Tag: pozitie

  • Deutsche Bank raportează pierderi de 92 de miloane de euro în trimestrul trei

    Datorită costurilor ridicate de judecată (894 milioane euro), banca a înregistrat pierderi nete de peste 90 de milioane de euro pentru semestrul trei al acestui an.

    Ca urmare a rezultatelor financiare, CFO-ul Stefan Krause va fi înlocuit în 2015 de Marcus Schenck de la Goldman Sachs, care în primă instanţă va ocupa poziţia de adjunct al lui Krause.

    Deutsche Bank a cheltuit, din 2012 până în prezent, peste 7 miliarde de euro pe amenzi şi costuri judiciare.

  • Locul unde niciun angajat din România nu vrea să ajungă. Oamenilor le e ruşine să spună cât câştigă

    Judeţele pe care trebuie să le evitaţi atunci când vine vorba despre veniturile obţinute la locul de muncă sunt Harghita (venit salarial mediu net lunar de 1.075 lei), Teleorman (1.173 lei) şi Maramureş (1.192 lei), scrie Vocea Transilvaniei.

    Faţă de situaţia de la jumătatea anului trecut, judeţul Harghita a căzut de pe penultimul loc ca nivel de salarizare pe ultimul, iar judeţul Vaslui a urcat de pe ultimul loc pe poziţia 39 din 43. De altfel, salariile medii din Vaslui sunt pe locul al doilea pe ţară ca ritm anual de creştere. Dacă, în iunie 2013, salariul mediu net din Vaslui era de 1.086 lei/lună, cu un an mai târziu valoarea acestuia a ajuns la 1.204 lei/lună, marcând un avans de aproape 11%.

    Persoanele care lucrează în Bucureşti primesc cele mai mari salarii din ţară. Interesante sunt următoarele poziţii în clasamentul judeţelor în funcţie de nivelul salariului mediu net pe care îl primesc angajaţii. Astfel, pe poziţia a doua, după Capitală, se situează judeţul Ilfov, unde, tot datorită companiilor din Bucureşti, lucrătorii au avut un venit salarial mediu net de 1.980 lei, în luna iunie a acestui an, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), notează Vocea Transilvaniei.

    Pe locul al treilea se plasează, la mică distanţă judeţul Timiş, cu un salariu mediu net de 1.810 lei. Judeţul vestic a urcat de pe locul 5, în luna iunie 2013, pe locul 3 anul acesta, după o creştere medie a veniturilor salariale ale angajaţilor de 9,4%.

  • Wizz Air doboară toate recordurile în aviaţia din România. Supremaţia nu este o veste bună

    John Stephenson, vicepreşedintele companiei aeriene Wizz Air, a prezentat, în premieră, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bucureşti, cota de piaţă din România. 31,5% dintre pasagerii care zboară din Bucureşti şi din ţară cumpără bilete de la Wizz Air, 23,4% de la TAROM şi 10,8% de la Blue Air. Numărul de pasageri transportaţi pe piaţa locală de compania controlată de fondul american de investiţii Indigo Partners va ajunge la 3,8 milioane în acest an, cu o cincime mai mult faţă de nivelul din de 3,1 milioane din 2013. Doar în ultimele două luni oficialii au anunţat 20 de noi rute din România, precum şi demararea operarării zborurilor de pe aeroportul din Iaşi, ceea ce va însemna, potrivit reprezentanţilor Wizz Air, 1,35 milioane de locuri suplimentare în 2015, respectiv un plus de capacitate de 29% .

    „Reţeaua se află în plină expansiune şi frecvenţele crescute pe rutele existente vor atrage cu siguranţă mai mulţi pasageri, fie că vor fi călători în scopuri turistice sau de business. Creşterea va stimula turismul la nivel naţional“, spunea Stephenson. Un calcul simplu arată aşadar că, dacă estimările celor de la Wizz Air se vor adeveri, compania va ajunge să transporte cinci milioane de pasageri la finele anului viitor de pe aeroporturile din Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.

    Cinci milioane de pasageri transportaţi dintr-o piaţă în care jucători precum TAROM şi Blue Air raportează an de an scăderi sau, în cel mai bun caz, stagnări vor duce Wizz Air în poziţia de a deveni lider detaşat în topul celor mai mari companii aeriene de pe plan local, cu o cotă de piaţă apropiată de 50%. Practic, pasagerii câstigaţi de Wizz Air nu vor fi doar noi, ci cei mai mulţi vor fi luaţi de la concurenţă. În prezent, Wizz Air transportă de aproape două ori mai mulţi pasageri decât TAROM şi de aproape trei ori mai mulţi decât Blue Air. Creşterea accentuată a operaţiunilor Wizz Air din ultimii ani din România a făcut ca numărul de aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri, alocate acestei pieţe să ajungă la 17. Prin comparaţie, transportatorul aerian naţional are în flotă 24 de aeronave – ATR, Boeing şi Airbus – cu o capacitate totală mai mică decât cea a rivalilor roz. În prezent, Wizz Air zboară pe 93 de rute, faţă de cele 43 ale TAROM.

    „Este o piaţă în care competiţia este liberă, iar interesul statului român este să le permită cetăţenilor să zboare în Europa. În condiţiile în care concurenţii din piaţă au flota veche şi nu au deloc resurse să se dezvolte, este normal că americanii au ajuns să domine piaţa“, spune Adrian Ionaşcu, director în cadrul companiei Blue Air. El dă exemplul Italiei, unde compania low-cost Ryanair a speculat slăbiciunile Alitalia într-un mod similar şi a ajuns să controleze traficul din Peninsulă. „Diferenţa faţă de alte ţări este modul cum Wizz Air a ajuns astăzi numărul unu. Mă refer la felul în care au intrat pe piaţă şi la ajutoarele de stat primite de la autorităţi pe diverse aeroporturi din ţară, în condiţiile în care ei nu plătesc taxe statului român întrucât nu au nicio sucursală deschisă în România, ci doar câţiva piloţi şi stewardeze“, mai spune managerul.

    Tribunalul Timiş a stabilit în 2012 că Wizz Air a primit „ajutor de stat ilegal“ de la aeroportul Traian Vuia din Timişoara, estimat la 4 milioane de euro. În prezent, compania mai beneficiază de ajutoare de stat pentru deschiderea de noi rute din partea consiliilor judeţene din Dolj, Sibiu, Mureş

    „Conform legislaţiei în domeniul concurenţei, se prezumă, până la proba contrară, că o companie se află în poziţie dominantă în cazul în care cota de piaţa înregistrată în perioada supusă analizei depăşeşte 40%. Trebuie avut în vedere, însă, că legea nu interzice deţinerea unei poziţii dominante, ci abuzul de poziţie dominantă“, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Astfel, compania care are poziţie dominantă nu are voie, printre altele, să impună partenerilor preţurile de vânzare sau de cumpărare, să aplice, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, să practice preţuri foarte mari (excesive) sau foarte mici (preţuri de ruinare), în scopul eliminării concurenţilor. Preţurile mici sau „de ruinare a concurenţei“, despre care vorbeşte şeful Concurenţei, reprezintă tocmai magnetul care a atras milioane de pasageri către serviciile Wizz Air, companie care a intrat pe piaţă cu tarife de până la patru ori mai mici faţă de companiile tradiţionale de aviaţie, diferenţă care s-a mai atenuat de-a lungul timpului.

    Oficialii companiei Wizz Air au declarat că operatorul aerian „nu are preţuri de dumping, iar competiţia este binevenită, consumatorii fiind cei care aleg“. Compania operează peste 340 de rute, iar preţul mediu pentru un zbor este de 47 de euro – „ne aşteptăm ca tarifele noastre foarte mici să continue să genereze creştere“. Principalul instrument de marketing al companiei va fi aşadar atent supravegheat cât de curând de autorităţile de resort, iar poziţia dominantă ar putea duce la creşterea tarifelor plătite de pasageri.

    Motivele sunt uşor de intuit: scumpirea ar arăta că preţurile nu mai sunt „foarte mici“ şi nu pot aşadar ruina concurenţa, ceea ce ar ilustra că nu se face abuz de putere, într-un context în care Wizz Air ar avea jumătate din piaţă, deci o putere mult mai mare, controlând exclusiv zeci de rute şi transportând de două ori mai mulţi pasageri decât cel mai apropiat concurent.

  • Larry Ellison renunţă la postul de CEO al Oracle

    Oracle anunţă că poziţia de CEO va fi preluată de Mark Hurd şi Safra Catz, ambii urmând să ocupe postul. Hurd a ocupat în trecut postul de CEO al HP, la care a renunţat în 2010 în urma unui scandal sexual. Catz este în prezent CFO-ul Oracle, la care a venit în 2010 pe postul de vicepreşedinte.

    Safra Catz va avea responsabilităţi legate de producţia din afara Statelor Unite, finanţe şi aspecte legale, în vreme ce Mark Hurd se va ocupa de vânzări şi de partea de service şi mentenanţă.

    Larry Ellison ocupă locul 5 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 51,3 miliarde de dolari. Acţiunile Oracle au scăzut cu 2,5% în orele ce au urmat anunţului.

  • Samsung Electronics a pierdut poziţia de lider în China şi India, în favoarea unor companii locale

     Xiaomi Corp. a devenit cel mai mare furnizor de smartphone-uri în China, în trimestrul al doilea, în timp ce Micromax Informatics a realizat cele mai mari vânzări pe piaţa telefoanelor mobile din India, potrivit datelor publicate în această săptămână de companiile de cercetare a pieţei, transmite Bloomberg.

    În ambele cazuri, Samsung a coborât pe poziţia a doua.

    Profitul şi vânzările Samsung sunt în scădere, cumpărătorii preferând, în locul smartphone-urilor Galaxy, aparatele mai ieftine furnizate de producători locali.

    Xiaomi menţine preţurile la un nivel scăzut prin vânzări prin intermediul site-ului propriu, în timp ce Micromax oferă modele cu o durată mai lungă de viaţă a bateriei şi capacitate dual-SIM, pe o piaţă unde operatorii nu subvenţionează telefoanele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este noul director de achiziţii şi logistică al Hidroelectrica

     Cerchez a fost selectat pentru acest post în cadrul proiectului de recrutare a managerilor Hidroelectrica derulat de Euro-Insol şi Hidroelectrica în anul 2013 cu firma Pedersen&Partners, unde s-a clasat pe primul loc.

    Din octombrie 2009 şi până la angajarea la Hidroelectrica a fost director de achiziţii la Ţiriac Holdings (Ţiriac Auto, Ţiriac AIR, Ţiriac Real Estate şi Ţiriac Financial). Anterior aceste funcţii, el a lucrat la Hewlett Packard Bucureşti & Geneva, pe poziţia de director de achiziţii (2005-2007) şi director de strategie şi achiziţii din noiembrie 2007 până în octombrie 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai puternice ARMATE din lume: Coreea de Nord, pe ultima poziţie – FOTO

     Realizat în funcţie de bugetul militar al fiecărei ţări, populaţia aptă pentru luptă şi orice fel de participare în caz de război, echipamentul din arsenal şi accesul la resurse, clasamentul Global Firepower Index se concentrează pe cantitate, dar ignoră diferenţe calitative semnificative, cum ar fi faptul că cele 78 de submarine ale Coreei de Nord nu sunt tocmai de ultimă oră, scrie Business Insider.

    De asemenea, indexul nu a considerat prioritar arsenalul nuclear şi nici nu penalizează ţările intercontinentale pentru lipsa flotei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Blindatele armatei ucrainene se află la circa 20 de kilometri de Doneţk

     O coloană de tancuri, blindate şi camioane, lungă de un kilometru şi jumătate, a ajuns cu o zi înainte de la Mariupol, fără luptă, înainte de a se dispersa către mai multe locuri, au declarat pentru AFP militari ucraineni, în timp ce excavatoarele săpau tranşee în apropiere de satul Olenivka.

    Forţele loiale regimului încearcă în prezent să încercuiască cele două fiefuri ale insurgenţilor, Doneţk şi Lugansk.

    Jurnaliştii AFP au relatat, de asemenea, despre prezenţa unui tanc şi a două blindate de infanterie de tip BMP de fabricaţie rusă aflate pe un drum, în spatele tranşeelor. Un tanc antiaerian şi un grup mai important de blindate şi camioane se aflau în aceeaşi zonă, potrivit jurnaliştilor AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Nu m-aş mai întoarce să lucrez la stat niciodată. Sunt mulţi oameni pe care nu-i poţi da deoparte”


    ADRIAN VOLINTIRU  ESTE BINE DISPUS CA ÎNTOTDEAUNA. FAPTUL CĂ A PETRECUT MAI BINE DE UN AN ŞI JUMĂTATE ANGAJAT LA STAT NU I-A SCHIMBAT NICI TONUSUL, NICI CHEFUL DE LUCRU. De fapt, Adrian Volintiru este unul dintre puţinii manageri din privat care au trecut prin administraţia centrală şi apoi au revenit în privat fără resentimente. „Mie mi-a plăcut la stat“, admite acum Adrian Volintiru, care a condus AVAS în perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013, iar ulterior a fost, timp de cinci luni, secretar de stat în Ministerul Economiei. Volintiru este unul dintre managerii formaţi în cadrul Rompetrol, lucrând în companie timp de opt ani. După Rompetrol, managerul a schimbat mai multe joburi, fiind pe rând CFO la Relad, COO la Marexin, CEO la Vulcan, pentru a intra ulterior în structurile de administraţie centrale.

    „Desigur, este greu la stat, lucrurile nu se mişcă la fel de repede ca într-o companie privată. În schimb, sentimentul că poţi schimba ceva fundamental în economie este minunat; la stat poţi face chestii care să schimbe economia, dacă sunt aprobate“, povesteşte Volintiru. Managerul, care subliniază că nu este membru de partid, a fost numit la şefia AVAS de către PNL, care căuta pentru conducerea instituţiei un specialist în restructurare.

    RESTRUCTURĂRILE SUNT VIAŢA MEA”, SPUNE MAI ÎN GLUMĂ, MAI ÎN SERIOS ADRIAN VOLINTIRU. De la începutul anilor 2000, de când s-a angajat la Rompetrol, a făcut numai restructurare: întâi la Petromidia, apoi la IFN-ul din cadrul Rompetrol, apoi la Rompetrol Downstream, iar după plecarea din grupul deţinut anterior de Dinu Patriciu a restructurat şi optimizat businessul Relad, după care a crescut de trei ori în şase luni din 2011 cifra de afaceri a Vulcan, companie deţinută de Ovidiu Tender (compania intrând însă ulterior în insolvenţă). La data deschiderii procedurii insolvenţei, în 2013,Vulcan avea datorii de 193 milioane de lei faţă de 230 de creditori. Cel mai mare creditor era BCR, cu 78 mil. lei, urmat de ANAF, cu 46 mil. lei, şi Grupul Energetic Tender (acţionarul majoritar), cu 9,7 mil. lei, potrivit administratorului judiciar.

    „Când am ajuns la AVAS, eu am luat în serios nevoia de restructurare a companiilor din portofoliu. Mi-am suflecat mânecile şi m-am apucat de treabă, principalele ţinte de restructurare fiind Fortus Iaşi, Remin Baia Mare, Aversa şi UCM Reşiţa. Eu vedeam AVAS ca pe un holding care are nevoie de restructurare şi l-am tratat ca atare“, povesteşte Adrian Volintiru. O parte dintre companiile din AVAS erau venite recent în portofoliu prin mutarea creanţelor de la ANAF la AVAS –  „prin venirea lor la AVAS, eu am considerat că guvernul nu este interesat doar de recuperarea banilor, ci de o restructurare care să permită ulterior plata datoriilor“.

    Nu a fost chiar aşa.  „Este încă greoi să pătrunzi sistemul, sunt mulţi oameni integraţi profund în acesta şi e greu să îi dai deoparte; una peste alta însă, cu tenacitate, lucrurile se pot întâmpla“, precizează Volintiru, care povesteşte despre două iniţiative pe care le-a avut în sensul schimbării dinamicii companiilor de stat: o ordonanţă de urgenţă prin care să fie luate la pachet creanţele companiilor de stat şi o modificare a legii insolvenţei (mai precis a literei k, articolul 95 – care spune că o creanţă bugetară nu poate fi transformată în acţiuni): „Ar fi fost minunat să putem scăpa de aceste creanţe prin transformarea lor în acţiuni, dar din nefericire nu am reuşit să schimbăm articolul respectiv“. Părţile bune au fost mai multe, precizează însă Volintiru: vânzarea Aversa, chiar dacă tranzacţia nu a fost lipsită de controverse (Blue Diamond Estate, firmă controlată de omul de afaceri canadian Michael Topolinski, şi Autoplast Engineering au câştigat la începutul lunii septembrie 2013 licitaţia pentru preluarea activelor producătorului de pompe Aversa din Bucureşti pentru 17,3 milioane de euro, tranzacţie în care este inclus terenul de 10 hectare din zona Pieţei Obor), listarea Romgaz, procesul de restructurare a AVAS şi reducerea personalului cu 25%, dar şi câştigarea „tuturor proceselor care s-au judecat în perioada cât am condus eu instituţia“ (AVAS are pe rol 11.700 de dosare în care sunt date în judecată companiile statului şi AVAS, 37.000 de creanţe şi 2.800 de dosare postprivatizare). Sau, cum concluzionează Volintiru,  „un holding cu multe probleme“.

     

    O noua provocare pentru manageri: coordonarea si motivarea de la distanta a echipelor

  • Google a cumpărat platforma muzicală online Songza

     Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost făcuţi publici, dar presa americană de specialitate a avansat o sumă aproximativă de 15 milioane de dolari.

    Songza este o aplicaţie care propune şi difuzează gratuit muzică online. Comparativ cu alte servicii de profil, Songza are un număr mic de utilizatori – 5,5 milioane, faţă de 70 de milioane pentru radioul online Pandora Media, 40 de milioane pentru Spotify şi 40 de milioane pentru iTunes Radio al Apple.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro