Tag: forta de munca

  • Banii Europei pentru următorii şapte ani

    Fondurile pentru IMM vor fi de 140 mld. euro, dublu faţă de perioada 2007-2013, iar pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi recalificare vor fi alocate 74 mld. euro, iar fondurile pentru sprijinirea tinerilor vor fi de 3 mld. euro.

    Conform bugetului aprobat, România va primi 7,25 mld. euro, încadrându-se în rândul statelor membre eligibile pentru finanţare – cele al căror PIB pe cap de locuitor este de mai puţin de 90% din media UE. Fondurile de coeziune sunt accesibile oricăror companii din ţările vizate, cu excepţia celor din industria tutunului şi a celor aflate în dificultate.

    Parlamentul European a adoptat în această săptămână bugetul UE pentru 2014-2020, care prevede 908 miliarde de euro în credite de plată şi 960 de miliarde de euro în credite de angajament, respectiv cu 3,7% şi 3,5% mai puţin decât bugetul pe 2007-2013.

  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 12.000 de posturi vacante, dintre care 1.296 pentru absolvenţi de studii superioare. În ce domenii se fac angajări

     Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM sunt înregistrate vineri 12.076 de locuri de muncă, astfel: Bucureşti – 2.208, Cluj – 1.179, Iaşi – 587, Argeş – 564, Ilfov – 523, Braşov – 492, Timiş – 438, Arad – 425, Gorj – 392, Satu-Mare – 377, Buzău – 349, Hunedoara – 336, Harghita – 326, Sibiu – 326, Neamţ – 311, Prahova – 277, Olt – 241, Constanţa – 232, Vâlcea – 222, Mureş – 208, Bihor – 180, Bistriţa-Năsăud – 178, Covasna – 176, Dolj – 141, Alba – 134, Maramureş – 132, Vaslui – 132, Giurgiu – 113, Călăraşi – 112, Dâmboviţa – 108, Brăila – 99, Vrancea – 90, Galaţi – 87, Teleorman – 78, Suceava – 68, Botoşani – 63, Tulcea – 61, Sălaj – 40, Ialomiţa – 37, Mehedinţi – 16, Caraş-Severin – 15, Bacău – trei.

    La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.296 locuri de muncă, după cum urmează: 126 – analist servicii client, 114- programator, 47 -inginer de sistem software, 33- inginer mecanic, 25 – inginer producţie, 22 – manager, 18- manager proiect, 17 -proiectant inginer mecanic, 16- analist, 16- consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală etc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.600 de posturi vacante. În ce domenii sunt cele mai multe oferte

     Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 11.669 de locuri de muncă.

    Cele mai multe posturi vacante sunt anunţate în Capitală (1.590) şi în judeţele Cluj (1.085), Iaşi (623), Satu Mare (542), Dolj (540), Argeş (423), Braşov (414), Constanţa (398), Hunedoara (365) şi Vaslui (363).

    Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt: Bacău (şase), Mehedinţi (nouă), Caraş-Severin (27), Suceava (41), Ialomiţa (50), Botoşani, Buzău (câte 66), Dâmboviţa şi Tulcea (câte 68).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.000 de posturi sunt oferite la Bursa pentru absolvenţi

     Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în 25 septembrie erau anunţate aproximativ 17.000 de locuri de muncă pentru întreaga ţară, însă înscrierile au continuat până în momentul deschiderii evenimentului, astfel încât numărul total ar putea depăşi 20.000.

    La Bursa locurilor de muncă din Capitală au depus oferte 140 de agenţi economici, din peste 1.500 contactaţi, aceştia având disponibile 4.220 de locuri de muncă.

    Dintre acestea, 2.361 sunt pentru muncitori calificaţi, 1.129 pentru absolvenţi de studii medii, 397 pentru muncitori necalificaţi şi 333 pentru absolvenţii de studii superioare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile şi costul forţei de muncă au crescut anul trecut. În ce domenii au fost cele mai mari câştiguri

     “Comparativ cu media pe economie se observă abateri semnificative pe activităţi economice, valori pozitive înregistrându-se în activităţile: intermedieri financiare (de 2,4 ori), industria extractivă (de 2,1 ori), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (de 2,0 ori), informaţii şi comunicaţii (+92,8%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+45,3%), administraţie publică (+13,1%), transport şi depozitare (+8,0%). În celelalte activităţi costul mediu lunar s-a situat aproape sau sub nivelul mediu pe ţară, cel mai scăzut fiind în hoteluri şi restaurante (-45,1%)”, arată INS, într-un comunicat.

    Statistica a publicat şi date privind câştigul salarial mediu în 2012, potrivit cărora câştigul net s-a plasat la 1.507 lei, mai mare cu 4,4% (63 lei) comparativ cu anul precedent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rata şomajului din iulie, de 5,29%, comparabilă cu cea din aceeaşi perioadă din 2005 şi 2006

     Cele mai mici rate ale şomajului, în luna iulie, începând din anul 2001, au fost înregistrate în anii 2007 şi 2008, când Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) raporta o rată de 3,8 la sută, respectiv aproximativ 340.000 de şomeri.

    La polul opus, cele mai mari rate ale şomajului înregistrate în luna iulie au fost în anii 2002 şi 2001, când acestea au ajuns la 9,2 la sută, respectiv 8,3 la sută, ceea ce însemna că în România erau înregistraţi, oficial, 867.398 de şomeri, respectiv 798.319 în iulie 2001.

    În luna iulie a acestui an, ANOFM a raportat 466.932 de şomeri înregistraţi oficial, adică o rată de 5,29 la sută, nivel comparabil cu anii 2005 şi 2006, când erau raportaţi 489.308 şomeri, respectiv 446.789 de persoane fără loc de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cisco va concedia 4.000 de angajaţi, invocând situaţia economică dificilă

     Profitul Cisco a urcat cu 18% în perioada mai-iulie, al patrulea trimestru fiscal, la 2,27 miliarde de dolari, în timp ce veniturile au avansat cu 6%, la 12,4 miliarde de dolari.

    Compania estimează că va înregistra costuri suplimentare de până la 550 milioane de dolari în urma concedierilor. Cisco are 75.000 de angajaţi.

    Directorul general al Cisco, John Chambers, a declarat că disponibilizările sunt determinate de ritmul dezamăgitor al revenirii economice, resimţit diferit de diversele operaţiuni ale companiei.

    În timp ce comenzile de pe continentele americane au crescut cu 5% în trimestrul încheiat la 27 iulie, contractele câştigate în Asia au scăzut cu 3%, cu un declin de 6% în China, a precizat Chambers.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 43.000 de absolvenţi, majoritatea de liceu, s-au înscris ca şomeri în iunie şi iulie

     În perioada 1 iunie – 31 iulie 2013, în baza de date a ANOFM s-au înregistrat 43.008 absolvenţi, dintre care 3.970 în iunie şi 39.038 în iulie.

    Din cei 39.038 de absolvenţi înscrişi în iulie, 648 au finalizat o formă de învăţământ primar, gimnazial sau profesional, 35.728 sunt absolvenţi de învăţământ liceal sau post-liceal, iar 2.662, de învăţământ universitar.

    După înscrierea la agenţiile de ocupare a forţei de muncă sau la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă acreditaţi, absolvenţii pot beneficia de serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori, precum şi de serviciile de informare şi consiliere profesională, şi pot participa la cursuri gratuite de formare profesională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: Trebuie pus accent pe macrostabilitate şi resurse interne în următorii 10-20 de ani

     “Cred că obiectivul principal al României pentru perioada următoare este o creştere economică moderată, echilibrată, sustenabilă, o creştere economică care creează locuri de muncă. (…) Faţă de trecut, cuvântul sustenabilitate este esenţial, ne trebuie o creştere economică pe o perioadă cât mai îndelungată, o echilibrare a resurselor şi politicilor. Dacă accelerăm creşterea economică în perioadele pre-electorale nu facem decât să grăbim declinul în perioadele post-electorale”, a afirmat guvernatorul la dezbaterea “Mugur Isărescu şi invitaţii săi” organizată la BNR pe tema perspectivei economiei româneşti.

    El apreciază că un dezechilibru major în ultimii 20 de ani s-a creat în privinţa raportului între pensionari şi angajaţi, o soluţie fiind creşterea numărului de contribuabili la bugetele de asigurări sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 17.000 de absolvenţi au solicitat indemnizaţia de şomaj în luna iulie

     Absolvenţii pot obţine indemnizaţia de şomaj dacă în 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă ori la un furnizor de servicii specializate acreditat.

    Potrivit ANOFM, de la începutul lunii iulie şi până în prezent s-au înregistrat 17.501 absolvenţi, dintre care 16.297 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 364 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar 840 din învăţământul universitar.

    În luna iunie s-au înregistrat 3.970 de absolvenţi, dintre care 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar o sută din învăţământul universitar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro