BusinessMagazin

Tag: conflict

  • Copilul geopolitic asistând la naşterea Omului Nou

    Scriam, prin noiembrie 2010, că în data de 11 a respectivei luni a izbcnit al treilea război mondial. Spuneam atunci că data am ales-o doar pentru relevanţa tabloidă, pentru că lupte importante fuseseră deja duse. Era, şi este, un război economic, diferit de cele purtate până acum – biete încrâncenări comerciale sau pe vreun petec de influenţă. Vorbim aici de o repoziţionare globală, pe fondul crizei, cu mişcări economice, politice şi sociale.

    De exemplu războiul ratingurilor: în iulie 2010 cea mai importantă agenţie de rating din China reducea ratingurile Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei şi Franţei de la categoria triplu A la AA, într-o mişcare caracterizată drept revoluţionară de către analiştii occidentali. La 26 septembrie, între prima şi a doua retrogradare a ratingului american, puternica Securities and Exchange Commission refuza să recunoască celor de la Dagong statutul de agenţie de rating naţională. La 4 noiembrie Dagong a recidivat şi reduce din nou ratingul american pentru datoria pe termen lung de la AA la A plus. Acum ratingul american este A minus, cu perspectivă negativă.

    Unora li s-or fi părând fleacuri asemena poziţionări, dar ele se traduc în bani, mereu. În bani buni. Şi au mai fost, şi sunt, războaiele valutelor (cea mai recentă mişcare a fost deprecierea yuanului de către banca centrală chineză, la finele lui februarie) sau resurselor naturale (de prisos să mai amintesc de gazele naturale ruseşti care îmi par, pentru europenii protejaţi de Van Rompuy, o armă mai puternică şi mai ameninţătoare decât tancurile. Iar recentul acord ruso-chinez, în valoare de 400 de miliarde de dolari, pentru export de gaze, semnat undeva la 4 dimineaţa, în ultimele ore ale vizitei preşedintelui Putin în China (de ce presiunea, graba aceasta?! Pentru că Putin avea ceva de demonstrat lumii), ar trebui să dea din nou de gândit.

    Dincolo de protecţionismul Comisiei Europene şi dincolo, de ascensiunea extremiştilor şi euroscepticilor în Parmamentul European, trebuie evidenţiat un lucru: faptul că se naşte o nouă lume, iar autorităţile europene par depăşite, scufundate în neputinţă economică şi imobilism geopolitic. Fără mare legătură cu subiectul, dar relevant, o să folosesc un exemplu dat de profesorul de economie Mario Fatas şi care se referă la modul de lucru al Băncii Centrale Europene. Fatas citează din cuvântările lui Mario Draghi despre pericolul inflaţiei: în octombrie 2013: “…and are ready to consider all available instruments”; noiembrie 2013: “…but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed”; decembrie 2013: “…and are ready to consider all available instruments”; ianuarie 2014: “ …and to take further decisive action if required”; februarie 2014: “…and to take further decisive action if required”; martie 2014: “…and to take further decisive action if required”; aprilie 2014: “…and act swiftly if required”; mai 2014: “…and act swiftly, if required”. Este aceasta un soi de procrastinare: vin datele, sărim ameninţători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acţiune începe o nouă perioadă de aşteptare a următorului rând de date. Şi ciclul se reia.

    De câte ori nu aţi trăit sau simţit acest mod de a (nu) acţiona? Iar în timpul ăsta alţii chiar se mişcă.

    Ilustrez cu un Dali: “Copilul geopolitic asistând la naşterea Omului Nou”, pictat în 1943, în plin război mondial. Omul Nou se sprijină cumva pe Europa, dar se naşte, cu vărsarea de sânge de rigoare, din America. Mă întreb ce şi cum ar fi pictat Dali în aceste zile.

  • Marile speranţe ale Moscovei: refacerea CSI şi alianţa cu China

    Planul, care va fi înaintat în iunie premierului Shinzo Abe, înainte de vizita de la toamnă a liderului rus Vladimir Putin în Japonia, datează de aproape zece ani, însă a fost resuscitat de un grup de parlamentari niponi ca soluţie alternativă de procurare a energiei, după ce industria nucleară a ţării a fost paralizată în urma dezastrului de la Fukushima.

    Până atunci, Moscova şi-a împlinit un alt vis vechi, acela de a oficializa proiectul Uniunii Economice Eurasiatice, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Uniunea, care dă undă verde integrării economice şi uniunii vamale între ţările participante, cuprinde Rusia, Belarus şi Kazahstan, cu perspectiva ca Armenia şi Kîrgîzstanul să se alăture în curând – până la 15 iunie Armenia, până la finele anului Kîrgîzstanul.

    Proiectul nu este nou, fiind format pe structura Comunităţii Economice Eurasiatice, creată de state ale Comunităţii Statelor Independente (CSI, moştenitoarea URSS) în anii ’90, însă acum integrarea economică va trece la un nivel superior. Mai exact, potrivit RIA Novosti, ţările participante vor urmări o integrare după modelul UE, cu libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi a forţei de muncă, precum şi coordonarea politicilor în sectoare-cheie ca energia, agricultura, industria şi transporturile.

    În paralel cu semnarea acordului, Rusia şi Kazahstanul au extins din 2019 până în 2025 acordul interguvernamental privind furnizarea de petrol şi produse rafinate, incluzând stabilirea unor cote de produse care vor fi livrate Kazahstanului fără taxe vamale. În virtutea acestui acord, Kazahstanul nu va putea să vândă unor terţe părţi produse petroliere importate din Rusia, prevedere importantă pentru Moscova în contextul frecventelor sale plângeri că Ucraina a reexportat produse energetice cumpărate din Rusia.

    Parafarea acordului privind proiectul Uniunii Economice Eurasiatice a fost văzută de presa occidentală drept un nou pas defensiv pentru Rusia în cadrul noului “război rece” cu Vestul, după semnarea de către Gazprom şi compania China National Petroleum Corp. a acordului pe 30 de ani de livrare de gaze, în valoare estimată de peste 400 mld. dolari, prin care Rusia va livra cca 38 mld. mc de gaz pe an spre China, începând din 2018.

    Dacă semnarea acordului a fost interpretată în presa rusească drept o victorie pentru Rusia, care va reuşi astfel să strângă relaţiile cu China şi să găsească un nou debuşeu pentru gaze, presa occidentală a vorbit despre o înfrângere pentru Putin, care ar fi fost silit să accepte un preţ mult mai mic decât ar fi dorit, numai ca să-şi poată asigura o alianţă cu China în faţa ameninţării din partea SUA şi o piaţă pentru gazele sale în eventualitatea pierderii unei părţi din piaţa UE.

    În acelaşi timp, deşi Rusia şi-a retras oficial trupele de la graniţa cu Ucraina şi a recunoscut rezultatul alegerilor din această ţară, influenţa sa asupra politicilor Kievului continuă din plin.

    Magnatul Petro Poroşenko, câştigătorul din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, a anunţat iniţial că partea economică a acordului de asociere cu UE va fi semnată în iunie, “ceea ce ar oferi Kievului o oportunitate de a lansa măsuri anticorupţie şi alte reforme necesare”. Partea politică a acordului a fost semnată în martie de autorităţile interimare. Conform unor oficiali UE, evenimentul ar urma să aibă loc la 27 iunie, odată cu semnarea acordurilor de asociere cu Georgia şi Moldova. Ulterior însă, Poroşenko a cerut UE mai mult timp de gândire spre a studia acordul, solicitare explicabilă prin faptul că după alegerile din 25 mai, atenţia Kievului a fost confiscată complet de luptele tot mai intense între separatiştii ruşi din Doneţk, Luhansk şi Slaviansk şi forţele guvernamentale, soldate cu sute de morţi şi răniţi în numai patru zile.
     

  • Israelul a interceptat conversaţiile lui Bill Clinton cu Hafez al-Assad, în 1999

     De asemenea, serviciile de spionaj israeliene au interceptat şi convorbirile telefonice între Hafez al-Assad şi ministrul sirian de Externe, tot în 1999, potrivit lui Ahron Bregman, autorul cărţii “Victorie blestemată: O victorie a Israelului şi a teritoriilor ocupate”, care va fi lansată săptămâna viitoare în Marea Britanie.

    Potrivit Newsweek, interceptările au fost efectuate de Unitatea 8.200, aparţinând Serviciului israelian de informaţii militare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planul Estoniei în cazul unei invazii ruse: toate datele oficiale vor fi salvate pe cloud

    Estonia este una dintre cele mai avansate ţări din punct de vedere al infrastructurii informatice: cetăţenii votează online, îşi plătesc taxele din faţa calculatorului iar oraşele oferă wi-fi gratuit chiar şi pe străzi, relatează quartz.com.

    Acest lucru aduce însă şi un pericol: vulnerabilitatea în faţa atacurilor cibernetice. În anul 2007, o serie de hackeri de origine rusă au atacat instituţiile vitale ale Estoniei: băncile, guvernul, presa. Atacurile au durat săptămâni bune şi au dus la o schimbare în atitudinea faţă de acest subiect.

    Evenimentele recente din Ucraina au stârnit discuţii referitoare la posibilitatea ca Rusia să îşi îndrepte atenţia către Estonia, astfel încât autorităţile caută formula ideală pentru a menţine sistemul de stat funcţional în cadrul unei invazii. Sistemul de cloud pare cea mai bună soluţie, după cum notează publicaţia Eesti Ekspress.

    Această măsură ar oferi o anumită siguranţă pentru estonieni, iar datele şi documentele ar putea fi salvate pe servere din Marea Britanie, Germania sau Olanda. Australia este o altă ţară cu care se duc, în acest moment, negocieri.

  • UE propune o foaie de parcurs pentru soluţionarea conflictului gazelor dintre Moscova şi Kiev

     “Am făcut progrese, avem o şansă bună de a ajunge la un acord până la 1 iunie”, a spus Oettinger, într-o conferinţă de presă, după negocierile avute la Berlin cu miniştrii rus al Energiei, Aleksandr Novak, şi cel ucrainean, Iuri Prodan.

    Moscova ameninţă cu întreruperea livrărilor de gaze către Ucraina de la începutul lui iunie dacă Kievul nu îşi va achita datoriile, în valoare de peste trei miliarde de dolari (2,2 miliarde de euro), şi nu va plăti în avans livrările din iunie (1,66 miliarde de dolari, adică 1,2 miliarde de euro).

    Cele două capitale au timp până miercuri seara să decidă dacă acceptă termenii unui compromis potrivit căruia Ucraina să plătească într-o primă fază două miliarde de dolari companiei ruse Gazprom, a precizat Oettinger. Această plată ar include şi o parte din arieratele acumulate de Ucraina faţă de Gazprom pentru livrări efectuate din noiembrie 2013.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rămurele de măslin întinse către Moscova

    Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Deşciţa s-a declarat încrezător în posibilitatea de potolire rapidă a militanţilor separatişti dacă Rusia îşi va retrage sprijinul financiar şi tehnic pentru ei şi dacă va lua amploare, sub noua putere de la Kiev, “dialogul naţional” în toate regiunile privind reforma constituţiei, “autoadministrarea locală şi a economiei” şi reformele care să combată corupţia.

    Deocamdată, Rusia a început să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina, într-un gest menit să arate că Moscova susţine crearea unor condiţii paşnice pentru derularea alegerilor, deşi cu câteva zile de scrutin, Comisia Electorală se îndoia că va putea instala secţii de votare în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul militanţilor, ceea ce ar însemna lipsa de acces la vot a 2 milioane din cei 36 de milioane de alegători ucraineni.

    Favoritul net în sondaje pentru preluarea preşedinţiei (în jur de 50% din intenţiile de vot), magnatul Petro Poroşenko, şi-a îndulcit şi el tonul faţă de separatişti şi mai ales faţă de Rusia, insistând că sub mandatul său nu se va organiza niciun referendum privind aderarea la NATO a Ucrainei (spre deosebire de contracandidata sa Iulia Timoşenko, care a promis că va organiza referendumuri penru aderarea la UE şi la NATO) şi că va semna doar un acord economic cu UE, nu şi în domeniul apărării şi al relaţiilor militare (mergând aici exact pe urmele lui Viktor Ianukovici). Chestiunea aderării la NATO şi prezenţa militară occidentală pe teritoriul ucrainean preocupă în cel mai înalt grad Rusia, Moscova fiind dispusă, în ultimă instanţă, să accepte orice fel de intervenţie occidentală economică sau politică a Vestului în ţara vecină, dar nu şi o aderare a acesteia la NATO.

    Campania lui Poroşenko s-a concentrat pe aspecte mai curând neutre din punct de vedere politic, cu promisiuni privind crearea de locuri de muncă şi ridicarea standardelor de viaţă, compatibile cu menţinerea unor relaţii bune atât cu Vestul, cât şi cu Estul. Şi chiar personalitatea lui Poroşenko, fost fondator al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, dar şi sponsor al “revoluţiei portocalii” din 2004, înalt demnitar sub guvernări de culori politice opuse şi industriaş prosper indiferent de regimul politic, pare o punte între două lumi.

    Pe locul al doilea, la mare distanţă de Poroşenko, este fosta stea a “revoluţiei portocalii”, Iulia Timoşenko, urmată de Serhi Tihipko, demisionar din Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, şi Mihail Dobkin (foto), candidat al acestui partid, ambii cu baza electorală în regiunile de est.
     

  • Gazul, cea mai sigură armă a Rusiei

    Aleksei Miller, şeful Gazprom, avertizase anterior că firma sa ar putea opri livrările către Ucraina la 3 iunie daă ţara nu plăteşte în avans pentru livrări. Kievul a refuzat să-şi achite datoriile, explicând că face asta în semn de protest faţă de recenta majorare cu peste 80% a tarifului la gaze de către Gazprom, motivată de revocarea discountului practicat de Gazprom în raport cu clientul său ucrainean, compania Naftogaz.

    Ministrul de finanţe interimar, Oleksandr Şlapak, a anunţat că Kievul e pregătit să emită obligaţiuni în valoare de 2,16 mld. dolari spre a face rost de bani pentru plata restanţelor la gaze, dar că va plăti numai dacă Rusia reinstituie vechiul preţ redus la gaze (268 dolari/1.000 mc) până la sfârşitul anului, iar ministrul adjunct al energiei, Ihor Didenko, a afirmat că Kievul e gata să achite 4 mld. dolari pentru gazul livrat, dar că baza de calcul folosită de ucraineni este preţul redus, nu cel nou (485 dolari). La rândul său, premierul Arseni Iaţeniuk a ameninţat că dacă Gazprom nu cade la învoială până la 28 mai, va cere ajutor unei curţi de arbitraj de la Stockholm care va trebui să ia în considerare că Rusia, înglobând Crimeea, a confiscat implicit şi active energetice în valoare de “zeci sau sute de miliarde de dolari”.

    Datoria publică a Ucrainei se ridică la 70 mld. dolari – 52,7% din PIB, iar cu tot cu suma cerută de Gazprom va depăşi 60% din PIB. Cifra este importantă, întrucât în decembrie trecut, Moscova a cumpărat euroobligaţiuni ucrainene de 3 mld. dolari, iar prospectul emisiunii precizează că dacă datoria publică a Ucrainei ar depăşi 60% din PIB, Rusia ar fi îndreptăţită să ceară rambursarea în avans a celor 3 mld. dolari.

    Pentru UE, cearta energetică dintre cele două ţări rămâne o problemă delicată: BBC aminteşte că aproape 15% din gazul consumat în Europa este livrat din Rusia prin Ucraina, astfel încât “există pericolul ca Ucraina să reînceapă să ia din gazul destinat de Rusia clienţilor săi europeni, aşa cum a făcut în cursul precedentelor dispute pe tema plăţii datoriei la gaze a Kievului, din 2006 şi 2009”. Profitând de ocazie, presa rusească susţine că interesul UE de a nu fi perturbate livrările de gaz rusesc spre Europa s-a reflectat în faptul că “eforturile de lobby ale partenerilor europeni ai Gazprom – companii franceze, germane şi italiene” au făcut ca Aleksei Miller să nu fie inclus pe lista şefilor de “companii apropiate Kremlinului” intrate sub incidenţa sancţiunilor occidentale.

     

  • Miniştri: Pentru privatizarea Poştei Române, trebuie încheiate conflictele angajaţi – conducere

     Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea şi ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, s-au întâlnit la sediul Guvernului cu o delegaţie a reprezentanţilor Sindicatului Lucrătorilor Poştali pentru a afla care sunt revendicările acestora, se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX de reprezentanţii ministrului delegat pentru Dialog Social.

    “Cei doi miniştri au subliniat că, pentru a privatiza cu succes Compania Naţională Poşta Română şi a eficientiza activitatea companiei, este nevoie de încheierea conflictelor dintre conducere şi angajaţii acesteia. De asemenea, cei doi miniştri au afirmat ca pentru rezolvarea nemulţumirilor apărute între conducerea companiei şi angajaţi este nevoie de mai multă transparenţă în comunicare şi o mai bună gestionare a dialogului între conducere şi angajaţi”, se spune în comunicat.

    Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a solicitat reprezentanţilor sindicatului să-i prezinte un istoric al dialogului cu patronatul companiei, arătând dacă revendicările lor au fost prezentate în cadrul dialogului cu patronatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea incredibilă a unui oraş-fantomă – GALERIE FOTO

    Naypyidaw a devenit capitala Birmaniei în 2005, fiind în acea vreme mai mult un proiect decât un oraş bine definit.

    Autorităţile au decis construirea oraşului având de la început intenţia ca acesta să fie capitala statului. Investiţiile în infrastructură au fost uriaşe, deşi Birmania este o ţară cunoscută mai ales pentru conflictele militare şi traficul de droguri, iar majoritatea populaţiei trăieşte la limita sărăciei.

    Deşi proiectul este în proporţie de 80-90% finalizat, gradul de ocupare al oraşului este de sub 5%. De aici provine şi numele de “capitala fantomă”, aşa cum a fost Naypyidaw denumit de către presa internaţională.

    Autostrada ce duce la Naypyidaw are 11 benzi pe sens, însă în marea parte este goală. Încrederea autorităţilor în acest proiect este de neînţeles, avaând în vedere comparaţia dintre preţul apartamentelor şi faptul că doar cei mai bogaţi oameni din Burma îşi permiteau accesorii de bază, precum telefoanele mobile.

    Naypyidaw a fost construit, susţin autorităţile, datorită poziţiei mai “sigure” decât vechea capitală (Rangoon). Cu toate acestea, există zvonuri că liderii militari ai statului ar fi fost îndemnaţi de către aşa-numiţii cititori în stele să demareze proiectul.

    POVESTEA INCREDIBILĂ A UNUI ORAŞ-FANTOMĂ

  • Ţările pe care nimeni nu vrea să le vadă: cel mai puţin vizitate 10 destinaţii din lume – GALERIE FOTO

    Dacă multe state se pot lăuda cu un turism înfloritor, sunt şi unele în care vizitatorii nu sunt foarte bine primiţi. Mai mulţi factori, precum proximitatea, un regim închis al vizelor sau conflicte militare au limitat accesul turiştilor către aceste destinaţii. Gunnar Garfors a publicat acest top de curând pe site-ul său.