Tag: putere

  • Boc: PDL are nevoie de Cristian Preda, este o valoare

     Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează afirmaţiile lui Cristian Preda, care a spus că s-ar putea autosuspenda din PDL, fostul preşedinte democrat-liberal Emil Boc a răspuns că toţi membrii formaţiunii trebuie să pună umărul “la susţinerea partidului în aceste momente grele, de opoziţie”.

    “Cred că toţi trebuie să punem umărul la susţinerea PDL în aceste momente grele, de opoziţie. Primul an de opoziţie este cel mai greu, pentru că puterea se află încă pe val, lumea le mai dă credit, şi opoziţia este în fiecare zi atacată de putere prin diverse mijloace. De aceea avem nevoie de solidaritate şi de susţinerea PDL de a face opoziţie reală şi puternică pentru că, fără a arăta românilor adevărata faţetă a guvernării USL, nu se face opoziţie. Eu cred că fiecare membru de partid dacă are ceva de spus să spună în interiorul partidului, dar în acelaşi timp avem nevoie de fiecare membru de partid, inclusiv de Cristian Preda, pe care îl consider a fi o valoare pentru PDL, a fost şi prim-vicepreşedintele partidului. Cu atât mai mult cred că este nevoie de el în interiorul partidului”, a afirmat Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funcţionari europeni în grevă pentru a-şi apăra puterea de cumpărare

     Potrivit sindicatului, dacă statele membre ale Uniunii Europene (UE) continuă politica de austeritate, funcţionarii europeni riscă să piardă 60% din puterea de cumpărare în cursul următorilor 15 ani.

    Funcţionarii denunţă, de asemenea, proiectul de ridicare a vârstei de pensionare de la 63 la 67 de ani.

    Îndemnul la grevă vizează doar Consiliul, instituţia reprezentând statele membre UE, unde un grup de lucru reflectează în prezent asupra unei revizuiri a calculului salariilor, pensiilor şi perspectivelor de carieră ale funcţionarilor.

    Funcţionarii europeni care lucrează la Comisia Europeană (CE), la Parlamentul European (PE) şi în alte instituţii europene nu participă la această acţiune.

    Şefii de stat şi de guvern din UE au votat, în februarie, în favoarea unui proiect de buget european pentru perioada 2014-2020 revizuit în scădere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Talibanii anunţă lansarea “ofensivei de primăvară” vizând puterea afgană şi forţele NATO

     Operaţiunea “Khalid bin Waleed”, numele celui mai important comandant al unor trupe musulmane în secolul al VII-lea, “va fi lansată pe teritoriul întregii ţări” începând din 28 aprilie, au anunţat talibanii, care îşi multiplică atacurile în fiecare an după topirea zăpezii, care le limitează deplasarea.

    Talibanii ameninţă că vor efectua “operaţiuni colective cu ajutorul unor martiri împotriva bazelor invadatorilor străini, centrelor lor diplomatice şi aerodromurilor lor militare”, cu scopul de a le “provoca pierderi importante”.

    De asemenea, ei îşi exprimă satisfacţia faţă de începerea retragerii forţelor NATO, ale căror efective de aproximativ 100.000 de militari, majoritatea americani, urmează să părăsească ţara până la sfârşitul lui 2014 şi să fie înlocuite de forţele afgane. “Inamicul, cu toată puterea lui militară, a fost (…) obligat să fugă”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George W. Bush este mulţumit de decizia de a invada Irakul: “Istoria va judeca acest lucru”

     “Sunt mulţumit de modul în care această decizie a fost luată. Cred că îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein era decizia bună nu doar din punctul de vedere al securităţii noastre, ci şi pentru a le da irakienilor posibilitatea de a trăi într-o societate liberă”, a declarat fostul preşedinte pentru ABC News.

    “Însă istoria va judeca acest lucru, iar eu nu voi mai fi acolo să văd”, a adăugat Bush. “În ceea ce mă priveşte, dezbaterea este închisă. Am făcut ceea ce am făcut. În definitiv, istoricii sunt cei care vor judeca această decizie”, a continuat fostul şef de stat.

    Invazia americană, justificată în 2003 prin ameninţarea unor arme de distrugere în masă care nu au fost găsite niciodată, a condus rapid la îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, însă americanii s-au confruntat, ulterior, cu o insurecţie prelungită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Membrii CSM să răspundă în faţa celor care îi aleg. CC nu este o instanţă de drept comun

     El a apreciat că noua Constituţie trebuie să exprime foarte clar rolul puterii judecătoreşti, arătând că CC sau Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) au devenit aproape zilnic instanţe de judecată.

    “Cred foarte mult în independenţa autorităţii judecătoreşti, dar întotodeauna independenţa vine alături de responsabilitate. Eu cred că membrii CSM trebuie să fie total independenţi de puterea politică, şi este foarte bine că acum aşa sunt, dar nu pot fi lipsiţi de responsabilitate în faţa celor care îi aleg. Eu ştiu, ca om politic, că răspund în faţa celor care mă aleg, nu îmi este foarte clar dacă există o instituţie care nu răspunde în faţa celor care te aleg, că atunci avem o problemă de simetrie a construcţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Sute de cai putere pe străzile unde au căzut sute de bombe

    Zagreb-Opatija-Rovinj-Senj-Plitvicka Jezera. Croaţia, ţara celor o mie de insule, cu ape curate, sate pescăreşti şi mici oraşe porturi de-a lungul Mării Adriatice, a găzduit evenimentul Porsche Tour în care modelele sport ale fabricantului german rulează, pe un traseu prestabilit, de la un capăt la altul al ţării. Viile, plantaţiile de măslini şi regiunile bogate în trufe din peninsula istorică Istria, supranumită Toscana Croaţiei, sunt ideale pentru pauzele dintre lungile ore de condus. Alte trăsături ale Istriei sunt drumurile montane sinuoase, dar şi spectaculoasele porţiuni de şosea de pe coastă.

    Croaţia va deveni cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene în vara acestui an, deşi din punct de vedere turistic sau al infrastructurii stă mai bine decât vecinele din Balcani – România şi Bulgaria – intrate în familia UE încă din 2007: 1.200 de kilometri de autostrăzi, drumuri complet reabilitate şi asfaltate, staţiuni cu boutique-hoteluri de cinci stele comparabile cu cele de pe Coasta de Azur. Nu e de mirare că fostul stat iugoslav atrage anual cam 15 milioane de turişti, mai puţin pentru bucăţile sporadice de plajă, dar mai ales pentru peisaje, istorie şi mâncare.

    De fapt, prin sloganul turistic „The Mediterranean As It Once Was„ („Mediterana aşa cum a fost odată„), guvernul de la Zagreb mizează tocmai pe frumuseţea locurilor, iar Porsche Travel Club a ales Croaţia pentru astfel de tururi, alături de colţurile desprinse din rai ale Europei: Scoţia, Alsacia, Burgundia, Munţii Alpi şi Pirinei, Coasta de Azur, Toscana şi sudul Germaniei.

    16 maşini Porsche, valorând mai bine de un milion de euro, stăteau aliniate în faţa Regent Esplanade din Zagreb, un hotel de cinci stele construit în 1925 şi situat în inima capitalei croate, considerat cea mai faimoasă clădire a oraşului. Destinaţia intermediară: Opatija, denumită şi Nisa Adriaticii. Drumul până în Opatija, perla de pe Coasta Dalmată, trece prin pădurile Munţilor Dinarici pe un drum cu serpentine situat la peste o mie de metri altitudine, perfect să testeze agilitatea modelelor Porsche în curbe pe şosea cu carosabil alunecos.

    „911 Carrera 4 este lupul flămând, iar Cayman este lupul sătul, întors de la vânătoare„, spunea unul dintre şoferii prezenţi la Porsche Travel Club despre cele două modele testate în prima parte a circuitului. După Opatija, peisajul devine şi mai mediteranean, dată fiind vecinătatea cu Rovinj, un oraş situat pe coasta Adriaticii, cunoscut pentru apropierea de cele mai mari două insule croate, unde se poate ajunge cu vaporaşul, plimbările pe Krk şi Cres, adevăraţi munţi ieşiţi din valurile mării, fiind obligatorii pentru orice turist care vizitează ţara. Portul Rovinj şi întregul arhipelag sunt renumite pentru fotografiile realizate la apusul soarelui.

    Asemănările cu provincia italiană Toscana se leagă de producţia locală de vinuri, ulei de măsline şi trufe. Drumul către Opatija trece şi prin cel mai mic oraş din lume, Hum, loc în care nu s-a construit nicio nouă clădire încă din secolul al XI-lea. Boxster, Carrera şi Cayman au făcut următorul popas în Livade, loc renumit pentru degustările de trufe de la restaurantul Zigante. Cea mai mare trufă din lume, de 1,3 kilograme, a fost descoperită chiar acolo de domnul Zigante, omul care a transformat Livade într-unul dintre centrele internaţionale ale delicateselor culinare. Mii de turişti ajung anual în localul său, devenit după zeci de ani de activitate una dintre atracţiile zonei. Cramele din Kabola şi locurile de degustat ulei de măsline completează, alături de priveliştea Adriaticii, peisajul toscan.

     

    De departe cel mai frumos drum din Croaţia este cel de pe coasta abruptă a mării, între Opatija şi Selce. Deşi drumul este supus unor lucrări de întreţinere, pe seama pietrelor uriaşe care cad şi distrug carosabilul, apa turcoaz şi insulele de la vest şi munţii înalţi de la est creează cadrul ideal pentru orice şofer de Porsche. O abatere înspre est de la şoseaua care duce la Dubrovnik, cea mai mare staţiune croată de la Adriatică, duce la parcul naţional Plitvice, fondat în 1949, locul unde se află cea mai înaltă cascadă din Europa de Sud-Est, parte a patrimoniului UNESCO. Plitvice grupează 1.267 de specii diferite de plante, dintre care 55 de tipuri de orhidee, dar şi 321 de specii de fluturi, 161 de păsări şi 21 de lilieci.

    Porsche Travel Club este un eveniment organizat la cerere de către germani, care au prestabilit trasee pentru modelele sport ale companiei pe cele mai palpitante trasee de pe continent. Cel mai ieftin pachet – Porsche in Zuffenhausen – porneşte de la 490 de euro şi include o vizită la muzeul şi fabrica Porsche şi un drive-test de jumătate de zi într-una din maşinile companiei. La polul opus, bogaţii lumii pot participa la Tour of Scotland, unde un circuit de şapte zile poate ajunge la 7.000 de euro pentru o persoană.

  • COREEA DE NORD: Condiţia de abandonare a programului nuclear şi balistic este “total inacceptabilă”

     Această reluare a dialogului va avea loc “între state care deţin arma nucleară” sau nu va avea loc, a avertizat cotidianul oficial nord-coreean Rodong Sinmun într-un comentariu.

    Condiţia de abandonare de către Phenian a programului său nuclear şi balistic înainte de revenirea la masa negocierilor cu Washingtonul este “total inacceptabilă”, a adăugat el.

    Phenianul, care îşi revendică statutul de putere nucleară, este suspectat că deţine mai multe bombe nucleare şi recurge la teste atomice pentru a reuşi să le miniaturizeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine conduce de fapt Coreea de Nord? Cine sunt oamenii din spatele lui Kim Jong-un

     Un reportaj realizat de CNN arată că în spatele lui Kim Jong-un se află alţi oameni, sfătuitori ai liderului.

    Joseph Detrani, fost agent de informaţii din SUA, spune că în imaginile de propagandă în care apare Kim Jong-un nu apar persoanele pe care acesta le păstrează ca sfătuitori cheie.

    Singura femeie care apare în imagini oficiale alături de Kim Jong-un este Kim Kyong-Hui, mătuşa liderului nord-coreean. Aceasta este membru de cabinet, a fost numită general de 4 stele în 2010 şi a ajutat la transferul puterii de la fratele la nepotul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUPERCOMPUTERE- DE LA JOCURI LA CERCETARE

    Supercalculatoarele au în acelaşi timp un scop bine definit: sunt mijloace pe care oamenii de ştiinţă le folosesc în diverse domenii ale cercetării, precum analiza genomului uman sau a evoluţiei bolilor incurabile, studiul teoriei Big-Bang, studii de biofizică, energie nucleară, ale cosmosului şi multe altele.

    Însă puţini ştiu probabil că supercomputerele momentului nu ar fi ajuns atât de performante fără aportul produselor destinate consumatorului de rând, cele pe care le găsim în laptopurile sau PC-urile personale.

    IN CADRUL UNUI MIC INTERVIU REALIZAT CU CEVA TIMP ÎN URMĂ am discutat cu o seamă de reprezentanţi ai Nvidia, printre care şi Luciano Alibrandi, director of public relations EMEAI, depre Titan, actualmente cel mai puternic supercomputer din lume. Am aflat mai multe despre acesta, dar şi despre cum au ajuns supercomputerele în punctul în care sunt astăzi şi despre direcţiile în care vor merge în viitor.

    Dacă am fi vorbit de supercomputere acum 3-4 ani, am fi observat că arhitectura lor hardware se baza exclusiv pe procesoare (CPU – central processing unit). În prezent însă lucrurile stau puţin altfel, supercomputerele folosind combinaţii de CPU şi unităţi de procesare grafică, aşa numitele GPU. Aceasta deoarece majoritatea aplicaţiilor rulate pe un supercalculator au la bază simularea grafică, ce necesită realizarea unui număr extrem de mare de acţiuni în paralel.

    Tocmai de aceea, supercalculatoarele precum Titan, dar şi altele, lansate în ultimii ani, folosesc o astfel de arhitectură mixtă, în care CPU-urile sunt folosite pentru controlul şi organizarea sarcinilor, însă mare parte din procesarea pură are loc la nivelul procesoarelor grafice. Iar sporul de performanţă oferit de această nouă abordare este imens.

    Desigur, supercomputerele actuale nu se bazează exclusiv pe acceleratoare Nvidia, existând şi o serie de modele ce folosesc GPU-uri dezvoltate de cei de la AMD.

    TRANZIŢIA ÎNTRE CELE DOUĂ ABORDĂRI NU A FOST ÎNSĂ DELOC SIMPLĂ, deoarece a necesitat şi transformarea programelor concepute pentru execuţia secvenţială, serială la nivel de CPU, în programe executate în paralel. Cei de la Nvidia au încercat să vină în ajutorul programatorilor, obligaţi să îşi schimbe fundamental modul în care concepeau programele, dezvoltând limbajul CUDA, destinat tocmai programării acceleratoarelor grafice. În plus, au învestit foarte mult în educaţie la nivel mondial, creând aşa-numitele CUDA Research Centers, menite să sprijine atât programatorii, cât şi cercetătorii.

    În România nu există momentan un astfel de centru, cele mai apropiate fiind în Polonia şi în spaţiul fostei Iugoslavii, însă ştim că în cadrul anumitor universităţi din ţară studenţii învaţă CUDA.
    Cert este că programarea paralelă pare a fi un domeniu de viitor, un domeniu în care există încă o mare cerere de specialişti la nivel internaţional.



    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Dragnea: Ghemul de putere care este acum la Bucureşti trebuie să fie rupt

     “În ceea ce priveşte descentralizarea, ghemul de putere care este acum la Bucureşti, pe care îl ştim cu toţii, pe care îl simţim cu toţii, trebuie să fie rupt. Nu se va pune problema niciodată ca un proces de regionalizare să pună sub semnul întrebării caracterul naţional al statului român. Nu trebuie să ne fie frică de lucrul ăsta, pentru că transferul de competenţă către autorităţile locale înseamnă, de fapt, să ducem puterea mai aproape de oameni”, a spus Dragnea.

    El a arătat că instituţiile judeţene ale căror conduceri sunt numite de la Bucureşti nu vor fi interesate de percepţia cetăţenilor asupra serviciilor pe care le oferă şi a pledat pentru trecerea acestor instituţii în subordinea primăriilor sau a Consiliilor Judeţene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro