Tag: cultura

  • Povestea fondatorului Fiat, omul care a controlat 4% din PIB-ul Italiei

    Prin controlul Fiat, a ajuns la un moment dat să deţină 4,4% din PIB-ul Italiei şi 3,1% din forţa de muncă a ţării. Agnelli s-a născut în oraşul Torino, aflat în nordul Italiei şi considerat un important centru cultural şi de afaceri. Tatăl său, Edoardo Agnelli, a fost un puternic industriaş, iar mama sa, Virginia Bourbon del Monte, descendenta unei familii nobiliare.

    Agnelli i-a călcat pe urme bunicului său, Giovanni Agnelli (după al cărui nume a fost şi botezat), cel care a fondat compania producătoare de maşini Fiat în 1899. Agnelli a studiat mai întâi la Pinerolo Calvary Academy, iar apoi şi-a luat licenţa în Drept la Universitatea din Torino. Nu a practicat niciodată meseria de avocat, iar în 1940, când Italia a intrat în Al Doilea Război Mondial, s-a alăturat armatei. A luptat pe frontul rusesc şi a fost rănit de două ori. După predarea Italiei, a devenit ofiţer de legătură cu trupele americane de ocupaţie, datorită fluenţei sale în limba engleză.

    Gianni Agnelli a devenit preşedintele Fiat în 1966, după moartea bunicului său. De-a lungul anilor, s-a remarcat prin numeroasele achiziţii făcute prin companie: a cumpărat Lancia, în 1968; a devenit acţionar al Ferrari un an mai târziu, a preluat controlul Alfa Romeo de la guvernul italian în 1986 şi a cumpărat Maserati în 1993. A deschis numeroase fabrici, inclusiv în Rusia (Uniunea Sovietică în perioada respectivă) şi în America de Sud. În 1970, în perioada crizei mondiale de petrol, a vândut o parte din companie către Lafico, o companie libaneză deţinută de colonelul Kaddhafi, acţiuni pe care le-a răscumpărat ulterior.

    Agnelli s-a făcut remarcat şi prin faptul că, în conflictele sociale ale companiei, deţinea mereu controlul. În 1980, într-o perioadă când sindicatele au organizat o grevă ce bloca toată producţia, a reuşit să oprească marşul celor 40.000 de muncitori şi să îi convingă să intre din nou în fabrici. Acest eveniment a marcat scăderea puterii uniunilor sindicale, care până în ziua de azi nu şi-au recuperat influenţa asupra mediilor politic şi economic italiene. În 1991, Agnelli s-a înscris într-un grup parlamentar independent, a fost numit senator, iar apoi membru al comisiei de apărare a Senatului.

    În 1996, Agnelli a părăsit conducerea companiei, dar a rămas preşedintele onorific al acesteia până la moartea sa. În 2009, după moartea lui Agnelli, Fiat a făcut o alianţă globală cu grupul Chrysler, prin care, în schimbul tehnologiei şi platformelor pentru realizarea autovehiculelor mici, eficiente din punctul de vedere al consumului, a primit 20% din companie. La începutul anului, Fiat S.p.A. şi Chrysler Group au fuzionat într-o nouă întreprindere, Fiat Chrysler Automobiles.

  • De ce nu a fost mărită pedeapsa lui Năstase. MOTIVAREA instanţei

     Potrivit motivării deciziei luate în 8 mai de judecătoarea Manuela Golea Mladin, pedeapsa de patru ani de închisoare este “suficientă” şi aptă să producă “transformări reale şi profunde ale conştiinţei petentului şi, pe cale de consecinţă, modificări statornice, de durată ale comportamentului acestuia”.

    Printre motivele pentru care instanţa a decis să nu-i majoreze pedeapsa lui Năstase se află “lipsa antecedentelor penale (evident anterior momentului comiterii celor trei infracţiuni de către condamnat), micromediul persoanei condamnatului, relaţiile acestuia pe diferite planuri – cu ambianţa socială, în cadrul acestor din urmă aspecte un loc central ocupându-l gradul integrării sociale sub multiplele sale aspecte: profesională, familială (neputând fi indiferente sub aspectul caracterizării persoanei şi implicit al individualizării pedepsei globale, aspecte ca atitudinea condamnatului faţă de membrii familiei sale, modul în care se îngrijeşte de întreţinerea şi educaţia copiilor, atmosfera creată în cadrul familiei, grija faţă de patrimoniul familiei), cultural – obştească (nivelul de pregatire culturală şi politico-ideologică, participarea la viaţa culturală şi la acţiunile sociale generale, atitudinea faţă de îndatoririle sociale, gradul de aderare la procesul creării omului responsabil)”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noaptea Muzeelor 2014: zeci de instituţii culturale îşi vor deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică

    Printre cele 33 de instituţii participante la eveniment se numără Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Pompierilor, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul “Zambaccian”, Muzeul “Theodor Pallady”, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Ţăranului Român şi Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu.”.

    Este pentru a zecea oară când Noaptea Muzeelor este sărbătorită şi la Bucureşti, acesta fiind un eveniment cultural organizat anual sub patronajul Consiliului Europei, al UNESCO şi al Consiliului Internaţional al Muzeelor.

    Primul eveniment de acest gen a avut loc în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că, în scurt timp, numeroase instituţii culturale s-au arătat interesate să participe. De la primul an şi până în prezent, numărul vizitatorilor a crescut constant.

  • Omul care dă de pământ cu gândirea pozitivă

    Burkeman, jurnalist la The Guardian, autorul unei rubrici săptămânale “care îţi va schimba viaţa”, dă de pământ cu arhanghelii fericirii impuse prin “positive thinking” şi încearcă să explice, în “Antidotul”, de ce o abordare stoică, lipsită de pozitivismul impus, dar realistă şi raţională, poate genera fericire.

    În sprijinul afirmaţiilor sale Burkeman invocă filosofi antici greci, alături de filosofi moderni, psihologi, împăraţi romani, budişti, alpinişti, scriitori, umorişti, cineaşti, antreprenori, experţi în terorism sau mahalagii din Kenya – o lume întreagă şi colorată, pentru care drumul spre fericire se traduce prin eşec, pesimism, nesiguranţă sau insecuritate.  

    O bună bucată din carte este destinată zonei corporatiste şi modului în care angajaţii îşi definesc reuşitele şi îşi stabilesc obiective. Cultura optimismului forţat, crede Burkeman, stă, într-o oarecare măsură, printre cauzele actualei crizei financiare, pentru că brokerii de pe Wall Street au fost “setaţi” să creadă că “mie/nouă nu ni se poate întâmpla ceva, pentru că noi gândim pozitiv”.

    Sau exemplul “29” de la General Motors: compania traversa, în preajma anului 2000, o situaţie dificilă, pierzând clienţi şi profituri în favoarea competitorilor asiatici. Filosofia organizaţională, de tip pozitiv, a companiei a impus un obiectiv, iar obiectivul era “29”, adică procentul de cotă de piaţă pe care compania îşi propunea să îl câştige pentru a-şi redobândi poziţia dominantă. Au fost imprimate insigne cu “29”, iar valoarea apărea pe orice document al companiei şi era ţintă de creştere pentru oricine, de la ingineri la vânzători. Pentru “29” s-au investit sume uriaşe în strategii şi publicitate, în loc să fie folosiţi pentru cercetare şi îmbunătăţirea produselor. 29 a devenit un fetiş, care a început să alimenteze gândirea pe termen scurt, viziunea fără susţinere reală şi un întreg şir de eşecuri care au aruncat compania în faliment, în 2009.

    Oliver Burkeman este omul cu duşul rece, aşa că nu există încheiere mai bună a acestei cronici decât un citat din Shakespeare: “Nu există bine sau rău, doar gândurile noastre pot aşeza lucrurile în acest fel”. Hamlet zice, putem noi oare să-l contrazicem?

    Oliver Burkeman – “Antidotul”, Editura Publica, Bucureşti, 2014

  • Bisericile de lemn din România, pe lista celor mai ameninţate situri culturale din Europa

    Alături de aceste situri culturale din România, lista include obiective de patrimoniu din Belgia, Grecia, Italia, Portugalia, Rusia şi Serbia.

    Lista constituie un instrument important în ceea ce priveşte promovarea în rândul publicului a subiectului patrimoniului cultural ameninţat al Europei, a declarat Denis de Kergorlay, preşedintele executiv al Fundaţiei Europa Nostra, care finanţează parţial Banca europeană de investiţii (BEI).

    Federaţia paneuropeană pentru patrimoniul cultural Europa Nostra este o platformă reprezentativă care reuneşte 250 de organizaţii ce activează în domeniul patrimoniului cultural, din 50 de ţări din Europa.

    Anul acesta, pe lista obiectivelor culturale aflate în pericol se mai află Teatrul Bourla din Anvers (Belgia), cartierele istorice Dolcho şi Apozari din Kastoria (Grecia), citadela din Alessandria (Italia), clopotele Palatului naţional din Mafra (Portugalia), cartierul “social” din Cerniakovsk (Rusia), construit de arhitectul german Hans Scharoun în 1924, şi sinagoga din Subotica (Serbia).

    Lista siturilor culturale în pericol din Europa pentru anul 2014 a fost aleasă de consiliul director al Fundaţiei Europa Nostra din 11 obiective, selectate de o comisie consultativă internaţională, formată din experţi în istorie, arheologie, arhitectură şi finanţe. Nominalizările au fost făcute de organizaţii ale societăţii civile şi de instituţii publice din toată Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MINIVACANŢA DE 1 MAI: Evenimente în Capitală şi 14 judeţe

     Evenimentele vor avea loc în 33 de locuri, a mai precizat sursa citată.

    În perioada mini-vacanţei de 1 Mai, peste 10.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi, zilnic, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică inclusiv în zonele unde vor avea loc aceste evenimente şi în cele de agrement.

    “Astfel, 6.579 de poliţişti de la ordine publică, 1.600 de la structurile de poliţie rutieră, dar şi 1.899 de la transporturi, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă”, se mai precizează într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: Insula Plumbuita trece de la Apele Române la CL Sector 2, pentru un parc cultural

     Proiectul prevede că Insula Plumbuita, aflată în domeniul public al statului la Administraţia Naţională Apele Române, va fi transferată în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2.

    Iniţiatorii precizează că Insula Plumbuita trebuie să treacă în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 deoarece acesta intenţionează să depună câteva proiecte pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional al Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a zonei Plumbuita – Steaua Roşie Petricani, care să conducă la schimbarea aspectului urbanistic al acestei zone.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pensiunile au primit, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, peste 70.000 de turişti

    La ora actuală, în România sunt circa 5000 de pensiuni, iar capacitatea totală de cazare este estimată la aproximativ 100.000 de locuri. Gradul de ocupare este estimat, de Paşte, la 70%.

    Cele mai solicitate regiuni sunt Maramureş, Neamţ, judeţul Braşov (Bran-Moieciu, Fundata, Râşnov) şi nordul Olteniei, cu un grad de ocupare de peste 80% pentru fiecare. Au fost solicitate şi zone precum Mărginimea Sibiului, Munţii Apuseni (Albac, Arieşeni), Delta Dunării sau Clisura Dunării (Dubova, Eşelniţa).

    Ca lungime a sejurului, mulţi turişti au ales mai mult de 3 nopţi de cazare pentru regiuni mai îndepărtate sau mai izolate, precum Maramureş, Neamţ sau Delta Dunării. Cea mai căutată zonă de relief a fost cea submontană. În medie, un sejur de 3 nopţi cu demipensiune s-a încadrat în intervalul 450 – 600 RON / persoană, putând fi personalizat în funcţie de preferinţele turistului privind posibilităţile de agrement, tipul de masă etc.

    “Vremea ploioasă a constituit un impediment şi au fost turişti care au renunţat la sejururile lor, însă, cu toate acestea, gradul de ocupare al pensiunilor de Paşte a rămas destul de ridicat. ANTREC estimează că, anul acesta, de 1 mai se va înregistra o creştere substanţială a turiştilor care aleg pensiunile româneşti”, subliniază Maria Stoian, preşedinte fondator ANTREC.

  • Cum să supravieţuieşti concurenţei: te aliezi cu ea

    Mai dispuse colaborării sunt în general instituţiile de dimensiuni mai mici, care se aliază cu altele pentru a reuşi să reziste pe piaţă şi pentru a obţine finanţare mai uşor atunci când au nevoie. Un astfel de exemplu îl reprezintă Triangle Network, înfiinţată în anii optzeci la Londra pentru a organiza ateliere la care să participe artişti şi care de atunci s-a extins, devenind o reţea de peste treizeci de asociaţii din diverse ţări pe mai multe continente. Triangle organizează expoziţii, ateliere sau programe de tip “artistul casei” unde artişti sunt invitaţi de anumite instituţii să petreacă o perioadă sub aripa lor şi să creeze opere de artă pentru ele.

    Tot la Londra, câteva galerii de dimensiuni mai reduse au format Common Practice, o alianţă menită să evidenţieze rolul micilor galerii în domeniul artei. Alianţa a avut succes, ajungând să înfiinţeze o filială la New York şi să aibă în plan deschiderea uneia similare la Los Angeles. Ultimul proiect al Common Practice este chiar axat pe ideea colaborării în domeniul artistic, fiind intitulat “How To Work Together” (“Cum să colaborăm”). Nouă artişti sunt invitaţi de trei dintre instituţiile membre să creeze lucrări care răspund întrebării din titlul proiectului.

  • Ziua Naţională a Turismului Rural, sărbătorită pe 13 aprilie

    Manifestarările vor avea loc la Fundata şi vor fi organizate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) – Filiala Braşov şi de Primăria Fundata, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), la Căminul Cultural Fundata, şi se va desfăşura pe toată perioada week-endului (12 şi 13 aprilie).

    Vor fi susţinute conferinţa “Oportunităţi pentru turismul rural şi dezvoltare rurală” precum şi intervenţii şi prezentări despre Florii, despre Fundata, despre pensiuni, despre  importanţa agroturismului şi despre meşteşugurile tradiţionale. Participanţii vor vizita pensiunile din zonă şi vor asista la un spectacol folcloric şi la un joc de lasere.

    Vor avea loc demonstraţii ale meşterilor populari, prezentarea ofertelor turistice tematice şi a itinerariilor precum şi o expoziţie gastronomică cu produse tradiţionale şi cu degustarea acestora.

    Toate manifestările ANTREC din acest an se desfăşoară sub auspiciile “ANTREC România la aniversarea a 20 de ani – Păstrăm tradiţiile”.