Tag: haine
-
REPORTAJ: Ouă cu mărgele, fete stropite cu parfum şi haine noi, obiceiuri de Paşte în Bistriţa-Năsăud
În Bistriţa-Năsăud, ouăle sunt vopsite în Vinerea Mare. La ţară, mai ales, ouăle crude sunt învelite într-o bucată de ciorap cu trifoi, talpa-gâştei, păpădii sau alte plante şi introduse într-o fiertură de coji de ceapă roşie. Odată fierte, ele au şi decoraţiuni rezultatele din urmele pe care le lasă plantele pe coajă.
În satul Salva, de lângă Năsăud, în care locuiesc multe femei ce confecţionează costume populare cusute cu mărgele, există obiceiul ca, după ce au fost înroşite, ouăle să fie învelite într-o zale de mărgele care le oferă protecţie şi un farmec aparte.
Procedura este una destul de complicată, întrucât se ia fiecare mărgea şi se coase pe un şir care împrejmuieşte oul ca o armură.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Omul care a văzut toată lumea face 20 de milioane de euro din ceasuri, haine şi bijuterii
“SĂRACA ITALIA”, răspunde Amato la întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţara pe care a părăsit-o acum mai bine de două decenii în favoarea României. „M-aş muta în SUA, la New York, dacă aş avea de ales o ţară unde să îmi dezvolt potenţialul.” Pentru moment însă decide să rămână în România, despre care spune că, deşi are probleme, are şi potenţial în afaceri. „E o ţară care îţi permite încă să faci multe lucruri în business.„ Un plus îl reprezintă şi oamenii, care au un caracter latino-balcanic. Mai mult, „sunt cel mai ospitalier popor din lume şi spun asta după ce am văzut toată lumea”.
Amato a venit pentru prima dată în România în vara lui ’85 din motive sentimentale. Se îndrăgostise de o româncă. Călătorise mult, în toată lumea, dar şi în ţările din regiune – Polonia, Ungaria şi Cehia . Cu toate acestea, când a ajuns pe plaiuri mioritice a rămas uimit de situaţia dură din România. „Poporul era foarte ospitalier, dar foarte sărac„, spune el într-o română perfectă. S-a întors în martie ’90, tot din motive sentimentale, însă de această dată a decis să rămână şi să îşi încerce norocul şi în business pentru că şi-a dat seama atunci că România este ţara „celor 1.000 de posibilităţi„. A înfiinţat atunci împreună cu fostul socru compania cu numărul 103 de pe piaţa locală, însă acesta din urmă s-a ocupat mai mult de ea.
„Am intrat în business efectiv în ’92-’93, când am început să import maşini second hand.„ Această activitate era practic o continuare a ceea ce făcea în Italia înainte să vină. De profesie inginer, se ocupa de repararea şi recondiţionarea maşinilor sport – Porsche şi BMW – pe care le vindea ulterior. Tot în acea perioadă mergea la licitaţii şi cumpăra ceasuri pentru care găsea apoi alt cumpărător. „Am fost întotdeauna pasionat de ceasuri şi de bijuterii, de aceea în 1995 am decis să lansez un business în domeniu cu actualul meu partener, Marian Mihart.„ Alessandro Amato are o colecţie de ceasuri şi spune că le preferă pe cele clasice. Dacă ar fi să aleagă un favorit, ar fi un Blancpain din platină, cu mecanism manual de opt zile. „Şi românii au pasiunea ceasurilor, mai ales bărbaţii.” Femeile încă se lasă „furate” de bijuterii
Într-o Românie a anilor ’90 unde comerţul era abia la început, iar luxul era încă un concept asociat cu străinătatea, Amato s-a gândit să deschidă un magazin de bijuterii. Gold Italia, deschis în zona Unirii în 1995, a fost practic predecesorul Cellini. „Între timp magazinul s-a închis pentru că nu mai corespundea standardelor companiei.„ În 1998 a apărut primul Cellini în Mall Vitan şi după o istorie de circa 15 ani cu deschideri şi închideri, reţeaua numără zece unităţi, cele mai multe în Bucureşti. „60% din piaţa de lux din România este în Bucureşti.„ Despre piaţa de lux în ansamblul său spune că este greu să dea o valoare, însă vânzările anuale de bijuterii şi ceasuri de lux le estimează la 20-30 mil. euro. „Este foarte important cum definim luxul. În Italia, spre exemplu, un produs de lux – bijuterie, ceas – costă peste 5.000 de euro. În România un produs este considerat de lux de la 2.000 de euro în sus.„ Dacă vorbim de haine însă, preţul scade la 500 de euro. Ce este comun ambelor ţări este faptul că vorbim de o piaţă a clienţilor fideli.
ALESSANDRO AMATO NU DĂ DETALII DESPRE NUMĂRUL DE CLIENŢI PE CARE ÎI ARE, însă spune că pentru a putea supravieţui în industria de lux ai nevoie de „puţini clienţi, dar buni”. Omul de afaceri explică faptul că, dacă în industria mass market ai un bon relativ fix pentru toţi clienţii, în industria de lux poţi avea o zi cu un singur client, însă care cumpără un ceas de 20.000 de euro, sau o zi cu zece clienţi care cumpără fiecare bijuterii de câteva sute. „E preferabilă prima situaţie„, care de altfel a şi avut loc pe piaţa locală. Antreprenorul italian spune că cel mai scump produs vândut în magazinele Cellini a costat circa 20.000 de euro şi a fost cu siguranţă un ceas.
DESPRE BUSINESSUL CELLINI, Amato spune că este afacerea sa de suflet pentru că a reuşit să îşi pună amprenta proprie asupra sa. Mai mult, lanţul este şi cel care are cea mai mare contribuţie în totalul afacerilor în care este acţionar, pe care le evaluează la peste 20 de milioane de euro, fără a oferi valori exacte: „Cifra de afaceri a fost similară anul trecut cu cea din 2011, iar pentru 2013 ne-am bugetat stagnare„. După Cellini, topul businessurilor după ponderea în totalul afacerilor este format din activităţile de trading de aur pe poziţia secundă, modă (Paul & Shark şi Gucci) pe ultima treaptă a podiumului, importul şi distribuţia de ceasuri de lux pe patru şi magazinele Swarovski pe cinci.
-
1.300 de caracaleni fac zilnic 15.000 de haine pentru H&M, Zara şi C&A: “Tot ce producem ia drumul exportului”
Fabrica Romaniţa din Caracal lucrează de opt ani pentru cei trei giganţi din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. „Circa 50% din producţie merge către H&M, restul către Zara şi C&A. Realizăm îmbrăcăminte pentru femei şi tineret şi tot ce producem ia drumul exportului”, spune Iuliana Dinoiu Tihon, directorul fabricii şi unul dintre acţionari.
România a fost mulţi ani una dintre principalele destinaţii de producţie ale retailerilor vest-europeni. Principalul avantaj al pieţei locale era forţa de muncă ieftină comparativ cu orice altă ţară europeană. În ultimii ani România a pierdut o parte din comenzi din cauza pieţei asiatice, care s-a făcut remarcată prin costuri chiar mai mici cu forţa de muncă. Cu toate acestea, apropierea geografică de pieţele vestice face ca România să fie în continuare o destinaţie atrăgătoare pentru retaileri, în special europeni. Aşa că suntem singurul stat din Europa care se numără în top zece furnizori ai retailerului C&A, alături de China, Bangladesh sau Pakistan. Olandezii produc anual în sistem lohn circa opt milioane de articole de îmbrăcăminte, pe care ulterior le vând în toate ţările din Europa.
Tot opt milioane de haine şi pantofi ai grupului spaniol Inditex sunt realizaţi pe piaţa locală. Proprietarul brandurilor Zara, Bershka şi Pull & Bear realizează anual în sistem de lohn în România 1% din totalul producţiei de la nivel mondial. „Inditex are o bază stabilă de furnizori în România. Avem o relaţie de lungă durată cu circa 80 de producători care ne oferă o largă varietate de haine şi pantofi. Producţia în România reprezintă aproximativ 1% din tot ce vinde Inditex„, spuneau acum câteva luni reprezentanţii grupului spaniol. Inditex, un business de circa 16 miliarde de euro anul trecut, deţine în continuare fabrici proprii, însă cei mai mulţi parteneri realizează haine sub brandurile Zara, Bershka sau Pull & Bear în sistem de lohn pentru compania spaniolă. Una dintre unităţile proprii de producţie ale lanţului se află la doar câţiva paşi de sediul central al grupului, în Arteixo, un sat de circa 25.000 de locuitori, aflat la circa zece kilometri de La Coruñna, în nord-vestul Spaniei. De aici, din acest sat aruncat parcă la marginea Europei, la doar câţiva kilometri de Oceanul Atlantic, sunt controlate cele aproape 6.000 de magazine, cei peste 100.000 de angajaţi şi vânzările de miliarde de euro.
-
Cum au ajuns sătenii din Păuleşti să facă haine pentru H&M
„O dată la două-trei luni realizăm o colecţie pentru H&M, mergem şi o prezentăm în Suedia, iar achizitorii lor aleg anumite modele. Acestea devin comenzi pentru noi„, spune Gabriela Gherghina, head-designer pentru compania Ottorose Rom. Numele Ottorose Rom a apărut pentru prima dată în prim-plan în urmă cu câteva zile, când retailerul H&M a făcut publică lista furnizorilor locali. Pe această listă apăreau nouă furnizori şi 20 de fabrici în care gigantul suedez realiza haine, iar cel mai des întâlnit pe această listă este numele Ottorose Rom, care lucrează atât în fabrica proprie, cât şi în alte cinci unităţi de producţie pe care le subcontractează. Pentru că nu face faţă comenzilor în micuţa fabrică proprie, care numără în total 25 de angajaţi.
Producătorii şi retailerii refuză să dea date oficiale despre preţul articolelor, însă, potrivit informaţiilor Business Magazin furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine chiar de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii. „În România sunt confecţionate multe din hainele comercializate de H&M. Vorbim, de exemplu, despre costume, jachete sau blazere”, spun reprezentanţii gigantului suedez. Ei precizează că România este recunoscută pentru expertiza pe care o are în ceea ce priveşte realizarea produselor, motiv pentru care compania a dezvoltat parteneriate cu producători locali cu mult înainte de intrarea sa pe piaţa locală acum doi ani. „Colaborarea cu furnizorii din România are o tradiţie de peste 20 de ani.” Potrivit datelor făcute publice de compania suedeză, cele mai multe fabrici sunt amplasate în zona Moldovei, însă există şi câteva excepţii, printre care se numără şi Ottorose Rom.
Absolventă a facultăţii de arte decorative şi design din Bucureşti, Gabriela Gherghina spune că biroul de design Ottorose Rom de la Păuleşti s-a axat pe realizarea unor produse mai speciale, „de aceea primim pentru fiecare model comenzi de 20.000 până la 150.000 de bucăţi”. România este prin tradiţie o piaţă de lohn, în care marii retaileri internaţionali – fie companii mass-market (H&M, Zara sau C&A), fie de lux (Gucci, Dolce & Gabbana) – realizează hainele care apoi ajung în magazinele din toate colţurile lumii. Modelul de business în acest caz presupune că fabrica primeşte de la retailer modelul şi doar îl execută – croieşte după un tipar deja existent şi apoi coase. În cazul Ottorose însă, procesul se schimbă şi hainele practic iau naştere la Păuleşti.
-
Povestea ardeleanului care s-a îmbogăţit după ce a făcut 50.000 de modele de blugi: “Jeanşii sunt un must have care te diferenţiază în club”
CÂND PUR ŞI SIMPLU TE SIMŢI ALTFEL DECÂT CEL CARE STĂ LÂNGĂ TINE ÎNTR-UN CLUB ŞI POARTĂ ACELAŞI MODEL DE BLUGI, simţi nevoia să exprimi asta prin felul în care arăţi, în felul în care te îmbraci, în tot ceea ce spui despre tine. Iar dacă nu ai prea multe opţiuni, îţi creezi singur diferenţierea„, spune designerul vestimentar Ştefan Muscă, adăugând că primele modele de haine le-a creat pentru el şi prietena lui pentru a se diferenţia de ceilalţi atunci când merge în club.
La puţin timp după ce începuse să îşi creeze propriile haine, cei cu care interacţiona îl întrebau de unde pot să îşi cumpere şi ei modelele pe care le purta, povesteşte el. Aşa a ajuns să pună bazele unui atelier de producţie haine în Bucureşti.
„Ziua mea de muncă începe la opt dimineaţa şi se termină pe la şapte – opt seara, însă prin 2007 stăteam şi până la unsprezece noaptea, dat fiind numărul mare de comenzi„, spune el. Muscă îşi aduce aminte că în anii de creştere economică lansa o colecţie, iar a doua zi toate articolele vestimentare prezentate se vindeau. Produce 17-18 modele de blugi pe zi, într-un an ajungând la peste 5.000 de pantaloni, din care o parte sunt vânduţi şi în afara României, în alte ţări europene.
„Produc tot ce înseamnă outfitul unui om, mai puţin pălării şi încălţăminte. Am încercat să produc şi încălţăminte, dar m-am convins că nu este rentabil pentru piaţa locală.„ El spune că toate produsele pe care le produce sunt personalizate, în funcţie de fizicul clientului, locul în care le poartă, momentul. Aduce materialele pentru produsele vestimentare pe care le produce din Asia, China fiind una din pieţele principale, anterior lucrând şi cu Turcia, unde au crescut însă preţurile.
„În 15 ani de activitate am creat peste 50.000 modele, deoarece cu majoritatea clienţilor se lucrează în funcţie de personalitatea acestuia. În afară de modelul în sine, materialul contează foarte mult. Deşi jeans-ul este asociat în mod tradiţional cu ideea de piesă vestimentară care rezistă, poate să nu fie deloc aşa în cazul în care designul ia din felia calităţii materialului. Pentru mine materialul de bază va rămâne întotdeauna denimul.”