Tag: trecere

  • Cea mai aşteptată lege de către mediul de afaceri, adoptată azi

    Legea prevenţiei, adoptată de Camera Deputaţilor la câteva luni după ce a trecut de Guvern, a fost promisă şi asumată de Liviu Dragnea încă din campania electorală.

    Scopul noii legi constă în intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unei noi domenii de reglementare.

    Cea mai importantă măsură din noul act normativ este aceea că firmele nu vor mai primi amenzi la prima abatere identificată de ANAF, pentru un număr de 290 de contravenţii.

    Potrivit noului cadru legal, instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

    “Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale menţionate în anexa nr. 1 la prezenta lege, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situaţie, nu se aplică sancţiuni complementare”, se arăta în proiectul iniţial.

    Planul de remediere reprezintă documentul prin care ANAF stabileşte măsuri de remediere şi un termen de remediere, perioada fiind de maxim 90 de zile calendaristice, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate, scrie realitatea.net

  • “Economia a intrat complet într-o spirală a morţii”. Ţara unde inflaţia a depăşit 4000%, iar banii nu mai au nicio valoare

    Venezuela se adânceşte într-un dezastru umanitar, generat de politicile economice ale guvernului local, politici în urma cărora moneda ţării, bolivarul, s-a depreciat puternic, iar preţurile au crescut dramatic.

    Ţara se confruntă cu o criză puternică de alimente şi medicamente. Inflaţia a crescut la 4.115% faţă de anul trecut, potrivit lui Steve Hanke, profesor la Johns Hopkins University, expert în hiperinflaţie.

    Criza s-a acutizat din momentul în care guvernul a intrat în incapacitate de plată a unor datorii. “Economia a intrat complet într-o spirală a morţii. Lucrurile s-au înrăutăţit dramatic în ultimele două săptămâni”, arată Hanke.

  • Bitcoin flirtează cu pragul de 10.000 de dolari: Criptomoneda a ajuns dimineaţă la valoarea record de 9.600 de dolari

    Criptomoneda a ajuns la 9.682,10 dolari, luni dimineaţă, la doar câteva ore după ce a trecut de nivelul de 9.400 de dolari, potrivit CoinDesk.
     
    „Creşterea pare să se datoreze retailului”, susţine Brian Kelly, director general al BKCM, o firmă de investiţii specializată în macroeconomie şi activităţi digitale.
     
    Cea mai mare platformă de tranzacţionare a bitcoin din Statele Unite, Coinbase, a înregistrat aproape 100.000 de conturi noi în perioada miercuri-vineri, ajungând la un total de 13,1 milioane. Coinbase avea aproape 4,9 milioane de utilizatori în luna noiembrie a anului trecut.
     
  • Bitcoin ajunge la un nou record: 9.600 de dolari

    Criptomoneda a ajuns la 9.682,10 dolari, luni dimineaţă, la doar câteva ore după ce a trecut de nivelul de 9.400 de dolari, potrivit CoinDesk.

    „Creşterea pare să se datoreze retailului”, susţine Brian Kelly, director general al BKCM, o firmă de investiţii specializată în macroeconomie şi activităţi digitale.

    Cea mai mare platformă de tranzacţionare a bitcoin din Statele Unite, Coinbase, a înregistrat aproape 100.000 de conturi noi în perioada miercuri-vineri, ajungând la un total de 13,1 milioane. Coinbase avea aproape 4,9 milioane de utilizatori în luna noiembrie a anului trecut.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care au fost paşii care au transformat Tap Air Portugal dintr-o companie aeriană aflată în picaj într-una cu o decolare rapidă

    200 m lungime, 80 m lăţime şi o înălţime de 30 m – sunt câteva repere care descriu hangarul 5, aflat în centrul de mentenanţă şi inginerie al grupului TAP Portugal, din Lisabona; este cel mai mare hangar de mentenanţă al companiei (alături de altele două, aflate în acelaşi loc) şi poate acomoda 12 corpuri înguste de aeronave sau trei corpuri mari, alături de altele cinci mai mici. La intrarea în hambar se află o poză a aceluiaşi spaţiu din 1945, de la înfiinţarea companiei, iar peisajul nu este cu mult schimbat.

    Departamentul de mentenanţă şi inginerie al TAP Portugal Group deserveşte, în afară de propriul operator aerian, companii din toată lumea şi este relevant pentru rezistenţa peste timp al companiei. Printre serviciile pe care cei 5.000 de angajaţi ai acestui departament le fac (aproape la fel de mult cât numărul celor din personalul navigant şi care lucrează în trei schimburi) se află unele legate de eficientizarea consumului de combustibil – instalarea de aripioare (winglets) care să îmbunătăţească nivelul consumului de combustibil, precum şi revizii de aeronave de tipurile A, B, C, specifice domeniului. Chiar în momentul vizitei, unei aeronave TAP Air şi alteia operate de o companie concurentă li se efectau verificări de tip C – aceasta este cea mai complexă ”revizie“ a unei aeronave şi presupune inspectarea majorităţii componentelor de pe un avion.

    ”Ce puteţi să ne spuneţi despre cutiile negre? Pot să vă spun ceva extrem de interesant: cutiile negre sunt portocalii, pentru vizibilitate, şi în mod normal sunt instalate în spatele aeronavei. Se spune că este cea mai sigură zonă pentru un avion“, dezvăluie Jose Luis Pinto, unul dintre tehnicienii implicaţi în aceste operaţiuni câteva din secretele domeniului. Pinto este şi el reprezentativ pentru longevitatea companiei: lucrează de 30 de ani în cadrul departamentului de mentenanţă şi inginerie al TAP şi face parte din prima generaţie care a intrat în progamul de training dezvoltat de companie pentru absolvenţii de liceu.

    Nu departe de hambarul 5 se află biroul lui Fernando Pinto, CEO-ul companiei, care primeşte delegaţia de jurnalişti români pentru o discuţie de câteva minute, în concordanţă cu stilul de leadership care spune că îl caracterizează: ”mereu deschis“, dar şi motto-ului companiei: ”De braços abertos“ (Cu braţele deschise). El descrie procesul privatizării companiei, încheiat anul trecut, ca fiind o poveste lungă, încheiată cu succes: Pinto a preluat rolul de CEO al companiei în 2000, după cum spune el, ”ca să salvez compania şi să finalizez procesul de privatizare care trebuia să fie făcut cu Swiss Air la vremea aceea.“

    Însă prima încercare de privatizare a companiei portugheze de stat a fost oprit ca urmare a intrării în faliment a operatorului elveţian Swiss Air. Pinto spune că au decis să o ia de la capăt, începând cu reorganizarea activităţilor companiei, printre care şi concentrarea pe crearea unui hub aerian în Lisabona. ”Trebuie să ai o poveste bună ca să fii capabil să privatizezi.“ Au creat astfel o nouă piaţă, legând Brazilia, Africa şi Statele Unite cu Europa prin Lisabona; Brazilia, de pildă, era o piaţă pe care aproape niciun alt operator aerian nu o dezvoltase, potrivit lui Pinto. ”Astfel că atât înainte de privatizare, cât şi astăzi, suntem linia aeriană numărul 1 care operează zboruri între Brazilia şi înapoi; am creat astfel o poveste bună şi am început să avem ce arăta.“ O nouă tentativă de privatizare a companiei a început în 2014, însă, când erau pe punctul finalizării acesteia, au stopat-o din nou, tot din cauza problemelor financiare ale companiei care licita, al cărui nume Pinto nu îl dezvăluie.

    În 2015 însă, au reuşit să vândă 61% din acţiunile companiei consorţiului Atlantic Gateaway, format din investitorul american David Neeleman, care a creat operatorii aerieni JetBlue din Statele Unite şi Azul din Brazilia, precum şi proprietarul companiei care domină piaţa transporturilor din Portugalia, Humberto Pedrosa. Guvernul a acceptat să vândă 61% din compania publică, lăsând astfel responsabilitatea managementului noului grup, însă mai târziu, odată cu schimbarea socialistă de guvern din Portugalia de anul trecut, procentul s-a schimbat: Atlantic Gateway a ajuns la o deţinere de 51% din companie (dintre care 5% le-au fost alocate angajaţilor), iar restul, de 50%, este deţinut de către guvern. Pinto spune că chiar din prima zi a procesului de privatizare, au plasat o comandă de 53 de aeronave noi de la Airbus (obiectul unei investiţii de 83 de milioane de euro), iar valoarea totală a investiţiilor alocate de Atlantic Gateaway dezvoltării companiei se îndreaptă spre 350 de milioane de euro. ”De asta aveam nevoie, de capital. Am fost capabili să supravieţuim fără niciun fel de injecţie de capital de la guvern, aceasta fiind de altfel interzisă de legile europene. Am crescut şi suntem de trei ori mai mari decât în 2000.“

  • Care au fost paşii care au transformat Tap Air Portugal dintr-o companie aeriană aflată în picaj într-una cu o decolare rapidă

    200 m lungime, 80 m lăţime şi o înălţime de 30 m – sunt câteva repere care descriu hangarul 5, aflat în centrul de mentenanţă şi inginerie al grupului TAP Portugal, din Lisabona; este cel mai mare hangar de mentenanţă al companiei (alături de altele două, aflate în acelaşi loc) şi poate acomoda 12 corpuri înguste de aeronave sau trei corpuri mari, alături de altele cinci mai mici. La intrarea în hambar se află o poză a aceluiaşi spaţiu din 1945, de la înfiinţarea companiei, iar peisajul nu este cu mult schimbat.

    Departamentul de mentenanţă şi inginerie al TAP Portugal Group deserveşte, în afară de propriul operator aerian, companii din toată lumea şi este relevant pentru rezistenţa peste timp al companiei. Printre serviciile pe care cei 5.000 de angajaţi ai acestui departament le fac (aproape la fel de mult cât numărul celor din personalul navigant şi care lucrează în trei schimburi) se află unele legate de eficientizarea consumului de combustibil – instalarea de aripioare (winglets) care să îmbunătăţească nivelul consumului de combustibil, precum şi revizii de aeronave de tipurile A, B, C, specifice domeniului. Chiar în momentul vizitei, unei aeronave TAP Air şi alteia operate de o companie concurentă li se efectau verificări de tip C – aceasta este cea mai complexă ”revizie“ a unei aeronave şi presupune inspectarea majorităţii componentelor de pe un avion.

    ”Ce puteţi să ne spuneţi despre cutiile negre? Pot să vă spun ceva extrem de interesant: cutiile negre sunt portocalii, pentru vizibilitate, şi în mod normal sunt instalate în spatele aeronavei. Se spune că este cea mai sigură zonă pentru un avion“, dezvăluie Jose Luis Pinto, unul dintre tehnicienii implicaţi în aceste operaţiuni câteva din secretele domeniului. Pinto este şi el reprezentativ pentru longevitatea companiei: lucrează de 30 de ani în cadrul departamentului de mentenanţă şi inginerie al TAP şi face parte din prima generaţie care a intrat în progamul de training dezvoltat de companie pentru absolvenţii de liceu.

    Nu departe de hambarul 5 se află biroul lui Fernando Pinto, CEO-ul companiei, care primeşte delegaţia de jurnalişti români pentru o discuţie de câteva minute, în concordanţă cu stilul de leadership care spune că îl caracterizează: ”mereu deschis“, dar şi motto-ului companiei: ”De braços abertos“ (Cu braţele deschise). El descrie procesul privatizării companiei, încheiat anul trecut, ca fiind o poveste lungă, încheiată cu succes: Pinto a preluat rolul de CEO al companiei în 2000, după cum spune el, ”ca să salvez compania şi să finalizez procesul de privatizare care trebuia să fie făcut cu Swiss Air la vremea aceea.“

    Însă prima încercare de privatizare a companiei portugheze de stat a fost oprit ca urmare a intrării în faliment a operatorului elveţian Swiss Air. Pinto spune că au decis să o ia de la capăt, începând cu reorganizarea activităţilor companiei, printre care şi concentrarea pe crearea unui hub aerian în Lisabona. ”Trebuie să ai o poveste bună ca să fii capabil să privatizezi.“ Au creat astfel o nouă piaţă, legând Brazilia, Africa şi Statele Unite cu Europa prin Lisabona; Brazilia, de pildă, era o piaţă pe care aproape niciun alt operator aerian nu o dezvoltase, potrivit lui Pinto. ”Astfel că atât înainte de privatizare, cât şi astăzi, suntem linia aeriană numărul 1 care operează zboruri între Brazilia şi înapoi; am creat astfel o poveste bună şi am început să avem ce arăta.“ O nouă tentativă de privatizare a companiei a început în 2014, însă, când erau pe punctul finalizării acesteia, au stopat-o din nou, tot din cauza problemelor financiare ale companiei care licita, al cărui nume Pinto nu îl dezvăluie.

    În 2015 însă, au reuşit să vândă 61% din acţiunile companiei consorţiului Atlantic Gateaway, format din investitorul american David Neeleman, care a creat operatorii aerieni JetBlue din Statele Unite şi Azul din Brazilia, precum şi proprietarul companiei care domină piaţa transporturilor din Portugalia, Humberto Pedrosa. Guvernul a acceptat să vândă 61% din compania publică, lăsând astfel responsabilitatea managementului noului grup, însă mai târziu, odată cu schimbarea socialistă de guvern din Portugalia de anul trecut, procentul s-a schimbat: Atlantic Gateway a ajuns la o deţinere de 51% din companie (dintre care 5% le-au fost alocate angajaţilor), iar restul, de 50%, este deţinut de către guvern. Pinto spune că chiar din prima zi a procesului de privatizare, au plasat o comandă de 53 de aeronave noi de la Airbus (obiectul unei investiţii de 83 de milioane de euro), iar valoarea totală a investiţiilor alocate de Atlantic Gateaway dezvoltării companiei se îndreaptă spre 350 de milioane de euro. ”De asta aveam nevoie, de capital. Am fost capabili să supravieţuim fără niciun fel de injecţie de capital de la guvern, aceasta fiind de altfel interzisă de legile europene. Am crescut şi suntem de trei ori mai mari decât în 2000.“

  • Curs BNR, 21 noiembrie: Euro, la maximul tuturor timpurilor/ Analist: Euro ar putea trece de 4,7 lei până la Crăciun „dacă vor continua surprizele politice”

    Imediat după afişarea cotaţiei oficiale, respectiv în jurul orei 13.15, euro a mai urcat până la un alt maxim, de 4,66 lei, după care s-a întors în intervalul 4,640-4,656 lei, tendinţa fiind de calmare a speculaţiilor, arată graficele pieţei valutare interbancare.

    Euro a mai avut maxime istorice în cursul lunii noiembrie, cea mai ridicată cotaţie fiind de 4,6495 lei, consemnată pe 13 noiembrie.

    Anterior, doar pe 3 august 2012 a mai fost atins un nivel apropiat, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate anul acesta pe 9 şi 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • O ploaie spectaculoasă de meteori are loc ÎN ACEASTĂ NOAPTE. Cum o puteţi vedea

    În acest fel, noi vom putea observa pe cerul nopţii o ploaie de meteori din constelaţia Leo, care va atinge apogeul în noaptea de vineri, 17 noiembrie.

    Leonidele, au un an de vârf ciclic la fiecare 33 ani când sute de meteori pot fi văzuţi în fiecare oră. Ultima oară, acest fenomen a avut loc în anul 2001.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.

  • Campionul naţional care şi-a transformat pasiunea pentru motoare într-un business

    “Motociclismul este o pasiune, o portiţă de a scăpa din cotidian. Din ce în ce mai mulţi oameni îl vor practica, dar, sperăm noi, în condiţii cât mai sigure“, declară Adi Răduţă despre sportul care, spune el, îl defineşte de la 15 ani. Motocrosul era un sport practicat destul de mult înainte de Revoluţie, când existau numeroase cluburi, iar statul, unicul ”sponsor“, investea în ele şi în infrastructură, povesteşte antreprenorul. Ulterior, acest sport nu a mai avut continuitate, deoarece nimeni nu a mai investit, iar competiţiile au început să fie din ce în ce mai puţine, mai slabe, iar numărul celor interesaţi a tot scăzut.

    Când a început această afacere, în 2001, a investit iniţial aproximativ 150.000 de euro din surse proprii, însă de atunci se află într-o continuă schimbare şi modernizare din punctul de vedere al designului, al suprafeţei de rulare, al infrastructurii şi dotărilor. ”Ne putem lăuda că suntem singurul circuit de motocros din ţară împrejmuit cu sistem de irigare, reţea electrică pe toată suprafaţa lui, iar pe viitor avem în vedere o nocturnă“, declară Răduţă. Anul acesta, de pildă, a investit în 25 de motociclete Yamaha pentru şcoala de juniori – fiind noi şi de ultimă generaţie sunt mai uşor de pilotat – şi sistemul de irigaţie.

    În linii mari, o şcoală de motocros presupune un cadru sigur pentru antrenamente, concretizat într-un set de dotări mai complexe – motociclete de şcoală sigure, echipament de protecţie pentru cursanţi, mai multe circuite care să le ofere antrenamente variate, precum şi un antrenor care să îi ajute să se ferească de accidentări serioase. De altfel, preţurile reflectă în mod direct investiţiile enumerate mai sus, iar în medie un curs costă circa 200 de euro pentru copii şi 350 de euro pentru adulţi. Preţul variază, de asemenea, şi în funcţie de tipul de motocicletă ales, necesitatea sau nu a unui echipament, numărul de şedinţe, tipuri de antrenamente etc. Iniţial, se face o şedinţă de test, pentru a vedea nivelul şi feedbackul din partea participantului, fie el copil sau adult, profesionist sau începător. La mare căutare în acest moment sunt antrenamentele pentru copii, spune Răduţă.

    ”Avem foarte mulţi părinţi care ne caută şi programează o primă şedinţă. După această primă întâlnire lucrurile merg foarte lin, avem un grup unde programăm şedinţele în funcţie de vreme, cursele noastre, disponibilitatea elevilor etc.“, explică antreprenorul. De curând a introdus şi un curs dedicat exclusiv posesorilor de motociclete touring medii şi mari, ca de exemplu Yamaha Super Tenere, BMW R1200GS sau KTM 1290 Adventure. Un curs are zece şedinţe şi durează cel mult opt săptămâni, şedinţe pe parcursul cărora se poate vedea dacă respectivul cursant este apt pentru a merge mai departe, dacă vrea să mai continue şi în ce direcţie – motocros sau enduro.

    Publicul este format din copii şi adulţi, amatori şi profesionişti, dar şi persoane pasionate de pilotaj off-road, motociclete de viteză sau choppere, precum şi cei care îşi doresc să-şi perfecţioneze tehnica sau vor să capete mai multă experienţă, însă în condiţii dificile, cum sunt cele de pe un circuit, pentru a le facilita condusul pe stradă. ”Mulţi părinţi conştientizează că poate peste câţiva ani copiii lor vor dori motociclete, iar dacă încep pilotajul de la cinci, opt sau 12 ani, atunci când vor ieşi pe stradă vor avea un set de aptitudini care le va micşora riscul de a avea accidente. De  asemenea, având în spate atâţia ani de pilotaj, unii dintre ei chiar şi de curse, vor avea maturitatea necesară să evite «cascadorii» în trafic“, spune fondatorul şcolii.

    Lunar, la Rams Mx School se înscriu, în medie, 4-5 adulţi şi 5-6 copii; anul trecut au fost în total aproximativ 50 de cursanţi, iar ”anul acesta va fi o creştere care se datorează şi numărului de motociclete noi cumpărate“, spune Răduţă. Despre clienţii fideli, antreprenorul spune că sunt cei care vin de plăcere la antrenamente, vor să evolueze, să-şi perfecţioneze tehnica, să ducă mai departe sportul acesta. ”Important este să vină din plăcere şi să se relaxeze atunci când sunt pe motor, nu să facă asta doar pentru că este cool să postezi despre aşa ceva pe Facebook“, completează el. Rams Mx School a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30.000 de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la circa 45.000 de euro, conform estimărilor fondatorului. În prezent, alături de el lucrează în cadrul acestei afaceri patru mecanici, o persoană care se ocupă cu programarea antrenamentelor şi două care fac mentenanţa circuitului. Momentan nu are în plan o extindere, ci îşi doreşte să exploateze la maximum potenţialul actual şi să investească în continuare în infrastructura circuitului.

    Cele mai dificile momente de când a demarat acest business au fost accidentările sale, deoarece s-a văzut nevoit să stea pe bară câteva luni, deci nu a putut susţine cursurile. ”Sunt riscuri pe care ţi le asumi atunci când eşti şi concurent la campionate internaţionale, nu numai antrenor“, declară el. Adi Răduţă a fost de patru ori campion naţional, o dată campion naţional al Bulgariei şi de cinci ori campion est-european la motocros.

    La nivel naţional nu se poate vorbi despre un segment de piaţă raportat la acest sport, însă Răduţă speră să ia amploare şi să apară mai multe şcoli de acest tip. ”Suntem la început, dar uitându-mă la numărul de cursanţi pe care îl avem, văd că are potenţial“, declară el. Ca impediment în dezvoltarea domeniului stă şi prejudecata că motocrosul este un sport extraordinar de periculos. ”Ceea ce este adevărat, dacă se face fără îndrumare şi fără un antrenor cu experienţă. În acest sens, noi încercăm să educăm publicul prin filmări, poze şi postări pe reţelele de socializare de la antrenamente sau curse, unde avem copii de la 5 ani, aduşi de mână de părinţi“, spune Răduţă. Totuşi, deocamdată motocrosul reprezintă un sport destul de ”exotic“ în România, şcoala sa fiind singura de acest tip din ţară.