Tag: armata

  • Militarii bulgari se întorc acasă din Afganistan

    Conform noii strategii privind participarea la războiul din Afganistan, prezentate de ministrul apărării, Anyu Anghelov, două echipe medicale vor fi retrase până la finele lui 2012, la începutul lui 2013 se vor întoarce acasă militarii care păzesc aeroportul din Kabul, iar cei însărcinaţi cu paza aeroportului din Kandahar vor urma până la sfârşitul lui 2014. Retragerea bulgarilor coincide cu planul american de transferare treptată a responsabilităţilor de securitate către forţele afgane până în 2014, notează Novinite.

    În ce priveşte România, preşedintele Traian Băsescu a anunţat la Adunarea Parlamentară a NATO din octombrie că “reconfigurarea efortului nostru” se va face “doar în funcţie de situaţia de pe teren”.

  • Isărescu: Doar tăind cheltuieli bugetare, s-ar putea să fim loviţi de alte si alte disfuncţionalităţi

    “Eu cred că, în 2012, ţara se va putea angaja pe două fronturi: unul pentru însănătoşirea în continuare a bugetului si al doilea pentru consolidarea creşterii economice. Altfel, doar tăind cheltuieli bugetare, s-ar putea să fim loviţi de alte si alte disfuncţionalităţi”, a spus Isărescu, în discursul rostit cu ocazia primirii emblemei “Onoarea militară”, care i-a fost decernată de către ministrul apărării, Gabriel Oprea.

    “În această importantă bătălie, societatea românească se poate baza pe stabilitatea asigurată de armata română si pe stabilitatea financiară pentru care muncim noi, cei de la Banca Naţională”, a adăugat Isărescu.

    Banca Naţională, potrivit legilor ţării, poartă o mare răspundere pentru asigurarea stabilităţii financiare, reaminteşte guvernatorul. “Şi noi, cei de la Banca Naţională, vă putem raporta astăzi – ca să folosesc limbajul militar – că deşi România nu a fost ocolită de criza economică globală, am reuşit să apărăm ţara de criza financiară.”

    Emblema “Onoarea militară” reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare.

  • Cel mai bine păstrat secret din lume

    În ciuda autorităţii celui care lansa acest avertisment şi a intervalului lung de timp scurs de la producerea lui şi până în zilele noastre, problema existenţei OZN-urilor continuă să pară, în ochii opiniei publice mondiale, fie o scorneală pusă la cale de conspiraţionişti, fie o invenţie a mass media aflată în căutare de senzaţional, fie, în sfârşit, un produs al minţilor dereglate ale unor lunateci.

    Un expert al ozenologiei, Timothy Good, un autor credibil, cu un discurs echilibrat, a adunat în această carte documente ultrasecrete (reproduse în facsimil în paginile lucrării), interviuri cu martori-cheie şi discuţii cu specialişti din cadrul armatei şi al serviciilor secrete, cu politicieni şi oameni de ştiinţă, care dezvăluie, în maniere şi din unghiuri diferite dar congruente, numeroasele întâlniri ale oamenilor cu reprezentanţii unor civilizaţii extraterestre.

    Dispariţii de avioane militare, fenomene bizare şi inexplicabile, observaţii ale unor obiecte a căror tehnologie depăşeşte în mod evident tehnologia pământeană, sunt sesizate şi inventariate în cele mai îndepărtate părţi ale globului, din Rusia până în Statele Unite, şi din India până în Australia. Citindu-l, ai impresia că în “Invadatorii”, “Dosarele X” sau “Întâlnire de gradul III”, “F”-ul din SF dispare.

    Timothy Good încearcă să pună capăt muşamalizării concertate oficial şi să spargă misterul unui fenomen clasificat drept Top Secret de către guvernele lumii, cu argumente raţionale şi metode de investigaţie pozitive. Teoria sa este că prezenţa vizitatorilor din alte lumi (care? – rămâne de văzut) a început să fie mai activă odată cu cel de-al Doilea Război Mondial şi cu proliferarea armelor de distrugere în masă, care au stârnit nu doar neliniştea, ci şi ostilitatea unor inteligenţe care au început să nu se mai simtă confortabil într-un spaţiu pe care l-au investit ca bază pentru acţiunile lor.

    Timothy Good, “OZN, armata şi serviciile secrete”, Editura Lifestyle, Bucureşti, 2011

  • Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracţie turistică (GALERIE FOTO)

    Adăpostul de la Tessin, de lângă Rostock, pe coasta Mării Baltice, este al doilea construit în Germania de Est după cel de la Hennickendorf, de lângă Berlin, precizează Der Spiegel. A fost conceput pentru a permite forţelor navale est-germane ca, în cazul unui atac atomic din partea NATO, să declanşeze o lovitură nucleară “preventivă”, cu circa trei minute înaintea rachetelor NATO, după care militarii ar fi urmat să se refugieze în interiorul buncărului, o construcţie cu două etaje, cu o suprafaţă totală de 3.000 mp.

    Cum arată un buncăr nuclear est-german transformat în atracţie turistică (GALERIE FOTO)

    Construcţia a început în 1969, a fost dată în folosinţă la 1 decembrie 1974 şi a costat 62 de milioane de mărci est-germane – echivalentul salariilor medii lunare a circa 100.000 de est-germani. Înăuntru se aflau rezervoare de oxigen, apă şi hrană, echipamente de comunicaţii, de reglare a temperaturii şi de amortizare a şocurilor. În cazul unui atac atomic din partea NATO, cei adăpostiţi în spatele uşii de oţel de 3,5 tone ar fi urmat să supravieţuiască încă 16-20 de zile, depinzând de rezervele de oxigen disponibile.

    Turiştii pot vizita centrul tehnic de comandă, dormitoarele, camerele de baie şi sălile de mese pentru ofiţeri, marinari şi personalul auxiliar, precum şi centrul de comandă, cu covor pe jos şi cu o hartă a Mării Baltice drept exponat principal; de aici ar fi urmat să fie luate şi comunicate partenerilor din Pactul de la Varşovia deciziile ulterioare loviturii nucleare. Există şi un puţ propriu al buncărului, care putea extrage apă de la o adâncime de 15 metri. Turiştii află, de asemenea, că rezervele de hrană cuprindeau carne, cartofi, pâine, dar – ca fapt divers – şi condimente.

    Buncărul a fost pus în regim de conservare în 1993 de către forţele armate ale Germaniei reunificate, Bundeswehr. Fostul regim plănuia extinderea şi modernizarea buncărului între 1990 şi 1994, ceea ce ar fi avut nevoie de încă 63 de milioane de mărci, însă căderea regimului comunist şi a Cortinei de Fier au pus capăt acestor planuri, iar existenţa adăpostului secret a fost aproape uitată de public.

    Sursa foto: Der Spiegel

  • Siria: Cel putin 95 de morti dupa un atac al armatei in orasul Hama

    El a afirmat ca atacurile fortelor siriene in mai multe orase
    din tara s-au soldat, in total, cu 121 de morti si zeci de raniti,
    dintre care multi se afla in stare grava. “Armata si fortele de
    securitate au lansat un atac asupra orasului Hama si au deschis
    focul asupra civililor, omorand 95 de persoane”, a spus el,
    precizand ca dispune deja de o lista cu numele a 62 dintre victime.
    Qourabi a afirmat ca 19 persoane au fost ucise la Deir Ezzor, in
    estul Siriei, alte sase, la Harak, in sudul tarii, si una la
    Boukamal, tot in estul Siriei.

    Regimul sirian incearca de mai multe saptamani sa reia controlul
    asupra orasului rebel Hama, situat la 210 kilometri nord de Damasc,
    unde au avut loc mai multe manifestatii de amploare impotriva
    puterii, la care au participat pana la 500.000 de persoane.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine lupta in marina americana: balene, delfini si lei de mare (GALERIE FOTO)

    Programul de lucru cu mamiferele marine a fost lansat de marina
    americana in anii ’60. Unul dintre scopuri a fost cel de cercetare
    a abilitatilor pe care le au delfinii sau balenele in detectia
    obiectelor de sub apa si de ameliorare a vitezei submarinelor si a
    vaselor de lupta, prin cercetarea modului cum inoata si se scufunda
    cetaceele.

    Celalalt scop a fost de antrenament, astfel incat delfinii,
    balenele sau leii de mare sa devina capabili sa execute misiuni
    subacvatice, de la transportul de echipament pentru scufundatori si
    pana la localizarea si recuperarea obiectelor pierdute, paza
    vaselor si misiuni de supraveghere prin intermediul unor camere
    video.

    ABC News a trecut in revista cateva dintre situatiile in care
    mamiferele marine sunt folosite de marina americana.

    In timpul razboiului din Vietnam au circulat zvonuri ca marina
    americana a antrenat delfini ca sa impuste inotatorii inamici cu
    ajutorul unui dispozitiv cu declansare automata. US Navy a negat ca
    ar fi existat un astfel de program sau ca ar fi antrenat vreodata
    delfini ca sa atace oameni.

    The Marine Mammal Program a fost initial tinut secret, insa s-a
    dezvoltat puternic in timpul Razboiului Rece, ajungand in anii ’80
    la un buget de 8 milioane de dolari si la o “flota” de peste 100 de
    delfini, plus numerosi lei de mare si balene, scrie PBS.org. In
    1992, programul a fost declasificat si restrans, multi delfini
    fiind scosi la pensie.

    In ultimii ani insa, bugetul si cheltuielile au crescut: conform
    Defense Industry Daily, numai in 2009, Centrul pentru tehnologie de
    lupta navala si spatiala al US Navy de la San Diego a incheiat
    contracte de aproape 50 de milioane de dolari cu firme private
    pentru ingrijirea, antrenamentul si transportul animalelor din The
    Marine Mammal Program, pentru cercetare stiintifica si dezvoltarea
    de software.

    In prezent, delfinii sunt folositi mai ales la detectia minelor
    marine si la misiuni de patrulare subacvatica, pentru a apara
    vasele americane de razboi de inotatorii inamici care ar incerca sa
    le arunce in aer, asa cum s-a procedat in timpul Razboiului din
    Golf.

  • Oprea: 90,2% din pensiile militare au crescut in urma revizuirii

    “Ministerul Apararii Nationale a definitivat la 1 iunie procesul
    de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au
    iesit la pensie din armata, proces care se deruleaza in baza
    prevederilor legii nr. 119/2010 si a ordonantei de urgenta nr.
    1/2011”, a spus ministrul Oprea, care a subliniat ca datele la care
    se refera ii vizeaza strict pe pensionarii cadre militare, care au
    lucrat in MApN.

    “Asa cum am sustinut de fiecare data nicio pensie militara mai
    mica de 3.000 de lei, in conditiile unei cariere complete, nu a
    fost diminuata. Mai mult, in urma revizuirii, absolut toate aceste
    pensii au crescut”, a spus ministrul Gabriel Oprea.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Elbit Systems va moderniza avioanele C-130 Hercules din flota Romaniei

    Elbit Systems va colabora cu IAROM, holdingul industriei de
    aparare, dar si cu alte companii romanesti, in cadrul contractului
    care va dura patru ani.

    “Cererea globala de modernizari ale flotelor aeriene si experienta
    noastra in diverse proiecte militare similare, de genul avioanelor
    C-130 din Coreea sau C-95 din Brazilia, ne pozitioneaza ca lideri
    de piata si speram ca vor urma si alte proiecte asemanatoare”, a
    declarat Yoram Shmuely, co-general manager al diviziei aerospatiale
    a Elbit Systems, citat de publicatia Globes.

    Elbit a operat in Romania de-a lungul ultimilor 15 ani, in special
    in proiecte de avionica, de cooperare cu companii ca IAR Brasov,
    Avioane Craiova sau Aerostar. Compania israeliana opereaza prin
    intermediul subsidiarelor locale Elbit Systeme SA, A-E Electronics
    SA, Elmet International SRL si Simultec SRL.

    Fortele Aeriene Romane dispun de cinci aparate Hercules – patru
    avioane C-130 B, fabricate in anii ’60 si donate de SUA Romaniei in
    1996-1997, respectiv un avion C-130 H, fabricat in 1972 si cumpara
    din Italia in 2004. La acestea se adauga sapte aeronave C-27 J
    Spartan, cumparate in 2007 de la firma italiana Alenia Aeronautica,
    din care prinele doua au fost livrate anul trecut.

    Elbit Systems este cotata la bursa Nasdaq. Ultimul pret pe actiune
    a fost 50,2 dolari, ceea ce inseamna o capitalizare de 2,14
    miliarde de dolari.

  • Sute de mercenari belarusi se numara printre trupele loiale lui Gaddafi

    Sute de mercenari belarusi ajuta regimul Muammar Gaddafi sa faca
    fata raidurilor NATO, scrie ziarul rus Komsomolskaia Pravda. Acesti
    mercenari, majoritatea fosti membri ai unitatilor fortelor de elita
    belaruse, au contracte individuale si sunt platiti de regimul
    libian, scrie publicatia rusa, citand surse din cadrul Statului
    Major al armatei belaruse. Printre acestia figureaza si persoane
    care se ocupa cu utilizarea si intretinerea echipamentelor
    militare, consultanti si instructori, precum si agenti ai
    serviciilor de informatii belaruse.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info