BusinessMagazin

Tag: intoarcere

  • Nelson Mandela este în continuare în stare “stabilă, dar critică”. Prima declaraţie a preşedinţiei Africii de Sud de la ieşirea acestuia din spital

     “Starea de sănătate a fostului preşedinte rămâne mai mult sau mai puţin la fel ca atunci când preşedintele (Jacob) Zuma l-a vizitat ultima dată, adică stabilă, dar critică, iar Madiba continuă să reacţioneze la tratament”, a afirmat preşedinţia într-un comunicat, referindu-se la eroul naţional prin folosirea numelui său de clan, preluat cu afecţiune de majoritatea sud-africanilor, relatează AFP.

    Comunicatul a fost difuzat după ce preşedintele Zuma l-a vizitat pe eroul luptei antiapartheid luni dimineaţa, aceasta fiind prima intervenţie după mai mult de două luni de tăcere în privinţa stării de sănătate a lui Mandela, în vârstă de 95 de ani, care a trecut pe lângă moarte în iunie.

    Zuma urmează să inaugureze, luni seara, o expoziţie permanentă despre viaţa lui Nelson Mandela la fundaţia sa, în cadrul unui dineu festiv la Johannesburg, în prezenţa a numeroşi jurnalişti care nu ar fi ratat ocazia de a-i pune întrebări despre starea de sănătate a ilustrului său predecesor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maramureşeanul care a vândut ziarele săracilor în Paris şi-a deschis afacere în România

    Am ştiut de la început ce vreau să fac. Ştiam că lumea se deplasează după mâncare bună„, spune antreprenorul, care în noiembrie 2009 a deschis Cantine de Nicolai într-o zonă centrală, însă ferită de traficul şi aglomeraţia din Capitală. Micul local, cum îi spune antreprenorul, are 65 de locuri şi primeşte zilnic 60-100 de clienţi, cei mai mulţi seara.

    „A fost greu la început, pentru că românul e dispus să încerce ceva nou însă trebuie convins să revină.„ Nicolai Tand, care după mulţi ani în afara ţării încă îşi păstrează accentul de maramureşean, spune că a încercat să construiască un local mic, intim, care să creeze ideea de „acasă„. Aşa a ales spaţiul aflat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, pe una dintre străduţele care încă mai păstrează aerul interbelic. „Am găsit spaţiul acesta pe internet şi am mers să îl văd. Am ştiut de la început că aici vreau să dezvolt restaurantul, însă am mai mers să văd încă un spaţiu. M-am întors.”

    Deşi a fost deschis în urmă cu ceva mai mult de trei ani, antreprenorul spune că în fiecare an, timp de o săptămână, vara, localul intră în proces de renovare. „Consider că e un semn de respect faţă de client şi faţă de mine. Am construit acest business ca să îl dezvolt pe termen lung.” Nicolai Tand afirmă că după ce a lucrat la Paris în industria de profil a înţeles că pentru a face bani trebuie să investeşti. Astăzi restaurantul are afaceri de 6.000 – 8000 de lei pe zi, cifre ce au crescut an de an cu 15-20%. „Pentru un restaurant normal mecanismul e acelaşi ca la unul cu stele Michelin. Munceşti mult ca să ai o stea, dar şi mai mult să o păstrezi. La noi variabila e clientul.”

    Nicolai Tand a decis să investească într-un local propriu alături de un partener francez în plină criză financiară, când consumul era deja pe o pantă descendentă. El spune însă că a reuşit să crească an de an, fiind norocos că nu a trebuit să se raporteze la vremurile bune, de dinainte de 2009. Avantajul său a fost şi faptul că s-a adresat unei clientele cu venituri peste medie, mulţi dintre cei care mănâncă la restaurant fiind antreprenori şi executivi. Cele mai căutate feluri de mâncare sunt osso buco, foie gras, salată de caracatiţă şi supă de ceapă. „Ştiam de la început că voi deschide un local pentru oamenii de afaceri care au călătorit mult şi care ştiu ce înseamnă bucătăria franţuzească. În România deja sunt multe localuri pe segmentul mediu.”

    La fel ca la început, antreprenorul se implică zilnic în administrarea businessului şi în mersul acestuia de zi cu zi. Deşi are în subordine 16 angajaţi, Nicolai Tand este de părere că dacă ar sta acasă şi ar privi de pe margine ar veni un moment în care businessul nu ar mai merge de la sine. Astfel, dacă e în Bucureşti, e la restaurant tot timpul, pentru a lua pulsul. De altfel, el „face şi piaţa„ împreună cu bucătarul şi tot el socializează cu clienţii. „Încă de la început mergeam la fiecare masă să îi întreb pe clienţi cum li se pare mâncarea. Fac asta şi astăzi.„ Antreprenorul spune de altfel că mulţi clienţi îl sună personal înainte să vină, pentru că s-a creat o relaţie de lungă durată. Avantajul este chiar faptul că restaurantul este mic, de doar 65 de locuri.

    „Încă de la început m-am implicat personal, de la alegerea vopselelor şi a barului până la construcţia meniului. Am vrut ca localul să aibă amprenta mea proprie, de aceea am fost atent la detalii. Spre exemplu, scaunele sunt făcute la ţară, la Baia Mare.„ Restaurantul a necesitat o investiţie iniţială de 200.000 de euro, banii venind din sursele sale proprii şi din cele ale asociatului său pe care l-a cunoscut în cei 13 ani pe care i-a petrecut în Franţa.

  • Cel mai greu job din România: 60% dintre angajaţi demisionează după un an

    60% DINTRE OAMENII DE VÂNZĂRI DIN ROMÂNIA REZISTĂ MAI PUŢIN DE UN AN. ESTE UN PROCENT ENORM”. Mădălina Pascu este cea care coor-donează activităţile Salestrust.eu în România, filiala locală a unei companii din Marea Britanie, organizaţie care certifică profesional oamenii de vânzări, denumită Institute of Sales and Marketing Management (ISMM). A adus programul în România anul trecut – “de regulă cererea vine din partea companiilor dintr-o anumită zonă sau din iniţiativa unui prestator de servicii cum suntem noi” – şi recunoaşte că alte certificări au ajuns mai devreme, cum ar fi cele pentru audit, marketing, contabilitate sau din domeniul financiar-bancar.

    A început facultatea de comerţ din cadrul ASE Bucureşti, dar a plecat să studieze comerţ la universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. Ulterior, a făcut doi ani de specializare într-un departament de comerţ exterior din Italia şi a primit, prin intermediul facultăţii, un internship în vânzări la Valentino la New York. “Te duci acolo, vezi cât de mult se munceşte şi vezi lucrurile mai închegate. Acolo, dacă greşeşti de trei ori, un mail, un raport greşit şi o eroare gramaticală – eşti concediat”, spune tânăra de 32 de ani. A refuzat o ofertă de salariu de 7.000 de dolari la New York după terminarea intenshipului şi a revenit în România.

    “Când vezi cum sunt oamenii de acolo, începi să apreciezi foarte mult România şi modul în care noi acordăm timp tradiţiilor şi familiei. Stilul nostru de viaţă este foarte diferit. Americanii sunt foarte reci, iar succesul lor stă în disciplina pe care o impun şi lipsa de permisivitate”, explică Mădălina Pascu.

    PASCU A LUCRAT ÎN ULTIMII NOUĂ ANI TOCMAI PENTRU TOATE CERTIFICĂRILE PROFESIONALE – “am dezvoltat ACCA (certificarea din contabilitate – n.red.) de la cinci companii care investeau la 350” – şi admite că despre vânzători nu ştia mare lucru până când ISMM a venit în ţară. “Nu este tocmai o franciză, este un parteneriat în care se cedează o marjă către cei din Marea Britanie”. Firma a avut până acum circa 40 de cursanţi, preţul calificării fiind de 16.000 de euro pentru o perioadă de trei ani. Companiile aleg să îi înscrie pe cei mai buni dintre vânzători, pentru a-i motiva suplimentar să nu părăsească angajatorul, cei pe care îi trimiteau în trecut la MBA-uri în afara ţării.


    RADIOGRAFIA PIEŢEI DUPĂ APROAPE UN AN ŞI JUMĂTATE DE LA STARTUL BUSINESSULUI CONTUREAZĂ ÎN ROMÂNIA DOUĂ TIPURI DE COMPANII: câteva care investescîn programe interne regionale printr-o academie de vânzări, de regulă multinaţionale cu afaceri de sute de milioane de euro; altele care cheltuiesc bani în mod episodic în funcţie de nevoi pentru traininguri de vânzări, tocmai pentru că riscul pierderii investiţiei e mai mic dată fiind fluctuaţia mare de personal în rândul angajaţilor din domeniu.

    “Firmele consideră că aceste programe au ca scop cunoaşterea produselor şi nu formarea stabilă a angajaţilor. E o problemă în toate pieţele logica «Cu cât cunoşti produsul mai bine, cu atât îl vinzi mai bine». Fals”, spune Pascu. O cercertare statistică a Salestrust.eu arată că majoritatea românilor cred că oamenii de vânzări buni sunt nativi şi nu construiţi pe parcursul vieţii – “cei mai descurcăreţi, sociabili şi muncitori”. Fluctuaţia mare de personal se explică prin faptul că marea majoritatea a angajaţilor renunţă nu numai la jobul respectiv, ci şi la cariera în vânzări, pentru că ajung să înţeleagă că nu sunt făcuţi pentru asta. “Un om ajunge întâmplătorîn vânzări.

    Se angajează, învaţă trei luni produsul, după care trebuie să îşi îndeplinească ţintele. Nefiind bine pregătit şi fără să înţeleagă că încrederea în client se câştigă în timp, renunţă”, spune Mădălina Pascu. În mare parte, oamenii de vânzări sunt absolvenţi de ştiinţe economice atraşi de iluzia unei slujbe în care interacţionează cu alţi oameni şi sunt feriţi de rutinele pe care le impun joburile din bănci sau audit. “Partea cea mai dificilă e tocmai interacţiunea cu oamenii, pentru că interacţiunea nu înseamnă să convingi omul să cumpere, ci să construieşti o relaţie cu clientul, să cunoşti bine piaţa şi percepţiile”.

    Piaţa românească înseamnă mai degrabă abordarea regulii “sună o sută de oamenişi s-ar putea să cumpere zece”iar cei care nu îndeplinesc obiectivele se demotivează rapid. Salariile pleacă de la 350 de euro şi ajung la 4.500 de euro pentru un director de vânzări, în timp ce “preţul talentelor”, sub o zecime din oamenii de vânzări din România, s-a menţinut constant în ultimii ani.

    O bună parte din venitul lunar al angajatului din vânzări este variabilă, mai mult în cazul angajaţilor responsabili de găsirea de noi clienţi, o activitate mult mai dificilă în 2013, şi mai puţin în cazul celor care trebuie să păstreze baza de clienţi deja existentă.

    IN NOUA REALITATE ECONOMICĂ, MĂDĂLINA PASCU SPUNE CĂ ABILITĂŢILE DE VÂNZĂRI CONTEAZĂ ŞI MAI MULT. În scenariul în care clientului în plac produsul şi omul de vânzări, dar nu are bani să cumpere, Pascu vorbeşte despre găsirea de priorităţi. “De exemplu, cu toţii spunem că nu avem timp, dar dacă e ceva cu adevărat important nu dormim noaptea ca să rezolvăm problema. Asta este adevărata valoare a oamenilor buni din vânzări”.

  • Tânărul de 33 de ani care şi-a făcut cea mai mare agenţie de turism de pe internet

    CÂND S-A ÎNTORS ÎN VACANŢĂ DIN STATELE UNITE, unde plecase cu o bursă, Daniel Truică a ajuns şi pe la bunica din partea tatălui, undeva pe malul Dunării. Străbătuse America de două ori cu maşina, pe diagonală, din New York până în California. „M-a luat un unchi şi am fost să ne plimbăm pe malul Dunării. Ne-am uitat împreună în zare, vedeam staţia de epurare construită de Ceauşescu şi acum abandonată, în stânga, blocurile comuniste ale bulgarilor pe malul celălalt, apa murdară, de culoare cenuşie… şi unchiul zice: «Nepoate, au americanii ăştia aşa ceva?» Iar eu i-am răspuns: «Nu, unchiule, au multe, dar nu au Dunărea»„.

    După doi ani petrecuţi în Statele Unite, Daniel Truică s-a întors în ţară, dar nu datorită farmecului Dunării. A înţeles că aici există ceva ce nu găsise în America, nişte posibilităţi încă neexploatate. „Totul a pornit în 2004, iar firma pe care am fondat-o atunci avea un alt obiect de activitate decât cel pe care îl are Vola acum. În 2004 aveam 24 de ani.

    Am stat doi ani în Statele Unite, când aveam 20-21 de ani. După care m-am întors în ţară şi am fondat IQads, un portal despre publicitate. La momentul respectiv, era puţin diferit faţă de ce este acum. Noi am avut ideea unui proiect de advert-gaming, o publicitate prin joc. Şi am pornit să vindem pachete publicitare către agenţiile de advertising din România şi către clienţii mari„, povesteşte Truică.

    DUPĂ CE ŞI-A VÂNDUT PARTICIPAŢIA LA IQADS, A FONDAT O FIRMĂ ÎMPREUNĂ CU DOI TINERI POLONEZI, care se ocupa cu turismul de nişă. După anul al doilea de facultate – era student la Finanţe-Bănci la Sibiu -, a plecat pentru trei-patru luni în America prin programul Work and Travel. Când s-a întors, pe polonezi i-a întâlnit din întâmplare într-un bar. Ei veniseră în România, voiau să îşi deschidă un birou, dar nu ştiau exact cum.

    Au aflat că toţi munciseră prin programul Work and Travel şi de aici a pornit totul. În decembrie 2004, cei trei au deschis firma Student Adventure, care a funcţionat cu acest nume până în 2007. Polonezii aveau acest business şi în ţara lor însă, în 2005, când Polonia a intrat în UE, programul a scăzut brusc prin deschiderea graniţelor. „Ştiam că vrem să facem altceva, nu mai voiam să facem aceste programe de Work and Travel, mai ales că România intra în Uniunea Europeană şi anticipam un declin similar celui din Polonia„, îşi aminteşte Daniel Truică.

    Acel altceva a apărut din întâmplare, în timpul unei plimbări. Firma Student Adventure tocmai obţinuse licenţă pentru a vinde bilete de avion pentru o companie care avea tarife preferenţiale pentru studenţi. „Noi aveam biroul pe Magheru şi ne plimbam pe bulevard, iar unul din colegii mei mi-a spus că poate ar trebui să intrăm cumva în ticketing pentru că avem licenţa asta, şi să ne acredităm IATA. I-am zis să se uite că pe parcursul a 100 de metri am trecut pe lângă patru agenţii de turism şi l-am întrebat: «Vrei s-o facem pe-a cincea?». Şi atunci i-am propus să o facem online. Eu aveam experienţă de la IQads şi aşa am ajuns la ideea unei agenţii online„.
     

  • Ceremonie sobră în Belgia, pentru a marca încheierea domniei lui Albert al II-lea

     După 20 de ani de domnie, regele Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, şi-a anunţat la începutul lui iulie decizia de a abdica, din motive de sănătate, la 21 iulie, ziua sărbătorii naţionale.

    Regele, erou al unităţii Belgiei şi a cărui domnie a fost marcată de două mari crize politice între flamanzi şi francofoni, va semna actul de abdicare la ora 10.30 (11.30 ora României).

    La ora 13.00 (14.00 ora României), fiul său cel mare, prinţul Philippe, în vârstă de 53 de ani, va depune jurământul în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor reunite, potrivit unei tradiţii stabilite la 21 iulie 1831, de către strămoşul său Leopold I.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adevărul despre Bulgaria: Nisipurile pot fi aurii, dar mâncarea este doar multă, nu şi bună

    CE I-A FĂCUT SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN ROMÂNIA?

    Au descoperit că nisipurile pot fi aurii în Bulgaria, dar mâncarea este doar multă, nu şi bună, iar hotelul, deşi occidental ca standard, avea oaspeţi mai mult orientali în obiceiuri.

    Pentru ei, plaja românească din Mamaia, cu mocktail-urile ei de mango, briza vibrând pe ritmuri house şi peisaj marin cu pălăriuţe Fedora a fost mai convingătoare. Pentru o parte din prietenii lor, restaurantele etnice au fost motiv bun de preumblare prin orăşele, alţii au căutat istorii vechi printre pietre şi ruine. Toţi s-au întors acasă satisfăcuţi.

    Toţi sunt profesionişti cu călătorii şi experienţe comparabile în străinătate. Există de ani buni convingerea că nu ai fost în vacanţă dacă nu ai ieşit din ţară. Pe litoralul românesc se merge în week-end, ca să umpli timpul până la / după vacanţa adevărată – grecesc-insulară, turcesc-all-inclusive sau pe coaste italiano-spaniole.

    Dacă mergi la mare strict ca să stai la plajă, ce contează de care parte a Mediteranei te afli?
    Dacă nu te interesează istoria, cultura sau arhitectura locului, ce importanţă mai are limba în care ţi se adresează recepţionerul?
    Dacă a mânca este un verb cantitativ, iar băuturile se declină în funcţie de dozator, mai are vreun sens drumul parcurs după vamă?
    ESTE FRUMOS ŞI PROFITABIL SPIRITUAL SĂ CĂLĂTOREŞTI; o spun cu recunoştinţa omului care a văzut locuri, a întâlnit culturi noi şi a învăţat să se bucure de diferenţe, asemănări şi deschiderile pricinuite de oricare dintre acestea.

    Mi-am dat seama însă că a merge mereu afară nu este suficient. Trebuie să mergem şi înăuntru. Modul în care percepem ideea de străin şi autohton se schimbă neîncetat în funcţie de informaţia cu care hrănim ambele tabere. Cunoscând cum e la alţii, putem aprecia sau blama ce găsim acasă, la fel cum, conştienţi de ce avem înăuntru, putem evalua la justa valoare sclipiciul de afară.
    Cu ruşinea de a nu fi aflat încă nici măcar jumătate din locurile şi poveştile româneşti comparabile cu orice pietroi bine promovat de afară, creionez o listă de motive pentru care litoralul românesc ar merita să fie loc de vacanţă şi nu de week-end. 

    Încep printr-o recomandare pe placul mamelor noastre – nu uitaţi micul dejun! În Constanţa, pe Şoseaua Mircea cel Bătrân, în Complexul Tomis 2, undeva în spatele micilor magazine şi a pieţei improvizate ad hoc, se află o patiserie cu autoservire, cu cele mai proaspete eclere, ciocolată de casă şi cele mai bune merdenele pe care le-am întâlnit, totul din ingrediente naturale. Fă-ţi provizii şi îndreaptă-te spre plaja sau hotel, după pofta inimii şi / sau a buzunarului.

    PE PLAJĂ, ÎNCEARCĂ ORICARE CONCESIUNE DIN CELE AFLATE ÎN MAMAIA NORD, DE LA BARIERA ÎNSPRE NĂVODARI, dar probabil ştii deja asta. În funcţie de criteriile personale, H2O are kite-uri, saltele moi şi mişcătoare precum o saltea de apă, Fratelli şi Ego design şi pretenţii, Crazy frappe delicios, muzică liniştită şi un meniu extrem de limitat pe plajă. Corpuri frumoase şi copii veseli – a se citi gălăgioşi – sunt peste tot.

    Pe seară, când obosit soarele se lasă peste lac, încearcă stavridul pe plită de la Pinguin şi scoicile natur în vin alb. Bucătărie simplă şi delicioasă, fără pretenţii, dar perfectă de fiecare dată. Cea mai bună saramură de crap e tot aici.

    Dacă bucataria etnică este de interes pentru tine, încearcă şi Oz Demir – restaurant turcesc în zona gării din Constanţa, sau mai bine Nikos, taverna grecească de la capătul bulevardului Tomis, unde calamarul e prăjit, la gril sau umplut cu feta şi roşii, iar porţiile sunt imense, savuroase şi ieftine.

    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

  • A refuzat un job la Valentino în New York ca să se întoarcă în România

    „Te duci acolo, vezi cât de mult se munceşte şi vezi lucrurile mai închegate. Acolo, dacă greşeşti de trei ori, un mail, un raport greşit şi o eroare gramaticală şi eşti concediat”, spune tânăra de 32 de ani.

    “Când vezi cum sunt oamenii de acolo, începi să apreciezi foarte mult România şi modul în care noi acordăm timp tradiţiilor şi familiei. Stilul nostru de viaţă este foarte diferit. Americanii sunt foarte reci, iar succesul lor stă în disciplina pe care o impun şi lipsa de permisivitate. De exemplu, directoarea de vânzări avea 27 de ani şi era acolo pe merit şi ambiţie”, explică Mădălina Pascu.

    Deşi a refuzat o oferta de salariu de 7.000 de dolari la New York după terminarea intenshipului, astăzi Mădălina Pascu conduce activităţile Salestrust.eu în România, companie responsabilă de instruirea oamenilor de vânzări din companii prin intermediul calificarii profesionale internationale ISMM. Firma a avut până acum circa 40 de cursanţi, preţul calificarii este de 16.000 de euro pentru o perioadă de trei ani.

    „În România se acordă involuntar mai multă atenţie calităţii vieţii, aşa cum suntem noi cu neajunsurile noastre. Plecarea m-a făcut să accept mai uşor ce se întâmplă aici. Pot să merg pe o stradă plină de praf şi să fiu fericită. N-aş fi rămas la New York nici pentru cel mai frumos penthouse”, mai spune Pascu.

  • PROTESTELE din TURCIA: Recep Tayyip Erdogan, aşteptat în ţară de zeci de mii de manifestanţi care îi cer demisia

     La întoarcerea din Tunis, şeful Guvernului islamo-conservator îşi va găsi ţara în plină agitaţie, a doua zi după o puternică mobilizare sindicală şi noi ciocniri între poliţie şi contestatari, la Ankara.

    De vineri, când a început o mişcare de contestare fără precedent la adresa lui, Erdogan afişează, spre deosebire de preşedintele Abdullah Gül şi numărul doi al Guvernului său Bülent Arinç, o fermitate de neclintit în faţa “extremiştilor”, care-i impută alunecarea spre autoritarism şi îl acuză că vrea să islamizeze societatea turcă.

    Luni, aflat în vizită la Rabat, premierul i-a sfidat pe manifestanţi, afirmând că “situaţia este pe cale să se calmeze”. “Când mă voi întoarce din vizită, problemele se vor rezolva”, a declarat el, provocator.

    Miercuri însă, zeci de mii de persoane au defilat pe străzile marilor oraşe ale ţării, mai ales la Istanbul şi Ankara, la apelul a două sindicate puternice de stânga. Ei au cerut demisia lui Erdogan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Are 27 de ani şi a refuzat oferte de joburi din America şi Emirate ca să îşi îndeplinească visul la Baloteşti

    De la un loc destinat doar pescuitului, Laguna Verde este azi un complex turistic: cabane, un restaurant cu specific pescăresc şi echipamente pentru sporturi acvatice în mijlocul câmpului.

    Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa, când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne beam cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri„, îşi aminteşte Dan Mehedinţu unul dintre cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră. În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume, dar a hotărât să se întoarcă în ţară pentru a conduce împreună cu tatăl lui afacerea „Laguna Verde”.

    Construită în jurul unei bălţi aflate la 15 kilometri de Capitală, aceasta constă într-un restaurant cu specific pescăresc, 20 de căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skyjet sau caiac canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro.

    Cu clienţii selectaţi atent, Mehedinţu mizează pe „oaza de linişte„ pe care tatăl lui a încercat să o găsească atunci când a venit prima oară în Baloteşti. Acum atât tatăl, cât şi fiul îşi petrec cea mai mare parte a timpului în „lagună„, împărţindu-şi activitatea între discuţiile cu clienţii – printre care pot fi văzuţi şeici sau politicieni –  coordonarea angajaţilor, inovaţii cum ar fi o fântână arteziană în mijlocul lacului sau alegerea mobilierului pentru restaurantul recent deschis.

    „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră„, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor, în 2001. În acea perioadă era student în anul trei la Facultatea de finanţe-bănci în cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea„.

    Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să o facă mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11„. Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului „descurcăreţ„ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.

    După ce s-a întors în ţară, şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa. A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant.

    Managerii restaurantului de peste Ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit.

  • Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii: Nu am vizitat nicio clădire mai impresionantă decât Palatul Parlamentului din România

     “Am vizitat clădiri ale Parlamentelor din mai multe ţări europene şi din multe alte ţări din lume şi încă nu am vizitat nicio clădire mai impresionantă decât Parlamentul român. Cred că este un mare omagiu adus viziunii liderilor voştri, calităţilor arhitecturii, imaginaţiei celor care au creat interioarele şi care s-au ocupat de aceste elemente din clădire. Această clădire este absolut impresionantă şi am încredere că sunteţi la fel de mândri de membrii acestei instituţii pe cât sunt eu de impresionat”, a spus John Bercow, într-o conferinţă de presă susţinută la Camera Deputaţilor, întrebat despre Palatul Parlamentului.

    El a arătat că joi va face o vizită la Craiova şi doreşte ca în viitor să revină în România pentru a vizita locurile unde a trăit bunicul său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro