Tag: accesare

  • Pentru prima oară, phishing-ul financiar reprezintă peste 50% dintre toate atacurile de tip phishing

    Atacurile de phishing financiar sunt mesaje frauduloase care includ link-uri extrem de convingătoare, dar false, către site-uri care par să fie legitime. Scopul atacurilor este să obţină datele personale ale utilizatorilor, pentru conturile bancare şi de credit ale acestora, precum şi pentru conturile de online banking sau transfer de bani. 53% dintre atacurile de phishing iau această formă, ceea ce înseamnă că peste 1 din 2 atacuri au ca scop sustragerea banilor unei victime.

    În 2017, cota tuturor tipurilor de atacuri de phishing financiar – atacuri asupra băncilor, sistemelor de plată şi magazinelor online – a crescut cu 1,2, 4,3 şi respectiv 0,8 puncte procentuale. Cele trei categorii au reprezentat, pentru prima oară, cel mai des detectate tipuri de atacuri de phishing.

    Mai mult, atacurile care ţin de categoria portaluri de Internet la nivel global – ceea ce include motoarele globale de căutare, reţelele de socializare etc. – au ajuns de pe locul al doilea în 2016, pe locul al patrulea în 2017, ceea ce reprezintă o scădere a cotei de peste 13%. Acest lucru ne arată că infractorii cibernetici au manifestat mai puţin interes în fraudarea acestor tipuri de conturi şi că preferă acum să acceseze banii direct.

    Datele ne mai arată că riscul la care sunt supuşi utilizatorii de dispozitive Mac este în creştere. Contrar opiniei generale referitoare la nivelul de siguranţă oferit de dispozitivele Mac, 31,38% dintre atacurile de phishing din 2016 asupra utilizatorilor acestei platforme s-au axat pe sustragerea informaţiilor financiare. Cifrele au crescut în 2017, ajungând la o cotă de 55,6%.

    “Infractorii cibernetici îşi direcţionează forţele înspre atacurile de phishing financiar, ceea ce înseamnă că utilizatorii trebuie să fie extra-vigilenţi. Pentru a pune mâna pe banii noştri, fraudatorii caută mereu noi metode şi tehnici, cu scopul de a ne prinde pe picior greşit. Trebuie să fim la fel de perseverenţi ca ei şi să nu le permitem infractorilor să aibă succes, iar cel mai bun mod de a face asta este de a ne îmbogăţi cunoştinţele privind securitatea cibernetică,” spune Nadezhda Demidova, analist principal privind conţinutul web la Kaspersky Lab.

    Pentru a ne proteja de atacurile de phishing, experţii Kaspersky Lab sfătuiesc utilizatorii să ţină cont de următoarele recomandări:

    • Verificaţi întotdeauna legitimitatea site-urilor atunci când faceţi o plată online. Acest lucru include verificarea conexiunilor, pentru a vedea dacă sunt de tip https şi a numelui domeniului, care trebuie să aparţină organizaţiei către care se face plata.

    • Alegeţi o soluţie eficientă de securitate care foloseşte tehnologii anti-phishing bazate pe comportamentul utilizatorilor. Astfel, veţi putea identifica chiar şi cele mai noi înşelătorii de tip phishing, care nu au fost încă adăugate în bazele de date anti-phishing.

  • Un nou tip de “sat” apare în România. Câte sute de mii de euro costă o casă – GALERIE FOTO

    Un urbanist britanic a alocat doi ani doar pentru a desena loturile pe care a început să se contureze parcul rezidenţial Dumbrava Vlăsiei. Totul a fost stabilit astfel cu mult înainte ca primele cărămizi ale caselor din proiect să fie aşezate: de la spaţii verzi până la infrastructură şi vecinătăţile fiecărei locuinţe. Care este preţul visului vestic în materie de imobiliare şi cine sunt cei care îşi permit să îl acceseze?

    CONTEXT:

    În ţările vestice, se obişnuieşte ca dezvoltarea cartierelor rezidenţiale să pornească de la infrastructură, astfel încât încă din etapa planificării să fie trasate liniile de ghidare pentru dezvoltarea ulterioară. Pe piaţa locală un astfel de proiect nu a mai fost implementat; ideea dezvoltării parcului rezidenţial Dumbrava Vlăsiei a venit în contextul în care ”piaţa imobiliară trăieşte o fază de maturitate, iar clienţii se orientează mai mult către calitate“, explică reprezentanţii Loreco Investments, dezvoltatorii proiectului.

    DECIZIE:

    Crearea unui cartier rezidenţial de 1.000 de case pornind de la infrastructură; planul de dezvoltare a proiectului cuprinde cinci sate legate de un coridor verde. În Dumbrava Vlăsiei se pot cumpăra în prezent case concept, realizate în colaborare cu arhitecţi locali sau internaţionali.

    CONSECINŢE:

    Proiectul a devenit atractiv pentru oamenii care îşi doresc să trăiască în mijlocul naturii, sunt preocupaţi de mediu, de materiale sustenabile, de linişte; aceste caracteristici sunt însă direct proporţionale cu preţul unei locuinţe în Dumbrava Vlăsiei.

    ”Am identificat un gol în piaţă din punctul de vedere al planificării urbane şi al infrastructurii dedicate dezvoltărilor imobiliare (vorbim de o infrastructură pentru 1.000 de case, cu spaţii publice şi facilităţi) şi am remarcat posibilitatea de a implementa un proiect pornind de la planul urbanistic“, descrie Horia Bălan, project director la Dumbrava Vlăsiei, modul în care a apărut ideea dezvoltării parcului rezidenţial pe care îl administrează pe piaţa locală.

    Dumbrava Vlăsiei se întinde pe o suprafaţă de 90 de hectare în zona de nord a Bucureştiului, în mijlocul pădurii Vlădiceasca, în comuna Baloteşti; în cadrul parcului rezidenţial se pot cumpăra terenuri de vânzare, cu toate utilităţile incluse, dar şi case concept. Dezvoltatorul proiectului este Loreco Investments, o companie de familie înfiinţată de Ray Muraru, un român care a plecat din ţară în urmă cu câţiva ani şi a început să facă afaceri în Marea Britanie. Valoarea investiţiei Loreco Investments în acest proiect a ajuns până acum la aproximativ 50 de milioane de euro.

    În prezent, în Dumbrava Vlăsiei sunt patru case în construcţie – dintre care trei cu un buget de 280.000 de euro şi una cu buget de 385.000 de euro, la care se adaugă un proiect pentru două case duplex cu câte un buget de 200.000 de euro (plus preţul terenului, potrivit informaţiilor acordate anterior, acesta porneşte de la 150 de euro/mp). Planul de dezvoltare a parcului rezidenţial este însă unul pe termen lung şi cuprinde cinci sate distincte legate de un coridor verde. Întreaga dezvoltare se va întinde pe o suprafaţă de 90 de hectare şi va reuni 1.000 de case, ”aşadar proiectul constituie centrul preocupărilor Loreco Investments pentru următoarea perioadă de timp“, explică reprezentantul companiei pe piaţa locală. În plus, acesta va include şi spaţii pentru facilităţile necesare comunităţii: spaţii de agrement, spaţii comerciale, restaurante, cafenele, grădiniţă etc.

    Horia Bălan povesteşte că printre etapele iniţiale ale proiectului s-a aflat împărţirea în loturi a întregii suprafeţe de 2 hectare a terenului de către un urbanist britanic (Donald McCreadie); această etapă a durat doi ani. Fiecare lot a fost optimizat astfel în funcţie de orientare, punctele cardinale, accese şi vecinătăţi. De asemenea, povesteşte Bălan, spaţiile verzi imaginate de urbanistul britanic permit ca, oriunde ar fi amplasată locuinţa, aceasta să fie înconjurată de un parc şi de pădurea de foioase. Mai mult decât atât, Donald McCreadie a planificat fiecare alee şi stradă pentru a stabili încă de acum accesele şi modul de gestionare a circulaţiei în complex. ”Este o abordare deja consacrată în ţările cu mai multă experienţă în dezvoltarea urbană, neimplementată încă în România: crearea unui cartier rezidenţial de mari dimensiuni plecând de la infrastructură.

    Planul a trasat liniile de ghidare pentru dezvoltarea ulterioară“, explică Horia Bălan. Proiectul a început prin amenajarea primelor 20 de hectare ale Satului 1, situat în vestul parcului rezidenţial, prin investiţii în infrastructură (staţie de pompare a apei din subteran, bazin pentru tratarea apei, staţie de epurare şi tratament pentru apele menajere, biofiltru care aspiră mirosurile din ea, reţea de electricitate, drumuri asfaltate, fibră optică), dar şi investiţii în spaţiul public: parcul de 2 hectare, poziţionat la intrarea în complex. Demersurile făcute înainte de începerea construcţiilor au inclus realizarea staţiei de epurare şi a sistemului de deversare – rezultatul unei investiţii de 1,5 milioane de euro pentru faza 1; totodată, bazinele de stocare şi tratare a apelor potabile au costat 650.000 de euro. ”Am pornit aşadar la drum cu acest proiect altfel decât se obişnuieşte, am conturat Dumbrava Vlăsiei plecând de la planificarea urbanistică, şi nu invers“, explică Bălan. El consideră că astfel proiectul a devenit atractiv pentru oamenii care pun preţ pe un stil de viaţă – care îşi doresc să trăiască în mijlocul naturii, într-un spaţiu ai cărui locatari sunt constant preocupaţi de mediu, de materiale sustenabile, de linişte. ”Este un proiect care propune în primul rând un stil de viaţă, într-o perioadă în care piaţa imobiliară trăieşte şi la noi o fază de maturitate, iar clienţii se orientează mai mult către calitate“, explică el. Potrivit lui, Dumbrava Vlăsiei este un proiect gândit pe termen lung, cu atenţie la la materialele folosite, la siguranţă, dar şi la ambient, dincolo de funcţionalitate.

    Totodată, în ideea în care dezvoltatorii proiectului şi-au propus ca locuinţele din interiorul parcului rezidenţial să fie unice, au colaborat cu câteva dintre studiourile de arhitectură de pe piaţa locală – ADNBA, ARTLINE – Radu Teacă, ENE+ENE, SYAA/CUMULUS, DSBA. Fiind vorba despre un proiect care se va desfăşura pe o perioadă lungă de timp, şi-au propus să implice şi tânăra generaţie de arhitecţi în dezvoltarea locuinţelor de aici; în acest sens au demarat un concurs prin care au invitat arhitecţi tineri, cu vârsta de până în 31 de ani, cu drept de semnătură, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, să propună proiecte de locuinţe. Câştigătorul concursului îşi poate astfel vedea proiectul implementat în Dumbravă, iar acesta va primi şi un premiu, în valoare de 15.000 de euro. ”Noi am dat mână liberă creativităţii studiourilor de arhitectură, iar acestea au realizat concepte originale, special gândite pentru Dumbrava Vlasiei, unicele constrângeri fiind cele impuse de planul urbanistic zonal.“

    Bălan spune că şi-au propus să vândă casele finalizate, la cheie, pentru a nu afecta proiectul iniţial. |ntre timp însă, Horia Bălan spune că au vândut o parte a loturilor de teren şi au încheiat mai multe contracte de rezervare în favoarea beneficiarilor ce vor ridica locuinţe în regie proprie.

    În ceea ce priveşte profilul clienţilor cărora se adresează proiectul, Horia Bălan spune că este al persoanelor din mediul de business, antreprenorilor, corporatiştilor, persoanelor care activează în middle şi topmanagement. ”Sunt oameni care nu doar îşi vor construi o casă frumoasă, dar care deja se gândesc cum să se implice în creşterea comunităţii, de exemplu să îşi deschidă un aprozar cu produse bio, cultivate chiar de ei, să organizeze campionate sportive etc.“, descrie el viziunea asupra comunităţii pe care şi-au propus să o dezvolte acolo.

    ”Feedbackul primit ne întăreşte convingerea că piaţa din România aştepta şi avea nevoie de o astfel de abordare pe segmentul imobiliar“, spunea şi Ray Muraru, fondatorul Loreco Investments, într-un interviu Business Magazin acordat în urmă cu doi ani, odată cu lansarea proiectului. ”Acum zece ani am avut viziunea de a dezvolta un peisaj urban în Bucureşti. Aşa că am început căutarea terenului. Nu am avut nicio îndoială când am ajuns în Dumbrava că am găsit situl potrivit (…)„, declara atunci Ray Muraru.

    Proiectul Dumbrava Vlăsiei este primul al companiei Loreco Investments pe piaţa locală – anterior compania a mai dezvoltat proiecte similare în Marea Britanie. Compania mizează pe proiecte de arhitectură contemporană. În acest sens, la momentul lansării au dezvoltat în cadrul Dumbrava Vlăsiei două case în parteneriat cu compania germană HUF, folosite în prezent ca showroom. 

    ”Ne-am dorit să realizăm un mediu în care oamenii pot să-şi construiască casele lor de vis, să creăm o pânză albă în care oamenii să poată să se exprime cum vor, dar în acelaşi timp am dorit să creăm un set de reguli, un masterplan, pe care sperăm să-i convingem să-l respecte; este un loc foarte mare, ceea ce-i asigură pe viitorii clienţi că noi vom fi aici pe termen lung„, explica Ray Muraru în interviul acordat anterior.
    Ray Muraru, fondatorul Loreco Investments, este originar din Bacău, dar a plecat în Marea Britanie în urmă cu câţiva ani şi a început să dezvolte afaceri acolo. Horia Bălan, project directorul Dumbrava Vlăsiei, coordonează întreg proiectul încă de la început. El are experienţă profesională în marketing şi management de proiect în multinaţionale din România şi Germania.

  • CE propune condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea valorilor fundamentale

    “Comisia Europeană stabileşte opţiuni pentru modernizarea bugetului UE, inclusiv prin instituirea unor asocieri între obiectivele bugetului comunitar şi modul în care este finanţat mai puternic”, anunţă instituţia în proiectul intitulat “Bugetul pe termen lung al UE după anul 2020: Opţiuni şi consecinţe”.

    “În plus, stabilim posibilităţi pentru consolidarea legăturii – numită frecvent «condiţionare» – între accesarea fondurior comunitare şi respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene”.

  • Financial Times: Comisia Europeană vrea să condiţioneze accesarea fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept

    Comisia Europeană vrea să introducă în propunerile privind structurarea bugetului Uniunii Europene după anul 2020 obligaţia ca statele membre să aibă “sisteme judiciare funcţionare şi independente”.

    Ideea a fost susţinută de comisarii UE în cursul unei şedinţe desfăşurate săptămâna trecută şi va fi prezentată în cadrul planurilor Bruxellesului de structurare a viitorului buget.

    Mari contributori la bugetul UE, precum Germania, susţin introducerea unor condiţii mai dure pentru beneficiarii de fonduri comunitare, precum Polonia, criticată de Bruxelles din cauza reformelor judiciare şi a nerespectării cotelor obligatorii pentru redistribuirea refugiaţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi hackeri români, inculpaţi în SUA pentru accesarea camerelor de supraveghere din Washington

    Mihai Alexandru Isvanca (25 de ani) şi Eveline Cismaru (28 de ani) au fost arestaţi în România la 15 decembrie, în urma incidentului care a compromis sistemul informatic privind gestionarea supravegherii video, din cadrul Poliţiei Metropolitane din Washington.

    Cei doi hackeri au accesat sistemul de camere de supraveghere în perioada 9-12 ianuarie 2017, reuşind să stocheze două programe dăunătoare de tip ransomware – numite “Cerber” şi “Dharma” – pe calculatoarele poliţiei din Washington.

    “Cei doi români intenţionau să trimită ransomware-ul către 179.000 de adrese de e-mail. Anchetatorii au identificat anumite victime care au primit cereri de răscumpărare sau ale căror servere au fost accesate în cadrul planului”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafx.ro

  • Un tânăr a pornit un business în Bucureşti, care azi are afaceri de 700.000 de euro, după ce şi-a adus aminte de reţetele bunicii – VIDEO

    Aşa a apărut Patiseria Tineretului, o afacere de circa 700.000 de euro, pe care fondatorul o vede extinsă la nivel naţional în următorii cinci ani. Produsele sale au aproximativ aceleaşi preţuri ca ale concurenţei, însă, spune el, se diferenţiază prin alegerea unor ingrediente naturale, de la producătorii români şi, mai ales, prin lipsa celor congelate. Sub sigla Patiseria Tineretului funcţionează patru locaţii în Capitală. Cei mai vânduţi sunt covrigii braşoveni cu mac, susan şi seminţe de floarea-soarelui, cu preţ mediu de 1 leu.

    De asemenea, merdenelele, pateurile cu brânză şi ştrudelele sunt populare, având preţul mediu de 2 lei. În general, bonul mediu se situează în jurul valorii de 5 lei. Anul trecut afacerea a înregistrat rulaje de circa 700.000 de euro şi un profit de 24.000 de euro. Pentru 2017 antreprenorul ţinteşte o cifră de afaceri de aproximativ 800.000 de euro şi un profit cel puţin egal cu cel de anul trecut, deoarece investiţiile de anul acesta depăşesc 150.000 de euro. Tot anul acesta a lansat şi sistemul de franciză, prin accesarea unui grant de la BERD. Astfel, în următorii doi ani antreprenorul îşi doreşte să ajungă la zece patiserii în Capitală.

    Chiţu vrea să deschidă puncte de lucru în sistem de franciză în oraşe ca Iaşi, Constanţa, Braşov, Cluj, Timişoara

  • Ministerul Educaţiei alocă peste 250 de milioane de euro pentru investiţii în infrastructura şcolară

    „Venim astăzi cu o veste bună, o veste pe care sistemul de învăţământ preuniversitar o aşteaptă: demarăm modernizarea infrastructurii educaţionale din învăţământul preuniversitar prin proiecte finanţate din fonduri europene. Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, optimizarea infrastructurii şcolare este o condiţie eminamente necesară. Iată că facem încă un pas, unul care se adaugă celor făcuţi până acum, prilej pentru mine să-i mulţumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doar 1 din 5 IMM-uri româneşti valorifică oportunităţile de export

    . Conform studiului, majoritatea IMM-urilor exportatoare este localizată în Bucureşti şi Regiunea de dezvoltare Vest, care include judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.

    Din cele 52.000 de IMM-uri analizate în studiul UPS, cele mai multe sunt concentrate în regiunea Bucureşti-Ilfov (23,4%), urmată de Nord-Vest (14,4%), Centru (13,1%), Sud-Muntenia (11,1% ), Nord-Est (10,8%), Vest (9,0%) şi Sud-Vest (6,7%), potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiilor care au realizat studiul.

    „IMM-urile care exportă înregistrează o creştere mai mare a veniturilor şi sunt mai încrezătoare în viitor”, a declarat Jim Kearney, managing director UPS Romania, Ungaria şi Grecia. „Un studiu UPS la nivel european publicat la începutul acestui an arată că peste jumătate din întreprinderile mici care exportă au înregistrat creşteri ale veniturilor în ultimii trei ani. UPS este poziţionată în mod ideal pentru a ajuta IMM-urile din România să acceseze şi să beneficieze de oportunităţile transfrontaliere, atât din Europa, cât şi din întreaga lume, prin intermediul reţelei noastre globale”.

    In 2016, UPS a introdus un nou segment de zbor cargo la Cluj-Napoca făcând astfel legătura cu hub-ul aerian din Köln, Germania şi a îmbunătăţit timpii de tranzit în reţeaua terestră care conectează România cu restul Europei. Odată cu noul segment de zbor cargo, UPS oferă IMM-urilor care doresc să acceseze pieţele internaţionale extinderea orei maxime de preluare a expediţiilor. Aceste investiţii fac parte din planul de investiţii de 2 miliarde de dolari până în 2019, prin care reţeaua europeană a UPS va deveni şi mai rapidă.

    IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei europene şi româneşti, reprezentând 99% din totalul companiilor. Specialiştii în cercetare de piaţă de la Kantar Millward Brown au analizat companiile active din România (pe baza datelor oficiale publicate). Studiul include informaţii de la 52.000 de IMM-uri care au depus ultimul bilanţ contabil în 2016, au între 10 şi 249 de angajaţi şi o cifră de afaceri până în 50 de milioane de euro. Analiza a avut ca scop crearea unei hărţi regionale a principalelor IMM-uri exportatoare din România, concentrându-se pe regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Sud-Vest.

    UPS este lider global în domeniul logisticii. Cu sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

     

  • OLX a lansat o platformă globală de tranzacţionare a utilajelor grele

    Ţinând cont că în România în primele 9 luni din 2017 au fost deja tranzacţionate 1.292 mii de unităţi de utilaje grele la mâna a doua, depăşind astfel rezultatele întregului an 2016, Institutul Naţional de Statistică arată o creştere semnificativă a preferinţei pentru echipamentele folosite (utilajele agricole reprezentând două treimi din numărul total).  Prin echilibrarea relaţiei cerere-ofertă, Tradus abordează oportunitatea generării unui nou business pe piaţa locală unde OLX Group a câştigat deja leadership prin OLX şi Autovit.ro.  

    „În categoriile de utilaje grele, platformele OLX şi Autovit.ro înregistrează lunar peste 2 milioane de vizite, care generează la rândul lor peste 9 milioane de vizualizări pentru un volum de peste 75.000 de anunţuri active în fiecare lună. Doar în primele 9 luni din 2017, aceste două categorii au avut peste 250.000 de anunţuri noi şi peste un milion de contactări din partea celor care îşi doreau să le achiziţioneze. Aceasta reprezintă o dovadă clară a importanţei industriei româneşti de utilaje grele în Europa de Sud-Est, fiind şi motivul pentru care am decis să lansăm Tradus în premieră în România, cu o echipă locală, inclusiv cu forţă de vânzări dedicată”, spune Cătălin Gealapu, Global Head of Sales Tradus.com.

    Platforma Tradus.com le permite părţilor interesate să compare maşini şi echipamente din toată lumea şi să găsească noi clienţi la nivel global. Această caracteristică transformă Tradus într-o reală oportunitate pentru utilizatorii români de a găsi cea mai bună ofertă de utilaje grele. Platforma este disponibilă în 10 limbi diferite: engleză, olandeză, poloneză, română, portugheză, rusă, spaniolă, italiană, franceză şi germană.

    OLX Group este reţeaua de platforme de anunţuri prezentă în peste 40 de pieţe, incluzând, printre altele, branduri precum OLX, Storia, Autovit.ro Avito, letgo, dubizzle, Tradus.

  • Rusia a testat armament cibernetic, vizând telefoanele mobile ale unor militari NATO

    Perturbările care au afectat în septembrie reţelele de telefonie mobilă din Letonia probabil au fost provocate de Rusia, care a testat armament cibernetic înaintea manevrelor militare din Belarus, afirmă oficiali regionali şi din cadrul NATO. Moscova este suspectată că a întrerupt timp de şapte ore reţeaua de telefonie mobilă din vestul Letoniei, pe 30 august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro