Tag: trecere

  • Rectorul UBB Cluj: „România ar fi trebuit să aibă capitala plasată în centrul geografic al ţării, la Braşov”

    “Capitala ar fi putut fi plasată în centrul geografic al pământului românesc. Nu în altfel de centru. Şi cred că centrul geografic al pământului românesc nu e în niciun caz la Bucureşti. Şi acest centru geografic ar fi asigurat şi o comunicare mai bună.
    Şi dacă capitala ţării era, să zicem, la Braşov, şi s-a discutat despre asta, nu e o legendă, dacă capitala ţării ar fi fost la Braşov, astăzi nu am mai fi discutat nici de drumuri care să treacă Carpaţii şi care nu sunt bune, nici de căi ferarte abandonate şi nici de alte probleme care sunt un pic mai delicate”, a precizat istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj, citat de citynews.ro

    O astfel de poziţionare a capitalei în centrul ţării ar fi fost utilă şi pentru evenimentele politice şi istorice ulterioare, mai crede istoricul Ioan Aurel Pop.

    “Haideţi să ne amintim că după 1940, graniţa aia vremelnică fixată după arbitrajul de la Viena era la 13 kilometri de Braşov, la Chichiş. Să nu vă imaginaţi că dacă capitala ţării era la Braşov s-ar mai fi putut fixa o graniţă, chiar cu voia Germaniei şi a Italiei care ne-au dictat atunci, la o aşa mică distanţă de capitala ţării.

    Deci, plasarea capitalei ţării în centrul geografic ar fi adus un mare echilibru din toate punctele de vedere”, a mai spus rectorul UBB.

  • Au angajat-o director ca să salveze o companie românească veche de 100 de ani. A evitat falimentul şi i-a crescut profitul de 6 ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului 2014 CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    La inceputul acestui an, mandatul de conducere al Laurei Şerban la Mecanica Ceahlău s-a încheiat. „Am optat să îmi continui cariera pe calea antreprenoriatului, acceptând o nouă provocare. Acum sunt managing partner la compania MPC trade marketing services.” Acum, preşedintele consiliului de administraţie al Mecanica Ceahlău este Aurelian Trifa.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    În 2015, compania a avut afaceri de aproape 30 de milioane de lei, dar profitul a scăzut la 2,2 milioane de lei, iar anul trecut cifra de afaceri a Mecania Ceahlău a ajuns la 37,3 milioane de lei şi a avut un profit de 2,1 milioane de lei.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior mandatului de la Mecanica Ceahlăul, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

  • De ce şefii ar trebui să îşi lase angajaţii să doarmă la birou

    Conform studiului realizat de psihologul  Dr. Nerina Ramlakhan, 25% din angajaţi se odihnesc doar cinci ore pe noapte, cu trei ore mai puţin decât media recomandată. Iar în noaptea în care ceasul s-a dat înainte, aceştia au dormit doar patru ore, o cantitate de somn nu doar insuficientă, ci de-a dreptul periculoasă, avertizează aceasta.

    Lipsa somnului poate genera o mulţime de probleme de sănătate, cum ar fi diabetul, probleme cardiace sau depresie.
    Ea adaugă că verificarea telefonului sau a computerului pe timpul nopţii, dar şi sursele electrice de lumină pot afecta calitatea somnului. Dr. Ramlakhan sugerează că o pauză între orele 14:00-16:00 ar fi ideală, dar nu mai târziu, pentru a nu afecta orele de somn din timpul nopţii.

    De asemenea, David Wagner, de la Universitatea din Oregon, avertizează că lipsa somnului se află în spatele a 5% dintre cazurile de infarct miocardic, şi totodată, poate creşte cu cinci procente numărul leziunilor suferite la locul de muncă.

    Chiar şi judecătorii sunt afectaţi de o uşoară modificare a timpului: au dat cu 5% mai multe pedepse cu închisoarea luni, după schimbarea orei, în comparaţie cu alte zile ale anului.

  • Au angajat-o director ca să salveze o companie românească veche de 100 de ani. A evitat falimentul şi i-a crescut profitul de 6 ori

    Laura Şerban a fost numită la începutul anului 2014 CEO al producătorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlău. În 2014 compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări, iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei.

    La inceputul acestui an, mandatul de conducere al Laurei Şerban la Mecanica Ceahlău s-a încheiat. „Am optat să îmi continui cariera pe calea antreprenoriatului, acceptând o nouă provocare. Acum sunt managing partner la compania MPC trade marketing services.” Acum, preşedintele consiliului de administraţie al Mecanica Ceahlău este Aurelian Trifa.

    2014 a fost un an încărcat pentru producătorul nemţean de utilaje. A lansat patru produse noi, a deschis în Afumaţi (Ilfov) primul showroom în parteneriat cu unul din distribuitori, a început modernizarea producţiei şi a portofoliului de produse. Trăgând linie şi adunând, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la un nivel relativ constant, de circa 24 de milioane de lei, profitul a crescut de la 700.000 de lei în 2013 la 4,4 milioane de lei în 2014.

    În 2015, compania a avut afaceri de aproape 30 de milioane de lei, dar profitul a scăzut la 2,2 milioane de lei, iar anul trecut cifra de afaceri a Mecania Ceahlău a ajuns la 37,3 milioane de lei şi a avut un profit de 2,1 milioane de lei.

    „Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecinţa procesului de analiză şi eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât şi a fluxurilor de producţie“, spune Laura Şerban, care la 38 de ani are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat, Laura Şerban a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său. Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, dar am implementat soluţii astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune ca i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“. Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. De pildă, tendinţa de consolidare a suprafeţelor, în rândul celor 1,3 milioane de ferme cu mai puţin de 50 de hectare în exploatare, duce la o creştere a cererii pentru tractoare moderne şi alte tipuri de utilaje.

    Mecanica Ceahlău a început producţia în 1921, fiind timp de mai multe decenii unul dintre principalii furnizori de tractoare şi utilaje agricole pe piaţa românească. După 1990 a devenit o societate pe acţiuni, iar nouă ani mai târziu s-a transformat într-o companie cu capital integral privat. Compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti, se află în portofoliul SIF Moldova, care deţine peste 55% din acţiunile companiei, între acţionari aflându-se şi fondul de investiţii Romanian Investment Fund. La finalul anului trecut, Mecanica Ceahlău avea în portofoliu peste 20 de categorii de utilaje agricole, între care se numără semănători, maşini pentru întreţinerea solului şi pentru recoltat; din februarie 2015, firma a inclus în portofoliu şi echipamente marca Steyr, produse de CNH Industrial, cu care firma nemţeană a încheiat un parteneriat.

    Laura Şerban mai spune că nu a cochetat cu ideea antreprenoriatului, pentru că „am avut oportunitatea să lucrez cu şi pentru oameni care au crezut în mine şi în iniţiativele mele, nefiind neapărat îngrădită de reguli şi proceduri“.

    Fostul director general al companiei, Neculai Timaru, a fost demis de consilul de administraţie la finele anului 2013, fiind acuzat că ar fi încheiat contracte de peste 200.000 de euro cu firme deţinute de familia sa, conform unui audit intern al companiei.

  • Cronică de film: Spionul care se uita în gol

    După ce suferă o accidentare care îi pune în pericol cariera, balerina Dominika Egorova (Jennifer Lawrence) trebuie să decidă asupra viitorului său. Câteva cadre mai încolo, Dominika e prinsă într-o lume a spionilor după ce a fost recrutată de un serviciu secret numit Sparrow School. Aici, ea învaţă cum să-şi folosească mintea şi corpul ca arme, trecând printr-un pregătire cu multe elemente sadice.

    M-a distrat nespus titlul unei cronici din Statele Unite, care compara scenariul pe care s-a bazat Red Sparrow cu cel al unui film porno ieftin. N-aş merge chiar atât de departe, dar scenariştii ar putea să îşi caute norocul prin alte industrii.

    Sunt multe secvenţe care ar trebui să explice, cumva, transformarea unei balerine într-un ucigaş cu sânge rece; mă întorc însă la scenarişti şi mă întreb dacă au citit, vreodată, o carte de spionaj. Sau dacă au văzut vreodată un film pe subiect, având în vedere că exemplele sunt multe şi, ocazional, excelente. Personajul interpretat de Jennifer Lawrence traversează pasaje din film fără a avea vreo activitate. Se plimbă de colo-colo, lipsită de expresie sau emoţie, dar nu face absolut nimic. Nu ştiu cum sunt pregătiţi spionii, dar cred totuşi că cei ajunşi pe la şcolile de profil învaţă lucruri ceva mai dinamice.

    Regizorul a vrut probabil să prezinte imaginea spionului care nu se sperie de nimic şi nu se ataşează de nimic, dar a dus conceptul puţin cam departe. Pare că toţi s-au molipsit de la Lawrence, senzaţia fiind că ne uităm la un film cu oameni care au suferit accidente cerebrale în lanţ.

    Un alt lucru care lipseşte cu desăvârşire din film e conflictul  nici nu mai contează între cine, pentru că toate personajele intră în sfera negativă; ca să implici spectatorii, trebuie să le dai ceva sau pe cineva cu care ei să ţină. Dacă nu există o astfel de opoziţie, nici măcar la nivel moral, oamenii vor ieşi din sala de cinematograf ca după un meci de fotbal dintre două echipe de care n-au auzit niciodată.

    Ca notă aparte, trebuie să remarc forma slabă prin care trece Jennifer Lawrence. Câştigătoare a unui premiu Oscar, tânăra actriţă pare să nu mai ştie nici ce roluri să aleagă, nici cum să le joace. Am mai văzut genul ăsta de poveşti, dar nu-mi aduc aminte de vreuna care să se fi terminat bine; şi e păcat, pentru că Lawrence are calităţi indiscutabile pe care le-a pus la contribuţie în producţii precum American Hustle, Winter’s Bone sau Silver Linings Playbook.

    Revin la Red Sparrow pentru concluzii: nu este un film la care să nu rezişti două ore, dar nici două ore în care să îţi ţii răsuflarea întrebându-te ce urmează. E un film de duminică seară, cum zic eu, când oricum te gândeşti la ce-ai de făcut în următoarele zile.

    Nota: 6/10

  • La doar 25 de ani castiga zeci de mii de euro oferind un produs unic in Romania

    În contextul în care antreprenoarea vizează clienţi de pe tot globul, tânăra se aşteaptă la creşteri de minimum 25% în primii 2-3 ani de activitate.

    Cred că structura mea a fost întotdeauna una antreprenorială. N-am fost niciodată angajată, n-am lucrat niciodată cu program fix, deşi mă întreţin singură de la 20 de ani. Gândul de a dezvolta o afacere în online a fost prezent încă de când am început să activez în domeniul marketingului digital, iar prima manifestare a acestuia a fost blogul“, povesteşte Ruxandra Micu despre aptitudinile sale antreprenoriale.

    A studiat arhitectura, însă s-a simţit mai atrasă de web design şi marketing digital, cunoştinţe pe care le-a aprofundat şi care au ajutat-o să-şi transforme blogul dintr-un hobby într-o sursă de venit. Domeniul a fost ales natural, blogul Gourmandelle.com fiind lansat cam în aceeaşi perioadă în care a ales să îşi schimbe stilul de viaţă şi să devină vegetariană, iar aplicaţia Meal Plans a fost următorul pas. Aplicaţia lansată în urmă cu un an generează un plan de masă personalizat pentru nevoile fiecărei persoane, indiferent că este vorba de preferinţe culinare, diete, intoleranţe sau alergii alimentare şi obiective personale.

    Tânăra a început să abordeze proiectul dintr-o perspectivă antreprenorială abia anul trecut, când a lansat aplicaţia de planuri de masă. ”Aproape cinci ani de muncă, informare, acumulare de cunoştinţe, cursuri de specialitate în domeniul nutriţiei sănătoase şi foarte mult self-education. Asta reprezintă investiţia mea iniţială“, povesteşte antreprenoarea în mod poetic. însă în urmă cu câteva luni a acceptat o investiţie ”substanţială“ în blog, deoarece ”îmi dădusem seama că fără să investesc în blog şi fără să îmi formez o echipă care să preia din sarcini şi să îmi permită să mă concetrez pe viziunea de ansamblu, creşterea va fi lentă“. Conform planului de afaceri, investiţia minimă pentru primele şase luni de activitate este de aproximativ 15.000 de euro, apoi afacerea fiind capabilă să se susţină singură.

    ”Atunci când am creat aplicaţia de planuri de masă am gândit global, deoarece nu am vrut să mă limitez la o anumită ţară, aşadar am mizat pe limba engleză“, povesteşte tânăra antreprenoare. Publicul ţintă este format din persoane care doresc să adopte o dietă nouă, să îşi schimbe stilul de viaţă, însă nu ştiu de unde să înceapă, persoane cu alergii şi intoleranţe alimentare sau diete speciale, cărora le este greu să găsească reţete potrivite pentru ei, precum şi cei care au un program încărcat şi nu vor să piardă timp căutând reţete sau făcând liste de cumpărături, ci vor să aibă toate mesele deja planificate.

    În termeni de profil social, e vorba despre un public urban, cu vârsta medie de peste 30 de ani, cu venituri peste medie şi consumator de online. ”Un public informat, care călătoreşte mult şi este deschis la a experimenta preparate culinare noi, dincolo de mâncarea tradiţională“, adaugă fondatoarea. Aplicaţia poate fi accesată, în prezent, de pe blog şi costă 10 dolari pentru un plan de o lună, 25 de dolari pentru un plan de trei luni sau 75 de dolari pentru un plan de un an. Până în prezent s-au vândut aproximativ 200 de planuri de masă.

    Printre obiectivele pe termen scurt antreprenoarea îşi propune să lanseze formatul de membru pentru blog, contra unei taxe lunare, pentru care să ofere video-uri, interviuri cu specialişti, eBook, ghiduri, tutoriale, vouchere etc. Plănuieşte să organizeze şi cursuri de gătit în Bucureşti, axate pe transformarea preparatelor clasice cu carne în mese vegetariene, acest lucru fiind specialitatea sa. ”Pe de o parte, simt nevoia să împărtăşesc aceste trucuri cu cât mai multe persoane, dar, desigur, acest aspect va ajuta semnificativ în popularizarea aplicaţiei Meal Plans“, precizează Ruxandra Micu. îşi propune şi ca începând cu anul viitor să lanseze şi varianta de aplicaţie iOS/Android.

    Conform unui ”scenariu pesimist-realist“, pentru 2017 antreprenoarea estimează o cifră de afaceri de peste 50.000 de euro şi un profit de 10.000 de euro. încasările ar urma să ajungă anul viitor la 70.000 de euro, însă dacă obiectivele de trafic vor fi atinse, ”chiar şi cu o rată de conversie foarte mică“, cifra de afaceri din 2018 poate fi şi dublă faţă de anul acesta.
    Tânăra antreprenoare mizează şi pe dezvoltarea afacerii pe nişa educaţiei alimentare pentru copii în online, utilizând joaca: cărţi de colorat, reţete simple, materiale video. Astfel, îşi doreşte să creeze unelte pentru părinţi, şcoli şi grădiniţe, prin care copiii pot fi învăţaţi ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. Pe termen mediu – 4-5 ani – îşi propune să atragă profesionişti din domeniul medical şi ai nutriţiei.

    ”Piaţa din România, în ceea ce priveşte planurile de masă şi cursurile online de nutriţie, este nulă, e la început, dar accesul nostru e global, adresându-ne ţărilor în care oamenii sunt obişnuiţi să cumpere produse şi servicii digitale“, povesteşte antreprenoarea despre segmentul în care activează. Pe de altă parte, nişa de wellness şi wellbeing este în continuă creştere, precum şi interesul sporit acordat dietelor speciale – pentru vegetarieni, vegani, fără gluten etc. ”Românii mănâncă în general mult şi de o calitate îndoielnică, însă lucrurile au început să se schimbe, iar asta se simte din ce în ce mai mult“, consideră Ruxandra Micu.

    Dacă, atunci când a pornit blogul, a fi vegetarian era un lucru neobişnuit, acum ideea a intrat în registrul normalităţii, afirmă antreprenoarea. ”Interesul crescut pentru o alimentaţie sănătoasă a început să se simtă şi la noi, numărul de persoane care adoptă o dietă vegetariană este în continuă creştere. Evoluţia se întâmplă, însă, cu paşi mici. Viitorul este vegetarian“, crede tânăra.

    Comerţul online din România a înregistrat în 2016 cea mai mare creştere din Europa, de 38%, mai mult decât dublu faţă de media europeană, de 15%, anunţă Asociaţia Română a Magazinelor Online din România (ARMO), citând rezultatele raportului european privind comerţul electronic publicat de organizaţia Ecommerce Europe. De asemenea, ARMO se aşteaptă ca piaţa comerţului online din România să depăşească anul acesta 2,5 miliarde de euro şi are potenţialul de a-şi dubla valoarea până în 2020, cu condiţia creşterii investiţiilor şi a susţinerii autorităţilor pentru dezvoltarea aptitudinilor digitale în rândul populaţiei, coroborată cu cea a infrastructurii digitale.

    Deşi se află la primii paşi pe calea antreprenoriatului, Ruxandra Micu a înţeles o lecţie importantă, spune ea, care a ajutat-o să se concentreze pe creşterea afacerii. ”Să nu te pierzi în sarcini mărunte! Aceasta este greşeala pe care o fac cei mai mulţi antreprenori: se pierd în sarcini neînsemnate, scăpând din vizor obiectivele mari.“
     
  • Cum arată şi cât costă cea mai scumpă maşină de poliţie din lume – GALERIE FOTO

    Este singurul loc în care ai putea fi tras pe dreapta de un Bugatti Veyron, Ferrarri FF sau de un Lamborghini Aventador.

    De altfel, poliţia a primit recent şi un certificat din partea Guiness World Records pentru cea mai rapidă şi cea mai scumpă maşină deţinută de o unitate de poliţie: un Bugatti Veyron. Preţul unui Veyron pleacă de la 2,25 milioane dolari.

    Cu toate acestea, pare oarecum normal ca într-un oraş în care întorci capul după Bentley-uri sau Rolls Royce-uri, şi poliţia să aibă cu ce se mândri.

    Sursa: CNN

  • Cele mai profitabile afaceri agricole pe suprafeţe de teren cuprinse între 50 mp şi 2 hectare din Romania

    Ing. Achim Gabriel, cultivator cu experienţă de mure şi zmeură ne-a oferit o serie de sfaturi preţioase pentru înfiinţarea unei culturi care să aducă profit.

    Pregătirea terenului înaintea plantărilor de zmeur şi mur

    Inginerii Pepinierelor Fundulea recomandă ca pH-ul solului unde se înfiinţează plantaţia să fie cuprins între 5,5-7.0 . Terenul poate fi drept dar şi în pantă, însă este important ca apa să nu băltească pe sol deoarece în acele zone plantele cu siguranţă vor putrezi.

    Înaintea plantării, solul trebuie arat la o adâncime de maxim 30-35 cm pentru a se păstra apa în sol.

    Când arătura s-a uscat se va interveni cu utilaje de mărunţire a solului disc sau freză, fiind recomandat ca terenul să fie mărunţit cu câteva zile înaintea plantării.

    Cum plantăm drajonii de zmeur şi butaşi de mur?

    Arbuştii fructiferi se vor planta în gropi sau brazde de maxim 15 cm adâncime, o adâncime de plantare mai mare de 15 cm putând împiedica drajonarea urmând după sine uscarea plantelor.

    În momentul plantării, terenul trebuie să aibă reveneală (umiditate în sol), să fie umed în interiorul gropii. Dacă acest lucru nu este posibil în mod natural, udaţi locul în momentul plantării butaşilor cu aproximativ 500-800 ml apă/groapă.

    ”Dacă bugetul vă permite, este recomandat ca pentru apa pe care o introduceti în gropi să folosiţi şi stimulenţi de înrădăcinare”, ne-a explicat ing. agronom Gabriel Achim, angajat al Pepinierelor Fundulea, pepinieră autorizată care se întinde pe patru hectare în extravilanul oraşului Fundulea. 

    Cititi mai multe pe www.agrointel.ro

  • Fabrica unde fiecare pantof trece pe la sute de muncitori şi ajunge în magazine după aproape un an

    Pantofii brandului de lux Aquazzura sunt produşi într-o mică fabrică din Florenţa, iar realizarea lor necesită chiar şi 10 luni.

    Un singur pantof cu toc poate trece prin mâinile a 120 de lucrători, iar tehnica folosită de aceştia e veche de peste 100 de ani.

    Edgar Osorio, directorul creativ al companiei care a şi cofondat afacerea alături de Ricardi D’Almeida Figueiredo, a declarat celor de la CNN că jumătate din activitatea e asigurată manual de muncitori, în vreme ce maşinile au doar rolul de a finisa anumite piese.

    “Frumuseţea Italiei şi cea a Florenţei stă în faptul că majoritatea producătorilor de pantofi de lux sunt companii mici sau medii”, a spus Osorio. “Cu alte cuvinte, sunt afaceri de familie. Aspectul uman este, prin urmare, extrem de important.”