Tag: guvern

  • Guvernul susţine ţinuta obligatorie pentru elevi, iniţiativă ce aparţine comitetelor şcolare şi părinţilor

    Executivul a formulat, în şedinţa de marţi, un punct de favorabil iniţiativei legislative depuse de un grup de parlamentari ai PDL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale privind introducerea ţinutei şcolare obligatorii în învăţământul general, liceal, profesional obligatoriu de stat şi privat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, iniţiativa legislativă nu are în vedere introducerea unor uniforme “precum cele existente înainte de 1989”. “Proiectul de lege lasă la iniţiativa comitetelor şcolare, în urma consultării cu părinţii, stabilirea identităţii şcolare sau introducerea de uniforme pentru elevii din acele unităţi şcolare, în ideea de a avea o identitate şcolară foarte bine clarificată şi un tratament egal faţă de toţi elevii”, a susţinut Suciu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Guvernul a avizat anularea datoriilor bugetare ale CFR SA la buget, de peste 900 milioane euro, prin conversia în acţiuni

    Proiectul de ordonanţă de urgenţă s-a aflat şi săptămâna trecută pe agenda Cabinetului, dar decizia a fost amânată atunci după o consultare între premier şi ministrul Transporturilor. Conform ordonanţei, datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut către bugetul consolidat şi fondul de risc, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), vor fi anulate prin conversia în acţiuni. Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Guvernul alocă primăriilor fonduri de aproape 650 milioane lei

    Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA. Surse oficiale au declarat anterior că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a rămas în şedinţa de guvern doar cu miniştrii pentru a discuta despre fondurile care urmau să fie alocate primăriilor, consilierii care participaseră la şedinţă părăsind sala în care se aflau titularii portofoliilor ministeriale. Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Guvernul stinge azi lumina

    Astfel, sâmbătă, 31 martie, între orele 20,30 şi 21,30, la Palatul Victoria vor fi stinse luminile exterioare şi interioare şi vor fi deconectate echipamentele electronice care nu sunt esenţiale desfăşurării activităţii curente sau protecţiei clădirii.

    Totodată, Executivul afirmă că salută implicarea unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni, organizaţii şi instituţii, din România şi din lume, în desfăşurarea acestei manifestări menite să conducă la creşterea gradului de responsabilitate în interacţiunea omului cu mediul.

  • Cupru Min va plăti redevenţele actuale până când Guvernul va modifica taxa

    “În contractul de privatizare a Cupru Min nu va exista o clauză specială, tip Petrom, pe baza căreia viitorului proprietar al companiei să nu i se aplice o majorare ulterioară a redevenţei. Proprietarul Cupru Min va plăti redevenţele actuale până când Guvernul va modifica taxa”, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, vineri, că ordonanţa de urgenţă privind majorarea redevenţelor pentru minereuri feroase şi neferoase, aur, platină şi argint, transportul şi tranzitul petrolului a fost lecturată de Guvern la finele anului trecut, dar nu şi publicată în Monitorul Oficial, urmând să fie din nou prezentată în şedinţă de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul începe listarea a câte 15% din acţiunile filialelor Electrica de distribuţie a energiei

    Începerea procedurilor de listare a fost decisă în şedinţa de marţi a Guvernului. Vânzarea acţiunilor la cele trei companii a fost convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Preţul de vânzare a acţiunilor va fi aprobat de AGA fiecărei companii în parte, pe baza recomandărilor intermediarilor. Totodată, preţul va fi cel puţin egal cu preţul de ofertă sau cu preţul de referinţă utilizabil în cadrul unui mecanism de determinare a preţului de ofertă, mecanism aprobat de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum ar fi arătat o recesiune cu Ponta premier

    Pe de o parte, astfel de insinuări erau menite să-l intimideze pe Ponta în acelaşi stil în care Băsescu a încercat să-l intimideze pe Antonescu făcând aluzie la o nedovedită carieră de turnător a acestuia, pe de altă parte erau menite să influenţeze opinia publică în sprijinul insistenţei din ultimele luni a lui Băsescu şi a pedeliştilor că liderul PSD nu e sortit să preia funcţia de premier nici acum, dar nici mai târziu, după eventuala câştigare a alegerilor de către USL.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat la B1 că o explicaţie pentru faptul că Victor Ponta a refuzat să preia funcţia de premier ar putea fi că acesta “ar avea ceva pe conştiinţă, care încă nu poate fi spus public”. Ulterior, şi Elena Udrea a făcut aluzii similare, afirmând la B1 TV: “Eu mă ştiu cu el de foarte mult timp şi el ştie că ştiu foarte multe lucruri despre el. Probabil de aceea, când a devenit preşedintele PSD, peste noapte eu am devenit inamicul numărul 1 al său”. Comentatorii au încercat să dezgroape de pe blogurile de scandal două ipotetice direcţii ale atacurilor la Ponta – o posibilă legătură a acestuia cu scandalul sexului cu minore din PSD şi o posibilă implicare a acestuia în moartea procurorului Cristian Panait.

    Dacă există însă în fumigena ofertei pentru Ponta ceva şi mai dezagreabil decât aceste insinuări, ele sunt conţinute în declaraţia Elenei Udrea, cum că pedeliştii informaţi pe ultima sută de metri de găselniţa prezidenţială au acceptat ideea fiindcă au înţeles că astfel ar fi urmat ca Ponta şi echipa lui să-şi demonstreze incompetenţa în următoarele luni în fruntea Guvernului.

    Cu exact două săptămâni înainte de consultările din 6 februarie când a Traian Băsescu i-a făcut propunerea lui Ponta, acelaşi Băsescu avertiza că în a doua parte a anului se anunţă recesiune în zona euro şi că România se va afla în dificultate. Ştiind aceasta, a-l chema cu bună ştiinţă pe demonizatul Ponta la Guvern, doar în speranţa ca acesta să ducă de râpă ţara şi deci să crească astfel şansele PDL la alegerile de la finele anului, dă măsura exactă a simţului răspunderii Cotrocenilor faţă de soarta ţării.

  • Guvernul german vrea să cumpere 12% din acţiunile EADS de la Daimler şi un consorţiu de bănci

    “Proiectul de suplimentare a bugetului prevede suma de 1,6 miliarde euro în acest scop”, a arătat persoana citată.

    Germania anunţase anterior că vrea să cumpere 7,5% din EADS de la Daimler, iar celelalte 4,5% din acţiuni ar trebui să vină de la consorţiul Dedalus, controlat de mai multe bănci private.

    Achiziţia va fi derulată prin banca de stat KfW.

    O astfel de mişcare a guvernului german ar putea accentua tensiunile din conducerea EADS privind localizarea fabricilor grupului, după ce Airbus a avertizat deja Berlinul că nu va tolera interferenţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul opreşte practica amânării contractelor necâştigate “de cine trebuie”, pentru banii UE

    Astfel de situaţii sunt sesizate şi în cazul contractelor finanţate de UE, iar noua regulă va fi introdusă prin hotărâre de guvern, cu intenţia de a creşte gradul de absorbţie a fondurilor comunitare, au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.

    “În prezent, există unele cazuri în care încheierea unui contract de achiziţie publică ce a fost licitat este amânată cu mai multe luni. Întârzierea este motivată de proceduri birocratice şi lipsa unor avize, dar există şi suspiciunea că prin astfel de amânări se evită finalizarea unei licitaţii la care nu a ieşit «cine trebuie» şi se aşteaptă ca firma câştigătoare să îşi retragă oferta”, susţin sursele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bode: Guvernul va accepta orice variantă a gazoductului Nabucco

    “Indiferent de soluţia care va fi adoptată, Nabucco este şi va rămâne prioritar pentru România, indiferent de varianta pe care se va merge. Poziţia noastră se va adapta în funcţie evoluţia situaţiei globale”, a declarat Bode pentru MEDIAFAX. Consorţiul care derulează proiectul a prezentat săptămâna trecută o variantă restrânsă a conductei, denumită Nabucco West, care ar urma tranziteze Turcia, Bulgaria şi România, până în Austria. În această variantă, conducta ar avea jumătate din lungimea proiectului iniţial şi o capacitate de transport al gazelor de trei ori mai mică.

    Mai multe pe mediafax.ro