BusinessMagazin

Tag: tanar

  • Un cuplu a salvat o insulă după ce fusese devastată de un ciclon. Ce au făcut cu ea după este absolut incredibil

    Complexul Bedarra Island Resort se află pe o suprafaţă de 45 de hectare de păduri tropicale, parte din Marele Coral de Recifuri Marine Park. Se află la o distanţă de aproximativ nouă kilometri de coasta australiană Mission Beach, la mijlocul distanţei dintre oraşele Cairns şi Townsvile.

    Majoritatea turiştilor care ajuns la Bedarra Island Resort, au făcut acest lucru în urma unei călătorii printr-o călătorie de 20 de minute cu o barcă rapidă de la Mission Beach sau chiar cu elicopterul privat al complexului, decolând din oraşul Cairns.

    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, frumuseţea insulei şi a complexului turistic pălesc în comparaţie cu cel mai frumos cuplu de pe aceasta, Sam şi Kerri-Ann Charlton, care au cumpărat insula în 2011 şi care sunt antreprenorii care au lansat acest proiect.

    Anterior achiziţiei de către cei doi tineri, insula fusese devastată de un ciclon. După 18 luni de renovări, complexul s-a transformat într-unul de lux, unde vin mai ales celebrităţi şi demnitari. Complexul conţine nouă vile de cazare, toate oferind o privelişte excepţională la plajă, înconjurate de păduri. Complexul are şi un chef, Tarrant Wenel, care a creat un meniu proaspăt de fructe de mare cu influenţe asiatice.

    Legătura lui Sam Charlton cu Bedarra a început în 1984, când o parte din această insulă a fost pusă la licitaţie. Tatăl său, Murray Charlton, agrease împreună cu un partener de afaceri să inspecteze proprietatea.

    Nu au reuşit să cumpere insula atunci, dar fascinaţia lui Murray Charlton pentru Bedarra şi acest spaţiu uitat de lume a persistat. Un agent imobiliar local i l-a prezentat pe Noel Wood, un artist australian care a deţinut şi a trăit pe o mică proprietate din Bedarra din 1936. Murray l-a ajutat pe Noel să-şi divizeze porţiunea de teren în mai multe loturi pentru construcţia de case.

    Murray şi Margie Charlton au cumpărat apoi o casă destinată oaspeţilor de la acesta şi au transformat-o într-o vilă idilică, unde s-au mutat. Familia a trăit timp de 18 luni, din 1986. Copiii tinerilor – Sam, în vârstă de 12 ani şi fratele său, Nicholas, în vârstă de 10 – au fost educaţi acasă de mama lor, Margie. Mare parte din copilăria lor şi-au petrecut-o explorând insula la picior sau cu caiacul. Au învăţat astfel despre flora, fauna, geografia, geologia şi istoria insulei de la rezidenţi care cunoşteau toate secretele acesteia.

    Familia Charlton a decis să îşi vândă vila idilică la începutul anilor ’90, spre dezamăgirea lui Sam. Afinitatea lui pentru insulă s-a păstrat, în timp ce a urmărit modul în care proprietarii acesteia s-au succedat de-a lungul timpului.

    Dezastrul făcut de ciclonul Yasi în 2011 a determinat închiderea complexului turistic ce apăruse aici, dar a ajutat în acelaşi timp ca visul lui Sam Charlton să se transforme în realitate. Sam şi Kerri-Ann au analizat ceea ce a mai rămas – clădiri distruse, copaci doborâţi şi alte resturi. Amintirile din copilărie ale lui Sam l-au determinat să creadă că va avea succes dacă va cumpăra insula şi va reconstrui totul.

    Au creat conceptul experienţei de vacanţă ideală – luxoasă, dar nu pretenţioasă, relaxată, dar totuşi atrăgătoare; fără dress code-uri, reguli şi indicatoare. Un loc în care invitaţii să poată să experimenteze excelenţa în ospitalitate datorită unei echipe de profesionişti care să se implice şi cărora să le pese cu adevărat de oaspeţii lor. Un loc de singurătate, serenitate şi frumuseţe prin care să te poţi izola şi relaxa cu adevărat într-un concediu.

    Sam şi Kerri-Ann au redeschis complextul turistic în iulie 2013, după 18 luni de construcţii. Acesta a ajuns deja una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din zonă, potrivit Forbes.

  • Cum a reuşit acest tânăr să construiască o afacere de un milion de dolari în patru luni pornind de la o idee foarte simplă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.

  • Tânărul care a reuşit să devină milionar în doar patru luni printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.

  • Răsturnare de situaţie pe piaţa muncii: salariile de start în supermarketuri, la bătaie cu cele din bănci

    Un tânăr licenţiat aflat la primul job primeşte 1.300 de lei net pe lună ca să lucreze într-o bancă şi 1.500 de lei net ca să se angajeze într-un supermarket.

    Ofertele salariale pen­tru tinerii absol­venţi de facultate care se an­­­gajează pe o po­ziţie de entry-level variază între 1.300 şi 2.500 de lei net pe lună, în funcţie de sectorul de acti­vitate în ca­re activează angaja­to­rul, arată re­zul­tatele studiului salarial şi de be­neficii PayWell realizat de fir­ma de au­dit şi consultanţă fiscală PwC România.

    Astfel, un proaspăt licenţiat obţine la pri­mul loc de muncă un pachet salarial de 1.300 de lei net pe lună dacă se angajează într-o bancă, 1.500 de lei net pe lună dacă lucrează în retail, 1.700 de lei net dacă optează pentru sectorul producţiei industria­le sau al bunurilor de larg consum şi 2.500 de lei net pe lună dacă se anga­jează la o companie farmaceutică.

    Angajaţii aflaţi la prima experienţă profesională care lucrează în bănci au ajuns astfel să fie mai prost remuneraţi decât cei din supermarketuri, având în vedere că  băncile recrutează în general tineri care să lucreze în sucursale (unde se ocupă de operaţiuni clientelă), call center sau activităţi de back office. Fiind foarte standardizate, aceste joburi nu au o greutate foarte mare pentru cei care fac politicile salariale din bănci, spun specialiştii. La rândul lor, tinerii absolvenţi de facultate nu sunt dispuşi să-şi petreacă prea mulţi ani din carieră pe salarii atât de mici.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un grav pericol care pândeşte economia românească

    Vladimir Sterescu, şeful celui mai mare operator de centre outsourcing din România, CGS, cu peste 3.000 de oameni, spune că are angajaţi care îşi iau concediu fără plată ca să aplice pentru joburi la stat.

    Producătorul de confecţii Francesca Industries din Piteşti, cu clienţi precum H&M, Ikea sau Zara, spune că „de doi ani avem disponibile 450 de locuri de muncă şi refuzăm frecvent comenzi pentru că nu găsim personal“.

    Un grup german, EKR Elektrokontakt, voia să facă o fabrică la Târgu-Jiu, unde ar fi angajat 800 de oameni. Chiar a solicitat şi a primit ajutor de stat de la guvern pentru această capacitate de producţie. Din păcate, după un an de zile în care nu a găsit personal, nemţii au renunţat la proiect.

    La polul opus, la concursul de intrare în Institutul Naţional de Magistratură, de unde ies procurori şi judecători, concurenţa a fost de 14 candidaţi pe loc.

    În primele trei cazuri, în sectorul privat, cred că salariul oferit era de 1.000-1.500 de lei pe lună net în cel mai bun caz. La stat, cred că salariul începea de la 8.000 de lei net pe lună.

    Pe medie, salariile la stat sunt de 2.300 de lei pe lună net, în timp ce în companiile private româneşti salariile medii sunt de
    1.800-1.900 de lei net pe lună.

    Cu excepţia celor zece judeţe mari, unde se desfăşoară 70% din businessul din România, în majoritatea celorlalte principalul angajator este statul, fie spitalul judeţean, fie centrul de asistenţă socială pentru copii, fie o companie de stat, în cel mai bun caz.

    La jumătatea lui 2016, numărul de firme noi cu capital străin este la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani. Firmele cu capital străin fac jumătate din cifra de afaceri totală a companiilor din România, de peste 250 de miliarde de euro pe an.

    Estul Europei, care imediat după căderea comunismului a devenit principalul furnizor de forţă de muncă pentru vestul Europei, se confruntă acum cu un deficit mare de forţă de lucru. Este cazul României, al Ungariei, al Poloniei. În Ungaria, McDonald’s a ajuns să ofere locuri de muncă şi locuinţă la pachet în încercarea de a găsi personal, conform Bloomberg.

    După căderea CAER, Consiliul Economic de Ajutor Reciproc, un fel de zonă euro pentru blocul comunist, ţările membre s-au bazat pe investiţii străine pentru atenuarea prăbuşirii economice şi revenirea pe creştere.

    Pierzând primul deceniu, 1990-1998, România a rămas în urmă faţă de Polonia, Cehia sau Ungaria. Salariile minim şi mediu sunt cu 50% mai mari sau chiar duble în aceste ţări, în condiţiile în care preţul produselor este puţin mai mare, dacă nu chiar mai mic decât în România.

    După preluarea puterii în 2005, guvernul liberal Tăriceanu a încurajat, paradoxal, angajările la stat. Peste 250.000 de români au preferat un job în instituţiile de stat, în timp ce mult mai puţini oameni s-au îndreptat către companiile private.

    Ca filosofie, niciun guvern, niciun partid nu au ca temă constantă, ca retorică publică angajările în companiile private (programele de guvernare nu au nicio valoare, sunt doar să fie scrise şi citite în Parlament), cu toate că acestea asigură banii sectorului de stat. Ironic, salariul la stat este mai mare decât într-o firmă privată.

    În criză, salariile din sectorul privat au fost tăiate mai mult şi mai repede decât la stat (mai 2010, când preşedintele Traian Băsescu a anunţat reducerea cu 25% a salariilor în sectorul public) şi în cele mai multe sectoare şi companii nu s-au reîntregit nici până în ziua de astăzi.

    Multe companii private plâng şi aleargă disperate după oameni, în timp ce la stat, în instituţiile 8-16, se intră cu relaţii, dacă nu chiar se dau şi bani pentru obţinerea unor joburi.

    În acest ritm de creştere a salariilor la stat mai mult şi mai repede decât în firmele private, finalul nu va fi decât majorarea taxelor şi impozitelor din nou.

    Cu excepţia multinaţionalelor, unde este un vis să ajungi, în companiile antreprenoriale româneşti niciun tânăr nu o să vrea să mai lucreze.

    Cei care lucrează deja în firmele private nu-şi doresc altceva decât să îşi găsească un post la stat de unde să iasă la pensie. Iar acest lucru este un pericol ce ţine de siguranţa naţională a economiei româneşti: dacă forţa de muncă aspiră doar la slujbe la stat şi multinaţionale, iar sectorul privat românesc pierde teren, ne paşte un grav dezechilibru.

  • Cum priveşte România un tânâr în care s-au investit mii de euro şi care stă “pe tuşă”

    Poveste de succes sau doar frumoasă aventură a tinereţii? Cristi zâmbeşte cu subînţeles. Cam aşa ar putea fi etichetată experienţa de viaţă a unuia dintre puţinii tineri români atinşi de magie, Cristinel Stoica Popa, care la numai 28 de ani, după ce a absolvit cu onoruri Ştiinţe Politice la Stanford şi Harvard, s-a specializat în economie, ştiinţe administrative şi politici publice euroasiatice şi în Rusia, dar s-a întors acasă pentru a schimba lumea.

    Povestea lui Cristinel Stoica Popa este încă o dovadă că România a ridicat la rang de fenomen obiceiul de a exporta materie cenuşie şi de a o respinge atunci când aceasta se întoarce în semn de patriotism de bună factură.

    Citiţi povestea lui Cristinel pe www.mediafax.ro

  • Cum priveşte România un tânâr în care s-au investit mii de euro şi care stă “pe tuşă”

    Poveste de succes sau doar frumoasă aventură a tinereţii? Cristi zâmbeşte cu subînţeles. Cam aşa ar putea fi etichetată experienţa de viaţă a unuia dintre puţinii tineri români atinşi de magie, Cristinel Stoica Popa, care la numai 28 de ani, după ce a absolvit cu onoruri Ştiinţe Politice la Stanford şi Harvard, s-a specializat în economie, ştiinţe administrative şi politici publice euroasiatice şi în Rusia, dar s-a întors acasă pentru a schimba lumea.

    Povestea lui Cristinel Stoica Popa este încă o dovadă că România a ridicat la rang de fenomen obiceiul de a exporta materie cenuşie şi de a o respinge atunci când aceasta se întoarce în semn de patriotism de bună factură.

    Citiţi povestea lui Cristinel pe www.mediafax.ro

  • Un copil forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj

    Un copil inocent, forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj-Napoca. Este greu de imaginat prin ce a trecut până a reuşit să fugă din calea războiului, iar educaţia a fost cea care l-a salvat de ororile trecutului. Acum vrea să îi ajute şi pe copiii rămaşi în satul său natal, iar primul pas este să construiască o şcoală.

    Charles are 34 de ani şi este unul dintre cei mai puternici oameni pe care ai putea să îi întâlneşti. Îl priveşti şi înţelegi că viaţa nu a fost blândă cu el. Ochii lui ascund o tristeţe aparte, dar şi o forţă nebănuită. Vine din Liberia, locul care i-a marcat primii ani din viaţă. A fost un copil fericit până la 8 ani, când războiul a ucis orice vis frumos. La 15 ani, un adolescent inocent a devenit un soldat forţat să ucidă.

    ”În 1996, eram la şcoală când am fost capturaţi. Am fost capturat de un grup de rebeli şi trei săptămâni mai târziu ne-a capturat un alt grup. Aveai de ales între a deveni soldat sau a fi omorât. Şi atunci tot ce încerci să faci este să trăieşti. Nu îţi pasă de bani, mâncare sau altceva”, povesteşte Charles Wratto.

    Tânărul a cunoscut îndeaproape ororile războiului. Ştie ce înseamnă foamea, durerea, dar şi suflarea rece a morţii: ”Prietenul meu cel mai bun, cu care mă jucam mereu, cu care am crescut în aceeaşi comunitate, a fost capturat de un alt grup. Generalul acestuia a spus: „Îl cunoşti?”. Şi am spus că da, îl cunosc. A trebuit să îi dau foc prietenului meu. Apoi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, generalul a vrut să dovedesc loialitatea mea faţă de grup. Totul este să dovedeşti grupului că eşti loial”, rememorează Charles.

    După mulţi ani, a reuşit să fugă din calea războiului şi a ajuns în Mali, unde a început libertatea. Acum este doctorand în Cluj-Napoca. Totuşi, după 13 ani de exil, s-a întors în Africa, în anul 2014. Copiii din satul lui natal trebuie să meargă 3 zile pe jos pentru a ajunge la şcoală. Tânărul ştie că doar educaţia poate face ca alţi copii să nu treacă prin ce a trecut el, aşa că şi-a luat angajamentul de a construi o unitate de învăţământ, primul pas spre schimbare. ”Trebuie să ne ocupăm de două generaţii. Prima este generaţia mea, care nu a avut niciodată oportunitatea de a merge la şcoală, din cauza războiului. A doua generaţie este cea născută după război. Ei trebuie să aibă parte de educaţie formală precum matematică sau chimie. De asemenea, am vrea să avem un birou pentru studenţii români sau europeni, care sunt interesaţi de animale sau managementul conflictelor”, spune bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.citynews.ro

  • Un copil forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj

    Un copil inocent, forţat să devină soldat pentru a trăi. Este, pe scurt, povestea unui tânăr african stabilit la Cluj-Napoca. Este greu de imaginat prin ce a trecut până a reuşit să fugă din calea războiului, iar educaţia a fost cea care l-a salvat de ororile trecutului. Acum vrea să îi ajute şi pe copiii rămaşi în satul său natal, iar primul pas este să construiască o şcoală.

    Charles are 34 de ani şi este unul dintre cei mai puternici oameni pe care ai putea să îi întâlneşti. Îl priveşti şi înţelegi că viaţa nu a fost blândă cu el. Ochii lui ascund o tristeţe aparte, dar şi o forţă nebănuită. Vine din Liberia, locul care i-a marcat primii ani din viaţă. A fost un copil fericit până la 8 ani, când războiul a ucis orice vis frumos. La 15 ani, un adolescent inocent a devenit un soldat forţat să ucidă.

    ”În 1996, eram la şcoală când am fost capturaţi. Am fost capturat de un grup de rebeli şi trei săptămâni mai târziu ne-a capturat un alt grup. Aveai de ales între a deveni soldat sau a fi omorât. Şi atunci tot ce încerci să faci este să trăieşti. Nu îţi pasă de bani, mâncare sau altceva”, povesteşte Charles Wratto.

    Tânărul a cunoscut îndeaproape ororile războiului. Ştie ce înseamnă foamea, durerea, dar şi suflarea rece a morţii: ”Prietenul meu cel mai bun, cu care mă jucam mereu, cu care am crescut în aceeaşi comunitate, a fost capturat de un alt grup. Generalul acestuia a spus: „Îl cunoşti?”. Şi am spus că da, îl cunosc. A trebuit să îi dau foc prietenului meu. Apoi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, generalul a vrut să dovedesc loialitatea mea faţă de grup. Totul este să dovedeşti grupului că eşti loial”, rememorează Charles.

    După mulţi ani, a reuşit să fugă din calea războiului şi a ajuns în Mali, unde a început libertatea. Acum este doctorand în Cluj-Napoca. Totuşi, după 13 ani de exil, s-a întors în Africa, în anul 2014. Copiii din satul lui natal trebuie să meargă 3 zile pe jos pentru a ajunge la şcoală. Tânărul ştie că doar educaţia poate face ca alţi copii să nu treacă prin ce a trecut el, aşa că şi-a luat angajamentul de a construi o unitate de învăţământ, primul pas spre schimbare. ”Trebuie să ne ocupăm de două generaţii. Prima este generaţia mea, care nu a avut niciodată oportunitatea de a merge la şcoală, din cauza războiului. A doua generaţie este cea născută după război. Ei trebuie să aibă parte de educaţie formală precum matematică sau chimie. De asemenea, am vrea să avem un birou pentru studenţii români sau europeni, care sunt interesaţi de animale sau managementul conflictelor”, spune bărbatul.

    Cititi mai multe pe www.citynews.ro

  • Copiii geniali ai României. Matei Bucur: la 7 ani compunea, la 10 a fost numit „micul Mozart” iar la 13 ani şi-a înfiinţat propria orchestră

    A doua zi dupa ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzica George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvantul „geniu”. „Sa stiti ca toti profesorii nostri l-au auzit si sunt absolut incantati ca s-a nascut un nou geniu al muzicii”, zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihaescu din Bucuresti avea sase ani.

    Pana acum trei ani nu daduse nici un semn ca l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani stia literele, la patru ani vorbea perfect engleza, dar atat. Si mai iubea masinutele: „Avea niste masinute mici de colectie. Se aseza pe jos si se uita la ele minute in sir, de la nivelul rotilor. Apoi, pe strada, recunostea toate marcile de masini, dupa diferite detalii”. Pana intr-o zi, cand bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus in fata pianinei. Mama s-a opus: „Lasa, in copilarie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, sa nu-l chinuim si pe el”. „Hai, totusi, sa incercam”, a insistat bunicul. I-a testat urechea si i-a adus si profesoara. „Nu spunem ca e nepotul meu, sa nu fie subiectiva”, a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei canta deja la doua maini ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci.

    „Al doilea George Enescu”
    Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzica deja compunea piese de muzica clasica. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci sustinea recitaluri o ora, o ora jumate in fata publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja il numeau „micul Mozart”, „micul Bach” si „al doilea George Enescu”. S-a intamplat dupa concertul de la Ateneu, cand a sculat o sala intreaga in picioare. A devenit, atunci, cel mai tanar muzician roman care a concertat pe scena Ateneului.

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro