Tag: tanar

  • Banca l-a împrumutat cu 2 milioane de dolari, apoi a cheltuit toţi banii pe femei, alcool şi droguri. Vezi ce a păţit

    Luke Brett Moore, un tânăr australian, tocmai îşi pierduse jobul când a descoperit că banca la care avea deschis un cont îi putea oferi credit nelimitat din cauza unei erori. La acel moment s-a gândit că nu e o oportunitate pe care ar putea să o piardă şi, după cum povesteşte el însuşi publicaţiei online bbc.com, a întrecut limita cheltuielilor şi nu s-a oprit până când s-a trezit cu poliţia la uşă:

    „Iniţial, în 2010, am avut doar un cont bancar normal, pentru  împrumutul de casă, asigurarea de sănătate şi facturi.  Dar am  avut un accident de maşină destul de urât, iar contul meu a fost mutat la altă bancă; legat de asta, nu prea cunosc circumstanţele. Prima săptămână am fost îngrijorat, deoarece nu aveam nici bani să îmi plătesc ipoteca. Aşa m-am gândit să-mi accesez contul.

    Iniţial, am accesat 500 de dolari, pentru ipotecă. Dar apoi am tot continuat, fără ca banca să se sesizeze. Până într-o zi când am sunat şi am întrebat dacă pot retrage 5.000 de dolari şi au fost aprobaţi. Am fost şocat – m-am trezit cu acces la o linie de credit extraordinară. A fost o perioadă nebună pentru mine. Eram un tânăr de 22 de ani, fără minte. Abia mă recuperasem după accident şi m-am trezit pentru prima dată fără serviciu. M-am hotărât să mă despart de iubita mea din liceu, cu care aveam o relaţie de patru ani, şi m-am trezit în căutarea unei vieţi proaspete, cu alţi oameni, în alt loc. Recunosc că a fost minunat – am făcut ceea ce ar face majoritatea tinerilor aflaţi la o vârstă fragedă, care se află în posesia unei sume frumuşele – distracţie şi petreceri. M-am dus în cluburi de striptease, am cheltuit mii de dolari pe femei, alcool şi  cocaină.

    De fiecare dată când le ceream împrumut celor de la bancă, nu mă aşteptam să îmi ofere, dar îi primeam. Apoi, în 2012, într-o zi normală, m-am trezit cu poliţia în casă, care m-a arestat. Câţiva ani mai târziu am fost găsit vinovat de obţinere de avantaje financiare prin înşelăciune cu bună ştiinţă şi am fost condamnat pentru o perioadă de maximum patru ani şi jumătate de închisoare. Însă am stat după gratii doar şase luni îngrozitoare deoarece, din punct de vedere legal, am dovedit că nu eram obligat să informez banca despre ceea ce fac eu cu banii. Judecătorul mi-a reproşat că nu am fost onest,  dar, totuşi, trăim într-o societate în care nedreptăţile aduc oameni după gratii; iar la mine a fost vorba de ghinion.  

    Oricum, această experienţă aproape mi-a distrus viaţa şi lunile de distracţie nu au meritat. Abia acum încep să transform experienţa în ceva pozitiv –studiez dreptul şi în doi ani voi fi un avocat specializat în drept penal.”

     

  • Tânărul de 30 de ani din Iaşi care vrea să revoluţioneze învăţământul în România

    Alexandru Holicov, un tânăr de 30 de ani din Iaşi, şi-a propus să revoluţioneze sistemul de învăţământ din România dezvoltând o platformă care pune la aceeaşi masă profesorii, elevii şi părinţii. Rezultatele Adservio de până acum par să îi dea dreptate: note mai mari, absenţe mai puţine şi tot mai multe şcoli interesate de proiect.

    „La 18 ani şi jumătate, când am intrat la Facultatea de Construcţii, m-am apucat de business. Cumva cred că e în sânge, avem o familie destul de mare şi cam toţi suntem antreprenori. Am avut o firmă de leasing, acela a fost primul business”, povesteşte tânărul antreprenor. „Am făcut asta vreo doi ani de zile, după care am realizat câteva investiţii în imobiliare, iar în 2008 am început proiectul Adservio. Am pornit de la o idee, nu am avut exemple pe care să le urmăm, am luat-o practic de le zero.”

    Adservio este o platformă online de management şcolar care conectează toate persoanele şi instituţiile implicate în actul de educare. Cu alte cuvinte, este vorba despre un program care permite acordarea de note, însemnarea absenţelor, calcularea mediei în timp real, realizarea unor statistici despre evoluţia elevului sau performanţele sale în raport cu ceilalţi şi multe altele. Toate acestea sunt vizibile pentru profesori, elevi şi părinţi în egală măsură.

    În timpul celor şapte ani de activitate, Alexandru Holicov a observat o serie de efecte pozitive în unităţile de învăţământ unde Adservio a fost utilizat constant de toate cadrele didactice. Astfel, părţile implicate au devenit mai responsabile vizavi de actul didactic – părinţii, profesorii şi elevii s-au implicat mai mult în procesul de educaţie. În unele unităţi de învăţământ s-au înregistrat cu până la 63% mai puţine absenţe, iar media pe unitate şcolară a crescut cu un punct, de pildă de la 7 la 8.

    În noiembrie 2008 au realizat un focus grup înainte de a implementa platforma în liceul Vasile Alecsandri din Iaşi. „La momentul acela nu aveam aproape nimic, era o idee şi o prezentare în PowerPoint în care arătam noi cum ar trebui să funcţioneze platforma odată instalată.”

    Directorul instituţiei a fost interesat de idee, mai ales că Alexandru Holicov şi vărul său, asociat în business, absolviseră liceul respectiv. „Am dotat fiecare sală de clasă cu un calculator; erau nişte calculatoare speciale, gândite de noi, mă vedeam un fel de Steve Jobs. Am cumpărat monitoare, plăci de bază şi alte componente şi am construit calculatoarele. Problema e că la început aveau carcase din plexiglas şi s-au stricat imediat; am început apoi să le facem dintr-un metal dur.” În septembrie 2008, au lansat oficial platforma într-o unitate de învăţământ.

    Investiţia iniţială a constat în banii pe care îi avea strânşi din businessurile anterioare – a fost vorba de tot ce ţinea de echipamente, infrastructură şi de soft – şi s-a ridicat la aproximativ 30.000 de euro. „Pentru partea de soft am reuşit să aducem nişte oameni, să-i facem interesaţi de idee; le-am dat un procent din business şi aşa s-a născut prima versiune a lui Adservio.”

    Anul următor au implementat soluţia în alte cinci unităţi şcolare, tot din Iaşi. „A fost pură nebunie: la un moment dat aveam împrumutaţi 400.000 de euro ca să putem merge înainte. Pot spune că am ajuns la break even acum un an, la şapte ani după ce am început”, remarcă Alexandru Holicov. „Fără nebunia aia probabil că n-am fi ajuns aici.”

    În momentul acesta, Adservio serveşte 40 de unităţi de învăţământ din România şi câteva din Republica Moldova; majoritatea sunt în Iaşi şi Bucureşti.

    În 2010 s-au împrumutat, au făcut credite bancare şi Alexandru Holicov recunoaşte că au riscat destul de mult. Cu primul credit, de 500.000 de lei, au dotat cinci şcoli – atât a costat implementarea, acestea fiind costurile doar pentru echipamente. Doi ani mai târziu, şcolile care utilizau platforma au făcut o petiţie către Ministerul Educaţiei cerând eliminarea catalogului „pe hârtie” din şcolile unde se folosea Adservio pentru un an de zile, pentru a se vedea care sunt beneficiile folosirii sistemului electronic de înregistrare a notelor. „E frustrant pentru profesori să treci note într-un catalog ştiind că nu va întâmpla nimic cu notele alea; odată introdusă în sistemul Adservio, o notă sau o absenţă ajunge deja în mai multe conturi, e folosită la mai multe statistici, automat devine foarte importantă.”

  • Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut cu motocicleta poliţistul Bogdan Gigină: “Probabil că o mare vină o are poliţistul”

    Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul Bogdan Gigină, Petre Mazilu, a declarat că nu are ce să îşi reproşeze în legătură cu modul în care a fost semnalizată groapa.

    “Semnalizările au fost corecte. Se ştia de groapă. S-a lucrat trei zile înainte, cu o oră înainte a trecut o delegaţie, chiar a preşedintelui, deci nu se poate spune că nu au fost semnalizate corect. Erau două lămpi, «licurici» cum le spunem noi, care funcţionau. Una funcţiona şi după accident, cea care nu a fost distrusă”, a declarat Petre Mazilu, la intrarea în sediul DNA.

    Întrebat a cui este resposabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, Mazilu a spus: “N-aş putea să mă pronunţ eu. Probabil că o mare vină o are şi tânărul şi e păcat că a murit aşa tânăr. Din neatenţia dânsului, probabil. Din câte am înţeles, i s-a spus să se retragă din dispozitiv din cauza condiţiilor meteo. Nu sunt sigur, s-a zvonit. Nu eram în ţară când s-a întâmplat. Plecam, mă pregăteam de plecare. Eu zic că da, s-a respectat întru totul legea. Câteodată în viaţă eşti vinovat numai că exişti. Din toate punctele de vedere, eu zic că a fost semnalizată corect şi a rămas semnalizată corect încă două zile, cât au mai durat lucrările”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturile tânărului care a reuşit să transforme 1.000 de dolari şi o maşină pick-up într-un business de 3 milioane de dolari

    Levi King, în prezent co-fondator şi CEO al Nav, a mărturisit într-un articol pentru publicaţia Inc.com care au fost lucrurile pe care le-a învăţat de-a lungul timpului, după ce a reuşit să-şi transforme economiile într-un business de 3 milioane de dolari.

    A pornit compania de instalare de semne şi panouri publicitare la doar 23 de ani. Înainte de asta lucra la o companie care făcea exact acelaşi lucru, dar nu intenţiona să pornească o afacere în domeniu, ci el voia să se înscrie la facultate şi să-şi ia licenţa. Şeful lui de atunci l-a sfătuit să înfiinţeze o companie de instalarea panourilor publicitare în Idaho. A făcut întocmai şi a pornit la drum cu 1,000 de dolari (economii proprii), o scară extensibilă şi un pick-up. Trei ani mai târziu când a vândut compania, afacerea lui avea venituri medii de 3 milioane de dolari.

    5 lucruri care le-a învăţat Levi King

    1. Trebuie să rişti, dar riscă calculat

    Este greu să decizi să-ţi laşi jobul confortabil pentru o afacere pe cont propriu care nu ştii dacă va avea succes sau nu. Însă la un moment dat vei fi nevoit să tragi aer în piept şi să te arunci în apă, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să înoţi. Ai grijă de finanţele tale personale să fie în regulă pentru a putea apela la împrumuturi de la bănci şi foloseşte internetul pentru a te educa. Este o mină de aur!

    2. Construieşte bucată cu bucată

    Nu încerca să construieşti totul deodată, ci construieşte bucată cu bucată. Doar după ce eşti sigur că este foarte solidă treci la următoarea bucată. Când am început businessul eram doar eu. Înainte să angajez pe cineva să-mi ia locul m-am asigurat că eram profitabil. Am început să învăţ să fac instalaţii. M-am asigurat că acest business este profitabil înainte să trec la producţie şi tot aşa, pe măsură ce compania a crescut.

    3. Leagă relaţii cu vânzătorii şi cu furnizorii

    Cea mai bună finanţare am avut-o de la vânzători şi furnizori. Relaţiile le-am construit în timp şi am fost salvat de mai multe ori datorită acestor relaţii. Vânzătorii şi furnizorii sunt investiţi în afacerea ta altfel faţă de cum o fac băncile. Leagă relaţii şi plăteşteţi datoriile la timp şi aceştia te vor sprijini când vei avea nevoie

    4. Învinge competiţia

    Contractele nu vin singure la tine, trebuie tu să te duci după ele. Trebuie să le vânezi. La început mă plimbam cu maşina prin oraş şi mă uitam după semne publicitare electrice cu becuri sau tuburi arse. Ştiam că o companie cerea în jur de 90 de dolari pe oră, aşadar eu mi-am oferit serviciile la 45 de dolari pe oră. Îmi permiteam să fac asta pentru că nu aveam cheltuieli mari

    5. Învaţă să vinzi

    A vinde nu era un lucru natural pentru mine. Am citit nenumărate cărţi despre subiect, dar am deprins arta de a vinde doar după ce am pus mâna pe telefon şi am început să sun. Mă treceau apele de fiecare dată când mă pregăteam să sun pe cineva. Tot timpul este bine să-ţi înfrunţi fricile. Încrederea pe care o dobândeşti după ce-ţi înfrunţi fricile este incredbilă. 

  • A trăit aproape un an dormind în parc, pe canapelele prietenilor sau în cafenele. Ce face acum este absolut incredibil

    Un tânăr nevoit să îşi întrerupă cariera sportivă din cauza unui accident a trăit aproape un an dormind în parc, pe canapelele prietenilor sau în cafenele. A învăţat să scrie cod şi, în cele din urmă, startup-ul creat de el s-a transformat într-un business de milioane de dolari.  

    Ali Hamed s-a înscris la Universitatea Cornwell pentru a juca baseball, dar şi-a fracturat spatele într-un joc şi a fost nevoit să renunţe la sport. În perioada de recuperare, a învăţat să scrie cod şi a creat un site care sumariza ştiri. Startup-ul nu a avut succes, prin urmare a trecut la următoarea afacere: CoVenture, prin care construia software pentru companii mici în schimbul unui procent din acţiunile acestora.

    În perioada în care a construit afacerea, a trebuit să se mute aproape de tot în oraşul New York. Timp de şapte luni a fost practic un om al străzii în New York, alternând între a sta pe canapeaua prietenilor lui şi dormind în cafenele Starbucks sau în Union Square Park.

    În CoVenture, Ali Hamed a  angajat 40 dezvoltatori şi designeri web pentru a crea soluţii tehnice pentru companii care nu au un background tehnic. Prin afacerea lui, construieşte software care valorează 30.000 de dolari în schimbul a 5%  din acţiunile fiecărei companii.

    Afacerea s-a dovedit a fi extrem de profitabilă: în 2013,  CoVenture  a lucrat cu şase start-upuri, cu venituri care au totalizat 10 milioane de dolari.

    În prezent, Hamed este în ultimul an la Universitatea Cornwell, dar îşi petrece mare parte din săptămână în New York City. Şi-a permis între timp să îşi cumpere propriul apartament în oraş.

  • Povestea tânărului de 20 de ani care a găsit soluţia pentru curăţarea oceanului de gunoaie – VIDEO

    Lui Boyan Slat i-a venit  ideea în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. A pornit, în cadrul şcolii la care învăţa un proiect prin care analiza mărimea şi numărul particulelor de plastic din oceane. Lucrarea sa a câştigat numeroase premii, inclusiv “Cel mai bun concept tehnic” la Delft University of Technology în 2012.

    Boyan şi-a numit conceptul “The Ocean Cleanup” şi l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

     Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Se estimează că prima fază a procesului ar dura în jur de cinci ani, dar în această perioadă awareness-ul oamenilor vis-a-vis de problemele ecologice ar creşte în mod semnificativ.

  • Motivele pentru care un tânăr angajat al Google locuieşte într-un camion în parcarea companiei

    Brandon este un tânăr în vârstă de 23 de ani din Massachusetts care s-a mutat anul acesta în Bay Area din San Francisco pentru a lucra ca inginer software la Google. El nu a vrut să se mute într-un apartament din San Francisco, unde avea de plătit o chirie la suprapreţ. A preferat să se mute într-un camion pe care l-a parcat în parcarea companiei.
     
    Ideea i-a venit lui Brandon (care nu a vrut să îşi comunice numele complet pentru a-şi păstra intimitatea în campus) după ce a participat la un program de internship la Google vara trecută, perioadă în care a locuit în cea mai ieftină variantă de casă oferită de companie: a locuit atunci cu alte trei persoane, într-un apartament cu două dormitoare, pentru circa 65 de dolari pe noapte (aproximativ 2.000 de dolari pe lună), a declarat el publicaţiei Business Insider.
     
    A început atunci să se gândească la locuitul într-un camion, în contextul în care ştia că avea să se întoarcă să lucreze full time în San Francisco. Un an şcolar mai târziu, a cumpărat un Ford din 2006 ce l-a costat 10.000 de dolari, pe care i-a plătit din bonusul de angajare. Proiectul lui a ajuns la ”break-even” pe 21 octombrie, potrivit blogului pe care l-a lansat odată cu cumpărarea rulotei, ”Thoughts from Inside the Box” (Gânduri din interiorul cutiei, n.red).
     
    Costul fix pe care îl are de plătit este asigurarea camionului  – 121 de dolari pe lună; nu are nevoie de electricitate, iar factura de telefon este plătită de companie. ”Nu am nimic care trebuie conectat la priză”, explică el pe blogul său. ”Camionul are câteva dispozitive de iluminare în plafon şi mai am o lampă cu baterie pe care o folosesc noaptea. Mai am un pachet de baterii pe care le încarc la muncă în fiecare zi şi pe care le folosesc ca să-mi încarc căştile şi mobilul în timpul nopţii. Laptop-ul rezistă pe parcursul unei nopţi după o singură încărcare, astfel că este suficient să îl încarc la muncă.”
     
    Spaţiul este minimalist, spune el. ”Principalele obiecte pe care le am aici sunt un pat, un dulap şi o bară pe care am construit-o ca să îmi agăţ hainele. În afară de asta, am câteva animale împăiate, în rest nu prea mai e nimic altceva aici.”
     
    Mănâncă şi face duş în campusul Google – ia micul dejun, prânzul şi cina la muncă şi face duş în fiecare dimineaţă la duşurile aflate în sala de sport a companiei.
     
    ”Ţinta mea este să economisesc circa 90% din veniturile mele şi să folosesc banii pentru investiţii şi pentru plata împrumuturilor pentru studii pe care le-am accesat”, spune el.
    A absolvit cu o valoare a împrumuturilor pentru studii de 22.434 de dolari şi a plătit 16.449 de dolari din această sumă după patru luni de economisiri. ”Cred că voi reuşi să plătesc restul sumei în următoarele şase luni şi voi economisi astfel mii de dolari, planul standard era să plătesc în următorii 10-20 de ani”.
     
    În plus, faptul că nu trebuie să plătească o chirie i-a permis să cineze la restaurante bune şi să se bucure de San Francisco mai mult decât dacă ar fi optat pentru traiul într-un apartament. Un alt beneficiu este că drumul până la birou îi ia câteva secunde – oriunde altundeva ar fi locuit, i-ar fi luat câteva zeci de minute să ajungă la birou prin traficul din San Francisco. 
     
    Stilul acesta de viaţă nu i-a adus nicio problemă – singura pe care o menţionează este un control din partea paznicilor campusului după ce s-a întors ”acasă” târziu de la o petrecere.
     
    Potrivit The Independent, Google nu a comentat în legătură cu decizia tânărului de a locui în campus. 
    Nu ştie cât timp va locui în camion. ”Până acum au trecut cinci luni de când trăiesc aşa şi nu văd niciun motiv pentru care să mă opresc în curând,” spune tânărul. 
     
  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • Puşcă cu bani, o casă îmbrăcată în aur şi maşini fuchsia: aşa arată viaţa copiilor bogaţi ai Nigeriei FOTO

    Copiii bogaţi ai Instagramului, care nu dezămagesc atunci când vine vorba de a-şi expune averea fabuloasă pe social media, nu mai provin doar din Marea Britanie, SUA sau Rusia. Mai nou, avioanele private, hainele de designer şi vacanţele exotice sunt etalate pe Instagram şi de copiii Africii, mai exact ai Nigeriei, cea mai puternică economie a continentului negru.

    Emeka Okonkwo, cunoscut ca E-money, este cel mai tânăr miliardar nigerian, ce deţine diverse proprietăţi şi afaceri cu petrol şi gaze, precum şi propria sa casă de discuri. De asemenea, casele sale sunt împodobite de mobilier luxos şi poleit cu aur, iar la petreceri se prezintă cu un accesoriu neobişnuit: o puşcă ce aruncă bani în loc de gloanţe. Un video recent arată cum miliardarul nigerian „împuşcă” cu 2.500 de lire în timpul unei nunţi.

    Rapper-ul si designerul Bayo Adewale aka Bnaira este, de asemenea, obişnuit să arunce cu bani la petreceri. Acesta este cunoscut pentru dragostea sa faţă de maşinile luxoase roşii,  cu care nu ezita să se afişeze în timp ce studia la Universitatea din Lagos. Înainte de terminarea studiilor, obişnuia să conducă un Range Rover.

    De asemenea, creaţiile Louboutins sunt extrem de populare printre tinerii bogaţi din Nigeria, care se fălesc cu colecţiile lor impresionante pe reţelele de socializare. Mompha, CEO-ul de la Lagos Bureau De Change, se pozează agresiv mulţimile sale de pantofi cu tălpi roşii, dar şi cu genţi de la Gucci, Cavalli, Valentino, Versace, Hermes sau Louis Vuitton. „Acestea sunt piese exclusive şi trebuie neapărat să le am”, spune tânărul care a cheltuit 2.500 de lire pe o geantă Versace.

     

  • Motivele pentru care un tânăr angajat al Google locuieşte într-un camion în parcarea companiei

    Brandon este un tânăr în vârstă de 23 de ani din Massachusetts care s-a mutat anul acesta în Bay Area din San Francisco pentru a lucra ca inginer software la Google. El nu a vrut să se mute într-un apartament din San Francisco, unde avea de plătit o chirie la suprapreţ. A preferat să se mute într-un camion pe care l-a parcat în parcarea companiei.
     
    Ideea i-a venit lui Brandon (care nu a vrut să îşi comunice numele complet pentru a-şi păstra intimitatea în campus) după ce a participat la un program de internship la Google vara trecută, perioadă în care a locuit în cea mai ieftină variantă de casă oferită de companie: a locuit atunci cu alte trei persoane, într-un apartament cu două dormitoare, pentru circa 65 de dolari pe noapte (aproximativ 2.000 de dolari pe lună), a declarat el publicaţiei Business Insider.
     
    A început atunci să se gândească la locuitul într-un camion, în contextul în care ştia că avea să se întoarcă să lucreze full time în San Francisco. Un an şcolar mai târziu, a cumpărat un Ford din 2006 ce l-a costat 10.000 de dolari, pe care i-a plătit din bonusul de angajare. Proiectul lui a ajuns la ”break-even” pe 21 octombrie, potrivit blogului pe care l-a lansat odată cu cumpărarea rulotei, ”Thoughts from Inside the Box” (Gânduri din interiorul cutiei, n.red).
     
    Costul fix pe care îl are de plătit este asigurarea camionului  – 121 de dolari pe lună; nu are nevoie de electricitate, iar factura de telefon este plătită de companie. ”Nu am nimic care trebuie conectat la priză”, explică el pe blogul său. ”Camionul are câteva dispozitive de iluminare în plafon şi mai am o lampă cu baterie pe care o folosesc noaptea. Mai am un pachet de baterii pe care le încarc la muncă în fiecare zi şi pe care le folosesc ca să-mi încarc căştile şi mobilul în timpul nopţii. Laptop-ul rezistă pe parcursul unei nopţi după o singură încărcare, astfel că este suficient să îl încarc la muncă.”
     
    Spaţiul este minimalist, spune el. ”Principalele obiecte pe care le am aici sunt un pat, un dulap şi o bară pe care am construit-o ca să îmi agăţ hainele. În afară de asta, am câteva animale împăiate, în rest nu prea mai e nimic altceva aici.”
     
    Mănâncă şi face duş în campusul Google – ia micul dejun, prânzul şi cina la muncă şi face duş în fiecare dimineaţă la duşurile aflate în sala de sport a companiei.
     
    ”Ţinta mea este să economisesc circa 90% din veniturile mele şi să folosesc banii pentru investiţii şi pentru plata împrumuturilor pentru studii pe care le-am accesat”, spune el.
    A absolvit cu o valoare a împrumuturilor pentru studii de 22.434 de dolari şi a plătit 16.449 de dolari din această sumă după patru luni de economisiri. ”Cred că voi reuşi să plătesc restul sumei în următoarele şase luni şi voi economisi astfel mii de dolari, planul standard era să plătesc în următorii 10-20 de ani”.
     
    În plus, faptul că nu trebuie să plătească o chirie i-a permis să cineze la restaurante bune şi să se bucure de San Francisco mai mult decât dacă ar fi optat pentru traiul într-un apartament. Un alt beneficiu este că drumul până la birou îi ia câteva secunde – oriunde altundeva ar fi locuit, i-ar fi luat câteva zeci de minute să ajungă la birou prin traficul din San Francisco. 
     
    Stilul acesta de viaţă nu i-a adus nicio problemă – singura pe care o menţionează este un control din partea paznicilor campusului după ce s-a întors ”acasă” târziu de la o petrecere.
     
    Potrivit The Independent, Google nu a comentat în legătură cu decizia tânărului de a locui în campus. 
    Nu ştie cât timp va locui în camion. ”Până acum au trecut cinci luni de când trăiesc aşa şi nu văd niciun motiv pentru care să mă opresc în curând,” spune tânărul.