Tag: insolventa

  • Diaconescu solicită plata salariilor la Oltchim şi garanţii că societăţile de stat nu cer insolvenţa

    “Vrem să clarificăm astăzi (miercuri – n.r.) trei lucruri esenţiale. Statul trebuie să reglementeze situaţia salariilor angajaţilor Oltchim. Sindicatul Oltchim are o solicitare, pe care ne-am însuşit-o şi noi, ca până la data semnării contractului statul să plătească la zi salariile angajaţilor combinatului. Dorim ca OPSPI să garanteze că nicio societate de stat creditoare, ca Electrica, CFR sau Salrom, să nu ceară, după semnarea contractului, insolvenţa Oltchim. Mai cerem obligarea părţilor semnatare ale contractului la stabililească modalitatea concretă prin care vom putea prelua rafinăria Arpechim”, a declarat Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii lui Dan Diaconescu..

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Loteriei Române: Situaţia financiară a companiei nu e deloc roză. Loteria poate intra în insolvenţă

    El acuză fostele conduceri ale companiei că au făcut achiziţii supraevaluate şi contracte păguboase cu un grup de companii elene, încheiate în 1992-1993 pentru zece ani şi prelungite la expirarea perioadei iniţiale.

    “Eu vin din mediul privat şi m-am speriat când am văzut documentele financiare ale companiei. Noţiunea «eficienţă» nu a existat în vocabularul fostelor conduceri ale Loteriei Române, care s-au axat pe cheltuirea banilor, prin achiziţii supraevaluate, şi mai puţin pe creşterea încasărilor companiei. În acest context, situaţia financiară nu este deloc roză şi fără măsuri de eficientizare Loteria Română poate intra în procedură de insolvenţă, dar este ultima varianta pe care o luăm în calcul”, a spus Ghiţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Insolvenţa Hidroelectrica deschide cutia Pandorei – cum a ajuns compania de la “vom mobiliza 470 de milioane de euro” la “nu am găsit bani în firmă”

    Prima care a taxat dur această măsură a fost agenţia de rating Moody’s, care a coborât cu patru trepte ratingul producătorului român de energie controlat de stat. Interesant este că anunţul agenţiei de rating a venit cu câteva ore înainte ca instanţa să admită cererea de insolvenţă. În primă fază, starea de insolvenţă a Hidroelectrica, “la pachet” cu reducerea ratingului, ar putea genera costuri suplimentare pentru companie, care s-ar putea reflecta în preţul energiei sau în scăderea cantităţii de energie livrată în sistemul naţional.

    Experţii în energie contactaţi de BUSINESS Magazin sunt de părere că până când Hidroelectrica îşi va reface imaginea de companie reorganizată va dura, iar între timp compania se va împrumuta la dobânzi mai mari, investiţiile curente, reparaţiile, s-ar putea să aibă de suferit. În plus, administratorul judiciar al companiei ar putea decide reduceri de personal, acţiune care ar putea fi urmată de greve şi implicit de livrarea în sistem a unei cantităţi mai mici de energie. “O serie de reacţii viscerale ar putea apărea şi din partea creditorilor, care ar putea majora dobânzile la împrumuturile acordate Hidroelectrica”, este de părere Ionuţ Purica, expert în energie. Pe de altă parte, chiar şi un administrator judiciar foarte bun are nevoie de timp pentru a se adapta cu profilul Hidroelectrica. “Euro Insol intră ca administrator judiciar de la hoteluri, Romexpo şi Plafar, într-un domeniu de o cu totul altă anvergură, domeniul energetic. Este o curbă de învăţare”, a mai spus Purica.

    BANCHERII: “O MĂSURĂ ABSOLUT CONTRAPRODUCTIVĂ”
    Nici reacţia mediului de afaceri nu a întârziat, acesta caracterizând măsura intrării în insolvenţă a Hidroelectrica drept una “absolut contraproductivă”. Bancherii care au creditat Hidroelectrica au anunţat că trebuie să provizioneze întreaga expunere, chiar dacă li s-a promis că ratele vor fi plătite la timp după intrarea în insolvenţă. “Decizia de la Hidroelectrica este absolut contraproductivă. Este multă lipsă de predictibilitate. Dacă vreau să aduc acum bani în ţară nu pot. Nu am cum să argumentez o asemenea cerinţă (…) Evident că vom deveni reticenţi să finanţăm companiile de stat”, a declarat Mişu Negriţoiu, directorul general ING România, la ZF Bankers Summit12.

    MIZA – ANULAREA CONTRACTELOR CU BĂIEĂII DEŞTEPŢI?
    Cum a ajuns Hidroelectrica, a doua cea mai valoroasă companie din România – evaluată în 2011 de Ziarul Financiar la 3,49 miliarde de euro, să rămână fără lichidităţi rămâne deocamdată un mister. Motivele oficiale invocate de companie sunt mai multe, legate de secetă, devalorizarea monedei naţionale, majorarea pierderilor financiare. Neoficial, miza ar putea fi anularea contractelor cu aşa-numiţii băieţi deştepţi. De altfel, potrivit unei evaluări a Băncii Mondiale din 2011, prin contractele directe încheiate în mod netransparent, Hidroelectrica a pierdut 4-5 miliarde de lei.

    În acelaşi timp, Comisia Europeană a iniţiat în urmă cu două luni o investigaţie privind contractele prin care producătorul român de energie controlat de stat a vândut energie electrică la tarife preferenţiale.
    Cu doar câteva luni înainte, nimic nu anunţa o asemenea situaţie în curtea celui mai mare producător de energie. Comparând declaraţiile făcute la începutul anului de un fost director general al Hidroelectrica, Dragoş Zachia-Zlatea, cu cele făcute zilele trecute de Remus Vulpescu, preşedintele CA, diferenţa este semnificativă.

    Iată ce spunea Zlatea în februarie, în cadrul ZF Power Summit: “Avem peste zece proiecte de investiţii aflate în derulare care pot aduce un plus de peste 300 de megawaţi în următorii ani. Vom mobiliza 470 de milioane de euro din surse proprii şi credite bancare atrase pentru aceste proiecte pe care trebuie să le rerminăm până în 2015….Am atras peste 100 de milioane de euro de la BERD…Cifra de afaceri bugetată pentru 2012 este similară cu 2011 şi e în valoare de trei miliarde de lei, profitul bugetat pentru 2012 este 85-100 milioane de lei, ne-am întors la trendul normal înainte ca seceta să ne scadă profitul”.

    Şi iată ce a spus Remus Vulpescu, pe 20 iunie a.c., în ziua intrării oficiale în insolvenţă a Hidroelectrica: “Eu nu am găsit bani în firmă….Hidroelectrica a avut un profit contabil, dar nu are lichidităţi. Dacă s-ar fi provizionat şi cantitatea de energie vândută pe datorie către unele CET-uri, nu ar mai fi avut profit, ar fi intrat pe pierderi…Hidroelectrica datorează MECMA circa 200 de milioane lei, Apelor Române – 160 milioane lei, pentru redevenţe la apă, Fondului Proprietatea – 44 milioane lei, aferente dividendelor pentru 2010, la CE Turceni – 41 milioane de lei”

    CE PROMITE ADMINISTRATORUL JUDICIAR
    Imediat după anunţul Tribunalului Bucureşti privind admiterea cererii de insolvenţă, Remus Borza, administratorul judiciar desemnat de instanţă, la propunerea CA al Hidroelectrica, a anunţat planurile sale pentru companie. Potrivit lui Borza, sarcina administratorul judiciar, aşa cum prevede legea în această materie, este aceea de a eficientiza activitatea companiei, de a o restructura, de a o supune unui plan de reorganizare, de a maximiza veniturile, de a plăti toate datoriile de la masa credală şi, în final, de a o readuce înapoi în circuitul economic. Mai mult, Borza promite că toate contractele încheiate de Hidroelectrica vor fi analizate temeinic, inclusiv cele cu “băieţii deştepţi”, iar cele care se va constata că aduc prejudicii companiei vor fi anulate.

  • Producătorul de ceaiuri Plafar a ieşit din insolvenţă

    Cu datorii de 5,1 milioane lei, firma a intrat în insolvenţă în 2009, la cererea acţionarului majoritar, Ministerul Economiei. La finele anului 2010 creditorii au aprobat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar. “Planul de Reorganizare al Plafar SA reprezintă o premieră în România, în sensul că este primul plan în mai bine de 17 ani de când există legea insolvenţei prin care s-a reuşit plata integrală a tuturor creanţelor la valoarea nominală. Pe lângă performanţa de a achita toate creanţele, Planul de Reorganizare a făcut posibilă asumarea unor investiţii de peste 5 milioane lei pentru reabilitarea spaţiilor de producţie şi modernizarea proceselor şi capacităţilor de producţie, rebranding-ul întregului portofoliu de produse şi listarea în toate reţelele naţionale de distribuţie”, a declarat într-un comunicat Nicoleta Munteanu, reprezentantul administratorului judiciar.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Hidroelectrica scapă de un contract direct mic. Greii, la discuţii în iulie

    Compania în cauză este Euro P. E.C., firmă deţinută de omul de afaceri gălăţean Adrian Comşa. Potrivit presei centrale, Comşa este finul lui Mircea Toader, deputat al PDL Galaţi şi fost secretar de stat în Ministerul de Interne. Contractul cu Euro P. E.C. este însă unul dintre cele mai mici pe care Hidroelectrica le are în derulare, compania achiziţionând anul trecut 0,3 TWh de energie electrică hidro la un preţ de 45,3 milioane de lei (10,7 milioane de euro).

    “După ce că-i livrăm energie ieftină, nici măcar n-o plăteau. Energia care se va elibera prin anularea acestui contract va intra imediat pe piaţa concurenţială”, a spus Remus Borza, avocatul care controlează compania Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica.

    De luna viitoare însă ar urma să înceapă negocierile cu marii posesori de contracte directe cu energie ieftină aşa cum sunt Energy Holding, Alro sau Alpiq. Reprezentanţii Euro P.E.C. au spus că deocamdată Adrian Comşa nu este în ţară şi că abia săptămâna viitoare va fi comunicată poziţia oficială a firmei.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • FP a pierdut peste 100 mil. euro pe bursă din insolvenţa Hidroelectrica, dar Templeton nu spune cum a votat

    Reprezentantul FP în consiliul de administraţie al Hidroelectrica este Oana Truţă, 31 de ani, care lucrează de doi ani ca vicepreşedinte şi analist de investiţii la sucursala locală a Franklin Templeton. “Dorim să vă precizăm faptul că Fondul Proprietatea nu poate divulga informaţii referitoare la modul de vot din cadrul şedinţelor consiliului de administraţie al SC Hidroelectrica SA datorită faptului că acestea sunt informaţii confidenţiale şi aparţin companiei Hidroelectrica SA”, este răspunsul oficial al Franklin Templeton, prin purtătorul de cuvânt Elena Bîrjovanu, la întrebarea cum a votat FP în celebra şedinţă a CA Hidroelectrica de vineri, 15 iunie.

    Potrivit unor surse apropiate Hidroelectrica, reprezentantul FP ar fi votat pentru intrarea Hidroelectrica în insolvenţă. La şedinţa CA din 15 iunie 2012 au participat doar trei membri ai CA: preşedintele Remus Vulpescu, Iulian Marian Butnaru şi Oana Truţă. Remus Vulpescu a declarat că el a propus intrarea în insolvenţă ca soluţie la problemele companiei şi a votat pentru, dar nu a precizat cum au votat ceilalţi membri ai CA. El mai declara miercuri, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea de insolvenţă, că deşi Fondul Proprietatea este cel mai lovit de această decizie, nimeni din partea FP nu a contestat-o.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Ponta şi Georgescu asigură băncile că nu li se va întâmpla nimic rău la Hidroelectrica

    Pe de altă parte, surse guvernamentale spun că Eximbank ar pregăti un credit destinat Hidroelectrica tocmai pentru plata ratelor şi a dobânzilor, în timp ce Ministerul Economiei spune că societatea este în deficit de cash.

    Premierul Victor Ponta, ministrul finanţelor Florin Georgescu şi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, s-au întâlnit ieri la prânz cu reprezentanţii băncilor care au expunere pe Hidroelectrica în încercarea de a-i asigura că insolvenţa companiei de stat nu le va afecta interesele şi nici liniile de credit acordate societăţii.

    Datele din raportul administratorilor din 2011 arată că Hidroelectrica avea la finalul anului trecut datorii de 2,5 miliarde de lei către instituţiile bancare, un miliard de lei fiind credite pe termen scurt, iar restul sumei reprezintă împrumuturi pe termen lung. Pe termen scurt, cei mai mari creditori ai companiei sunt BRD cu 299,4 milioane de lei, RBS Bank cu 120,5 milioane de lei, Banca Transilvania cu 94,1 milioane de lei şi Citibank Europe cu 84,8 milioane de lei.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Procedura de insolvenţă în cazul Hidroelectrica a fost deschisă

    Remus Borza a precizat că decizia Tribunalului Bucureşti de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica este executorie şi va fi pusă în aplicare imediat. Hidroelectrica SA a cerut Tribunalului Bucureşti, la finele săptămânii trecute, intrarea în insolvenţă. Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelctrica din cauza scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor, a informat compania, care a menţionat că toate contractele vor fi continuate “în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta: Am moştenit “bombe” precum Oltchim şi Hidroelectrica, trebuie eliminate frauda şi corupţia

    El a cerut, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, să fie găsite soluţii pentru rezolvarea “problemelor moştenite”, menţionând în acest sens situaţia de la Oltchim sau Hidroelectrica. “Trebuie să gestionăm toate problemele pe care le-am moştenit, inclusiv de natură economică. Ştiu situaţia foarte grea de la Oltchim, şi sper să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a găsi soluţii, şi situaţia de la Hidroelectrica. Am moştenit o mulţime de bombe şi este obligaţia şi dreptul nostru, în baza mandatului legitim pe care l-am primit în urmă cu zece zile, de a gestiona aceste situaţii dificile şi de a trece peste ele împreună, făcând însă ceea ce fostele guverne nu făceau: în primul rând să explicăm cum stă situaţia, în al doilea rând să avem o abordare profesionistă şi în al treilea rând să înlăturăm orice fel de interes economic, corupţie politică şi avantaje materiale pentru cei care se aflau implicaţi în acest tip de operaţiuni, de fraudare practic a intereselor publice şi a banului public”, a afirmat Ponta.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Incredibil – cum a motivat Hidroelectrica decizia de a cere insolventa

    “Datorita secetei prelungite de la sfarsitul anului 2011 si inceputul anului 2012, care a avut ca efect diminuarea in 2011 a cifrei de afaceri a societatii SC Hidroelectrica SA cu 10%, a pierderilor rezultate in urma diferentelor de curs valutar si a deprecierii monedei nationale, a reducerii fluxurilor de numerar cu peste 27% in anul 2012, a cresterii datoriilor cu termen scadent de plata mai mare de 90 de zile la 470 milioane lei, a pierderii financiare inregistrate (in 2011 de 121 milioane lei si pe primele cinci luni din 2012 de 112 milioane lei) SC Hidroelectrica SA a hotarat in sedinta Consiliului de Administratie din 15.06.2012 sa inainteze Tribunalului Bucuresti cererea de intrare in procedura generala a insolventei, in scopul reorganizarii activitatii conform unui plan de reorganizare ce va fi aprobat in conditiile legii 85/2006, la finalizarea caruia societatea sa iasa din procedura insolventei si sa isi continue activitatea comerciala fara supravegherea autoritatiii judecatoresti.

    Dorim sa asiguram si pe aceasta cale toti partenerii nostri comerciali, clienti, furnizori si institutii financiare de derularea in continuare a tuturor contractelor in conditii de eficienta, transparenta si legalitate, urmarind cresterea si exploatarea in siguranta a capacitatilor de productie concomitent cu pastrarea locurilor de munca pentru cei peste 5.000 de angajati si imbunatatirea indicatorilor financiar contabili ai companiei.”

    Hidroelectrica SA a introdus la finele saptamanii trecute o cerere de intrare in insolventa la Tribunalul Bucuresti, iar instanta a stabilit primul termen de judecata pentru miercuri, 20 iunie.