Tag: semnare

  • Samsung este aproape de un acord cu FBI pentru vânzarea de telefoane Galaxy

     Acordul ar fi un succes pentru compania sud-coreeană, care este tot mai interesată de contracte cu agenţiile guvernamentale americane, o piaţă nişă dominată de mult timp de producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry.

    FBI, care are peste 35.000 de angajaţi, foloseşte în prezent, în mare parte, aparate BlackBerry. Nu este clar dacă agenţia vrea să înlocuiască toate aparatele BlackBerry cu modele Galaxy sau dacă va folosi telefoane de la ambele companii.

    Un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să comenteze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laserul de la Măgurele: Firma franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane de euro, sistemul de lasere de mare putere

     Contractul a fost semnat de către directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Ingineri Nucleară “Horia Hulubei” şi preşedintele Thales Optronique SAS, Gil Michielin.

    Potrivit companiei franceze, este vorba de cel mai mare contract acordat vreodată unei industrii de către un institut naţional de cerectare în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului de la Măgurele este de 293 milioane euro.

    Sistemul de lasere furnizat de Thales va genera un nivel de putere fără precedent, de circa 2×10 petawatts (10 la puterea 15 watts) în pulsaţii ultrascurte. Acest tip de laser va deschide drumul către o nouă generaţie de acceleratori de particule extrem de puternici, care vor fi mai mici şi mai puţin costisitori şi vor fi destinaţi cercetării fundamentale din fizică, precum şi aplicaţiilor medicale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa înăspreşte sancţiunile împotriva pedofiliei la Vatican

     În acest text, care introduce în legile Vaticanului şi delictul torturii, Papa include “întreaga categorie de infracţiuni împotriva minorilor, şi anume vânzarea, prostituţia, recrutarea şi violenţele sexuale împotriva acestora, pornografia infantilă, deţinerea de material pornografic cu copii şi acte sexuale cu minorii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Septimiu Buzaşu a fost eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizie semnată de Ponta

     Buzaşu a fost numit secretar de stat în luna mai a anului trecut, după instalarea Guvernului USL, la propunerea PNL.

    El a mai lucrat ca secretar de stat, tot la Ministerul Transporturilor, în Guvernul Tăriceanu.3

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt

     Papa Francisc a semnat un decret prin care Papa Ioan Paul al II-lea va fi sanctificat, informează CNN.

    Ioan Paul a fost Papă din 1978 până în 2005, la moartea sa.

    În 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, în cadrul unei ceremonii la Vatican la care au participat peste un milion de oameni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEO Tarom, Christian Heinzmann, forţat sa accepte scurtarea mandatului

     El a declarat agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

    “Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat”, a spus el.

    În plus, el a fost informat ulterior că Nicolae Demetriade a fost numit vineri în funcţia de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administraţie şi că va trebui să colaboreze cu acesta, dar nu a primit documente oficiale în acest sens.

    “Cum l-aş fi putut eu forţa? El a semnat un addendum la contract de bună voie”, a declarat la rândul său Dan Pascariu, contactat de MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Licitaţia de vară la Artmark

    Prima dintre operele lui Tonitza prezente în licitaţie, intitulată “Noapte bună!“, provine dintr-o colecţie privată din SUA. Opera a aparţinut unei familii de evrei din industria textilă, apropiaţi şi protectori ai lui Tonitza, nevoiţi să părăsească ţara din cauza mişcărilor antisemite şi a comunismului. Familia ajunge mai întâi în Argentina, apoi în Statele Unite, fără a se despărţi însă de averea cea mai de preţ luată din ţara natală: colecţia de tablouri. Deşi colecţionarii nu au mai reuşit să se întoarcă în ţară, acest lucru este posibil pentru capodopera lui Tonitza.

    Cel mai cunoscut tablou semnat de Tonitza, având ca tematică lumea copilăriei, tranzacţionat pe piaţa de artă în primăvara anului trecut, “Trei fraţi”, a fost adjudecat la Artmark cu 170.000 de euro.

    Cea de-a doua pictură a lui Tonitza prezentă în cadrul Licitaţiei de Vară, “Bretonă”, aflată la poziţia 144 din catalogul expoziţiei Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee – studiu”, ne oferă măsura calităţilor picturale pe care le poartă creaţia lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului – moment al revenirii pe scena artistică, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuţi în Constanţa, unde în final va eşua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, aveau să fie recompensaţi prin expoziţia Grupului celor Patru (martie 1933), unde Nicolae Tonitza, cu 70 de lucrări expuse, printre care şi opera “Bretonă”, a fost foarte bine primit de critica vremii.

    Din Licitaţia de Vară nu lipsesc operele lui Pallady (“Narcise şi lalele” – valoare estimativă: € 35.000 – 55.000), Petraşcu (“Interior la Târgovişte” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), Baba (“Pieta” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000), Ressu (“Turnul Negru spre şcheii Braşovului” – valoare estimativă: € 9.000 – 16.000), Iser (“Nud în grădină la Toulon” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), şirato (“Tătăroaice la Mangalia” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000) sau Dărăscu (“Natură statică tradiţională” – valoare estimativă: € 10.000 – 18.000).

     

  • MAE: România va semna la ONU Tratatul privind comerţul cu arme

     Potrivit MAE român, acest prim instrument juridic internaţional care reglementează la nivel global comerţul cu arme va fi semnat din partea României de către ambasadorul Simona Miculescu, reprezentantul permanent al României pe lângă Naţiunile Unite.

    România a participat activ, încă din 2006, la procesul ONU de negociere şi adoptare a acestui nou acord internaţional. Prin semnarea acordului în prima zi de semnare, România reconfirmă tradiţia diplomatică de recunoaştere a importanţei politice a acestui nou tratat, precum şi a interesului de a ne angaja plenar prin însuşi momentul semnării sale, evidenţiază un comunicat MAE transmis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinescu: Dacă PDL exclude vreun semnatar al moţiunii “Reformiştii”, demisionăm în bloc

     “Dacă astăzi se ia decizia excluderii vreunuia dintre cei care au semnat moţiunea «Reformiştii», nu vă ascund că decizia noastră unanimă este să demisionăm toţi! Dar eu nu cred că se va ajunge aici. Nu cred că astăzi se vor lua decizii de excludere şi cred că presiunea din interiorul partidului pe care o punem pe conducere să facă opoziţie cu adevărat este benefică şi pare a da rezultate”,  a declarat Voinescu la RFI.

    El apreciază, totodată, că demisia lui Teodor Baconshi din PDL este o pierdere.

    “Teodor Baconschi s-a simţit pe bună dreptate vexat, rănit de anumite atitudini ale conducerii partidului în raport cu domnia sa şi în raport cu noi ca grup (…). Din punctul de vedere al partidului, e o pierdere, nu trebuia să se ajungă aici. Cred că vina principală pentru această pierdere o are conducerea PDL, care pur şi simplu nu ştie să gestioneze relaţia cu persoane poate mai sofisticate şi mai altfel, să zic, decât activul obişnuit de partid”, comentează Sever Voinescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu a promulgat legea care modifică Statutul cadrelor militare

     Informaţia privind semnarea de către şeful statului a decretului privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare este cuprinsă într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    Curtea Constituţională a decis, în 22 mai, cu unanimitate de voturi, că sunt constituţionale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de preşedinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.

    Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depăşirea cadrului cererii de reexaminare formulată de şeful statului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro