BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Povestea lui Elon Musk, omul care o să facă posibilă călătoria în spaţiu

    Musk a absolvit liceul pentru băieţi din Pretoria şi s-a mutat în Canada la vârsta de 17 ani, considerând că e mai uşor să emigreze astfel în Statele Unite. În 1992, după doi ani petrecuţi la o şcoală de afaceri din Ontario, Elon Musk s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania, unde a obţinut o diplomă în economie. A mai petrecut încă un an acolo, pentru a obţine şi o diplomă în fizică. În anul 2002, Musk a obţinut cetăţenia americană.

    Elon Musk a fondat alături de fratele său Zip2, o companie de software care a dezvoltat un ghid online pentru industria de tipărire a ziarelor. Musk a semnat contracte cu New York Times şi Chicago Tribune, iar Zip2 a fost achiziţionată ulterior de Compaq pentru suma de 341 milioane de dolari.

    În martie 1999, omul de afaceri a cofondat X.com, un serviciu financiar de plăţi online şi prin e-mail. Un an mai târziu, X.com a fuzionat cu o altă companie, Cofinity, care deţinea marca PayPal. Această marcă a avut o creştere rapidă şi a fost achiziţionată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari, din care Musk a primit 165 de milioane.

    Musk a mai fondat, de-a lungul carierei, companii precum SpaceX, specializată în construcţia de vehicule spaţiale, sau Tesla Motors, organizaţie care investeşte sume considerabile în dezvoltarea motoarelor electrice. Primul model al companiei a fost Tesla Roadster, o maşină sport electrică, ce a avut vânzări de peste 2.500 de unităţi. La lansarea maşinii, Musk a vorbit despre cei care nu sunt de acord cu noile tendinţe din industria auto: „Unii oameni nu privesc cu ochi buni schimbarea, dar trebuie să accepţi schimbarea atunci când alternativa e dezastrul„.

    Elon Musk este preşedintele Fundaţiei Musk, care donează constant sume importante de bani cauzelor filantropice. De asemenea, fundaţia sponsorizează anual centre de cercetare pentru energii regenerabile. În aprilie 2012, omul de afaceri s-a alăturat programului filantropic condus de Bill şi Melissa Gates.

    În 2010, Elon Musk a apărut în lista Time a celor mai influenţi oameni din lume. El a servit de asemenea ca model pentru celebrul personaj de film Tony Stark, din franciza de mare succes „Iron Man„. „Există câteva diferenţe între mine şi Tony Stark„, a comentat Musk. „Spre exemplu, eu am cinci copii, deci petrec mai mult timp la Disneyland decât mergând la petreceri.„

  • Cum arată viaţa tânărului care a făcut 100 de milioane de dolari din poker – GALERIE FOTO

    Dan este cunoscut astăzi mai ales pentru abilităţile lui de jucător de poker. A câştigat numeroase turnee, iar în cel mai recent a câştigat 10,8 milioane de dolari după ce a jucat un singur joc de poker Heads-Up, cu mize cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari. După ce a câştigat, Bilzerian a zburat cu un avion privat spre Mexic pentru a sărbători. 

    Cel mai de succes turneu la care a participat a fost Campionatul Mondial de Poker din 2009. A fost poreclit “Cel mai amuzant jucător de poker de pe Twitter” de publicaţiile americane şi este cofondatorul Victory Poker. Bilzerian nu este însă doar jucător de poker, este şi un actor cunoscut prin rolurile din filmele “Olympus Has Fallen”, “Lone Survivor”, “The Other Woman” şi “Equalizer”.

    Tânărul a ajuns însă la un nivel ridicat de notorietate mai ales datorită fotografiilor postate pe reţeaua socială Instagram care descriu viaţa extravagantă a tânărului, care l-ar face gelos şi pe Hugh Heffner. Stilul lui de viaţă este atât de nebunesc, încât a avut trei atacuri de cord până la vârsta de 32 de ani.  De la maşini Ferrari lovite, arme şi grămezi de bani până la femei dezbrăcate care joacă rol de farfurie, viaţa de pe Instagrama a lui Bilzerian oferă imaginea unui bărbat care are banii şi timpul de partea lui.  

    Aroganţe de milionar: viaţa lui Dan Bilzerian în fotografiile postate de el însuşi pe Instagram

    Tatăl lui Dan, Paul Bilzerian a fost un investitor important la începutul anilor ’80. Până la vârsta de 36 de ani, câştigase o avere de 40 de milioane de dolari. În 1988, Paul a fost condamnate pentru fraudă fiscală. În acea perioadă, Dan avea şase ani. Paul Bilzerian a declarat falimentul în 2001 pretinzând că are doar 15.000 de dolari în bunuri şi mai bine de 140 de milioane de dolari datorie.

     

  • Povestea lui Louis Renault, unul dintre pionierii industriei auto

    Petrecea ore în şir lucrând cu motoare vechi Panhard în garajul casei şi a construit prima maşină în 1898, după ce a angajat doi muncitori pentru a-l ajuta să facă modificările necesare la motoare mai vechi. A numit maşina Voiturette şi a primit 13 oferte ferme de cumpărare. Văzând potenţialul comercial al invenţiei sale, i-a cooptat în afacere pe fraţii săi Marcel şi Fernand, şi au pus bazele companiei Renault Frères în 1899.

    Fraţii lui administrau afacerea, iar Louis Renault se ocupa de design şi de manufactura maşinilor, însă la scurt timp a rămas fără sprijin, pentru că Marcel a murit într-un accident de maşină, iar Fernand s-a retras din motive de sănătate. La începutul Primului Război Mondial, Renault a propus ca fabricile de maşini să producă arme de 75 mm, folosind presa hidraulică, moda-litate mai ieftină decât operaţiunile cu strungul. Carcasele erau însă predispuse la explozii. Peste 600 de arme de 75 mm au fost distruse în explozii premature în 1915, iar cei care le foloseau au fost ucişi sau răniţi. Dar Louis Renault a fost decorat cu Marea Cruce a Legiungii de Onoare datorită contribuţiilor aduse cu fabricile sale în perioada războiului.

    Acestea au produs în masă în 1919 tancul Renault FT-17. În perioada dintre răz-boaie, Renaul s-a ocupat de extinderea rapidă a companiei în timp ce făcea designul pentru noi invenţii, din care mare parte sunt folosite şi astăzi: amortizoarele de şocuri hidraulice, frâna cu tambur, aprinderea cu gaz comprimat, aparatul de taxare. În 1938, Renault l-a vizitat pe Adolf Hitler, iar până în 1939 a devenit un furnizor important pentru armata franceză.

    La întoarcerea sa din SUA, unde fusese trimis pentru a solicita tancuri, a găsit în ţară armistiţiul germano-francez în urma căruia a fost forţat să colaboreze cu germanii, pentru care a produs peste 34.000 de vehicule în patru ani. În perioada nazistă de ocupare a Franţei compania se afla sub controlul germanilor, iar Renault a devenit nepopular printre membrii rezistenţei franceze.

    Fabricile sale au fost  bombardate de britanici în martie 1942. Trei săptămâni după eliberarea Franţei din 1944, Renault s-a predat şi a fost acuzat de colaborare industrială cu armata germană. Industriaşul a negat că firma lui ar fi primit 12 milioane de dolari de la germani pentru materiale de război declarând că a menţinut uzina deschisă pentru a-i împiedica pe nazişti să-i ia materialele şi echipamentele şi să păstreze locurile de muncă ale muncitorilor.

    A fost închis în închisoarea Fresenes, fiind grav bolnav în acea perioadă, iar mai târziu a fost mutat la un spital de psihiatrie, iar apoi la un azil. A murit la patru săptămâni după încarcerare, aşteptând încă procesul. La patru luni după moartea lui, în 1945, un ordin al generalului Charles de Gaulle a decretat dizol-varea Société Anonyme des Usines Renault şi naţionalizarea acesteia sub noul nume Régie Nationale des Usines Renault (RNUR).

    În testamentul lui, Renault spunea că vrea să lase compania celor 40.000 de angajaţi. Soţia lui, deşi deţinea împreună cu fiul 95% din acţiuni, nu a primit nimic după naţionalizare, în timp ce ceilalţi acţionari au primit compen-saţii. Până în 1956, Renault a fost cea mai mare companie naţionalizată a Franţei, cu 51.000 de angajaţi, 200.000 de automobile produse şi un profit de 11 milioane de dolari anual.

  • Profesoara de antreprenoriat: Goana după profit în detrimentul numerarului ucide afacerea

      

    Antreprenoare cum este Lavinia Raşca sunt eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman în Power” .

    CARE SUNT PRINCIPALELE TEMERI PE CARE LE INDICĂ POTENŢIALII ANTREPRENORI ÎN FAŢA LANSĂRII UNUI BUSINESS?

    Am auzit de multe ori: “Aş vrea să-mi pornesc propriul business, dar mediul nu e favorabil şi nu există surse de finanţare”. Nicăieri în lume investitorii nu finanţează start-up-uri ale unor antreprenori necunoscuţi, de aceea începuturile sunt foarte dificile. Cu toate acestea, există multe afaceri uriaşe şi foarte renumite care au fost lansate cu un capital mic de pornire. Teama e o barieră importantă pentru lansarea unei afaceri: teama de a părăsi un serviciu sigur pentru o afacere incertă; de a pierde statutul de persoană care lucrează într-o companie mare, respectată.

    ESTE MAI DIFICIL PENTRU PERSOANELE CU POZIŢII BUNE ÎN COMPANII SĂ DEVINĂ ANTREPRENORI?

    Pentru persoanele cu funcţii importante este mult mai dificil. Mai mulţi manageri de top care au devenit antreprenori mi-au mărturisit ce greu le-a fost să îşi schimbe stilul de lucru. Coordonaseră echipe mari şi avuseseră consultanţi care se ocupaseră de detalii. Avuseseră bugete şi furnizori, iar ei aveau, în multe situaţii, statut de clienţi importanţi. Şi, dintr-o dată, au devenit ei furnizori, în căutare de clienţi, şi au fost nevoiţi, un timp, să facă de toate: de la analize de piaţă la aprovizionarea biroului, de la vânzări până la mersul la spălătorie cu maşina. Nu mai aveau mulţi subalterni, ci unul, doi sau poate niciunul. Unii dintre ei au depăşit această etapă repede, cu bine, dar alţii n-au rezistat şi s-au întors în corporaţii.

    ESTE ANTREPRENORIATUL UN DOMENIU MASCULINIZAT ÎN ROMÂNIA?

    Nu cred că în România situaţia antreprenoarelor e mai grea decât în alte ţări. Dimpotrivă. Am întâlnit însă persoane care preferă să fie parteneri sau clienţi ai firmelor conduse de bărbaţi. Mi s-a întâmplat să aud, lucrând cu unele cupluri de antreprenori: “Ca să pot decide, trebuie să-mi întreb soţul„, fără să se întâmple şi reciproca. De ce? Fie din lipsă de încredere în sine, fie de teamă să nu-şi supere partenerii, cărora le plăcea să aibă ultimul cuvânt. Aş fi însă nedreaptă dacă nu aş spune că am întâlnit întreprinzătoare de succes, respectate de femei şi de bărbaţi deopotrivă, cu încredere în propriile forţe şi conştiente că norocul apare atunci când oportunitatea întâlneşte pregătirea. Ele nu consideră că businessul intră în conflict cu viaţa personală, iar mediul nu li se pare dezastruos, ci provocator, chiar aducător de oportunităţi. Au ceva în comun: pasiunea pentru tot ceea ce fac, fie în business, fie acasă.

    SUNT PIEDICILE ÎN CALEA ANTREPRENORIATULUI DIFERITE PENTRU FEMEI, RESPECTIV BĂRBAŢI?

    Diferenţele între dificultăţile pe care le resimt femeile şi bărbaţii în lansarea unei afaceri nu sunt fundamentale. Atât unii, cât şi alţii vorbesc în principal despre lipsa de surse de finanţare, birocraţie şi legislaţia schimbătoare. Dintre discuţiile pe care le-am avut cu persoane care doreau să pornească pe cont propriu şi în urma cercetărilor la care am luat parte, a reieşit că femeile tind să aibă mai puţină încredere în ele însele, sunt mai precaute decât bărbaţii şi sunt mai influenţabile atunci când familia şi cunoscuţii le sfătuiesc să nu-şi înfiinţeze propria afacere.

    CARE SUNT CAUZELE EŞECULUI ÎN ANTREPRENORIAT?

    Eşecul este cauzat în principal de greşelile antreprenorilor. Mulţi îşi aleg domeniul de activitate pentru că le place lor. Este foarte important să fii pasionat de ceea ce vei face, dar la fel de important este să te asiguri că vei avea clienţi. Înainte să porneşti la drum, este obligatoriu să cunoşti în cel mai mic detaliu răspunsul la întrebarea: “Ce voi face şi ce nu voi face eu ca să vină clienţii la mine şi nu la concurenţii mei?”. Goana după profit în detrimentul numerarului ucide afacerea în cele mai multe situaţii. Acelaşi efect apare şi atunci când antreprenorii nu îşi dezvoltă rapid o echipă managerială loială şi profesionistă, ca urmare nu au pe cine să se bazeze atunci când cererile clienţilor şi volumul de muncă le depăşesc puterile proprii. Lipsa de atenţie la detalii în execuţie, care conduce la dezamăgirea clienţilor, este o altă cauză a eşecului. Mă mai opresc asupra unei singure greşeli, care trebuie evitată. Mi s-a întâmplat să asist la situaţii când, în momente cheie, antreprenorii au pus interesele personale înaintea celor ale afacerilor lor. Fie că, deşi nu aveau o echipă managerială matură, au plecat o perioadă mai lungă din firmă, fie că, vrând maşină, casă sau alte bunuri pentru familie, au luat bani din companiile încă mici şi fragile, în momente când finanţarea era esenţială. Perfect legal, dar cu consecinţe tragice.

  • Capitalistul săptămânii: Nicolae Malaxa

    Acolo a obţinut diploma de inginer şi a început activitatea în domeniul producţiei de fontă. Imediat după Primul Război Mondial, la data de 3 august 1921, a înfiinţat la periferia Bucureştiului un atelier de fabricare de material rulant şi pentru reparat locomotive şi vagoane. În 1923, a început construcţia din temelii a unei uzine lângă Halta Titan, iar câţiva ani mai târziu, a încheiat un contract cu societatea Căilor Ferate Române pentru fabricarea unor locomotive de concepţie românească. Pentru obţinerea contractului s-a dovedit utilă o lege publicată în 1927, prin care se încuraja dezvoltarea industriei naţionale. În 1928, pe porţile fabricii a ieşit prima locomotivă cu abur care purta numele constructorului român.

    Cel mai mare nivel al producţiei a fost realizat în 1935, când s-au fabricat 93 de locomotive, iar începând cu 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile şi tipurile de locomotive. În paralel cu producţia de locomotive, Nicolae Malaxa a construit fabrica de ţevi din oţel fără sudură, aplicând pentru prima dată pe continent un procedeu american de laminare. În 1937-1938, în incinta fabricii de material rulant, industriaşul a construit fabrica de muniţii de artilerie şi armament. Nicolae Malaxa a fost un precursor al vremurilor sale, asigurându-le muncitorilor salarii printre cele mai bune din România, asistenţă socială şi medicală, echipamente de lucru şi masă la cantină. În 1945, a construit şi primul prototip al unui automobil marca Malaxa, a cărui evoluţie a fost întreruptă de regimul comunist. La sfârşitul anilor ’30, din concernul Malaxa făceau parte şi uzinele Faur, Republica, Tohan Zărneşti şi Magazinele Unite de Fierărie din Galaţi.

    Gloria lui Malaxa nu este lipsită însă de controverse: istoricii susţin că s-a îmbogăţit datorită sprijinului acordat de guvern sub formă de credite şi comenzi de stat. Guvernul îi oferea capitalul, iar apoi cumpăra producţia solicitată, fiind ani în care 98% din producţie era livrată către stat, iar profiturile atingeau rate cuprinse între 300 şi 1.000%. Au existat zvonuri care spuneau că afacerea era puternic sprijinită de regele Carol al II-lea, către care s-ar fi întors o parte din profituri. După naţionalizare, regimul comunist l-a tolerat pe Malaxa, el devenind salariatul propriei uzine, unde a lucrat ca inginer până în 1948. În acest an, a plecat cu o delegaţie comercială la Vie-na şi nu s-a mai întors în ţară. A plecat apoi în SUA, unde a cerut cetăţenie, care nu i-a fost acordată din cauza renumelui că livrase material de război Germaniei şi îi finanţase pe legionari. Nicolae Malaxa a trăit astfel cu resursele băneşti pe care le avea în bănci până în 1965, când a murit în New Jersey.

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.

     

  • Capitalistul săptămânii: John Pierpont Morgan

    Şi-a început cariera în 1857 în calitate de contabil în cadrul firmei Duncan, Sherman & Co. din New York, reprezentanţa americană a firmei londoneze George Peabody & Co. Patru ani mai târziu, a devenit agent în cadrul firmei din New York a tatălui său, Junius Chase. Între 1864 şi 1871 a fost membru al firmei Dabney, Morgan & Co., iar apoi partener în cadrul Drexel, Morgan & Co., care a devenit în scurt timp sursa predominantă pentru finanţarea guvernului american.

    Firma a fost reorganizată drept J.P. Morgan and Co. în 1895 şi, datorită abilităţii lui Morgan, a devenit una dintre cele mai puternice bănci din lume. Datorită legăturilor cu firma englezească Peabody şi a conexiunilor cu lumea financiară londoneză, Morgan a reuşit să asigure capitalul pentru finanţarea marilor corporaţii americane cu ajutorul bancherilor britanici.

    A început reorganizarea companiilor constructoare de căi ferate în 1885, odată cu stabilirea unei înţelegeri între două dintre cele mai mari astfel de companii, New York Central Railroad şi Pennsylvania Railroad. În procesul de restructurare a acestora, Morgan a devenit membru al consiliului director al mai multor astfel de companii. Între 1885 şi 1888, şi-a extins influenţa asupra liniilor ferate din Pennsylvania şi Ohio, iar după panica financiară din 1893 a fost solicitat pentru reabilitarea mai multor companii feroviare importante din ţară.

    A câştigat, în acelaşi timp, control asupra acţiunilor de restructurare ale acestor companii, devenind unul dintre cei mai puternici magnaţi din industria feroviară: controla, în 1902, 8.000 de kilometri din liniile ferate. Apoi Morgan a alcătuit un sindicat care a realimentat rezerva de aur epuizată a guvernului american cu 62 de milioane de dolari în aur şi a început să finanţeze mai mulţi din giganţii industriali americani.

    În 1891, a participat la fuziunea dintre Edison General Electric şi Thomson-Houston Electric Company, realizând astfel General Electric, liderul pieţei de producţie a echipamentului electric. În 1898 a finanţat fondarea Companiei Federale de Oţel, iar în 1901 a participat la fuziunea dintre aceasta şi gigantul Carnegie Steel Company şi alte câteva companii producătoare de oţel, formând United States Steel Corporation, prima corporaţie de miliarde de dolari din lume. În 1902, Morgan a reunit mai multe companii producătoare de echipament agricol sub numele International Harvester Company.

    În acelaşi an, a organizat, cu mai puţin succes, International Mercantile Marine (IMM), o aglomerare a majorităţii liniilor de vapoare transatlantice, inclusiv White Star, compania care deţinea Titanic. În 1912, Morgan avea locuri rezervate pentru prima călătorie a Titanicului, dar a renunţat din cauza unei boli. J.P. Morgan este una dintre cele mai importante figuri ale capitalismului american, statut păstrat chiar şi după moartea lui din 1913.
     

  • MESAJUL DE CRĂCIUN al Papei Francisc: “Ar fi bine să fim mai tăcuţi, pentru a putea auzi vocea dragostei lui Hristos”

     “Foarte adesea, Crăciunul este foarte gălăgios. Ar fi bine să fim mai tăcuţi, pentru a putea auzi vocea dragostei lui Hristos”, a transmis Suveranul Pontif pe contul său de Twitter – @Pontifex_it.

    Mesajul este în concordanţă cu îndemnuri similare lansate de şeful Bisericii Catolice pe parcursul Postului Naşterii Domnului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea suedezului care a clădit în urmă cu un secol o afacere ajunsă azi la 35 de miliarde de dolari

    Planurile sale erau însă mai ambiţioase şi, după ce a strâns suficienţi bani pentru a părăsi oraşul, s-a mutat în Stockholm. La 21 de ani s-a angajat în cadrul companiei producătoare de echipamente Öllers & Co., prima din industria electromecanică din Suedia, axată mai ales pe producţia de echipamente telegrafice. A lucrat vreme de şase ani la Öllers & Co., studiind în   timpul liber designul şi limbile străine, necesare pentru a-şi continua educaţia în afara ţării. Guvernul suedez a fost printre primele din lume care au oferit tinerilor muncitori şi studenţi burse pentru studiile în alte ţări, iar Ericsson a fost unul dintre beneficiarii acestora.

    La recomandarea lui Otter, şeful Öllers & Co., a primit două astfel de burse, prima în 1873 şi cea de-a doua în 1875, în fabrici elveţiene şi germane. Una dintre companiile în care a lucrat a fost Siemens & Halse. La întoarcerea în Suedia, în 1876, a fondat un atelier împreună cu prietenul lui, Carl Johan Andersson, cu care lucrase la Öllers & Co. Atelierul era de fapt o bucătărie de 13 mp, aflată într-o zonă centrală a Stockholmului. Investiţia iniţială a fost de 1.000 de coroane suedeze (aproximativ 150 de dolari) pe care i-a împrumutat de la Maria Stromberg din Nyagard, unul dintre cei mai activi investitori ai secolului.

    Singurul lor angajat era un asistent de 12 ani. La început, Ericsson repara instrumentele telegrafice şi alte dispozitive electrice, dar apoi a început, după propriul design, producţia unor aparate precum telegraful cu taste folosit în sistemele feroviare de atunci. Reputaţia pe care a dobândit-o l-a ajutat să obţină comenzi de la o serie de instituţii private şi publice în domenii precum telegrafia, protecţia împotriva incendiilor şi transportul feroviar. În 1878, la 32 de ani, s-a căsătorit cu Hilda Simonsson, care a devenit şi partenera lui de afaceri. În acelaşi an, a livrat primul telefon fabricat în atelierul propriu, inspirat din telefoanele americane create de Edison şi care ajunseseră să fie reparate în cadrul firmei lui.

    Momentul care a revoluţionat industria telefoniei suedeze a fost 1880, odată ce compania American Bell a construit cu echipament american prima reţea de telefonie în Stockholm. Ericsson era pe punctul de a-şi pierde piaţa, dar a evitat acest lucru după ce a câştigat un contract în defavoarea americanilor. Telefoanele lui erau considerate „mai simple, mai puternice şi mai atrăgătoare„. La începutul anului 1880, Ericsson avea zece angajaţi, iar patru ani mai târziu numărul lor ajunsese la 100.

    Compania ajunsese să producă atât pentru piaţa internă, cât şi pentru cea externă – în ţările scandinave, Rusia şi Anglia. În 1896, a transformat businessul L.M. Ericsson & Co. în Aktiebolaget L.M. Ericsson & Co., după o capitalizare de un milion de euro. A fost managing director şi preşedinte al consiliului director al noii companii până în 1903, când s-a pensionat.

  • Fostul premier al Iugoslaviei Mitja Ribicic a murit la vârsta de 94 de ani

     Născut la 19 mai 1919 la Trieste, acesta a fost între 1969 şi 1971 premierul – şi unicul sloven care a ocupat acest post – Republicii federative socialiste Iugoslavia, condusă până în 1980 de Tito.

    Ribicic a preluat preşedinţia Partidului comunist iugoslav între 1982 şi 1983, la doi ani după moartea lui Tito.

    Acesta s-a retras din viaţa politică în 1986, când primele dezacorduri politice între cele şase republici federale, anunţând dezbinarea Iugoslaviei din 1991, au început să se facă simţite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro