BusinessMagazin

Tag: articol

  • Opinie Mihaela Gînju, partener ERUDIO: Liderul autentic. Om sau personaj?

    MIHAELA GÎNJU este partener şi director executiv al ERUDIO

    Am urmărit şi eu dezbaterile din literatura de specialitate despre modele de lideri ideali. Au fost la modă liderul charismatic, apoi liderul vizionar, cel empatic, iar apoi, la mare preţ – mai mult în dezbateri – liderul umil.

    Eu cred în autenticitate. Iar pentru mine un om autentic are, întâi de toate, principii şi credinţe puternice rezultate din experienţe de viaţă pe care le-a integrat în sufletul său. În cadrul unui curs de scriere creativă, profesoara noastră ne-a învăţat ca, înainte de orice exerciţii dedicate scrisului, să ne luăm un timp şi să ne scriem, fiecare, lista lui de valori. Iar când am reuşit (după un proces de reflecţie destul de îndelungat) să aleg trei valori care mă definesc, am înţeles câteva lucruri esenţiale.

    Unul este că lista de valori individuale este una destul de lungă. Mulţi dintre noi vom scrie pe ea – corectitudine, libertate, onestitate, umor, bunătate, echilibru, loialitate, familie, dragoste şi aşa mai departe. Însă, dacă vom reflecta asupra nucleului dur care ne defineşte, vom vedea că nu toate valorile au acelaşi rang de importanţă şi că ne vom face alegerile de viaţă, mai degrabă, prin cheia primelor trei (să spunem) valori care ne definesc.

    Cel mai de preţ lucru pe care l-am învăţat din acest exerciţiu este că numai fiind conştient de valorile tale îţi poţi înţelege alegerile şi le poţi accepta cu linişte. Fără acest exerciţiu al inventarului de valori care te definesc, fără o axă centrală, ne putem roti la nesfârşit în jurul unei probleme fără să-i găsim o rezolvare care să ne mulţumească. Acelaşi lucru este valabil şi în relaţia cu celălalt. Dacă înţelegi că fiecare dintre noi este condus – în mod explicit sau nu – de o sumă de valori care îi dau sens şi coerenţă în viaţă, vei şti cum să te aşezi în relaţia cu el astfel încât întâlnirea să fie posibilă.

    Revenind la autenticitate, după sistemul de valori cu care ne definim, cred că urmează o evaluare justă a personalităţii noastre. Există oameni pentru care motorul energetic personal are valoarea unui Big Bang, în timp ce pentru alţii aceeaşi forţă se înscrie într-un punct. Suntem introvertiţi sau extrovertiţi, cu umor sau filosofi, veseli sau liniştiţi. Tipul de personalitate nu este ceva dezirabil, este ceva ce îţi este propriu.

    Personalitatea nu e o piedică. Poţi corecta derapaje sau asperităţi şi chiar este indicat să o faci câtă vreme ţine de evoluţia personală spre omul bun sau înţelept care ne dorim să fim. Dar a-ţi dori să te transformi în mieluşel când eşti de o energie debordantă, sau contrariul, te va pune în dificultate mai devreme sau mai târziu, pentru că adevărata natură se va revărsa când nici nu te aştepţi. Şi la fel de bulversaţi se vor simţi şi oamenii din preajma ta.

    Autenticitatea mai înseamnă şi descoperirea stilului personal, care îşi trage seva din cultura în care am crescut, sistemul de valori şi personalitatea fiecăruia. El este şi interfaţa noastră cu lumea exterioară, prima poartă de intrare în contact cu ceilalţi. Coerenţa dintre omul dinlăuntrul nostru şi expresia lui în lume este şi ea o cheie a autenticităţii.

    În 2005 lansam programul Erisma în faţa unui public de mai bine de 200 de oameni din mediul de afaceri. Emoţiile erau strivitoare pentru mine. O dată pentru că era startul meu pe drumul antreprenoriatului şi a doua pentru că fusesem desemnată să vorbesc despre concept în faţa unui public atât de însemnat. Mi-am scris discursul şi l-am trimis către un prieten, profesor de limba română, cu rugămintea de a-mi da o opinie pe text.

    Răspunsul a venit imediat. „Textul e bun, are structură şi coerenţă dar, dacă vrei, îţi pot face câteva observaţii stilistice.“ Am acceptat cu bucurie. Am primit textul cu mici menţiuni şi două-trei refrazări care m-au încântat. A venit şi momentul de graţie. Am înaintat către microfon şi am citit discursul. Dar ori de câte ori ajungeam în punctele în care prietenul meu schimbase ceva în text, mă bâlbâiam şi aproape că nu puteam să rostesc pasajele până la capăt. Am resimţit momentul ca pe o catastrofă. Aşa am învăţat că orice aş spune sau aş scrie trebuie să se întâmple cu cuvintele mele, simple sau neîndemânatice, poate, pe alocuri, dar ale mele.

    Vă spuneam că eu cred în autenticitate. În acest articol am încercat să definesc ce înţeleg prin acest concept. Şi ca să sumarizez, pentru mine un om autentic este acela care meditează asupra poveştilor de viaţă care l-au format şi de unde îşi extrage un sistem de valori care îl defineşte. Care îşi înţelege şi acceptă personalitatea şi care se manifestă în stilul care îi este propriu. Iar un lider autentic este, întâi de toate, un om autentic.

    Închid cercul articolului meu pe tema liderului autentic spunându-vă că eu nu cred că va găsi cineva reţeta „Liderului ideal“. De ce? Pentru că liderii sunt oameni remarcabili. Şi sunt remarcabili tocmai prin unicitatea, autenticitatea lor.

    Sunt oameni şi nu personaje!

  • Persoanele declarate în incompatibilitate nu mai pot candida pentru funcţii publice timp de 3 ani

    Prin decizia luată joi de Curtea Constituţională s-a stabilit că sintagma “aceeaşi funcţie” de la articolul 25 alineatul 2 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice se referă la orice funcţie aleasă. Astfel, interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani se adresează tuturor persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum ar trebui să îţi petreci primele 20 de minute de după muncă

    Răspunsul unui utilizator al Quora  la întrebarea “Care sunt micile schimbări din viaţă care au cel mai mare impact?” oferă o soluţie simplă pentru diminuarea obosolii acumulate la muncă în timpul săptămânii şi pentru dezvoltare personală într-un interval de timp care se risipeşte de obicei pe lucruri nesemnificative.

    Ajungem să ne petrecem ore din viaţă irosindu-ne timpul  petrecut acasă după serviciu, iar acest comportament ne aduce o explozie de energie spre miezul nopţii şi oboseală dimineaţa. Ciclul se repetă până în weekend, când, din nou, nu ne odihnim până târziu în noapte duminica şi suntem din nou obosiţi la începutul săptămânii.
    Utilizatorul Quora a înlocuit această rutină obositoare prin impunerea unei reguli pe care a numit-o “regula celor 20 de minute”. “Acum, când ajung acasă, mă străduiesc să petrec cel puţin 20 de minute făcând ceva constructiv – scriu un articol, citesc o carte, joc şah, încerc să învăţ o limbă străină cu DuoLingo (încerc să fac asta pe telefonul meu şi nu pe latpop pentru a minimiza riscul distragerii atenţiei), cânt la chitară, meditez, încep să învăţ un limbaj de programare sau să îmi îmbunătăţesc flexibilitatea cu exerciţii de stretching”, spune el. “Odată depăşite cele 20 de minute, veţi vedea că veţi regăsi puterea de a continua. După câteva săptămâni, veţi fi terminat o carte – ceea ce, pentru mulţi oameni, va fi prima după o perioadă lungă de timp”.

    Dacă nu aveţi energia de a face ceva în cele 20 de minute, autorul articolului are un sfat simplu: “Mergeţi la culcare”. Nu există un beneficiu concret în a urmări Facebook-ul până la epuizare, prin urmare v-ar ajuta să vă faceţi un obicei: “Nu aveţi energie? Dormiţi. Aveţi energie? Petreceţi-l făcând ceva util.”

     


     

  • Unul dintre cei mai importanţi oameni de la Twitter a demisionat

    Ali Rowghani, Chief operating officer al Twitter a demisionat astăzi. Decizia vine în urma unui articol publicat cu câteva zile în urmă de Re/code, în care se lansa ideea că mai mulţi oameni din conducerea platformei de microblogging ar putea părăsi compania.

    Rowghani a intrat în conflict cu ceilalţi membri din conducerea Twitter în luna mai, după ce a vândut 300.000 de acţiuni pentru suma de 9,9 milioane de dolari, deşi linia impusă de board era ca nimeni să nu renunţe, pentru o perioadă, la acţiuni.

    Ali Rowghani a postat astăzi pe contul său de Twitter următorul mesaj: “La revedere, Twitter. A fost un drum incredibil, şi voi preţui amintirile”.

  • NOU MESAJ al lui Rogozin la adresa României: Vicepremierul rus le propune lui Băsescu şi Ponta să sărbătorească eliberarea capitalei de “fasciştii români”

     “Propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorească, pe 31 august, la Bucureşti 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români”, a scris Rogozin pe contul său de Facebook, făcând trimitere la un articol ce critică atitudinea “rusofobă” şi războinică a României, publicat pe site-ul www.inosmi.ru, afiliat agenţiei oficiale RIA Novosti.

    Articolul este publicat iniţial pe site-ul Terra.md şi susţine că politicienii români au adus ţara în pragul unei psihoze de masă pentru a abate atenţia de la problemele economice şi pe fondul faptului că populaţia nu crede în viitorul european strălucit al ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Impozitul pe sumele repatriate

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Unele voci vorbesc de suma de 10 miliarde de euro, altele avansează ipoteza unei sume undeva în jur de 50 de miliarde de euro. Sincer, o estimare în acest sens mi se pare cel puţin hazardată, cu un pronunţat caracter empiric, dintr-un motiv foarte simplu, respectiv provenienţa sumelor de bani, care se împart în 3 mari categorii: ilegale, semilegale (în unele accepţiuni, „aparent legale„) şi legale (aici am în vedere sumele nerepatriate aferente câştigurilor de capital din companii de tip holding).

    Pe de altă parte, nu puţini sunt cei care susţin că nu mai sunt cine ştie ce bani afară, iar cei care mai sunt nu şi-ar dori neapărat să se şi întoarcă, deoarece cei care au vrut să-şi aducă banii în ţară deja au făcut-o, prin diferite entităţi şi structuri înregistrate în paradisuri fiscale. Şi atunci, de ce ar fi acum un moment oportun pentru promovarea unei astfel de măsuri? În opinia mea, aducerea banilor în ţară ar crea un surplus de lichiditate pe piaţă, fapt deloc de neglijat, mai ales în condiţiile în care statul acţionează ca un veritabil şi extrem de consistent purtător al cererii de masă monetară, prin împrumuturile pe care le contractează, inclusiv pe piaţa internă.

    Cu toate acestea, tot mai multe voci afirmă că sume considerabile de bani „băltesc„ şi acum în sectorul bancar, şi astfel apare întrebarea dacă aceşti bani ar putea fi transformaţi în resurse investiţionale şi, implicit, direcţionaţi către domenii asumate de guvern ca fiind prioritare (cum ar fi, spre exemplu, programele de privatizare ale companiilor de stat) sau se vor orienta tot către economisire sau, cel mult, către tranzacţii financiare de tip speculativ.

    Deşi Marek Belka (şeful departamentului pentru Europa din FMI la momentul respectiv) asimila amnistia fiscală cu „un semn de disperare„, personal nu împărtăşesc această idee, deşi nu cred în moralitatea unei astfel de măsuri, aşa cum nu cred nici în „moralitatea„ evaziunii fiscale. Aş vedea mai degrabă amnistia fiscală ca o recunoaştere tacită a existenţei (reale!) a unor imperfecţiuni – de natură legislativă, dar, mai ales, procedurală, instituţională – în identificarea şi prelevarea obligaţiilor fiscale datorate de unele categorii de contribuabili. Dacă vreţi, „gradul de disperare„ poate fi apreciat mai exact doar în momentul transpunerii în practică a unei eventuale amnistii fiscale, în funcţie de condiţiile, criteriile şi modalităţile efective de implementare a acesteia.

    Cred însă că, pe lângă aspectul pecuniar al problemei (în speţă, impozitul aplicat asupra sumelor repatriate ca urmare a unei amnistii fiscale), o dimensiune foarte importantă o joacă şi garanţiile morale pe care autoritatea publică este dispusă să le ofere „fiilor rătăcitori„. Aici trebuie precizat faptul că, la nivel european, s-au prevăzut limitativ cazurile în care pot fi efectuate verificări în acest sens, exclusiv cu un caracter administrativ, respectiv în cazul fraudelor în materia TVA şi a fraudelor fiscale (Regulamentul nr. 203/17089/CE), dar şi în cazul operaţiunilor de spălare a banilor care au ca scop final finanţarea actelor de terorism.

    În orice altă situaţie aceste verificări sunt excluse şi pe deplin refuzate, iar verificarea sumelor de bani ce au părăsit teritoriul naţional, iniţiate de către ONPCSB, nu pot fi folosite în cadrul procedurilor judiciare ori a verificărilor fiscale decât cu consimţământul expres al statului căruia i s-a solicitat efectuarea acestor verificări (a se vedea memorandumurile de înţelegere cu fiecare stat membru/parte).

  • 3.500 de semne care nu au avut loc în Cover Story

    Cum abordarea nu mi-a permis să mă implic prea mult în articol, am zis că e mai bine să scriu şi eu câteva observaţii adunate în cei aproape 20 de ani de jurnalism economic. Este un gest mai degrabă amical, prins în context, determinat şi de o mică dispută pe care am surprins-o, săptămâna trecută, în Ziarul Financiar. Vine la ZF Live o doamnă psiholog, care vorbeşte de starea de sănătate mintală din mediul de afaceri. A doua zi cineva scrie un text destul de supărat, iscat de titlul „Ca să fii CEO trebuie să ai profil de psihopat„ al articolului generat de discuţia din emisiune. „Psihologi obsedaţi de manageri psihopaţi„ s-a chemat comentariul şi m-am gândit cât de mult greşim că nu ştim sau nu avem răbdare să ascultăm pur şi simplu – doamna în cauză nu a pronunţat fraza respectivă şi nu s-a dovedit nicio secundă obsedată de cineva sau ceva.

    Aşa că zic, oricui este interesat să asculte, ca să nu mai greşească: învăţaţi să ascultaţi. Văd, de multe ori, la întâlniri sau evenimente, oameni care se risipesc pe prea multe planuri – al telefonului personal, al vecinilor, al genţii personale, abia pe urmă al evenimentului în sine – şi nu participă la niciunul. O să vă dezamăgesc, dar nu suntem multitasking, oricât ne-ar plăcea asta; lucrăm mai degrabă secvenţial, ca un calculator din anii ‘80, cu benzi magnetice, chiar dacă pare că putem purta o conversaţie, conduce maşina şi schimba mesaje pe mobil în acelaşi timp.

    Comunicaţi! Fiţi deschişi şi nu vă baricadaţi în spatele unor ziduri PR-istice, chiar dacă întrebările jurnaliştilor par a trece bariere. Cineva care îşi împărtăşeşte experienţele nu se expune, nu devine vulnerabil, ci se transformă într-un dascăl, într-un prieten, într-un sfătuitor. Spiritul antreprenorial nu se învaţă în şcoală, iar publicaţiile sunt din ce în ce mai puţine, şi putem creşte, putem găsi seminţe şi sol fertil doar în noi înşine, deschişi, chiar cu riscul de a intra în gura lumii. Sau a haterilor.
    Este o greşeală să confundăm încrederea în sine, grefată pe un soi de aroganţă şi o doză de narcisism, cu competenţa şi cu leadershipul. În context, zic că e bine să vă păstraţi, să ne păstrăm cu toţii, un vis de împlinit, un loc de văzut, un pariu de câştigat, un zâmbet de oferit, o operă de terminat.

    O operă de terminat a avut şi pictorul de săptămâna aceasta, care se numeşte Pavel Korin şi este rus. A trăit în perioada lui Stalin şi după, dar a pictat cu precădere teme religioase. Iar opera sa de căpătâi este tabloul neterminat pe care îl vedeţi, „Requiem pentru Rusia„, rebotezat mai apoi, din raţiuni de cenzură. Korin a lucrat la tablou mai bine de patru decenii. A produs zeci de schiţe, a comandat o pânză uriaşă şi a tot lucrat la pregătirea acesteia, preluând tehnici ale pictorilor de icoane sau ale vechilor maeştri. În cele din urmă, Korin nu a trasat nici măcar o pensulă de vopsea pe pânza cea mare, 42 de ani s-au dovedit prea puţini pentru capodopera pe care o avea în minte. Aţi citit în ultima perioadă ceva mai nebunesc şi mai frumos decât asta?


     

  • CC: Articolul privind calcularea vechimii doar pentru magistraţii foşti avocaţi, neconstituţional

     Surse din cadrul CC au precizat, pentru MEDIAFAX, că doi magistraţi care doreau să fie promovaţi în funcţii de conducere au reclamat că articolul respectiv încalcă principiul egalităţii.

    Odată cu decizia de miercuri a Curţii, pentru a candida la o funcţie de conducere din cadrul unei instanţe sau al unui parchet, un magistrat poate să fi exercitat anterior o altă profesie juridică, nu doar cea de avocat, perioada în care acesta a practicat-o fiind luată în calcul în calcularea vechimii.

    Articolul declarat neconstituţional prevede că “la calcularea vechimii prevăzute la alin. (1) (pentru numirea în funcţii de conducere – n. red.) se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coşmarul din inbox

    E-mailul are o istorie de 43 de ani – primul a fost transmis în anul 1971 şi era format din şirul de litere “QWERTYUIOP”. Dar acum, ca a devenit o forma esentiala de comunicare – cu un trafic care a explodat de la 5,1 miliarde de mesaje zilnic in 2000 la  294 de miliarde mesaje pe zi în 2012, îi face pe tot mai multi angajati şi executivi să caute căi de a împuţina – sau macar de a controla – lungul şir de mesaje zilnice.

    Practica de a trimite cu “cc”, larg răspândită, a amplificat şi mai mult problemele, forţând tot mai mulţi oameni să răspundă cât de repede pot la mesaje. Nici măcar vacanţele nu mai sunt, în mod automat, “ieşiri de avarie” – nici nu mai pot fi, din cauza laptopurilor, tabletelor  si telefoanelor inteligente. Si apoi mai e si blestemul spam-ului, care reprezintă între 70% şi 90% din mailurile zilnice, şi care reuşeşte încă să fie mereu cu un pas înaintea chiar şi a celor mai agresive dintre filtre.

    Cu totul, statisticile spun că peste 11 ore (28%) din cele 40 de care reprezintă programul de muncă săptămânal, sunt folosite pentru a răspunde la emailuri.

    Dar poate că cea mai mare sursă de stres generată de e-mail e pacostea unui Inbox supraaglomerat, în care nu reuşeşti niciodată să menţii ordinea. Iar la mailuri se adauga apelurile telefonice, SMS-urile, Twitter, Facebook şi restul cohortei sociale. Timpuri noi.

  • Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, în 2009: Nicio bancă nu va finanţa colacul de salvare în mijlocul furtunii pentru cineva care nu ştie să înoate

    ANCA BIDIAN, pe atunci vicepreşedinte al Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar, constata că în primul trimestru din 2009 cea mai mare parte a cererilor de finanţare venea din nevoia de salvare a firmelor, dar fără o strategie şi o calibrare a modelului de business în acord cu condiţiile pieţei.

    Citiţi aici articolul Bancile se lupta sa atraga IMM-urile, apărut în urmă cu cinci ani în Business Magazin.