BusinessMagazin

Tag: utilizatori

  • Majoritatea românilor folosesc cardul pentru cumpărători de până la 75 de lei

    Unu din cinci români utilizează cardul pentru plata cumpărăturilor cu valori mai mici de 10 lei, arată rezultatele unui studiu MasterCard, care a analizat comportamentul de utilizare a cardurilor în România. Cele mai uzuale plăţi cu cardul sunt de valoare mică, trei sferturi dintre participanţii la studiu afirmând că, de regulă, utilizează cardul pentru achiziţionarea unor cumpărături de până la 75 lei.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, această tendinţă este încurajatoare, arătând o schimbare de mentalitate la nivelul pieţei locale: migrarea dinspre numerar înspre plăţile electronice pare să-şi facă loc în comportamentul de consum al românilor, dacă luăm în considerare faptul că 85% dintre respondenţi afirmă că utilizează cardul pentru plata cumpărăturilor curente. De altfel, 4 din 5 români preferă cardurile pentru că astfel evită să poarte numerar asupra lor, în timp ce 67% apreciază uşurinţa cu care sunt realizate plăţile în acest fel.

    Potrivit studiului, cardurile sunt tot mai des utilizate pentru plata cumpărăturilor cotidiene. În decembrie 2015, numărul celor care efectuau zilnic plăţi cu cardul era cu 45% mai mare faţă de luna martie a aceluiaşi an. Acest rezultat indică o evoluţie îmbucurătoare la nivelul pieţei, susţinută şi de faptul că ponderea românilor care deţin un card bancar a fost în creştere pe parcursul lui 2015, ajungând în luna decembrie până la 95% în rândul adulţilor care locuiesc în zonele urbane din România şi care folosesc internetul.

    Boom-ul anului trecut în piaţa de carduri din România aparţine segmentului contactless. Între primul şi ultimul trimestru ale anului trecut, ponderea respondenţilor care afirmau că obişnuiesc să efectueze plăţi contactless a crescut cu 160%. În decembrie 2015, 4 din 10 dintre respondenţi se declarau obişnuiţi să efectueze plăţi contactless, confirmând tendinţa de creştere în popularitate a acestei metode de plată.

    Studiul a analizat şi percepţia consumatorilor români asupra plăţilor cu cardul pe Internet, reliefând faptul că majoritatea consumatorilor conştientizează beneficiile acestui tip de cumpărături. Astfel, 57% dintre aceştia au menţionat ca principal avantaj al plăţilor online cu cardul faptul că astfel pot face plăţi oricând şi de oriunde doresc. Pe de altă parte, securitatea datelor şi încrederea în unele pagini ale comercianţilor, deşi într-o uşoară scădere, rămân principalele preocupări ale utilizatorilor de carduri din România când vine vorba de efectuarea cumpărăturilor online. 

     

    Studiul se bazează pe sondaje Omnibus realizate în lunile martie şi decembrie 2015, în mediul urban, în rândul utilizatorilor de Internet cu vârsta de peste 18 ani, de compania de cercetare iSense Solutions, pentru MasterCard.

     

     

  • Booksharing.ro, din pasiune pentru cărţi

    Dragoş Holban are 36 de ani, a terminat Facultatea de Informatică din Iaşi şi de 8 ani lucrează ca programator web. Colega sa Cristina Vulpe, de 30 de ani, a terminat medicina veterinară şi istorie la Iaşi; de doi ani lucrează în marketing online. Ei sunt cei care se ocupă, zi de zi, de Booksharing.ro, o comunitate online destinată iubitorilor de carte.

    „De când am început să învăţ programare web, caut idei de proiecte pe care să le realizez pe cont propriu. Am început cu un joc online în urmă cu 8 ani, de care nu am avut timp să mă ocup aşa cum mi-ar fi plăcut”, povesteşte Dragoş Holban, fondatorul Booksharing.ro. „Prin acest proiect încerc să rezolv o nevoie a iubitorilor de carte, şi anume cea de a face loc în bibliotecă pentru noile achiziţii şi, de ce nu, aceea de a citi ceva nou cu o investiţie cât mai mică. Promovarea site-ului a fost făcută în principal pe Facebook, prin prieteni şi puţin Adwords. Ca investiţie, nu a depăşit încă 1.000 lei, dar e foarte aproape”, spune Dragoş Holban.

    Care este însă motivul pentru care cineva ar alege Booksharing.ro? Avantajul faţă de schimbul clasic, de 1 la 1, explică echipa Booksharing, este că nu trebuie să găseşti pe cineva care să vrea cărţile tale şi, în acelaşi timp, să aibă ceva ce îţi doreşti tu. Făcând schimb în cadrul comunităţii, ai la dispoziţie mult mai multe cărţi din care să alegi şi fiecare va găsi pe site cărţi care să-i placă.
    Cum funcţionează, aşadar, platforma Booksharing.ro? Pentru a cere cărţi de la alţii, utilizatorii trebuie să câştige puncte pe care le vor folosi pentru a primi cărţi gratis de la alţi utilizatori. Punctele în cauză se câştigă atunci când utilizatorul adaugă volume pe care vrea să le dea altora; fiecare carte adăugată îi va aduce 0,25 puncte. Un alt mod de a obţine punctele este să răspundă unei cereri de la un alt cititor: fiecare carte trimisă îi va aduce 1 punct. Există însă şi limite: utilizatorul poate cere maxim dublul cărţilor pe care le oferă. De exemplu, dacă acesta va da 2 cărţi, va putea primi 4. La început, după adăugarea primelor 4 cărţi şi, implicit, atribuirea primului punct, utilizatorul va putea cere o singură carte.

    „În urmă cu aproximativ jumătate de an mi-a venit ideea care a dus la realizarea site-ului Booksharing.ro. Am început să lucrez la el în timpul liber şi «lansarea» oficială a fost numai după o lună, în noiembrie 2015. M-am inspirat şi din alte site-uri similare existente în SUA care oferă funcţionalităţi asemănătoare.” Unul dintre site-urile de care vorbeşte Dragoş Holban e BookMooch, o platformă din Statele Unite care se bazează pe acelaşi sistem, cu scopul de a da acces la cărţi unui număr cât mai mare de iubitori ai lecturii. Cel mai bine exprimă această idee motto-ul unui alt site, BookCrossing.com: „If you love your books, let them go“. BookCrossing este mai degrabă un experiment social decât un business: cititorii sunt încurajaţi să lase cărţi în locuri publice, de unde alţii să le poată ridica. Procesul este simplu: cititorul foloseşte platforma pentru a printa o etichetă pe care o ataşează apoi cărţii.

    Odată ce cartea este înregistrată pe site, cititorul o lasă pe o bancă într-un parc sau pe un scaun din metrou; cel care o găseşte este rugat să anunţe acest lucru pe site, astfel încât primul proprietar să ştie la câte persoane a ajuns, de-a lungul timpului, cartea sa.
    „În 5 luni am ajuns să avem aproximativ 1.000 de cărţi disponibile pe site. La cum evoluează, cred că vom ajunge la peste 5.000 de cărţi şi 2000 de utilizatori activi până la sfârşitul anului”, spun cei doi. Ei nu consideră Booksharing.ro o afacere, dar nu exclud ideea unor parteneriate, atât timp cât ele vin cu bune intenţii. “Nu vedem acest site ca un start-up, ci ca o pasiune şi ne-ar plăcea să devină atât de cunoscut încât anumite branduri mari din România să dorească să-şi asocieze imaginea cu această idee, şi să devină susţinători sau promoteri ai site-ului.”

    Când vine vorba despre antreprenori pe care îi admiră, Dragoş îl menţionează pe colegul său Costi, actual CEO al IntelligentBee, care îi este alături de 8 ani, „de când am început să lucrez în acest domeniu al web-ului“.

    Hobby-urile lui Dragoş? Trenuleţele, gadgeturile şi cei doi copii, spune el zâmbind. Colega sa împărtăşeşte pasiunea prietenului său pentru cărţi sau filme poliţiste şi science-fiction. Ea lucrează şi la alte câteva proiecte destinate iubitorilor de carte: „un blog personal, un site de nişă destinat audienţei americane (www.Booksforwhat.com), precum şi un website cu publicaţii gratuite. Dar în afară de booksharing.ro, nu cred că timpul îmi va permite implicarea în alt proiect în viitorul apropiat“. Timpul este o problemă şi pentru Dragoş, care lucrează doar o oră sau două pe zi la site-ul Booksharing: „Mai mult nu am”, recunoaşte el. „Uneori, când sunt multe cărţi de aprobat sau editat, două ore se pot transforma în patru, mai ales dacă întârzii din cauza jobului şi îmi rămân multe titluri de modificat”, spune şi Cristina.

    „Nu îmi plac calculele şi estimările de afaceri, cu toate că am avut ocazia să intru în contact cu această zonă. Cred, în schimb, în pasiunea şi în a face ceva ce-ţi place, şi dacă acest lucru ajută şi pe cei din jur, se poate dovedi a fi o bună idee de afaceri”, încheie Dragoş Holban.

  • Dacă vreţi să mai folosiţi Kindle-ul, trebuie să faceţi acest update

    Cei care au cititoare Kindle produse înainte de 2012 trebuie să facă un update până pe 22 martie pentru a-l putea folosi în continuare, scriu cei de la Gizmodo.

    Cei care au un astfel de device şi nu l-au mai conectat la internet din octombrie 2015 riscă să nu mai poată descărca fişiere. Fără acest update, avertizează Amazon, utilizatorii nu vor mai putea beneficia de serviciile Amazon Cloud şi de cele ale Kindle Store.

    Tabelul de mai jos, realizat de cei de la Amazon, arată care modele trebuie să aplice update-urile:

  • Bitdefender: Serviciile de transfer de fişiere, cele mai vizate de ameninţări de tip phishing în prima parte a anului

    La nivel global, platformele de transfer de fişiere sunt folosite mai frecvent pentru a distribui ameninţări de tip phishing decât serviciile bancare sau cele de comerţ electronic, căile tradiţionale de atac.

    Unul din cinci link-uri periculoase de tip phishing se foloseşte de serviciile de transfer de fişiere pentru a livra conţinut infectat utilizatorilor, arată datele interne ale Bitdefender.

    „Phishing-ul rămâne un vector de atac extrem de eficient, responsabil pentru creşterea numărului de incidente legate de pierderea datelor, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru companii. Utilizatorii pot cădea uşor în capcana întinsă de atacatori, dat fiind că mesajele primite provin aparent de la surse de încredere pe care aceştia le cunosc şi le folosesc în mod uzual”, a declarat Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări cibernetice al Bitdefender.

    Deşi nu utilizează o tehnologie inovatoare, serviciile de transfer de fişiere au devenit tot mai populare ca urmare a uşurinţei în utilizare şi a gratuităţii folosirii acestora. În 2015, Dropbox a depăşit pragul de 400 de milioane de utilizatori care au stocat 35 de miliarde de fişiere Microsoft Office, iar Google Drive a depăşit 200 de milioane în 2014.

    Serviciile de transfer de fişiere şi de stocare a acestora în cloud nu au funcţionalităţi de securitate care să filtreze conţinutul periculos şi permit atacatorilor să transmită şi apoi să ascundă fişierele infectate cu malware fără să lase urme. De exemplu, Dropbox nu monitorizează fişierele utilizatorilor din directoarele private. Cu toate acestea, a implementat un sistem bazat pe semnături, care recunoaşte conţinutul protejat de drepturi de autor. Algoritmul funcţionează automat şi generează semnături unice pentru fişiere, pe care le suprapune peste cele ale fişierelor protejate de drepturi de autor, blocând astfel accesul utilizatorilor care le răspândesc către terţi.

    Dropbox se află pe locul al patrulea în topul celor mai vizate branduri de către atacuri de tip phishing, după PayPal, Apple şi Google.

    Fluxul de infectare se derulează după următorul tipar: utilizatorul primeşte un e-mail aparent autentic care îl îndeamnă să acceseze un link pentru a vedea un document ataşat. Odată accesat, link-ul redirecţionează utilizatorul către o pagină de internet găzduită pe domeniul furnizorului. Pagina solicită numele de utilizator şi parola, le înregistrează şi le trimite infractorilor prin certificate de tip SSL, folosite pentru securizarea comunicaţiilor. Certificatele SSL asigură că transmiterea datelor personale pe o pagină de internet se face în mod securizat, însă nu garantează că site-ul în sine este unul sigur. Aşadar, atacatorii profită de lipsa de cunoştinţe a utilizatorilor şi cumpără certificate ieftine de tip SSL pentru a crea aparenţa că site-urile de phishing sunt legitime.
     

  • Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac

    Ameninţarea KeRanger, care criptează datele de pe terminale Mac, este o adaptare a celei mai recente versiuni ale ameninţării de tip ransomware Linux.Encoder, care a atacat sistemul de operare Linux în repetate rânduri, în cursul anului 2015, infectând mii de servere, relevă datele unei cercetări realizate de specialiştii Bitdefender.

    În acelaşi timp, KeRanger este prima ameninţare de tip ransomware complet funcţională pe sistemul de operare Mac OS X, prima care se distribuie prin intermediul unei actualizări software provenite de la un dezvoltator legitim şi, totodată, primul ransomware care funcţionează pe mai multe sisteme de operare.

    „Utilizatorii de Mac OS X se pot proteja de ameninţarea ransomware KeRanger numai prin folosirea unei soluţii de securitate destinate acestui sistem de operare, capabile să depisteze comportamentele fişierelor şi după momentul în care acestea se instalează pe terminale”, declară  Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

    Cea mai importantă funcţionalitate de securitate a sistemului de operare Mac OS X este Gatekeeper, sistem care restricţionează sursele din care utilizatorii îşi instalează aplicaţii, pentru a reduce riscul descărcării de aplicaţii periculoase. Setările din fabrică îi permit utilizatorului să instaleze programe numai din magazinul de Mac App Store şi de la alţi dezvoltatori verificaţi de Apple.

    Pentru a ocoli Gatekeeper, atacatorii au introdus ameninţarea ransomware KeRanger într-o actualizare a programului de descărcat fişiere Transmission, un client BitTorrent similar uTorrent sau BitComet. Potrivit Apple, atacatorii au folosit un certificat legitim al unei companii din Turcia, capabil să treacă de filtrele de securitate Gatekeeper. Noul certificat digital cu care era semnată aplicaţia Transmission diferă de cel folosit la semnarea versiunilor precedente ale programului.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care livrează soluţii de securitate în peste 150 de ţări, printr-o reţea complexă de distribuitori şi parteneri.
     

  • Agenda ascunsă a noilor butoane Facebook

    Misiunea Facebook de a construi „reacţiile“ a început în urmă cu un an. Zuckerberg a fost de acord cu faptul că utilizatorii au nevoie de o metodă mai nuanţată de a interacţiona cu postările de pe reţeaua de socializare.

    Poate vă gândiţi la faptul că o comunicare mai nuanţată şi clară se face prin comentarea unui articol. Din cauza faptului că tot mai mulţi oameni accesează Facebook prin intermediul telefoanelor mobile e mai convenabilă interacţiunea prin apăsarea unui buton, astfel emoticoanele (pictograme utilizate pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente) par a fi un pas natural pentru reţeaua de socializare.

    1,6 miliarde de utilizatori de Facebook folosesc „like” de peste 6 miliarde de ori pe zi!. Companiile caută postările care obţin cele mai multe interacţiuni – like-uri sau share‑uri pentru a-şi spori popularitatea paginii. Dar în acelaşi timp butonul de „îmi place” nu este o unealtă potrivită pentru anumite lucruri – a murit cineva, un cutremur a devastat o regiune din Asia etc.
    Aşa că era normal să apară o schimbare. Partea complicată este faptul că această reţetă a fost de succes pentru Facebook până acum. Dacă faci o schimbare, rişti să pierzi ceea ce aveai deja.

    „Like-ul este o caracteristică definitorie a Facebook-ului. Era necesar ca această modificare să fie executată foarte bine, fără a distrage atenţia şi fără crea dezordine. Alternativa unui buton de «îmi displace» a fost respinsă pe motiv că ar crea prea mult negativism”, a spus Chris Cox, unul dintre oamenii de la Facebook responsabili cu Newsfeed-ul (fluxul de noutăţi), pentru Bloomberg.

    Una dintre provocări a fost alegerea corectă a pictogramelor. Nu puteau oferi un număr prea mare de emoticoane, ci a trebuit să le aleagă pe sprânceană. Astfel au distilat emoţiile umane în cinci categorii: adoraţie, amuzament, furie, uimire şi tristeţe. Numai că înainte de a fi cinci, acestea au fost şase, însă „yay“ nu a ajuns în varianta oficială deoarece a fost considerat a fi prea ambiguu.

    Întrebarea rămâne: de ce aceste schimbări? Din motive de marketing şi publicitate, bineînţeles. Deşi răspunsul celor de la Facebook este faptul că noile butoane, „reacţiile”, sunt o extensie a butonului „îmi place”, astfel utilizatorul are mai multe modalităţi de a reacţiona la o postare, le va oferi utilizatorilor noi metode de a comunica şi de a se exprima. Ceea ce ar putea fi adevărat, dar ceea ce uită Facebook să menţioneze este faptul există şi un al doilea motiv: date, multe date şi diversificate.

    Butonul „like” a fost o sursă importantă de informaţie pentru Facebook. De fiecare dată când cineva apasă „îmi place” transmite reţelei de socializare că vrea să vadă mai multă informaţie de acest gen. Problema era că prin apăsarea acestui buton, Facebook nu ştia ce simte acel utilizator, dar de acum compania va şti exact ce îl face pe utilizator să râdă, ce îl înfurie sau ce îl întristează.

    Astfel compania va putea colecta mai multe informaţii despre felul în care utilizatorii interacţionează cu news feedul (ce le place, ce îi face furioşi sau ce îi întristează). Oamenii din spatele algoritmului care decide ceea ce vede un utilizator lucrează tot timpul şi îl perfecţionează pentru a le oferi acestora cea mai bună experienţă. Folosindu-se de aceste date, Facebook ar putea personaliza şi mai mult informaţiile pe care le primeşte un om astfel încât acesta să nu se plictisească niciodată. Dar acelaşi lucru se poate aplica şi la reclamele pe care le vede. Publicitarii totdeauna au vrut să afle felul în care reacţionează oamenii la reclame, iar acum vor putea vedea acest lucru mai uşor ca niciodată.

    Facebook nu a spus încă că va folosi aceste informaţii astfel, dar, cel mai probabil o va face pe viitor. „Iniţial nu va conta dacă o persoana va apăsa «îmi place», «uau» sau «tristeţe» în dreptul unei postări. Vom folosi aceste reacţi în mod similar cu «îmi place», adică vor vedea mai des acelaşi tip de conţinut. În viitor sperăm să înţelegem cum diferitele reacţii vor cântări în realizarea newsfeed-ului”,  scrie Sammi Krug, product manager la Facebook, pe blogul companiei.

     

  • Agenda ascunsă a noilor butoane Facebook

    Misiunea Facebook de a construi „reacţiile“ a început în urmă cu un an. Zuckerberg a fost de acord cu faptul că utilizatorii au nevoie de o metodă mai nuanţată de a interacţiona cu postările de pe reţeaua de socializare.

    Poate vă gândiţi la faptul că o comunicare mai nuanţată şi clară se face prin comentarea unui articol. Din cauza faptului că tot mai mulţi oameni accesează Facebook prin intermediul telefoanelor mobile e mai convenabilă interacţiunea prin apăsarea unui buton, astfel emoticoanele (pictograme utilizate pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente) par a fi un pas natural pentru reţeaua de socializare.

    1,6 miliarde de utilizatori de Facebook folosesc „like” de peste 6 miliarde de ori pe zi!. Companiile caută postările care obţin cele mai multe interacţiuni – like-uri sau share‑uri pentru a-şi spori popularitatea paginii. Dar în acelaşi timp butonul de „îmi place” nu este o unealtă potrivită pentru anumite lucruri – a murit cineva, un cutremur a devastat o regiune din Asia etc.
    Aşa că era normal să apară o schimbare. Partea complicată este faptul că această reţetă a fost de succes pentru Facebook până acum. Dacă faci o schimbare, rişti să pierzi ceea ce aveai deja.

    „Like-ul este o caracteristică definitorie a Facebook-ului. Era necesar ca această modificare să fie executată foarte bine, fără a distrage atenţia şi fără crea dezordine. Alternativa unui buton de «îmi displace» a fost respinsă pe motiv că ar crea prea mult negativism”, a spus Chris Cox, unul dintre oamenii de la Facebook responsabili cu Newsfeed-ul (fluxul de noutăţi), pentru Bloomberg.

    Una dintre provocări a fost alegerea corectă a pictogramelor. Nu puteau oferi un număr prea mare de emoticoane, ci a trebuit să le aleagă pe sprânceană. Astfel au distilat emoţiile umane în cinci categorii: adoraţie, amuzament, furie, uimire şi tristeţe. Numai că înainte de a fi cinci, acestea au fost şase, însă „yay“ nu a ajuns în varianta oficială deoarece a fost considerat a fi prea ambiguu.

    Întrebarea rămâne: de ce aceste schimbări? Din motive de marketing şi publicitate, bineînţeles. Deşi răspunsul celor de la Facebook este faptul că noile butoane, „reacţiile”, sunt o extensie a butonului „îmi place”, astfel utilizatorul are mai multe modalităţi de a reacţiona la o postare, le va oferi utilizatorilor noi metode de a comunica şi de a se exprima. Ceea ce ar putea fi adevărat, dar ceea ce uită Facebook să menţioneze este faptul există şi un al doilea motiv: date, multe date şi diversificate.

    Butonul „like” a fost o sursă importantă de informaţie pentru Facebook. De fiecare dată când cineva apasă „îmi place” transmite reţelei de socializare că vrea să vadă mai multă informaţie de acest gen. Problema era că prin apăsarea acestui buton, Facebook nu ştia ce simte acel utilizator, dar de acum compania va şti exact ce îl face pe utilizator să râdă, ce îl înfurie sau ce îl întristează.

    Astfel compania va putea colecta mai multe informaţii despre felul în care utilizatorii interacţionează cu news feedul (ce le place, ce îi face furioşi sau ce îi întristează). Oamenii din spatele algoritmului care decide ceea ce vede un utilizator lucrează tot timpul şi îl perfecţionează pentru a le oferi acestora cea mai bună experienţă. Folosindu-se de aceste date, Facebook ar putea personaliza şi mai mult informaţiile pe care le primeşte un om astfel încât acesta să nu se plictisească niciodată. Dar acelaşi lucru se poate aplica şi la reclamele pe care le vede. Publicitarii totdeauna au vrut să afle felul în care reacţionează oamenii la reclame, iar acum vor putea vedea acest lucru mai uşor ca niciodată.

    Facebook nu a spus încă că va folosi aceste informaţii astfel, dar, cel mai probabil o va face pe viitor. „Iniţial nu va conta dacă o persoana va apăsa «îmi place», «uau» sau «tristeţe» în dreptul unei postări. Vom folosi aceste reacţi în mod similar cu «îmi place», adică vor vedea mai des acelaşi tip de conţinut. În viitor sperăm să înţelegem cum diferitele reacţii vor cântări în realizarea newsfeed-ului”,  scrie Sammi Krug, product manager la Facebook, pe blogul companiei.

     

  • Toţi utilizatorii dispozitivelor mobile Android pot fi afectaţi. S-a descoperit troianul care invadează “creierul” Androidului

    Experţii Kaspersky Lab au detectat un nou troian pentru dispozitive Android, comparabil cu programele malware pentru Windows în materie de complexitate. Este nedetectabil, modular, persistent şi scris de infractori cibernetici profesionişti. Utilizatorii dispozitivelor cu Android 4.4.4. sau versiuni mai vechi sunt cei mai expuşi.

    Aproape jumătate dintre troienii din Top 20 pe 2015 au fost programe malware cu abilitatea de a obţine acces cu drepturi de superutilizator. Acestea le dau infractorilor cibernetici posibilitatea să instaleze aplicaţii pe telefon, fără ca posesorul să ştie.
    Acest tip de malware se răspândeşte prin intermediul unor aplicaţii pe care utilizatorii le descarcă/instalează din surse care ridică semne de întrebare în privinţa siguranţei lor. Aplicaţiile pot fi găsite uneori în Google Play, sub forma unui joc sau a unei aplicaţii de divertisment. De asemenea, pot fi instalate în timpul unui update al unei aplicaţii existente şi, ocazional, sunt preinstalate pe dispozitivul mobil. Dispozitivele cu Android 4.4.4. sau cu variante anterioare sunt cele mai vulnerabile.

    Există 11 familii de troieni cunoscuţi care folosesc privilegii de tip root. Trei dintre aceştia – Ztorg, Gorpo şi Leech – lucrează împreună. Dispozitivele infectate cu aceşti troieni se organizează într-o reţea, creând un fel de botnet de publicitate, pe care atacatorii îl pot folosi ca să instaleze diferite tipuri de publicitate nedorită.

    La puţin timp după ce preiau controlul sistemului, troienii descarcă şi instalează o breşă de acces în sistem. Apoi, prin intermediul ei, activează două module care pot descărca, instala şi lansa alte aplicaţii. Încărcarea aplicaţiei şi modulele de instalare sunt realizate de tipuri diferite de troieni, dar toţi au fost adăugaţi în baza de date antivirus Kaspersky Lab sub acelaşi nume – Triada.

    O trăsătură specifică acestui program malware este folosirea Zygote – managerul aplicaţiilor de pe un dispozitiv Android. Cu alte cuvinte, scopul programului malware este să lanseze aplicaţii Android. Acesta este un proces standard, valabil pentru fiecare aplicaţie nou instalată, ceea ce înseamnă că, odată intrat în sistem, troianul devine parte din procedurile de bază pentru aplicaţii şi va fi pre-instalat în fiecare aplicaţie nouă pe acel dispozitiv, fiind capabil să schimbe logica operaţiunilor din aplicaţie.

    După ce intră pe dispozitivul utilizatorului, Triada se infiltrează în aproape toate procesele şi continuă să existe în memoria pe termen scurt. Acest lucru îl face aproape imposibil de detectat şi şters cu ajutorul soluţiilor antimalware. Triada operează silenţios, fiind nevăzut atât de utilizator, cât şi de alte aplicaţii.

    Complexitatea funcţiilor troianului Triada dovedeşte că în spatele lui se află o echipă de infractori cibernetici profesionişti, care înţeleg foarte bine cum funcţionează platforma mobilă vizată.

    Troianul Triada poate modifica mesajele trimise de alte aplicaţii – o funcţionalitate foarte importantă a programului. Atunci când un utilizator face cumpărături prin SMS, pentru anumite jocuri, este posibil ca infractorii să modifice cursul SMS-ului, astfel încât banii să ajungă la ei, şi nu la dezvoltatorii jocului.

    “Triada formată din Ztrog, Gorpo şi Leech marchează un nou stadiu în evoluţia ameninţărilor pentru dispozitive Android. Este primul program malware cu potenţialul de a escalada privilegiile pe majoritatea dispozitivelor. Cea mai mare parte a utilizatorilor atacaţi de grupul de troieni provin din Rusia, India, Ucraina şi din ţări din zona Asia-Pacific. Ameninţarea cea mai serioasă, aşa cum arată exemplul Triada, este aceea că oferă o poartă de acces şi spre alte aplicaţii, mult mai complexe şi mai periculoase. De asemenea, structura lor arată că infractorii cunosc în profunzime platforma mobilă vizată”, spune Nikita Buchka, Junior Malware Analyst, Kaspersky Lab.

    Pentru că este aproape imposibil să dezinstalezi acest program malware de pe un dispozitiv, utilizatorii au două opţiuni pentru a scăpa de el. Prima este să facă reboot şi să şteargă aplicaţiile malware manual. A doua este să treacă peste anumite setări ale sistemului Android de pe dispozitiv – aşa-numitul “jailbreak”.

  • Toţi utilizatorii dispozitivelor mobile Android pot fi afectaţi. S-a descoperit troianul care invadează “creierul” Androidului

    Experţii Kaspersky Lab au detectat un nou troian pentru dispozitive Android, comparabil cu programele malware pentru Windows în materie de complexitate. Este nedetectabil, modular, persistent şi scris de infractori cibernetici profesionişti. Utilizatorii dispozitivelor cu Android 4.4.4. sau versiuni mai vechi sunt cei mai expuşi.

    Aproape jumătate dintre troienii din Top 20 pe 2015 au fost programe malware cu abilitatea de a obţine acces cu drepturi de superutilizator. Acestea le dau infractorilor cibernetici posibilitatea să instaleze aplicaţii pe telefon, fără ca posesorul să ştie.
    Acest tip de malware se răspândeşte prin intermediul unor aplicaţii pe care utilizatorii le descarcă/instalează din surse care ridică semne de întrebare în privinţa siguranţei lor. Aplicaţiile pot fi găsite uneori în Google Play, sub forma unui joc sau a unei aplicaţii de divertisment. De asemenea, pot fi instalate în timpul unui update al unei aplicaţii existente şi, ocazional, sunt preinstalate pe dispozitivul mobil. Dispozitivele cu Android 4.4.4. sau cu variante anterioare sunt cele mai vulnerabile.

    Există 11 familii de troieni cunoscuţi care folosesc privilegii de tip root. Trei dintre aceştia – Ztorg, Gorpo şi Leech – lucrează împreună. Dispozitivele infectate cu aceşti troieni se organizează într-o reţea, creând un fel de botnet de publicitate, pe care atacatorii îl pot folosi ca să instaleze diferite tipuri de publicitate nedorită.

    La puţin timp după ce preiau controlul sistemului, troienii descarcă şi instalează o breşă de acces în sistem. Apoi, prin intermediul ei, activează două module care pot descărca, instala şi lansa alte aplicaţii. Încărcarea aplicaţiei şi modulele de instalare sunt realizate de tipuri diferite de troieni, dar toţi au fost adăugaţi în baza de date antivirus Kaspersky Lab sub acelaşi nume – Triada.

    O trăsătură specifică acestui program malware este folosirea Zygote – managerul aplicaţiilor de pe un dispozitiv Android. Cu alte cuvinte, scopul programului malware este să lanseze aplicaţii Android. Acesta este un proces standard, valabil pentru fiecare aplicaţie nou instalată, ceea ce înseamnă că, odată intrat în sistem, troianul devine parte din procedurile de bază pentru aplicaţii şi va fi pre-instalat în fiecare aplicaţie nouă pe acel dispozitiv, fiind capabil să schimbe logica operaţiunilor din aplicaţie.

    După ce intră pe dispozitivul utilizatorului, Triada se infiltrează în aproape toate procesele şi continuă să existe în memoria pe termen scurt. Acest lucru îl face aproape imposibil de detectat şi şters cu ajutorul soluţiilor antimalware. Triada operează silenţios, fiind nevăzut atât de utilizator, cât şi de alte aplicaţii.

    Complexitatea funcţiilor troianului Triada dovedeşte că în spatele lui se află o echipă de infractori cibernetici profesionişti, care înţeleg foarte bine cum funcţionează platforma mobilă vizată.

    Troianul Triada poate modifica mesajele trimise de alte aplicaţii – o funcţionalitate foarte importantă a programului. Atunci când un utilizator face cumpărături prin SMS, pentru anumite jocuri, este posibil ca infractorii să modifice cursul SMS-ului, astfel încât banii să ajungă la ei, şi nu la dezvoltatorii jocului.

    “Triada formată din Ztrog, Gorpo şi Leech marchează un nou stadiu în evoluţia ameninţărilor pentru dispozitive Android. Este primul program malware cu potenţialul de a escalada privilegiile pe majoritatea dispozitivelor. Cea mai mare parte a utilizatorilor atacaţi de grupul de troieni provin din Rusia, India, Ucraina şi din ţări din zona Asia-Pacific. Ameninţarea cea mai serioasă, aşa cum arată exemplul Triada, este aceea că oferă o poartă de acces şi spre alte aplicaţii, mult mai complexe şi mai periculoase. De asemenea, structura lor arată că infractorii cunosc în profunzime platforma mobilă vizată”, spune Nikita Buchka, Junior Malware Analyst, Kaspersky Lab.

    Pentru că este aproape imposibil să dezinstalezi acest program malware de pe un dispozitiv, utilizatorii au două opţiuni pentru a scăpa de el. Prima este să facă reboot şi să şteargă aplicaţiile malware manual. A doua este să treacă peste anumite setări ale sistemului Android de pe dispozitiv – aşa-numitul “jailbreak”.

  • Disputa Apple – FBI: o întrebare simplă cu un răspuns extrem de complicat

    Datele problemei s-au schimbat însă trei ani mai târziu, după ce Edward Snowden, angajat al NSA, a făcut publice mii de documente confidenţiale. Opinia publică a început să reacţioneze la ideea că guvernul poate accesa informaţii private, iar Apple a dovedit, încă o dată, că gândeşte cu un pas înainte.

    În 2014, noul sistem de operare folosit de Apple era primul care cripta toate datele din telefon, inclusiv fotografii, e-mail-uri sau istoria achiziţiilor de pe iTunes. Un update la modulul de securitate, menit să protejeze utilizatorul în cazul unui furt, avea rolul de a şterge integral conţinutul dispozitivului dacă parola era introdusă greşit de 10 ori.
    Care este legătura dintre un modul de securitate şi un proces între Apple şi FBI? Un iPhone 5C şi proprietarul său, Syed Farook.

    Farook, în vârstă de 28 de ani, şi soţia sa Tashfeen Malik, în vârstă de 27 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri la un centru de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi din oraşul San Bernardino, în statul american California, omorând 14 oameni şi rănind grav alţi 21. Incidentul avea loc pe 3 decembrie 2015.

    Câteva ore mai târziu, poliţia care îi urmărea pe atacatori a deschis focul asupra unui vehicul de teren, la aproximativ trei kilometri de locul atacului, iar bărbatul şi femeia, dotaţi cu arme de asalt, pistoale şi haine de luptă, au fost ucişi.

    La câteva zile după atentat, într‑un rar discurs pe care l-a susţinut în Biroul Oval, preşedintele Barack Obama a încercat să liniştească o opinie publică americană tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declaraţii nu au reuşit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanţilor.

    Pe un ton măsurat, el şi-a folosit cele 14 minute ale intervenţiei televizate pe postul naţional pentru a trasa, cu atenţie, o linie între ceea ce va face şi ce nu va face. Obama s-a angajat, de exemplu, să-i „vâneze pe conspiratorii terorişti“ oriunde s-ar afla. Însă „nu trebuie să ne lăsăm atraşi din nou într-un război terestru îndelungat şi costisitor în Irak şi Siria“, a subliniat el.

    Pentru a-i vâna „oriunde s-ar afla“, autorităţile trebuie mai întâi să ştie pe cine şi ce să caute. Iar acesta este principalul argument al FBI: telefonul lui Farook poate conţine informaţii ce pot duce la alţi terorişti sau ce pot dejuca acţiuni teroriste înainte ca acestea să se întâmple.

    Autorităţile au încercat fără succes să acceseze telefonul lui Farook, aşa că au obţinut un ordin judecătoresc care obliga Apple să ajute la obţinerea informaţiilor din iPhone. Chiar dacă reprezentanţii companiei au explicat că pentru acest lucru ei trebuie să construiască, de la zero, un cod de acces, cei de la FBI au cerut în continuare punerea în aplicare a ordinului.

    Pe 15 februarie, Tim Cook, CEO al Apple, a trimis un e-mail angajaţilor anunţându-i că nu va permite stabilirea unui „precedent periculos pentru libertăţile civile ale oamenilor“. El a întărit ideea că Apple nu are niciun fel de milă faţă de terorişti, dar că slăbirea securităţii pe telefoane nu este de bun augur. Cook a cerut crearea unei comisii de experţi în tehnologie şi drepturi civile pentru a discuta consecinţele împlinirii unui astfel de mandat asupra legii, securităţii naţionale şi a libertăţii personale.

    Autorităţile spun însă că nu au cerut celor de la Apple dezvoltarea unei „superchei“ care să deschidă orice iPhone; ci, mai degrabă, un cod care să permită reprogramarea unui anume telefon astfel încât să poată ghici parola fără ca toate datele să fie şterse după 10 încercări nereuşite. Odată ce software-ul a fost creat, autorităţile pot folosi „forţa brută“ pentru a bombarda telefonul cu diverse combinaţii până o găsesc pe cea corectă. Argumentul, crede Richard Quest, analist la CNN, e unul de ordin semantic: dezvoltarea unui software care să ocolească bariera de autoştergere şi să permită un hack este acelaşi lucru cu dezvoltarea unei superchei.

    Acuzaţiile nu au întârziat să apară: FBI i-a acuzat pe cei de la Apple că pun marketing-ul înaintea securităţii statului, în vreme ce Apple a acuzat biroul federal de incompetenţă.