BusinessMagazin

Tag: pandemie

  • Poveşti despre pandemie, privite în pandemie. Cronică de film: To the lake

    După aproape un an şi jumătate de pandemie, poveştile apocaliptice din cinematografie nu mai par atât de nerealiste ca în trecut. Cum arată însă o astfel de producţie în versiune rusească? Răspunsul se află în „To the lake”.

    To the lake

    Regie: Pavel Kostomarov

    Distribuţie: Kirill Käro, Maryana Spivak, Eldar Kalimulin, Natalya Zemtsova, Viktoriya Isakova

    Data lansării: 14 noiembrie 2019

    Inspirat din best-sellerul scriitoarei şi scenaristei ruse Yana Vagner, „Vongozero”, lansat în 2011 şi tradus în 11 limbi, „To the lake” (Spre lac sau, în varianta originală, Epidemic), prezintă lupta pentru supravieţuire a unui mic grup, în momentul în care Moscova este lovită de un virus mortal, pentru care se găseşte o singură soluţie: eliminarea celor infectaţi. Seria de 8 episoade a fost cumpărată ulterior lansării de către Netflix, pentru suma de 1,5 milioane de dolari, potrivit publicaţiei ruse Kommersant. Este curios cum serialul a fost lansat în noiembrie 2019, cu puţin timp înainte ca populaţia globală să fie decimată de pandemia de COVID-19 şi, privit la acea vreme, ar fi părut, pentru mulţi, o pură fantezie. Carantinarea oraşelor, punctele de control, stocurile epuizate pentru produse esenţiale şi transmiterea virusului cu o viteză fulgerătoare de la om la om nu mai sunt însă noţiuni străine nimănui la momentul actual.

    „To the lake” înfăţişează dezumanizarea pe care ameninţarea iminentă a morţii o poate stârni la scară largă, chiar şi împotriva celor mai neajutorate fiinţe, fie ele străini sau proprii părinţi. Este înfăţişat, în scene sângeroase, modul în care, la un moment dat ajungi, pentru a supravieţui, să fii nevoit să lupţi, nu cu virusul, ci cu cei din jur. Ritmul alert în care se desfăşoară acţiunea şi suspansul în crescendo sunt completate de atmosfera fatalistă şi autenticitatea oferită de limba rusă şi de coloana sonoră care este, însă, în câteva episoade, repetitivă în mod supărător. Ce am apreciat la această serie este un element pe care l-am întâlnit în special în producţiile norvegiene sau ale altor popoare nordice: contopirea personajelor cu cenuşiul peisajelor din jur şi apropierea acestora de normal, asemănarea cu oamenii obişnuiţi, pe care îi vedem zi de zi în jurul nostru. Acestea nu ies în evidenţă prin detalii stridente sau printr-o frumuseţe ieşită din comun, cum întâlnim adesea în filmele holywoodiene. Sunt, însă, personaje puternic conturate prin prisma personalităţii, pe care actorii din „To the lake” şi-au însuşit-o, în mare parte, excelent. Pe Maryana Spivak, care o joacă pe Irina, unul dintre personajele principale, o vedem şi în filmul Loveless (2017), care a câştigat o serie de premii la mai multe festivaluri, printre care „Cel mai bun film” la London Film Festival.

    În „To the lake” vom regăsi nenumărate elemente din cultura ţării de origine, de la viciile binecunoscute şi caracterul neşlefuit, ba chiar brutal în unele cazuri, al oamenilor, la elementele religioase care ne vor aminti de o Rusie ortodoxă şi de credinţa la care chiar şi cei mai înverşunaţi apelează când nu mai văd nicio ieşire spre liman. Întâlnim, de-a lungul secvenţelor celor opt episoade, şi un număr destul de mare de scene macabre, cu un nivel de violenţă ridicat, care ne vor aminti de cruzimea din vremurile naziste. Sexualitatea este înfăţişată fără perdea, sub aspectul unor descătuşări emoţionale, menite să elibereze protagoniştii de curiozităţi, frustrări, vinovăţie sau angoasă.

    Ritmul alert iese însă din tiparele cinematografiei ruseşti, cum a fost definite de la Tarkovski până în urmă cu ceva ani. Spre exemplu, diferenţele sunt evidente atunci când comparăm „To the lake” cu una dintre ultimele producţii ruseşti de succes, „Leviathan”. Acesta din urmă se inspiră clar din numele mari ale industriei de film ruseşti, abuzând de cadrele lungi, statice, care îndeamnă mai curând la contemplare decât la acţiune. 

    Producţia nu este lipsită de defecte, printre care se numără o serie de clişee şi scene improbabile, precum salvări miraculoase de ultim moment, însă, spre deosebire de alte filme sau seriale apocaliptice, nu sunt folosite efecte speciale şi se păstrează o doză de plauzibilitate până la final.

    Serialul se termină în plin suspans, lăsând privitorii să aştepte cu nerăbdare lansarea următorului sezon.

  • Poveşti despre pandemie, privite în pandemie. Cronică de film: To the lake

    După aproape un an şi jumătate de pandemie, poveştile apocaliptice din cinematografie nu mai par atât de nerealiste ca în trecut. Cum arată însă o astfel de producţie în versiune rusească? Răspunsul se află în „To the lake”.

    To the lake

    Regie: Pavel Kostomarov

    Distribuţie: Kirill Käro, Maryana Spivak, Eldar Kalimulin, Natalya Zemtsova, Viktoriya Isakova

    Data lansării: 14 noiembrie 2019

    Inspirat din best-sellerul scriitoarei şi scenaristei ruse Yana Vagner, „Vongozero”, lansat în 2011 şi tradus în 11 limbi, „To the lake” (Spre lac sau, în varianta originală, Epidemic), prezintă lupta pentru supravieţuire a unui mic grup, în momentul în care Moscova este lovită de un virus mortal, pentru care se găseşte o singură soluţie: eliminarea celor infectaţi. Seria de 8 episoade a fost cumpărată ulterior lansării de către Netflix, pentru suma de 1,5 milioane de dolari, potrivit publicaţiei ruse Kommersant. Este curios cum serialul a fost lansat în noiembrie 2019, cu puţin timp înainte ca populaţia globală să fie decimată de pandemia de COVID-19 şi, privit la acea vreme, ar fi părut, pentru mulţi, o pură fantezie. Carantinarea oraşelor, punctele de control, stocurile epuizate pentru produse esenţiale şi transmiterea virusului cu o viteză fulgerătoare de la om la om nu mai sunt însă noţiuni străine nimănui la momentul actual.

    „To the lake” înfăţişează dezumanizarea pe care ameninţarea iminentă a morţii o poate stârni la scară largă, chiar şi împotriva celor mai neajutorate fiinţe, fie ele străini sau proprii părinţi. Este înfăţişat, în scene sângeroase, modul în care, la un moment dat ajungi, pentru a supravieţui, să fii nevoit să lupţi, nu cu virusul, ci cu cei din jur. Ritmul alert în care se desfăşoară acţiunea şi suspansul în crescendo sunt completate de atmosfera fatalistă şi autenticitatea oferită de limba rusă şi de coloana sonoră care este, însă, în câteva episoade, repetitivă în mod supărător. Ce am apreciat la această serie este un element pe care l-am întâlnit în special în producţiile norvegiene sau ale altor popoare nordice: contopirea personajelor cu cenuşiul peisajelor din jur şi apropierea acestora de normal, asemănarea cu oamenii obişnuiţi, pe care îi vedem zi de zi în jurul nostru. Acestea nu ies în evidenţă prin detalii stridente sau printr-o frumuseţe ieşită din comun, cum întâlnim adesea în filmele holywoodiene. Sunt, însă, personaje puternic conturate prin prisma personalităţii, pe care actorii din „To the lake” şi-au însuşit-o, în mare parte, excelent. Pe Maryana Spivak, care o joacă pe Irina, unul dintre personajele principale, o vedem şi în filmul Loveless (2017), care a câştigat o serie de premii la mai multe festivaluri, printre care „Cel mai bun film” la London Film Festival.

    În „To the lake” vom regăsi nenumărate elemente din cultura ţării de origine, de la viciile binecunoscute şi caracterul neşlefuit, ba chiar brutal în unele cazuri, al oamenilor, la elementele religioase care ne vor aminti de o Rusie ortodoxă şi de credinţa la care chiar şi cei mai înverşunaţi apelează când nu mai văd nicio ieşire spre liman. Întâlnim, de-a lungul secvenţelor celor opt episoade, şi un număr destul de mare de scene macabre, cu un nivel de violenţă ridicat, care ne vor aminti de cruzimea din vremurile naziste. Sexualitatea este înfăţişată fără perdea, sub aspectul unor descătuşări emoţionale, menite să elibereze protagoniştii de curiozităţi, frustrări, vinovăţie sau angoasă.

    Ritmul alert iese însă din tiparele cinematografiei ruseşti, cum a fost definite de la Tarkovski până în urmă cu ceva ani. Spre exemplu, diferenţele sunt evidente atunci când comparăm „To the lake” cu una dintre ultimele producţii ruseşti de succes, „Leviathan”. Acesta din urmă se inspiră clar din numele mari ale industriei de film ruseşti, abuzând de cadrele lungi, statice, care îndeamnă mai curând la contemplare decât la acţiune. 

    Producţia nu este lipsită de defecte, printre care se numără o serie de clişee şi scene improbabile, precum salvări miraculoase de ultim moment, însă, spre deosebire de alte filme sau seriale apocaliptice, nu sunt folosite efecte speciale şi se păstrează o doză de plauzibilitate până la final.

    Serialul se termină în plin suspans, lăsând privitorii să aştepte cu nerăbdare lansarea următorului sezon.

  • Bonusuri sau Marea Demisie? Microsoft dă bonusuri de 1.500 de dolari angaţilor pentru că aceştia au muncit mai mult în pandemie

    Microsoft va plăti un bonus de câte 1.500 de dolari care va ajunge la mai mulţi angajaţi, la mai bine de un an de la debutul pandemiei care a creat o situaţie dificilă şi pentru oameni, întrucât aceştia au muncit mai intens spre avantajul firmei, potrivit CNBC.

    Gestul face parte din eforturile companiilor de a ţine sus moralul angajaţilor în timpul pandemiei şi pentru a se asigura că aceştia nu îşi dau demisia.

    O astfel de aplecare înspre a-i ţine fericiţi pe angajaţi ar putea reduce impactul trendului care se conturează drept Marea Demisie – pe măsură ce companiile redeschid sediile, iar angajaţii iau în cacul schimbări de joburi.

    Bonusurile vor costa în total circa 200 de milioane de dolari pentru Microsoft şi sunt oferite în contextul în care compania vrea să îşi arate aprecierea pentru eforturile pe care angajaţii le-au depus atât în relaţia cu clienţii, cât şi cu partenerii, în ultimul an, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNBC.

  • Cum a transformat pandemia de COVID lumea într-un paradis pentru hoţi. Care sunt lucrurile cele mai furate acum pe perioada crize financiare care vinde dupa pandemie

    Atracţia profiturilor mari fără muncă cinstită sau pe munca altora este irezistibilă pentru anumiţi oameni, cum sunt hoţii de lemne. Acum, când preţurile materiilor prime au explodat, atracţia este şi mai mare. Iar pentru traderi – intermediarii -, actualul val de inflaţie este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat în ultimul deceniu şi jumătate. Pandemia, preţurile în creştere şi criza economică s-au combinat pentru a crea condiţii perfecte pentru hoţi şi fraudatori, scrie Bloomberg.

    Sergentul Tosha Ternes stă în cea mai mare parte a timpului la Serviciul de Poliţie din Saskatoon investigând cazuri de spargeri şi intrare prin efracţie. În ultimele luni, departamentul ei se confruntă cu o creştere «drastică» a unui anumit tip de infracţiune: furtul de cherestea de pe şantierele de construcţii. „Totul stă pur şi simplu acolo, ca o invitaţie pentru toată lumea”, spune Ternes, care lucrează în oraşul Saskatchewan din regiunea de prerie a Canadei. „Unele şantiere au fost lovite de două, trei, patru ori”.

    Furtul de materii prime precum cherestea, metale şi produse agricole nu este nimic nou. Cu toate acestea, combinaţia de preţuri în creştere, pandemie şi şocul economic a creat un teren neobişnuit de fertil pentru infractori.

    Statisticile sunt greu de obţinut, deoarece autorităţile folosesc date diferite şi o mare parte din acestea nu acoperă perioada pandemiei. Însă interviurile cu experţi, instituţii de aplicare a legii şi victime redau imaginea unei creşteri a activităţii infracţionale în condiţiile în care scumpirea materiilor prime încurajează discuţii despre un nou «superciclu», precum cel din primul deceniu al secolului.

    În Chile, unde preţul cuprului este urmărit de bancheri şi şoferi de taxi deopotrivă din cauza importanţei sale economice, bandele infracţionale atacă trenurile cu metal prelucrat topit. Când hoţii lovesc, poliţiştii dotaţi cu „echipament de război” îi urmăresc cu maşini de patrulare, spune un ofiţer din regiunea Antofagasta, unde se află unele dintre cele mai mari mine de cupru din lume.

    Vin rapoarte şi din Germania, Marea Britanie şi SUA despre furtul de convertoarele catalitice de pe maşini, acestea fiind recoltate pentru metalele preţioase pe care le conţin.

    În Nigeria, care, la fel ca multe ţări în curs de dezvoltare, suferă de o inflaţie accelerată a preţurilor la alimente, unii fermieri se plâng că hoţii le atacă culturile.

    „Înainte furau în cantităţi mici”, spune Johnson Akinwunmi, un fermier din statul Ondo care cultivă cacao şi manioc. „Dar acum din decembrie furturile au ajuns la niveluri record.”

    Apoi, există ceea ce este cunoscut sub numele de fraudă alimentară, care poate însemna contrafacerea alimentelor sau înlocuirea cu un produs inferior sau falsificarea originii.

    În Malaezia, unii infractori reambalează uleiul de gătit uzat în cutii sau sticle vopsite pentru a-l vinde ca ulei de palmier, un produs alimentar de bază care a devenit mai scump.

    În India, cel puţin 500 de persoane s-au îmbolnăvit în aprilie după ce au consumat făină de hrişcă falsă. Poliţia spune că există o creştere notabilă a practicii obişnuite de înlocuire a condimentelor, cum ar fi turmericul şi ardeiul iute, cu substanţe mai ieftine şi adesea toxice, inclusiv făină de orez şi coloranţi industriali.

    Amarendra Panda, un comisar asistent al poliţiei din Cuttack, din statul Odisha din estul Indiei, spune că ofiţerii săi au efectuat recent raiduri la aproximativ 20 de sedii şi au confiscat ceea ce el numeşte „mărfuri falsificate” în valoare de milioane de rupii, sau zeci de mii de dolari. „Motivul fraudatorilor a fost să obţină profituri uriaşe investind cât mai puţin posibil”, spune el.

    Preţurile cherestelei din SUA au crescut la un nivel record în luna mai şi acum sunt de mai bine de două ori mai mari faţă de acum un an. Cuprul a urcat cu 70% în aceeaşi perioadă. Preţurile alimentelor la nivel global au crescut pentru a 12-a lună consecutivă în mai, atingând cele mai mari cote din ultimul deceniu.

    „Valoarea pe piaţa neagră a mărfurilor se schimbă peste noapte”, spune Jim Yarbrough, care conduce o echipă a British Standards Institution care monitorizează riscurile de pe lanţul de aprovizionare, inclusiv terorismul. „Aceasta va atrage activitatea criminală la fel ca toate celelalte forme de cerere şi ofertă.”

    În timp ce creşterea preţurilor a reprezentat un stimulent pentru infracţiunile cu materii prime, pandemia a oferit noi oportunităţi. Întreruperea aprovizionării şi disponibilitatea redusă a unor materiale înseamnă că managerii trebuie să recurgă uneori la afaceri cu furnizori netestaţi anterior, spune Kimberly Carey Coffin, director tehnic global la Lloyd’s Register, o companie de asigurare a calităţii.

    Chiar şi cumpărătorii experimentaţi riscă să fie înşelaţi. Vara trecută, traderul elveţian de materii prime Mercuria Energy Group a încheiat un acord pentru a cumpăra cupru de 36 de milioane de dolari de la un furnizor turc, dar a primit în schimb o încărcătură de pavele vopsite.

    De la sfârşitul anului 2019, jafurile pentru cupru din provincia Antofagasta din nordul Chile au crescut cu aproximativ 30%, potrivit lui Egidio Ojeda, ofiţer de investigaţii în poliţia din Chile. Deşi unele dintre acestea pot fi atribuite izolării minelor şi creşterii turbulenţelor sociale care au precedat pandemia, situaţia reflectă, de asemenea, o creştere uriaşă a preţului acestui metal. „Operaţiunile sunt ca un film”, spune Ojeda. „Este o afacere care mişcă mulţi bani şi chiar mai mulţi acum că preţurile au crescut.”

    Hoţii cu camioane urmăresc şi încearcă să intercepteze vagoanele de tren care pleacă de la mine precum Escondida a BHP Group sau Zaldivar a Antofagasta, potrivit lui Ojeda. Infractorii aruncă câte unul sau două pachete de foi de cupru catodic, fiecare având o valoare de aproximativ 20 de milioane de pesos chilieni (27.500 de dolari). În martie, poliţia a reţinut trei persoane în apropierea liniilor ferate. În camionul lor au găsit instrumente suficient de puternice pentru a tăia curelele metalice care fixează plăcile de cupru. Mulţi proprietari de afaceri îşi consolidează propria siguranţă. Olusegun Olaniyi, un fermier din statul Osun din sud-vestul Nigeriei, plăteşte paznici care să-i patruleze proprietatea pentru a stopa furtul de manioc, porumb şi alte culturi. Hoţii vin noaptea şi după-amiaza când muncitorii sunt în pauză, spune el. Firms Akash Homes din Edmonton, Alberta, a avut furturi repetate de cherestea, pierderile din februarie şi până acum totalizând 100.000 de dolari canadieni (82.915 de dolari americani), potrivit vicepreşedintelui Hersh Gupta. Compania a instalat camere de securitate pe şantierele sale şi şi-a unit forţele cu alţi constructori pe loturile din apropiere pentru a angaja gardieni care să patruleze peste noapte şi în weekend. „Devine o nebunie, până la punctul în care hoţii deturnează motostivuitoarele pentru a-şi încărca propriile camioane”, spune el. Compania foloseşte acum vopsea spray într-o nuanţă de albastru care se potriveşte cu logo-ul afacerii pentru a printa pe cherestea litera „A” pentru a ajuta la identificarea acesteia dacă este furată. Dar, deşi unele victime ale furtului de cherestea monitorizează platformele de vânzare online, cum ar fi Facebook Marketplace, în căutarea de bunuri furate, marcajele sunt uşor de distrus, făcând lemnul neidentificabil.

    Pandemia şi explozia preţurilor materiilor prime aduce prosperitate şi altora. Doug King şi-a înfiinţat fondul de hedging în primele zile ale superciclului materiilor prime, în 2004. A fost o sincronizare perfectă: China cumpăra orice, în orice cantitate, iar preţurile la orice atingeau maxime record. Investitorii au luat cu asalt materiile prime. La punctul de vârf, King’s Merchant Commodity Fund gestiona aproximativ 2 miliarde de dolari. Dar boomul s-a încheiat brusc după criza financiară mondială din 2008 şi izbucnirea revoluţiei gazelor de şist din SUA. Preţurile au scăzut, capital instituţional mare a ieşit rapid şi au fost închise multe fonduri speculative. După mai bine de un deceniu, King se bucură de unul dintre cei mai buni ani ai carierei sale: o creştere în masă a cererii pentru materii prime a împins în sus fondul său de hedging cu aproape 50% în acest an. Mărfuri variind de la oţel la soia au atins din nou cote record. Materiile prime au revenit în forţă, şi de la fondurile de pensii la comercianţii fizici de mărfuri, toată lumea câştigă bani. Întrebarea la care caută să găsească răspuns acum este cât va mai ţine boomul. Este vorba de o explozie temporară ca urmare a pandemiei sau de o schimbare pe termen mai lung a structurii economiei globale? King nu are nicio îndoială. „Ne confruntăm cu un şoc inflaţionist structural”, a spus el. „Există o cerere susţinută şi toată lumea îşi doreşte totul, acum”.

  • Munca prin rotaţie, noua realitate din piaţa de birouri, după pandemie

    Toamna se anunţă a fi una efervescentă pentru clă­di­ri­le de birouri din Bucureşti, unde angajaţii companiilor au început să revină să lucreze. Cum acum este o pe­rioa­dă de concedii, gradul de ocupare rămâne încă redus – deşi considerabil mai mare faţă de vara trecută – însă pro­prietarii de birouri se aşteaptă ca, din toamnă, numărul cor­poratiştilor care revin să lucreze în clădirile lor să creas­că semnificativ. Cei mai mulţi se aşteaptă însă la un re­gim de muncă hibrid, cu angajaţi care vin prin rotaţie la serviciu.

    „Ne-am întors la birou de pe 7 iunie, în proporţie de 30% din fiecare echipă. Mare parte din procentaj a fost atins de oamenii care au vrut să vină nonstop la birou, printre care şi eu. Restul vin prin rotaţie, câte unu sau doi pe echipă, ca să completeze treimea“, spune Adrian, un angajat al unei companii cu sediul în zona de nord a Capitalei.

    Oamenii se întorc la birou, treptat, în ture, alternând munca de acasă cu zilele petrecute la birou, tendinţa fiind aceea de a creşte prezenţa fizică.

    „În ultimele săptămâni, am înregistrat creşteri săptămânale de 4% în ocuparea fizică a portofoliului nostru din România. Momentan, această revenire se suprapune şi cu perioada de concedii, însă, din discuţiile cu partenerii noştri, chiriaşii celor 16 clădiri din România, se pare că în prezent şi în viitorul apropiat, se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid“, spun reprezentanţii Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România.

     

  • ATENŢIE, cresc salariile! Economiştii şi specialiştii în piaţa muncii anunţă creşteri puternice de salarii

    ♦ Economia României ar urma să recupereze în bună parte, dacă nu întru totul, pierderile din 2020 (o reducere a PIB cu 3,9%). Prognozele economiştilor ajung până la o creştere economică de 7%, dar nu mai scad sub 4%. Instituţiile care analizează mersul economiilor avansează şi ele cifre însemnate pentru România: FMI o creştere de 7%, BERD de 6%, guvernul de 5% ♦ Însă o creştere economică nu are niciun fel de valoare dacă ea nu iradiază în societate ♦ Or, primul semn că o creştere economică este cu adevărat reală este nivelul de creştere al salariilor, peste inflaţie ♦ Salariile au crescut, pe medie, şi în 2020 şi, potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, ele ar urma să avanseze anul acesta cu 5% ♦ 

    Însă BNR anticipează o inflaţie de 4,1%, ceea ce înseamnă că avansul real va fi departe de mirajul din 2017-2018, când salariile creşteau cu 14%, iar inflaţia era sub zero sau cu un punct – două peste zero. Specialiştii spun însă că salariile ar urma să crească pentru că revine povestea de dinaintea crizei: lipsa forţei de muncă ♦ De fapt, lipsa forţei de muncă a împins salariile în sus ♦ Deschiderea graniţelor a lăsat posibilitatea oamenilor să-şi caute joburi într-o piaţă de 450 de milioane de consumatori, nu într-una de 19 milioane, cât are România ♦ În ciuda scandalului de anul trecut, cu muncitorii racolaţi în Germania pentru agricultură, un reportaj recent al Deutsche Welle arăta că românii care culeg sparanghelul german sunt mulţumiţi chiar dacă munca este grea ♦ Aşa că, spun specialiştii, salariile în România vor continua să crească pentru că angajatorii nu au încotro, cererea de forţă de muncă fiind mare şi aici, şi dincolo de graniţe. (Iulian Anghel)

  • Impactul pandemiei asupra turismului: În Corfu, numărul de turişti români a scăzut cu 90% anul trecut, dar oficialii din insula grecească speră la o creştere în 2021. „Pentru noi, România este o piaţa emergentă”

    În 2020, primul an marcat de pandemia de Covid-19, doar 573 de români au ajuns în insula elenă Corfu pe cale aeriană, cu circa 90% mai puţini decât în anul anterior. Declinul este printre cele mai puternice în contextul în care în total au existat 335.000 de oameni care au ajuns aici, faţă de 1,3 milioane în 2019. Declinul a fost astfel de 75% la nivel total. Cele mai importante pieţe pentru Corfu sunt Marea Britanie (-70%), Germania (-66,5%) şi Polonia (-77%). Britanicii reprezintă însă aproape jumătate din totalul vizitatorilor străini în 2020 şi circa 40% înainte de pandemie, datorită operelor scriitorului Geral Durell şi a serialului bazat pe cartea sa „Familia mea şi alte animale”. A contat şi faptul că Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a născut pe această insulă.

    În 2021 însă, situaţia pare să se schimbe în contextul în care Marea Britanie are încă în vigoare restricţii importante de călătorie, iar alte state, precum România, nu.

    Astfel, oficialii din Corfu speră ca importanţa pieţei locale să crească în 2021.

    “Românii au reprezentat până acum un procent mic din totalul vizitatorilor străini. E important însă, că ei pot ajunge repede, atât cu avionul, cât şi cu maşina. Totuşi, zboruri sunt încă puţine”, spune Panagiotis Varouchas, vice-primarul Corfu şi responsabilul pentru turism. Conform datelor lui, anul trecut doar opt avioane au venit din România în Corfu. În acest an însă cifrele vor creşte, pe de-o parte pentru că există mai multe curse charter operate de agenţiile locale de turism, iar pe de alta pentru ca şi companiile aeriene au lansat curse de linie. România nu a avut până în 2021 zboruri directe de linie.

    „Corfu este una dintre insulele greceşti spre care se organizează anual zboruri directe, de peste 20 de ani”, spune Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, una dintre cele mai importante din piaţă după cifra de afaceri anuală. Zborul charter Bucureşti-Corfu al Paralela 45 (împreună cu alte agenţii) a început în iunie şi este planificat până la finalul lunii septembrie, cu o frecvenţă săptămânală. Pe 20 septembrie este ultima cursă. Asta înseamnă că numărul de avioane care vor ajunge anul acesta pe insulă va fi mai mare ca cel din 2020, conform datelor actuale.

    În cazul Greciei, indiferent de destinaţie, sunt însă şi mulţi turişti români care aleg să vină cu maşina. Aceştia nu apar în statisticile oferite de oficialii din Corfu.

    „Piaţa din România este una care trebuie dezvoltată. Pentru noi este o piaţa emergentă.”

    Această insulă din Grecia, din Marea Ionică, cu o populaţie de doar 100.000 de oameni, primea anual înainte de pandemie 1,3 milioane de turişti străini. Spre comparaţie, România primea doar de două ori mai mulţi.

    Pandemia a lovit din plin industria turismului, iar ţările care erau dependente de această industrie – cum e cazul Greciei – au fost cele mai afectate. Totuşi, mulţi jucători din domeniu, din Europa, speră la un 2021 mai bun în contextul unor decizii comune la nivel european.

     

  • Care sunt punctele forte, care sunt punctele slabe şi ce poate face România ca să devină mai atractivă pentru investiţiile străine?

    Investiţiile au frânat puternic în pandemie, cu excepţia câtorva sectoare, precum IT-ul sau logistica. Acum însă investitorii străini se uită la perioada post-pandemică, iar România este pe agenda lor, arată studiul EY Attractivness Survey 2021: doi din trei investitori străini spun că plănuiesc să investească în România în următoarele 12 luni. Care sunt punctele forte, care sunt punctele slabe şi ce poate face România ca să devină mai atractivă pentru investiţiile străine?

     

    Este important să ştim unde vrem să fim în 10 ani, dacă vrem să fim un hub regional sau global în industria manufacturieră şi IT. Să ne uităm către investitori care creează valoare adăugată. Avem nevoie de infrastructură, de toate felurile”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România şi COO al EY Europa Centrală şi de Est şi Asia  Centrală, în cadrul conferinţei de lansare a studiului, eveniment găzduit de platformele media ZF. La ce se uită investitorii străini când vor să investească în România? Bogdan Ion a explicat că primele trei criterii relevate de studiul EY sunt fiscalitatea, infrastructura şi managementul crizei în contextul pandemiei. Rezultatele studiului din România sunt diferite de tendinţele la nivel european, unde principalele trei criterii pentru investiţii sunt legate de stabilitatea socială şi politică, forţa de muncă şi infrastructura. „Dacă vorbim de ce îi interesează pe investitorii străini când se uită la România avem sistemul fiscal, infrastructura şi strategia de managementul crizei în contextul pandemiei. La nivel european, primele trei criterii sunt stabilitatea socială şi politică, forţa de muncă şi infrastructura”, a mai spus Bogdan Ion.

    Unul dintre avantajele României în atragerea investiţiilor străine este şi poziţia geografică, este de părere Murat Buyukerk, CEO al producătorului de electrocasnice Arctic, care are două facilităţi de producţie în România. „România are o amplasare strategică, la inter­secţia dintre trei pieţe mari: piaţa Uniunii Europene, O­rien­tul Mijlociu şi piaţa est-eu­ro­­peană. Apartenenţa la UE este un avantaj mare. Educaţia este unul dintre cei mai importanţi factori“, spune el. De asemenea, ecosistemul antreprenorial este de asemenea foarte important în atragerea investiţiilor străine, iar în România mediul antreprenorial s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 20  de ani, spune Steven van Groningen, preşedintele şi CEO-ul Raiffeisen Bank România. „Este foarte încurajator să vedem o cultură antreprenorială în dezvoltare în România pe parcursul ultimilor ani. Acum 20 de ani cuvântul antreprenor avea o conotaţie negativă, dar acum cred că este mult mai pozitiv. Accesul la finanţare este de asemenea important pentru companiile mici şi mijlocii.“ România are, însă, nevoie de investiţii pentru a deveni mai atractivă în ochii investitorilor străini, a fost una dintre concluziile unanime ale videoconferinţei de lansare a studiului EY. „Este clar că investiţiile în infrastructură sunt prioritare, dacă România vrea să atragă ISD. În România este mult spaţiu de îmbunătăţire pe această zonă, şi nu vorbim numai de infrastructură fizică, cum ar fi căi ferate şi autostrăzi, ci şi de infrastructură digitală. Este vorba de asemenea de cadrul legislativ. Este nevoie de predictibilitate şi cred că aici este o zonă care încă poate fi îmbunătăţită”, a mai spus Steven van Groningen.

    Investiţiile străine ar trebui să fie creatoare de plus valoare în România, a adăugat el: „Nu vrem investitori care doar să importe componente şi aici să le asambleze pentru a le retrimite în afară. Vrem investitori care să fie parte din comunitate, din tot ecosistemul şi să creeze valoarea adăugată aici.”

    Investitorii străini se uită din ce în ce mai mult şi spre alte regiuni ale României, în afara Bucureştiului, în special către zona de vest. Administraţiile locale joacă şi ele un rol foarte important în menţinerea sau creşterea atractivităţii oraşelor sau regiunilor. Calea, în opinia primarului Timişoarei, Dominic Fritz, este o colaborarea între administraţia locală, mediul de business şi mediul de învăţământ.

    „Un triunghi între administraţia publică şi strategia ei, sectorul privat şi universităţile (pentru a creşte atractivitatea oraşului – n. red.). Toţi inginerii trebuie să vină de undeva. Aici, în Timişoara, suntem foarte buni la tot ce ţine de automatizare şi cred că firmele sunt din ce în ce mai interesate. Să nu uităm de domeniul sănătăţii, unde vedem o explozie de concepte noi. Este mult spaţiu să creştem“, a spus Dominic Fritz.

    Companiile au nevoie însă şi de forţă de muncă calificată de nivelul blue-collar, iar aici învăţământul dual joacă un rol vital: „Şi pe partea noastră este vizibil în discuţiile cu clienţii partea de educaţie şi această cerere crescândă, atât pentru partea de ingineri, partea de IT, cât şi pentru partea de logistică, deci partea de învăţământ dual şi aşa mai departe“, a spus Cristian Cârstoiu, partener, Chief Innovation Officer, EY România.

     

    Ce arată rezultatele studiului

    Două treimi dintre investitorii străini sondaţi de EY cu privire la atractivitatea României spun că vor să investească în România în următoarele 12 luni. În studiul din 2020, procentul era de doar 27%. Când se uită la România, investitorii vor să vadă în primul rând starea infrastructurii, strategia de managementul crizei şi nivelul general de adoptare a tehnologiilor. Tradiţional, Bucureştiul a fost principala destinaţie a investiţiilor străine directe (ISD). Noul sondaj EY arată însă că încep să recupereze teren şi alte regiuni, precum regiunea vestică a României şi regiunea sud-estică a Munteniei. Cu toate acestea, zona Moldovei nu a înregistrat progrese semnificative în privinţa ISD, în principal din cauza lipsei infrastructurii adecvate.

    41% dintre investitori consideră că atractivitatea României va creşte după pandemie, iar principalele priorităţi ar trebui să fie: sprijinirea IMM-urilor (36%), încurajarea politicilor şi atitudinilor de protecţie a mediului (33%) şi creşterea calităţii produselor şi a valorii adăugate a serviciilor (31%).

     

    „Este important să ştim unde vrem să fim în 10 ani, dacă vrem să fim un hub regional sau global în industrie manufacturieră şi IT. Să ne uităm către investitori care creează valoare adăugată. Avem nevoie de infrastructură, de toate felurile.”

    Bogdan Ion, country managing partner, EY România şi Moldova

     

    „Este clar că investiţiile în infrastructură sunt prioritare, dacă România vrea să atragă ISD. În România este mult spaţiu de îmbunătăţire pe această zonă, şi nu vorbim numai de infrastructură fizică, cum ar fi căi ferate şi autostrăzi, ci şi de infrastructură digitală.”

     Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România

     

    „România are o amplasare strategică, la intersecţia dintre trei pieţe mari: piaţa Uniunii Europene, Orientul Mijlociu şi piaţa est-europeană. Apartenenţa la UE este un avantaj mare. Educaţia este unul dintre cei mai importanţi factori.”

    Murat Buyukerk, CEO, Arctic

    „Strategia cea mai importantă a administraţiei publice este ridicarea calităţii vieţii. Să ne asigurăm că funcţionează transportul în comun, spaţii verzi, aer curat, grădiniţe şi şcoli bine dotate. Toate aceste lucruri contează din ce în ce mai mult.”

    Dominic Fritz, primarul Timişoarei

     

    „Potrivit sondajului nostru, mulţi dintre investitori nu se mai uită la Bucureşti ca fiind principalul centru de investiţii, cum a fost pentru ultimii 5-6 ani. Mulţi dintre ei se orientează din ce în ce mai mult către regiunea de vest a României.”

    Cristian Cârstoiu, partener, Chief Inovating Officer, EY România

     

    „Infrastructura de telecomunicaţii este foarte avansată în România, atât din punctul de vedere al performanţei, cât şi al costului. Este un diferenţiator major faţă de alte ţări. De asemenea, continuăm să extindem această capacitate.”

    Alexandru Nen, Solutions Architect IoT & Smart Cities, Telekom România

    „Nu este ceva nou că sustenabilitatea şi schimbările climatice sunt sus pe agenda investitorilor. Pandemia a accelerat nevoia ca mediul de business să opereze într-un mod mai responsabil. Pe de-o parte să administreze riscurile şi pe de altă parte să răspundă nevoilor altor stakeholderi.”

    Gus Schellekens, Senior Advisor, EY Climate Change & Sustenability Services

     

    „Guvernul trebuie să transmită mediului de afaceri semnale clare, predictibile pe termen lung, privind politicile de mediu şi schimbările climatice, pentru a oferi companiilor încrederea de a acţiona atunci când promovează investiţiile care au ca scop reducerea emisiilor.” 

    Robert-Eugen Szep, secretar de stat, Ministerul Mediului

     

    „Sustenabilitatea va deveni probabil cel mai fierbinte subiect din sectorul energetic. Nu depinde numai de jucători, dar şi de comunitatea financiară. În sectorul energetic cred că sustenabilitatea este crucială, pentru mediul înconjurător. Sectorul energetic este cu siguranţă responsabil de poluare.” 

    Carlo Pignoloni, CEO şi Country Manager, Enel România

    „2021 poate fi un punct de cotitură pentru economia naţională, o perspectivă strategică pe termen lung pentru a stimula investiţiile. Se fac eforturi semnificative pentru atenuarea efectelor pandemiei şi atragerea investiţiilor. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este unul dintre instrumentele de creştere şi transformare, la care România are acces.” 

    Carmen Adamescu, partener EY, liderul departamentului de tehnologie

     

    „PNRR răspunde tuturor priorităţilor europene. Într-un fel sau altul, ne pliem pe strategiile de dezvoltare la nivel european. În cazul României, ca şi reforme foarte importante putem să exemplificăm în primul rând toată partea de fiabilitate a infrastructurii.”

    Svetlana Gomboş, director general în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

     

    „Avem 24 de state membre care şi-au depus Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă, printre care şi România. În acest moment în Parlamentul European este organizat un grup de lucru pentru monitorizarea implementării Regulamentului.”

    Dragoş Pâslaru, europarlamentar

     

    „Dacă vor veni la Bucureşti marii actori din cybersecurity aş putea spune că din conversaţiile pe care Cert-Ro le are cu ceilalţi actori, există un interes major din partea lor de a fi mai activi sau prezenţi în România. Pe de-o parte, pentru a se poziţiona mai aproape de centrul cibersecurity al UE.”

    Dan Cîmpean, director general, Cert-Ro

  • Cât ne costă pandemia? BNR trage linie: Conform rezultatelor exerciţiului de testare la stres, băncile vor avea în plus peste 3,5 mld. euro credite neperformante în bilanţuri. Rata NPL urcă spre 10% în 2022

    Insolvenţele şi disponibilizările de personal duc la creşterea ratei NPL. Getica 95, cel mai mare furnizor de energie concurenţial, şi lanţul de librării Diverta au intrat în insolvenţă.

    BNR se aşteaptă la o creştere a ratei creditelor neperforman­te (NPL – non-performing loans) după eliminarea graduală a măsurilor de protecţie destina­te ameliorării efectelor pandemiei (imple­men­tate prin moratoriile publice şi private), pe fondul incertitudinilor legate de revenirea economică.

    Conform rezultatelor exerciţiului de tes­ta­re la stres a sectorului bancar derulat de BNR la sfârşitul anului 2020, în cadrul sce­na­riului de bază, rata creditelor neperfor­mante ar atinge 9,2% în decembrie 2021, respectiv 9,9% în decembrie 2022 (ipotezele exer­ci­ţiu­lui au în vedere inclusiv realizarea de ope­ra­ţiuni de curăţare bilanţieră şi de scoatere în afa­ra bilanţului), ceea ce ar de­ter­mina o repo­ziţ­ionare a indicatorului în ca­te­goria cu risc ri­dicat, conform abordării eu­ro­pene, după cum susţine BNR în Raportul anual.

    Rata NPL a rămas în primele patru luni din 2021 sub 4%, în aprilie sta­ţio­nând la 3,94%, dar este peste nivelul din decembrie 2020, de 3,83%.

    Având în vedere sol­dul cre­di­telor private to­ta­le (retail şi cor­porate) care oscilează în ju­rul a 60 mld. euro, reiese că volumul ne­perfor­mante­lor va ajunge la circa 6 mld. euro când rata NPL se va apro­pia de 10% în 2022, adică peste 3,5 mld. euro în plus faţă de nivelul ac­tual al îm­pru­muturilor neperformante din bi­lan­ţurile băncilor, de mai puţin de 2,5 mld. euro.

    În contextul crizei COVID-19, BNR a flexibilizat cadrul prudenţial pentru institu­ţiile financiare astfel că amânarea la plată a ratelor, determinată de criza corona­virusului, nu trebuie asociată unei noţiuni de dificultate financiară a debitorului, iar instituţia bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării. Astfel, creditele amânate mai mult de 3 luni nu au fost considerate proble­ma­ti­ce/neperfor­mante şi băn­cile nu au fost nevoite să pu­nă bani deoparte pro­vizionându-le.

    Însă probleme pot să apară dacă unele persoane fizice sau companii, afectate de impactul economic negativ al crizei coronavirusului nu vor reuşi să reia plata creditelor după expirarea facilităţilor de amânare a ratelor la credite permise.

    În plus, ca şi în celelalte crize economice, pot să se înmulţească insolvenţele şi disponibilizările, cu impact asupra creşterii ratei de neperformanţă.

    Deja, Getica 95, cel mai mare furnizor de energie concurenţial, şi lanţul de librării Diverta sunt companii locale care şi-au cerut intrarea în insolvenţă în 2021.

    Principalele sectoare de activitate care au întâmpinat dificultăţi financiare şi au beneficiat de moratoriului de amânare la plată sunt industria prelucrătoare, activităţile imobiliare şi comerţul cu ridicata şi amănuntul. Într-o măsură mai restrânsă au fost afectate şi sectoarele de servicii de cazare şi restaurante, construcţii şi transport şi depozitare.

     

  • Povestea primei farmacii din lume. A ajuns la un business de sute de miliarde de dolari şi o istorie de peste 350 de ani. Ce afaceri administrează în România

    Merck este prima companie farmaceutică din lume, înfiinţată acum 353 de ani de către Friedrich Jacob Merck.  A devenit o societate cu o valoare de piaţă de aproape 200 de miliarde de dolari, dar a rămas în continuare o afacere de familie despre care reprezentanţii companiei spun că susţine din plin o cultură organizaţională sănătoasă, stimulată – de asemenea – de şefii departamentelor de resurse umane.

    După o serie de rezultate mai mult decât încurajatoare în 2020, compania vizează în prezent lansarea a cinci medicamente inovatoare. Primul dintre ele, care a fost deja creat, reprezintă un hormon de creştere cu un dispozitiv de administrare digital prin intermediul căruia se va înlocui clasica seringă.

    Un alt medicament va fi dedicat pacienţilor cu scleroză multiplă, tratament care va schimba paradigma de abordare a patologiei respective. Aşadar, patru ani de terapie vor putea fi înlocuiţi cu doar 20 de zile. Următoarele două lansări vor fi în oncologie, pentru cancerul de vezică şi cel de rinichi, compania urmând să dezvolte şi un mult aşteptat tratament pentru tratarea diabetului, boală de neignorat în contextul pandemiei de coronavirus.

    Merck România a încheiat primul an al pandemiei cu o cifră de afaceri de circa 248 de milioane de lei, în creştere cu 7% prin comparaţie cu 2019, în timp ce profitul net a depăşit 3,1 milioane lei, plus 40% faţă de anul precedent.

    „Suntem alături de pacienţi. Pentru a susţine acest demers, cele mai mari investiţii ale companiei au fost făcute în oameni. Angajaţii Merck sunt curioşi  şi determinaţi să găsească cele mai eficiente modalităţi de a veni in sprijinul pacienţilor. Acest lucru ne-a ajutat să devenim una dintre cele mai inovatoare companii, misiunea noastră fiind una centrată pe pacienţi”, spune Emanuel Ghencioiu, HR Country Head al Merck România, Croaţia şi Slovenia.

    Dacă luăm în calcul mediul plin de provocări în care se află industriile, fluctuaţia din cadrul societăţii este nesemnificativă, de vreme ce firma s-a despărţit de un singur angajat în 2020.

    Emanuel Ghencioiu este de părere că, deşi încrederea stă la baza întregului concept, construirea unei asemenea echipe implică un proces extrem de dificil. Totuşi, un avantaj principal este faptul că Merck România este o organizaţie mică spre medie, iar colegii au ajuns să se cunoască destul de bine, putând să schimbe idei constructive şi să se completeze în situaţiile critice.

    „Motivarea angajaţilor este un subiect plin de provocări în orice context, nu doar în cel de criză. Ne-am concentrat atenţia foarte mult in zona de people development: în perioadele in care nu ne puteam desfăşura activitatea în parametri normali (cum ar fi în lockdown) colegii au beneficiat de o serie de workshopuri, seminare web, cursuri cu accent pe dezvoltare profesională şi personală. În urma acestor eforturi am observat o determinare ridicată privind punerea in aplicare a noilor cunoştinţe. Siguranţa locului de muncă joacă un rol foarte mare aici. Chiar daca activăm in domeniul farmaceutic/life science, criza a existat si pentru noi.”

    Un alt factor important este comunicarea transparentă, firma fiind nevoită în acest sens să menţină activ nivelul de transmitere al recunoaşterii şi să înţeleagă importanţa muncii fiecărui angajat. Însă, la polul opus, există o serie complexă de provocări, mai ales acum, când profesioniştii în resurse umane nu s-au mai confruntat cu astfel de situaţii de criză. Condiţiile impuse de coronavirus au dus la tot mai multe ore lucrate pentru dezvoltarea unui plan de adaptabilitate în noul context legislativ, îndeplinind totodată atât cerinţele grupului, cât şi nevoile businessului.

    „Existau foarte multe întrebări din partea colegilor care conţineau «de ce?», «şi acum ce facem?», «cum?» etc. Pentru a depăşi toate aceste aspecte a fost nevoie de empatie şi raţionament în luarea tuturor deciziilor ce puteau afecta mersul normal al lucrurilor. Nu a fost deloc simplu, dar sunt convins că pentru toţi dintre noi, cel puţin colegii din Merck, 2020 a fost un an marcant şi nu doar in parcursul profesional. Omul de HR este văzut ca un sfătuitor, ghid, iar in acest context rolul a fost mai mult decât strategic. A trebuit să anticipăm trendul fluctuant al pandemiei şi să punem în balanţă interesele profesionale şi cele personale. Privind acum, tot contextul de activitate profesională este schimbat – trebuie doar să ţinem pasul”, a declarat Emanuel Ghencioiu. Piaţa farma din România a crescut anul trecut cu 1,3% la aproape 18 miliarde de lei, în timp ce, în volum, vânzările de medicamente au totalizat 625 de milioane de cutii, nivel similar cu datele din 2019, iar numărul total de zile de tratament a crescut cu 6,9%.

    Dacă excludem impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) şi cost-volum (CV), valoarea medicamentelor pe bază de reţetă eliberate din farmaciile publice a scăzut cu 0,5% la 9,97 miliarde
    de lei.

    „Credem cu tărie că obiectivul pieţei farmaceutice ar trebui să fie acela de a oferi pacienţilor români, ca oricărui pacient din UE, acces in mod egal la medicamente moderne şi inovatoare. La nivel mondial in urma investiţiilor majore in cercetare, apar medicamente noi cu rate de succes pozitive. Apariţia acestor medicamente prezintă un impact bugetar, dar in aceeaşi măsură creşte speranţa de viaţă a pacienţilor. Cred că piaţa din România va continua să crească şi salut pe această cale eforturile Ministerului Sănătăţii de a pune la dispoziţia pacienţilor români molecule noi şi inovatoare”, continuă Emanuel Ghencioiu. Întrebat în legătură cu modul în care ne raportăm la ponderea procentuală de gen şi diferenţele salariale de gen, şeful departamentului HR din cadrul Merck România răspunde că egalitatea la locul de muncă este un proces continuu care trebuie recunoscut în toate relaţiile profesionale.

    Deşi femeile şi bărbaţii sunt implicaţi în mod egal la locul de muncă, există diferenţe care generează un set de consecinţe privind independenţa şi bunăstarea financiară, femeile fiind indiscutabil mai afectate. Prin urmare, Emanuel Ghencioiu consideră că este nevoie ca mediul privat să ia măsuri interne pentru prevenirea şi combaterea problemei, acţiunea trebuind să fie strâns susţinută de Comisia Europeană.

    „Cred că eliminarea unuia sau mai multor factori care duc la creşterea acestor diferenţe salariale dintre femei şi bărbaţi poate conduce la diminuarea diferenţei. Am identificat ca şi factori favorizanţi următorii: 1. Femeile lucrează mai frecvent cu bărbaţii cu normă parţială. 2. Femeile muncesc în industrii ce nu sunt atât de bine plătite. 3. Femeile se dedică mai mult vieţii de familie şi activităţilor gospodăreşti”, susţine Emanuel Ghencioiu.

    Însă din ce în ce mai multe firme pun accent pe concepte precum paritatea de gen şi echilibrul dintre viaţă şi muncă, ceea ce demonstrează că implicarea mediului privat în această luptă este crucială în schimbarea contextului actual. În plus, România a devenit în ultimii ani una dintre ţările cu cele mai mici diferenţe salariale în funcţie de gen. „Aici, la Merck, avem diferite proiecte care urmăresc lupta împotriva inegalităţilor în muncă. De exemplu suntem una dintre ţările Est-Europene care colaborează cu HBA-Healthcare Businesswoman Association susţinând misiunea şi scopul către diversitate şi egalitate în cadrul companiilor.”

    Emanuel Ghencioiu este de profesie sociolog, cu masterat în psihologie, axându-se pe managementul resurselor umane şi psihologie organizaţională. El şi-a început activitatea profesională încă din timpul facultăţii, accesând joburi de tip entry-level, dar menţinând direcţia de HR. Debutul în lumea farmaceutică a avut loc în 2013, iar prezenţa în Merck România a început în urmă cu patru ani, timp în care omul de HR a avut ocazia să pună bazele şi să dezvolte departamentul local de resurse umane, de la proceduri şi moduri de lucru la consolidări şi procese. „Lucrul cu oamenii nu este un domeniu uşor, dar provocările de care am avut parte m-au făcut să mă maturizez rapid, să fiu mai tenace şi să ridic standardele când vine vorba de aşteptări – atât ale mele cât şi ale celor din jur.”