Valoarea investiţiei nu a fost făcută publică, însă, potrivit estimărilor din piaţă, aceasta depăşeşte 100 mil. euro.
Fondul de investiţii Mid Europa Partners a cumpărat în totalitate reţeaua de clinici şi spitale Regina Maria, în cea mai mare tranzacţie din industria locală a serviciilor medicale private. Valoarea investiţiei nu a fost făcută publică, însă, potrivit estimărilor din piaţă, aceasta depăşeşte 100 mil. euro.
Dezvoltatorul român de jocuri mavenhut a vândut jocurile solitaire arena şi solitaire 3 arena americanilor de la rockyou, tranzacţia fiind cea mai mare din istoria industriei de gaming, după cum declară reprezentanţii companiei.
Prima dată când am văzut un computer a fost prin ‘96, într-o vizită la biroul tatălui meu. Cred că avea un procesor 486, era alb şi strălucitor, nu era conectat la internet şi nici nu avea jocuri video instalate, ci doar pe cele oferite de Windows, clasicele Minesweeper sau Solitaire. Primul nu mi-a plăcut, însă al doilea era interesant. Solitaire era mai colorat şi semăna cu jocurile de cărţi din copilărie.
Cei de la MavenHut s-au gândit că Solitaire nu este un joc rău, aşa că l-au transferat în online, pe Facebook. Ideea de joc în timp real cu oricine de pe glob s-a propagat în rândul utilizatorilor de Facebook, iOS şi Android, Solitaire ajungând să fie unul dintre cele mai de succes titluri, Arena şi 3 Arena având 1,5 milioane de utilizatori unici activi zilnic.
Solitaire Arena a început prin a testa o nouă piaţă, cea din America Latină. Deşi neşlefuit şi cu mici probleme tehnice, jocul a început să aducă din ce în ce mai mulţi utilizatori, marele succes venind din partea femeilor, care reprezentau 75% din total, cele mai multe din SUA şi având 45 de ani: „Dacă alegeam o altă categorie de public, spre exemplu, bărbaţi de 26 de ani, nu am fi avut succes”, a spus Cristi Badea, cofondator al companiei alături de Bobby Voicu şi Elvis Apostol.
Treptat cei de la MavenHut au adăugat diferite funcţionalităţi jocului şi i-au găsit un loc în piaţă. Iar acum compania a vândut cele mai de succes produse ale sale şi cele mai bine monetizate produse româneşti pe Facebook, Solitare Arena şi Solitaire 3 Arena, către compania americană RockYou, ce are o comunitate de 92 de milioane de jucători. Tranzacţia a constat în vânzarea mărcii comerciale şi a activelor aferente – grafica şi muzica folosite în cadrul celor două jocuri, codul sursă rămânând în proprietatea MavenHut.
Astfel, RockYou va putea să modifice codul sursă al celor două jocuri, însă nu va putea dezvolta alte jocuri pe baza acestuia. În schimb, MavenHut va putea continua dezvoltarea de jocuri cu ajutorul aceluiaşi cod sursă. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică de către MavenHut, clauza de confidenţialitate împiedicându-i să ofere informaţii despre asta. „Tranzacţia a fost greu de realizat, dar am obţinut un deal bun şi aproape greu de crezut, când vezi condiţiile. Ne-am păstrat tot: venituri, knowledge, oameni”, a declarat Badea.
„Am reuşit o tranzacţie atât de favorabilă nouă nu numai datorită vârfului de venituri la care se aflau produsele noastre, dar şi pentru potenţialul lor ulterior”, a adăugat Bobby Voicu.
MavenHut este o companie tânără înfiinţată în 2012 de Cristi Badea, Bobby Voicu şi Elvis Apostol. Punctul de pornire pentru cei trei antreprenori a fost participarea la Startup Bootcamp Dublin, un accelerator care i-a ajutat să dezvolte compania şi să intre în legătură cu fondul de investiţii SOSventures, care le-a oferit o finanţare de 550.000 de euro câteva luni mai târziu. Pe atunci compania avea doar şapte angajaţi, iar acum a crescut de peste patru ori, ajungând la 30 de angajaţi. Iniţial, la lansare, Solitaire Arena a reuşit să adune 17.000 de clienţi în primele câteva săptămâni, dintre care 4.500 de jucători activi zilnic. Tinerii s-au întors în ţară în vara lui 2012 şi au continuat să lucreze la proiect, adăugând funcţionalităţi şi introducând primele forme de monetizare.
Iniţial Bobby Voicu se ocupa de partea de marketing (acum se ocupă de partea ce ţine de mobile), Elvis Apostol este responsabil de partea tehnică, iar Cristi Badea se ocupă de dezvoltarea produselor şi de echipă în totalitate.
De-a lungul timpului, compania a primit Global Innovator Award la Global Tech Symposium 2013, alături de premii pentru cea mai bună aplicaţie web, cel mai bun start-up şi cel mai bun cofondator la The Next Web Romanian Startup Awards 2013 sau cel mai bun pitch la How to Web Startup Spotlight 2012. Iar cel mai recent premiu a fost oferit de către Facebook, când Solitaire 3 Arena a fost selecţionat printre cele mai de succes jocuri de pe reţeaua socială, la categoria jocuri preferate ale echipei Facebook.
RockYou, compania americană înfiinţată în urmă cu 10 ani, cumpără în mod curent jocuri clasice de la alţi dezvoltatori, achiziţionând în ultimii ani zeci de jocuri şi aplicaţii. Şi în acest caz, RockYou a avut iniţiativa pentru tranzacţia cu MavenHut. „La sfârşitul primei întâlniri, RockYou voia deja să ne facă o propunere. Nici şase săptămâni mai târziu, timp în care noi i-am pus la curent cu ultimele noastre cifre, am şi primit oferta. A urmat apoi un proces de due diligence de alte cinci săptămâni, după care am semnat”, a declarat Cristi Badea.
Planurile companiei sunt legate tot de Solitaire, aceştia dorind să se concentreze pe creşterea francizei Solitaire în zona de mobile (Android si iOS), dar ia în considerare şi posibilitatea de a achiziţiona studiouri mici ce dezvoltă jocuri.
DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.
ADRIAN BENŢA este consultan fiscal.
Avem în vedere, desigur, posibilitatea conferită organelor de inspecţie fiscală cu privire la reconsiderarea conţinutului economic şi al substanţei economice ale unor tranzacţii, şi – pe cale de consecinţă directă – posibilitatea de a reconsidera şi de a ajusta veniturile şi cheltuielile contribuabililor şi, implicit, evidenţele contabile şi fiscale ale acestora, intervenindu-se astfel, efectiv, asupra bazelor de impunere declarate de către aceştia.
Nu negăm acest drept al organelor de inspecţie fiscală; dimpotrivă, îl apreciem ca fiind unul legitim şi – la nivel de principiu – chiar justificat. Problema care se ridică este că această recalificare juridică şi fiscală a operaţiunilor economice derulate de contribuabili se realizează pe baza unor texte de lege insuficient structurate şi reglementate; şi, poate tocmai din acest motiv, pot reprezenta punctul de plecare al unor aprecieri pur subiective şi, implicit, al unor decizii arbitrare şi discreţionare (ca să nu le numim direct abuzive).
Noile reglementări ale legislaţiei fiscale – aprobate deja prin Legea nr. 187 / 2015 şi preluate ca atare şi în forma Codului fiscal aflat în prezent la promulgare – apreciem că nu vin să clarifice această problemă. Chiar „aria de acţiune” conferită organelor fiscale – din păcate, în detrimentul contribuabililor – poate fi şi mai generoasă.
Deşi este de salutat eliminarea din cuprinsul art. 11 alin. (12) Cod fiscal a posibilităţii de a anula exercitarea dreptului de deducere fiscală de către un contribubil – pe motivul că respectivul contribuabil „ştia sau ar fi trebuit să ştie” de implicarea unui furnizor de al său într-un mecanism de fraudare a obligaţiilor fiscale – rămâne totuşi posibilitatea recalificării juridice şi fiscale a unor operaţiuni (şi chiar a unor activităţi!) ale contribuabilului în baza unor practici identificate de organele fiscale ca fiind „abuzive”. Şi asta în condiţiile în care noţiunea în sine de „practică abuzivă” nu este definită conceptual ca atare în curprinsul art. 7 Cod fiscal şi nici nu sunt stabilite criterii efective în baza cărora să se poată aprecia dacă o tranzacţie sau activitate poate fi calificată ca practică abuzivă.
De asemenea, deşi în forma actuală a art. 11 cod fiscal, textul de lege impune acum în sarcina echipei de inspecţie fiscală obligaţia de a motiva decizia de reîncadrare fiscală a unei tranzacţii, apreciem această obligaţie ca având un caracter mai mult formal, atât timp cât textul de lege nu reglementează, în continuare, noţiunea în sine de tranzacţie fără scop economic sau atât timp cât nu s-a transpus vreo responsabilitate în sarcina organelor de inspecţie fiscală, în situaţia în care reîncadrarea tranzacţiei respective conduce la emiterea unei decizii de impunere desfiinţate ulterior de instanţele de judecată competente.
În aceste condiţii, apreciem ca fiind absolut necesară – mai ales în etapa actuală, a unor conflicte evidente între fisc şi contribuabili – reluarea acestei teme şi introducerea (în cuprinsul viitoarelor norme metodologice ce urmează a fi date în aplicarea legislaţiei fiscale) a unor criterii clare şi explicite, în sensul calificării fiscale a unor tranzacţii / activităţi ca fiind fără substanţă şi conţinut economic sau supuse unor practici abuzive.
Totul, evident, în urma unei dezbateri publice în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar de formă, pentru a putea astfel identifica aspectele tehnice cele mai în măsură să diminueze actualele volatilităţi, inadvertenţe şi asimetrii normative şi să conducă la stabilirea unor criterii coerente şi explicite, a căror aplicare efectivă să nu genereze o practică neunitară, de la un caz la altul, privind clasificarea anumitor tranzacţii ca fiind artificiale sau fără substanţă economică.
În ceea ce ne priveşte, apreciem că noua legislaţie fiscală trebuie să insiste nu pe definirea a ceea ce nu reprezintă o tranzacţie cu substanţă econmică, ci să reglementeze pe fond noţiunea în sine a substanţei economice a unei tranzacţii. Credem că şi necesitatea definirii noţiunii de „comportament fiscal inadecvat” al unui contribuabil este de maximă actualitate, cu atât mai mult cu cât aceasta este tot mai des invocată în rapoartele de inspecţie fiscală, fără a fi însă acoperită de prezentul areal normativ.
În caz contrar, degeaba vom avea „pe hârtie” un cod fiscal cu o fiscalitate competitivă, deoarece aceasta ar avea doar un caracter aparent, în condiţiile în care contribuabilii se vor afla permanent sub posibila incidenţă a unor acţiuni abuzive ale organelor fiscale, cu scopul de a se stabili – cu ocazia inspecţiilor fiscale – debite suplimentare de plată în sarcina contribuabililor respectivi.
Un tânăr prezentat în prima ediţie a catalogului 100 Tineri manageri de Top, în 2006, este Cătălin Olteanu. La acea vreme, Olteanu avea 28 de ani şi ţinuse titlurile de primă pagină ale ziarelor pentru că făcuse deja afaceri cu Bill Gates.
Cătălin Olteanu a pus pe picioare o firmă de software „de nişă“, UMT România, filială a UMT New York, care a produs o aplicaţie complexă de management al portofoliilor de proiecte (un pas înainte, pe scara complexităţii, faţă de managementul de proiect), soft care a fost cumpărat în februarie 2006 de Microsoft. Gates a „înghiţit“ cu totul firma UMT New York, deci şi filiala din România; suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar conform unor estimări se ridică la zeci de milioane de dolari.
După achiziţie, Olteanu a plecat cu familia în Seattle, la sediul central al Microsoft din Redmond, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost numită de două ori Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.
La ce foloseşte softul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul lui Bill Gates, povestea anterior Cătălin Olteanu: „Dacă ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Dacă în schimb ai o listă cu 100 de idei, să zicem ca e uşor să vezi care sunt cele mai bune 10 şi cele mai proaste 10. Dar la mijloc îţi rămân 80 – poate ele costă 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispoziţie. Pe care le alegi?“.
După negocieri care au durat aproape un an, Microsoft cumpăra, la jumătatea lunii ianuarie 2006, firma UMT New York – juridic vorbind, pentru că, practic, o cumpărase numai pentru filiala din România, UMT România SRL.
Valoarea tranzacţiei dintre UMT şi Microsoft nu a fost facută publică. Având în vedere însă că valoarea portofoliilor de proiecte administrate la acea vreme cu software-ul UMT depăşea 20 de miliarde de dolari, este foarte probabil ca şi tranzacţia să se fi ridicat la o suma apreciabilă – zeci de milioane de dolari, cel mai probabil.
Software-ul produs la Bucureşti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era “ambalat” la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanţă şi vândut clienţilor care îndeplineau o primă condiţie de bază: cifră de afaceri de minimum 1 miliard de dolari pe an. În portofoliul de clienţi cu care fondatorii UMT, doi americani şi un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intrau nume precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications sau Star Alliance.
M-a fascinat tot timpul posibilitatea de a face afaceri la nivel internaţional, de a comunica şi de a realiza legături între oameni de afaceri şi companii. Nevoile de afaceri la nivel internaţional erau şi sunt în continuare atât de vaste, diferite şi dinamice, încât m-am îndrăgostit pe viaţă de acest domeniu. În plus, oamenii de afaceri de calitate pe care îi întâlnesc în afacerile internaţionale îmi întreţin atitudinea pozitivă şi mă stimulează să dezvolt noi mecanisme de business şi asta îmi place foarte mult. Nu ştiu ce ar putea să mă facă să îmi schimb pasiunea”, explică Valentin Preda principala sa motivaţie de a înfiinţa Bursa Română de Afaceri (Romanian Business Exchange), o interfaţă care aduce laolaltă oamenii de afaceri români şi străini şi care le furnizează servicii de achiziţii şi fuziuni, vânzări de afaceri, comerţ internaţional şi intermediere de business în general. Valentin Preda a lansat RBA (respectiv RBEX) în anul 2000, „un moment când piaţa de afaceri locală era relativ restrânsă, iar modelele de business nu erau foarte complexe”.
Odată cu accelerarea şi creşterea complexităţii businessului local, Preda a cedat tentaţiei şi a renunţat temporar la conducerea proiectului său antreprenorial, preluând în schimb responsabilitatea unui business pe care îl evalua atunci la 100 de milioane de euro.
n 2001 a intrat în zona de real estate, ca director general al Crown Investment, companie parte a P&G Group (fondat de oamenii de afaceri eleni Ioannis Papalekas şi Fotis Gylliadis), din al cărei portofoliu făceau parte clădiri de birouri de 45.000 mp, dar şi City Mall. Ulterior, acţionarii au investit în mai multe clădiri de birouri din nordul şi din centrul Bucureştiului, iar Valentin Preda a avut pentru un timp şi poziţia de director general al Upground Estates / RREEF – o companie a Deutsche Bank. Vânzarea Upground a fost una dintre cele mai spectaculoase tranzacţii din real estate-ul local, Ioannis Papalekas reuşind să vândă în 2008 proiectul din Pipera cu 340 de milioane de euro către RREEF Real Estate, compania imobiliară a Deutsche Bank.
„Cu Ioannis Papalekas am lucrat opt ani, din 2001 până în 2009″, spune Valentin Preda, care îşi rezumă CV-ul, pe care nu l-a pus niciodată pe hârtie, simplu: RBA, imobiliare, din nou RBA. „Din nou RBA” se traduce prin faptul că, la sfârşitul anilor 2000, Valentin Preda s-a întors la proiectul său de consultanţă, unde mărturiseşte că se simte cel mai bine şi unde crede că poate avea un rol relevant pentru comunitatea de business: „Prin prisma activităţilor noastre, întâlnim toţi participanţii mediului de afaceri internaţional, de la agenţii guvernamentale, ambasade, organizaţii de business, ONG-uri, oameni de afaceri şi companii, profesionişti şi furnizori de servicii, instituţii financiare şi mai nou mediul universitar”.
Preda vorbeşte însă şi despre rolul său de diplomat economic al României, în situaţii în care este singurul reprezentant al României „la diverse evenimente în afara ţării, în cadrul unor organizaţii internaţionale sau cu prilejul delegaţiilor externe pe care le găzduim” şi în care reprezentarea ţării primează: „vezi ulterior dacă faci sau nu business”. „Rolul nostru principal în piaţă este de matchmaker şi de business hub internaţional, care direcţionează informaţia de afaceri cu precizie şi eficienţă”, explică Valentin Preda activitatea sa de la RBA, unde interacţionează acum, săptămânal, cu zeci de companii din ţară şi străinătate şi unde a realizat, în decursul ultimilor ani, „sute de intermedieri de afaceri”.
Precizează că nu taxează de fiecare dată comision din conexiunile pe care le face, pentru că „de exemplu, la tranzacţii mari, nici nu e normal să taxezi comision doar pentru că ai pus doi oameni de afaceri în legătură. Oricum nu ai cum să verifici volumul de afaceri pe care aceştia îl fac între ei, dar cu trecerea anilor vezi că oamenii pe care tu i-ai pus în legătură au făcut afaceri bune şi asta trebuie să te bucure şi nu să fii invidios”. În cele mai multe cazuri însă, activitatea de brokeraj a RBA se taxează similar cu oferta clasică de consultanţă de M&A, care se compune dintr-o structură de flat-fee-uri şi un success fee: „flat-fee-urile încep de la câteva mii de euro şi pot ajunge la 15-20.000 euro plus un success fee cuprins între 2 şi 5%, în funcţie de volumul de muncă, de valoarea tranzacţiei, de natura serviciilor impuse de nevoia clientului şi de situaţia din piaţă”, rezumă Valentin Preda.
Noua companie urmează să depăşească Chevron, aflată pe locul doi în topul capitalizării bursiere a companiilor petroliere, după Exxon Mobil. Shell va plăti suma în numerar şi acţiuni. Acest preţ este cu 50% mai mare decât preţul acţiunilor BG la închiderea şedinţei de tranzacţionare de marţi, 7 aprilie.
De asemenea, noua companie va deveni cel mai mare producător de gaze naturale lichefiate, potrivit CEO-ului Shell, Ben van Beurden. Shell încearcă să-şi revină după ce anul trecut producţia s-a situat la cel mai slab nivel din ultimii 17 ani, urmând ca rezervele de petrol şi gaze naturale ale companiei să crească cu 28% în urma preluării grupului britanic BG.
Pe de altă parte, tranzacţia are îi un călcâi al lui Ahile: BG Group are un parteneriat cu Petrobras, compania braziliană de stat, pentru dezvoltarea unor terenuri petroliere cu un potenţial extrem de ridicat. Dar petrobras este în mijlocul unui scandal uriaş de corupţie şi afacerea cu BG ar putea cădea. În acelaşi timp şi investiţiile majore făcute de BG în Australia pentru producerea de gaze naturale sunt puse sub semnul întrebării, din cauza preţurilor scăzute ale gazelor.
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a fost dominată în 2014 de investitorii financiari şi de tranzacţiile interne, numărul acestor tranzacţii cumulând 55% din total. Industria serviciilor a fost cea mai activă în fuziuni şi achiziţii, în timp ce tranzacţiile cele mai mari au avut loc în IT, servicii şi imobiliare. România a marcat anul acesta cea mai mare tranzacţie din domeniul IT şi tehnologie, prin achiziţionarea companiei LiveRail Inc de către Facebook cu suma de 500 milioane dolari.
În 2014, investitorii din Germania şi Austria au fost cei mai importanţi investitori externi în piaţa din România, cu 9 şi respectiv 6 tranzacţii fiecare totalizând 8% din total, urmaţi de cei din Olanda, comparativ cu 2013 când Polonia era cel mai activ investitor extern.
Din numărul total de 182 de tranzacţii finalizate, 47% au fost încheiate de către investitori strategici – cu 16% mai puţin decât în 2013, în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari. Procentul investitorilor financiari a înregistrat o nouă creştere în 2014, ajungând la 53%, de la 37% cât reprezentau în 2013, ceea ce evidenţiază faptul că fondurile private de investiţii identifică mai uşor obiective potrivite portofoliului lor în România.
Industria serviciilor a fost cel mai atractiv sector (după numărul de tranzacţii), cu 25 de tranzacţii în 2014. Aceasta a fost urmată de sectorul de retail şi distribuţie (cu 20 de tranzacţii) şi sectorul IT (cu 16 tranzacţii). În ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul IT, urmat de cel al serviciilor.
De achiziţia McDonald’s au fost interesaţi atât antreprenori locali cât şi străini, însă în final a fost vândut businessul către un antreprenor rus despre care există puţine informaţii. În Rusia businessul este deţinut direct de către americani, însă în România businessul a fost vândut către un rus.
Încheierea acordului urmează să aducă în buzunarele americanilor câteva zeci de milioane de euro. Pe lângă suma obţinută pentru transferul de business, McDonald’s va încasa de la francizat şi procente din cifra de afaceri anuală, care în prezent se apropie de 100 mil. euro. În cazul acestei preluări directorul general – Daniel Boaje – va primi un număr de acţiuni pentru a rămâne în companie şi pentru a se asigura continuitatea businessului, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Americanii au mai încercat să transfere operaţiunile locale în mâinile unui francizat în ultimii ani, însă discuţiile nu s-au finalizat. Noul proprietar al businessului va trebui nu doar să plătească procente din vânzări, ci va avea de îndeplinit şi o serie de condiţii, precum un anumit număr de renovări pe an şi un anumit număr de deschideri, spune o sursă apropiată companiei.
Lanţul de tip fast-food, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în zona Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operându-şi afacerile în franciză. McDonald’s a mai aplicat acest model de business – intrare directă şi apoi transferul operaţiunilor către un francizat – pe mai multe pieţe din Europa de Est, precum Republica Moldova (businessul a fost preluat de omul de afaceri Ilie Năstase), Bulgaria, Georgia sau Azerbaidjan.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
Andreea Comşa povesteşte cum a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, cum o tranzacţie i-a schimbat viaţa şi cum a ajuns ca acum, la 28 de ani, să aibă o agenţie imobiliară cu 12 angajaţi.
“Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic,“ spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.
Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. La 28 de ani conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte. Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă.
Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.
„Lucrurile merg mult mai bine decât acum câţiva ani. În 2014 au fost date semnale pozitive, drept dovadă că multe proiecte rezidenţiale au început, proiecte de o calitate mai bună, în zone mai bune“, spune Andreea Comşa. În perioada în care criza era la apogeu, povesteşte ea, şi partea leului reve-nea vânzărilor de apartamente prin programul Prima casă, s-au dezvoltat proiecte în zone ca Popeşti-Leordeni, Militari, pentru că şi dezvoltatorii trebuia să se încadreze în preţurile mici.
Acum însă, mai mulţi dezvoltatori vor să înceapă proiecte în zone centrale sau în nordul Capitalei; au deja terenurile, pentru că rar se mai fac acum tranzacţii în zone considerate bune pentru proiec-tele rezidenţiale. „Oamenii care stăteau cu terenurile în portofolii trec acum la dezvoltări. Unii s-au gândit dar nu-şi găsesc curajul, alţii sunt deja pregătiţi“, spune tânăra antreprenoare.
De fapt, în piaţa rezidenţială a Capitalei începând de anul trecut, este mai mult freamăt decât oricând după 2008. Dovadă şi faptul că din 291 de proiecte rezidenţiale noi (construite după 2006) disponibile la vânzare, 79 au fost finalizate anul trecut, arată o analiză a HomeFinders, care cu-prinde proiectele disponibile pe piaţă la vânzare, deja finalizate sau în curs de livrare, în zona de Centru-Nord a Bucureştiului.
Aici sunt disponibile 291 de blocuri construite în ultimii ani, iar cele mai multe dintre ele sunt proiecte de mici dimensiuni, care au sub 50 de unităţi. Aproximativ 78% din totalul de proiecte noi cu unităţi la vânzare din zona Centru-Nord a Bucureştiului este concentrat în zona de nord. „2015 marchează o extindere rapidă a pieţei rezidenţiale, dar mai matură faţă de perioada 2006-2008. Ur-mează startul mai multor proiecte de dimensiuni mari, inclusiv cu peste 1.000 de unităţi fiecare, care vor fi realizate în mai multe etape de dezvoltare“, spune Matei Malos, managing partner la Home-Finders.
Astfel, tranzacţiile efectuate s-au apropiat de 400 de milioane de euro, sumă care include doar operaţiunile a căror valoare a fost făcută publică de către părţile implicate, dar care nu ia în calcul listările la bursă, tranzacţiile imobiliare, deal-urile a căror valoare nu a fost făcută publică sau cele care sunt sub 5 milioane de euro. Dacă ar fi luate în calcul şi acestea, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii ar fi mult mai mare. Datele companiei Mergermarket arată că cea mai mare tranzacţie de anul acesta este vânzarea de către Bank of Cyprus a Societăţii Companiilor Hoteliere Grand, într-un deal complex, care a cuprins 35% din acţiunile firmei, o facilitate de credit şi un împrumut subordonat.
Pe locul doi se află preluarea de către traderul de cereale Nidera, deţinut de chinezii de la Cofco, a 51% din operatorul portuar United Shipping Agency, deţinut de antreprenorii români Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu. Miza acestui deal a fost faptul că le asigură chinezilor ieşirea pe piaţa de export de la Marea Neagră printr-un terminal de 228.000 de tone, unul dintre cele mai mari din portul Constanţa.
Iar pe locul trei se află un deal din sectorul financiar, preluarea de către OTP Bank a 100% din acţiunile Millennium Bank România.
În total, Mergermarket, companie de media specializată pe sectorul financiar, a numărat 25 de deal-uri în primele 11 luni din 2014, dar în continuare sunt aşteptate noi tranzacţii pe final de an. Nu sunt incluse deal-urile din imobiliare, cele mai mari fiind cele realizate de sud-africanii de la NEPI, care au preluat Promenada Mall pentru 148 de milioane de euro, şi de dezvoltatorul imobiliar P3, controlat de fondul american de investiţii TPG şi compania canadiană Ivanhoe Cambridge, care a preluat, pentru aproximativ 120 de milioane de euro, Europolis Logistic Park. Alt deal care nu a fost prins în statisticile Mergermarket este cu 10% din acţiunile Băncii Transilvania (vândute de Bank of Cyprus) pentru 366 milioane lei
(82,5 milioane euro). Unul dintre principalii cumpărători a fost SIF Moldova, care a devenit al doilea mare acţionar după BERD. În aceeaşi situaţie se află tranzacţiile cu pachete de acţiuni ale unor companii precum bauMax, Congaz, Urgent Curier, Eni România, Emon Electric, Blue Coffee Service, Romprest, World Class, Praktiker, Lemarco.
2014 a adus şi o mai mare activitate a fondurilor de investiţii. Spre exemplu, Axxess Capital a preluat Nextebank şi furnizorul de soluţii IT Star Storage. Achiziţii a realizat şi Oresa Ventures, care a consolidat poziţia companiilor din portofoliu, dar a parafat şi o nouă achiziţie.
Iar ultimele zile din 2014 ar putea să mai aducă tranzacţii precum exitul Enel, după ce italienii au scos la vânzare, în această vară, activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, în încercarea de a-şi reduce datoriile; este posibil ca şi omul de afaceri Ion Ţiriac să vândă şi participaţia de 45% pe care o mai deţine la UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, după cum anunţa presa italiană în vară.