BusinessMagazin

Tag: parc

  • A fugit din România de frica comunismului, iar acum este directorul muzical al atracţiei turistice numărul 1 în Europa

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la retuşurile finale pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale colaboratorilor săi în realizarea melodiilor din musical, iar din loc în loc sunt aşezate jucării întruchipând personaje Disney. Şirli povesteşte în şoaptă despre marii artişti, dorind parcă să insufle interlocutorului admiraţia faţă de ei; punctează pe alocuri cu mâinile în discursul său, iar uneori reproduce ritmurile incluse în spectacol. Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou proiect al Disneyland Paris este de artistic music producer – „aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, după cum explică artistul. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei acestora.

    Responsabilitatea de fiecare zi a  lui Vasile Şirli în cadrul parcului este cea de director muzical – printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care cântă live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone. „Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrezi pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu Ceaikovski, în altă zi lucrezi cu Elton John, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează pentru modul cum i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Şirli este angajat al Disneyland Paris de la deschiderea acestuia, în 1992, şi îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul când a fost recrutat. „M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney voia să creeze în Europa ceva special.” Până să ajungă aici, a fost „născut şi educat” în România, după cum îi place să spună. Originar din Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în prezent). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, unde a fost repartizat. În paralel, era şi muzicolog, axat pe muzica bizantină, iar mai târziu a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema.

    În 1980, a fost cooptat în echipa casei de discuri naţionale, Electrecord, ca director artistic. „Am refuzat la început, nu mă interesa, dar au insistat colegii şi profesorii mei care mi-au spus: «mai bine unul de-al nostru decât unul de-al lor».” Spune că, după angajare, a vrut să îşi dea demisia de acolo în fiecare an, însă a reuşit să plece abia în 1984. „Mi‑a fost spus foarte discret, cu radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai puteţi pleca din ţară”, îşi aminteşte el de o discuţie cu un superior. Pe atunci începuse deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie sau Silviu Purcărete şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece. A luat decizia plecării definitive din ţară în 1986, forţat de împrejurări.

    „Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2, care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să mai am viză de plecare, să mă duc la Paris să îmi cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, «dacă înţelegi ce vrem să spunem, nu te mai întorci»”, îşi aminteşte artistul. Şi-a dorit de la început să fie freelancer şi a avut numeroase colaborări, printre acestea fiind şi cu PolyGram (care, după ce a fost achiziţionată de compania Seagram,  a fuzionat cu Universal Music Group în 1999 n.r.). „Nu a fost greu să mă adaptez aici, mi-a fost mai uşor decât este pentru generaţia actuală. Reprezentanţii acestei generaţii au mai puţină putere de luptă pentru că ştiu că se pot întoarce oricând acasă, pentru noi era mai uşor pentru că ştiam că nu avem drum de întoarcere”, explică Vasile Şirli hotărârea ce a stat în spatele carierei sale în Paris, departe de familie în primii ani.

    Propunerea de la Disneyland a venit prin intermediul vicepreşedintelui artistic al parcului, Jean-Luc Chopin, înainte de deschiderea atracţiei turistice. „Anterior, el era responsabil de departamentul de balet al operei din Paris. Era un muzician perfect la flaut, avea o ureche perfectă, era un profesionist excelent în management, dar şi artistic”, îl descrie Şirli. El nu a acceptat de la început propunerea, însă o clauză din contractul său care îi oferea libertatea de a lucra şi pentru proiecte din afara parcului l-au motivat de fapt să înceapă să lucreze la Disneyland Paris, în urmă cu 24 de ani.

     

  • Povestea românului care a fugit din ţară din cauza regimului comunist şi a devenit director muzical la Disneyland Paris: ”În tot ce creez, includ o mică bucăţică din România”

    Au trecut 30 de ani de când Vasile Şirli a hotărât să părăsească România şi să se mute la Paris. De atunci, a devenit un nume important în industria muzicală europeană, ajungând să lucreze cu artişti precum Tina Turner, Phil Collins, Peter Gabriel sau inginerul de sunet din spatele ceremoniei de decernare a premiilor Oscar. De aproape un sfert de secol este director muzical al Disneyland Paris, iar toate spectacolele, paradele şi muzica ce răsună zilnic în atracţia turistică numărul 1 în Europa au fost filtrate mai întâi de urechile sale.

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la ultimele retuşuri pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale celor colaboratorilor săi la acest spectacol, printre care Gordon Goodwin şi formaţia acestuia, Big Phat Band, cu care a realizat coloana sonoră a melodiilor din musical şi, din loc în loc, jucării întruchipând personaje Disney. Modest, povesteşte în şoaptă despre marii artişti, manifestându-şi astfel respectul faţă de ei, punctând pe alocuri cu mâinile în discursul său, ca şi cum ar dirija, or reproducând ritmuri incluse în spectacol. ”În fiecare moment muzical creat încerc să includ câte ceva românesc”, povesteşte Şirli.

     

    Angajat în cadrul parcului de distracţii de la deschiderea acestuia, în 1992, îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul în care a fost recrutat. ”M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney plănuia să creeze în Europa ceva special.”

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Vasile Şirli este director muzical al Disneyland Paris, iar printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care fac performanţe live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone, ş.a. ”Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc  şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrez pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu muzică de Tchaikovski, în altă zi cu muzica lui Elton John, este plăcut, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează de modul în care i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou spectacol al Disneyland este de artistic music producer – ”aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, explică Şirli. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei lor artistice.


    Vasile Şirli s-a născut în Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului din Bucureşti (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, dar a fost şi muzicolog, iar ulterior a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema. A fost cooptat apoi în echipa casei de discuri naţionale Electrecord, ca director artistic şi de unde a decis să îşi dea demisia. ”Mi-a fost spus foarte discret punând radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai poţi pleca din ţară.”, îşi aminteşte el de discuţia referitoare la plecarea sa din anul 1984. Începus deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie în Franţa şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece.

    ”Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2 care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să am viză de plecare, să mă duc la Paris să cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, <dacă înţelegi despre ce vrem să spunem, nu te mai întorci>”, i s-a spus artistului în 186. A luat atunci decizia de a rămâne în Franţa, cu dorinţa de a fi freelancer. Nu a acceptat de la început propunerea de la Disney, însă o clauză din contractul său care îi permite să lucreze şi pentru proiecte din afara parcului, i-au oferit libertatea de care avea nevoie pentru a accepta postul, chiar la deschiderea acestuia, în urmă cu 24 de ani.

    Vasile Şirli povesteşte şi despre psihologia publicului din parc, diferită faţă de cea a unui spectacol obişnuit. ”Dacă mergi la o operă sau la un musical, eşti pregătit pentru 2-3 ore să te bucuri de spectacol împreună cu familia sau prietenii tăi, aici sunt mai multe spectacole pe parcursul unei zile, dacă este un spectacol plictisitor, mereu va fi un copil care va vrea să îl vadă pe Mickey Mouse în loc să rămână la spectacol.” El oferă şi un exemplu  în acest sens: ”Îmi amintesc foarte bine, în 1992, când lucram în parc, aveam multe concerte, inclusiv cu o tânără începător care se numea Tina Turner şi juca într-un spectacol excelent – dar, după 20 de minute de la început, în plin succes, am văzut că o parte din oameni au plecat, chiar dacă Tina Turner făcea un spectacol excelent pe scenă.”

    Mai multe despre povestea lui Vasile Şirli veţi putea citi în una dintre ediţiile viitoare ale Business Magazin.

  • “Rabla” nu face faţă învechirii generalizate a parcului auto

    Parcul auto naţional devine tot mai îmbătrânit, pe măsură ce importurile de automobile la mâna a doua continuă să crească, iar statul abia reuşeşte să scoată de pe străzi numai 25.000 de maşini vechi anual prin intermediul programului Rabla. Dacă în 2007, anul de boom al pieţei auto locale, vârsta medie era de 11,2 ani, iar în 2010 s-a ajuns chiar sub pragul de 11 ani, anul trecut, pe fondul importurilor masive de maşini vechi, s-a depăşit pragul de 13 ani, ajungând la 13,3 ani vârstă medie.

    „Punctul APIA de vedere este că statul trebuie să limiteze importurile de maşini vechi şi foarte vechi. În 2007 s-a limitat acest lucru şi am văzut cum piaţa a urcat foarte mult, iar importurile de autoturisme second‑hand a fost limitat şi a fost anul de referinţă. Din acel moment, raportul a fost 1 la 3 sau chiar 1 la 4, vârsta medie se apropie acum de 14 ani, iar pentru acest lucru noi avem un dialog cu autorităţile la fiecare întâlnire dar rezultatul este cel pe care îl ştim cu toţii“, explică Ernest Popovici, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    Piaţa auto a înregistrat pentru al doilea an consecutiv o creştere în 2015, după ce între 2008 şi 2013 aproape 80% din piaţă s-a „evaporat“. Chiar şi în aceste condiţii, raportat la anul 2007, când în România s-au livrat aproape 367.000 de vehicule, piaţa auto este acum la o scădere de 67% raportat la anul de referinţă. Din cele aproape 120.000 de autovehicule livrate, autoturismele reprezintă peste 98.300 de unităţi, creşterea în cazul acestora fiind de 18,7%, mai mică decât în cazul pieţei totale.

    Vânzările au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile de autoturisme realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, pe ansamblul anului, de 74%. „Ar fi de remarcat faptul că în perioada ianuarie – aprilie ponderea persoanelor juridice a urcat la un maxim de 89% din total, scăzând spre 62% în perioada mai – august, impactul Programului «Rabla» fiind evident“, au spus oficialii APIA.

    Ernest Popovici, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), spune că piaţa auto locală are nevoie în acest an de un program „Rabla“ care să fie adaptat la nevoie actuale ale pieţei, nu unul cum am avut în 2008. Un program Rabla actual trebuie să susţină maşinile „verzi“, de la cele electrice şi hibride, la cele cu emisii reduse de dioxid de carbon, după modelul european.
    Dintre mărcile de import, brandurile grupului Volkswagen (Volkswagen şi Skoda) au continuat să crească puternic anul trecut, în ciuda scandalului în care a fost implicat cu emisiile poluante. VW a fost în continuare cea mai bine vândută marcă pe importul de autoturisme, cu un avans de 13% la 9.800 de unităţi, urmat de Skoda cu aproape 8.900 de maşini livrate, în creştere cu 14%. În plus, Volkswagen este singura marcă de import cu o cotă de piaţă de două cifre, în acest caz de 10% în 2015.

    „Rezultatele grupului VW anul trecut au fost în creştere. Ne-am îndeplinit obiectivele şi avem un optimism moderat pentru anul acesta. În ceea ce priveşte toate discuţiile legate de problematica diesel, există în derulare două investigaţii, una internă şi una externă, la Volkswagen“, a spus Brent Valmar, vicepreşedintele APIA şi director general al Porsche România.

    Vânzările de vehicule comerciale au urcat cu aproape 28% anul trecut, apropiindu-se deja de volumele din perioada de boom economic. Dintre acestea, segmentul camioanelor a urcat cel mai mult, cu un avans de aproape 50%, pe fondul reînnoirii şi extinderii flotelor transportatorilor, la peste 7.000 de unităţi, apropiindu‑se astfel de nivelul de 7.600 de camioane grele livrate în 2008.

  • Omul care controlează un sfert din piaţa locală de tractoare. “Tractoarele româneşti abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani”

    În România se vând anual aproximativ 2.000 de tractoare, piaţa locală având un parc de circa 165.000 de unităţi, dintre care peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. „Piaţa de tractoare în România este constantă, în jurul a 2.000 de unităţi anual de aproape patru ani, cu variaţii de cel mult 5-7% plus sau minus, fără scăderi sau creşteri masive. În Croaţia am înregistrat anul acesta o scădere masivă, de la 1.000 la 180 de unităţi anul acesta din cauza unei amânări a fermierilor de a cumpăra noi utilaje, în aşteptarea fondurilor europene promise de guvernul croat”, spune George Stanson, care, din biroul său din nordul Capitalei, controlează indirect, din funcţia de business manager Balcani pentru Case IH & Steyr, aproape un sfert din piaţa locală de tractoare. 

    Stanson se raportează însă la acel sfert de piaţă unde preţurile ajung şi la 300.000 de euro pentru un singur utilaj. Tractorul Universal 650, care domină mai bine de jumătate din parcul auto naţional de utilaje, nu a permis în ultimii 50 de ani o cultură performantă, fiind limitat de performanţele sale tehnice în raport cu marile utilaje, crede George Stanson, care consideră că tractorul poate face diferenţa între o recoltă de 3-4 tone de grâu la hectar şi de până la 9-10 tone, cât obţin marii fermieri care investesc în utilaje.

    Potrivit estimărilor lui Stanson, Case, New Holland şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr. „A defalca pe cele trei branduri este foarte greu anul acesta deoarece au existat câteva mişcări în piaţă în condiţiile în care importatorul de New Holland a trecut acum la marca Deutz Fahr”, a spus George Stanson.

    Cele mai mari vânzări pe piaţa locală le au americanii de la John Deere, urmaţi de New Holland, care anul trecut aveau 25% din piaţă, cu 450 de tractoare livrate. Agricultura locală este al cincilea jucător pe piaţa europeană a cerealelor, dar ritmul de creştere a vânzărilor de utilaje noi este sub cel al creşterii volumelor din hambarele fermierilor, având în vedere că piaţa este de 11 ori mai mică decât în Franţa, deşi suprafaţa agricolă locală este la jumătate faţă de cea din Hexagon. În Franţa se vinde anual un tractor nou la fiecare 260 de hectare, în timp ce în piaţa locală intră câte un utilaj nou la fiecare 3.000 de hectare.

    „Tractorul românesc  abia au scărmănat la suprafaţă pământul ţării timp de 50 de ani la cel mult 25 cm, nivel sub care s-a creat celebrul „hard-pan”. Atunci când ari superficial, roata tractorului compactează solul în spate, iar la 25-30 cm s-a creat o suprafaţă dură. Tractorul de 65 CP nu a putut sparge acest strat care acum este dur precum betonul. Dezavantajul este că rădăcinile nu au cum să treacăşi nu intrăîn partea fertilăşi se extind doar în stânga-dreapta”, spune George Stanson. 

    Sunt trei categorii de clienţi în momentul de faţă care cumpără utilaje noi, în opinia executivului de la Case, iar cel mai mare este reprezentat de 20% din fermieri, care cultivă de la 10.000 de hectare în sus. Aceştia au ajuns la un standard bun de investiţie în parcul de utilaje şi ştiu ce au de făcut şi ce calcule trebuie să facă dacă trec de la un tractor de 300 CP la unul de 600 CP. Fermierii români utilizează tractoarele în regim american, adică le utilizează aproape nonstop în campanie, inclusiv noaptea la lumina farurilor, motiv pentru care acestea trebuie înlocuite în cinci-şapte ani. „Fermierul din Germania sau Austria merge doar câteva sute de ore anual cu un tractor. Noi le folosim extrem de intensiv, adică 2.500-3.000 de ore anual, echivalentul a 200.000 km pentru o maşină, motiv pentru care perioada de înlocuire este mai scurtă la noi decât în vest, adică 5-7 ani. De asemenea, mai sunt cei care le schimbă inclusiv la patru ani. În Europa de Vest ciclul este mai mare”, a spus Stanson.

    Piaţa locală a utilajelor se schimbă, în opinia executivului român, motiv pentru care şi acestea urmează trendul de pe piaţa camioanelor sau a automobilelor. În urmă cu cinci ani nu exista politica de trade-in în România. Datorită politicii agricole comune şi fondurilor europene, fermierul cumpără tractorul nou, însă mai devreme sau mai târziu România şi zona balcanică trebuia să intre pe politica schimbului tractorului vechi cu unul nou. În ultimii doi ani această piaţă a început să se dezvolte.

    „Este greu de cuantificat piaţa tractoarelor second-hand. Prin trade-in, procentual vorbind, vindem cam 35- 40% din total. Este posibil ca acest procent să crească în următorii ani sau să rămână constant. Dacă noua politică agricolă comună 2014-2020 funcţionează conform planului şi sunt sigur că va merge mai bine decât cea anterioară, este posibil să se stabilizeze procentul de trade-in până în 2020”, a subliniat George Stanson. 

    Brandul american de tractoare vinde pe piaţa locală utilaje cu puteri cuprinse între 65 şi 700 CP, cele mai puternice fiind echipate cu şenile pentru a le permite intrarea pe porţiuni mai dificile de teren, preţurile variind între 30.000 şi 300.000 de euro. „Trebuie să intri imediat după recoltat şi să păstrezi umiditatea în sol, iar un tractor pe roţi întâmpină dificultăţi. Foarte mulţi fermieri şi-au dat seama că soluţia pentru ei, mai ales în zona de vest, Moldova, Timişoara, Arad, Bărăgan, este în zona de şenile. S-a recoltat în anumite zone ca într-o orezărie. Era apă sub headerul de grâne. Nu poţi o asemenea lucrare fără şenile”, explică Stanson.

    Vânzările de tractoare într-un an sunt influenţate atât de condiţiile meteo, cât şi de evoluţia preţurilor şi profitabilităţii culturilor agricole.
    „Într-un an vindem mai mult în partea de sus, într-un altul cu putere mai mică, în funcţie de capriciile anului respectiv. Dacă anul este foarte uscat, vindem tractoare de putere medie. Şi vremea şi costurile influenţează, dar şi preţurile produselor agricole. Într‑un an cu preţuri bune fermierii pleacă de la 160-180 CP şi se duc la 250 CP şi mai adaugă un metru în spate la lăţimea de lucru şi face investiţia când obţine un preţ bun la grâu, la porumb, rapiţă. Dacă are un preţ bun la toate, atunci face o investiţie masivă pentru că are certitudinea încasărilor.”   


     

  • De ce angajează firme din Oradea şomeri din Ungaria

    Firmele din Oradea caută angajaţi în Ungaria. 200 de locuri de muncă au fost puse la dispoziţia maghiarilor, la un târg organizat la doar câţiva kilometri de graniţă. Estul Ungariei este afectat de o cotă ridicată a şomajului: sunt localităţi în care mai bine de un sfert din populaţia aptă de muncă nu are o slujbă, potrivit Digi24.

    La bursa locurilor de muncă organizată în localitatea maghiară Biharkeresztes (Bihorcheresteş), aflată la opt kilometri de graniţă, au venit 10 firme: cinci din Parcul Industrial din Oradea şi restul din Ungaria. Câteva sute de oameni din localităţi aflate în apropierea graniţei cu România au venit să se intereseze de locurile de muncă oferite.

    “(Căutam) electricienii, sculeri matriţeri, frezori, operatori CNC, oameni specializaţi pe o meserie. Nu este o condiţie să ştie limba română sau limba engleză.  Ce le oferim e un pachet de beneficii, un salariu potrivit cu piaţa, atractiv, beneficii precum bonusuri, sporuri, pregătire.”, a declarat Alexandra Galea,reprezentanta unei firme din Parcul Industrial Oradea.

    Explicaţia ar fi că numărul celor specializaţi din Ungaria este mult mai mic decât al celor din România.

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem. Povestea femeii care a reuşit să câştige de două ori la loto şi cu toate astea acum locuieşte într-o rulotă

    Evelyn Adams este un caz extrem de rar când vine vorba de câştigurile la loterie. Ea a avut noroc să căştige de două ori la loto doi ani la rând, 1985 şi 1986, strângând suma totală de 5.4 milioane de dolari. Din păcate pentru ea, după încasarea banilor, a reuşit să piardă toată suma după o serie de investiţii şi pariuri nereuşite în Atlantic City. În prezent, Evelyn Adams este falită şi trăieşte într-un parc de rulote.

    Citeşte aici povestea unui britanic care a câştigat la loto 10 milioane de lire sterline, iar acum lucrează într-o fabrică de biscuiţi si doarme în pădure

  • O pasarelă de sticlă din China, ÎNCHISĂ după un incident care i-a speriat pe turişti – FOTO, VIDEO

    O tânără de 20 de ani şi-a povestit experienţa pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter-ului, informează Daily Mail.  

    Ea a postat 3 fotografii care reprezintă, susţine ea, panoul de sticlă spart, însoţite de povestea momentului de groază: “Tocmai am fost martora unui moment istoric. Podul de sticlă de pe Muntele Yuntai s-a crăpat. Chiar când eram aproape de final, am auzit un zgomot puternic şi am simţit o zgâlţâitură. M-am uitat în jos şi am văzut podeaua de sticlă spartă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, toată lumea ţipa. Am strigat şi eu “S-a crăpat, chiar s-a crăpat!”, apoi i-am împins pe cei din faţa mea către ieşirea de pe pod. Eram îngrozită”.

    Turista a şters între timp postarea, spunând că i-a adus prea multă atenţie nedorită.

    Autorităţile au confirmat incidentul, dar au insistat asupra faptului că turiştii nu au fost în pericol, din moment ce doar primul dintre cele trei panouri de sticlă securizată s-ar fi crăpat.

    Versiunea oficială a administraţiei parcului a fost că o patrulă a observat câteva crăpături la unul dintre panouri în timpul unui control de rutină. Turiştii au fost evacuaţi, iar pasarela a intrat în reparaţii. 

    Potrivit unui purtător de cuvânt citat de Daily Mail, problema ar fi apărut după ce un turist ar fi scăpat, din greşeală, un recipient din inox. 

    Mai multe voci au criticat, pe social media, atât modul în care a oficialii au prezentat incidentul, cât şi “moda” acestor poduri de sticlă care ar fi cuprins China, punând sub semnul întrebării siguranţa construcţiilor. 

    O pasarelă de sticlă, sub forma literei U, a fost inaugurată pe muntele Yuntai pe 20 septembrie. Aceasta are o lungime de 260 de metri şi se află la o înălţime de 1.080 metri.

    Un alt pod de sticlă urmează să fie inaugurat în parcul naţional Zhangjiajie, din China.

    Podul de sticlă va uni două vârfuri din zona denumită Zhangjiajie Grand Canyon, din provincia chineză Hunan, şi se întinde pe o distanţă de 430 de metri, având o deschidere de şase metri.

    Podul este construit la o înălţime de 300 de metri. Comparativ, Grand Canyon Skywalk, o atracţie turistică construită pe unul dintre pereţii vestici ai Marelui Canion din Statele Unite ale Americii, are 21 de metri lungime şi se află la o înălţime de 219 metri.

    Construcţia chineză este opera arhitectului israelian Haim Dotan, care a realizat şi pavilionul Israelului la Expo 2010 Shanghai. Potrivit acestuia, podul are capacitatea de a susţine 800 de persoane odată.

    Parcul Zhangjiajie este o rezervaţie naturală forestieră situată în vecinătatea oraşului Zhangjiajie, în nordul provinciei Hunan din Republica Populară Chineză. Cu o suprafaţă de 56 de kilometri pătraţi, parcul a fost deschis publicului din 2009 şi ar fi reprezentat sursa de inspiraţie pentru planeta Pandora, creaţia regizorului James Cameron în filmul Avatar, apărut în 2009.

  • Milionarul care se consideră miliardar, a recreat Jurassic Park şi vrea să lanseze Titanic II. „Vreau să cheltuiesc banii pe care îi am până când mor”

    Clive Palmer este un om de afaceri australian care şi-a făcut averea din minerit. Acesta deţine compania Mineralogy, iar de-a lungul timpului a cumpărat alte companii pentru a-şi mări imperiul, companii precum Waratah Coal sau Queensland Nickel şi Palmer Nickel and Cobalt Refinery. Averea acestuia este estimată de Forbes la 550 de milioane de dolari.

    Palmer a devenit cunoscut mai ales din prisma excentricităţilor sale. În 2008 a cumpărat o echipă de fotbal din China pentru a-şi mări vizibilitatea, iar în 2013, într-o conferinţă de presă, Palmer a anunţat că plănuieşte să construiască o replică fidelă a Titanicului, numit Titanic II, după cum era de aşteptat. Planul era ca noul vas să refacă traseul Titanicului, să plece în 2016 din Southampton până la New York, dar lansarea a fost amânată pentru 2018. Acesta plănuia să recreeze atmosfera de epocă de pe Titanic, urmând să fie folosite costume de epocă, iar accesul la TV sau Internet să fie interzis. Dar nu au mai fost făcute date publice despre despre construcţia vasului, iar proiectul care se crede că a fost abandonat.

    Atras de alt dezastru, Palmer a anunţat că vrea să construiască un parc inspirat de pelicula Jurassic Park. Iniţial, Palmer dorea să cloneze dinozauri pentru acest parc, însă a abandonat această idee, hotărând să folosească în loc versiuni robotice gigantice.  El a comandat 160 de dinozauri animatronici, iar acestia au fost găzduiţi în Palmer Coolum Resort, o staţiune a sa aflată pe coasta de nord a Australiei.  Primii dinozauri au fost Jeff, un Tyrannosaurus rex, şi Bones, un Omeisaurus.

    Parcul, numit Palmerasaurus, a fost deschis pentru public pe 14 decembrie 2013, dar nu s-a bucurat de prea mare succes.

    Potrivit publicaţiei Time, Clive Palmer a declarat  că „vreau să cheltuiesc banii pe care îi am până când mor” şi că deşi valoarea averei sale este de rândul milioanelor, el se consideră miliardar.

  • Parcul de distracţii care ironizează Disneyland a generat 20 de milioane de euro

    Dismaland-ul lui Bansky se închide duminică. “Parcul de distracţii”  a generat venituri de 20 de milioane de lire sterline în plus afacerilor din împrejurimi, scrie BBC.

    De-a lungul a cinci săptămâni, cât timp parcul a fost deschis, peste 150.000 de oameni au vizitat opera artistului underground Bansky.

    Dismaland este menit să satirizeze turismul şi industria parcurilor de distracţii. Acesta prezintă O lume rece, ruginită, cu accente sinistre. Aşa-zisul parc de distracţii, definit de creatorii săi drept “cea mai dezamăgitoare atracţie”, adăposteşte operele unora dintre cei mai controversaţi artişti, cum este Damiern Hirst sau Jenny Holzer. Vizitatorii mai pot primi baloane pe care scrie “Sunt un idiot” sau pot vizita librării cu cărţi anarhiste.

    Oraşul, Weston-super-Mare, unde a fost deschis Dismaland, a avut cel mai mult de câştigat. Parcul reuşind să genereze venituri de până la 20 de milioane de lire sterline.

    “A devenit un fenomen global de o importanţă majoră pentru regiune şi subliniează importanţa turismului pentru comunitatea locală”, a spus John Turner, CEO al Visit Somerset.

    Hotelurile şi pensiunile şi restaurantele din zonă au avut cele mai mai creşteri în afaceri. “Camerele de hotel au fost pline, am avut vizitatori de peste tot din lume”, a spus Keith Fearn, proprietar hotel.

  • Parcul de distracţii care ironizează Disneyland a generat 20 de milioane de lire sterline

    Dismaland-ul lui Bansky se închide duminică. “Parcul de distracţii”  a generat venituri de 20 de milioane de lire sterline în plus afacerilor din împrejurimi, scrie BBC.

    De-a lungul a cinci săptămâni, cât timp parcul a fost deschis, peste 150.000 de oameni au vizitat opera artistului underground Bansky.

    Dismaland este menit să satirizeze turismul şi industria parcurilor de distracţii. Acesta prezintă O lume rece, ruginită, cu accente sinistre. Aşa-zisul parc de distracţii, definit de creatorii săi drept “cea mai dezamăgitoare atracţie”, adăposteşte operele unora dintre cei mai controversaţi artişti, cum este Damiern Hirst sau Jenny Holzer. Vizitatorii mai pot primi baloane pe care scrie “Sunt un idiot” sau pot vizita librării cu cărţi anarhiste.

    Oraşul, Weston-super-Mare, unde a fost deschis Dismaland, a avut cel mai mult de câştigat. Parcul reuşind să genereze venituri de până la 20 de milioane de lire sterline.

    “A devenit un fenomen global de o importanţă majoră pentru regiune şi subliniează importanţa turismului pentru comunitatea locală”, a spus John Turner, CEO al Visit Somerset.

    Hotelurile şi pensiunile şi restaurantele din zonă au avut cele mai mai creşteri în afaceri. “Camerele de hotel au fost pline, am avut vizitatori de peste tot din lume”, a spus Keith Fearn, proprietar hotel.