Tag: Gigant

  • Kaufland renegociază contractul cu Coca-Cola. Produsele nu mai sunt prezente pe rafturi

    Cele două parţi negociază în prezent reluarea colaborării, potrivit reprezentanţilor Kaufland, care nu înaintează însă niciun termen privind momentul când produsele vor reveni pe rafturi.

    Contractul dintre cel mai important retailer din România şi liderul pieţei locale de băuturi răcoritoare are o valoare de câteva zeci milioane de euro, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă. Coca-Cola are în portofoliu produse sub branduri precum Fanta, Sprite, Coca-Cola sau Dorna.

    „În această perioadă Kaufland nu comercializează produse ale companiei Coca-Cola, excepţie făcând Coca-Cola la 2,5 litri. (…) Se încearcă rezolvarea acestei situaţii în perioada ur­­mătoare“, spun reprezentanţii reţelei germane cu peste 90 de hipermarketuri cu preţuri mici în România şi cu afaceri de peste 1,6 miliarde de euro în 2013, conform estimărilor ZF pe baza da­­telor din piaţă. Oficialii companiei Kaufland nu oferă de­ta­lii privind motivul pentru care produsele nu se mai găsesc la raft.

    Pe de altă parte, reprezentanţii Coca-Cola HBC susţin că produsele companiei încă mai sunt pe rafturile magazinelor Kaufland. „Da, produsele companiei Coca-Cola HBC România sunt distribuite de Kaufland“, a fost răspunsul reprezentan­ţilor Coca-Cola HBC România la întrebarea ZF dacă produsele companiei se mai găsesc în magazinele Kaufland şi dacă nu, de ce se întâmplă acest lucru. Aceştia nu au spus dacă băuturile din portofoliul companiei se vor mai găsi în hipermarketurile Kaufland.

    O situaţie similară celei din România are loc şi în Polonia unde presa locală scrie că cele două părţi negociază încă termenii contractului de colaborare pentru 2014.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Disney ar putea cumpăra Maker Studios, unul dintre principalii furnizori de conţinut pentru YouTube

     Tranzacţia ar putea ajunge chiar la 900 de milioane de dolari dacă Maker Studios îşi va atinge ţintele de performanţă din punct de vedere financiar, potrivit Financial Times, care citează la rândul său surse.

    Dacă tranzacţia va fi încheiată, aceasta va fi una dintre cele mai mari investiţii făcute de o companie media tradiţională într-un dezvoltator de conţinut pentru site-ul de partajare de fişiere video YouTube, mai scrie Reuters.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lovitura pe care o dă Pepsi gigantului Coca-Cola. Cum vrea să fure din clienţii concurenţei

    Pepsi are acum o nouă identitate vizuală – prin forma, designul şi culoarea ambalajelor, iar etichetele noii linii de ambalaje comunică fiecare ocazie de consum.

    „Acum sunt pe +” este campania de comunicare a unei game complet noi de ambalaje lansată de Pepsi. Compania a decis să adapteze platforma globală Live for now, printr-o nouă linie pentru piaţa locală: 1,25 l, 1,75 l, 2,25 l şi 2,75 l.

    „Este o campanie care porneşte de la o analiză  îndelungată a obiceiurilor de cumpărare şi consum”, a declarat Adriana Nestoriuc, Group Brand Manager CSD, PepsiCo România. “„Prin noile sticle Pepsi am reuşit să găsim măsura potrivită pentru fiecare moment de consum al zilei, răspunzând unor nevoi concrete ale tinerilor. Fiecare moment are acum un ambalaj Pepsi dedicat: de la petreceri neplănuite, la după-amieze liniştite, de la zile alături de persoana iubită, la clipe de care te bucuri doar tu.”

    Gama Pepsi „pe +” beneficiază de o campanie de comunicare ce include spoturi TV, execuţii în magazine şi OOH.

    În România, Coca-Cola rămâne cea mai consumată băutură răcoritoare, cu o cotă de piaţă de aproape 60% din piaţa băuturilor acidulate, în timp ce Pepsi deţine sub 20% din cota de piaţă, notează economica.net.

  • Orange discută cu Microsoft un parteneriat pentru site-ul Dailymotion

     “Continuă discuţiile (…) cu Microsoft. Asta nu înseamnă că vom ajunge la un acord”, a spus Richard, potrivit unui transcript al interviului pus la dispoziţia Wall Street Journal de grupul Orange, care a confirmat declaraţia.

    Orange caută eventuali parteneri pentru dezvoltarea site-ului, după ce guvernul francez a blocat anul trecut vânzarea Dailymotion către compania americană Yahoo. Ulterior, Orange a anunţat că nu mai ia în calcul vânzarea şi că va face investiţii pentru creşterea afacerilor Dailymotion.

    Richard a declarat anul trecut că Orange discută cu o companie importantă din SUA un posibil parteneriat la Dailymotion, dar nu a numit eventualul investitor.

    Potrivit transcriptului interviului acordat BFM, Richard a spus că un parteneriat cu Microsoft ar fi în principal “industrial”, iar Orange va păstra probabil un pachet majoritar de acţiuni la Dailymotion.

    Un acord cu Microsoft ar ajuta siste-ul francez să se extindă în SUA, pentru a concura mai bine cu rivalul YouTube al grupului Google, scrie Wall Street Journal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul care la 30 de ani a ajuns brand manager al Jack Daniel’s: De frica zilei de mâine, românii beau mai puţin whisky

    Pe piaţa de whisky, estimată la 85 de milioane de euro pe an, Jack Daniel’s s-a impus pe poziţia fruntaşă în 2010, în plină criză economică, când obiceiurile de consum şi tendinţele erau date peste cap, iar alte categorii de produse începeau să „muşte” din piaţa whisky-ului.

    La un an de când are în grijă Jack Daniel’s în România, Cezar Gârbea spune despre piaţă că este încă în formare şi într-o permanentă schimbare. „Ultimii ani au dat puţin peste cap creşterea naturală a acestei categorii, fiind strâns legată de starea de spirit a românilor. Astfel, o piaţă care arăta o creştere promiţătoare s-a oprit din avântul pe care îl avea şi chiar a început să scadă odată cu reducerea încrederii românilor în ceea ce le va aduce ziua de mâine”, spune Cezar Gârbea.

    Tendinţa s-a reflectat atât în retail, unde a scăzut frecvenţa cumpărăturilor, cât şi mediul HoReCa, iar românii au început să ia în considerare şi alte băuturi, precum vodca, datorită versatilităţii acesteia, dar şi băuturi mai uşoare cum ar fi prosecco.

    La nivelul pieţei de spirtoase, whisky-ul este al patrulea sortiment în topul vânzărilor, după băuturile cu arome (rachiu), vodcă şi brandy, arată datele companiei de cercetare de piaţă IWSR. În această categorie, Jack Daniel’s se bate în principal cu J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker sau Teacher’s.

    În România, marketingul Jack Daniel’s şi al vodcii Finlandia este realizat de către Brown Forman, în timp ce distribuţia este asigurată de către BDG Import.

    Comparativ cu alte state, piaţa locală de whisky este similară în ceea ce priveşte gradul de maturitate, spune Cezar Gârbea, diferenţele aparând în ceea ce priveşte restaurantele, barurile şi cluburile, unde există alt tip de consumator.

    „Dacă acum câţiva ani ieşitul în oraş însemna fie o bere cu prietenii, fie în club cu o sticlă de whisky şi de vodcă, acum consumatorii au evoluat foarte mult şi sunt foarte diferiţi, astfel încât nu mai există un tipar. Totodată devin mai sofisticaţi, la curent cu noile trenduri, caută evenimente şi locaţii care să le ofere ceva nou şi cred că, cel mai important, să le ofere o experienţă unică.”

    În aceste condiţii, jobul brand managerilor este să construiască o marcă pe termen lung, susţinută de o comunicare coerentă, adaptată realităţilor pieţei. În industria de whisky, importante sunt şi notorietatea internaţională, dar şi continuitatea în procesul de comunicare.

    Brand managerul pentru Jack Daniel’s este de părere că cea mai mare provocare în slujba sa este să facă alegerea corectă din punctul de vedere al comunicării pentru brand într-un mediu plin de alternative. Odată găsit mixul perfect, urmează un pas la fel de important, execuţia, care în cazul brandurilor premium, cum este Jack Daniel’s, poate face diferenţa între reuşită şi eşec.

    „Comunicarea bazată în bună parte pe BTL şi dependenţa de mediul on trade, HoReCa, fac ca opţiunile să fie nenumărate, dar fiecare are avantaje şi dezavantaje. Pe de altă parte, ar trebui ca aceste opţiuni să fie în linie cu ceea ce vrei tu ca brand să comunici şi să fie identificabil cu tine, dar nu într-un mod intruziv pentru consumator, ci într-unul natural.”

    Cum piaţa este departe de a fi matură, mai este loc pentru noi jucători, însă cei nou intraţi trebuie să-şi croiască drumul către consumatori având de înfruntat branduri vechi de sute de ani, care au avut timp să „înveţe„ cum să se promoveze şi au de asemenea experienţa anilor de creştere, dar şi de criză economică.

    „E nevoie de atenţie la detalii atât în conceperea strategiei pe următorii ani, cât şi la fiecare activare pe care o faci în piaţă (…) pornind de la a comunica cât mai fidel valorile brandului în ochii consumatorului şi până la ultimul şurub pus la un eveniment din cadrul Studio No. 7.”

  • Gigantul chinez de ecommerce Alibaba, evaluat la 150 miliarde de dolari, aproape de capitalizarea Facebook

     Valoarea Alibaba Group Holding a crescut cu 28% faţă de estimările vehiculate în piaţă în luna octombrie, după ce compania a înregistrat un profit de 792 milioane de dolari pentru perioada iulie-septembrie, în urcare cu 12% faţă de trimestrul anterior. Facebook a avut în aceeaşi perioadă un profit de 422 milioane de dolari, iar rezultatul Yahoo s-a plasat la 297 milioane de dolari, potrivit Bloomberg.

    Compania chineză nu îşi publică rezultatele financiare, nefiind listată la bursă, însă anumite cifre sunt cuprinse în raportările financiare ale Yahoo, unul dintre cei mai mari acţionari ai Alibaba.

    Potrivit Yahoo, veniturile Alibaba au crescut cu 51% în perioada analizată faţă de acelaşi interval al anului anterior.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Disney pregăteşte sute de concedieri pentru divizia de jocuri video

     Reducerile de personal de la Disney Interactive ar trebui să înceapă de miercuri, după publicarea rezultatelor trimestriale ale grupului, prevăzută în cursul serii, precizează acelaşi cotidian cu profil economic.

    Divizia Disney Interactive are aproximativ 3.000 de angajaţi şi pierduse deja 87 de milioane de dolari în exerciţiul financiar care s-a încheiat la sfârşitul lunii septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • H&M a depăşit pragul de 100 mil. euro după trei ani în România

     Suedezii devin astfel primul brand de modă care atinge pragul de 100 de milioane de euro vânzări în România la o reţea de 28 de magazine. Principalul său competitor, Zara – parte a grupului spaniol Inidtex, liderul pieţei locale – nu şi-a publicat încă oficial datele financiare aferente anului 2013.

    Într-o perioadă în care brandurile internaţionale în frunte cu H&M se extind agresiv, multe branduri locale, sufocate, trag obloanele sau intră în insolvenţă, un exemplu în acest caz fiind House of Art, brand intrat în insolvenţă din 2012, la propria cerere.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • O companie din România, printre dezvoltatorii de jocuri de urmărit în 2014 în App Store

     “Duolingo (Statele Unite), Simogo (Suedia), Frogmind (Marea Britanie), Plain Vanilla Corp (Islanda), Atypical Games (România), Lemonista (China), BASE (Japonia) şi Savage Interactive (Australia) s-au impus ca dezvoltatori de urmărit în 2014”, se arată într-un comunicat publicat de Apple.

    Atypical Games are sediul în oraşul Mountain View, California (SUA), şi este deţinută de Revo Solutions SRL Bucureşti, o firmă înfiinţată în anul 2007 şi contolată de Andrei George Lopată – 75% şi Cristina Isabela Lopată – 25%.

    Potrivit lui Andrei Lopată, care ocupă şi poziţia de director general al Revo Solutions, afacerile Atypical Games au atins 2,4 milioane de dolari în 2013, iar profitul net s-a ridicat la 510.000 dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consorţiul Shah Deniz II a semnat acordul pentru livrarea de gaze în Europa prin gazoductul TAP

     BP va coordona extinderea proiectului Shah Deniz din Marea Caspică şi construcţia conductelor care vor traversa Turcia, Grecia şi Albania, cu destinaţia finală în Italia.

    Producţia exploatării Shah Deniz va creşte cu 16 miliarde metri cubi pe an în a doua etapă a proiectului, potrivit unui comunicat al BP, volum care reprezintă, potrivit Bloomberg, 1,5% din consumul Europei.

    Italia este cel de-al treilea mare consumator de gaze din Europa şi va fi principalul client al consorţiului Shah Deniz, urmând să preia începând din 2019 aproximativ jumătate din producţia exploatării azere.

    “Ne va creşte securitatea energetică prin asigurarea unei rute alternative şi a unei noi surse de aprovizionare cu gaze pentru Europa. Există de asemenea potenţialul de extindere a coridorului sudic pentru a ajunge la marii producători de gaze din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea aduce benficii uriaşe”, a declarat Willian Hague, şeful diplomaţiei britanice, la ceremonia de semnare a acordului, care a avut loc marţi la Baku, transmite Bloomberg.

    Directorul general al BP, Bob Dudley, a declarat în timpul ceremoniei că producţia de la Shah Deniz va creşte imeduat cu 1,4 miliarde metri cubi pe an. Zăcământul din Marea Caspică are rezerve estimate la 1.200 miliarde metri cubi de gaze naturale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro