Tag: extindere

  • Pesta porcină africană SE EXTINDE la un nou judeţ din România. Filtre de dezinsecţie, instalate în zonă

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că duminică dimineaţă a ajuns de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti buletinul care confirmă prezenţa virusului de pestă porcină africană în judeţ.

    Cele două focare, care au legătură între ele, au fost descoperite în localităţile Lunca şi Pănătău, din comunele Pătârlagele şi Pănătău.

    Autorităţile bănuiesc că virusul a fost adus din Tulcea.

    “În Pănătău locuieşte o doamnă la care a venit tatăl în vizită, el fiind din Tulcea, unde este focar PPA”, a declarat Cozma.

    Potrivit acestuia, femeia a sacrificat un porc şi a dus din carne şi mamei sale, care locuieşte în Lunca, unde s-a confirmat cel de-al doilea focar.

    ”Cel mai probabil virusul a fost adus din Tulcea”, a adăugat Cozma.

    Potrivit acestuia, în comuna Pănătău au fost sacrificaţi doi porci pentru prelevarea de probe. De asemenea, au fost prelevate probe de la un al treilea animal, dintr-o gospodărie învecinată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump, mesaj pentru Iohannis, cu ocazia Summit-ului “Iniţiativa celor Trei Mări”

    “Le transmit salutări participanţilor la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări 2018. Anul trecut am avut onoarea de a susţine un discurs la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia, în Polonia. În cadrul vizitei mele, am reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Iniţiativa celor Trei Mări şi ţelul nostru comun de extindere a infrastructurii, creştere a legăturilor de afaceri, consolidare a securităţii energetice şi reducere a barierelor în calea unui comerţ liber, echitabil şi reciproc în Europa Centrală şi de Est. Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcţia de infrastructură pentru gazoducte”, se arată în mesajul preşedintelui Donald Trump, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiei remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Luxul a bătut cu mult piaţa: Louis Vuitton, Hermes şi Kering, creşteri de peste 20% în 2018 faţă de o medie de 1% a bursei de la Paris

    Indicele CAC40, referinţa bursei de la Paris, afişează în prezent o apreciere de puţin peste 1%, în timp ce niciuna dintre cele mai mari companii de lux ale Franţei nu a înregistrat în 2018 o creştere mai mică de 20%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Finalul nu e aproape

    E important să menţionez, în caz că mai există cineva pe faţa Pământului care nu ştia asta, că Tom Cruise realizează chiar el majoritatea cascadoriilor. Mi se pare de necrezut cât de mult poate asta să schimbe (în bine, evident) faţa francizei Mission: Impossible. Atunci când teama sau disperarea de pe faţa unui actor e reală, şi spectatorii o vor simţi; lipsa efectelor speciale generate pe calculator e un plus în ziua de azi, iar producătorii lui Mission: Impossible au ştiut să profite la maximum de asta.
    Chiar dacă scenariul are multe scăpări pe partea de logică, scenele de acţiune sunt atât de bine realizate încât firul narativ devine realmente secundar. Cei mai mulţi membri ai echipei se întorc pentru această nouă aventură: Ethan şi echipa trebuie să recupereze trei recipiente cu plutoniu înainte ca acestea să ajungă la un grup terorist numit Apostolii, ridicat pe bazele Sindicatului, grupul desfiinţat de Ethan în filmul anterior. Pare complicat? Acţiunea devine şi mai încurcată, dar recomandarea mea e să lăsaţi la o parte aspectele tehnice şi să vă concentraţi pe acţiune.
    Personajele nu sunt prezente în film pentru a atrage simpatia spectatorilor, singurul lor rol fiind de a participa la urmăriri, explozii şi alte secvenţe memorabile. Chiar şi atunci când Julia – fosta parteneră a lui Hunt – apare în peisaj, pentru a întări sentimentul de pericol care îl înconjoară, rezultatul nu e chiar cel scontat. Şi asta nu pentru că Michelle Monaghan nu e o actriţă convingătoare, ci pentru că miza e deja suficient de mare.
    Mission: Impossible – Fallout a avut un buget impresionant, de 178 de milioane de dolari; nu le plângeţi de milă producătorilor, pentru că filmul a generat din vânzarea de bilete 538 de milioane de dolari (la ora scrierii materialului, filmul rulase de 31 de zile în sălile de cinema). Chiar dacă rezultatele înregistrate până acum îl plasează pe locul 4 din 6 în cadrul francizei, e de aşteptat ca Fallout să mai aducă cel puţin 20-25 de milioane în conturile casei de producţie.
    O scenă din film îl prezintă pe Cruise faţă în faţă cu unul dintre personajele negative, acesta spunându-i: „Finalul de care te-ai temut întotdeauna e aproape“. Văzând reacţia publicului, dar şi a criticilor faţă de Fallout, aş spune că finalul e încă departe.

    Nota: 8,5/10

  • Firea: Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului?

    “În teren, lucrurile sunt mai mult decât neplăcute, am exprimat-o cu toţii, toţi consilierii. Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar jumătate din Centura ocolitoare a Bucureştiului, din 74 de kilometri sunt finalizaţi circa 28 de kilometri. Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului? Din prima zi de primar general, am tramsmis solicitarea de a se transfera de la ministerul Transporturilor, respectiv CNAIR, către Primăria Capitalei acest obiectiv de investiţii în vederea finalizării şi administrării. Prima dată ni s-a spus nu pentru că s-ar pierde fonduri europene. Guvernul nu a făcut nicio cerere de atragere de fonduri europene la Centura Capitalei . Ea nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru nu este în totalitate”, a declarat Gabriela Firea, în debutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai lung traseu de tiroliană din România a fost inaugurat

    Extins recent cu încă 15 tronsoane, sistemul de tiroliene de la Canionul Şapte Scări i-a încântat pe turiştii, informează stirileprotv.ro.

    Traseul format din 36 de tronsoane porneşte de la baza canionului şi poate fi parcurs în 90 de minute. Înainte de lansare, un specialist le oferă turiştilor ponturi care să îi ajute să ajungă în siguranţă la sol.

    În coborâre, turiştii au parte de un peisaj spectaculos: traseul trece printr-o pădure deasă, de-a lungul unui pârâu.

    Intrarea în canion costa 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Cei care au vrut să încerce şi tiroliana au mai plătit 90 de lei.

     

  • Reţeaua Clinicile Ritmico se extinde în Moldova

    Investiţia în spaţiu şi dotări s-a ridicat la 150.000 de euro. De altfel, pentru întreaga reţea de clinici, proiectul de investiţie este de 4,5 milioane de euro. Potrivit lui Iulian Pleşcan, managerul Clinicilor Ritmico, “peste 60% dintre pacienţii care vin la Spitalul Monza şi la Centrele de Excelenţă ARES sunt din provincie.”

    Clinicile Ritmico reprezintă prima reţea de clinici butic axate exclusiv pe diagnosticul şi investigarea afecţiunilor cardiovasculare. Este vorba de clinici de dimensiuni reduse, cu două sau trei cabinete şi aparatură care permite cele mai uzuale investigaţii pentru depistarea afecţiunilor cardiace. În cadrul clinicilor din reţeaua Ritmico vor consulta medici de la Spitalul Monza şi Centrele de Excelenţă Ares, precum şi medici locali. 

     

  • C&W Echinox lansează prima academie de training din România dedicată chiriaşilor din centrele comerciale şi din clădirile de birouri

    Academia are ca scop final creşterea performanţei chiriaşilor în cadrul centrelor comerciale, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi a relaţiei cu clienţii, respectiv ȋmbunătăţirea experienţei ocupanţilor din clădirile de birouri, prin dezvoltarea sentimentului de comunitate.

    Argo Capital Property a fost prima companie care a susţinut programul Academiei Drawing Business Value prin organizarea unei sesiuni de training la Shopping City Suceava, centru comercial administrat de Cushman & Wakefield Echinox. În contextul unei pieţe de retail tot mai concurenţiale, feedback-urile retailerilor locali participanţi confirmă utilitatea demersului.

     

  • MUTAREA de forţă cu care Orange vrea să îngenuncheze competiţia. Ce trebuie să ştie utilizatorii

    “Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor Orange Money aprobă prin prezenta majorarea capitalului social al societăţii prin emisiunea unui număr de 2.330.000 de actiuni, având o valoare nominală de 10 RON fiecare şi o valoare nominală totală de 23.300.000 RON, în schimbul aportului în numerar vărsat integral de către acţionarul Orange România”, conform documentelor consultate de ZF, respectiv o decizie luată de AGA companiei în data de 18 iulie, şi care a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cu inteligenţa artificială în afara graniţelor

    “Ca strategie, ţintim pieţele globale şi încercăm să depăşim graniţele României”, descrie Bogdan Florea, fondatorul şi CEO-ul Connections Consult, planurile legate de dezvoltarea companiei în următoarea perioadă. El a înfiinţat compania în 2005, povestea Connections Consult începând de la furnizarea de servicii IT precum reparaţii, infrastructură IT, reţelistică şi ulterior dezvoltare de software. Din 2013 însă, activitatea companiei a fost împărţită în trei divizii – servicii de ITO (IT outsourcing) şi BPO (business process outsourcing), precum şi servicii de integrare a sistemelor IT.

    Florea spune că se vor axa în continuare pe piaţa europeană şi pe cea globală, prin deschiderea de subsidiare, atragerea de talente în zone competitive din acest punct de vedere, marketing şi inovaţie – atragerea de fonduri pentru proiecte de cercetare şi dezvoltare. „Vom insista pe RPA (robotic process automation – automatizare prin intermediul roboticii n.red.) şi artificial intelligence, dar vom deschide noi direcţii în zona de software financiar: risk management, trading, precum şi în industria transporturilor”, descrie Florea planurile de dezvoltare pentru următoarea perioadă.

    „În ultimii ani, constatăm o explozie a serviciilor de outsourcing (dezvoltare de software, suport pentru infrastructura IT şi shared services), în industria locală. Din păcate, cu câteva excepţii, piaţa românească rămâne blocată în acest tip de model de business. În mod normal, ar fi trebuit să fie un moment pasager, o staţie în direcţia unei industrii IT locale bazate pe inovaţie şi creativitate. Suntem, însă, în continuare în această staţie şi nu pare că avem perspective de ieşire”, descrie Bogdan Florea caracteristicile IT-ului local.

    Compania Connections Consult dezvoltă şi diferite soluţii software – aplicaţii de business, pentru clienţi străini, iar recent a înfiinţat şi o a patra divizie, dedicată RPA, la baza acesteia stând colaborarea cu UiPath, firmă românească specializată în furnizare de soluţii de tip RPA care a obţinut anul acesta o finanţare de 120 milioane de dolari ce a propulsat-o la o evaluare de peste un miliard de dolari.

    „Noua linie de business din cadrul companiei – RPA – va genera circa 30-40% din cifra de afaceri peste trei ani”, a menţionat Bogdan Florea. Practic, vânzarea de licenţe pentru soluţiile de tip RPA, implementarea acestora şi analiza de business vor genera în total aproximativ 5 milioane de euro în trei ani, cât businessul Connections Consult din 2017. Anul trecut compania a avut afaceri de 5,1 mil. euro (23,2 milioane lei), cu 38% mai mare faţă de 2016, pentru anul în curs ţinta Connections Consult este de a ajunge la venituri totale de 6,5 milioane euro.

    „Estimarea creşterii businessului pentru 2018 se bazează pe discuţiile de negociere şi licitaţiile în care suntem implicaţi, precum şi pe evoluţia pieţei de profil, atât la nivel local, cât şi extern”, punctează el.  

    De la înfiinţarea companiei şi până în prezent, businessul Connections Consult a crescut constant, cifra de afaceri înregistrând scăderi doar în doi ani, însă minore. Totodată, compania şi-a crescut şi echipa în cei 13 ani de funcţionare, ajungând de la 4 angajaţi în 2005 la 230 la finalul anului trecut, iar acum are aproape 300 de salariaţi.

    În prezent, cea mai mare pondere a businessului Connections Consult este generată de divizia de servicii IT şi dezvoltare software – 35-40%, aceasta fiind urmată de divizia de BPO (business process outsourcing) – 30-40%. Restul afacerilor este generat de servicii de integrare a sistemelor IT şi de noua linie de business dedicată RPA. 

    Încă de anul trecut, Connections Consult s-a concentrat pe extinderea, consolidarea şi certificarea echipei de specialişti şi a capabilităţilor de RPA ale companiei, exclusiv pe soluţiile UiPath. Astfel, compania a implementat deja procese de automatizare robotizată în industrii variate, de la companii din zona FMCG şi financiar-bancară până la firme de contabilitate, companii de BPO, companii de servicii medicale şi analize de laborator. Procesele robotizate au vizat departamente din zona financiar-contabilă şi din zona operaţională, unde au fost automatizate operaţiuni legate de raportări lunare, managementul concediilor, introducerea de facturi în softuri de contabilitate, dar şi procese de back-office din industria bancară.

    Cele mai mari proiecte realizate de Connections Consult anul acesta vizează dezvoltări software pentru proiecte în industria bancară şi de asigurări, produse software pentru bănci, implementări ale tehnologiei RPA în domeniul bancar şi implementarea unui centru de management al proceselor de business de tip GBS (Global Business Services).

    „Anul acesta dorim să ne asigurăm vizibilitate în poziţia de trusted UiPath implementation partner în România şi estimăm un potenţial de câteva sute de mii de euro. Ne concentrăm pe implementare de roboţi software şi de centre de excelenţă în diverse industrii, cu precădere în zona de banking şi oil & gas, unde procesele sunt standardizate şi repetitive. Începând cu anul următor, ţintim extinderea capabilităţilor către EMEA şi SUA şi estimăm venituri între 2 şi 5 milioane de euro”, a precizat Bogdan Florea. În prezent, circa 15-20% din portofoliul de clienţi ai Connections Consult sunt companii din străinătate. Compania are colaborări cu jucători de talie internaţională din industrii precum FMCG, petrolieră, telecom, IT sau bancară, care îşi desfăşoară activitatea şi pe plan local, clienţii companiei fiind firme private mari, cu peste 500 de angajaţi şi cu cifră de afaceri de câteva zeci de milioane de euro, acestea fiind de altfel tipurile de organizaţii care apelează la externalizarea serviciilor IT.

    De asemenea, compania are în plan să ofere în regim de servicii o platformă proprie de tip SaaS (Software as a Service) dedicată IMM-urilor, care va avea la bază tehnologia RPA. Această tehnologie poate fi implementată în orice tip de industrie, pentru că roboţii software automatizează acţiunile pe care un om le-ar întreprinde în timp ce lucrează la un computer.

    În momentul de faţă, numeroase companii mari din România au fie un proiect de RPA în derulare, fie intenţionează să implementeze un astfel de proiect. Acestea activează preponderent în industriile financiar-bancară, asigurări, telecom şi retail. O parte dintre băncile şi companiile de asigurări importante din piaţa locală au început deja implementarea tehnologiei RPA, în condiţiile în care automatizarea proceselor de business repetitive şi bazate pe reguli sau conectarea sistemelor existente la tehnologiile digitale bazate pe roboţi software aduc numeroase beneficii organizaţiilor. Cele mai semnificative avantaje ale utilizării soluţiilor de tip RPA în cadrul companiilor sunt creşterea vitezei de lucru, a eficienţei operaţionale, îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi şi reducerea costurilor.

    „Roboţii pot lucra 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an şi ating o acurateţe de aproape 100%, iar companiile pot observa rapid efectele unui proiect de automatizare. De exemplu, în urma automatizării unor procese, se remarcă o scădere cu până la 80% a timpului lor de execuţie şi o amortizare a investiţiei în mai puţin de un an”, a subliniat el.

    Roboţii software preiau şi execută sarcini laborioase, pentru a spori acurateţea proceselor din cadrul unei companii, asigură cerinţele de securitate, protejează datele sensibile şi asigură vizibilitate şi control complet. Totodată, aceştia ajută la eliberarea capitalului uman de activităţi repetitive, permiţând ca oamenii să fie implicaţi în livrarea de servicii cu valoare adăugată mai mare.