Tag: producator

  • Se naşte un nou gigant în industria auto: Fuziunea dintre Fiat Chrysler şi Renault ar putea crea cel mai mare producător mondial de automobile, cu o capitalizare de 33 de miliarde de euro

    Fiat Chrysler (FCA) a făcut o propunere de fuziune grupului rival Renault, potrivit anunţului de luni al producătorului auto italo-american, într-o tranzacţie pe bază de schimb de acţiuni, parte a unui nou val de consolidare a industriei auto, care va crea al treilea lider global, transmite Reuters.

    Fuziunea celor doi producători va crea o companie cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 33 de miliarde de euro, generând vânzări globale anuale de 8,7 milioane de euro, potrivit preşedintelui Fiat, John Elkenn. Pentru a egaliza valorile de piaţă, FCA va plăti un dividend de 2,5 miliarde de euro înaintea încheierii parteneriatului, ulterior fiecare grup urmând să deţină 50% din noile acţiuni ale noii entităţi.

    Tranzacţia va asigura economii anuale în valoare de aproximativ cinci miliarde de euro, fapt ce va ridica riscuri considerabile pentru rivalii din industrie.

    Împreună cu Nissan, care se află deja în parteneriat cu Renault, alianţa ar putea crea cel mai mare producător mondial de automobile, cu vânzări anuale de 13,8 milioane de dolari. Parteneriatul dintre Nissan şi Renault datează din 1999, în cadrul acestuia Renault deţinând 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan deţine control asupra unui pachet de 15% din acţiunile Renault. Parteneriatul celor doi producători auto a fost extins în anul 2016, prin includerea Mitsubishi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREXIT ar putea transforma ROMÂNIA în primul producător de gaze din UE? Răspunsul lui Anton Anton, ministrul Energiei

    „Dacă Brexitul va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea. Toate acestea necesită eforturi şi vrem să utilizăm aceste gaze în România, în folosul cetăţenilor şi al industriei gazelor româneşti. Vrem ca resursele pe care le avem să fie utilizate şi să fie puse în valoare”, a afirmat ministrul

    Anton Anton spune că harta gazelor naturale „se rearanjează”, având în vedere noile resurse descoperite în zona Mării Mediterane. „Pentru România, gazul natural este o şansă enormă nu numai azi, iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme la nivelul întregii regiuni ne arată că harta gazelor naturale se rearanjează. Discutăm deja despre noi resurse găsite în Marea Mediterană, în apropierea Ciprului, Turciei, Israelului, Egiptului, fapt ce indică o altă potenţială zonă din care să aducem gaze”, a spus Anton.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cei mai mari producători de oţel din Marea Britanie, companie care a vrut să cumpere combinatului Sidex din România, este în pragul colapsului: Zeci de mii de oameni riscă să rămână fără locuri de muncă

    British Steel, cel de-al doilea mare producător de oţel al Marii Britanii, se află în pragul colapsului, cu excepţia cazului în care guvernul va accepta acordarea unui împrumut de urgenţă, în valoare de 30 de milioane de lire, cel târziu marţi, potrivit unor surse citate de Reuters.

    Companie deţinută de firma de investiţii Greybull Capital, British Steel are în jur de 5.000 de angajaţi şi 20.000 de persoane care depind de lanţul de aprovizionare al acesteia.

    Compania a cerut iniţial guvernului britanic un împrumut ce se ridica la suma de 75 de milioane de lire, reducându-şi ulterior solicitarea la 30 de milioane de lire, după ce Greybull a fost de acord să aloce o sumă mai mare, potrivit unei surse apropiate negocierilor.

    O altă sursă a declarat că British Steel a pierdut sprijinul unuia dintre cei patru mari creditori ai companiei, la începutul zilei de marţi.

    Potenţialul colaps al British Steel vine după ce compania germană Thyssenkrupp şi cea indiană Tata Steel au renunţat, la începutul acestei luni, la planul de fuzionare a afacerilor din Europa, pentru a crea al doilea cel mai mare producător de oţel din Uniunea Europeană, după ArcelorMittal.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • În ciuda lui Trump: Producătorii europeni de chipuri vor continua colaborarea cu chinezii de la Huawei

    Producătorii de chipuri semiconductoare din Europa au anunţat că vor continua să furnizeze către gigantul Huawei Techonologies, după ce efectele interdicţiei impuse de SUA a şocat pieţele internaţionale, potrivit Bloomberg.

    Administraţia Trump a înscris Huawei vineri pe „lista neagră” – şi a acuzat compania că ajută Beijingul în acte de spionaj – şi a avertizat că va impune tuturor producătorilor americani de software şi chipuri să nu mai facă business cu chinezii.

    Un purtător de cuvânt al Infineon Technologies – unul dintre cei mai mari producători de chipuri din Europa – a anunţat că majoritatea produselor pe care le livrează către Huawei nu sunt subiectul restricţiilor impuse de americani, adăugând că producătorul de chipuri îşi „poate adapta lanţul internaţional de furnizare”.

    Şi producătorul austriac AMS a anunţat că nu va suspenda livrările către Huawei.

    Huawei reprezintă 1,3% din comenzile Infineon şi 3,7% din veniturile AMS, potrivit datelor Bloomberg.

    Companile gigant din sectorul hi-tech american şi marii furnizori renunţă la tehnologia Huawei în urma escaladării asaltului administraţiei Donald Trump asupra gigantului telecom din China, potrivit Business Insider.

    SUA a avertizat cu privire la tehnologiile Huawei – alături de tehnologiile chinezilor de la ZTE – şi susţine că aceastea reprezintă un risc de securitate şi sunt folosite în scopuri de spionaj de către guvernul de la Beijing.

    Mai multe surse au declarat pentru Bloomberg că mai mulţi producători mari de chipuri, precum Intel, Qualcomm, Xilinx şi Broadcom, au decis să abandoneze tehnologiile Huawei.

    Intel este principalul furnizor de chipuri pentru servere al Huawei, în timp ce Qualcomm este furnizorul de procesoare şi modemuri pentru smartphone-urile chinezilor, potrivit Bloomberg.

    Duminică, mai multe surse au declarat iniţial pentru Reuters că Google îşi suspendă businessul cu Huawei şi renunţă la licenţierea Androidului către firma chineză. Ca parte a deciziei Google, Huawei va pierde accesul la sistemul de operare Android, iar următoarea generaţie de telefoane lansate de chinezi nu ar mai avea acces la aplicaţii populare precum Gmail sau Google Play Store.

    Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv declarând urgenţă naţională „ameninţările din sectorul comunicaţiilor” din SUA.

    Administraţia Trump a adăugat Huawei pe „lista neagră” a comerţului – o listă care împiedică companiile înscrise pe aceasta să cumpere componente şi tehnologie de la companiile americane fără o aprobare specială a guvernului SUA.

    Impactul înscrierii pe „lista neagră” asupra Huawei – cel mai mare producător de echipamente telecom la nivel global – nu este cunoscut încă, deşi experţii au îndoieli cu privire la abilitatea companiei de a continua operaţiunile fără tehnologia americanilor, potrivit Reuters.

     

     

     

     

  • Gigantul auto Ford concediază 550 de persoane în Europa şi restructurează businessul din Europa

    Ford Motor Co va concedia circa 550 de persoane în Marea Britanie ca parte a unui plan de restructurare pentru businessul din Europa, anunţat încă din luna ianuarie, potrivit surselor citate de Bloomberg.

    Producătorul auto american, care anunţase că va concedia 5.000 de persoane în Germania, va elimina poziţii şi pe segmente non-producţie din Marea Britanie.

    „Numărul total al poziţiilor afectate în Marea Britanie nu a fost încă determinat”, a transmis Ford pentur publicaţia amercană.

    Compania a oferit pachete compensatorii angajaţilor din Germania şi Marea Britanie „pentru a accelera planul şi a reveni rapid la profitabilitate sustenabilă”.

    Ford a anunţat în luna ianuarie că va reorganiza businessul din Europa şi va concedia mii de oameni în regiune – unde are un total de 54.000 de angajaţi.

    Gigantul a specificat în luna martie însă planurile pentru Germania şi Rusia, unde va închide trei fabrici, după ce a anunţat anul trecut că opreşte producţia din Bordeaux, Franţa.

     

     

  • Industria auto continuă să dea semne de slăbiciune: Divizia automotive a nemţilor de la BMW a raportat pierderi pentru prima dată în zece ani

    Divizia automotive a producătorului german BMW a înregistrat pierderi pentru prima dată în ultimii deceniu, pe fondul unui declin al preţurilor din piaţă şi a unor provizioane de 1,4 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.

    Provizioanele au fost făcute după ce la începutul lunii aprilie BMW a fost acuzat de Comisia Europeană că ar fi făcut parte dintr-un cartel al producătorilor germani care au încercat să întârzie trecerea la noile standarde de mediu din industria auto  – care afectează toţi producătorii din cauza investiţiilor masive pe care trebuie să le realizeze.

    Dincolo de provizioane, profitul diviziei principale a BMW a fost de 1,1 miliarde euro, în scădere cu 42% în T1 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Preţurile competitive din mai multe pieţe şi investiţiile în noile tehnologii au mâncat din profit, a anunţat BMW astăzi.

    BMW a mai anunţat că va contesta acuzaţiile Comisiei Europene prin toate mijloacele legale posibile.

    EBITDA a scăzut cu 78% la 589 milioane euro.

     

  • Cum se schimbă piaţa globală de tehnologie: Huawei depăşeşte Apple în vânzări şi devine al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume

    Chinezii de la Huawei Technologies au reuşit să depăşească Apple şi să ajungă pe locul doi în clasamentul mondial al producătorilor de smartphone-uri în primul trimestru din acest an, şi au ajuns cu un pas mai aproape de scopul final, acela de a deveni numărul unu mondial în locul sud-coreenilor de la Samsung, potrivit Bloomberg.

    În ciuda scrutinului public şi a acuzaţiilor de spionaj, vânzările Huawei pe segmentul de smartphone-uri au crescut cu 50% în T1 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC.

    Astfel, chinezii au fost singurii din top 4 mondial care au reuşit să îşi extindă volumele în timp ce piaţa per total a scăzut pentru al şaselea trimestru consecutiv.

    Huawei a câştigat constant cotă de piaţă în ultimele trimestre după ce a lansat mai multe produse de înaltă calitate, în special pe piaţa din China.

    Producătorul iPhone-urilor a lansat o proiecţie pentru vânzările trimestriale care depăşeşte aşteptările analiştilor, ceea ce sugerează că cererea pentru produsele americanilor s-a stabilizat după o perioadă de sărbători care a dezamăgit la nivel de volume.

    În acelaşi timp şi Samsung începe să revină în comparaţie cu T4 2018, în principal datorită lansării gamei S10 în luna februarie.

    Firma de cercetare IDC crede că Huawei ar trebui să păstreze actuala poziţie în clasamentul global cel puţin până la finalul anului.

    „Per total piaţa de smartphone-uri continuă să fie provocată în toată lumea, însă Huawei a reuşit să îşi sporească vânzările cu 50%”, spune Ryan Reith, vicepreşedinte în cadrul IDC.

     

  • David versus Goliat: Motivul RIDICOL pentru care gigantul producător de chipsuri Lay`s dă în judecată câţiva fermieri din India

    PepsiCo, un gigant de 177 miliarde doalri care deţine brandul de chipsuri din cartofi Lay`s, a dat în judecată un mic grup de fermieri din India pentru că aceştia ar fi cultivat un tip de cartofi asupra căruia gigantul susţine că are drepturi exclusive, potrivit Business Insider.

    Compania cere câte 143.000 de dolari fiecăruia dintre cei patru fermieri pentru că au cultivat soiul numit FL-2027, asupra căruia PepsiCo spune că are drepturi exclusive în India încă din 2016, potrivit unor documente depuse la tribunalul din Ahmedabad.

    După o audiere ce a avut loc vineri în tribunalul din Ahmedabad, PepsiCo a declarat că a luat măsuri legale doar „ca ultimă variantă”, adăugând că va încerca să ajungă la o variantă de înţelegere cu fermierii implicaţi în caz.

    „PepsiCo India a propus o cale amiabilă de înţelegere cu oamenii care au folosit seminţe din acest soi într-un mod ilegal. (…) Compania a fost forţată să ia măsuri legale ca ultimă variantă pentru a proteja un interesul miilor de fermieri care sunt implicaţi în programul nostru colaborativ de cultivare”, a declarat compania.

     

     

  • Care sunt motivele pentru scăderea uriaşă a profitului celui mai mare producător de smartphone-uri din lume

    Producătorul sud-coreean Samsung a raportat profituri extrem de scăzute în primul trimestru din 2019, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care preţurile pentru chipuri au scăzut spectaculos iar cererea pentru ecrane continuă să încetinească, potrivit BBC.

    Gigantul sud-coreean din industria electronicelor a raportat un profit net de doar 4,3 miliarde dolari pentru primele trei luni încheiate în martie, cu 57% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, însă în linie cu aşteptările Samsung.

    „Uitându-ne spre al doilea trimestru, noi la Samsung ne aşteptăm să vedem îmbunătăţiri în piaţa de chipuri de memorie, în contextul în care cererea se va îmbunătăţi pentru produsele mobile, însă preţurile ar mai putea scădea”, a transmis compania.

     

  • Producătorul Daimler a anunţat că nu are nicio idee despre cum au ajuns limuzinele lor blindate marca Mercedes la liderul nord-coreean Kim Jong Un

    Producătorul auto german Daimler, care a produs limuzinele blindate utilizate de liderul nord-coreean Kim Jong Un chiar şi în timpul întâlnirii recente cu liderul rus Vladimir Putin, susţine că nu are nicio idee cum a ajuns acesta să deţină acele vehicule şi spune că ei nu fac afaceri cu Coreea de Nord, potrivit Time.

    Opinia publică şi comunităţile de pe internet s-au aprins săptămâna trecută când Kim Jong Un a apărut cu limuzine negre blindate produse de Daimler pentru a treia oara, în cadrul întâlnirii cu Vladimir Putin – după ce a folosit aceleaşi vehicule şi în timpul întâlnirilor anterioare cu Donald Trump.

    Vânzarea bunurilor de lux, inclusiv a limuzinelor, este interzisă sub sancţiunile Naţiunilor Unite prin care se încearca să se pună presiune pe această naţiune să renunţe la armele nucleare.

    Fără îndoială Kim Jong Un avea două limuzine care îl aşteptau în Vladivostok – un Mercedes Maybach S600 Pullman Guard şi un Mercedes Maybach S62. De asemenea el a folosit limuzina S600 Pullman Guard şi în summitele cu Donald Trump din Singapore, respectiv Hanoi.

    „Nu avem absolut nicio idee cum au ajuns acele vehicule în Coreea de Nord”, a declarat Silke Mockert, purtător de cuvânt al Daimler pentru Associated Press.

     

BusinessMagazin