Tag: nastere

  • A transformat afacerea familiei într-una dintre cele mai mari corporaţii farma

    Fiul, Robert Wood Johnson, a crescut într-o familie cu situaţie bună, a studiat cu profesori particulari şi a urmat şcoli prestigioase, potrivit American National Biography. Cu un an înaintea absolvirii, când avea 16 ani, tatăl lui a murit, iar tânărul Johnson a hotărât să renunţe la şcoală şi să intre în afacerea familiei. A început să lucreze sub conducerea noului preşedinte, unchiul lui, ca muncitor în fabrică, dar a avansat rapid în ierarhia companiei.

    A devenit vicepreşedinte până la vârsta de 25 de ani şi a avut un rol important în  extinderea activităţilor companiei: J&J a cumpărat o fabrică de textile şi a adăugat bandajele şi crema pentru bebeluşi (Johnson’s Baby Cream) pe lista de produse. După Primul Război Mondial, în 1920, a plecat împreună cu fratele lui, J.

    Seward Johnson, într-o călătorie în jurul lumii pentru a identifica noi pieţe. Călătoria lor a avut ca rezultat stabilirea a două noi reprezentanţe ale companiei, în Marea Britanie şi Australia. Odată cu Marea Criză Economică din perioada 1929-1933, Robert Wood Johnson i-a luat locul unchiului său în conducerea companiei. S-a poziţionat de la început ca un conducător umanist şi liberal care coopera cu liderii de sindicat, susţinea creşterile salariului minim şi încerca să îmbunătăţească permanent mediul de lucru. Johnson considera că afacerea lui trebuia să servească intereselor societăţii. A făcut public un crez al companiei prin care a ierarhizat responsabilităţile acesteia: prima, faţă de consumatori, a doua, faţă de angajaţi, a treia, faţă de comunitate şi mediu, iar ultima, faţă de acţionari.

    A fost un vizionar al perioadei respective, când încrederea populaţiei în mediul de afaceri american era scăzută. Johnson a fost preşedinte al companiei timp de trei decenii, perioadă în care a adăugat acesteia o serie de divizii, printre care  Surgikos (companie care fabrica pachete chirurgicale şi halate), Personal Products (şerveţele sanitare, bandaje, ş.a.) şi Ethicon (suturi). A cumpărat şi corporaţia Orto Pharmaceutical, producătoare de produse contraceptive, precum şi alte trei companii farmaceutice – MacNeil Laboratoires, Cilag-Chemie şi Jansen Pharmaceutical.

    De-a lungul timpului, Johnson a lucrat la dezvoltarea liniei tradiţionale de produse pentru bebeluşi, care au devenit cele mai vândute. Până la moartea lui, vânzările anuale ale J&J au crescut de la 11 milioane de dolari la mai mult de 700 de milioane, iar compania a fost extinsă de la un sediu din New Brunswick la circa 90 de fabrici răspândite în lume, în care lucrau 91.000 de angajaţi.

    În afară de conducerea afacerii J&J, Johnson a fost activ şi în mediul politic. A fost membru al unui partid politic şi a ajuns chiar şi primar al oraşului Highland Park din New Jersey timp de un mandat. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost numit brigadier general şi vicepreşedinte al War Plants Corporation (WPC), care reglementa producţia de bunuri de război şi produse de apărare în micile fabrici. Johnson i-a sprijinit pe oamenii de afaceri pentru care a obţinut contracte în timpul războiului. O divizie a companiei J&J a inventat banda adezivă pentru izolarea cutiilor cu muniţie. Johnson a ajuns la rangul de brigadier general, iar la întoarcerea la viaţa civilă, i-a rămas numele de „Generalul„. S-a retras de la preşedinţia J&J în 1963, dar a rămas preşedinte al consiliului director până la sfârşitul vieţii. 
     

  • Adevăratul Mowgli:Fetiţa care şi-a petrecut primii zece ani din viaţă în jungla africană – GALERIE FOTO

    Şi-a petrecut astfel copilăria printre animalele ajungând să considere un elefant drept fratele ei şi să se joace chiar şi cu un leopard. Tippi are  are în prezent 23 de ani şi trăieşte în Franţa, iar pozele făcute de părinţii ei fac parte din cartea  ‘Tippi: My Book of Africa’  ce poate fi asemănată cu opera lui Rudyard Kipling, “Cartea Junglei”.

  • CAPITALISTUL SĂPTĂMÂNII: ANDREW CARNEGIE

    La 12 ani a început să lucreze într-o fabrică de bumbac, dar a continuat să studieze mergând la cursuri de noapte. La 14 ani s-a angajat ca mesager la biroul de telegrafie al oraşului Pittsburgh. Abilităţile sale au fost observate de cel care conducea divizia vestică a căilor ferate din Pittsburg, Thomas A. Scott, care l-a angajat pe tânăr ca secretar. În timpul Războiului Civil, Scott a fost desemnat secretar de război, iar Carnegie l-a urmat la Washington unde a devenit mâna lui dreaptă.

    După ce războiul s-a încheiat, Carnegie a preluat funcţia lui Scott de şef al diviziei vestice a căii ferate Pennsylvania. Inspirat, a investit în mai multe companii promiţătoare, inclusiv în câteva fabrici de producţie de fier, dintre care cea mai importantă a fost Keystone Bridge, companie în care deţinea o cincime din acţiuni.

    Dornic de a învăţa noi tehnici pentru a-şi dezvolta afacerea, făcea deseori călătorii în Marea Britanie unde a avut ocazia să observe dezvoltarea rapidă a industriei fierului. A anticipat o revoluţie în industrie şi anume înlocuirea fierului cu oţelul în producţia bunurilor grele. În anul 1870, a ridicat primul furnal cu aer comprimat unde a folosit un procedeu necunoscut până atunci în America: transformarea fierului în oţel după un model al britanicului Bessener.

    Tehnica a fost rapid preluată de alţi producători, iar în 1874, Carnegie a inaugurat primul furnal de oţel. S-a asociat cu numeroşi parteneri, printre care Henry Frick, dar a insistat mereu să fie majoritar în acţiuni. În 1889, Carnegie a acceptat ca Henry Frick să devină preşedintele companiei după ce el s-a mutat la New York pentru a-şi continua munca de cercetare şi dezvoltare a companiei.

    Pentru că activitatea era împărţită între numeroase fabrici şi furnale răspândite în zona Pittsburgh, Frick a reunit toate unităţile de producţie sub umbrela Carnegie Steel Company, din cauza lipsei unei structuri de management centralizat. Evaluată la 25 de milioane de dolari, era cea mai mare companie de producţie a oţelului din lume. Într-un efort de creştere a profitului, Henry Frick a hotărât să scadă salariile angajaţilor, iar acest lucru a condus la o grevă pe care Frick a încercat să o oprească folosind spărgători de grevă.

    Lupta dintre membrii sindicali şi aceştia au dus la moartea a zece oameni şi peste 50 de răniţi. Carnegie era în Scoţia în timpul grevei şi a fost revoltat de decizia lui Frick, dar şi-a asumat în public responsabilitatea pentru alegerea acestuia. În curând, a existat un alt conflict între Carnegie şi Frick, cel din urmă fiind înlăturat din afacere.

    În 1901, Frick s-a alăturat J.P. Morgan şi a cumpărat compania Carnegie în schimbul sumei de 500 de milioane de dolari. Carnegie a făcut un fond destinat „îmbunătăţirii omenirii„, iar acesta includea construirea a 3.000 de biblioteci publice, a institutului Carnegie din Pittsburgh, a institutului Carnegie de tehnolgie şi a institutului Carnegie din Washington destinat cercetării în fizică şi ştiinţe naturale. A inaugurat şi o fundaţie pentru pace internaţională cu scopul de a preveni războaiele viitoare.

  • Statisticile sărbătorilor pascale: cinci români din 100 cred că sărbătorim naşterea domnului Isus

    Pe un fond de nemulţumire mai puţin acutizat faţă de perioada anterioară (69% dintre respondenţi cred că ţara merge într-o direcţie greşită, faţă de 76% în 2012, 80% în 2011 sau 77% în 2010), cele mai importante percepţii ale românilor cu privire la această sărbătoare nu s-au modificat în ultimii patru ani.

    În plus, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Sărbătorile de Paşti le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani – 38% în 2013 faţă de 22% în anul 2011. În acelaşi timp, procentul celor care cred că bugetul pentru aceste sărbători le este afectat de criza economică este mai mic decât în anii precedenţi.

    Dacă în 2011, 72% dintre respondenţi apreciau că bugetul le este afectat în mare şi foarte mare măsură de criză, iar în 2012 65% dintre intervievaţi spuneau acelaşi lucru, în 2013 cuantumul acestora coboară la 58 de puncte procentuale.
    Studiul arată că:

    • Cei mai mulţi dintre respondenţi ştiu că de Paşti creştinii sărbătoresc învierea lui Isus (86%). Totuşi 5% dintre ei spun că naşterea lui Isus este motivul Sărbătorilor Pascale
    • O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiţionale de Paşti
    • 85% dintre respondenţi spun că obişnuiesc să participe, în mod obişnuit, la slujba de înviere, iar trei sferturi dintre cei intervievaţi vor merge şi în acest an la acestă slujbă. Mai puţini sunt cei care obişnuiesc să meargă la Biserica în ziua de Paşti – 59%
    • Peste trei sferturi dintre respondenţi (78%) vor merge, în acest an, să ia Paşti
    • Unul din 5 respondenţi s-a spovedit déjà, alţi 40% urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei
    • Aproape 70% dintre români spun că ţin post: 9% declară că ţin tot Postul Paştilor, 45% recunosc că obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. 29% dintre cei chestionaţi susţin că nu obişnuiesc să ţină post, procent în uşoară creştere faţă de anii precedenţi
    • 7% dintre respondenţi spun că au ţinut şi post negru în această perioadă, 15% dintre aceştia susţinând că au postit în acest fel peste 5 zile
    • Preparatele de post gătite în casă, fructele, legumele crude şi salatele sunt printre primele opţiuni pentru meniul celor care obişnuiesc să ţină post. Semipreparatele şi preparatele de post gătite din comerţ sunt printre ultimele preferate în meniul de post
    • Un sfert dintre români au concediu de Paşti în acest an şi doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge şi în vizite
    • Dintre cei care nu stau acasă în zilele de sărbătoare, jumătate merg în vizite la prieteni sau rude, 19% merg la o pensiune sau la un hotel din ţară, 10% merg în vizită la rude sau prieteni din străinătate, iar 6% îşi vor petrece sărbătorile la un hotel sau la o pensiune din străinătate
    • Peste 60% dintre cei chestionaţi vor primi musafiri în zilele de Paşti
    • în privinţa preparatelor tradiţionale de Paşti: 43% dintre respondenţi spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel cu ocazia Paştilor. 42% intenţionează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionaţi vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 şi 249 de lei, iar 14% peste 300 de lei. De Paşti, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau ţuică (9%). 16%  dintre cei chestionaţi susţin că în familia lor, de Paşti, nu se consumă băuturi alcoolice
    • 95% dintre participanţii la studiu vopsesc şi în acest an ouă. 52% dintre respondenţi vopsesc între 10 şi 30 de ouă, iar 44% peste 30. 70% dintre ei spun că vor vopsi ouăle cu vopsea din comerţ, culorile preferate fiind roşu (94%), galben (41%), albastru (38%), verde (36%) sau portocaliu (16%)
    • Prăjiturile făcute în casă rămân în  topul preferinţelor, peste 67% dintre cei intervievaţi spun că vor face de Paşti prăjituri şi doar 18% vor prefera să le cumpere din comerţ
    • Cadouri pentru cei dragi vor cumpăra 50% dintre respondenţi, în timp ce 49% nu vor face acest lucru. Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) cred că în acest an cadourile vor fi mai modeste decât în alţi ani
    • Mai mult de o treime dintre respondenţi spun că obişnuiesc să doneze bani sau să ajute persoane nevoiaşe cu prilejul sărbătorilor, peste jumătate dintre ei spun că fac uneori acte caritabile de acest tip, iar 11% spun că nu au niciodată acest obicei. 67% dintre participanţii la studiu declară că în acest an vor face acte caritabile
    • 65% dintre respondenţi cred să Paştile ar trebui sărbătorite la aceeaşi dată atât de Biserica Ortodoxă, dar şi de cea Catolică
    • Pentru peste jumătate dintre români (56%), tradiţiile de sărbători sunt foarte importante, tendinţă într-o foarte uşoară scădere faţă de anul 2012 (61%)
    • Aproape 9 români din 10 se autoapreciază ca fiind religioşi, număr de altfel constant în ultimii 4 ani: 88% dintre respondenţi s-au autoapreciat drept religioşi în 2013, 89% în 2012, 90% în 2011 şi 86% în 2010
    • Trei sferturi dintre respondenţi declară că merg la biserică, iar peste jumătate merg de câteva ori pe lunăVolumul eşantionului: 1.500 indivizi de 18 ani şi peste
    Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional.
    Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,6%
    Perioada anchetei: 24-25 aprilie 2013

     

  • STATISTICĂ: Familiile monarhice ale Europei

     OLANDA: monarhie constituţională ereditară. În 1983 s-a introdus principiul absolut al primului născut, în care cel mai mare dintre copiii monarhului succede la tron, indiferent dacă este femeie sau bărbat.

    Casa de Orania-Nassau ocupă tronul încă de la formarea Regatului Olandei, în 1815.

    Actualul suveran, Regina Beatrix, în vârstă de 75 de ani este la putere din 1980, anul abdicării mamei sale, Regina Juliana. La 30 aprilie Beatrix va face acelaşi lucru, lăsând loc fiului său Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani.

    Moştenitoare va deveni astfel fiica mai mare a acestuia, Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani.

    MAREA BRITANIE: monarhie constituţională ereditară. Regula primului născut de sex masculin va fi înlocuită cu principiul strict al primului născut, copilul cuplului William şi Kate fiind primul în ordinea succesiunii la tron, indiferent dacă va fi băiat sau fată.

    Familia regală din Marea Britanie este Casa de Windsor. Aceasta a abandonat numele de Saxa-Coburg şi Gotha 1917, decizie motivată de sentimentul anti-german.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost presupus gardian de la Auschwitz, identificat în Germania

     Hans Lipschis, născut în Lituania în urmă cu 93 de ani, trăieşte la Aalen, în Baden-Württemberg (sud-vestul Germaniei), şi pretinde că a lucrat la Auschwitz ca bucătar, şi nu ca gardian în lagărul construit de către nazişti în Polonia ocupată, potrivit unei anchete recente a postului de radio-televiziune public regional SWR.

    Potrivit publicaţiei Die Welt, Lipschis a fost naturalizat de regimul nazist. El s-a stabilit în Statele Unite în 1956 şi a trăit la Chicago până când a fost expulzat în Germania, în 1983.

    În raportul pe 2013, Centrul Simon Wiesenthal, care urmăreşte foşti nazişti, îl plasa pe Lipschis în poziţia a patra pe lista celor mai căutaţi criminali. Centrul afirmă că acesta a servit într-un batalion SS, în perioada 1941-1945, şi “a luat parte la masacre şi la persecutarea unor civili nevinovaţi, în special evrei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord marchează 101 ani de la naşterea fondatorului ţării şi AR PUTEA LANSA o rachetă. Statele Unite sunt pregătite să negocieze cu Phenianul – FOTO

     La Phenian, liderul Kim Jong-un a vizitat în cursul dimineţii mausoleul unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale primilor doi lideri ai ţării, şi anume tatăl său, Kim Jong-il, şi bunicul său, Kim Il-sung, cel care este considerat fondatorul regimului şi a cărui a 101-a aniversare este sărbătorită în Coreea de Nord.

    Televiziunea de stat nord-coreeană difuza documentare despre viaţa lui Kim Il-sung şi imagini cu militari în timpul antrenamentelor, iar o mare paradă militară era aşteptată în capitală.

    Străzile din Phenian erau împodobite cu steaguri şi bannere luni, zi care marchează cea mai importantă sărbătoare publică într-o ţară în care cultul personalităţii este cel mai puternic în lume, potrivit unui corespondent BBC de la Seul. Sărbătoarea poate fi interpretată ca relevând ceea ce se află în spatele  recentelor ameninţări războinice, şi anume nevoia de a asigura supravieţuirea regimului, apreciază acest corespondent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord marchează 101 ani de la naşterea fondatorului ţării şi AR PUTEA LANSA o rachetă. Statele Unite sunt pregătite să negocieze cu Phenianul – FOTO

     La Phenian, liderul Kim Jong-un a vizitat în cursul dimineţii mausoleul unde sunt depuse corpurile îmbălsămate ale primilor doi lideri ai ţării, şi anume tatăl său, Kim Jong-il, şi bunicul său, Kim Il-sung, cel care este considerat fondatorul regimului şi a cărui a 101-a aniversare este sărbătorită în Coreea de Nord.

    Televiziunea de stat nord-coreeană difuza documentare despre viaţa lui Kim Il-sung şi imagini cu militari în timpul antrenamentelor, iar o mare paradă militară era aşteptată în capitală.

    Străzile din Phenian erau împodobite cu steaguri şi bannere luni, zi care marchează cea mai importantă sărbătoare publică într-o ţară în care cultul personalităţii este cel mai puternic în lume, potrivit unui corespondent BBC de la Seul. Sărbătoarea poate fi interpretată ca relevând ceea ce se află în spatele  recentelor ameninţări războinice, şi anume nevoia de a asigura supravieţuirea regimului, apreciază acest corespondent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro