“Până acum hotelul a fost ocupat aproape în întregime de turişti brazilieni, ruşi, dar nu numai. Rezervări de la români nu am avut până acum, dar cu siguranţă vom avea. Am fost în Bucureşti în scop de business şi voi reveni”, a spus Julien Strozyk, un reprezentant al hotelului de cinci stele La Sivoliere din Courchevel 1.850, care operează 35 de camere şi apartamente şi un centru spa. O cameră pentru două persoane se rezervă cu 890 de euro pe noapte, în timp ce un apartament pentru şase persoane se închiriază cu 4.430 de euro pe noapte, iar unul duplex cu patru camere (o capacitate de opt persoane) cu 6.740 de euro. Pentru clienţii cu bugete ridicate se pune la dispoziţie chiar şi un bucătar privat pentru 500 de euro. Mai mult, hotelul oferă şi spaţiu pentru câini şi chiar un meniu la alegere contra tarifului de 35 de euro.
Tag: cazare
-
Senatul a atribuit două contracte pentru cazarea la hotel a aleşilor. Valoarea acestora este de peste 6 milioane de lei fără TVA
Un prim contract pentru servicii de cazare la hotel a fost atribuit societăţii care deţine JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în valoare de 1.181.651 de lei, fără TVA. Procedura de atribuire a fost realizată prin negociere cu un singur ofertant, contractul fiind atribuit pe 17 decembrie 2012 pentru o perioadă de 12 luni de zile. Iniţial, Senatul a estimat că valoarea contractului ar fi ajuns la 4.200.000 de lei.
Al doilea contract pentru cazarea senatorilor a fost încheiat cu Radisson Blu Hotel, fiind realizată de asemenea negociere cu un singur ofertant. Atribuirea contractului în valoare de 4.858.650 de lei, fără TVA, a fost realizată în 17 decembrie 2012, pentru o perioadă de 12 luni de zile. Iniţial, Senatul estima valoarea acestui contract la 6.000.000 de lei.
În 18 ianuarie, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că, deşi suma alocată acestei Camere legislative pentru anul 2013 este una “dramatică”, senatorii au înţeles limitările bugetare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
EXCLUSIV: LISTA deputaţilor cu case în Bucureşti şi cazare de la Parlament
Deputatul PC, Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere.
El mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu.
În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Parlamentarii trebuie să se înveţe cu „austeritatea“: banii pentru cazare scad de la 1.650 euro la 900 de euro pe lună
Creşterea cu peste 20% a numărului de parlamentari ai actualei legislaturi, comparativ cu legislatura 2008-2012 îi obligă pe cei 588 deputaţi şi senatori să se mulţumească cu mai puţini bani, în condiţiile în care guvernul a anunţat că nu va majora sumele alocate Parlamentului. Astfel că, dacă unui parlamentar îi erau alocaţi în trecut 7.500 de lei (1.650 euro) pentru cazare acesta va trebui să se mulţumească acum cu 4.000 de lei (900 de euro), iar aceşti bani vor fi obţinuţi în baza unei declaraţii că nu deţine o locuinţă în Bucureşti sau în Ilfov. Fiecare parlamentar din provincie va putea opta dacă cu aceşti bani va sta la hotel sau îşi va închiria un apartament. Plenul reunit al celor două camere va decide luni dacă va modifica statutul deputaţilor şi senatorilor astfel încât să poată fi adoptate aceste economii, pentru că statutul fixează beneficiile parlamentarilor. Soluţia la care se va ajunge nu este ştiută, dar preşedintele Comisiei de buget a Camerei, liberalul Dan Radu Ruşanu, a dat asigurări că măsura a fost agreată de şefii grupurilor parlamentare.
-
Ce spun parlamentarii despre limita de 4.000 de lei pe lună pentru cazare
Chelaru: Eu aş prefera să rămân la hotel, dar dacă nu mă încadrez în banii alocaţi, îmi caut gazdă
Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat miercuri că ar dori să rămână cazat la hotel, motivat de “puterea obişnuinţei”, dar şi de facilităţile asigurate, însă în situaţia în care nu se va încadra în suma stabilită în acest sens îşi va căuta o “gazdă”.
“Eu cred că dacă vor fi foarte mulţi senatori care vor dori să rămână (cazaţi la hotel, n.r.), sau să stabilească să locuiască într-un anume hotel există posibilitatea – şi se va decide la nivelul fiecărui grup parlamentar – ca el să negocieze pe grup. Însă nimic nu împiedică un parlamentar să-şi negocieze la un hotel sau la o casă, la o pensiune(…). Eu am stat opt ani la hotel, prefer să stau la hotel, dar în condiţiile în care suma respectivă nu îmi va permite să stau la hotel o să-mi caut o gazdă”, a susţinut Chelaru.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
REVELIONUL 2013 în România: Cele mai scumpe oferte de la munte, epuizate. Cât plătesc românii care au ales cazarea în hotelurile de top
Burcea a menţionat că cele 4.000 de locuri de cazare din Poiana Braşov şi Valea Prahovei, unde Revelionul costă peste 500 de euro, au fost deja rezervate în totalitate.
“Sunt vreo 10-12 hoteluri de top la munte, şi ele cumulează cam 4.000 de locuri. Toate acestea, unde un loc de cazare costă, în medie, peste 500 de euro pentru un pachet de Revelion, s-au umplut deja. Este o singură dată pe an Revelionul, iar numărul de locuri este foarte mic faţă de cerere”, a spus Burcea.
El a afirmat că peste 80% dintre cei dispuşi să plătească pentru o cameră la munte mai mult de 500 de euro provin din Capitală. Potrivit lui Burcea, cheltuiala de persoană pentru aceşti turişti, incluzând hotelul şi banii de buzunar, depăşeşte 1.000 de euro pentru întregul sejur.
“Cu toate acestea, cererea depăşeşte oferta şi este de cel puţin două ori mai mare”, a mai spus şeful Paralela 45.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Programul “Weekend în Bucureşti”: Cât costă două nopţi de cazare în Capitală la hoteluri de 2, 3 şi 4 stele
“În condiţiile în care tot mai mulţi români sunt afectaţi de criza economică, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc consideră că turiştii români trebuie să fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România în condiţii cât mai avantajoase. Beneficiind de experienţa acumulată pe parcursul a peste zece ani de derulare a programelor speciale în România, respectiv Litoralul pentru toţi şi O săptămână la munte, federaţia continuă această iniţiativă şi lansează un program similar care se va derula în weekend-urile lunii decembrie”, a declarat într-un comunicat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.
Astfel, un pachet de două nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de patru stele va costa 259 de lei de persoană, la trei stele pachetul va costa 189 de lei, iar la două stele – 139 de lei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cele mai bune 10 locuri unde te poţi caza pe plajă (GALERIE FOTO)
Ghidul de călătorii Frommer’s a întocmit un top al celor mai bune destinaţii, din Caraibe până în Grecia şi din Australia până în Hawaii, pentru cei care vor să se cazeze, la preţuri relativ accesibile, direct în bătaia brizei şi să nu aibă nevoie de mai mult de câţiva paşi de când ies din cameră şi până ajung să facă o baie în mare sau ocean. Frommer’s a realizat topul în cursul anului trecut, însă, cu câteva ajustări de preţ, recomandările îşi păstrează actualitatea şi în acest an.
-
Programul care ştie cine şi unde este cazat: Hotelurile şi pensiunile, obligate să furnizeze date despre turişti
Astfel, operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice sunt obligaţi ca în termen de 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului nromativ să înscrie unitatea de cazare în Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), conform instrucţiunilor din manualul postat pe pagina de internet a MDRT.
Ministerul va pune la dispoziţia firmelor din turism un sistem informatic care poate furniza date în timp real referitoare la numărul turiştilor cazaţi atât în diferite zone turistice, cât şi în fiecare structură turistică de cazare. Prin utilizarea aplicaţiei informatice vor putea fi realizate raportări în orice moment privind gradul de utilizare a capacităţii de cazare, atât la nivel individual, al fiecărei structuri de primire turistice în parte, cât şi la nivel regional sau naţional.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum s-au pricopsit nişte studenţi cu casele altora
Oraşul Merced din California se află pe locul în al treilea la nivel naţional în materie de locuinţe confiscate pentru neplata împrumuturilor ipotecare, scrie The New York Times. Nenorocirea altora, însă, se dovedeşte de bun augur pentru studenţii filialei din oraş a Universităţii din California, care descoperă acum alternative mai comode faţă de statul în cămin.
Cum filiala din Merced nu are încă spaţiu de cazare pentru toţi studenţii înscrişi, mulţi dintre ei îşi găsesc locuinţe în oraş, în condiţii pe care altadată nu le-ar fi avut. Studenţii se asociază să închirieze case cu piscină, multe camere şi garaj pentru câteva maşini, constatând că, în general, plătesc mai puţin decât ar plăti la cămin pentru cazare şi masă.
Cum multe case din oraş sunt goale, fiind construite de investitori în vremuri mai bune, când se spera că deschiderea filialei universităţii va ajuta la creşterea economiei locale, studenţii sunt acum nişte clienţi bineveniţi, iar instalarea lor în case elimină riscul devastării acestora de către vandali. Tinerii pot fi deranjaţi însă de aceştia în caz că locuiesc lângă o casă goală.
Pe lângă faptul că locuiesc în condiţii mai bune decât la cămin, studenţii învaţă şi să se gospodărească singuri, pornind de la modul de parcare a maşinilor astfel încât să nu-şi încurce colocatarii până la cumpărarea alimentelor, îngrijirea peluzei sau a grădinii ori spălatul rufelor.