BusinessMagazin

Tag: Elvetia

  • Apple Watch nu poate fi lansat în Elveţia în 2015 din cauza unei probleme de drepturi intelectuale

    Gigantul american în domeniul tehnologiei se loveşte pe piaţa elveţiană de o marcă înregistrată în 1985, a cărei protecţie legală expiră în luna decembrie şi care în prezent aparţine lui William Longe, proprietarul mărcii de ceasuri Leonard, conform datelor Institutului Federal Elveţian pentru Proprietate Intelectuală, a relatat site-ul companiei de radio şi televiziune RTS.

    Reprezentanţii Apple nu au fost disponibili pentru comentarii, ca şi cei ai Institutului Federal Elveţian pentru Proprietate Intelectuală.

    Apple Watch, primul dispozitiv complet nou lansat de Apple în timpul mandatului de director general al lui Tim Cook, va putea fi comandat din 10 aprilie, iar din 24 aprilie va fi disponibil în magazinele din nouă ţări.

    Cel mai mare producător de ceasuri din Elveţia, Swatch, a lansat în martie un smartwatch propriu, ca răspuns la ceasul Apple. Dispozitivul prezentat de Swatch va avea în componenţă cipuri care vor permite utilizatorilor să facă plăţi electronice doar prin simpla mişcare a mâinii.

    Potrivit estimărilor firmei de consultanţă Piper Jaffray, Apple ar putea vinde 1 milion de ceasuri Apple Watch în primul weekend de la lansarea comercială, din 10 aprilie.

    Apple Watch, care a fost prezentat oficial luna trecută la preţuri de pornire cuprinse între 349 dolari pentru versiunea de bază şi 10.000 dolari pentru versiunea de vârf, este primul dispozitiv nou lansat de companie din 2011.

    Noul produs şi iPhone-urile cu ecrane mai mari au contribuit la optimismul investitorilor legat de dezvoltarea Apple, iar acţiunile companiei au urcat la niveluri record în ultimele luni.

    Potrivit estimărilor analiştilor intervievaţi de Bloomberg, vânzările de aparate Apple Watch ar putea ajunge în actualul an fiscal la aproape 14 milioane de unităţi.

    Piaţa globală a smartwatch-urilor ar putea creşte la 28,1 milioane de unităţi în 2015, de la 4,6 milioane unităţi anul trecut, Apple urmând să captureze 55% din piaţă, anticipează Strategy Analytics.

  • SUA şi Iranul lucrează la un proiect de acord pentru reducerea cu 40% a numărului centrifugelor

    În schimb, iranienii ar obţine o relaxare rapidă a unor sancţiuni economice dure care le paralizează economia şi o anulare parţială a embargoului ONU asupra armamentului convenţional.

    Un acord asupra programului iranian de îmbogăţire a uraniului ar reprezenta un pas major către acordul final cu privire la limitarea activităţilor nucleare ale Republicii islamice.

    Părţile depun eforturi intense să ajungă, până la 31 martie, la un acord asupra cadrului acordului final – al cărui termen limită este sfârşitul lui iunie -, în pofida unor presiuni pe care Congresul le exercită asupra administraţiei lui Barack Obama cu scopul de a împiedica orice acord, ceea ce riscă să permită Iranului să devină o putere nucleară.

    Potrivit oficialilor citaţi, proiectul de acord impune, pentru o perioadă de cel puţin zece ani, noi limitări ale numărului de centrifuge pe care Iranul le poate opera în vederea îmbogăţirii uraniului, un proces care poate conduce la producerea de uraniu îmbogăţit ce poate fi folosit în scopuri militare. Părţile vizează un plafon de 6.000 de centrifuge, au declarat ei pentru AP, inferior faţă de un plafon de 6.500 de centrifuge despre care s-a vorbit în ultimele săptămâni.

    Plafonul este sub cele 10.000 de centrifuge pe care Teheranul le operează în prezent, dar depăşeşte cu mult cele 500 până la 1.500 de centrifuge pe care Washingtonul voia să le impună iniţial ca plafon. Oficiali americani propuneau în urmă cu un an un plafon de 4.000 de centrifuge.

    Însă oficialii americani insistă asupra faptului că o concentrare a negocierilor asupra numărului centrifugelor pierde din vedere esenţialul. Prin restricţionarea nivelului de îmbogăţire a uraniului şi tipurilor de centrifuge pe care Teheranul le poate folosi, Washingtonul apreciază că poate prelungi perioada de care iranienii au nevoie pentru a produce arma nucleară cu cel puţin un an.

    În prezent, Iranul are nevoie de doar două sau trei luni ca să fabrice suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica o bombă.

    Preşedintele Barack Obama s-a adresat în mod direct poporului iranian, într-un mesaj cu ocazia Nowruz, Anul Nou persan.

    “Negociatorii noştri au făcut progrese, dar există în continuare divergenţe”, afirmă el joi, într-un mesaj video postat online.

    “Dacă liderii iranieni pot să ajungă la un acord rezonabil, acest lucru poate conduce la o cale mai bună – o cale a unor oportunităţi mai mari pentru poporul iranian”, promite preşedintele american.

    Însă Congresul continuă să exercite presiuni intense asupra administraţiei în dosarul nuclear iranian. Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat a anunţat că va continua demersurile în vederea adoptării unor prevederi care să le ofere congresmenilor posibilitatea de a-şi spune cuvântul cu privire la orice acord în domeniul nuclear.

    De asemenea, aproximativ 360 de republicani şi democraţi din cadrul Camerei Reprezentanţilor – mai mult decât suficienţi pentru a anula orice vot de veto al preşedintelui – i-au trimis o scrisoare lui Obama în care afirmă că, în cazul în care se va ajunge la un acord cu Iranul, Congresul este cel care va decide anularea sancţiunilor pe care le-a impus.

    “Este necesar ca membrii Congresului să fie convinşi că prevederile (acordului) exclud orice cale către (obţinerea unei) bombe (atomice) şi abia atunci Congresul va putea să analizeze anularea sancţiunilor”, afirmă congresmenii în această scrisoare.

    Republicanul Eliot Engel din New York şi liderul democrat din cadrul Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Reprezentanţilor le-au spus joi, într-o audiere, unor oficiali din cadrul administraţiei că Legislativul nu poate să fie marginalizat şi că “orice încercare de ocolire a Congresului va întâmpina rezistenţă din ambele tabere”.

    Răgazul de un an a devenit un termen pe care administraţia Obama este reticentă să-l extindă în cadrul unor negocieri extrem de tehnice, iar acest prag ar fi menţinut timp de zece ani, potrivit proiectului de acord. După această perioadă, restricţiile urmează să fie anulate gradual. Astfel, acordul ar urma să se desfăşoare, în total, pe o perioadă de 15, eventual 20 de ani.

    Potrivit acordului, sancţiunile economice americane extrem de dure urmează să fie eliminate treptat. Obama are autoritatea să elimine anumite sancţiuni imediat, iar altele urmează să fie suspendate pe măsură ce Iranul confirmă că respectă acordul, în timp. Anumite sancţiuni urmează să fie menţinute până în ultimii ani ai perioadei prevăzute în acord, iar alt set necesită modificarea unor legi de către scepticul Congres american.

    Calendare, plafoane ale numărului de centrifuge şi foi de parcurs cu privire la anularea sancţiunilor au mai fost discutate, în trecut, însă informaţiile divulgate de către oficiali sunt noi. Ei au solicitat protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizaţi să vorbească în mod public despre negocieri.

    Iranul insistă asupra faptului că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice – medicale şi de cercetare -, însă numeroase guverne cred că Teheranul are scopuri militare.

    Este neclar cât de complet este proiectul de acord, notează AP. De asemenea, instalaţia subterană iraniană de îmbogăţire a uraniului rămâne o problemă, au declarat aceşti oficiali. Washingtonul cere ca destinaţia uzinei să fie schimbată, în timp ce Teheranul insistă ca aceasta să poată să opereze sute de centrifuge. Iranul susţine că vrea să utilizeze aceste centrifuge în scopuri de cerecetare ştiinţifică, însă americanii se tem că acestea pot fi uşor modificate în vederea îmbogăţirii uraniului.

    Un reactor destinat producerii de apă grea urmează să fie reproiectat să producă o cantitate de plutoniu mai redusă decât cea avută în vedere iniţial, diminuând astfel temeri că ar putea reprezenta o alternativă în obţinerea bombei nucleare.

    Orice eventual acord-cadru obţinut la sfârşitul lui martie este puţin probabil să restricţioneze programul de rachete iranian, despre care Statele Unite cred că ar viza, în ultimă instanţă, furnizarea vectorilor unor focoase nucleare. Potrivit unor diplomaţi, negocierile în acest sens se apropie de un termen-limită, iar iranienii continuă să insiste că limitarea acestui program nu intră în discuţie.

    Secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif s-au întâlnit joi, în a patra zi consecutivă de negocieri.

    “Depunem eforturi în privinţa unor probleme dificile”, a declarat Kerry după o reuniune joi dimineaţa. “Dar am făcut progrese”, a adăugat el.

    Negocierile au loc între Iran şi cele şase mari puteri, însă Kerry şi Zarif au depus eforturi importante în ultimele luni, notează AP.

    În cazul ajungerii la un acord, diverse niveluri ale sancţiunilor impuse de ONU Iranullui urmează să fie relaxate, potrivit unor oficiali. Între acestea s-ar afla şi părţi din embargoul impus de ONU în domeniul armamentului, pe care Rusia şi China le doresc relaxate în câteva săptămâni după obţinerea unui acord final. Însă anumite restricţii, ca de exemplu în privinţa transferului tehnologiei rachetelor, urmează să rămână în vigoare.

    După expirarea perioadei prevăzute în acord, Iranul poate, teoretic, să reia îmbogăţirea uraniului la orice nivel şi volum doreşte.

    Iranienii ar putea deja să producă echivalentul unei cantităţi de uraniu îmbogăţit necesare fabricării unei arme cu centrifugele pe care le deţin în prezent.

  • SUA şi Iranul lucrează la un proiect de acord pentru reducerea cu 40% a numărului centrifugelor

    În schimb, iranienii ar obţine o relaxare rapidă a unor sancţiuni economice dure care le paralizează economia şi o anulare parţială a embargoului ONU asupra armamentului convenţional.

    Un acord asupra programului iranian de îmbogăţire a uraniului ar reprezenta un pas major către acordul final cu privire la limitarea activităţilor nucleare ale Republicii islamice.

    Părţile depun eforturi intense să ajungă, până la 31 martie, la un acord asupra cadrului acordului final – al cărui termen limită este sfârşitul lui iunie -, în pofida unor presiuni pe care Congresul le exercită asupra administraţiei lui Barack Obama cu scopul de a împiedica orice acord, ceea ce riscă să permită Iranului să devină o putere nucleară.

    Potrivit oficialilor citaţi, proiectul de acord impune, pentru o perioadă de cel puţin zece ani, noi limitări ale numărului de centrifuge pe care Iranul le poate opera în vederea îmbogăţirii uraniului, un proces care poate conduce la producerea de uraniu îmbogăţit ce poate fi folosit în scopuri militare. Părţile vizează un plafon de 6.000 de centrifuge, au declarat ei pentru AP, inferior faţă de un plafon de 6.500 de centrifuge despre care s-a vorbit în ultimele săptămâni.

    Plafonul este sub cele 10.000 de centrifuge pe care Teheranul le operează în prezent, dar depăşeşte cu mult cele 500 până la 1.500 de centrifuge pe care Washingtonul voia să le impună iniţial ca plafon. Oficiali americani propuneau în urmă cu un an un plafon de 4.000 de centrifuge.

    Însă oficialii americani insistă asupra faptului că o concentrare a negocierilor asupra numărului centrifugelor pierde din vedere esenţialul. Prin restricţionarea nivelului de îmbogăţire a uraniului şi tipurilor de centrifuge pe care Teheranul le poate folosi, Washingtonul apreciază că poate prelungi perioada de care iranienii au nevoie pentru a produce arma nucleară cu cel puţin un an.

    În prezent, Iranul are nevoie de doar două sau trei luni ca să fabrice suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica o bombă.

    Preşedintele Barack Obama s-a adresat în mod direct poporului iranian, într-un mesaj cu ocazia Nowruz, Anul Nou persan.

    “Negociatorii noştri au făcut progrese, dar există în continuare divergenţe”, afirmă el joi, într-un mesaj video postat online.

    “Dacă liderii iranieni pot să ajungă la un acord rezonabil, acest lucru poate conduce la o cale mai bună – o cale a unor oportunităţi mai mari pentru poporul iranian”, promite preşedintele american.

    Însă Congresul continuă să exercite presiuni intense asupra administraţiei în dosarul nuclear iranian. Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat a anunţat că va continua demersurile în vederea adoptării unor prevederi care să le ofere congresmenilor posibilitatea de a-şi spune cuvântul cu privire la orice acord în domeniul nuclear.

    De asemenea, aproximativ 360 de republicani şi democraţi din cadrul Camerei Reprezentanţilor – mai mult decât suficienţi pentru a anula orice vot de veto al preşedintelui – i-au trimis o scrisoare lui Obama în care afirmă că, în cazul în care se va ajunge la un acord cu Iranul, Congresul este cel care va decide anularea sancţiunilor pe care le-a impus.

    “Este necesar ca membrii Congresului să fie convinşi că prevederile (acordului) exclud orice cale către (obţinerea unei) bombe (atomice) şi abia atunci Congresul va putea să analizeze anularea sancţiunilor”, afirmă congresmenii în această scrisoare.

    Republicanul Eliot Engel din New York şi liderul democrat din cadrul Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Reprezentanţilor le-au spus joi, într-o audiere, unor oficiali din cadrul administraţiei că Legislativul nu poate să fie marginalizat şi că “orice încercare de ocolire a Congresului va întâmpina rezistenţă din ambele tabere”.

    Răgazul de un an a devenit un termen pe care administraţia Obama este reticentă să-l extindă în cadrul unor negocieri extrem de tehnice, iar acest prag ar fi menţinut timp de zece ani, potrivit proiectului de acord. După această perioadă, restricţiile urmează să fie anulate gradual. Astfel, acordul ar urma să se desfăşoare, în total, pe o perioadă de 15, eventual 20 de ani.

    Potrivit acordului, sancţiunile economice americane extrem de dure urmează să fie eliminate treptat. Obama are autoritatea să elimine anumite sancţiuni imediat, iar altele urmează să fie suspendate pe măsură ce Iranul confirmă că respectă acordul, în timp. Anumite sancţiuni urmează să fie menţinute până în ultimii ani ai perioadei prevăzute în acord, iar alt set necesită modificarea unor legi de către scepticul Congres american.

    Calendare, plafoane ale numărului de centrifuge şi foi de parcurs cu privire la anularea sancţiunilor au mai fost discutate, în trecut, însă informaţiile divulgate de către oficiali sunt noi. Ei au solicitat protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizaţi să vorbească în mod public despre negocieri.

    Iranul insistă asupra faptului că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice – medicale şi de cercetare -, însă numeroase guverne cred că Teheranul are scopuri militare.

    Este neclar cât de complet este proiectul de acord, notează AP. De asemenea, instalaţia subterană iraniană de îmbogăţire a uraniului rămâne o problemă, au declarat aceşti oficiali. Washingtonul cere ca destinaţia uzinei să fie schimbată, în timp ce Teheranul insistă ca aceasta să poată să opereze sute de centrifuge. Iranul susţine că vrea să utilizeze aceste centrifuge în scopuri de cerecetare ştiinţifică, însă americanii se tem că acestea pot fi uşor modificate în vederea îmbogăţirii uraniului.

    Un reactor destinat producerii de apă grea urmează să fie reproiectat să producă o cantitate de plutoniu mai redusă decât cea avută în vedere iniţial, diminuând astfel temeri că ar putea reprezenta o alternativă în obţinerea bombei nucleare.

    Orice eventual acord-cadru obţinut la sfârşitul lui martie este puţin probabil să restricţioneze programul de rachete iranian, despre care Statele Unite cred că ar viza, în ultimă instanţă, furnizarea vectorilor unor focoase nucleare. Potrivit unor diplomaţi, negocierile în acest sens se apropie de un termen-limită, iar iranienii continuă să insiste că limitarea acestui program nu intră în discuţie.

    Secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif s-au întâlnit joi, în a patra zi consecutivă de negocieri.

    “Depunem eforturi în privinţa unor probleme dificile”, a declarat Kerry după o reuniune joi dimineaţa. “Dar am făcut progrese”, a adăugat el.

    Negocierile au loc între Iran şi cele şase mari puteri, însă Kerry şi Zarif au depus eforturi importante în ultimele luni, notează AP.

    În cazul ajungerii la un acord, diverse niveluri ale sancţiunilor impuse de ONU Iranullui urmează să fie relaxate, potrivit unor oficiali. Între acestea s-ar afla şi părţi din embargoul impus de ONU în domeniul armamentului, pe care Rusia şi China le doresc relaxate în câteva săptămâni după obţinerea unui acord final. Însă anumite restricţii, ca de exemplu în privinţa transferului tehnologiei rachetelor, urmează să rămână în vigoare.

    După expirarea perioadei prevăzute în acord, Iranul poate, teoretic, să reia îmbogăţirea uraniului la orice nivel şi volum doreşte.

    Iranienii ar putea deja să producă echivalentul unei cantităţi de uraniu îmbogăţit necesare fabricării unei arme cu centrifugele pe care le deţin în prezent.

  • Povestea lui Nicolas George Hayek, fondatorul imperiului Swatch

    Este totodată cel care a avut ideea modelului de maşină Smart, inspirându-se din conceptul ceasurilor de mână Swatch. Hayek s-a născut într-o familie de libanezi, în Beirut. Părinţii lui s-au stabilit în Elveţia când era copil. A studiat matematica, chimia şi fizica la Universitatea Lyon din Franţa şi şi-a început cariera ca actuar în cadrul Swiss Re.

    În 1950, a cunoscut-o pe Marianne Mezger, fiica industriaşului elveţian Eduard Mezger, cu care s-a căsătorit un an mai târziu. A preluat pentru o scurtă perioadă de timp managementul firmei de inginerie a socrului său, dar a renunţat la această funcţie în căutarea unei oportunităţi care să îi ofere posibilitatea ”să înveţe ceva nou în fiecare zi„. Folosind un împrumut bancar şi banii obţinuţi după ce şi-a amanetat o parte din mobilă, şi-a creat propria firmă de consultanţă în 1963, ajungând în cele din urmă să aibă printre clienţi companii precum Nestlé şi Siemens.

    Între timp, ceasurile ieftine japoneze câştigau rapid teren în defavoarea orologierilor elveţieni. În 1982, băncile elveţiene au luat decizia numirii unei echipe de consultanţi din Zürich care să organizeze falimentul brandurilor orologiere care supravieţuiseră până atunci. Însă consultantul Nicolas Hayek şi-a asumat un risc şi a realizat fuziunea dintre două firme importante, ASUAG şi SSIH, producătoarele Omega, Longines şi Tissot, şi a format SMH – Société Suisse de Microélectronique et d’Horlogerie.

    A cumpărat 51% din acţiunile acesteia şi a restructurat în mod radical modelul de business: acesta urma să fie axat nu pe producţie, precum manufacturierii asiatici care copiau trecutul elveţian, ci pe proiectarea unui viitor diferit. În 1984, SMH a început producţia în masă a unui ceas de mână cu baterii, din plastic. Mecanismul simplificat avea 51 de componente, aproximativ jumătate din numărul obişnuit al pieselor elveţiene, şi era la fel de ieftin ca orice produs similar adus din Asia, dar cu un design mult mai atent gândit.

    Hayek a creat astfel ceea ce el 
numea ”produs emoţional„, un predecesor al gadgeturilor moderne precum iPhone-ul şi mai recent iWatch-ul. Şi-a numit produsul emoţional Swatch, iniţiala ”S„ pornind atât de la Elveţia (Switzerland), cât şi de la faptul că era atât de ieftin încât entuziaştii îşi permiteau să cumpere mai multe astfel de ceasuri (Second). Compania elveţiană a ajuns în prezent cel mai mare producător de ceasuri, cu venituri anuale de aproximativ 5 miliarde de franci elveţieni. În contextul unei culturi de business conservatoare, ”Domnul Swatch„ apărea drept un personaj excentric, care purta uneori opt dintre produsele sale simultan, câte patru pe fiecare mână, alternând ceasurile Swatch cu mărcile premium din portofoliul SMH.

    Compania SMH a fost redenumită ”grupul Swatch„ în 1990, ca recunoaştere a faptului că Swatch a catalizat renaşterea a 19 alte mărci din Société. Cea de-a doua idee genială a lui Hayek a fost maşina Smart, creată cu intenţia de a fi Swatch-ul transporturilor – o maşină de oraş ieftină şi care, după cum obişnuia Hayek să spună, ”să aibă suficient loc pentru doi adulţi şi un bax de bere„. Mercedes l-a ajutat să producă maşina şi să o lanseze pe piaţă în 1998, dar Hayek nu s-a înţeles cu compania asupra mărimii maşinii, iar primele Smart-uri nu s-au vândut foarte bine. Mercedes a cumpărat partea lui Hayek, a schimbat designul Smart şi a făcut un produs mai scump.

    În 2003, fiul lui Hayek, Nick, a devenit CEO-ul Swatch, iar fiica sa, Nayla, se află în consiliul director al companiei. Hayek a rămas preşedintele companiei până la moartea sa, în 2010, când avea o avere estimată la 3,9 miliarde de dolari.

  • CE: Elveţia va trimite anual statelor membre date despre conturile deţinute de rezidenţii UE. Astfel, nu vor mai putea fi ascunse veniturile nedeclarate

    Fiecare stat membru va primi anual numele, adresele, numerele de identificare şi datele de naştere ale rezidenţilor săi care deţin conturi în Elveţia. De asemenea, autorităţile elveţiene vor prezenta fiecărui stat UE informaţii financiare extinse despre conturile respectivelor persoane, se arată într-un comunicat al CE.

    Astfel, rezidenţii UE nu vor mai putea să-şi ascundă veniturile nedeclarate în conturi bancare în Elveţia, pentru a putea evita plata taxelor.

    “Facem un pas decisiv spre transparenţa fiscală totală între Elveţia şi Uniunea Europeană. Sunt încrezător în faptul că şi celelalte state vecine ale UE vor urma acelaşi proces. Această transparenţă este vitală pentru a ne asigura că fiecare ţară poate colecta veniturile cuvenite din taxe”, a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi.

    Acordul dintre Elveţia şi Comisia Europeană urmează să fie semnat după aprobarea sa de către Consiliul UE şi guvernul elveţian. CE estimează că cele două instituţii vor aviza favorabil înţelegerea până în vară.

  • Co-inventatorul Swatch: Ceasurile elveţiene intră în era glaciară, după lansarea Apple Watch

    Vânzările de smartwatch-uri ale Apple ar putea atinge 20-30 de milioane de unităţi pe an, în primii câţiva ani, a spus Mock într-un interviu.

    Elveţia a exportat 28,6 milioane de ceasuri în 2014.

    Apple Watch va intra pe piaţă în aprilie la preţuri de 349 de dolari pentru modelul Sport, 549 de dolari pentru versiunea de mijloc şi 10.000 de dolari în cazul versiunii high-end, a anunţat luni compania, într-un eveniment organizat la San Francisco.

    “Apple va reuşi rapid. Va pune multă presiune pe industria tradiţională de ceasuri şi locurile de muncă din Elveţia”, a spus Mock.

    Apple atacă industria elveţiană a ceasurilor de 38 de miliarde de dolari, după ce a schimbat configuraţia pieţelor prin atragerea consumatorilor de la CD-uri la iTunes şi a erodat dominaţia Nokia prin redefinirea telefoanelor mobile.

    În timp ce unele branduri elveţiene precum Tissot, TAG Heuer şi Montblanc testează piaţa smartwatch-urilor, industria în ansamblul ei a subestimat pericolul, consideră Mock.

    “Orice produs cu un preţ cuprins între 500 şi 1.000 de franci este într-un real pericol. Mă aştept ca era glaciară să vină peste noi”, a avertizat Mock.

    Peste jumătate din veniturile generate de vânzările mondiale de ceasuri sunt obţinute de Elveţia, chiar dacă produce doar o mică parte din ceasurile comercializate la nivel global, a declarat Rene Weber, analist la Bank Vontobel

    Apple urmăreşte probabil să ajungă într-o poziţie similară, potrivit lui Mock, care lucrează la compania de consultanţă Creaholic, pe care a fondat-o în 1986.

    Sintagna “Swiss Made” a devenit sinonimă cu calitatea, dar industria de ceasuri a Elveţiei nu este imună la pericole. Un exemplu este faptul că 60.000 de locuri de muncă au dispărut în anii ’70 şi ’80, când producătorii elveţieni au subestimat cererea pentru ceasurile cu bateriii cu cuarz, livrate de producători japonezi precum Seiko.

    Succesul ceasurilor de plastic Swatch a ajutat la revigoarea industriei elveţiene.

    “Ca şi în industria auto, ceasurile de lux sunt cumpărate pentru a reflecta bunăstarea. Revoluţia digitală nu a redus cererea pentru ceasurile mecanice de lux”, a spus însă Deborah Aitken, analist la Bloomberg Intelligence.

    În cel mai rău caz, introducerea Apple Watch va reduce veniturile anuale ale Swatch Group, cel mai mare producător de ceasuri din Elveţia, cu 6%, potrivit analiştilor.

    Cele 18 branduri ale companiei Swatch au preţuri care ajung la peste 100.000 de dolari în cazul mărcilor Breguet şi Blancpain.

    Producători de top precum Rolex şi Patek Philippe nu au anunţat planuri de producere de smartwatch-uri, dar trei companii listate la bursă care fabrică ceasuri elveţiene pregătesc astfel de dispozitive.

    Swatch Group, care fabrică şi mărcile Omega şi Tissot, a anunţat că va prezenta un smartwatch în acest an. Dispozitivul va comunica prin intermediul unei tehnologii cunoscute ca NFC şi va permite efectuarea de plăţi mobile, a declarat directorul general al Swatch, Nick Hayek.

    TAG Heuer, marcă elveţiană deţinută de grupul francez LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, urmează să lanseze înainte de sfârşitul acestui an un smartwatch cu funcţii GPS şi de monitorizare a sănătăţii. Cu toate acestea, produsul nu va fi fabricat în Elveţia, întrucât compania are nevoie de parteneri străini pentru producerea tehnologiei, a explicat şeful diviziei de ceasuri a LVMH.

    Montblanc, companie deţinută de Financiere Richemont, a anunţat că va începe în iunie să comercializeze ceasuri numite e-Strap. Dispozitivul va monitoriza activităţile purtătorului şi poate ajuta la găsirea telefonului mobil al utilizatorului, prin intermediul tehnologiei Bluetooth.

    Apple a prezentat luni Apple Watch, primul produs nou al companiei din ultimii cinci ani, un dispozitiv destinat să facă informaţiile disponibile la încheietura mâinii şi care deschide larg calea dezvoltării pieţei tehnologiei produselor purtabile.

    Ceasul are o faţă care poate fi personalizată şi o baterie cu o durată de funcţionare de 18 ore, în condiţii normale de utilizare, a declarat directorul general al Apple, Tim Cook, la evenimentul de prezentare organizat la San Francisco. Ceasul va putea fi precomandat din 10 aprilie şi va ajunge la cumpărătorii din 9 ţări pe 24 aprilie.

  • Cel mai mare duşman al SUA, Edward Snowden, şi-a exprimat dorinţa de a se stabili în Elveţia

    “Mi-ar plăcea să mă întorc în Elveţia. Unele dintre cele mai frumoase amintiri le am din Geneva”, a spus Snowden în cadrul unei teleconferinţe Moscova-Geneva, după vizionarea “CitizenFour”, un documentar premiat cu OSCAR care prezintă portretul fostului analist al NSA şi CIA.

    Spionul american a apreciat că Elveţia, datorită neutralităţii sale, ar fi o ţară potrivită pentru un refugiat politic.

    El a precizat că a apelat la 21 de ţări, majoritatea din Europa Centrală şi de Vest, pentru a cere azil politic, după ce Statele Unite i-au anulat paşaportul.

    “Din păcate, nicio ţară nu a spus da”, a afirmat Snodwen, considerând că a fost refuzat în urma unor “intervenţii politice” ale preşedintelui american Barack Obama.

    Edward Snowden a lucrat pentru misiunea americană la Geneva în perioada martie 2007-februarie 2009.

    Snowden, un fost analist de sistem la Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA), a dezvăluit aproximativ 1,7 milioane de documente secrete care arată că Statele Unite culeg date şi spionează lideri din întreaga lume.

    Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în dificultate administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţări aliate.

    Ele au generat, de asemenea, o dezbatere aprinsă în Statele Unite pe tema meritelor, limitelor şi moralităţii unor astfel de programe.

    În urma acestor dezvăluiri, Edward Snowden a fost inculpat în ţara sa pentru spionaj şi furt de documente care aparţin statului, infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.

    El a obţinut pe 1 august 2013 azil politic temporar în Rusia.

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Contrastul dintre curăţenia elveţiană şi banii murdari: 
cum a ascuns HSBC peste 100 de miliarde de dolari aparţinând unor traficanţi, vedetelor şi politicienilor corupţi

    Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), banca elveţiană a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor.

    HSBC este a doua bancă la nivel mondial, cu active în valoare de 2.760 miliarde de dolari.

    Documentele folosite în raport, obţinute de o reţea de presă care include publicaţiile The Guardian, din Mare Britanie, cotidianul francez Le Monde, BBC Panorama şi ICIJ, cu sediul în Washington, dezvăluie că  HSBC a permis clienţilor, în mod curent, să retragă ”cărămizi„ de bani, deseori în monede puţin folosite în Elveţia. Banca a promovat scheme care să permită clienţilor bogaţi să evite plata taxelor în Europa, a colaborat cu unii clienţi pentru a ascunde conturile nedeclarate de autorităţile fiscale din ţările de origine şi a înfiinţat conturi pentru infractori internaţionali, oameni de afaceri corupţi şi alţi indivizi cu activităţi de mare risc.

    Aceste documente, care se referă la perioada 2005-2007, formează obiectul celei mai mari scurgeri de informaţii din istorie, scoţând la iveală circa 30.000 de conturi, în valoare de aproape 120 de miliarde de dolari. Dintre titularii acestor conturi, circa 2.900 de clienţi aveau legături cu Statele Unite, ceea ce furnizează dovezi autorităţii fiscale americane (IRS) privind identitatea celor care ascund active în Geneva.

    Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat din Geneva al băncii în domeniul IT, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008. Statul elveţian l-a pus sub acuzare pe Falciani pentru spionaj industrial şi încălcarea legislaţiei privind secretul bancar.

    Datele sustrase de Falciani au ajuns la autorităţile franceze, care le-au pus la dispoziţia IRS în 2010. În acel an, pe fondul atenţiei tot mai mari din partea autorităţilor americane, divizia elveţiană a HSBC a renunţat să mai facă afaceri cu rezidenţi din SUA.

    Deşi încă din 2010 autorităţile fiscale din întreaga lume au avut acces confidenţial la documentele sustrase de Falciani, adevărata natură a comportamentului incorect al HSBC nu a fost cunoscut public.

    Lista deponenţilor care aveau conturi deschise la HSBC la finele anului 2007 include nume ale unor traficanţi de diamante aflaţi în urmărire internaţională, precum Mozes Victor Konig sau Kenneth Lee Akselrod, oligarhul rus Gennadi Timchenko, care are legături strânse cu preşedintele Vladimir Putin şi care a intrat în vizorul autorităţilor din SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, dar şi traficanţi de droguri, ambasadori şi politicieni sau persoane suspectate de terorism.

    Printre clienţii menţionaţi în raport se numără şi regele Mohammed VI al Marocului, mai mulţi membri ai familiei regale din Arabia Saudită, prinţul Salman bin Hamad Al Khalifa din Bahrein, precum şi cunoscuţi artişti şi sportivi.

    În replică la informaţiile publicate în raportul ICIJ, HSBC a transmis că instituţia bancară a suferit o ”transformare radicală în ultimii ani„, în principal în privinţa măsurilor pentru combaterea fraudelor fiscale, în urma căreia subsidiara din Elveţia şi-a redus portofoliul de clienţi cu aproape 70% începând din 2007. ”HSBC a lansat numeroase iniţiative pentru a se asigura că serviciile bancare nu sunt folosite pentru a eluda fiscul sau pentru spălare de bani„, se arată într-un comunicat al băncii elveţiene.

    Un exemplu elocvent este cel al magnatului britanic Richard Caring, proprietarul celebrului restaurant Ivy, care în 2005 a retras de la HSBC 5 milioane de franci elveţieni 
(2,25 milioane lire sterline) în numerar. Întrebat de The Guardian de ce a retras o astfel de sumă, el a refuzat să explice, avocatul său spunând că este o problemă privată, care nu încalcă legea cu nimic.

  • Banca centrală elveţiană este gata să intervină pe piaţa valutară, pentru a relaxa politica monetară

    “Renunţarea la plafonul minim înseamnă o înăsprire a politicii monetare. Acceptăm acest lucru, dar numai până la un anumit punct. Suntem categoric pregătiţi să intervenim pe piaţa valutară”, a declarat Danthine pentru cotidianul elveţian TagesAnzeiger.

    Vivcepreşedintele băncii centrale elveţiene a apreciat că va mai trece o perioadă până când pieţele valutare se vor echilibra şi a precizat că instituţia a analizat şi cursul de schimb franc/dolar, nu doar pe cel franc/euro.

    Danthine a declarat că banca ia în calcul “o analiză mai amănunţită” a politicii monetare din Singapore, care permite monedei naţionale să fluctueze faţă de monedele principalilor parteneri comerciali într-o bandă de tranzacţionare nefăcută publică. În schimb, Danthine a considerat că exemplul Danemarcei, unde cursul coroană daneză/euro este unul fix, nu este potrivit pentru Elveţia.

    De altfel, vicepreşedintele băncii elveţiene a oferit Suedia şi Norvegia drept modele de economii mici şi deschise, care gestionează bine un curs valutar flexibil.

    Danthine s-a referit şi la motivele pentru care banca centrală a Elveţiei a decis să elimine pragul franc/euro. E la precizat că riscurile acestei politici au început să fie mai importante decât beneficiile sale, iar riscurile pierderilor din rezerva valutară a băncii au devenit semnificative.

    Săptămâna trecută, Fritz Zurbruegg, membru în conducerea băncii centrale a Elveţiei, a afirmat că instituţia a renunţat la plafonul minim de 1,2 franci/euro deoarece costul menţinerii acestuia ar fi fost prea mare, ridicându-se la 100 de miliarde de franci (116 miliarde de dolari) numai în luna ianuarie.

    Banca centrală a Elveţiei a decis la jumătatea lunii ianuarie să elimine plafonul minim de 1,2 franci/euro, măsură adoptată în luna septembrie 2011. Imediat, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro, ceea ce a făcut ca fonduri speculative şi case de brokeraj din întreaga lume să înregistreze pierderi masive.