Un produs sau serviciu isi creeaza o marca in care sunt
investiti bani. Lumea trebuie sa auda de ea, sa il cumpere, sa il
foloseasca, iar banii investiti sa se intoarca apoi la investitori.
In cateva cuvinte, asa stau lucrurile in lumea celor ce fac
branding, o lume bulversata in ultima saptamana de cea mai
importanta campanie a anului – cea pentru crearea brandului de
tara.
Pana sa inceapa discutiile in jurul elementelor care tin de
strategie, coerenta a simbolicii sau estetica, au aparut altele,
mult mai spumoase, legate de originalitatea logoului ales – o
frunza, nu ca oricare alta, ci una care ar trebui sa simbolizeze
esenta potentialului turistic al tarii. S-a spus ca desenul ar fi
fost cumparat dintr-o banca de imagini, deci ca nu poate fi
folosit, ca pentru el s-a platit enorm peste pretul normal si ca,
oricum, nici nu spune mare lucru.
Chiar daca Elena Udrea, ministrul turismului, a spus ca aceste
discutii nu au fost neaparat negative, ci au ajutat la
popularizarea brandului, efectele pozitive nu sunt remarcate si de
specialisti. “Personal, nu cred in varianta plagiatului, dar si
daca, in cele din urma, se ajunge la concluzia ca totul este in
regula din punct de vedere juridic si ca imaginea poate fi
folosita, eu m-as gandi bine daca sa continuu cu acest brand de
tara”, spune Cosmin Alexandru, director asociat la Brandivia, desi
crede ca anul acesta, Romania s-a prezentat cu “un brand bine facut
si care permite sa fie umplut cu continut bun”.
Fara sa dea un verdict clar asupra de-acum faimoasei lucrari
incredintate consortiului THR-TNS pentru aproape 900.000 de euro,
Aneta Bogdan, managing partner la Brandient, atrage atentia asupra
unor aspecte de baza, precum justificarea costurilor prin
rezultate. “Cei 73 de milioane de euro destinati campaniei de
promovare pentru anii urmatori pot fi investiti cu profit pentru
tara sau doar cheltuiti fara rost.
Pozitionarea nu inseamna diferentiere de dragul diferentierii,
ci acea diferentiere sustenabila si relevanta, capabila sa sustina
cresterea unei afaceri”, crede Bogdan. “Nu este o tragedie ca un
client sa se intoarca la consultant si sa-i ceara sa livreze si
alte rute de diferentiere”, adauga ea.
Controversa din jurul contractului cu un consortiu strain ai
carui membri nici macar nu erau specializati in branding – detaliu
ce i-a facut pe multi comentatori sa se intrebe de ce lucrarea n-a
fost incredintata unor specialisti, in particular unora romani –
pune in evidenta un adevar pe care nici oamenii ce se ocupa de
branding nu se tem sa-l ascunda: Romania nu are marci locale
puternice, nici competitive, ci niste marci mici, care in loc sa-si
strige avantajele catre consumatori, abia daca le soptesc, iar
toate au capatat amploare abia dupa ce au intrat sub umbrela unor
investitori straini.
“Antreprenorii romani nu au avut o strategie pe termen lung:
intentia lor nu a fost sa construiasca branduri puternice, ci o
afacere solida, pe care, la un moment dat, sa o poata
vinde.
