BusinessMagazin

Tag: fabrici

  • Siemens, cu afaceri in Romania de 260 mil. euro, isi reorganizeaza activitatea

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • Cum se fabrica apa minerala

    Din spatele mesei din sala de conferinte Dorna, situata in noul
    sediu al Coca-Cola Hellenic Botteling Company (CCHBC), Marian
    Naiman, water and compliance manager al imbuteliatorului de bauturi
    racoritoare, are tinuta si discursul unui om de afaceri. Nu mai
    seamana cu inginerul chimist in halat alb pe care l-am intalnit la
    fabrica de ape minerale Poiana Negri de langa Vatra Dornei. “Vreau
    sa distrug mitul ca procesul de imbuteliere a apei este foarte
    simplu”, afirma Naiman. Tot el spune ca intreaga echipa CCHBC a
    fost foarte uimita, la preluarea afacerii cu ape minerale, de cat
    de complicata este, mai complicata chiar decat producerea
    bauturilor racoritoare.

    Coca-Cola a intrat pe piata apelor minerale la sfarsitul anului
    2002, prin preluarea producatorului Dorna Apemin de la omul de
    afaceri Jean Valvis, pentru care a platit 40 de milioane de euro.
    In cele doua fabrici – de la Floreni si de la Poiana Negri – a
    investit aproape 60 de milioane de euro pentru a le moderniza.
    Compania este acum cel mai mare producator de pe piata bauturilor
    racoritoare (cu marci precum Coca-Cola, Cappy si Sprite) si are in
    portofoliu trei ape minerale – Dorna, Poiana Negri si Izvorul
    Alb.

    La 8 kilometri de orasul Vatra Dornei, la o altitudine de 800 de
    metri se intinde comuna Dorna Candrenilor, o asezare cu 4.500 de
    locuitori din judetul Suceava. Renumele locului a fost castigat,
    inca de acum un veac, de cele 8 izvoare minerale din zona, care au
    atras imbuteliatorii ce au acum nu mai putin de 5 statii. Printre
    cei ce exploateaza apele minerale din zona se numara si CCHBC, care
    imbuteliaza din izvoarele de la Poiana Negri, Poiana Vinului,
    Dealul Floreni si din Izvorul Alb.

    Desi peisajul pare neschimbat de mai bine de un secol, drumul
    spre fabrica Poiana Negri a fost recent modernizat, in urma
    obtinerii unor fonduri structurale europene cu sprijinul Coca-Cola,
    in valoare de 2,5 milioane de euro, a fost construit si un sistem
    de canalizare, a aparut si o statie de epurare. Fabrica de apa
    minerala se intrevede in departare din sat si face nota discordanta
    fata de casele traditionale bucovinene din lemn.

    Pe langa fabrica nu se afla niciun izvor mineral, dar turistii
    pot afla ca apa circula pana la intrarea in fabrica prin conducte.
    “Nu exista izvoare la fabrica si nu o sa gasiti niciunde asa ceva”,
    spune Bogdan Nutu, directorul fabricii Poiana Negri. “Daca izvorul
    e pe munte la peste 1.000 de metri altitudine si construiesti
    fabrica acolo, apa trebuie carata, iar camioanele nu urca pana
    acolo; de aceea fabricile, oriunde in lume, se vor situa la
    distanta fata de izvor”, explica Nutu.

  • Mai ieftin ca-n China




    Canon a renuntat sa-si mai extinda fabricile din China sau sa ridice altele noi si, in loc, isi va dubla – pana la 8.000 – numarul de angajati de la o fabrica din afara capitalei Vietnamului, Hanoi. In apropiere, Nissan isi extinde un centru de inginerie mecanica. Hanesbrands, compania de lenjerie intima cu sediul in Winston-Salem, California de Nord, construieste si ea doua fabrici in aceasta regiune, la fel ca si Texhong Textile Group din Shanghai.








     

    O lunga lista de ingrijorari in privinta Chinei sta in spatele acestei tendinte: inflatie, penurie de forta de munca si de energie, o moneda in continua apreciere, politici guvernamentale in schimbare, chiar si posibilitatea unor tulburari sociale de amploare intr-o buna zi. Dar cea mai importanta dintre ele e ca salariile din China cresc cu 25% pe an in dolari, in multe domenii, si China nu mai e asa un chilipir.

     

    Companiile folosesc strategia “China plus unu” ca sa reduca riscurile de supradependenta de fabricile dintr-o tara. Corporatiile multinationale “iau in calcul toata lumea si vor sa mentina un echilibru” intre China si alte state, spune Edward Kang, directorul executiv de la Ever-Glory International, un producator de articole sportive din Nanjing, China. Ever-Glory, care vinde catre Wal-Mart, construieste la randul sau o fabrica in Vietnam.

    Companiile care mai raman in China cauta cu disperare sa tina costurile sub control. “Ne vom pastra capacitatea din China, dar vom creste gradul de automatizare si vom reduce numarul angajatilor”, spune Laurence Shu, directorul financiar al companiei Texhong din Shanghai, unul dintre cei mai mari producatori de articole textile din bumbac si elastan. Ca sa scada costurile cu forta de munca, Hanesbrands construieste o fabrica intens automatizata in Nanjing. Dar compania mai construieste o alta fabrica in Vietnam, pe langa cea pe care a cumparat-o aici, si inca doua in Thailanda. 

     

    Gerald Evans, presedintele pentru livrari globale la Hanesbrands, spune ca, in comparatie cu China, “in Vietnam si in Thailanda am gasit mai multa disponibilitate imediata atat pentru teren, cat si pentru forta de munca”. Hanesbrands va muta o parte din productie din Mexic si America Centrala catre Asia.

     

    In China, unde zonele rurale nu prea mai abunda in tineri muncitori apti de lucru pe care sa-i trimita fabricilor, salariile au crescut cu peste 10% pe an pentru multi dintre cei de pe linia de productie. Iar pentru muncitorii calificati, precum tehnicienii mecanici, salariile cresc si mai repede.

     
    Trebuie spus insa ca, desi companiile cauta alte locuri ca sa-si fabrice produsele, se lovesc si in alte parti de economii supraincalzite: in Vietnam, spre exemplu, inflatia a fost de 25,2% in mai. Totusi, pe de alta parte, China incepe sa renunte la obiceiul de a percepe impozite reduse de la companiile detinute de straini, in timp ce Vietnamul inca le ofera investitorilor un impozit zero pentru primii patru ani si o reducere la jumatate a impozitului standard de 10% pentru urmatorii zece ani.
     

    In provinciile de pe coasta, cu acces rapid la porturi, chiar si muncitorii necalificati castiga acum 120 de dolari pe luna la 40 de ore lucrate saptamanal, iar adesea sensibil mai mult. Muncitorii din fabricile vietnameze castiga cam 50 de dolari pe luna la 48 de ore lucratoare in fiecare saptamana, inclusiv sambata.

     

    Texhong estimeaza ca pentru fiecare lucrator chinez din domeniul textilelor, costurile medii cu forta de munca vor creste cu 16% in acest an, incluzand aici cresterile in costurile cu beneficiile suplimentare, comparativ cu cele 12%, cu cat au crescut anul trecut. Noile reglementari fac mai dificil pentru companii sa evite plata beneficiilor, precum contributiile la fondurile de pensii, crescand si mai mult costurile cu forta de munca. Cand aceste cresteri se combina cu o moneda care se apreciaza fata de dolar cu un ritm anual de pana la 10%, costurile cu forta de munca in China urca pana la 25% pe an sau chiar mai mult. Iar inflatia in China – peste 8% in februarie, martie si aprilie si 7,7% in mai – indica perspectiva ca aceste costuri sa creasca si mai mult in curand.

     

  • Milionarii din textile







    La 70 de ani, Paul Mircea Vasile, director si actionar majoritar al producatorului de tesaturi pentru casa Prodin, conduce o fabrica pe care a reusit s-o scoata dintr-un proces de faliment care a durat noua ani, din 1997 pana in 2006. “Ca sa rezistam am facut credite peste credite si la un moment dat am ajuns in situatia sa nu mai avem bani. Era simplu sa te imprumuti cand dobanda era 1-2%, dar intre timp s-au desteptat bancile si a inceput cresterea galopanta a dobanzilor, care au ajuns pana la 200%”, evoca directorul Prodin. La un moment dat a ajuns in proces cu Banca Comerciala Romana, dupa ce acumulase datorii de 2,5 milioane de dolari, cand tot rulajul fabricii in 1997 era de 3,5 milioane de dolari. Care a fost solutia salvatoare? “Terenul pe care produceam. Lichidatorul a vandut tot”, raspunde Vasile. Cei 17.000 de metri patrati ai fabricii Prodin, amplasata langa targul auto Vitan din Capitala, au fost vanduti cu peste cinci milioane de euro. Banii care au ramas dupa achitarea datoriilor au fost investiti in terenuri si intr-un nou sediu al firmei, intr-o zona periferica a Capitalei. “Cu circa un milion de euro am cumparat 10.000 mp, ne-am relocat productia si am luat utilaje mai performante. Si ca sa nu dam banii la banca, am facut si alte investitii imobiliare”, spune Mircea Vasile, fara sa intre in detalii.

    Chiar daca si-ar permite sa se retraga linistit din afaceri, directorul Prodin continua sa gandeasca strategii care sa ridice firma unde lucreaza de 24 de ani. Mai mult, vrea sa lanseze anul acesta inca doua noi afaceri, in domeniul imbutelierii de apa si in agricultura. “Am cumparat niste ferme la Balotesti. Sunt 15.000 mp pe care ii vom transforma in ciupercarii. Cat despre proiectul de a imbutelia apa din Muntii Vrancei, atat timp cat curge apa, curge si banul, ceea ce in textile nu am”, recunoaste Vasile, estimand ca va avea nevoie de investitii de circa 800.000 de euro in cele doua noi afaceri.

    Fortat de situatie sa accepte vanzarea terenului fabricii, Paul Mircea Vasile este exceptia de la o realitate pe cale sa devina regula; este vorba de o noua specie de romani imbogatiti – cei ce au cumparat, in general prin metoda MEBO, fostele fabrici comuniste de textile care azi inseamna active imobiliare ce pot fi valorificate in milioane de euro.

    Filatura Romaneasca de Bumbac, Renotex, Textila Unirea sau Zefir sunt doar cateva exemple de fabrici care si-au transformat proprietarii in milionari in euro. Pe locul fostei tesatorii de bumbac Suveica, de exemplu, este in constructie un cartier rezidential de 900 de locuinte, Rose Garden. Aceeasi soarta a avut-o si fabrica de textile Maratex din Baia Mare, unde acum se ridica un proiect mixt care va include un mall, trei cladiri de birouri si un hotel de trei stele, dupa ce actionarii fostei fabrici au vandut dezvoltatorului RED Management Capital un teren de zece hectare, plus cladirile aferente, cu peste 16 mil. euro. La Iasi, producatorul de textile Iasitex a vandut anul trecut circa 4,6 hectare de teren catre un grup israelian, in urma unei tranzactii de aproximativ 21 de milioane de euro, iar, la Cluj, actionarii fabricii de textile Tricotaje Somesul au incasat 12 mil. euro pe un teren de 18.000 mp din zona centrala a orasului. Noul proprietar, compania britanica Dawnay Day, va construi aici un mall si o cladire de birouri, in urma unei investitii de 85 de milioane de euro. O investitie de doua ori mai mare si-a calculat grupul spaniol Gran Via, care a cumparat pentru 42 de milioane de dolari fosta fabrica Tricodava de la fondul de investitii Broadhurst. Pe terenul din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti urmeaza sa se construiasca un ansamblu rezidential de 2.000 de locuinte, plus spatii comerciale si de birouri. Iar lista poate continua cu cel putin inca vreo 700 de fabrici, cate functionau inainte de 1989, ale caror rapoarte financiare nu le dau mari sanse de supravietuire, dar care pot valora milioane de euro datorita terenurilor unde sunt amplasate. “Majoritatea sunt azi inchise, iar proprietarii sunt greu de gasit, pentru ca dupa privatizare ele au fost vandute si revandute”, precizeaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS), adaugand ca in industria de profil privatizarea s-a facut in proportie de 99,5%.

    Bogdan Belciu, director general al filialei romanesti a firmei de consultanta A.T. Kearney, explica situatia prin faptul ca scumpirile accelerate din aria imobiliara au creat oportunitati semnificative pentru investitori, dar si pentru firmele care aveau in proprietate cladiri si terenuri. “Este o situatie conjuncturala din care unii au profitat activ, iar altii indirect, prin simplul fapt ca terenurile din proprietatea lor au crescut in valoare in mod neasteptat si au ajuns sa valoreze mai mult decat firma ca atare”, afirma consultantul.

    Gheorghe Grecu, presedintele Federatiei Sindicatelor Textile Confectii Conftex, sustine aceeasi idee: “La privatizare s-a cumparat afacerea in sine, fara sa se acorde importanta terenurilor sau cladirilor, dar a venit momentul in care piata le-a descoperit, au aparut si dezvoltatorii imobiliari si atunci pretul actiunilor a crescut. Din pacate, multi dintre proprietari vad doar profitul si lasa sa moara o industrie”, apreciaza Grecu.

    Ce impulsioneaza, totusi, cresterile spectaculoase in valoare ale acestor fabrici, daca profitul si productia le sunt in scadere? “Febra imobiliara si cam atat”, raspunde scurt Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC). In opinia lui, boom-ul imobiliar care s-a declansat in urma cu cativa ani, cu fabrici active cumparate si apoi inchise pentru a face loc dezvoltarii imobiliare, continua in prezent cu societati cu patrimoniu imobiliar important, care desi sunt inca active in productie, prefera sa isi reloce activitatea de baza in zone sau parcuri industriale, fructificand intr-o forma sau alta oportunitatea afacerii imobiliare.