Alexandre Callet, în vârstă de 30 de ani, care deţine un restaurant în Hauts-de-Seine în regiunea Parisului, a postat în faţa uşii restaurantului lui un anunţ în care a scris: „Accept animale, dar intrarea interzisă bancherilor, cu excepţia cazului în care plătesc 70.000 de euro”, informează cotidianul parizian „Le Figaro”.
Tag: restaurant
-
Tânăra antreprenoare care a mizat pe un hotel butic, plin acum până la refuz
La începutul acestui an, TripAdvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume, a desemnat Hotel Epoque drept cel mai bun hotel din România. Iar dacă platforma reflectă opinia clienţilor, nici cifrele nu spun altă poveste: anul trecut, cifra de afaceri a fost cu peste 11% mai mare decât în 2014, ajungând la 2,24 de milioane de euro.
Plusul de doi digiţi se datorează deopotrivă rezultatelor înregistrate de hotel dar şi de restaurant: „Am operat anul trecut cu un grad de ocupare ridicat (peste 70%), iar rata medie a tarifelor pe cameră a crescut în 2015 cu 16% faţă de anii precedenţi,” spune Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. Restaurantul, la rândul său, a depăşit previziunile bugetate pentru 2015 şi a înregistrat o dublare a numărului de clienţi, realizând venituri care reprezintă 36% din cifra totală de afaceri. Pe acest segment de business, 58% din venituri provin din restaurant şi 42% din evenimente.
Pentru 2016, proprietarii hotelului au bugetat venituri de 2,4 milioane de euro, adică o creştere cu 8% a cifrei de afaceri; „ne propunem încasări cu 30% mai mari din segmentul Food & Bar şi cu 20% pe segmentul evenimente,” spune antreprenoarea. Diana Popescu are o experienţă de 13 ani în domeniul bancar – vreme de trei ani la Finansbank (credit officer), iar apoi zece ani la National Bank of Greece – Banca Românească, fiind, pe rând, corporate manager, branch manager şi regional manager. În paralel cu experienţa bancară, şi-a consolidat pregătirea teoretică cu un Executive MBA la International Hellenic University din Tesalonic, Grecia, absolvit în 2013.
A ajuns în hotelărie după ce familia sa a cumpărat, în 2004, un teren în apropiere de parcul Cişmigiu, pe care se afla o clădire veche. Investiţia totală a fost de 8 milioane de euro, în hotelul cu centru spa şi restaurant. Antreprenoarea povesteşte că a identificat o nouă nişă şi în 2013, urmare a unei investiţii de jumătate de milion de euro, a fost inaugurat Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru evenimente private. Spaţiul, care şi-a adjudecat în doi ani de funcţionare circa 15% din cifra de afaceri a hotelului, include o sală de conferinţe de 130 mp şi un Wine Club.
Spaţiul a găzduit peste 240 evenimente, dintre care 80% de afaceri, iar Diana Popescu crede că va creşte şi numărul de evenimentele private, „care se înscriu în conceptul boutique al sălilor de evenimente (cu circa 150 de invitaţi)“.
Conceptul hotelurilor de tip butic a apărut la începutul anilor ’80 în SUA şi Anglia, iar de mai bine de 15 ani s-au dezvoltat afaceri pe această nişă şi în România; definitorii pentru ele sunt spaţiile mici, designul de epocă şi serviciile personalizate. În clubul hotelurilor bucureştene de acest tip se află şi Carol Park Boutique Hotel, inaugurat în 2007, cu o investiţie de peste 6,5 milioane de euro, Marshal Garden de pe Calea Dorobanţilor, Casa Capşa, Residence Hotels Arc de Triomphe sau Rembrandt Hotel.Tot în 2013, Diana Popescu a coordonat şi lansarea L’Atelier – art culinaire, restaurantul de gastronomie franceză care mizează pe corespondenţa între arta culinară şi artele frumoase ca sursă de inspiraţie. „Regret puţin că nu m-am dedicat mai devreme afacerii familiei.” Ea apreciază că, totuşi, cel mai dificil moment din carieră a fost cel legat tocmai de decizia de a se desprinde de cariera în banking construită de-a lungul a 13 ani. „Când «un copil» are nevoie de ajutor, nu poţi sta deoparte şi să nu te implici în creşterea sa.”
Spune că provocările au fost strict legate de faptul că a trebuit să înveţe foarte repede lucruri specifice industriei de ospitalitate şi, mai mult, industria era, la acel moment, într-o perioadă de schimbare, în special în ce priveşte importanţa în creştere a online-ului. Întrebată dacă plănuieşte alte investiţii, în alte domenii, spune că „Epoque este mai mult decât o afacere, este copilul meu”. Pentru moment, spune ea, se dedică acestei afaceri, „care se dezvăluie de la an la an”.
CONTEXTUL:
În 2007, când lucra în domeniul bancar, Diana Popescu s-a gândit că terenul achiziţionat de familie în apropierea parcului Cişmigiu este potrivit pentru un hotel boutique. Investiţiile dedicate până acum pentru Hotel Epoque, inaugurat în 2010, au ajuns la 8 milioane de euro; an de an, cifra de afaceri a hotelului a crescut, în pas cu creşterea gradului de ocupare.
DECIZIA:Capitala a înregistrat pe parcursul ultimilor ani o creştere a numărului de turişti, fără a exista campanii realizate sau o strategie foarte coerentă de promovare la nivel internaţional din partea autorităţilor centrale. „Pe sosiri cifrele nu arată deloc bine la nivel de ţară; cu toate acestea, Bucureştiul rămâne în principal o destinaţie pentru afaceri şi un punct de tranzit pentru alte destinaţii din ţară cu adevărat pitoreşti pentru străinii care ne vizitează,” afirmă Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. În acest context, a identificat ca una din variante pentru a creşte cifra de afaceri a companiei segmentul de evenimente iar în 2013 a investit 0,5 milioane de euro pentru deschiderea Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru private.
EFECTELE:Anul trecut, cifra de afaceri înregistrată de hotel a crescut cu 11%, ajungând la 2,24 de milioane de euro aproape o cincime din încasări se datorează organizării de evenimente. Pentru 2016 Hotel Epoque a bugetat venituri de 2,4 milioane de euro şi o creştere de 8% a cifrei de afaceri; în acest context, încasările din serviciile restaurantului şi barului ar urma să înregistreze un plus de 30%, iar cele din evenimente 20%.
-
Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO
Undeva în Pigalle se află restaurantul Petrelle, despre care cunoascătorii spun că este locul unde preşedinţii Franţei vin cu prietenele apropiate. Restaurantul este creaţia lui Jean-Luc Andre, chef dar şi proprietar de galerie de artă, şi oferă o experienţă culinară VIP, într-un decor extrem de personal şi interesant.
VEZI AICI CUM ARATA RESTAURANTUL
Meniul este scris de mână de Jean-Luc, iar mâncărurile sunt din produse organice 100%. Restaurantul este împodobit cu fresce, iar în decor sunt o mulţime de obiecte deosebite, dar şi cărţi. Din personal fac parte şi căţelul Fernando şi pisica Racaillou.
-
Un restaurant McDonald’s sau KFC din România are vânzări duble faţă de media mondială
Un restaurant McDonald’s vinde în medie în România de 1,62 milioane de euro pe an, de două ori mai mult decât media de la nivel mondial, potrivit calculelor ZF.
Situaţia este similară şi în cazul KFC, un restaurant din acest lanţ câştigând, în România, 1,1 milioane de euro, aproape dublu faţă de media mondială, de 600.000 de euro. Rezultatele celor doi lideri pe piaţa restaurantelor fast-food atât la nivel mondial, cât şi pe piaţa locală se explică prin avântul pe care l-au luat în România restaurantele cu servire rapidă şi shaormeriile, în condiţiile în care veniturile românilor au scăzut ca urmare a crizei financiare. Comparativ cu restaurantele clasice, produsele oferite de cele de tip fast-food sunt mai ieftine şi mai căutate, deşi sunt considerate a fi mai puţin sănătoase. Un meniu la McDonald’s costă, în medie, 10-15 lei, sub media unei mese de prânz la un restaurant clasic.
La polul opus, un alt lanţ internaţional de pe piaţa fast-food, grupul american Subway, are, în România, o cifră de afaceri medie per restaurant de 200.000 de euro, în vreme ce media la nivel mondial este aproape triplă, de 500.000 de euro, potrivit calculelor ZF.
-
Un bărbat a cumpărat mâncare pentru doi copii ai străzii. Ce i-a scris chelnerul pe nota de plată a făcut înconjurul lumii
Un bărbat din India, care se afla în delegaţie şi servea masa la restaurant a avut parte de o întâmplare care l-a lăsat fără cuvinte.
În timp ce mânca la masă, Kumae Akhilesh a observat că cineva îl privea de dincolo de geam. Când s-a uitat a observat că era vorba despre un băieţel sărman, aşa că l-a invitat înăuntru, iar acesta a venit în restaurant alături de sora lui, scriu cei de la turism.bzi.ro.
Văzând atâtea bunătăţi pe masă, copiii au început să mănânce cu poftă, fiind flămânzi. După ce au mâncat tot la îndrumarea lui Kumar, cei doi copii i-au mulţumit şi au părăsit restaurantul.
Când a vrut să achite nota de plată, Kumar a avut parte însă de o surpriză. Chelnerul i-a adus, în loc de bon fiscal, un bileţel pe care scria: “Nu avem o casă de marcat pe care să bătem generozitatea. Să ai parte numai de bine.” Poza cu respectiva notă de plată a devenit virală, oamenii ţinând să aprecieze gestul făcut de bărbat.
Anul trecut, proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată în valoare de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.
Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.
Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.
-
Povestea omului care a construit un imperiu al cafelei de 800 mil. euro
Buona ciara!!!“, spune cu un zâmbet larg pe faţă în timp ce-şi scoate pălăria care-i proteja părul argintiu. Dă mâna cu toată lumea adunată în cafeneaua-gelaterie-restaurant, cu chelneri şi cu jurnalişti, cu directori şi cu oameni de afaceri. Are 67 de ani. Este reprezentantul celei de-a treia generaţii a unui imperiu al cafelei. Este Massimo Zanetti, italianul de aproape 800 de milioane de euro, din spatele grupului cu acelaşi nume sub „pălăria“ căruia se află branduri precum Segafredo, iar acesta este noul pariu al unui om prin venele căruia curge mai întâi reducţie de ristretto, abia apoi sânge.
„Eu vorbesc în italiană pentru că ştiu că mulţi dintre voi înţelegeţi“, spune Massimo Zanetti, venit la Timişoara la început de decembrie pentru a lansa un nou concept care se va alătura celor aproape 400 de cafenele pe care grupul le are la nivel global.
Massimo Zanetti Beverage Group este o structură implicată în toate ramurile industriei de cafea, de la producţie, la ceaşcă, iar acum testează pentru prima dată pe piaţa locală un proiect-pilot prin care cafeneaua se schimbă în gelaterie şi în restaurant cu specific italian.
-
Lecţia de business: Frederick şi Fred Trump
Frederick Trump (n. Friederich Trump, 14 martie 1869 – 30 martie 1918) este tatăl oamenilor de afaceri Fred şi John G. Trump şi bunicul magnatului american şi candidatului la preşedinţia americană din acest an Donald Trump.
Frederick Trump a făcut avere operând hoteluri, restaurante şi bordeluri în Statele Unite ale Americii şi în Canada, în oraşe aflate în dezvoltare. Trump s-a născut în oraşul Pfalz din regiunea germană Kallstad, în familia lui Christian Johannes Trump şi Katherina Kober, ce îşi câştigau existenţa prin cultivarea de vie.
A emigrat în New York în 1885 şi a lucrat acolo ca bărbier timp de şase ani. În 1891 s-a mutat în Seattle, Washington, unde a pus bazele unui restaurant „decadent“, cunoscut ca Poodle Dog (Pudelul – n.r.). În 1894, Trump a început să administreze un hotel în oraşul minier Monte Cristo, iar trei ani mai târziu, după ce a auzit de goana după aur din Klondike, a început să administreze un alt restaurant pentru prospectorii ce soseau în zona respectivă. În aprilie 1899 s-a mutat în Bennett, British Columbia, unde a lansat restaurantul şi hotelul Arctic, dezvoltate în corturi.
Cererea pentru hotel şi restaurant a crescut atât de mult încât a ajuns să ocupe o clădire cu două etaje. „Pentru bărbaţii singuri, Arctic are excelente condiţii de cazare, restaurantul este la fel de bun, dar nu aş sfătui pe nicio femeie respectabilă să meargă să doarmă acolo pentru că ar putea să audă lucruri neplăcute şi s-ar îngrozi de depravatele propriului gen“, descria Frederick Trump locul într-o scrisoare adresată ziarului Yukon Sun. Casa Arctic era cel mai mare şi cel mai decadent restaurant din regiunea Klondike, ce oferea fructe proaspete şi cocoş polar, în adiţie la preparatele principale din carne de cal, potrivit surselor vremii.
Odată cu dezvoltarea liniei de cale ferată ce lega Bennett de oraşul Whitehorse din teritoriul canadian Yukon, Trump a pus bazele restaurantului şi hanului White Horse în oraşul cu acelaşi nume. În 1901 însă, Frederick Trump a început să aibă temeri în ce privea încetarea goanei după aur şi, în consecinţă, asupra declinului prostituţiei, astfel că şi-a vândut investiţiile şi s-a întors în Germania. În 1902, s-a însurat cu vecina sa, Elizabeth Christ (10 octombrie 1880 – 6 iunie 1966). Autorităţile germane l-au determinat însă pe Trump să emigreze din nou pentru a evita taxele şi serviciul militar obligatoriu, astfel că s-a întors în Statele Unite ale Americii.
A început din nou să lucreze ca bărbier şi manager de restaurant în Woodhave, Queens, locul în care fiii săi, Fred şi John, s-au născut în 1905 şi 1907. În 1918, Frederick Trump a murit din cauza pandemiei de gripă din perioada respectivă. Începuse însă să investească în imobiliare în Queens, iar soţia sa şi fiul său Fred i-au continuat proiectele sub umbrela companiei Elizabeth Trump & Son. Deşi ambii săi părinţi erau germani, Fred Trump le-a spus tuturor cunoştinţelor ani întregi după cel de al doilea război mondial că familia sa avea origini suedeze – motivând acest lucru, potrivit nepotului său, John Walter, prin faptul că „avea mulţi chiriaşi germani şi nu era un lucru bun să fii german în vremurile respective“.
Fred Trump a intrat în afacerile din domeniul imobiliar în 1927, la 22 ani, iar la sfârşitul anilor 1920 a început să construiască locuinţe unifamiliale în Queens, pe care le vindea cu câte 3.990 de dolari. Până la mijlocul anilor 1930, în mijlocul Marii Depresiuni, a contribuit la pionieratul unor suermarketuri cu Piaţa Trump din Woodhaven, ce se promova prin motto-ul „Serveşte-te şi economiseşte!“, ce a adus un succes rapid. După un an, a vândut pentru un profit consistent afacerea lanţului de supermarketuri King Hullen, ce există şi în zilele noastre. În timpul celui de-al doilea război mondial, a construit barăci şi apartamente pentru personalul marinei americane din apropierea şantierelor navale de pe coasta de est.
După război, s-a axat pe construcţia de case pentru familiile veteranilor ce se întorceau din război, cu venituri medii. A construit două complexe în 1949 şi 1950, ce aveau un total de 2.700 de apartamente, iar în 1963 a construit satul Trump din Coney Island, cu 3.800 de apartamente. În 1968, fiul său în vârstă de 22 de ani, Donald, s-a alăturat afacerii Trump Management Co.
În timp ce Fred Trump s-a concentrat pe Brooklyn şi Queens, fiul său, căruia îi împrumutase bani, a început dezvoltările imobiliare în Manhattan. Până la moartea sa, Fred Trump a strâns o avere estimată la între 250 şi 300 de milioane de dolari. Fiul său avea anul trecut o avere de aproximativ 4 miliarde de dolari, potrivit estimărilor publicaţiei americane Forbes.
-
“Poftiţi la lada de gunoi!” Un restaurant îşi invită clienţii la o masă inedită
Unii încearcă să-i educe pe ceilalţi să preţuiască mâncarea servindu-le preparate în care folosesc ingrediente pe care le consideră pe nedrept date la o parte, iar alţii invitând gurmanzii să ia masa în locuri mai puţin obişnuite.
În această ultimă categorie se înscrie Salvage Supperclub, care aşteaptă oaspeţi la masă într-o ladă de gunoi, unde le oferă un ospăţ pregătit cu produse proaspete. Salvage Supperclub a pornit de la New York, unde restaurantul improvizat era instalat în faţa casei iniţiatorului proiectului, Josh Treuhaft, iar mâncarea servită era gătită în locuinţa acestuia, în prezent ajungând pe Coasta de Vest a SUA.
Ingredientele folosite la prepararea mesei sunt obţinute din donaţii de la fermierii şi grădinarii care oferă ce le prisoseşte pe un site special, iar oaspeţii plătesc câteva zeci de dolari, din care o parte ajung la o organizaţie nonprofit care caută soluţii de reducere a deşeurilor alimentare.
-
Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani să transforme 311 dolari şi un chioşc de hot dog într-un imperiu de 1.000 de restaurante
În 1941, Carl N. Karcher, un tânăr de 24 de ani care renunţase la şcoală pentru a lucra la o fermă avea în buzunar doar 15 dolari (echivalentul de azi a 241 de dolari). Alături de soţia sa a mai obţinut un împrumut de 311 dolari, garantând cu maşina, şi a folosit toţi banii pentru a cumpăra un chioşc de hot dog.
Nu părea o mare afacere, iar şansele de reuşită erau extrem de mici; cu toate acestea, ei au reuşit să strângă banii necesari pentru a cumpăra un al doilea chioşc. Doi ani mai târziu, soţii Kercher operau patru chioşcuri de hot dog.
Afacerea mergea extrem de bine, iar la scurt timp cei doi şi-au permis să cumpere un restaurant pe care l-au numit Carl’s Drive-In Barbecue. Au început să vândă şi burgeri, decizie care s-a dovedit a fi una înţeleaptă. La începutul anilor ’50, soţii Karcher au cumpărat un al doilea restaurant, specializat în servicii de tip fast-food.
30 de ani mai târziu, în 1981, Carl Karcher schimba denumirea companiei în Carl Karcher Enterprises, deţinând la acel moment peste 300 de restaurante. Compania s-a extins în continuare, iar astăzi operează mai bine de 1.000 de locaţii Carl Jr.
Soţii Karcher au murit în anii 2000, iar în 2013 compania pornită cu 311 dolari a fost cumpărată de fondul de investiţii Thomas H. Lee Partners pentru suma de 928 de milioane de dolari.
-
IKEA îşi închide temporar restaurantul pentru reamenajare
În perioada 11 ianuarie – 15 februarie, IKEA a anunţat că va închide restaurantul pentru reamenajare, într-un anunţ postat pe site-ul companiei.
”Restaurantul IKEA va fi închis pentru lucrări privind îmbunătăţirea sistemului de climatizare şi economisire a energiei”.
IKEA, cel mai mare retailer de mobilă şi decoraţiuni din lume, a vândut mai mult de 3,5 milioane de hotdogi în România într-un an (septembrie 2014 – august 2015), potrivit datelor făcute publice ieri de companie. Luând în calcul preţul de 1 leu pe care IKEA România îl practică pentru un hotdog, înseamnă că românii au lăsat în magazinul suedezilor din Băneasa 3,5 milioane de lei. Prin urmare, în medie, IKEA a vândut câte şapte hotdogi la fiecare minut.