În 2006, Adobe a achiziţionat Interakt, o firmă dezvoltată de Alexandru Costin şi Bogdan Rîpa, pentru care ar fi plătit 20 de milioane de dolari. Alexandru Costin a rămas să lucreze pentru Adobe la Bucureşti următorii zece ani, iar acum a acceptat să se ducă la sediul central într-o poziţie de senior director pentru Digital Imaging Services & Products Strategy. „În principal, mă ocup de toate serviciile din spatele aplicaţiilor Lightroom şi Photoshop din Creative Cloud Photography Plan“, a menţionat el pentru ZF.
Pentru el, acest lucru este o realizare, întrucât preia o poziţie destul de înaltă în Adobe. Ce mi-a atras atenţia însă a fost atunci când mi-a spus: „Plec joi din ţară, alături de familie, avem bilete doar dus“. Şi a continuat: „E un mix între oportunităţile pe care le vom avea acolo, în principal familia şi copiii, dar şi eu. Este altceva să fii la sediul central. Există o limită în ceea ce poţi să atingi aici (România – n.r.)“.
În mod cert, Alexandru Costin nu avea grija zilei de mâine, ci dimpotrivă. Dar totuşi a decis să plece, pentru că poate România a atins o limită, iar o parte din creierele de aici, adică din cei care au realizat ceva, îşi dau seama că în condiţiile actuale mai mult nu se poate.
Pentru o parte din cei care au ales să rămână în România după 1990 sau după 2000, când s-au deschis graniţele mai larg, a urmat un deceniu extraordinar în care salturile economice, profesionale, de venit personal şi de valoare a afacerii în cazul în care aveau un business au fost exponenţiale. Cu un asemenea salt te întâlneşti poate o singură dată în viaţă – atunci când salariul poate să crească peste noapte de la 500 de euro la câteva mii sau valoarea companiei să urce de la câteva sute de mii de euro la câteva milioane.
Din păcate, România din jur, din afara propriei afaceri, din afara propriului job, nu a ţinut pasul cu ceea ce se întâmpla la nivel individual, la nivel micro. Paradoxal, pe măsură ce oamenii aveau mai mulţi bani, infrastructura educaţională, rutieră, cea de sănătate, infrastructura de mentalitate se deteriorau. În 2016, România a ajuns „crăpată“, iar acest lucru nu are cum să nu lase urmări. Dacă în primii 15 ani după 1990 trei milioane de români au decis să plece din ţară pentru a căuta locuri de muncă în afară, după criză încoace s-ar putea să asistăm la un fenomen extrem de interesant. Cei care s-au realizat, au familie şi copii se gândesc să plece din ţară, deşi nu se confruntă cu problema banilor şi nici a jobului. Pur şi simplu vor ceva mai bun pentru copiii lor şi consideră că România nu le poate oferi acest lucru.
Pentru ei, cei care au rămas în ţară după 1990, România le-a adus bani şi posibilitatea realizării unor lucruri pe care în afară nu le-ar fi putut face, indiferent unde ar fi lucrat şi ce ar fi realizat. Când erau singuri, „lumea era a lor“ şi România era a lor. Când au o familie şi mai ales când au copii, România a rămas în urmă şi, mai mult decât atât, pare să se degradeze mental, profesional şi ca infrastructură. Pentru cei care au contribuit la această creştere economică în anii 2000, România pare că şi-a epuizat potenţialul şi nu există ceva care să o ducă înainte, iar cei care şi-au tocit coatele, nervii pentru a realiza ceva încep să simtă că oportunităţile se epuizează pe zi ce trece. Poate greşesc, dar sunt câţiva români care au între 35 şi 45 de ani care se gândesc că le-ar fi mai bine copiilor lor în afară decât în România.
În mod cert, nu va fi un fenomen de masă, dar în spatele câtorva cazuri se află un mod de a privi România viitorului. Pur şi simplu nu îţi mai poţi imagina când vor fi gata autostrăzile, când spitalele vor fi curate, când la şcoală se va învăţa din nou (aşa cum au învăţat ei, părinţii, în perioada comunistă), când se va opri fenomenul de „manelizare“ a ţării etc. Pe lângă acest lucru, mulţi înţeleg că posibilităţile de a începe o nouă afacere şi de a o dezvolta sunt din ce în ce mai reduse, întrucât pieţele sunt aşezate, barierele de intrare sunt ridicate şi nu mai poţi să realizezi ceea ce ai făcut în anii ’90 şi 2000.
România pare să se îndrepte către un zid, care va fi foarte greu de trecut, din punctul de vedere al infrastructurii, al educaţiei, sănătăţii, mentalităţii şi afacerilor. Mai mult decât atât, lumea nu vede lideri care să ducă România la următorul nivel, în care mai mulţi oameni să aibă venituri mai mari sau să aibă încredere să construiască o afacere. Uitaţi-vă la investiţii şi la crearea de noi locuri de muncă! Bat pasul pe loc, ceea ce arată neîncredere în viitor şi în oportunităţile care sunt pe piaţă.
Biletul „dus“ spre America, pe care şi l-a luat Alexandru Costin înseamnă în spate mult mai mult decât o simplă decizie. După ’90, oamenii nu aveau bani, dar aveau visuri şi vedeau în România oportunităţi la tot pasul. Mulţi chiar au reuşit să profite de ele. În 2016, oamenii au bani (măcar o parte din ei), dar nu mai văd oportunităţi în faţă.
Preferi să mergi pe jos sau să conduci? Răspunsul ar putea sugera ceva despre nivelul tău de educaţie, potrivit unui nou studiu realizat de Smart Growth America, informează BBC
Studiul arată că zonele metropolitane din SUA care sunt mai prietenoase cu pietoni au PIB-ul mai mare, iar locuitorii au un nivel al educaţiei mai mare. În cercetare au fost incluse 30 dintre cele mai mari zone metropolitane din SUA şi le-a clasat în funcţie de cât de mult spaţiu pentru birouri, retail şi rezidenţial aveau şi dacă era propice pentru mersul pe jos.
“Poate pentru prima dată în ulitimii 60 de ani, zonele pietonale în cele 30 cele mai mari metropole câştigă teren în dauna spaţiilor destinate automobilelor. Mai mult, este o legătură între zonele pentru mersul pe jos şi nivelul de educaţie”, se arată în raportul Smart Growth America.
Christopher Leinberger, profesor la Universitatea George Washington School of Business spune că nu se ştie exact de ce se întâmplă acest lucru şi nu ştie dacă oraşele cu spaţii pietonale extinse atrag oamenii educaţi sau dacă oamenii educaţi se deplasează în anumite zone unde se dezvoltă mai multe spaţii pentru mersul pe jos.
Ceea ce se ştie sigur este faptul că oamenii cu un nivel de educaţie mai mare tind să meargă către oraşe cu zone pietonale.
Primele trei oraşe din top au fost New York, Washington şi Boston, care au mulţi tineri şi care sunt cel puţin licenţiaţi, 51% în cazul Washington şi 42% dintre cetăţeni în cazul Boston.
Studiul a găsit nu numai că nivelul de educaţie este mai mare în oraşele cu zone pietonale, ci şi PIB-ul. Bineînţeles, corelaţia dintre cei doi factori nu înseamnă neapărat şi cauzalitate, scrie BBC.
Preferi să mergi pe jos sau să conduci? Răspunsul ar putea sugera ceva despre nivelul tău de educaţie, potrivit unui nou studiu realizat de Smart Growth America, informează BBC
Studiul arată că zonele metropolitane din SUA care sunt mai prietenoase cu pietoni au PIB-ul mai mare, iar locuitorii au un nivel al educaţiei mai mare. În cercetare au fost incluse 30 dintre cele mai mari zone metropolitane din SUA şi le-a clasat în funcţie de cât de mult spaţiu pentru birouri, retail şi rezidenţial aveau şi dacă era propice pentru mersul pe jos.
“Poate pentru prima dată în ulitimii 60 de ani, zonele pietonale în cele 30 cele mai mari metropole câştigă teren în dauna spaţiilor destinate automobilelor. Mai mult, este o legătură între zonele pentru mersul pe jos şi nivelul de educaţie”, se arată în raportul Smart Growth America.
Christopher Leinberger, profesor la Universitatea George Washington School of Business spune că nu se ştie exact de ce se întâmplă acest lucru şi nu ştie dacă oraşele cu spaţii pietonale extinse atrag oamenii educaţi sau dacă oamenii educaţi se deplasează în anumite zone unde se dezvoltă mai multe spaţii pentru mersul pe jos.
Ceea ce se ştie sigur este faptul că oamenii cu un nivel de educaţie mai mare tind să meargă către oraşe cu zone pietonale.
Primele trei oraşe din top au fost New York, Washington şi Boston, care au mulţi tineri şi care sunt cel puţin licenţiaţi, 51% în cazul Washington şi 42% dintre cetăţeni în cazul Boston.
Studiul a găsit nu numai că nivelul de educaţie este mai mare în oraşele cu zone pietonale, ci şi PIB-ul. Bineînţeles, corelaţia dintre cei doi factori nu înseamnă neapărat şi cauzalitate, scrie BBC.
În timp ce candidaţii pentru cursa prezidenţială se pregătesc de alegerile ce se apropie în Statele Unite ale Americii, operatorii liniilor aeriene tradiţionale sunt concentrate pe segmentarea clienţilor în mai multe clase de zbor. Dacă până recent, acestea erau împărţite între clasa economy (şi premium economy în cazul unor operatori aerieni), business şi first class, de la începutul anului, operatorul aerian Delta Airlines a introdus şi ”ultima clasă” sau ”basic economy”, potrivit The Economist.
Liniile aeriene s-au bucurat de-a lungul timpului de proftabilitate ridicată prin investiţii în clasele business şi întâi, în acelaşi timp în care au scăzut calitatea experienţei de zbor a pasagerilor de la clasele economy. Analiştii The Economist spun că, de puţin timp, au descoperit că şi clasa economy poate fi divizată, iar apoi divizată din nou.
Mai întâi, operatorii aerieni din Statele Unite ale Americii au creat premium economy, care îi taxează suplimentar pe pasagerii ce îşi doresc spaţiu suficient pentru picioare, spre exemplu. The Economist descrie apariţia unei noi clase de zbor, aflată sub standardul economy. Se numeşte ”basic economy” (cunoscută unora drept ”last class”, ultima clasă). Eliminarea upgrade-urilor pentru anumiţi pasageri reduce costurile administrative, iar forţarea unor pasageri să stea pe locurile pe care nu le vrea nimeneni ar putea să reducă riscul ca acestea să rămână neocupate.
Specialiştii internaţionali suspectează însă un alt motiv pentru lansarea acestei opţiuni de zbor: Delta şi rivalii companiei transformă basic economy într-un mod suficient de neplăcut de călătorie încât să îi determine pe pasageri să plătească suplimentar pentru a face un upgrade înspre standard economy.
Noua clasă a fost discutată intens în publicaţiile americane. Time a numit-o ”mai rău decât orice altă opţiune low-cost a unui operator aerian”, Forbes a avertizat pasagerii că în curând ”vor plânce din cauza acestei situaţii”
Specialiştii The Economist spun despre ”ultima clasă” că este varianta de zbor prin care se renunţă la ultimele puţine aspecte ce ţin de confortoul pasagerilor de la clasa economy. Cel mai mare sacrificiu este legat de pierderea abilităţii de a rezerva un loc la momentul achiziţionării unui bilet de avion – astfel că dacă pasagerii călătoresc cu prietenii sau familia, nu vor avea parte de ”luxul” de a călători împreună cu aceştia, la fel ca în cazul unor companii low-cost. Clienţii basic economy renunţă de asemenea la dreptul lor de a-şi face upgrade la locuri şi de a-şi schimba sau anula rezervările la mai mult de 24 de ore după booking.
De ce operatorii aerieni cu tradiţie se mulează pe caracteristici ale operatorilor low-cost, care au cele mai mari rate de nesatisfacţie şi plângeri? Fiindcă acestor operatori aerieni le merge extrem de bine, potrivit The Economist. Pasagerii au arătat astfel că sunt dispuşi să suporte tot felul de neplăceri şi inconvenienţe de dragul unui preţ mai mic. Operatorii aerieni tradiţionali ai Statelor Unite ale Americii oferă astfel pasagerilor ceea ce îşi doresc, iar operatorii europeni par să urmeze şi ei aceste trenduri.
După 150 de ani, oficialii Jack Daniel’s au dezvăluit în cele din urmă că un sclav a fost cel care a descoperit reţeta whisky-ului cu renume mondial, care azi este una dintre cele mai populare băuturi din America, scrie Daily Mail.
Până în prezent, povestea spunea că cel care descoperise reţeta fusese Dan Call, un muncitor dintr-o distilărie. Acesta l-a învăţat, la rândul său, pe tânărul său ucenic, Jasper Newton ,,Jack” Daniel.
Această poveste se pare că nu este adevărată, iar brandul este în sfârşit gata să îmbrăţişeze istoria sa controversată după oficialii au dezvăluit că nu Dan Call a fost autorul reţetei de whiskey, ci Nearis Green, unul dintre sclavii lui Call.
Conform unei biografii din 1967, Call i-ar fi spus sclavului său să-l înveţe pe Daniel tot ce ştia despre whiskey. Daniel şi-a deschis propria distilerie un an mai târziu unde a angajat doi dintre fiii lui Green.
Phil Epps, directorul de brand la nivel mondial pentru Jack Daniel a deţinut distileria timp de 60 de ani. Acesta insistă asupra faptului că nu a fost o decizie bună ca Nearis Green să fie exclus din istoria băuturii. Totuşi la momentul respectiv, Jack Daniels încerca să se extindă spre sudul Statelor Unite, unde cu siguranţă nu ar fi apreciat originea băuturii.
Unii critici spun că Jack Daniels şi-a îmbrăţişat trecutul abia acum deoarece vor să „vândă” această acţiune tinerilor, în rândul cărora este la modă să susţină cauze sociale.
La începuturi, foarte mulţi sclavi lucrau în această industrie, iar abilităţile acestora de a face whiskey erau foarte apreciate. Istoricii consideră că anumite metode utilizate în creaţia whisky-urilor americane, nu se găsesc în tradiţiile germane sau britanice, ci şi-ar putea găsi provenienţa pe continentul african.
Din păcate, s-a scris foarte puţin despre contribuţia sclavilor la crearea whiskey-ului, astfel istoricii au foarte puţine indicii cu privire la modul în care bărbaţii şi femeile înrobite au creat whisky-ul american.
După 150 de ani, oficialii Jack Daniel’s au dezvăluit în cele din urmă că un sclav a fost cel care a descoperit reţeta whisky-ului cu renume mondial, care azi este una dintre cele mai populare băuturi din America, scrie Daily Mail.
Până în prezent, povestea spunea că cel care descoperise reţeta fusese Dan Call, un muncitor dintr-o distilărie. Acesta l-a învăţat, la rândul său, pe tânărul său ucenic, Jasper Newton ,,Jack” Daniel.
Această poveste se pare că nu este adevărată, iar brandul este în sfârşit gata să îmbrăţişeze istoria sa controversată după oficialii au dezvăluit că nu Dan Call a fost autorul reţetei de whiskey, ci Nearis Green, unul dintre sclavii lui Call.
Conform unei biografii din 1967, Call i-ar fi spus sclavului său să-l înveţe pe Daniel tot ce ştia despre whiskey. Daniel şi-a deschis propria distilerie un an mai târziu unde a angajat doi dintre fiii lui Green.
Phil Epps, directorul de brand la nivel mondial pentru Jack Daniel a deţinut distileria timp de 60 de ani. Acesta insistă asupra faptului că nu a fost o decizie bună ca Nearis Green să fie exclus din istoria băuturii. Totuşi la momentul respectiv, Jack Daniels încerca să se extindă spre sudul Statelor Unite, unde cu siguranţă nu ar fi apreciat originea băuturii.
Unii critici spun că Jack Daniels şi-a îmbrăţişat trecutul abia acum deoarece vor să „vândă” această acţiune tinerilor, în rândul cărora este la modă să susţină cauze sociale.
La începuturi, foarte mulţi sclavi lucrau în această industrie, iar abilităţile acestora de a face whiskey erau foarte apreciate. Istoricii consideră că anumite metode utilizate în creaţia whisky-urilor americane, nu se găsesc în tradiţiile germane sau britanice, ci şi-ar putea găsi provenienţa pe continentul african.
Din păcate, s-a scris foarte puţin despre contribuţia sclavilor la crearea whiskey-ului, astfel istoricii au foarte puţine indicii cu privire la modul în care bărbaţii şi femeile înrobite au creat whisky-ul american.
Pete Ohser, vicepreşedinte executiv MoneyGram International pentru Europa şi America, a anunţat lansarea în România a serviciului cash to account, o modalitate rapidă şi sigură de a transfera bani din străinătate în conturile bancare în lei, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Astfel, MoneyGram oferă acum clienţilor servicii cash to cash, cash to mobile şi cash to account.
„România este o piaţă importantă pentru MoneyGram. De aceea ne îndreptăm în continuare eforturile în direcţia facilitării accesului clienţilor noştri la serviciile de transferuri de bani”, a declarat Pete Ohser, Vicepreşedinte Executiv MoneyGram International pentru Europa şi America, în timpul vizitei sale în Bucureşti. „Transferul banilor din străinătate reprezintă o parte importantă din dezvoltarea economică a regiunii şi suntem încântaţi să oferim clienţilor noştri o gamă completă de servicii, pentru ca ei să aleagă cea mai convenabilă modalitate de a trimite bani rudelor şi prietenilor din România”, a adăugat acesta.
Aproximativ 4 milioane de români au emigrat definitiv în străinătate până în anul 2015, ceea ce face ca România să fie o piaţă europeană importantă, cu 3,2 miliarde de dolari transferaţi din străinătate, conform datelor furnizate de Banca Mondială. Principalele ţări din care s-au trimis bani au fost Italia (937 milioane de dolari), Spania (740 milioane de dolari) şi Germania (422 milioane de dolari).
Chuck Norris s-a născut în Oklahoma în 1940 şi a devenit faimos datorită abilităţilor sale în artele marţiale şi rolurilor din filmele de acţiune. În prezent acesta are o avere estimată la 70 milioane de dolari. Chuck Norris a servit în Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, şi a devenit expert în arte marţiale. După ce s-a retras din Forţele Aeriene, Norris a început să participe la mai multe turnee de arte marţiale, mai târziu şi-a fondat propria şcoală numită Chun Kuk Do.
În 1969 a ajuns la Hollywood într-un rol secundar în filmul The Wrecking Crew
A devenit celebru după ce a apărut în filmul Way of the Dragon, în care a jucat alături de Bruce Lee. Apoi a urmat o serie de filme care i-au adus faima. De asemenea, acesta a jucat pentru mai mulţi ani (1993-2001) în serialul Walker, Texas Ranger.
S-a căsătorit cu Dianne Holecheck în 1958, iar în 1963 s-a născut primul lor fiu, Mike. A urmat al doilea fiu, Eric, în 1965. Chuck Norris a mai avut un copil născut în afara căsătoriei, o fiică pe nume Dina. A divorţat de Dianne în 1988. 10 ani mai târziu s-a căsătorit cu Gena O”Kelley, care avea alţi doi copii din altă căsătorie. În 2001 a născut gemeni, un băiat şi o fată.
Chuck Norris are 9 nepoţi.
Chuck Norris trăieşte într-o vilă de lux, în valoare de 1 milion de dolari, în Northwest Hills, Dallas.
În 2005, Chuck Norris a devenit un fenomen pe internet, toţi internauţii s-au întrecut în glume, în care luau în derădere abilităţile extraordianare ale lui Chuck Norris.
Vezi in pagina urmatoare câteva dintre glumele devenite celebre:
Majoritatea oamenilor se panichează când văd că telefonul se va descărca curând. LG a denumit această condiţie “anxietatea bateriei descărcate” şi, conform datelor, aproape 9 din 10 persoane suferă de frica de a rămâne ”fără baterie la telefon”, scrie Daily Mail.
Compania a realizat un sondaj la care au răspuns peste de 2.000 de utilizatori de smartphone-uri din Statele Unite ale Americii.
Când le-a fost propus să aleagă între sala de sport sau încărcarea smartphone-ului lor, unul din trei oameni au ales să renunţe la sala de sport, în rândul tinerilor acest procent creşte la 42%.
Dacă telefonul este pe “moarte” 32% au spus că vor renunţa la absolut tot şi se vor întoarce acasă să-şi încarce telefonul.
60% dintre respondenţi dau vina pe telefonul descărcat când nu vorbesc cu membrii familiei, cu prietenii sau cu colegii de muncă.
De asemenea, studiul a constatat că 41% din oameni se tem cel mai mult de apelurile pierdute atunci când se confruntă cu o baterie descărcată.
Când mai au doar câteva procende de energie la telefon, jumătate dintre utilizatori vor scrie un SMS în ultima clipă, iar 35% vor folosi ultimele momente pentru a efectua un apel telefonic.
Iar aproape 46% dintre oameni spun că se simt jenaţi să ceară unui străin să folosească încărcătorul lor.