BusinessMagazin

Tag: cercetare

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • Datele transmise în cloud pot fi interceptate fără a lăsa urme

    Transmiterea datelor în cloud, indiferent dacă este criptată sau nu, poate fi interceptată şi decriptată în timp real de către furnizorii de infrastructuri virtuale, potrivit unei investigaţii realizate de specialiştii în securitate cibernetică ai companiei de securitate informatică Bitdefender. O investigaţie Bitdefender relevă că traficul criptat transmis spre şi dinspre furnizorii de servicii de virtualizare în cloud poate fi decriptat şi interceptat în timpul transmiterii datelor de către furnizorii de infrastucturi.
     
    Cercetarea a fost prezentată de Radu Caragea, specialist în securitate cibernetică al Bitdefender, în cadrul conferinţei de securitate Hack In The Box, organizată la Amsterdam, la sfârşitul lunii mai. Concret, o companie care utilizează servicii de virtualizare în cloud oferite de un furnizor extern nu are nicio garanţie că traficul generat de clienţii companiei prin utilizarea serviciilor (date de card, adrese de email, tranzacţii bancare, conversaţii şi alte date personale) nu poate fi interceptat şi analizat de către furnizorul de servicii de cloud.
    Până acum, comunicaţiile cu serverele virtuale găzduite de terţi erau considerate sigure atât timp cât erau criptate. Cercetarea denumită intern TeLeScope arată însă că operatorii care furnizează servicii de virtualizare, precum Amazon Web Services, Microsoft Azure, Digital Ocean, pot accesa neîngrădit toate comunicaţiile clienţilor, decriptând traficul.
     
    Metoda descoperită de specialiştii Bitdefender este mai rapidă faţă de cele încercate anterior şi funcţionează indiferent de sistemul de operare şi, totodată, fără să afecteze funcţionarea maşinii virtuale, reuşind să mascheze interceptarea traficului în oscilaţii ale vitezei de reţea. Având timpi de oprire de până la 0,1 milisecunde, victimele nu vor putea sesiza să sunt interceptate şi nu vor putea limita consecinţele accesării traficului de către companiile furnizoare de servicii de virtualizare în cloud.
     
    Fostul contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate din Statele Unite ale Americii (NSA) Edward Snowden a atras atenţia în repetate rânduri asupra obligaţiei furnizorilor de servicii de cloud de a se asigura că fluxurile prin care circulă informaţii către servere sunt securizate şi nu pot fi interceptate de către operatori sau de către terţi. Snowden făcea trimitere nu doar la furnizorii de infrastructuri cloud, ci şi la capacităţile de interceptare ale NSA şi altor servicii secrete, care au potenţialul să afecteze confidenţialitatea datelor transmise în cloud, inclusiv a celor criptate, fără ca proprietarii datelor să ştie. Vulnerabilitatea semnalată de cercetătorii Bitdefender confirmă nevoia de a spori siguranţa transmiterii datelor în cloud.
     
    În momentul de faţă, singura modalitate de a evita accesarea traficului criptat de către furnizorii de astfel de servicii este utilizarea propriilor servere, în infrastructura companiei care le deţine.
     
     
     
     
     

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii mai câştigă echivalentul unui concediu

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Columbia are cele mai multe sărbători legale, astfel că angajaţii beneficiază, pe lângă zilele de concediu contractuale, de încă 18 zile nelucrătoare. La polul opus se află Mexic, cu doar 7 zile nelucrătoare pe an.

    În clasamentul realizat de cei de la Mercer urmează India, tot cu 18 zile, Liban, Thailanda şi Coreea de Sud, cu 16 zile fiecare. Din punct de vedere geografic, regiunea Asia-Pacific se află în fruntea clasamentului, iar America de Nord pe ultimul loc.

    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Finlanda, cu 15, urmată de Turcia, Malta, Rusia şi Spania (toate câte 14). România se află la mijlocul clasamentului, cu 12 sărbători legale.

  • Un român a inventat un aparat care îţi spune ce personalitate ai şi pentru ce job eşti cel mai potrivit

    Tata ar fi vrut să urmez o carieră în armată, mama m-a văzut IT-ist. Între timp eu m-am făcut jurnalist, iar MindMi se pare că nu mi-ar contrazice alegerea. MindMi este un sistem inventat de Dumitru Grigore, inginer fizician, care după mai mulţi ani de cercetare şi teste a  găsit o metodă mai rapidă de a determina profilul psihologic şi înclinaţia unei persoane către o anumită carieră, către un anumit job.

    MindMi este un sistem care furnizează informaţii despre profilul psihologic al examinatului (ce fel de personalitate este – coleric, sangvin, flegmatic sau melancolic – şi poate da informaţii şi la nivelul compabilităţii între profilul respectiv şi profilul jobului pentru care aplică, potrivit lui Alexandru Galoş, CEO al Psychometric Systems, compania ce produce şi comercializează MindMi.

    Cine ar putea utiliza un asemenea produs şi de ce ar avea nevoie cineva de aşa ceva?  „În bănci, de exemplu, pentru anumite poziţii se cere un profil psihologic. Nu poţi să ignori o analiză foarte pertinentă la momentul angajării, pentru că este foarte greu de dat afară un om apoi. Un alt element adus de produsul nostru este optimizarea în cadrul unei companii, în cazul în care un angajat nu se potriveşte pe domeniul unde lucrează în prezent“, afirmă Galoş, privindu‑mă din spatele lentilelor heliomate ale ochelarilor. „Toată lumea dă vina pe chimie când lucrurile nu merg bine între angajaţii dintr-un departament, dar nimeni nu ştie ce este acea chimie. În raportul de compatibilitate de grup generat de MindMi poţi vedea dacă profilul psihologic al unui angajat este valid cu al altuia. Care este cel mai compatibil într-un grup şi cel mai puţin compatibil. Dar asta nu înseamnă că acel angajat trebuie dat afară, ci poate nu se află la locul potrivit“, adaugă el.

    CUM FUNCŢIONEAZĂ? Produsul este format din două componente: una hardware (un scanner de mâini) şi una software (aplicaţia web). Pe site-ul companiei se susţine că „Dumitru Grigore a demonstrat experimental că trăsăturile şi dimensiunile psihologice pot fi măsurate prin intermediul unui dispozitiv noninvaziv de scanare a mâinilor, utilizând principiul activ al activităţii glandelor sudoripare drept manifestare periferică a activării neuronale“, adică în traducere liberă creierul primeşte impulsuri de la maşinărie şi trimite înapoi un răspuns, iar „Dumitru Grigore a descoperit cum să interpreteze răspunsul dat de creier în rapoarte psihologice“, spune Alexandru Galoş.

    Subiectul îşi plasează mâinile timp de cinci minute pe scannerul dotat cu mai mulţi senzori, apoi se analizează şi se transpun datele într-o varietate de tipare şi profiluri psihologice. Datele scanării sunt salvate în cloud  şi pe baza lor compania poate genera diferite rapoarte, ce se bazează pe 62 de indicatori psihologici, în funcţie de ce este de interes pentru angajator. În prezent, pe platformă există 7 rapoarte şi 3 se află în lucru. La livrare, produsul (hardware şi software) vine cu 600 de puncte valorice, iar generarea unui anumit raport costă un anumit număr de puncte. De exempul, raportul de personalitate generat după scanarea mea costă 80 de puncte, iar raportul potenţialului inteligenţei emoţionale costă 30 de puncte ş.a.m.d. După consumarea celor 600 de puncte, clientul va trebui să cumpere altele.

    În urma experimentului mi-a fost dezvăluit tipul de caracter dominant în personalitatea mea, ce înseamnă acest lucru şi care ar fi atitudinile, meseriile recomandate pentru o asemenea personalitate. Aşadar am aflat că jurnalismul s-ar potrivi firii mele curioase, exploratoare. „Înainte de a veni la un interviu de angajare fiecare îşi pune un scut, vrea să pară cel mai deştept, cel mai frumos, dar angajatorul spune: «Bun, dar câte prune ai în buzunar? Vreau să lucrez 10 ani de zile cu tine şi să te cunoscut mai bine»“, spune Galoş. De asemenea, el mai punctează faptul că o persoană nu poate păcăli aparatul. „Omul nu reuşeşte să filtreze răspunsul dat de creier, noi nu am găsit pe nimeni care la o scanare să fie într-un fel şi la o a doua scanare să fie într-un alt fel.“

     

  • Deloitte: investiţiile în cercetare şi dezvoltare pot fi impulsionate de stat

    O susţinere mai mare din partea autorităţilor sub forma unor ajutoare sau facilităţi fiscale ar putea duce la creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, potrivit celei de-a V-a ediţii a raportului Deloitte CE Research & Development (R&D) Survey.

    Mai mult de jumătate dintre respondenţii din România au în plan creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în următoarele 12-24 luni, comparativ cu anul trecut, în timp ce 63% intenţionează să cheltuie mai mult în următorii trei- cinci ani. Principala motivaţie pentru companii o reprezintă noul program de fonduri europene (2014 – 2020) cu subvenţii noi pentru R&D, care le oferă motivaţia de a co-finanţa proiecte de cercetare şi dezvoltare.

    ”Studiul a evidenţiat, o dată în plus, că economiile funcţionale investesc un procent semnificativ mai mare din PIB în activităţi de cercetare şi dezvoltare. Avantajul forţei de muncă relativ ieftine din ţările Europei Centrale este pus în umbră de investiţiile considerabil mai mici în R&D. Având în faţă acest tablou, sperăm că autorităţile vor face schimbări menite să continue stimularea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare”, a spus Tiberiu Negulescu, senior manager Deloitte România.

    Raportul a mai arătat că un mediu de afaceri mai previzibil din punct de vedere fiscal ar atrage mai multe investiţii în cercetare şi dezvoltare, atât în România, cât şi în regiune. O altă îngrijorare a investitorilor intervievaţi o reprezintă lipsa de cercetători calificaţi şi cu experienţă.

    Deloitte CE R&D Survey îşi propune să realizeze o hartă a atitudinilor companiilor din Europa Centrală privind investiţiile în cercetare şi dezvoltare. Raportul ajută la identificarea dificultăţilor existente în R&D, a modalităţilor de protejare a proprietăţii intelectuale, cât şi a susţinerii companiilor de către stat.

    Ediţia din acest an include zece ţări din Europa Centrală: Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Peste 400 de persoane au participat la sondaj în perioada noiembrie 2015 – februarie 2016.

  • Ce fac angajaţii din România după serviciu

    După o zi de muncă, 21% dintre angajaţii din România petrec cel puţin o oră  navigând pe internet, potrivit studiului despre calitatea vieţii la locul de muncă realizat de IRES la cererea companiei de produse şi servicii pentru motivarea şi fidelizarea angajaţilor Up România.

    63% dintre intervievaţi spun că fac mişcare, 48% că practică un hobby, iar 81%  că se uită la televizor, 40% dintre aceştia alocând însă mai puţin de o oră pentru această activitate.

    Cei mai mulţi dintre angajaţii care au fost chestionaţi (48%) alocă zilnic responsabilităţilor familiale între 1 şi 3 ore, iar peste un sfert alocă între 4 şi 6 ore, conform propriilor declaraţii.

    Angajaţii din România susţin că au mai degrabă un orar flexibil (47% vs. 42% care declară că au un orar inflexibil), iar bărbaţii (50%) şi angajaţii din mediul privat (49%) afirmă acest lucru într-o proporţie mai mare decât femeile (42%) şi angajaţii din sectorul public (43%).

    Cei mai mulţi dintre angajaţii participanţi la cercetare afirmă că dorm zilnic între 6 şi 7 ore (34%), un procent important de angajaţi dormind mai mult de 7 ore (32%), precum şi mai puţin de 6 ore (30%).

    Jumătate dintre persoanele chestionate estimează că menţin în echilibru fără probleme viaţa personală şi viaţa profesională la actualul loc de muncă, în timp ce 14% menţin acest echilibru cu dificultăţi, iar 8% abia reuşesc să le menţină.

     

     

     

  • Aproape jumătate dintre angajaţii români lucrează ore suplimentare şi sunt stresaţi

    73% dintre angajaţii români care au participat la studiul ”Calitatea vieţii la locul de muncă” realizat de IRES la cererea companiei de produse şi servicii pentru motivarea şi fidelizarea angajaţilor Up România apreciază că dispun de condiţii fizice de lucru adecvate, în timp ce 68% dintre ei consideră că au tot timpul resursele materiale necesare îndeplinirii responsabilităţilor de serviciu. 68% dintre angajaţi afirmă că au dreptul la pauză de masă şi folosesc acest timp pentru a mânca.

    Totuşi, peste jumătate (55%) dintre salariaţii români spun că munca lor este stresantă întotdeauna, frecvent sau uneori, iar cei din mediul urban au tendinţa de a-şi percepe jobul drept stresant într-o proporţie mai mare decât cei din mediul rural. Nivelul mic de stres figurează pe locul doi în topul elementelor prin care angajaţii români intervievaţi în această cercetare definesc calitatea vieţii la locul de muncă.

    43% dintre angajaţii români declară că lucrează ore suplimentare, în timp ce doar 34% nu lucrează în plus faţă de programul stabilit contractual. Cei cu studii superioare şi salariu mai mare sunt şi cei care afirmă în proporţii mai mari că lucrează suplimentar. De altfel, programul flexibil şi respectarea orelor de lucru se regăsesc printre elementele menţionate de angajaţi ca definitorii pentru calitatea vieţii la locul de muncă.

    Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă „foarte proastă” şi 10 înseamnă „foarte bună”, angajaţii români intervievaţi îşi evaluează propria calitate a vieţii la locul de muncă cu nota 7,5. Condiţiile (fizice) de muncă adecvate (24%), nivelul mic de stres şi existenţa activităţilor şi spaţiilor pentru relaxare (10%) şi o bună comunicare/colaborare între colegi (7%) constituie pentru respondenţi principalele elemente definitorii ale unei bune calităţi a vieţii la locul de muncă, relevă un studiu IRES, realizat la cererea compania de produse şi servicii pentru motivarea şi fidelizarea angajaţilor Up România.

    În opinia celor mai mulţi angajaţi chestionaţi (41%), calitatea vieţii la locul de muncă s-a îmbunătăţit în ultimul an faţă de momentul intrării lor pe piaţa muncii. Aceştia identifică creşterile salariale (27%), ameliorarea condiţiilor fizice de muncă (18%) şi modernizarea tehnologică (12%) drept principalii factori care au contribuit la creşterea calităţii vieţii la locul de muncă.

     

     

  • Cum vrea o ardeleancă să creeze locuri de muncă în spaţiu

     O cercetătoare din România, Ioana Cozmuţa, lucrează la centrul din Silicon Valley al Agenţiei Spaţiale Americane NASA la un proiect care vizează integrarea orbitei Pământului în viaţa noastră de zi cu zi, astfel încât generaţiile viitoare să ajungă să lucreze în spaţiul cosmic.

    Nu am avut niciodată ca obiectiv clar să ajung la NASA

    Ioana Cozmuţa s-a născut la Baia Mare şi a absolvit Facutatea de Fizică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Intenţiona să se facă jurnalistă, la fel ca tatăl ei, dar a ales o altă profesie, fizica, pentru ca în final să ajungă să lucreze la Space Portal (Portalul Spaţial) al centrului de cercetare NASA Ames din Silicon Valley în SUA, fiind o specialistă recunoscută la nivel internaţional în domeniul microgravitaţiei.

    Crescută în comunism ca într-o ”bulă de săpun”, după cum mărturiseşte, Ioana Cozmuţa s-a întrebat ce este dincolo de graniţele ţării, aşa că, după absolvirea facultăţii de la Cluj-Napoca, a plecat în Olanda pentru doctorat.

    ”M-a motivat întotdeauna curiozitatea, am vrut să învăţ, să descopăr lumea şi în acelaşi timp să creez lucruri de valoare. Am învăţat limba olandeză, lucru pentru care am fost apreciată, şi am făcut multe experimente, lucrând în cadrul unui institut de fizică nucleară. M-a interesat îndeosebi ce se întâmplă la nivel atomic în interiorul materiei, cum poţi să creezi modele la scara moleculară pentru a putea prezice anumite proprietăţi”, a declarat aceasta corespondentului MEDIAFAX.

    Realizând că munca de laborator îi ocupă tot timpul, că lucrează într-un mediu cu radiaţii, s-a decis să se reprofileze pe partea computaţională.

    ”Nu am avut niciodată ca obiectiv clar să ajung la NASA, faptul că lucrez acolo este pură întâmplare. Din Olanda am plecat în SUA, pentru a învăţa technici de chimie computaţională la Caltech. Apoi m-am mutat la Stanford în centrul de tehnologie genomică, de unde am lucrat pe un proiect de nanotehnologie cu NASA, după care m-am transferat la centrul de cercetare pe care NASA îl are în Silicon Valley”, îşi aminteşte cercetătoarea.

    Mă preocupă cum putem integra orbita Pământului în viaţa noastră de zi cu zi.

    A evoluat în cadrul agenţiei astfel încât în anul 2012 s-a deschis oportunitatea de a lucra la un proiect privind democratizarea spaţiului din perspectiva parteneriatelor public-privat, proiect ce abordează teme privind Staţia Spaţială Internaţională (SSI), mediul de gravitaţie redusă, identificarea oportunităţilor cât şi a barierelor existente, aplicaţii terestre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro