Tag: imprumut

  • A devenit antreprenor cu bani împrumutaţi şi cu o rablă de Dacie. Acum face 20 de milioane de euro

    Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va fi lansat de Business Magazin în luna mai. Tot atunci vom premia cei mai performanţi tineri din mediul de afaceri la Gala Tineri Manageri de Top, organizată de Business Magazin.


    Mihai Pătraşcu a lucrat ca angajat doar un an în cei 31 pe care i-a împlinit şi se declară fericit că a luat decizia să muncească pentru afacerea proprie, evomag.ro, pe care a pornit-o cu bani împrumutaţi şi pe care a dus-o la 20 de milioane de euro.

    L-am găsit pe Mihai Pătraşcu stând în picioare la biroul înalt şi fără scaun de unde supervizează fluxul comenzilor. În discuţia cu Mihai, îţi vine aproape instinctiv să îl tutuieşti şi ajungi să vorbeşti repede despre gadgeturile pe care le foloseşte, printre care un ceas cu pedometru prin care încearcă să se menţină cât de cât activ, dat fiind că stă la birou cam zece ore pe zi. Joia Mare l-a găsit făcând, până la ora 12, patru kilometri, deşi admite că într-o zi de muncă trece bine de opt-nouă kilometri.

    Alergătura l-a însoţit încă dinainte de facultate, când, din dorinţa de avea internet în blocul unde locuia, a constituit o reţea de cartier cu 250 de abonaţi capabilă să atragă serviciile unui furnizor. “Am avut o reţea de cartier încă de când eram la liceu”, îşi începe povestea Mihai Pătraşcu, astăzi proprietar al evomag.ro, un magazin online care şi-a bugetat afaceri de circa 20 de milioane de euro pentru anul în curs.

    Absolvent de electronică şi telecomunicaţii la Universitatea Politehnică, Pătraşcu îşi are biroul deasupra depozitelor şi magazinului de prezentare de lângă Piaţa Muncii.

    Primul meu calculator a fost un 586 cumpărat cu mari eforturi de către părinţi de la cineva din Ştefan cel Mare. Am fost atras mereu de tehnologie. Ca student, a început să repare calculatoare alături de un prieten, după un an în care a lucrat la Siveco, una dintre companiile locale care dezvoltă software – “Nu mi-a plăcut pentru că nu programam, ci doar instruiam clienţii din ţară să folosească ser-viciile cumpărate. Era militărie!”.

    Cei doi au format o echipă de 20 de angajaţi, moment când el a decis să înfiinţeze un magazin online unde să îşi comercializeze calculatoarele. Aşa a apărut în 2003 vreaulaptop.ro, un proiect despre care admite că a fost lansat “prea devreme pentru timpul lui, dar din care a învăţat să facă marketing pe forumuri şi să vândă un produs deloc ieftin la acea vreme.

    A decis să construi-ască singur un proiect de magazin online şi a înfiinţat propria firmă cu bani luaţi în avans de la companiile cărora le repara calculatoarele. A strâns 12 milioane de lei vechi cu care şi-a fondat o societate şi i-a dat reţeaua de cartier unui prieten programator în schimbul unui script pentru un magazin electronic de la care a pornit evolutionsystems.ro. “Puneam în fiecare dimineaţă anunţuri timp de două ore, de la 9 la 11, pe toate site-urile posibile, alături de actuala mea soţie, de acasă, din dormitor. Am făcut asta jumătate de an şi vindeam două-trei calcu-latoare pe săptămână”, povesteşte tânărul.

    A încercat mai multe branduri în anunţurile pe care le încărca pe internet şi aşa a decis că între Evosys, Evoshop şi Evomag, ultimul rămâne cel la care clienţii răspund cel mai bine – “oamenii sunau mai mult la anunţurile cu evomag, iar încet-încet ne-am concentrat doar pe comerţ şi am renunţat la partea de mentenanţă”. Spune că nu a avut de la cine să se inspire în România şi că a preluat modelul TigerDi-rect.com, unul dintre site-urile cu obiect de activitate similar din Statele Unite ale Americii.

  • CFR caută consultanţi pentru elaborarea şi implementarea unui plan de restructurare

     Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat la finele anului 2012 că a acordat un împrumut de 175 milioane euro companiei CFR SA pentru a ajuta administratorul infrastructurii feroviare să-şi restructureze bilanţul, permiţând plata datoriilor curente.

    Acoperirea datoriilor viza eliberarea de fonduri pentru investiţii şi lucrări de întreţinere, pentru îmbunătăţirea calităţii reţelei feroviare.

    Împrumutul, distribuit în două tranşe în funcţie de măsuri specifice de reformă, este parte a unui program de restructurare pentru CFR, în valoare de 1,2 miliarde euro.

    Cititi  mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a împrumutat şase bănci, prin repo, cu 2,03 miliarde lei

     Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară. Banii sunt împrumutaţi, de regulă, pentru o săptămână.

    Pe fondul unei lichidităţi mai ridicate de care au dispus băncile dobânzile au fost mici începând cu luna septembrie, astfel că BNR a acordat împrumuturi prin repo doar la începutul lunii aprilie, de 1,18 miliarde lei.

    “Credem că recenta creştere neaşteptată în rata ON (over night – cu scadenţa de o zi) este rezultatul finanţării deficitului bugetar prin depozite atrase din piaţa monetară de către MF, înaintea decontării de joi a eurobond-ului vândut sâptămâna trecută. Un astfel de scenariu ramâne însă speculativ, întrucât presupune ca majoritatea cheltuielilor MF sunt proiectate pentru finalul lunii, în vreme ce surplusul de lichiditate estimat la circa 3 miliarde lei nu este filtrat de piaţă.

    Totuşi, în aceste condiţii, continuăm să avem o perspectivă pozitivă asupra lichidităţii interbancare dincolo de viitorul apropiat, în vreme ce credem că dacă suma injectată la operaţiunea repo este similară cu cea de circa 2 miliarde lei de la operaţiunea precedentă, am putea asista la scăderea ratei ON în jurul a 2% în urmatoarele zile”, arătă un raport ING Bank transmis miercuri dimineaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEC Bank a acordat în două luni credite cu garanţii de la stat pentru IMM-uri de 2 milioane lei

    CEC Bank şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) au semnat în februarie Convenţia de Colaborare pentru programul guvernamental, prin care banca beneficiază în următorii doi ani de un plafon al garanţiilor de circa 260 milioane lei, prin care IMM-urile pot accesa credite de peste 520 milioane lei cu garanţii reduse la jumătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a închis o linie de credit de 120 milioane lei de la Banca Transilvania

     “La data de 14.10.2011 Hidroelectrica a contractat de la Banca Transilvania o facilitate de finanţare pe termen scurt în valoare de 120 milioane lei. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită succesiv în anii 2012 -2013 din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor. Îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane de lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, scadent la 11.04.2014”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

    În cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a închis o linie de credit de 120 milioane lei de la Banca Transilvania

     “La data de 14.10.2011 Hidroelectrica a contractat de la Banca Transilvania o facilitate de finanţare pe termen scurt în valoare de 120 milioane lei. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită succesiv în anii 2012 -2013 din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor. Îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane de lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, scadent la 11.04.2014”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

    În cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gerom Buzău vrea să se împrumute 3,5 milioane de euro de la o bancă din Republica Moldova

     Din totalul împrumutului, suma de 1,9 milioane de euro va fi acordată pe 7 ani şi va fi destinată refinaţării Gerom.

    De asemenea, 750.000 de euro vor fi alocaţi investiţiilor şi vor fi rambursaţi în termen de 7 ani, iar 850.000 euro pentru activităţile operaţionale, returnarea banilor fiind programată peste doi ani.

    Totodată, acţionarii Gerom vor discuta şi despre obţinerea unei linii de garanţii pe doi ani în limita sumei de 500.000 euro.

    Pentru garantarea sumei împrumutate şi a liniei de garanţii, Gerom va încheia ipotecă pe bunurile mobile (utilaje de producere, automobile şi echipamente), bunuri imobile (complex de producere cu suprafaţă totală de 59.000 metri pătraţi şi terenul aferent cu suprafaţa totală de 24,03 hectare) şi creanţele băneşti faţă de terţi rezultate din contractele de vânzare-cumpărare încheiate sau pe care societatea urmează să le încheie cu diverşi parteneri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Damian Drăghici şi soţia şi-au împrumutat societăţile comerciale cu aproape 500.000 de lei

     Astfel, Damian Drăghici, aflat pe locul şase pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC pentru PE, a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 92.442 lei societăţii Concert Masters SRL.

    Soţia sa, Paula Ioana Rosenberg-Drăghici, a acordat împrumuturi în nume personal societăţii Rosenberg & Partners Consulting SRL, în valoare de 298.661 lei, societăţii World Wide Distribution SRL, în valoare de 144.444 lei, şi societăţii Galla Events SRL, în valoare de 6.385 lei.

    În total, cei doi soţi au acordat împrumuturi în nume personal de 481.932 lei.

    Pe de altă parte, Damian Drăghici are datorii de 198.675 Euro la BRD, în timp ce soţia sa are datorii de 27.520 Euro şi 127.958 lei la diverse instituţii bancare.

    În ultimul an fiscal, Damian Drăghici a încasat 58.908 lei de la Senatul României, iar soţia sa a încasat 47.247 lei de la biroul său de notar public, precum şi 13.500 de lei din închirierea unui imobil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schaeuble: Germania este gata să ajute Grecia dacă mai are nevoie de bani

     Ţările din zona euro şi FMI au împrumutat Greciei 240 de miliarde de euro începând din 2010, pentru a ajuta statul elen să evite intrarea în colaps financiar.

    Guvernul de la Atena nu s-a mai putut împrumuta de pe piaţa financiară începând din 2010, după ce îndatorarea foarte ridicată a ţării a împins dobânzile la niveluri nesustenabile.

    Grecia nu intenţionează să ceară noi împrumuturi de la zona euro şi speră să revină pe pieţele finanicare internaţionale în acest an, în timp ce statele din zona euro, mai precaute, avertizează că succesul acestui plan depinde de implementarea reformelor din programul convenit cu FMI şi zona euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Congresul american a aprobat planul de ajutorare a Ucrainei, inclusiv sancţiunile împotriva Moscovei

     Planul de ajutorare, care prevede garantarea unor împrumuturi de un miliard de dolari, a fost aprobat de o largă majoritate a Camerei Reprezentanţilor.

    Textul, adoptat săptămâna trecută de Senat, urmează să fie promulgat de preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pentru a intra în vigoare.

    Preşedintele american a salutat adoptarea planului de ajutorare, prin intermediul căruia Ucraina va primi “mijloacele esenţiale pentru (asigurarea) stabilităţii economice şi revenirii la creştere şi prosperitate”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro