Cătunul Tolochenaz de pe malul lacului Geneva se află la o aruncătură de băţ (15 kilometri) de Lausanne, unul dintre cele mai mari oraşe din zonă, şi chiar mai aproape de Morges, la numai 2 kilometri, un oraş pitoresc al cărui castel se îmbrăţişează cu apa. Nu există indicatoare sau panouri cu poza lui Audrey Hepburn.
Nici măcar toţi cei care locuiesc aici nu ştiu despre legătura dintre acest sat şi una dintre cele mai mari actriţe ale tuturor timpurilor. Singurul indiciu pe care l-am găsit, întâmplător, a fost un magazin din oraşul Morges dedicat actriţei. Lângă pozele ei erau expuse bijuterii originale şi copii ale celor purtate de Audrey Hepburn, cunoscută în special pentru rolul din “Breakfast at Tiffany’s”.
De ce ar fi ales actriţa câştigătoare a unui premiu Oscar să îşi petreacă ultimii ani din viaţă aici, departe de agitaţia de la Hollywood? Motivele reale nu le ştiu, internetul însă spune că a venit aici pentru linişte şi pentru a-şi putea creşte copiii departe de paparazzi. În opinia mea Elveţia îţi dă multe motive să te muţi, începând cu nivelul de trai (salariul minim este de peste 2.000 de franci, respectiv peste 7.500 de lei) şi calmul care domneşte peste tot, chiar şi în oraşele mari, până la peisajele rupte din poveste.
Nicăieri nu am văzut mai multe maşini scumpe ca în Elveţia. Prin maşini scumpe nu mă refer la cele care circulă la noi pe şosele şi ale căror mărci le recunoşti dintr-o privire, ci la acelea care par că au călătorit în timp din anii ’20, dar a căror viteză te fac să te intrebi dacă nu a fost doar o viziune.
Faptul că încă îţi flutură părul după ce ele au dispărut din vedere este însă un indiciu că nu ai visat.
Nicăieri nu am văzut mai multe magazine de ceasuri. Rolex, Breitling, Breguet, Tag Heuer sau Patek Philippe sunt branduri pe care le găseşti în aproape toate oraşele, indiferent de cât de mari sunt. Faptul că le găseşti la fiecare pas te face să te gândeşti să sunt la fel de comune ca magazinele Zara şi H&M în alte ţări din lume, dar preţurile afişate în unele cazuri în vitrine te fac însă să te mai gândeşti o dată.
Tot în categoria nicăieri în lume intră şi numărul de lacuri. Fiecare este însă diferit de celelalte prin culoare, care variază de la verde smarald la bleumarin, prin flota de iahturi şi prin arhitectura castelelor de ale căror ziduri se sparg valurile.
Cele mai frumoase lacuri sunt Brienz şi Thun, care flanchează oraşul Interlaken. De la 1.500 de metri altitutine pe Harder Kulm le poţi vedea pe amândouă, dacă ai curaj să priveşti în jos. Dacă însă ai rău de înălţime, poţi privi liniştit în faţă pentru că priveliştea va reuşi să te lase fără cuvinte. Când cerul e senin trei mari culmi – Jungfrau, Monch şi Eiger – se înalţă semeţe şi pictate în alb. În schimb când sunt nori vârfurile stau ascunse, părând mai departe şi mai greu de cucerit.
Elveţia am asociat-o, încă dinainte de a pleca în această călătorie, cu Heidi, personajul filmului cu acelaşi nume pe care l-am văzut de nenumărate ori în copilărie. Peisajele pe care le vedeam iniţial în poze şi pe care le-am descoperit, odată ajunsă acolo, “pe viu” îmi par desprinse din film. Heidi, pelicula din 1937 care o are în rol principal pe Shirley Temple, s-a filmat în California, dar acest mic “detaliu” nu m-a împiedicat să visez că merg pe cărările bătătorite de ea. Dar nu am făcut doar asta în Elveţia. Am mers la meciul amical România – Elveţia (primul meu meci, dacă nu luăm în considerare un amical între Unirea Urziceni şi Steaua pe stadionul de la Urziceni), am vizitat fabrica de ciocolată Cailler a celor de la Nestlé şi pe cea de brânză din Gruyère, am mâncat fondue (şi nu mi-a plăcut), am mers pe un circuit de Ferrari şi Lamborghini, am păşit pe o pasarelă suspendată în aer la 1.500 de metri înălţime şi lista nu se opreşte aici.
Nu am făcut însă paragliding. Încă dinainte de a ajunge în Interlaken (oraşul dintre lacuri) cerul începea să se coloreze în galben, roşu şi negru. Păreau câteva zeci de păsări colorate, dar puteai să îţi dai seama, la o privire mai atentă, că sunt de fapt pasionaţii de paragliding. Ei ştiu că Interlaken este locul potrivit pentru acest sport. Cabinele de înscrieri sunt uşor de găsit, iar parcul de aterizare la fel. De asemenea, de la câteva mii de metri altitudine, “zburătorii” sunt şi ei uşor de văzut, ba, mai mult, par atât de aproape încât ai senzaţia ca le poţi distinge trăsăturile.
