BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel mai bogat om din Italia

    El este fondatorul şi conducătorul companiei Luxottica, liderul mondial pe piaţa de ochelari. Firma deţine lanţul de magazine Sunglass Hut şi Lenscrafters, cu peste 6.000 de magazine, şi are peste 70.000 de angajaţi.

    Leonardo Del Vecchio s-a născut în 1935 la Milano, într-o familie săracă. Tatăl său a murit cu cinci luni înainte ca el să se nască, Leonardo fiind forţat să crească într-un orfelinat de la 7 ani până la 14 deoarece mama sa nu-l putea întreţine.

    A trebuit să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-şi ajuta familia. A lucrat ca ucenic într-o fabrică de unelte şi a urmat cursuri de inginerie industrială la seral, continuând să muncească în timpul zilei.

    În timp a devenit pasionat de ochelari şi în 1961 s-a mutat în micul orăşel Agordo din nordul Italiei, unde a înfiinţat compania Luxottica. Acolo a reuşit să ”fure„ meserie de la alţi producători din industrie, iar în 1967 a decis să vândă ochelari sub brandul propriu.

    Compania a crescut, în 1981 Del Vecchio a deschis prima subsidiară internaţională, în Germania, iar în 1988 a realizat un parteneriat cu Giorgio Armani.

    Deciziile şi strategiile implementate de Leonardo Del Vecchio au propulsat Luxottica în poziţia de lider de piaţă. Luxottica s-a listat la bursa în New York în 1990 şi la Milano în anul 2000. Listarea a ajutat compania să strângă bani şi să aducă sub umbrela sa alte branduri. Leonardo Del Vecchio a pornit o strategie de achiziţii agresivă şi a cumpărat divizia de ochelari Vogue în 1990, Persol şi LensCrafters în 1995, faimosul brand american Ray-Ban în 1999, Sunglass Hut în 2001, iar în 2007 a plătit 2 miliarde de dolari pentru compania de produse sportive Oakley.

    De asemenea, Luxottica produce ochelari pentru branduri cunoscute precum Armani, Bulgari, Chanel, Prada, Ralph Lauren sau Versace. Compania înregistrează vânzări globale anuale de peste 7 miliarde de euro.

    Leonardo Del Vecchio este cunoscut şi pentru mărinimia pe care o arată angajaţilor companiei. Odată cu împlinirea vârstei de 50 de ani, el a făcut cadou angajaţilor acţiuni în valoare de 7 milioane de euro şi a repetat gestul la vârsta de 80 de ani, când a împărţit acţiuni în valoare de 9 milioane de euro.

    ”Prin intermediul acestui mic gest vreau să le arăt angajaţilor ce înseamnă pentru mine: că-i simt apropiaţi precum o familie adevărată.„

    Leonardo Del Vecchio este unul dintre antreprenorii de clasă mondială, care şi-a construit averea de la zero, provenind dintr-o ţară devastată de război, alături de oameni precum Giorgio Armani sau Michele Ferrero.

    ”Eu sunt dovada clară că poţi face bani în Italia şi să fii cinstit în acelaşi timp„, a declarat Del Vecchio.

  • Cu hairstylist-ul la maternitate

    Simplele fotografii cu mămici şi bebeluşi la puţină vreme după naştere nu mai sunt la modă, mămicile dorind să arate cât mai bine în pozele în care îşi prezintă micuţii.

    Inspirate poate şi de imaginile cu Kate Middleton, care arăta impecabil după naştere, acestea apelează la personal specializat care să le ajute să arate cât mai bine în fotografiile care vor ajunge pe reţele de socializare online, scrie New York Times.

    Înainte de a se interna în spital pentru naştere, viitoarele mămici alcătuiesc o listă cu coafeze şi specialişti în machiaj care să vină să le aranjeze puţin pentru primele lor poze, ori pot apela în unele cazuri chiar la asistente, care au şi ele listele lor cu saloane de frumuseţe care pot trimite pe cineva la spital.

  • O maşină legendară vrea să ofere un suflu nou industriei auto europene

    Europa deceniului cinci îşi revenea încet dar sigur după Al Doilea Război Mondial şi industria „civilă“ repornea. Nevoia de mobilitate era tot mai mare, însă nimeni nu-şi mai permitea la acea vreme un automobil mare, cu un motor care să consume multă benzină. Inclusiv BMW lansa la începutul anilor ‘50 modelul Isetta în parteneriat cu italienii de la Iso, ce dispunea de un motor de numai 236 centimetri cubi.

    Pe 4 iulie 1957 Fiat lansa Nuova 500,  adică „originalul“, supranumit Cinquino, cel care a motorizat Italia acelor timpuri. Modelul a fost asamblat până în 1975 sub diferite versiuni. Maşina dispunea de un motor de 0,5 litri, de 13 CP, ulterior de 17 CP, cunoscut în primul rând pentru consumul său redus.

    În 2007, la 50 de ani de la lansarea „noului“ 500, Fiat a prezentat versiunea modernă a acestuia, urmând exemplul lui Volkswagen Beetle şi pe al lui BMW, cu relansarea MINI, după achiziţia mărcii britanice.

    „Cinquino visa să fie mai rapid decât un scuter Vespa. Pe 4 iulie 1957 Fiat Cinquecento a plecat din uzină direct pe străzile din Torino şi alte 4 milioane au urmat“, explică Antoine Burguiere, product marketing în cadrul Fiat.

    Luna aceasta, la opt ani de la prezentarea din 2007, italienii au relansat Fiat 500, aducând automobilul la noile standarde din industrie, păstrând totodată imaginea de jucărie.

    „Cinquecento a devenit mai mare şi mai sigur, dar continuă să viseze. Fiat 500 este cea mai iubită maşină de către designeri, pornind cu versiunile sport şi continuând cu cele «fashion», precum Gucci sau Diesel“, adaugă Antoine Burguiere.

    Care este secretul din spatele lui Fiat 500? Întregul brand şi chiar concernul Fiat Chrysler Automobiles depind acum direct de evoluţia micului automobil. Spre exemplu, la nivelul anului trecut una din două maşini Fiat vândute în Europa era un 500 sau un model din familia 500, care s-a extins din 2007 încoace cu 500c – varianta cabrio, versiunile sport Abarth şi chiar cu Tributo Ferrari, alături de versiunile 500L şi 500L Living, monovolumele compacte cu cinci, respectiv şapte locuri. Anul acesta a fost rândul lui 500X, SUV-ul compact al gamei, ce preia imaginea lui 500 şi o alătură tehnologiei 4×4 aparţinând Jeep Renegade, acum parte a concernului Fiat.

    Impactul lui 500 asupra vânzărilor este cu atât mai mare cu cât Fiat a pierdut teren la nivel european între 2009 şi 2014, timp în care vânzările s-au înjumătăţit, context în care Cinquecento a ajuns la aproape jumătate din livrări.

    Sergio Marchionne, executivul de la Fiat care a salvat compania de la faliment în 2004-2005, spunea la acea vreme că se pierd bani atunci când sunt lansate modele noi pe o piaţă în scădere, fapt ce a dus la o amânare a lansărilor Fiat şi Alfa Romeo, în timp ce Lancia a preluat modelele Chrysler, brand retras din Europa.

    Singurele modele noi ale Fiat din ultimii patru ani au fost Fiat 500L, prezentat în 2012, noua generaţie a Panda apărută în 2011 şi, desigur, gama Cinquecento. Acesta din urmă este singurul model Fiat care nu a înregistrat scăderi puternice, în ciuda faptului că nu a venit cu noutaţi notabile, iar cel mai bun an al său a fost 2014, confirmând astfel ce spun şi oficialii de la Fiat – „nu schimbi perfecţiunea“.

    Iar strategia Fiat se va baza în viitor fie pe gama 500, pentru modele emoţionale şi aspiraţionale, fie pe familia Panda, pentru cele raţionale. Din acest motiv, Punto, modelul de clasă mică al gamei, ce a pierdut teren puternic după 2005, va fi înlocuit anul viitor de o versiune cu cinci uşi a lui Fiat 500.

    „Acum 80% dintre clienţii de automobile pot găsi o soluţie de mobilitate în familia Fiat 500 şi suntem lideri în clasa mini. În segmentul monovolumelor, unu din patru MPV-uri din Europa este un 500L şi unu din două în Italia, iar 500X, cu 30.000 de comenzi în derulare, este deja lider pe segmentul său“, a spus Burguiere.

    Cu toate că la exterior noul 500 nu este cu mult diferit faţă de modelul lansat în 2007, italienii spun că 40% din vechiul model a fost acum reproiectat, sau 1.900 din totalul subansamblelor. Designul a fost îmbunătăţit, motoarele au devenit mai eficiente şi în habitaclu şi-a făcut loc un nou sistem multimedia, care prin intermediul unui smartphone cu Android sau iOS poate accesa aplicaţii de muzică online, inclusiv Deezer.

    “Vrem să respectăm originalul, dar să avem valoare adăugată şi noi tehnologii. Spre exemplu am modernizat planşa de bord dar nu am modificat designul original. Am adăugat noi nuanţe, noi jante şi noi materiale la interior“, a spus Andreas Wuppinger, director al Fiat Design.

    Fiat susţine că a urmărit în primul rând să actualizeze siguranţa automobilului la standardele ce vor intra în vigoare în 2018.

    În ciuda vânzărilor în scădere, Sergio Marchionne a reuşit să salveze Fiat, atât din punct de vedere financiar, cât şi al imaginii, 500 fiind atât un simbol al constructorului, cât şi un simbol al Italiei, „una bella macchina“ precum numai italienii ştiu să facă.

  • Povestea unuia dintre cei mai puternici oameni din IT

    Plattner s-a născut pe 21 iunie 1944 în Germania, lângă Berlin. El a urmat cursurile Universităţii din Karlsruhe, lucrând apoi în cadrul mai multor firme cu profil tehnic, una dintre acestea fiind IBM.

    Pe 1 aprilie 1972, Hasso Plattner şi alţi patru foşţi angajaţi ai IBM au decis să îşi încerce norocul şi să înceapă o afacere pe cont propriu în industria software. SAP este una dintre cele mai de succes afaceri europene din această industrie apărută în America şi dominată în proporţie covârşitoare tot de America.

    Aplicaţiile software tradiţionale ale momentului presupuneau executarea programelor la momente ulterioare introducerii datelor, momente determinate în funcţie de disponibilitatea puterii de procesare a mainframe-ului central. Prin contrast cu acest model de execuţie, ambiţia noii companii era aceea de a crea aplicaţii care să le ofere utilizatorilor dialogul interactiv direct şi accesul instantaneu la date.

    În primii ani, SAP a funcţonat ca o companie „virtuală“, fără un birou real în afara unui apartament închiriat în Mannheim, câştigând noi clienţi în vecinătatea acestui oras. Compania a reuşit să finalizeze în 1973 prima versiune a aplicaţiei sale System R („R“ vine de la real-time), denumită apoi R/1, devenită arhetipul aplicaţiilor ulterioare R/2 şi R/3. Superioritatea acestei aplicaţii faţă de altele existente pe piaţă venea din următoarele elemente: procesarea în timp real, respectarea strictă a consistenţei datelor şi integrarea diverselor procese de business într-o singură bază de date.
    Plattner a fost CEO al SAP până în anul 2003, rămânând şi astăzi în consiliul de administraţie al companiei. În 2014, SAP avea peste 74.000 de angajaţi şi a generat venituri de 20 de miliarde de dolari.

    Plattner practică mai multe sporturi, printre care yachting, ski, snowboard şi tenis. El deţine un teren de golf în Africa de Sud şi este proprietarul echipei de fotbal american San Jose Sharks.

    În 2001, revista Time l-a numit pe Plattner „una dintre cele mai influente persoane din industria IT“. El este căsătorit şi are doi copii; averea sa este evaluată la 9,5 miliarde dolari.

  • Povestea românului care câştigă milioane de dolari în “oraşul păcatelor”: Las Vegas

    Un român născut în Canada câştigă milioane de dolari jucându-se. “După o lună, am văzut că întotdeauna aceiaşi băieţi câştigă şi cei care pierd, pierd întotdeauna. Şi mi-am zis, ok, nu e un joc de noroc, e un joc de cap. Am învăţat şi eu şi după vreo lună şi eu am câştigat”.

    Are 40 de ani, a abandonat şcoala la 16, iar acum locuieşte în Las Vegas şi câştigă bani dintr-o activitate pe care alţii o fac pentru a se relaxa.

    Citeşte aici povestea românului care a a obţinut nu mai puţin de 14,5 milioane de dolari din turneele la care a participa

     

  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni. O companie de miliarde i-a cumpărat ideea

    Shubham Banerjee are doar 13 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu doi ani, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Povestea lui David Filo, cofondator al Yahoo şi unul dintre pionierii motoarelor de căutare

    David Filo s-a născut în 1966 în Wisconsin, Statele Unite. La vârsta de 6 ani s-a mutat într-o suburbie de lângă Louisiana, unde a urmat cursurile liceului Sam Houston şi apoi cele ale Universităţii Tulane, unde a obţinut o diplomă în informatică.

    David Filo şi Jerry Yang, colegi la Universitatea Stanford în cadrul programului doctoral, îşi petreceau o mare parte a timpului pe internet, descoperind o serie de probleme ale sistemului. Deşi existau numeroase site-uri utile, acestea nu erau organizate în niciun fel. Astfel, atunci când cineva voia să reviziteze un site, era extrem de greu să îl mai găsească. Împreună, ei au dezvoltat un sistem de tip hartă pentru utilizatorii de internet şi au creat un motor de căutare care să permită găsirea unui site prin introducerea unor cuvinte-cheie.

    În februarie 1994, ”Ghidul lui Jerry şi David pentru World Wide Web„ a devenit operaţional, iar în luna noiembrie avea deja peste 170.000 de utilizatori pe zi. Mai multe nume importante precum AOL, Microsoft sau Prodigy au încercat să cumpere site-ul, redenumit între timp Yahoo!, dar Filo şi Yang au refuzat toate ofertele.

    Succesul site-ului a adus şi o serie de probleme: reţeaua celor de la Stanford cădea în mod regulat din cauza celor care foloseau Yahoo!, astfel că Filo şi Yang au fost obligaţi să plece din campus. Acela a fost momentul în care cei doi au decis să pună bazele companiei Yahoo! Inc.

    Deşi a început ca un portal ce oferea diverse servicii şi produse destinate activităţilor online, Yahoo! a devenit astăzi una dintre cele mai mari companii din lume şi unul dintre cele mai folosite motoare de căutare la nivel global. Compania a avut în 2014 venituri de 4,6 miliarde dolari şi un profit de aproape 600 de milioane dolari. Yahoo! Inc. are 11.400 de angajaţi şi este condusă de Marissa Mayer.

    Din 1996, Filo ocupă postul de ”şef al Yahoo!”, conducând operaţiunile tehnice ale portalului la sediul din Sunny-vale, California. El este cel mai mare acţionar individual al companiei, cu un pachet de 7% din acţiuni.
    Filo a pus bazele K12 Start Fund, o organizaţie care are rolul de a obţine finanţări pentru companiile din domeniul educaţiei. În 2005, el a donat 30 de milioane dolari Universităţii Tulane pentru a moderniza laboratorul de inginerie. Averea omului de afaceri, care este căsătorit cu Angela Buenning, este estimată la 3,8 miliarde dolari.

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.