Tag: incepere

  • Supereroii din umbră. Cum a ajuns Marvel să definească nivelul de referinţă al unui gen cinematografic

    PRIMUL EDITOR AL REVISTEI, JOE SIMON, A CREAT ÎN 1941 UNUL DINTRE CEI MAI IUBIŢI SUPEREROI AI MARVEL, CAPTAIN AMERICA. A fost primul succes al companiei, cu vânzări de peste un milion de exemplare.

    Anul următor, Marvel a cedat drepturile pentru Captain America companiei Republic Pictures, însă studioul de film nu a reuşit să producă niciun episod de-a lungul perioadei contractuale, astfel încât personajul a revenit creatorilor săi.

    Ca urmare a tranzacţiei dintre Marvel Entertainment Group şi ToyBiz din 1993, Avi Arad a fost numit CEO al Marvel. În primă fază, lucrurile nu au mers însă prea bine; s-a decis cedarea drepturilor pentru mai multe personaje, dar studiourile de film nu s-au grăbit să prezinte publicului eroi de benzi desenate. ”Atunci când închei o afacere cu un studio de producţie, intri pe o listă de aşteptare alături de alte 500 de proiecte, aşa că sunt şanse mari să te pierzi. Pentru noi acest lucru nu merge. Nu vrem să mai facem asta„, declara la acea vreme Avi Arad. Drept urmare, CEO-ul a decis în august 1996 crearea Marvel Studios.

    Primul film lansat a fost ”Blade„, în 1998, bazat pe benzile desenate cu acelaşi nume. Filmul, regizat de Stephen Norrington şi avându-l pe Wesley Snipes în rolul principal, a avut încasări de peste 130 de milioane de dolari. A urmat ”X-Men„ în anul 2000, primul blockbuster produs de Marvel, ce a adus companiei aproape 300 de milioane de dolari. Prin succesul acestor două filme, Marvel a demonstrat, într-o perioadă în care Hollywood se baza mai mult pe remake-uri decât pe idei originale, că lumea era dispusă să cunoască personaje ce nu mai apăruseră pe marele ecran.

    În anul 2009, The Walt Disney Company a făcut publică o tranzacţie prin care achiziţiona pachetul majoritar al Marvel Entertainment pentru 4 miliarde de dolari.

    Printre multe producţii animate, seriale de televiziune, filme pentru televiziune şi albume de muzică, compania Marvel Studios a fost implicată în trei francize care au adus încasări de peste un miliard de dolari în America de Nord: X-Men, Spider-Man şi Marvel Cinematic Universe, care include personaje precum Iron Man, Captain America sau Thor.

    Până în prezent, francizele X-Men şi Spider-Man au adus fiecare încasări de peste 3 miliarde de dolari, în vreme ce Marvel Cinematic Universe a adus în conturile Disney peste 7 miliarde de dolari. Compania a lansat zece filme din Marvel Cinematic Universe din 2008 până în prezent, primul fiind ”Iron Man„, iar cel mai recent ”Guardians of the Galaxy„. Toate aceste filme au o anumită legătură, astfel încât Marvel să poată integra orice nou personaj în poveste.

    Încrederea celor de la Marvel se află la cote înalte, aceasta fiind probabil explicaţia pentru care studioul a decis să aducă pe marile ecrane personaje precum cele din ”Guardians of the Galaxy„ sau ”Ant-Man„, puţin cunoscute publicului larg. Privind la toate filmele pe care Marvel le-a lansat sau pe care urmează să le lanseze, un singur personaj era deja cunoscut publicului: Hulk, care beneficiase deja de propriul său film cu ani în urmă.

    Marvel a reuşit să îşi construiască reputaţia prin personaje cvasinecunoscute, spre deosebire de concurenţii de la DC Comics care beneficiau de renumele unor supereroi precum Batman sau Superman. De apreciat este faptul că Marvel nu a avut până acum niciun eşec de box office, iar acest lucru va încuraja probabil lansarea unor noi francize sau prezentarea altor personaje.

    Concluzia este că brandul Marvel este cel care aduce aproape imediat notorietate personajului şi nu invers, lucru care se vede destul de rar la Hollywood. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office-ului duce la mari pierderi financiare. Până la acel moment, însă, vom mai cunoaşte destule personaje din universul Marvel.

  • Românii pot comanda în premieră Google Glass prin intermediul unui magazin de profil

    Google Glass sunt activaţi şi folosiţi exclusiv cu ajutorul comenzilor vocale ale utilizatorului. Astfel, pentru funcţia de fotografiere, utilizatorul trebuie să rostească comanda “OK Glass – take a picture”, iar pentru a filma trebuie utilizată comanda “OK Glass – start recording”. 

    Ochelarii au o autonomie a bateriei de 24 de ore, pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a se plimba în voie, iar greutatea acestora este de doar 43 de grame, pentru a fi cât mai confortabili. Camera ataşată are 5 megapixeli şi poate înregistra clipuri video HD de 720p. Utilizatorii pot stoca toate amintirile din vacanţă, dar şi instantaneele şi clipurile surprinse în viaţa de zi cu zi, deoarece Google a echipat cei mai revoluţionari ochelari ai momentului cu o memorie de 16GB. Toate fotografiile şi clipurile pot fi vizionate pe ecranul integrat de 640X360 de pixeli, se arată într-un comunicat al QuickMobile.

    Ochelarii Google Glass se pot conecta la telefoanele de tip smartphone echipate cu sistemul Android cu ajutorul aplicaţiei MyGlass, au acces la Internet prin Wi-Fi ori Bluetooth, iar portul de încărcare este de tip microUSB.

    Google Glass sunt diponibili în toate magazinele QuickMobile din ţară, precum şi pe www.quickmobile.ro.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Mariana Gheorghe, locul al cincilea

    Cariera Marianei Gheorghe a început în urmă cu 31 de ani în industrie, mai precis în producţia chimică, a continuat cu comerţ intern şi internaţional, apoi cu macroeconomie, iar de la mijlocul anilor â90 cu banking în cadrul BERD: „Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final“.

    În 2005, Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar în 2006 a început derularea mandatului pe care îl numeşte „cea mai mare provocare a vieţii mele profesionale“.

    Primii ani la conducerea companiei au fost marcaţi de efervescenţa care marca întreaga economie, dar venirea crizei economice a adus provocări pe măsura bugetului pe care îl opera compania: „La o companie ca Petrom, orice mişcare pe care o faci afectează un întreg lanţ comercial. De aceea procesul de reorganizare a costurilor a fost făcut atent nu numai la sănătatea companiei, ci şi a economiei în general“, spune Mariana Gheorghe în 2014, la peste cinci ani de la momentul decisiv din 2009, când o serie de credite obţinute de companie au repus Petrom pe linia de investiţii şi de profitabilitate aşteptată.

    „Uitându-mă în urmă, sunt mândră de două lucruri: de transformarea oamenilor şi de impactul companiei în piaţă într-o perioadă de tranziţie. Eu m-am întors în ţară vizionar, înainte de integrarea în UE, pentru că am prevăzut creşterea. Integrarea nu a adus numai drepturi, ci şi multe obligaţii, iar provocarea de ajustare a companiei într-o economie care se ajustează ea însăşi a fost fenomenală. Cred că am dat mult mai mult ca manageri decât am fi dat într-o economie stabilă.“


    Mariana Gheorghe face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Radu Georgescu, locul al patrulea

    A terminat TCM, dar spune că s-a îndrăgostit de calculatoare în ultimul an de facultate. În 1994 a început patru produse software, antivirursul care a ajuns la Microsoft şi încă trei, care au fost nişte eşecuri. „RAV a ieşit în schimb pe piaţa internaţională, Microsoft l-a vrut pentru a-l integra în produsele sale, şi în ziua de astăzi toţi colegii mei care s-au dus la Redmond sunt tot acolo, ei conduc tot ce înseamnă «security» în Microsoft. A fost un deal foarte reuşit“, spune Georgescu.

    Spune că de la bun început, când a ales calea antreprenoriatului, a preferat poziţia de preşedinte al companiilor sale. Recent, Radu Georgescu a devenit acţionar şi preşedinte al boardului pentru Coinzone, un start-up cu sediul central în Menlo Park – oraşul din SUA unde are sediul central şi reţeaua socială Facebook – care îşi propune să lanseze o platformă de plată globală pentru mai multe monede virtuale, printre care şi Bitcoin. O altă investiţie recentă a grupului GECAD al lui Georgesacu este Tynka, un start-up din Marea Britanie care a dezvoltat o aplicaţie dedicată studenţilor pentru ca aceştia să fie la curent cu activităţile şi evenimentele specifice intereselor lor, din campusuri şi din afara lor.

    „Sprijinim în mod deosebit tinerii antreprenori şi companiile care se concentrează pe segmente de nişă. Tynka are avantajul de a fi fost creată de către studenţi care înţeleg nevoile celor de seama lor. Sperăm să reuşim în viitorul apropiat să extindem activitatea acestei companii la nivel global“, a declarat Georgescu.

    În primăvara acestui an Georgescu a vândut Avangate, soluţie de distribuţie electronică a produselor software, unui fond de investiţii din San Francisco.  Radu Georgescu spune că lucrează într-un domeniu în care afacerea durează 10 ani de zile. „Tehnologiile se schimbă în acest domeniu şi sunt puţine companii ce reuşesc să depăşească un ciclu tehnologic. Chiar şi cele ce depăşesc trebuie să se reinventeze şi este complicat. Este greu să las compania copiilor mei. Ce ai de făcut? Să construieşti şi să vinzi în cadrul unui ciclu tehnologic. Şi după aceea să construieşti altceva, pentru următorul ciclu. Dacă pleci de la început cu idea asta este nemaipomenit.“


    Radu Georgescu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Klaus Iohannis a fost validat de către Curtea Constituţională în funcţia de preşedinte al României

    La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a declarat că “a fost un vot puternic şi foarte clar” şi i-a asigurat pe români că a înţeles mesajul electoratului. “Este un moment festiv, dar aş vrea să remarc că după 25 de ani de la revoluţie se încheie o etapă. Românii au spus, prin votul lor, stop şi de la capăt”, a declarat Iohannis. “Viziunea pe care eu am prezentat-o în campania electorală s-a împletit foarte frumos cu aşteptările românilor. Le spun românilor, astăzi şi aici, că se poate. Se poate construi o Românie puternică. […] Vom construi România lucrului bine făcut în timp şi pas cu pas.”

    “Vreau să vă spun cu toată fermitatea că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Cred că preşedintele României trebuie, prin viziunea cu care vine, să inspire naţiunea, iar prin comportamentul său public să devină un etalon al societăţii române.”

    Preşedintele în funcţie Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că acesta este un moment extrem de important. “Vă doresc, domnule preşedinte ales, ca după primul mandat să fiţi singur la această ceremonie”, a spus Traian Băsescu, referindu-se la faptul că îi urează lui Iohannis să rămână la Cotroceni timp de două mandate (în cadrul ceremoniei sunt prezenţi atât preşedintele în funcţie cât şi cel ales – n.red.). “Cine crede că transformarea României este un proces de cinci ani se înşeală. Este misiunea fundamentală a preşedintelui ca, utilizând toate instrumentele pe care Constituţia i le pune la dispoziţie, să facă astfel încât să se meargă înainte pe drumul fixat.”

    “Am constatat, în două mandate, că se vor găsi întotdeauna în societatea şi în mass media germenii pasului înapoi. Uneori, trebuie să forţezi la limită Constituţia pentru a te impune. Avem prea multe instituţii care, datorită jocului politic, încă nu sunt reformate.”

    Traian Băsescu a încheiat discursul mulţumindu-i lui Klaus Iohannis pentru căştigarea alegerilor. “Vreau să vă felicit pentru un lucru care ţinea de o problemă personală. N-aş fi vrut ca la finalul mandatului meu stânga să domine toate puterile statului. Astfel, las moştenire o ţară care are o opţiune de dreapta.”

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 25 de adrese de Facebook. Încasările de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, iar reţeaua de magazine se extinde, ajungând acum la 24 de spaţii. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze anul viitor cifra de afaceri.

    Perdele cu design personalizat, pernuţe cu aplicaţii realizate manual în toate formele şi nuanţele, fotolii tapiţate cu aceleaşi material ca draperiile sau cuverturile în tot felul de culori, modele şi materiale au pus stăpânire pe un spaţiu comercial ce ocupă patru niveluri într-o clădire veche din apropierea Gării de Nord a Capitalei.

    Sophia este însă o reţea de 23 de magazine, dintre care 17 sunt francize, iar spaţiul deschis de câteva luni în Bucureşti este un fel de fanion. „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper in domeniul decoratiunilor pentru casa.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India.

    Antreprenoarea ieşeancă nu foloseşte un discurs de tip corporatist şi povesteşte deschis despre cum a construit afacerea, care a ajuns să aibă 54 de angajaţi, dintre care 25 lucrează în producţie.

    Anamaria Ştefan se mândreşte cu faptul că Sophia funcţionează de zece ani şi n-a schimbat numele firmei pentru a scăpa de datorii la stat sau furnizori. „Viaţa de antreprenor în România nu e deloc uşoară. A trebuit, la un moment dat, să iau bani de la bancă pentru a plăti TVA-ul şi taxele la stat.“ Mărturiseşte însă că poverile fiscale sunt grele pentru un antreprenor şi principalul beneficiu al exportului este faptul că nu va mai trebui să plătească TVA. Pentru a începe să trimită produse peste hotare a cheltuit deja 65.000 de euro pentru a participa la târguri în ultimul an şi pentru a realiza o platformă cu cinci site-uri, dedicate mai multor ţări.

    Întrebarea „Cum ai intrat în afaceri?“ are un răspuns lung. „Sunt o persoană atipică, întotdeauna mi-a plăcut să fac ce nu fac alţii“, începe povestea antreprenoarea de 36 de ani, care a făcut studii cu profil economic. Se gândeşte câteva clipe şi continuă: „Am crescut lângă un tată care, atunci când aveam 12 ani, a făcut o firmă şi a dezvoltat o reţea de materiale de construcţii. La 14-16 ani mergeam cu el la târguri, la ţară, şi am învăţat ce înseamnă distribuţia, negocierea şi promovarea. Iar acum fac acelaşi lucru, dar la nivel internaţional“.

    La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, care i-a lăsat 4.000 de dolari, bani pe care i-a folosit ca să înceapă o afacere cu telefoane mobile, „făcând ceea ce învăţasem deja“. În patru ani firma ajunsese la şapte magazine în Iaşi, Suceava, Bârlad, Târgu Frumos, Paşcani, însă la 26 de ani a ieşit din afacere. După patru ani de activitate i-au rămas tot 4.000 de dolari, cât investise, dar câştigase experienţă.

    Avea însă antreprenoriatul în sânge; s-a gândit că trebuie să facă altceva şi îşi aminteşte că se simţea dintotdeauna atrasă de decoraţiuni. La 26 de ani, a plecat în India, ţară care îi plăcea cu tot universul său, de tradiţii, cultură şi produse.

    Plecase cu puţin peste 1.000 de dolari şi a cumpărat de toţi banii produse, dar a avut marea surpriză că a trebuit să plătească tot pe atât taxele pentru bagaj suplimentar la avion. „Cel care a vândut marfa mi-a împrumutat 1.000 de dolari pentru a plăti taxa“, spune acum; în esenţă, o creditase fără să ştie mai nimic despre ea şi fără garanţii. A încercat marea cu degetul, pentru a vedea cum se vând şalurile de caşmir, eşarfele de mătase şi câteva produse pentru casă; şi a terminat în numai două săptămâni tot ce cumpărase, câştigând de două ori mai mult. A plătit datoria către vânzător şi a cerut şi mai multă marfă.

    La începutul lui 2005 a deschis primul magazin, de 25 mp, în Iaşi, gândit ca un boutique cu specific indian, iar cea mai mare parte a clienţilor erau pasionaţi de cultura orientală.

    După primul târg la care a participat, înainte de a avea măcar un magazin, s-a dus la avocata cu care lucra şi i-a spus că vrea să facă un contract de franciză, gândindu-se la un concept de magazin legat de India. La circa un an după ce a început să vândă şaluri şi eşarfe indiene volumul de mărfuri crescuse atât de mult încât ajunsese să importe cu containerul, iar 40% din valoarea mărfii reprezenta costul de transport.

    Magazinele se numeau Sophia Incredible India, nume pe care l-au păstrat până în 2008. Apoi vreme de trei ani a vândut în paralel obiecte tradiţionale indiene şi produse cu influenţă europeană. „Voiam să rămân fidelă şi clienţilor care doreau produse din India dar şi celor care căutau modernism, fie decoraţiuni pentru case, hoteluri sau restaurante.“

    A plecat în 2011 în Anglia vreme de aproape doi ani şi lucrurile au căpătat contur, găsind direcţia spre care trebuie să se îndrepte. „Am înţeles că dacă vreau să fiu bună pe o nişă trebuie să fac numai acel lucru. Am ales: vreau ca Sophia să fie cea mai importantă reţea de magazine, proprii şi în regim de franciză, de perdele şi draperii din România.“ Cât a stat în Anglia a deschis un magazin aflat într-un orăşel aflat la o distanţă de peste patru ore de mers cu maşina de Londra, care a funcţionat vreme de trei ani, până în toamna acestui an; legătura cu piaţa engleză continuă prin intermediul distribuitorului din Londra.

  • Un copil de cinci ani a trecut testul Microsoft, devenind cel mai tânăr specialist în IT din lume

    Atunci când a ajuns în sala de examinare, cei de la Microsoft au considerat că băiatul este prea mic pentru a obţine diploma de tehnician IT, însă tatăl acestuia i-a convins să îi dea o şansă. Qureshi a declarat celor de la BBC că examenul i s-a părut “greu dar distractiv”. “Au fost mai multe tipuri de întrebări, fie cu variante multiple de răspuns, fie bazate pe scenarii”, a povestit copilul.

    Asim Qureshi, tatăl lui Ayan, a început să îi explice calculatorul fiului său de la vârsta de trei ani. “De fiecare dată când îi spuneam ceva, aveam a doua zi surpriza că a reţinut aproape tot”, spune bărbatul. “Aşa că am început să îi dau tot mai multe informaţii. La vârsta aceea, prea mult calculator poate dăuna. În cazul lui Ayan, a fost o oportunitate.”

    Ayan Qureshi a construit alături de tatăl său un mic laborator în casa din Coventry. El petrece două ore pe zi învăţând primul său limbaj de programare şi speră ca într-o bună zi să pună bazele unei firme de IT.

  • (P) ARSIS, “trendsetter” la telefoane şi accesorii, începe seria campaniilor de reduceri cu Black Friday

    WWW.ARSIS.RO atacă piaţa românească de retail online print-o serie de campanii de toamnă-iarnă, care cuprind promoţii cu discount-uri semnificative la cele peste 1500 de produse dedicate amatorilor de telefonie mobilă şi gadget-uri.

    Prima dintre aceste campanii este cea de Black Friday. Pe 21 noiembrie, la ora 00:00, pe WWW.ARSIS.RO se dă startul primei  campanii de reduceri semnificative. Timp de opt zile (21 – 28 noiembrie), pe parcursul unei adevărate Black Week,  clienţii www.arsis.ro au posibilitatea de a-şi cumpara produse la preţuri cu mult reduse faţă de cele actuale. Discount-urile la smartphone-uri şi gagdet-uri vor depăşi la majoritatea produselor 50 %, dar ele pot ajunge şi până la 70%.

    La finalul celor opt zile de reduceri Black Friday (21-29 noiembrie), ARSIS.RO va continua să-şi surprindă clienţii, printr-o serie de promoţii online la care românii pot achiziţiona unele “cadouri digitale” care se aliniază ultimelor tendinţe privind design-ul şi performanţele tehnice.

    www.arsis.ro, tehnologie şi modă pentru toţi

    Magazinul digital www.arsis.ro cuprinde produse pentru toate buzunarele şi gusturile în materie de design şi caracteristici tehnice. Astfel, pe fiecare categorie web (smartphone-uri 3g şi 4 g, alte telefoane, accesorii, tablete) se găsesc în jur de 150 de produse diferite.  În total, peste 1500 de produse comercializate pot satisface şi cele mai exigente gusturi, când vine vorba de îmbinarea dintre eleganţă şi tehnologie.

    Prin gama variată de telefoane şi accesorii premium şi superpremium, dealerul Vodafone îşi propune, astfel, mărirea numărului de clienţi din sectorul de business, precum şi al clienţilor pasionaţi de “fashion” atunci când vine vorba de accesorii şi gadget-uri.

    “Dacă în privinţa smartphone-urilor ne aşteptăm, evident, ca majoritatea comenzilor să fie pe Samsung şi iPhone, în ceea ce priveşte accesoriile, predicţia noastră este de creştere a cererilor de accesorii elegante şi de marcă, de aceea ne propunem să diversificam oferta şi să obişnuim clienţii cu produse din gamele de lux. Aceasta diversificare vine din comportamentul publicului care este deja familiarizat cu produse de tip: flip-uri, căşti, încărcătoare, cabluri de date, folii de protecţie, huse, dar care încep să fie diferenţiate în funcţie de calitate şi de ce este la modă” a declarat Bogdan Dobrescu, director general Arsis Trading. 

    Astfel, http://www.arsis.ro se aliniază tendinţelor actuale şi oferă publicului experienţe noi în materie de accesorii superpremium din game concepute de designeri şi case se modă celebre, cum ar fi:Jean Paul Gaultier, Christian Lacroix, Kenzo, dar şi produse aparţinand unor mărci precum: Ferrari, Guess, BMW.

    WWW.ARSIS.RO atacă piaţa românească de retail online print-o serie de campanii de toamnă-iarnă, care cuprind promoţii cu discount-uri semnificative la cele peste 1500 de produse dedicate amatorilor de telefonie mobilă şi gadget-uri.

    Prima dintre aceste campanii este cea de Black Friday. Pe 21 noiembrie, la ora 00:00, pe WWW.ARSIS.RO se dă startul primei  campanii de reduceri semnificative. Timp de opt zile (21 – 28 noiembrie), pe parcursul unei adevărate Black Week,  clienţii www.arsis.ro au posibilitatea de a-şi cumpara produse la preţuri cu mult reduse faţă de cele actuale. Discount-urile la smartphone-uri şi gagdet-uri vor depăşi la majoritatea produselor 50 %, dar ele pot ajunge şi până la 70%.

    La finalul celor opt zile de reduceri Black Friday (21-29 noiembrie), ARSIS.RO va continua să-şi surprindă clienţii, printr-o serie de promoţii online la care românii pot achiziţiona unele “cadouri digitale” care se aliniază ultimelor tendinţe privind design-ul şi performanţele tehnice.

    www.arsis.ro, tehnologie şi modă pentru toţi

    Magazinul digital www.arsis.ro cuprinde produse pentru toate buzunarele şi gusturile în materie de design şi caracteristici tehnice. Astfel, pe fiecare categorie web (smartphone-uri 3g şi 4 g, alte telefoane, accesorii, tablete) se găsesc în jur de 150 de produse diferite.  În total, peste 1500 de produse comercializate pot satisface şi cele mai exigente gusturi, când vine vorba de îmbinarea dintre eleganţă şi tehnologie.

    Prin gama variată de telefoane şi accesorii premium şi superpremium, dealerul Vodafone îşi propune, astfel, mărirea numărului de clienţi din sectorul de business, precum şi al clienţilor pasionaţi de “fashion” atunci când vine vorba de accesorii şi gadget-uri.

     

    “Dacă în privinţa smartphone-urilor ne aşteptăm, evident, ca majoritatea comenzilor să fie pe Samsung şi iPhone, în ceea ce priveşte accesoriile, predicţia noastră este de creştere a cererilor de accesorii elegante şi de marcă, de aceea ne propunem să diversificam oferta şi să obişnuim clienţii cu produse din gamele de lux. Aceasta diversificare vine din comportamentul publicului care este deja familiarizat cu produse de tip: flip-uri, căşti, încărcătoare, cabluri de date, folii de protecţie, huse, dar care încep să fie diferenţiate în funcţie de calitate şi de ce este la modă” a declarat Bogdan Dobrescu, director general Arsis Trading. 

     

    Astfel, http://www.arsis.ro se aliniază tendinţelor actuale şi oferă publicului experienţe noi în materie de accesorii superpremium din game concepute de designeri şi case se modă celebre, cum ar fi:Jean Paul Gaultier, Christian Lacroix, Kenzo, dar şi produse aparţinand unor mărci precum: Ferrari, Guess, BMW.

    Preţuri sub media pieţei

    De asemenea, de pe magazinul online nu lipsesc ultimele modele de iPhone, 6 şi 6 Plus, dar nici accesoriile compatibile atât acestor modele, precum şi altor smartphone-uri de top.

    ARSIS este unul dintre puţinele magazine online care comercializează ultimele modele de iPhone sub preţul mediu al pieţei.

    Website-ul WWW.ARSIS.RO oferă  clienţilor promoţii zilnice, din ofertele celui mai mare dealer Vodafone nelipsind cele pe baza cardului de fidelitate care, odata achiziţionat, permite utilizatorilor sã adune puncte ce vor putea fi folosite ulterior.

    Pentru utilizatorii dornici de aplicaţiile interactive, www.arsis.ro a creat ARSIS SLOT MACHINE, prin care toată lumea poate câştiga, permanent, vouchere cu diferite discount-uri la telefoane, tablete şi accesorii.

     

    Website-ul dispune de plata în rate şi vânzarea serviciilor Vodafone.

    “Din acest moment, ARSIS se va concentra masiv pe nişa de retail online şi în plus, noile funcţii ale website-ului vor permite plata în rate a produselor, dar şi vânzarea serviciilor Vodafone pe care toate magazinele noastre le au în prezent.”, a adăugat Bogdan Dobrescu, director general Arsis Trading.

    ARSIS oferă gratuit serviciul de transport al produselor comandate, pentru comenzile mai mari de 100 de lei.

     

    Pentru a împlini dorinţele clienţilor, de a achiziţiona produse moderne la preţuri accesibile, ARSIS a creat mărci proprii de accesorii, Cellara, Mobix şi Mobiama, pe care le comercializează în mediul online, dar şi în reţeaua clasică de magazine. Clienţii pot beneficia de aceste accesorii la preţuri  mult reduse în cadrul promoţiilor www.arsis.ro

    Despre: ARSIS este cel mai mare partener al operatorului Vodafone şi dispune, în acest moment, de un număr de 160 magazine la nivel naţional. Reţeaua de magazine ARSIS a fost înfiinţată în 1991 de antreprenorul Radu Mirea şi de atunci se află într-o continuă dezvoltare.

     

  • Şi-a început cariera ca secretar, însă apoi i-a venit o idee ce i-a adus 50.000 de euro într-un singur an

    Adi Popescu a lansat în urmă cu un an Bucharest Shopping,  prima aplicaţie mobilă care reuneşte piaţa de retail din Bucureşti, un instrument de comunicare şi informare adaptat comportamentului cumpărătorului modern.  Lansată în noiembrie anul trecut, aplicaţia a devenit lider pe piaţa locală de mobile marketing în retail, reunind informaţii din 48 de magazine unice din Bucureşti pentru cei peste 13.000 de utilizatori şi generând venituri de 50.000 de euro.  

    Aplicaţia promovează exclusiv practicanţii de retail autentic, nu şi firmele ce practică import paralel sau distribuirea mărcilor care nu sunt agreate legal pe România. Este axată atât pe branduri de masă, cât şi pe branduri premium ale magazinelor multibrand sau monobrand de lux

    Adi Popescu  lucrează în industria textilă de mai bine de un deceniu. Şi-a început cariera la 20 de ani ca secretar în cadrul unui grup britanic  ce desfăşura activităţi de producţie în sistem lohn în România pentru piaţa britanică. La câteva luni după angajare, a învăţat procedurile vamale şi a fost promovat în funcţia de customs clerk, de unde în mai puţin de un an a fost delegat la Londra la firma mamă a companiei. A lucrat acolo  vreme de şase luni în departamentul de export import al grupului, iar apoi a fost recrutat de compania de logistică Dover, prin care s-a întors în România, odată ce firma şi-a deschis birouri în Bucureşti.

    După un an de funcţionare pe piaţa autohtonă, firma şi-a închis biroul, iar Popescu s-a reîntors în industria modei, de data aceasta ca director de achiziţii în cadrul producătorului de lenjerie de lux I.D. Sarrieri, de unde a fost avansat apoi în funcţia de procurement director pe tot grupul, la doar 26 de ani. 

    Ulterior, şi-a folosit experienţa de la I.D. Sarrieri pentru a-şi lansa propria marcă de haine, T-Shirt Couture, prin care  voia să transforme tricoul dintr-o piesă de bază, în una de lux. După aproape doi ani de activitate, a trebuit să renunţe la această afacere. „Cumpăram toate materialele din Franţa şi Italia, ceea ce aducea cu sine costuri logistice foarte mari, de multe ori mai mari chiar decât costul materialelor fiind transportul făcut pe avion”. Preţul mediu de retail pentru tricourile sale era de 200 de euro.

    Popescu şi-a continuat apoi cariera ca redactor de modă la o revistă specializată şi ca senior stylist pentru un post de televiziune. După trei ani în aceste funcţii, a simţit  lipsa mediului de business şi s-a concentrat în lansarea propriei afaceri. Aceasta s-a concretizat în aplicaţia Bucharest Shopping, pe care a lansat-o în urma unei investiţii de peste 10.000 de euro. Aplicaţia se monetizează prin magazinele care plătesc patru tipuri de abonament, care variază în funcţie de opţiunile incluse: meniu dedicat promoţiilor, push notifications, numărul de fotografii dedicate magazinului, zona de social media, s.a.. Costul mediu lunar plătit de un magazin pentru a beneficia de expunerea în aplicaţie este de 35 de euro. În prezent, Bucharest Shopping a ajuns la un număr de 300 de branduri listate şi îi aduce antreprenorului venituri de 50.000 de euro.

    Printre planurile sale  se numără mărirea  echipei de vânzări şi, odată cu aceasta, creşterea numărului de magazine listate cu 50% în următoarele şase luni. 

     

     

  • Această tânără a început să vândă haine vechi în urmă cu opt ani. Astăzi are un imperiu de sute de milioane de dolari

    Sophia Amoruso este fondatoarea şi CEO-ul Nasty Gal, un retailer din domeniul fashion-ului online care a ajuns la venituri de 100 de milioane de dolari şi la mai mult de 350 de angajaţi în doar opt ani. 

    Antreprenoarea a pus bazele afacerii când avea 22 de ani şi căuta o modalitate prin care să îşi plătească chiria. « Există diferite tipuri de antreprenori : cei care încep o afacere pentru că sunt educaţi în această direcţie, dar şi cei care încep o afacere pentru că este singura lor variantă de supravieţuire. Cu siguranţă eu fac parte din a doua categorie », explică Amoruso motivele pentru care a ales să fie antreprenoare într-un interviu acordat Business Insider.  

    Nasty Gal are în prezent mai mult de 550.000 de clienţi din peste 60 de ţări. Site-ul a fost fondat de Sophia Amoruso în 2006, când a  lansat din San Francisco un magazin online, parte a eBay, axat pe vânzarea obiectelor vechi de îmbrăcăminte. Numele magazinului online, Nasty Gal Vintage, a fost inspirat de Betty Davis, fosta soţie a lui Miles Davis, sursa de inspiraţie a stilului hainelor de pe site. Amoruso vindea haine vechi pe care le găsea în magazine second hand, un exemplu în acest sens fiind o jachetă Chanel pe care a cumpărat-o cu opt dolari şi a vândut-o cu mai mult de 1.000 de dolari.

    Antreprenoarea s-a folosit mai întâi de MySpace pentru a discuta cu fanii ei şi a ajuns astfel ca până în 2007 să construiască o comunitate de 60.000 de prieteni pe această platformă. În iunie 2008, a mutat Nasty Gal Vintage de pe eBay pe propria platformă, nastygal.com. În 2010, Amoruso a mutat sediul companiei în Los Angeles, iar până în 2012, a ajuns deja la 110 angajaţi şi venituri de 24 de milioane de dolari.

    Potrivit ei, unul dintre secretele reuşitei a fost faptul că ce primeau clienţii prin poştă, era identic cu ce vedeau pe site.« Îmi cunoşteam clienţii şi ştiam ce le place pentru că eu eram clientul meu. În loc să dictez ce ar trebui să cumpere şi să poarte, am ales să îi ascult în schimb. », explică ea.

    Un alt avantaj a fost faptul că a înţeţes cum poate profita de social media: “le-am oferit  ceva pentru share în fiecare zi, fie că a fost vorba despre un citat, o piesă vintage, o poză “din culise”. Dacă în alte companii, există o persoană care se ocupă de conturile de Twitter şi Facebook, eu îmi fac timp să citesc fiecare comentariu al fanilor”, spune Amoruso. Unul dintre avantajele reuşitei în afacerea sa a fost cu siguranţă şi aspectul său fizic. În octombrie 2012, Business Insider a numit-o pe Sophia Amoruso drept unul dintre cei mai sexy CEO în viaţă.