO (business process outsourcing), IT şi Automotive n-o să creştem economic, iar proiectele de infrastructură nu mai pot fi executate tocmai din cauza lipsei forţei de muncă.

    Companiile mari, în special cele multinaţionale, mai pot să îşi reorganizeze procesele de producţie astfel încât să facă faţă lipsei de personal, mai pot să vină cu roboţi sau coboţi, mai cresc salariile, mai aduc oameni din grup – dacă au şansa unei reţele extinse, mai găsesc soluţii.  

    Companiile româneşti antreprenoriale şi care nu au reuşit să crească suficient astfel încât să preia organizarea unei multinaţionale suferă şi vor suferi cel mai mult în această criză a forţei de muncă.

    La polul opus, România stă destul de prost într-un clasament european al tinerilor: unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază, adică aproape 20% faţă de o medie a Uniunii Europene de 14%. În Austria, Cehia, Germania, Slovenia, media este de 8%.

    Potrivit Eurostat, peste 28.700 de tineri români cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nici nu studiază, nici nu lucrează.

    Tinerii români nu îşi găsesc un viitor pentru că încă stau cu părinţii, care îi tolerează, susţinându-i în ideea – Unde să muncească? Ăla e salariu?

    De asemenea, mulţi tineri sunt zilieri sau lucrează la negru şi de aceea sunt incluşi în statistici că nu studiază, că nu sunt la şcoală, că nu au un loc de muncă care să fie însoţit de carte de muncă.

    Pe baza rezultatului alegerilor de la nivel european – Brexit, Austria, Italia, Germania – aceşti tineri europeni care nu muncesc şi nici nu studiază sunt principalii votanţi şi susţinători ai partidelor antisistem.

    Aceşti tineri vor prelua puterea – ducând în spate o frustrare extraordinară împotriva establishmentului – împotriva instituţiilor guvernamentale, mai mult sau mai puţin birocratice, împotriva partidelor tradiţionale – şi vor ridica bariere.

    Dragoş Damian, care are pe mână responsabilitatea unui business de aproape 700 de milioane de lei (150 de milioane de euro), este obligat să găsească soluţii pentu a merge mai departe.

    Iar cea mai la îndemână dintre acestea va fi cea în care pensionarii nu se vor pensiona la termen, ci poate peste 10 ani.

    Toate economiile se duc spre această soluţie, mai ales că aceasta rezolvă parţial şi deficitele fondurilor de pensii.

    Cum îi vei determina pe „pensionari” să lucreze în continuare va ţine de stat prin sistemul de taxare a veniturilor, dar şi de companii.

    Eu aş spune să ne pregătim de acum.

  • Pîrvulescu: Schimbarea legislaţiei l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea

    “S-ar putea ca în săptămânile ce vin să vedem modificări aduse legislaţiei exact în zona abuzului în serviciu, adică infracţiunea pentru care Liviu Dragnea a fost condamnat”, a declarat analistul pentru un post de televiziune. “Dacă infracţiunea dispare, dispare şi condamnarea”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

    Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

  • BREAKING NEWS: Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 3 ani şi 6 luni de închisoare

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului.

    Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

    Magistraţii instanţei supreme au constatat, joi, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodan, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.

    Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

    În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

    Valentina Marica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, Claudiu Balaban a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu ani suspendare. Nicuşor Gheorghe a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.â

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro